Poezia, un dialog cu eul nostru. Interviu cu Ana Blandiana (Mira Orza)

Am copilărit cu „Întoarcerea lui ARPAGIC”, fiind poate una dintre cărțile mele de suflet de pe atunci. Îmi aduc aminte perfect: banca a patra de la perete, scaunul acela țeapăn și penarul meu roz cu floricele – Ana Blandiana era chiar și atunci, o parte din mine. Prin clasa a III-a publicasem pentru prima oară o poezie. Nu era cea mai strălucită, însă pentru mine a fost ca o oază de interes, înspre a-mi descoperi înclinația pentru lectură. Miza mea era să ajung unul dintre acei poeți consacrați, nu pentru ceea ce scriau, ci pentru ceea ce transmiteau cu ardoare copiilor – și ca un mic fitil, dorința mea cea mai mare era să o cunosc pe Ana Blandiana. Și am cunoscut-o. 

Miercuri, 24 mai 2023, Ana Blandiana a fost invitată la Cercul Pedagogic al profesorilor de limba și literatura română în cadrul căruia a susținut un workshop cu tema Cum le descoperim elevilor bucuria lecturii?, vorbindu-ne atât nouă, elevilor, cât și profesorilor despre rolul pe care poezia îl aduce în viața noastră, despre cum mulți aleg să îi blocheze pe copii cu întrebarea aia absurdă: „Ce a dorit autorul să transmită prin intermediul versurilor de mai sus?”. Mintea omului este ca un computer. Fiecare dintre noi găsește acel ceva într-un vers cu care alege să rezoneze – și de cele mai multe ori, rezonăm diferit. Când era doar un copil, s-a găsit fascinată de o tânără refugiată din Basarabia, ce avea să îi devină profesor de limba română. La începutul fiecărei ore, aceasta le citea câte o poezie. „A avut un impact puternic asupra noastră”.

În interiorul meu se zbuciuma o puternică emoție, căci știam că, dacă până atunci o cunoscusem pe Ana Blandiana prin ochii unei scrieri, acum aveam să o cunosc întru totul. „Nu am venit să țin o conferință pe această temă. Am venit să stăm de vorbă”.

M.O.: În cadrul acestui eveniment, cu și despre importanța lecturii, ne-ați putea spune care este cartea dumneavoastră „de suflet”?
Ana Blandiana (A.B.): Nu există așa ceva în viața unui intelectual adevărat. Există însă o vorbă celebră care spune: „Ferește-te de omul unei singure cărți”, pentru că cel care a putut să se fixeze astfel, este cu siguranță un exagerat, un fanatic. Aș putea însă să vă spun o carte  care a fost foarte importantă pentru mine la sfârșitul copilăriei, începutul adolescenței: „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe – o carte care m-a obsedat prin capacitatea eroului de a trăi în afara lumii civilizate, în afara societății. Un erou pe care, vacanțe  întregi am încercat să îl imit, făcându-mi haine din frunze și încercând să mânânc numai ce găseam în grădină.

M.O.: Dacă ați fi dascăl, cum le-ați face cunoștință copiilor cu poezia?     
A.B.: Aș încerca să apropii la propriu  adolescenții și copiii de poezie, neîncercând să mă interpun între ea și ei, neîncercând să le explic ce vrea să spună poetul în poezie – ci punându-i să o învețe pe de rost, să o repete, să o asculte, să se pătrundă de farmecul și misterul ei. Nimeni nu poate spune ce e poezia mai bine decât poezia însăși, iar ea nu se desfășoară în împărăția logicii, deci nu poate fi explicată. Ea trebuie doar acceptată ca un dar, ca un fenomen al naturii.

M.O.: Citisem acum ceva vreme poezia „De dragoste” și mi-a atras atenția versul „pune-ți gura peste gura mea, inspiră țipătul care-l inspir”. De ce credeți că majoritatea poeților tind să folosească tema iubirii în scrierile lor?
A.B.: Pentru că iubirea este esența vieții și a universului. De la planetele care se atrag unele pe altele, la oamenii care se iubesc unii pe alții, legea atracției universale stăpânește totul, coagulează totul și  salvează totul. „Iubește și fă ce vrei” spunea Sfântul Augustin.

M.O.: Unde credeți că se îndreaptă poezia contemporană în acest moment?
A.B.: Pentru că de vreo două veacuri încoace poezia nu mai spune, ci sugerează, ea are tendința să rostească cât mai puțin, ca să sugereze cât mai mult și îndrăznește chiar să viseze că ar putea sugera totul –  dacă nu ar mai spune nimic. Este bineînțeles un vis absurd, dar o consecință a excesului de vorbe din secolele trecute și a neîncrederii în ele pe care a generat-o. Pentru că poezia nu este făcută din fraze, ci din liniștea dintre cuvinte.

M.O.: Sunt mulți tineri pasionați de poezie care vă îndrăgesc din penumbră. Aveți vreun sfat pentru micii scriitori?
A.B.: Să citească, să citească poezie de pe toate continentele și din toate epocile, să iubească tot ce poate fi iubit pe această lume și să se lase pătrunși de sensul și de frumusețea lumii – și mai ales, să încerce sa fie buni, pentru că un om rău nu poate fi un poet bun.

 Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanțe putrezesc o culoare…” 

                                           Am crescut? – Ana Blandiana

Mira ORZA
Clasa a IX-a E
redactor al Revistei AxA
revista C. N. „Dragoș-Vodă”