Armonie totală la Sighet! Cei prezenți și-au dat… mână cu mână! [Video]

Armonie, muzică (adecvată), discursuri concise, deh, au fost -15 grade Celsius la Sighet!… la ora 11:00 fix a simbolicei zile de 24 ianuarie 2022. Spectatorii – puțini dar buni patrioți! – au reușit să reziste aproape 30 de minute la primul punct din programul propus de Centrul Cultural Sighet!

Pe Pietonală am suportat eroic gradele în minus (din păcate!) și am marcat cu stoicism Mica Unire. Ne-au încălzit, chiar la propriu, vocile grupurilor folclorice (Școala de Artă și Ansamblul Mara) de la Centrul Cultural și în special interpretările înflăcărate ale Ilenei Matus și Ghiță Ștețca.

Hora Unirii de la final a mai dezghețat (cu cel puțin un grad) atmosfera și ne-a convins că… unde-i unul nu-i putere!

Cred că dacă ar fi fost mai mulți consilieri locali prezenți la eveniment (am văzut consilieri doar de la PSD și PNL) ar fi crescut și mai mult „gradele” de pe Pietonală!

Fără multă vorbărie (în ton cu „minusurile” din țară) vă propun să ne bucurăm de frumoasele voci care ne-au dezghețat ziua la aniversarea Micii Uniri!

Sper, îmi doresc să văd că (re)începem cu pași mici să ne (re)unim gândurile și faptele bune (pentru comunitate)!

Foto & video & text: Ion Mariș




Mica Unire se sărbătorește și la Sighet!

Primăria Sighetu Marmației și Centrul Cultural Sighet invită sighetenii la sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, luni 24 ianuarie 2022.

Ziua de luni cuprinde câteva repere importante la care sighetenii sunt invitați să participe:
Ora 11:00 – Moment artistic dedicat evenimentului, organizat de Casa de Cultură și Școala de Artă, strada Corneliu Coposu (Pietonala);

Ora 12:00 – Expoziție de carte la Casa de Cultură, organizator Biblioteca municipală „Laurențiu Ulici”;

Ora 17:00 – Teatru – spectacol cu piesa „Gunoierul” de Cornel Mihai Brănescu, reprezentație a trupei ARARAT (Baia Mare) la Cinematograful „Mara”.

Haideți să dăm mână cu mână!…

Centrul Cultural Sighet




Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” a ajuns la ediția LIII (53)!

Miercuri, 22 decembrie 2021, la conferința de presă – concisă și la obiect – desfășurată la sediul Primăriei Sighet, am aflat câteva detalii despre mult – așteptatul Festival de Datini și Obiceiuri de Iarnă care, an de an, „îmbătrânește” frumos și devine – sau ar trebui să devină – din ce în ce mai atractiv.

Primarul Sighetului, Vasile Moldovan, alături de conducătorii instituțiilor partenere au punctat principalele caracteristici ale Festivalului „adaptat” – și anul acesta – constrângerilor bugetar – epidemiologice.

Echipa de serviciu, Primăria Municipiului Sighetu Marmației în parteneriat cu Centrul Cultural, Muzeul Maramureșan și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie – Extensia Sighetu Marmației, organizează în Muzeul Satului Maramureșean, luni, 27 decembrie 2021, a LIII-a (adică a cincizecișitreia) ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” 2021. Așadar luni, a treia zi de Crăciun începând cu ora 13:00 pe ulițele din Muzeul Satului „Mihai Dăncuș”, se dă „startul” Alaiului ansamblurilor populare din satele maramureșene și invitații lor. Anul acesta, Festivalul va fi integrat în decorul satului maramureșean, în muzeul care va deveni, cel puțin pentru o zi… muzeu – viu. Acolo vor coabita armonios colindători, artiști, turiști și, bineînțeles, localnici (care vor avea la dispoziție mijloace de transport gratuite, ce vor pleca din centrul Sighetului spre Dealul Dobăieș).

După paradă, ne-au informat organizatorii, până în jurul orei orei 16.30, în patru puncte special amenajate în Muzeu, vor fi oferite publicului prezent colinde, dansuri și jocuri de iarnă, obiceiuri integrate în teatrul popular etc. toate acestea „ghidate” cu explicațiile pertinente de rigoare.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” 2021, din Muzeul Satului „Mihai Dăncuș” – Sighetu Marmației, este evenimentul care va încheia Sărbătoarea Crăciunului din acest an, se pare, într-o tușă… tradițional – optimistă!

Foto & text: Ion Mariș




Festivalul Internațional de Poezie – Sighet 2021

ACTUALIZARE: Din păcate suntem nevoiți sa amânăm Festivalul Internațional de Poezie, programat pe 24 septembrie 2021. Ca urmare a creșterii ratei de incidență a cazurilor de infectări cu COVID-19 la nivelul municipiului Sighetu Marmației evenimentul nu se poate desfășura în condiții de siguranță. Centrul Cultural Sighetu Marmației va reprograma festivalul imediat ce situația epidemiologică va permite desfășurarea de evenimente culturale. 

Conducerea Centrului Cultural Sighet

12:00 – Deschiderea Festivalului Internațional de Poezie – Sighet 2021 la Centrul Cultural
13:00 – Întâlnirea poeților cu elevii la Centrul Cultural Sighet
15:00 – Serile de poezie „Nichita Stănescu” de la Desești

Sâmbătă, 25 septembrie 2021

11:00 – Lansare de cărți la Centrul Cultural Sighet
17:00 – Spectacol de muzică și poezie & Festivitatea de premiere

 

Duminică, 26 septembrie 2021

11:00 – Concert folk cu Cezar Petrovici
Închiderea Festivalului Internațional de Poezie

 

Salut, Sighet!




Alexandru Ivasiuc omagiat la Sighet

Luni, 12 iulie 2021, s-au împlinit 88 de ani de la nașterea scriitorului Alexandru Ivasiuc.

Momentul a fost marcat la Centrul Cultural din Sighetu Marmației, unde s-a evocat personalitatea scriitorului care a fost un promotor al romanului-eseu, remarcându-se prin registrul stilistic și discursiv. Apreciat sau contestat de către criticii literari, în urma lui Alexandru Ivasiuc a rămas o operă constituită din șapte romane, un volum de nuvele, două culegeri de eseuri și extrem de multe articole în ziare și reviste. Întrucât scriitorul s-a stins la nici 44 de ani, în urma cutremurului din 4 martie 1977, opera nu impresionează neapărat prin dimensiune, ci prin unitatea tematică, prin predilecția pentru psihologism analitic, cazuistică dialectizată și elemente ale prozei obiective.

La acțiune au participat elevi, membri ai Cenaclului Literar „Talente Sighetene” împreună cu referent cultural Ileana Nemeș-Pop și bibliotecar Delia Șerba. Tinerii au făcut un scurt popas la casa de pe strada care poartă numele scriitorului, în locul unde acesta și-a petrecut copilăria. Pentru încurajarea lecturii și pentru a veni în întâmpinarea cititorilor, pe rafturile amplasate în câteva puncte ale orașului au fost așezate peste 200 de cărți din donații.

Comunicat de presă
Centrul Cultural Sighet




Festivalul Concurs Național „Floare de colț” va avea loc la Sighetu Marmației la începutul lunii august

Municipiul Sighetu Marmației va găzdui în perioada 7 – 8 august 2021, a IX-a ediție a Galei Folk Floare de Colț, care de anul acesta devine Festival Concurs Național.

Proiectul în sine își propune promovarea muzicii folk și a tinerelor talente, într-o comunitate în care s-au născut și s-au format cantautori precum Ducu Bertzi sau Stefan Hrușcă, numele lor fiind emblematice în peisajul muzicii folk românești. Municipiul Sighetu Marmației merită să fie așezat astfel, pe harta orașelor importante care organizează festivaluri de folk, alături de: București, Ploiești, Brăila, Sibiu, Cluj Napoca sau Bistrița.

Festivalul Floare de Colț se adresează tuturor iubitorilor acestui gen de muzică ce au calități componistice și interpretative deosebite și care doresc să se afirme ca soliști interpreți sau în grupuri organizate de muzică folk. Printre condițiile care trebuie îndeplinite este vârsta minimă de 14 ani și prezentarea a două cântece, una în compoziție proprie.

Înscrierile pentru preselecție se fac prin transmiterea prin e-mail la Centrul Cultural Sighetu Marmației în perioada 15.06.2021 – 15.07.2021 a fișei de înscriere și a celor două piese, conform regulamentului de participare.

În urma preselecției vor rămâne în concurs un maxim de 12 concurenți stabiliți de Juriul Festivalului, format din personalități ale muzicii de gen, personalități culturale și de radio. Lista candidaților admiși va fi afișată public, atât pe site-ul Primăriei Sighetu Marmației, cât și pe pagina Centrului Cultural Sighetu Marmației.

O condiție esențială pentru înscrierea la concurs este ca fiecare participant, inclusiv însoțitorii acestuia să facă dovada faptului că se află într-una din următoarele situații: dovada vaccinării complete, rezultatul testului RT-PCR făcut cu 72 de ore înainte sau dovada trecerii prin boala COVID- 19.

Gala și festivitatea de premiere vor avea loc în cea de-a doua seară, pe 8 august, în cadrul cărora vor fi acordate premii în bani pentru locurile I, II și III, pentru cea mai bună creație și pentru virtuozitate instrumentală, iar premiul de popularitate va fi oferit de Asociația interculturală Ducu Bertzi și va consta într-o valiză, acesta fiind și premiul obținut de îndrăgitul interpret sighetean la debutul său, în anul 1973.

Toate detaliile cu privire la organizare, condiții de participare, regulament, precum și fișa de înscriere, le regăsiți pe site-ul Primăriei Sighetu Marmației și pe pagina Centrului Cultural Sighetu Marmației.

Sursă articol: www.primaria-sighet.ro
Foto: captură video www.salutsighet.ro




Traista cu bunătăți și ateliere cu talente la Muzeul Satului din Sighet!

Sâmbătă, 29 mai 2021, au continuat activitățile prilejuite de aniversarea celor 40 de ani de existență a Muzeului Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”. A fost o zi frumoasă cu bucate alese, tradiționale, dar și cu produse de artizanat, cu muzică și voie bună, cu mulți sigheteni și turiști participanți, cu vreme plăcută pentru o plimbare liniștită pe ulițele satului de pe dealul Doboieș. Am întâlnit și oficialități, dar mai ales familii însoțite de frumoșii lor copii, ispitiți de… atelierele de creație (pictură pe sticlă, desen și grafică, artă populară și literatură).

După binemeritate popasuri pentru degustat produse tradiționale și cumpărături bio-apetisante, publicul a „servit” și un program folcloric susținut de copii și tineri (de la Clubul Copiilor respectiv Centrul Cultural din Sighet), pasionați de muzica tradițională maramureșeană.

Oaza de liniște și relaxare, organizată pe parcursul săptămânii 23 – 30 mai 2021 la Muzeul Satului Maramureșean, ne-a (re)amintit că inima verde – tradițională a Sighetului bate (încă).

Text & foto & video: Ion Mariș




Nicoleta Giurgi – Locul II (poezie), „Talente Sighetene”, ediția 2021

Fața zilei

Nici n-am înflorit, nici n-am făcut fructe:
Putrezit-am blânzi în propriile colțuri.
Și ca niște rame goale care-și așteaptă tablourile,
Ne-am atârnat sufletele de pereții pictați de lumina soarelui…

Iar acum, ca niște sticluțe goale,
Ce se izbesc de mal când lumina lunii
estompează cu furie ochii noștri;
Se izbește și inima de peretele corpului fraged,
Vrând să alerge în flăcările apelor cu zbucium,
Și să mângâie marea cu nisipul mărgelat de pe tălpi…

Așteptat-am multă vreme, pețitori nu au trecut,
Ne-am înmuiat rănile în apa cu sare;
Venit-a primăvara, trecut-a vara,
Și până în iarnă nu a locuit nimeni
în inimile ce le-am dat spre închiriere
Chiar de toamna trecută…

*

Dor îmbolnăvit

De departe te privesc de acum ochii mei secați,
În cap îmi răsună numai râsul tău caraghios…
Sunt bolnavă de dor printre atâția vindecați,
Rămas-am prizonieră în sufletu-ți orgolios…

Ți-e părul răsfirat pe pat, până-n abis….
Te rog, nu mă trezi!
Să se facă dimineață, eu plec, tu rămâi în vis,
Mai rămâi puțin, oricum inima-mi va putrezi…

Patu-i gol, camera-i goală, farfuriile-s goale,
Pe fața mea întuneric, pe pereți lumina lunii
Tu din nou? Iarăși îmi dai târcoale?
Tu care vii cum vine ziua de sărbătoare…

*

Detalii

Cerul se sfărâmă cu capul în nori,
Vâltorile mărețe acoperă pământul;
Serenade întregi sunt distruse de ciori,
Dar noi tot nu știm de unde bate vântul…

Ființe înlemnite ridică brațe fără frunze,
Spre norii mult prea visători.
Artiștii mor în fața unor muze,
Dar noi tot nu credem că suntem trecători…

Leagănul bătrân de lângă nuc,
Povestind alte timpuri se mișcă scârțâind;
Departe, în ceață, se aud urlete de cuc,
Iar noi în sfârșit simțim primăvara venind..

*

An de doliu

Din nou ești tu, din nou e vals.
Și tare am obosit să-ți spun,
Că mi se rup picioarele cu fiecare dans,
Dar cuminte, tot mi te supun…

De ce revii în amintirea mea,
Când a trecut un an și doliul s-a sfârșit?
Ți-am făcut cumva înmormântarea rea,
De împreună cu iubirea n-ai murit?

Dă-mi nopțile-napoi,
Zilele să fie ale tale!
Lasă arma jos în acest război,
Și măcar o dată lovește cu petale…

Dă-mi te rog puterea de-a dansa,
Și ia-ți înapoi umbrele de scrum…
Lângă mormântu-ți zeflemitor nu mă lăsa,
Căci florile nu-ți mai miros de mult a parfum…

*

Sugrum

Ca pe o veche carte prăfuită,
Te simt mereu și te respir…
Și iar te-aștept în casa de nimeni locuită,
Închinându-mă precum unui martir…

Mă afurisesc în singurătatea mea.
Nu au mai rămas oameni pe lume.
Întoarce-te. M-am săturat să te văd în fiece stea,
Vino-mi. Lipsa ta începe să mă sugrume…

Viorile au amuțit de mult,
Iar simfoniile au devenit doar o epavă.
Eu tot cufundată în fața ta de lut,
Aștept, smerită, de la viață o otravă…

Nicoleta-Daniela GIURGI
Clasa a X-a B
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

N.r.: Poezii premiate cu locul II, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Poezie/Liceu.




Vasile Gabriel Vouciuc – Locul I (eseu), „Talente Sighetene”, ediția 2021

Să creăm împreună

Ultimul an a fost unul complicat pentru toată populația planetei, însă, mai ales pentru elevi, a căror viață a suferit cele mai multe modificări. Totul a început cu două săptămâni de vacanță, două săptămâni de relaxare care păreau binevenite, apoi a continuat cu trei luni de școală online, o idee atrăgătoare la început, iar apoi ni s-a promis că din luna septembrie ne vom întoarce în băncile școlii. Însă nu a fost așa, cel puțin nu pentru cei mai mulți dintre noi. După 12 luni cu urcușuri și coborâșuri, cu anxietăți, stări de singurătate, redescoperiri interioare, pierderi și câștiguri, putem analiza în mod obiectiv ce a însemnat și înseamnă în continuare „școala online”.

Cu toții știm că avem un sistem de educație pe alocuri deficitar, iar la capitolul de folosire a tehnologiei și a resurselor de învățare on-line nu excelăm. La un moment dat, majoritatea elevilor au visat să învețe într-un mediu modern, în care platformele on-line, utilizarea telefonului și a laptopului, proiectele și evaluările în format electronic sunt la loc de cinste, însă această realitate ni se părea una îndepărtată, una văzută doar în filmele de peste ocean. Însă, în doar câteva săptămâni, acest vis s-a transformat în realitate pentru toți elevii din țara noastră, deși cu greu îl mai putem numi vis, și cu exagerată indulgență putem zice că așa a fost pentru toți elevii din țara noastră. Am descoperit alte lipsuri ale sistemului: profesori nefamiliarizați cu tehnologia, profesori care nu sunt capabili sau pur și simplu refuză să predea la distanță, elevi plictisiți, care nu își dau interesul, elevi care nu pot asimila informațiile din mediul on-line. Toate astea, în timp ce lumea trece prin clipe grele, marcate de incertitudine și spaimă, de pierderi în familie, de izolare și singurătate.

Însă, nu totul legat de școala on-line este negru, întrucât am descoperit un alt mod de a învăța, un alt mod de a face școală, am învățat să folosim mult mai bine propriile dispozitive electronice, am învățat să fim autodidacți, și am învățat că, oricât de departe am fi unul față de celălalt, putem stabili o legătură extrem de puternică dacă avem încredere și înțelegere reciprocă. Am îmbunătățit relațiile cu școala și cu profesorii, care, între timp, s-au perfecționat în arta predării la distanță și a mânuirii platformelor on-line, deși, în mare parte, nu au fost instruiți în cadrul unor cursuri, după cum era de așteptat. Nici noi, elevii, nu am fost instruiți cum să trecem peste stările de interiorizare și peste anxietatea provocată de pandemie și izolare, însă am învățat singuri să ne ridicăm moralul, ne-am dedicat mai mult pasiunilor noastre și acelor lucruri mărunte care ne fac fericiți, și chiar am descoperit noi pasiuni, talente ascunse și laturi ale noastre despre care nu știam până acum.

Anularea olimpiadelor naționale din primăvara anului 2020 a fost o lovitură grea pentru elevii care s-au pregătit intens, timp de un semestru și jumătate, visând constant la evenimentul care le-ar da posibilitatea să își demonstreze inteligența, să întâlnească alți tineri cu aceleași pasiuni, și chiar să le schimbe radical viitorul. Calificarea la o olimpiadă națională necesită multă muncă, caiete întregi pline cu subiecte și exerciții, ore întregi de pregătire, iar recompensa ar fi trebuit să fie una pe măsură: un premiu la națională înseamnă și admiterea la facultate fară examen, direct cu notă maximă. Elevii olimpici, printre care mă număr și eu, am suferit pe moment, am fost furioși, însă nu din cauza simplului fapt al anulării olimpiadelor, complet justificată având în vedere situația pandemică de atunci, ci din cauza impresiei că toată munca noastră și a profesorilor noștri a fost în zadar, dar ne-am resemnat cu faptul că 2021 ne va da o nouă șansă, o nouă provocare. Această nouă șansă nu a venit nici în 2021, olimpiadele și concursurile școlare fiind, din nou, anulate, fară ca măcar să se ia în considerare organizarea acestora în condiții de protecție sanitară, însă noi, elevii, rămânem optimiști și ne punem speranțele în anul următor, resemnându-ne cu ideea că aceste concursuri nu sunt cele mai prețioase lucruri pe care pandemia ni le-a răpit.

Descoperim, însă, cu regret, și pe zi ce trece din ce în ce mai puternic, câte alte lucruri ne-a răpit pandemia, și de ce școala în format fizic este net superioară școlii on-line: nu ne mai vedem cu prietenii și colegii, nu mai avem parte de nicio interacțiune umană, petrecem prea mult timp navigând pe internet, fie de pe telefon, fie de pe laptop, stăm prea mult în casă și nu mai luăm destul contact cu natura, ne găsim cu greu motivația să ieșim din rutină, iar viața noastră devine una monotonă și lipsită de concretețe. Simțim chiar și lipsa trezirii dimineața devreme precum și a drumului până la școală și înapoi, pentru unii mai scurt, pentru alții foarte lung. Însă, eu consider că acum nu este momentul să ne uităm în trecut, ci trebuie să privim spre viitor, spre viitorul în care ne vom întoarce la școală și vom fi învățat să folosim tehnologia și resurele on-line, vom fi deprins spiritul autodidact, însă ne va lipsi experiența muncii în echipă și a comunicării. Am învățat multe de la școala on-line, atât despre noi înșine, cât și despre lumea din jurul nostru, iar provocarea cea mai mare, odată ce trece pandemia, este să nu uităm ce am învățat, ci să creăm împreună un sistem de educație care să răspundă „noilor vechi” nevoi ale elevilor.

Vasile Gabriel VOUCIUC
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”
Clasa a X-a E

N.r.: Lucrare premiată cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Eseu.




Mihaela Ioana Trifoi – Locul I (proză/liceu), „Talente Sighetene”, ediția 2021

Jurnalul de Sabat

 

Ziua I de Sabat – Introducere
Nu știu de cât timp zac aici, în încăperea asta rece, gri și sufocantă, plină de umezeală, ciuperci și mușchi pe alocuri. Îmi lipsește lumina soarelui… Căldura e un lux de care nu are rost să aduc aminte… Singurele chipuri „umane” pe care le-am văzut de când sunt prizonieră, se aseamănă unor umbre… Toate amintirile mele s-au scurs odată cu timpul. Am rămas o carcasă firavă, ștearsă, gri…
Despre trecut n-are rost să scriu, paginile oricum se vor face scrum. Astăzi, după paru sute cincizeci și șase de linii pe peretele celulei, oamenii-umbră mi-au dat o nouă poruncă. Mi-a fost încredințat in jurnal în care trebuie să scriu ce-mi trece prin minte. (totuși trebuie să mă gândesc și la consecințele însemnărilor mele)…
Cum sunt forțată să am propria noțiune a timpului, voi denumi fiecare însemnare „zi”.

Ziua IV de Sabat – Mama…
Astăzi s-a întâmplat ceva minunat. Cât oamenii-umbră îmi verificau progresele, din neatenție, unuia dintre ei i-a căzut o floare din haină. Era un mac sălbatic cu petale de foc. Intensitatea culorii petalelor a stors din mineta mea o fărâmă a vremurilor trecute… Mi-am adus aminte de mama și de cum culegeam flori de câmp împreună… Mi-am adus aminte de cuvintele pe care mi le-a spus când ne-am văxut ultima dată. Au răsărit atât de clare în mintea mea, ca și cum mama ar fi fost lângă mine și mi-ar fi vorbit. Le voi scrie aici pentru a fi sigură că nu se vor pierde iar în negura trecutului.
„Și de-ar fi să plec într-un loc în care soarele nu mai răsare. Într-un pustiu, pe-un fund de mare. Ori pe-un vârf de munte, unde păsările-s mute. Să-mi petrec ani de-a rândul în adâncul unei peșteri. Sau într-un codru pustiu unde frunza-i de mult moartă și nici vântul nu mai bate, de frică să nu rupă crengile îngreunate de vreme.
Dacă aș dispărea, măcar pentru o zi, ce-ai face? O zi în care, timpul parc-ar sta în loc. O zi în care chipul, vocea și prezența mea ar rămâne doar o amintire. Ce-ai simți, dacă, pentru o zi n-aș exista? Aș fi ceva ce n-a fost acolo niciodată. Ceva între închipuire și trecut. Ceva ce moartea n-a luat, dar nici viața nu a dăruit.
Dacă păsările n-ar mai cânta pentru mine, pentru tine ar face-o? Dacă ființa mea ar fi închisă în amintirile tale și n-aș mai putea să mă bucur de nimic, ai face-o tu pentru mine? Te-ai uita la stele în fiecare noapte știind că dorințele mele străluceau la fel? Te-ai plimba pe plajă doar s-auzi vântul rostindu-mi numele? Ai strânge la piept animalele să-mi simși căldura? Ai zâmbi străinilor pentru a-mi vedea surâsul pe chipul fiecăruia? Ai asculta cântecele mele preferate pentru a-mi auzi vocea? Ai privi în oglindă pentru a te uita în ochii mei? Ai aștepta apusul pentru a-mi vedea umbra și răsăritul pentru a-mi vedea ființa? Ce-ai face dacă m-aș afla pretutindeni, dar nicăieri? Cu timpul m-ai uita? Ai putea face asta?
Probabil. Amintirile rămân și aduc odată cu ele cele mai puternice trăiri. Dacă nu ești suficient de puternic, poți rămâne prins în trecut. Și totuși… nu prea cred că viitorul contează. Ci felul în care îți construiești soarta și o trăiești. Felul în care te bucuri de lucrurile simple ce te înconjoară. Felul în care te bucuri de tine. Lucrurile sunt trecătoare. Oamenii sunt trecători. Poți avea totul și poți pierde totul doar clipind. Ce rămân sunt amintirile. Fă-le frumoase. Dar mai important, ai grijă ca atunci când dispari, să rămi o amintire frumoasă.”
Mi-e dor…

Ziua IX de Sabat – Povestea oamenilor-copac
Am aflat un indiciu valoros. Închisoarea mea se află în pădure. Poate nu vă e ușor să credeți ce voi scrie în continuare, cum nici mie nu mi-a fost, dar stând aici am învățat că nimic nu e imposibil… Am aflat acest indiciu de la copaci… I-am auzit plângând. Am ales să-i ascult și în felul acesta le-am aflat povestea… Pare o nebunie pentru cineva ce-a trăit afară, dar eu tind să-i cred… Oricum nu am de ales.
Vi s-a întâmplat vreodată să treceți noaptea pe lângă o pădure și să auziți suspine sau orice fel de sunet ce nu pare la locul său? Ați avut vreodată acest sentiment de neliniște sau că sunteți priviți când v-ați aflat într-o pădure? Ei bine… nu era doar mintea voastră ce vă juca feste. Cineva chiar suspina ori vă privea. Erau copacii. Copacii au suflet. Nu toți și nu au avut mereu suflet… aici intervin păcatele omenești.
Povestea spune așa: fiecare om ce-a murit cu sufletul zbuciumat, ce a fost ucis pe nedrept, ori în război, ori a fost răpus de vreo boală și-a murit cu regrete, nu a reușit să părăsească lumea pământească. Sufletul său a rămas blocat în trunchiul unui copac. Acolo își petrece eternitatea până își atinge scopul, pentru a putea pleca de pe Pământ.
O legendă spune că, acum foarte mult timp, oamenii ce stăteau în apropierea pădurilor auzeau suspine după miezul noții. Unii mai curajoși se înfățișau înaintea regelui pentru a reclama acest lucru, spunând că sigur e vreo uneltire a vrăjitoarelor. La început, nu erau luați în seamă și de multe ori erau chiar pedepsiți pentru îndrăzneala lor. Asta pâmă într-o zi…
Regele plecase la vânătoare. Fiind ocupat să prindă vânatul, a pierdut noțiunea timpului. Întunericul l-a prins hoinărind prin pădure. Atunci, a auzit și el pentru prima dată plânsul copacilor. Pentru prima dată de când era rege, frica îl stăpânise întru totul. Cum a ajuns la palat, nu se știe. Se zonește că l-ar fi condus un grup de femei îmbrăcate în negru. Cert e că a doua zi a poruncit să se caute toate vrăjitoarele din regat și a pus o recompensă enormă pe capul fiecărei vrăjitoare găsite. De atunci a început șirul nedrept al persecuțiilor.
Pădurile s-au umplut de suflete răzbunătoare sau îndurerate, iar suspinele copacilor pot fi auzite și ziua dăcă cineva ascultă cu mare atenție.
Mi-au spus că legenda trece din generație în generație deoarece regele în cauză a căzut pradă mâniei copacilor… Morala pe care fiecare povestitor o învăluie într-o aură aparte e „Copacii nu-ți uită regretele, iar oamenii nu-ți uită păcatele.”

Ziua XIII de Sabat – Rătăcire
Oamenii-umbră mi-au făcut ultimele zile greu de suportat. Nu le place ce scriu. Mi-au spus că vor să afle „știu eu ce”.Nu am idee despre ce vorbesc. Mă simt mai veșdetă pe zi ce trece… încep să cred că era mai bine să putrezesc în singurătate decât să suport asemenea ființe de piatră…
Aș vrea să-mi conduc pașii spre soare. Să mă înec în lumină și căldură. Să mă preschimb într-o rază și să cutreier pământul și universul. Fără griji, fără emoții, călătorind cu singurătatea de mână.
Mi-aș dori atât de mult să mă fac una cu oceanul. Să plutesc cu fiecare val. Să văd fiecare răsărit și apus. Să mă izbesc de maluri sau să mângâi nisipul rece, sub cerul înstelat al nopții. Aș vrea să fiu o stea. Să stau singură pe boltă și-n negura ce mă înconjoară. Să visez la vremuri ce n-au să vină niciodată. Să-mi țin iar singură de urât. Vreau ca lumina mea să rămână singura pe care o cunosc. Mi-aș dori să fiu un nor ce străbate cerul și vede lumea. Să plutesc într-o mare albastră de vise. Să simt un fulger ce-mi încălzește trupul, ca apoi să dispar pentru veșnicie.
Tânjesc după ce nu pot avea, dar mai ales după vechea singurătate. Vreau să fiu cucul ce-și pierde urma-n codru. Să trăiesc precum lupul pierdut de haită. Sunt fulgerul fără furtună, floarea-n vârf de munte și luna dintre nori. Știu că în adâncul sufletului, tot ce-mi doresc acum e liniște. Liniștea de care nu m-am bucurat până nu am pierdut-o…

Ziua XV de Sabat – Ce sunt umbrele?
M-au lăsat în pace. Iar rătăcesc prin pustiurile minții mele. Astăzi am dat de o întrebare ciudată. Ce sunt umbrele? Ce înseamnă pentru oameni umbrele lor? Pentru mine înainte însemna doar un joc al luminii, poate un fenomen fizic… Nu știu, nu o luam prea des în seamă…
Stând aici, am descoperit că umbra e cu totul altceva. Desigur, sunt doar teorii de ale mele, dar, având în vedere că nimeni (din câte știu eu) nu a mai văzut oameni-umbră, nu pot fi contrazisă.
Am ajuns să cred că umbrele sunt de fapt diferitele măști pe care le purtăm. Sunt diferite laturi ale personalității noastre. Unele sunt bune, altele sunt îngrozitoare. Cumva, toate vor să iasă la suprafață și să se materializeze, însă nu au permisiunea. Trebuie să funcționeze ca întreg. De aceea, tot ce pot face e să se răsfrângă din când în când în preajma noastră.
O altă teorie ar fi că, umbrele sunt de fapt reflexiile îndrumătorii noștri. Nu îi putem auzi, dar se pot face observați prin diferite metode. Își pot face simțită prezența prin sentimente puternice, prin diferite tipare (observi des un anumit număr, un anumit animal, etc.) și prin umbre. Ni se arată într-o înfățișare asemănătoare cu a noastră pentru a ne avertiza sau a ne spune că suntem în siguranță.
În cele din urmă, umbrele pot fi ceva mult mai morbid. Umbrele sunt de fapt creaturi are întunericului ce vor să pună stăpânire pe forma noastră fizică pentru a avea putere în lumea oamenilor. Se dau drept ceva cunoscut pentru a ajunge cât mai aproape de pradă, și, la momentul potrivit, vor profita de nepăsarea noastră.
Oamenii-umbră de aici mi-au confirmat toate cele trei teorii. Sunt mulți, însă mi-au atras atenția doar aceștia trei, ce par stăpâniți de umbrele descrise mai sus.

Ziua XVI de Sabat – Să fie oare sfârșitul?
S-au înfuriat. Nu aveam voie să scriu despre ei. Acum, totul se dărâ,ă în jurul meu. Singurul turn al siguranței se prăbușește. Cred că acesta e sfârșitul. Nu am să plâng. În loc de rămas bun, voi lăsa aici un lucru foarte important pe care l-am învățat pe calea grea.
Dacă ai ști că lumea se sfârșește mâine, cum te-ai bucura de azi? Ce ai vrea să faci în ultimele tale clipe? Ce-ți dorești să mai vezi măcar o dată? De la cine ai vrea să-ți iei rămas bun și pe cine ai vrea să strângi la piept ultima oară?
Cum ai reacționa în astfel de momente, când ai afla că ziua de mâine îți rezervă ție doar mormântul? Ai închide ochii și ai spera că nu e adevărat? Ți-ai urma rutina zilnică? Ai încerca ceva nou? Ai spune ceva ce n-ai avut curajul? Ți-ai revărsa fiecare gând fără a ține seama de consecințe? Ai fi cu adevărat tu, măcar pentru o zi? Care ar fi ultima ta dorință?
Nu aștepta ziua de mâine. Poate nu mai vine niciodată. Nu te întoarce la ziua de ieri, nu o poți schimba. Bucură-te de ziua de azi. Doar pe ea o ai. Valorific-o! Spune tot ce gândești. Fă tot ce-ți aduce zâmbetul pe buze. Râzi cât poți. Iubește-i pe toți, începând cu tine. Nu-ți fie frică să greșești. Ai nevoie de greșeli pentru a învăța și a crește. Dă cu capul, cazi și te ridică. Și ce dacă doare? Fără durere nu ai mai ști să apreciezi fericirea.
Fă totul fără mâine sau ieri, fără acolo sau dincolo, fără dacă și cu poate. Există doar aici și acum. Construiește-ți propriul prezent. Fă-l să merite. Fericirea ți-o faci cu mâna ta. Oprește-te uneori să privești în jur, observă detaliile. Vei întelege atunci lucrurile cu adevărat importante. Și nu mai aștepta ziua de mâine. Mâine poate nu mai vine…”
Strâng la piept aceste cinci pagini găsite în scrum. Cine a vrut să distrugă acest jurnal nu a pus prea mult efort în asta. Trebuie să plec mai repede. Celula asta îmi dă fiori. Observ cum ceva îmi fuge în colțul ochiului și – NU. Nu. Nunununu…. Am auzit ușa din metal ruginită cum s-a trântit în spatele meu… E prea târziu. Acum înțeleg de ce nu a fost mistuit de foc tot jurnalul…

Nu vă ignorați niciodată instinctul. Nu vă opriți să lecturați în locuri stranii. Nu vă aventurați niciodată în umbră. Eu am făcut-o și acum împart soarta cu cei care au fost ca mine. Și-au lăsat amprentele pe pereții celulei. Și eu sunt ca ei acum. Și eu voi scrie un jurnal cu care vă voi ademeni să-mi luați locul. Nu am de ales. E dorința oamenilor-umbră. Iar dacă citești asta, e prea târziu și pentru tine.

Mihaela Ioana TRIFOI
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”
Clasa a X-a B

N.r.: Lucrare premiată cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Proză/Liceu.