Să creăm împreună
Ultimul an a fost unul complicat pentru toată populația planetei, însă, mai ales pentru elevi, a căror viață a suferit cele mai multe modificări. Totul a început cu două săptămâni de vacanță, două săptămâni de relaxare care păreau binevenite, apoi a continuat cu trei luni de școală online, o idee atrăgătoare la început, iar apoi ni s-a promis că din luna septembrie ne vom întoarce în băncile școlii. Însă nu a fost așa, cel puțin nu pentru cei mai mulți dintre noi. După 12 luni cu urcușuri și coborâșuri, cu anxietăți, stări de singurătate, redescoperiri interioare, pierderi și câștiguri, putem analiza în mod obiectiv ce a însemnat și înseamnă în continuare „școala online”.
Cu toții știm că avem un sistem de educație pe alocuri deficitar, iar la capitolul de folosire a tehnologiei și a resurselor de învățare on-line nu excelăm. La un moment dat, majoritatea elevilor au visat să învețe într-un mediu modern, în care platformele on-line, utilizarea telefonului și a laptopului, proiectele și evaluările în format electronic sunt la loc de cinste, însă această realitate ni se părea una îndepărtată, una văzută doar în filmele de peste ocean. Însă, în doar câteva săptămâni, acest vis s-a transformat în realitate pentru toți elevii din țara noastră, deși cu greu îl mai putem numi vis, și cu exagerată indulgență putem zice că așa a fost pentru toți elevii din țara noastră. Am descoperit alte lipsuri ale sistemului: profesori nefamiliarizați cu tehnologia, profesori care nu sunt capabili sau pur și simplu refuză să predea la distanță, elevi plictisiți, care nu își dau interesul, elevi care nu pot asimila informațiile din mediul on-line. Toate astea, în timp ce lumea trece prin clipe grele, marcate de incertitudine și spaimă, de pierderi în familie, de izolare și singurătate.
Însă, nu totul legat de școala on-line este negru, întrucât am descoperit un alt mod de a învăța, un alt mod de a face școală, am învățat să folosim mult mai bine propriile dispozitive electronice, am învățat să fim autodidacți, și am învățat că, oricât de departe am fi unul față de celălalt, putem stabili o legătură extrem de puternică dacă avem încredere și înțelegere reciprocă. Am îmbunătățit relațiile cu școala și cu profesorii, care, între timp, s-au perfecționat în arta predării la distanță și a mânuirii platformelor on-line, deși, în mare parte, nu au fost instruiți în cadrul unor cursuri, după cum era de așteptat. Nici noi, elevii, nu am fost instruiți cum să trecem peste stările de interiorizare și peste anxietatea provocată de pandemie și izolare, însă am învățat singuri să ne ridicăm moralul, ne-am dedicat mai mult pasiunilor noastre și acelor lucruri mărunte care ne fac fericiți, și chiar am descoperit noi pasiuni, talente ascunse și laturi ale noastre despre care nu știam până acum.
Anularea olimpiadelor naționale din primăvara anului 2020 a fost o lovitură grea pentru elevii care s-au pregătit intens, timp de un semestru și jumătate, visând constant la evenimentul care le-ar da posibilitatea să își demonstreze inteligența, să întâlnească alți tineri cu aceleași pasiuni, și chiar să le schimbe radical viitorul. Calificarea la o olimpiadă națională necesită multă muncă, caiete întregi pline cu subiecte și exerciții, ore întregi de pregătire, iar recompensa ar fi trebuit să fie una pe măsură: un premiu la națională înseamnă și admiterea la facultate fară examen, direct cu notă maximă. Elevii olimpici, printre care mă număr și eu, am suferit pe moment, am fost furioși, însă nu din cauza simplului fapt al anulării olimpiadelor, complet justificată având în vedere situația pandemică de atunci, ci din cauza impresiei că toată munca noastră și a profesorilor noștri a fost în zadar, dar ne-am resemnat cu faptul că 2021 ne va da o nouă șansă, o nouă provocare. Această nouă șansă nu a venit nici în 2021, olimpiadele și concursurile școlare fiind, din nou, anulate, fară ca măcar să se ia în considerare organizarea acestora în condiții de protecție sanitară, însă noi, elevii, rămânem optimiști și ne punem speranțele în anul următor, resemnându-ne cu ideea că aceste concursuri nu sunt cele mai prețioase lucruri pe care pandemia ni le-a răpit.
Descoperim, însă, cu regret, și pe zi ce trece din ce în ce mai puternic, câte alte lucruri ne-a răpit pandemia, și de ce școala în format fizic este net superioară școlii on-line: nu ne mai vedem cu prietenii și colegii, nu mai avem parte de nicio interacțiune umană, petrecem prea mult timp navigând pe internet, fie de pe telefon, fie de pe laptop, stăm prea mult în casă și nu mai luăm destul contact cu natura, ne găsim cu greu motivația să ieșim din rutină, iar viața noastră devine una monotonă și lipsită de concretețe. Simțim chiar și lipsa trezirii dimineața devreme precum și a drumului până la școală și înapoi, pentru unii mai scurt, pentru alții foarte lung. Însă, eu consider că acum nu este momentul să ne uităm în trecut, ci trebuie să privim spre viitor, spre viitorul în care ne vom întoarce la școală și vom fi învățat să folosim tehnologia și resurele on-line, vom fi deprins spiritul autodidact, însă ne va lipsi experiența muncii în echipă și a comunicării. Am învățat multe de la școala on-line, atât despre noi înșine, cât și despre lumea din jurul nostru, iar provocarea cea mai mare, odată ce trece pandemia, este să nu uităm ce am învățat, ci să creăm împreună un sistem de educație care să răspundă „noilor vechi” nevoi ale elevilor.
Vasile Gabriel VOUCIUC
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”
Clasa a X-a E
N.r.: Lucrare premiată cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Eseu.
