Trei noi Cetățeni de Onoare pentru Sighet, în anul celor 700 de ani de istorie! (autor, Ion Mariș)

Ziua de 29 octombrie 2026 va rămâne un moment aparte în „povestea” Sighetului, în anul în care orașul nostru sărbătorește 700 de ani de atestare documentară. Consiliul Local a votat în unanimitate acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru trei personalități care, prin activitatea și realizările lor, au contribuit la păstrarea, cunoașterea și promovarea valorilor Maramureșului și ale Sighetului.

Academicianul prof. univ. dr. Ioan-Aurel POP, istoricul dr. Livia ARDELEAN și arhitectul Dorel CORDOȘ sunt cele trei personalități care se alătură comunității de onoare a municipiului nostru. Sunt trei destine profesionale diferite, unite însă prin respectul pentru istorie, identitate și patrimoniu. Trei Oameni, trei parcursuri profesionale remarcabile și o legătură aparte cu „Țara Maramureșului” și fosta ei „capitală”: SIGHETUL.

Pentru academicianul Ioan-Aurel Pop – oare cine nu-l cunoaște? – această distincție este o recunoaștere a unei impresionante cariere științifice, dar și a legăturii speciale cu Maramureșul Voievodal, căruia i-a acordat un loc important în opera sa istoriografică. Există și o amintire personală care îl leagă de Sighet. În urmă cu mai bine de jumătate de secol, pe când era student la Cluj, și-a făcut aici stagiul militar – probabil – un prim „semn” de apropiere de orașul nostru pe care – mai târziu – îl va „apăra” prin puterea cuvântului și a cercetării istorice.

Istoricul Livia Ardelean, născută la Sighet, s-a întors mereu, prin cercetările sale, la rădăcinile și trecutul acestui ținut. Cu o activitate îndelungată în domeniul istoriei și arhivelor, doctor în istoria Evului Mediu, aceasta a contribuit la descoperirea și valorificarea documentelor care dau consistență memoriei noastre colective. Și, nu în ultimul rând, din postura de membru în Comisia Regională de Heraldică a sprijinit elaborarea stemei actuale a municipiului nostru.

Arhitectul Dorel Cordoș a făcut din patrimoniul și arhitectura tradițională maramureșeană o preocupare definitorie a carierei sale. Prin proiectele sale, a demonstrat că lemnul, piatra și formele arhitecturii vernaculare pot păstra vie identitatea locului, dialogând în același timp cu lumea contemporană. Activitatea sa a fost deja recunoscută prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș (2022) și – mai ales – prin binecunoscutele biserici ridicate prin toată țara dar și-n lume.

Proiectele de hotărâre au fost inițiate de primarul municipiului Sighet, av. Vasile Moldovan, iar la ședința Consiliului Local au fost prezenți și cei trei sigheteni care au susținut și înaintat propunerile: Ioan Ardelean-Pruncu, Ion Mariș și Dorel Todea.

La 700 de ani de istorie, Sighetul îi cinstește pe oamenii care au dus mai departe povestea acestui loc. Pentru că un oraș nu înseamnă doar clădiri, documente vechi etc. ci mai ales Oamenii care îi „recunosc” memoria, îi respectă valorile și îi duc numele mai departe. Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de a marca un asemenea jubileu!

Ceremonia oficială de înmânare a distincțiilor va avea loc în 25 noiembrie 2026, la Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice – sala „Monica Chifor”, în cadrul unui eveniment care va cuprinde și lansarea a două cărți conectate la… Istoria Sighetului.

Ion Mariș




Sighet – Album retro (122)

O plimbare pe Solovan în anul… 1965.

În fotografie cunoscutul medic sighetean Victor POP (1914 – 1995), cel care a pus bazele Secției de Pediatrie din Spitalul Sighet, în anii ’50. Dr. Victor Pop a fost și un pasionat colecționar de artă populară maramureșeană. A intrat în patrimoniul Muzueului Maramureșean din Sighet bogata lui colecție de pecetare, unică în țară.
În anul 1973 a fost distins cu titlul de „Medic Emerit” iar post-mortem a fost declarat „Cetățean de Onoare al Sighetului”.

În fotografie este însoțit de doi copii sigheteni. Cred că nu-i prea ușor să-i identificați dar… încercați?!

Salut, Sighet!

N.R.: fotografie din arhiva familiei ing. Adrian Coman.




Artistul fotograf japonez MIYA KOSEI, Cetățean de Onoare al Sighetului, este… pe jumătate moroșan! |VIDEO – Ion Mariș|

Binecunoscutul artist fotograf japonez Miya KOSEI a ajuns vineri, 19 septembrie 2025, la Sighet și a primit „live”, într-o ceremonie discretă, prietenească, titlul de Cetățean de Onoare al Sighetului, votat de Consiliul Local Sighet, cu majoritate de voturi, în ședința din 28 august 2025.

Azi, prietenul Sighetului, Maramureșului și României, maestrul fotograf MIYA KOSEI – împreună cu soția lui – a ajuns în orașul nostru (via Tokio) pentru a fi onorat, nu doar simbolic cu… Cetățenia Sigheteană. A fost primit călduros de prietenii apropiați, de doar – din păcate! – câțiva consilieri și de către primarul și viceprimarul municipiului nostru.

După alocuțiunile „introductive”, inclusiv citirea mesajului transmis pentru această ocazie specială de către doamna conf. univ. dr. Lucia Terzea-Ofrim (Universitatea București – Facultatea de Litere, co-autoare – alături de Miya Kosei – a albumului bilingv „Ferestre cu povești/ Window Stories”, 2019, București), l-am ascultat pe Miya Kosei care și-a declarat – pentru a câta oară? – cu multă emoție și sinceritate dragostea pentru zona noastră, pentru România.

Într-un interviu realizat de Horia Daraban, Miya Kosei a subliniat imperturbabil că „fiecare om crede că stă în centrul lumii, iar eu, pentru Maramureș, am scris mult și am pozat și, acum, eu cred că Maramureșul este centrul lumii 100% și eu sunt jumătate moroșan, iar Paris, Londra sunt la periferie.”

Cunoscându-i dragostea pentru folclorul maramureșean, Primăria Sighet i-a făcut o plăcută surpriză, apreciată de familia prietenului japonez (devenit – spiritual – de ani buni român), oferindu-i câteva melodii populare interpretate de Ileana Matus și un grup de la Centrul Cultural municipal.

În continuare, în înregistrarea VIDEO, puteți urmări o mică parte din „povestea” întâlnirii cu România – în anul 1965 – a Cetățeanului de Onoare al Sighetului, Miya Kosei:

La mulți ani, cu multă sănătate, prietene Miya Kosei!

Text & Video: Ion MARIȘ

 

Foto principal: Mirela Buftea




Artistul fotograf japonez MIYA KOSEI este Cetățean de Onoare al Sighetului! (autor, Ion Mariș)

De 60 de ani japonezul Miya KOSEI pășește cu drag pe pământul țării noastre și al Maramureșului.
La 60 de ani de la prima lui descindere pe plaiurile noastre i-a fost oficializată definitiv „cetățenia” sigheteană și implicit… maramureșeană.
În anul 1965 a ajuns la Iași și la doar câteva luni se îndrepta spre Nordul țării, spre Maramureșul de care se va îndrăgosti iremediabil.
A ajuns la frumoasa vârstă de 88 de ani (s-a născut la Tokyo în 1937) și la peste 200 de vizite în România și continuă să fie o prezență constantă în fascinanta lume a Țării noastre.
A publicat cărți, albume (poezie, filosofie, eseistică etc.), dar mai ales a imortalizat Maramureșul în sute de mii de instantanee.
A străbătut Țara Maramureșului, mai mult pe jos, a dormit la cunoscuți și necunoscuți dar, în primul rând, și-a făcut mulți prieteni.

Prin anii `80 auzisem de japonezul care vernisase o expoziție foto în Franța (și/ sau Japonia) cu imagini maramureșene. Miya Kosei era – pentru trăitorii din acea perioadă – o prezență exotică, inedită, surprinzătoare. Iar el, se apropia din ce în ce mai mult de spiritul locurilor de poveste pe care le-a promovat cu pasiune.
A transpus (inițial pe film clasic), secvențe de viață, bucurie, tristețe, obiceiuri și tradiții (a participat la multe ediții ale Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă) pe care le-a „extras”, cu ochi de artist, preponderent din lumea rurală a Maramureșului.

După „normalizarea” din anii `90, a început să promoveze constant țara și zona noastră prin expozițiile care s-au succedat rapid: Maramureș, Linz, Nordico Stadtmuseum, 1994; Rumänische Rhapsodie, Viena (Kit-see), Ethnographisches Museum Rathaus, 1996; Rapsodia Romena, Venetia, Palazzo Correr, 1997; La Roumanie des quatre saisons. Le Maramures photographié par Kosei Miya, Paris, Musée de l’Homme, 1998; Maramures, New York, East and West Gallery, 1999; Transilvania mea, Sibiu, Festivalul Astra Film, Casa de Cultură a Sindicatelor, 2007; Maramures, Auckland, Green Gallery, 2012; Maramures – la vie, les hommes, Beauvais, Théâtre du Beauvais, 2014; Maramures – Authentic Life, Ekaterinburg, Philharmonie, 2015; Romania, Yujinosahalinsk, Puppet Theatre, 2015; Europe of Europe – Folclor românesc, Yokohama, 2016; Maramureș – centrul lumii, Sighet, 2024; Maramureșul, mijlocul lumii, Slatina (Ucraina), 2025.

O parte din fotografiile lui Miya KOSEI, alb-negru și color, s-au „transferat” în splendide albume care au ajuns în toate colțurile lumii. Și în toate albumele devoalează privitorilor frumusețile noastre, locale și naționale, văzute de un artist sensibil care afirma: „Am încercat să rețin obiectele cu inima. Mai multe decenii am încercat să surprind mai degrabă lucruri invizibile.”
Titlurile albumelor spun totul despre subiectele lui de suflet: „Romanian Rhapsody (Tokio, 1986), „Europa Orientalis – Romanian Red Rose” (Tokio, 1991), „La Roumanie des quatre saisons” (Paris, 1997); „Maramureşul” (Bucureşti, 2000), „Romanian Anthem – Europe of Europe” (Tokyo, 2002), „Romania – People, Alcohol, Songs” (Tokyo, 2002), „The People of Sheep and Fir” (Tokyo, 2007), „Song of the Sheep and the Fir” (Tokyo, 2008), „Maramureş – In a Small Village in Romania” (Tokyo, 2008), „Maramureșul meu/ My Maramureș” (Cluj-Napoca, 2015), „Maramureș, centrul lumii/ Maramures the Center of the World” (Cluj-Napoca, 2016) etc.

Cunoscându-i dedicarea și aportul lui la promovarea internațională a țării noastre și a Maramureșului am considerat că nu este normal ca artistul Miya Kosei să lipsească din galeria Cetățenilor de Onoare ai Sighetului. Am transmis propunerea primarului Sighetului, dl. Vasile Moldovan, care a inițiat proiectul de hotărâre iar Consiliul Local Sighet, în ședința de Joi, 28 august 2025, a votat în unanimitate acordarea titlului.
A fost o zi frumoasă, așteptată de cei care-l cunoaștem pe Miya Kosei, în care s-a „validat” aportul celui care se consideră „pe jumătate moroșan” la diseminarea imaginii lumii noastre (partea autentică, mai puțin cunoscută) pe plan mondial.

La mijlocul lunii viitoare (septembrie 2025) Miya Kosei va avea o expoziție la Focșani și apoi va ajunge la Sighet pentru a-și prelua distincția: CETĂȚEAN DE ONOARE AL SIGHETULUI!
Te așteptăm la Sighet, în Maramureș, aici în „centrul lumii”, așa cum consideri și poziționezi sincer, în context global, acest tărâm.

Felicitări, prietene Miya Kosei!

Ion Mariș




Petru CODREA, fostul deținut politic, a împlinit 94 de ani!

Fostul deținut politic Petru CODREA, Cetățean de Onoare al Sighetului (din anul 2022), împlinește azi, 21 februarie 2025, 94 de ani. LA MULȚI ANI!

Domnul Petru Codrea s-a născut la 21 februarie 1931 în comuna Vadu Izei, Maramureș, fiind unul dintre cei patru copii ai învățătorului Petru Codrea (1901 – 1993), ctitorul școlii de pe Șugău. Tânărul Petru Codrea a urmat Liceul „Dragoș – Vodă” din Sighet, pe care nu-l finalizează, fiind arestat în august 1948 (avea 17 ani), cu un an înainte de absolvire. Face parte din bine cunoscutul „lot Vișovan”, din primul grup de elevi dragoșiști arestați de autoritățile pro – bolșevice, instalate în România postbelică. Pentru apartenența la o „organizație subversivă” este condamnat la 3 ani de închisoare, parcurgând un cunoscut traseu al temnițelor „tradiționale” pentru acei ani: Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canalul Dunăre – Marea Neagră (colonia Valea Neagră – Peninsula).

Este eliberat în decembrie 1951 după care urmează încorporarea și stagiul militar – pentru alți trei ani – la muncă grea,  destinată condamnaților politic indezirabili regimului comunist, trecând pe rând, câte un an, prin localitățile Făget – Timiș, Herja lângă Aiud și Arcuș în apropiere de Sfântu Gheorghe. În ultima parte a „stagiului militar”, reușește să-și ia bacalaureatul la liceul din Sfântu Gheorghe. Se întoarce la Sighet în anul 1955 iar după un an (1956) se căsătorește cu Lenuța, fiica învățătorului Vasile Fodoruț (din Desești) și el fost deținut politic.

După două tentative nereușite de-a trece de vigilența securității și de-a se înscrie la facultate (la Cluj și București) abandonează speranța de-a face mai mult pe plan profesional, rămâne acasă, la Sighet, dedicându-se familiei și meseriei de tipograf în care se perfecționează (a absolvit Școala Tehnică Poligrafică din București în anul 1961).
S-a pensionat în anul 1990, după 33 de ani de muncă la Tipografia din Sighet, după o viață discretă, retrasă, pentru a nu mai intra în atenția neobositelor autorități comuniste de supraveghere continuă.
La mulți ani cu sănătate, Domnule Petru Codrea!

Salut, Sighet!




Cantautorul Ștefan HRUȘCĂ și prof. Gheorghe TODINCA au devenit Cetățeni de Onoare ai Sighetului!

Miercuri, 27 noiembrie 2024, a avut loc ședința Consiliului Local în care s-a decis acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației” cantautorului Ștefan Hrușcă și profesorului Gheorghe Todinca.
Propunerea pentru acordarea titlului și Laudatio-ul pentru cele două personalități i-au aparținut primarului Sighetului, av. Vasile Moldovan. Propunerile au fost votate în unanimitate de către membrii Consiliului Local Sighet.

În continuare redăm fragmente din Laudatio-ul primarului Vasile Moldovan.

„Domnul Hrușcă Ștefan, este un artist cu o carieră deosebită, iar legătura sa cu municipiul nostru este una cu adevărat specială. Aici, în mijlocul comunității noastre, și-a descoperit dragostea pentru muzică și pentru chitară, în perioada în care era elev al Liceului Pedagogic din Sighetu Marmației, precum și în cadrul cursurilor de muzică la Școala Populară de Artă. Este un exemplu de talent autentic și dăruire, iar contribuția sa la promovarea imaginii Sighetului și a Maramureșului în lume este considerabilă.  
Ștefan Hrușcă s-a mândrit mereu cu Maramureșul său natal, promovând, pe lângă repertoriul său unic, formațiile copiilor, a tinerilor și a artiștilor sigheteni, dar și colindele simbol al spiritualității și a legăturii profunde dintre oameni și natură. Pentru maramureșeni, colindele nu sunt doar simple cântece, ci o formă de păstrare a memoriei strămoșești și o expresie a credinței și a dorului de casă și de tradiție. Ele sunt legătura între generații, un mijloc prin care obiceiurile și valorile acestei regiuni au fost transmise cu sfințenie din tată în fiu, iar frumusețea acestora, resimțită în fiecare colț al Maramureșului a fost și este purtată în țară și peste hotare de „întâiul colindător al Maramureșului”, Ștefan Hrușcă.” (Vasile Moldovan)

* * *

„Domnul Gheorghe Todinca, istoric de profesie, muzeograf cu o carieră de peste patru decenii și fost director al Muzeului Maramureșan, a reușit să contribuie în mod semnificativ la conservarea, cercetarea și promovarea istoriei și culturii acestui loc minunat, Maramureșul. De-a lungul întregii sale cariere, domnia sa a fost un apărător al patrimoniului nostru cultural, un om care a înțeles importanța profundă a tradițiilor, a moștenirii istorice și a legăturii puternice dintre trecut și prezent.
În calitate de director al Muzeului Maramureșan, domnul Todinca nu doar că a pus bazele unor expoziții valoroase și inovative, dar a reușit să transforme instituția într-un centru de referință al cercetării și educației muzeale. Sub conducerea sa, Muzeul Maramureșan a devenit un loc al cunoașterii, al descoperirii și al respectului pentru trecut. Ca urmare a contribuției domniei sale în organizarea și implementarea unor proiecte, expoziții, studii cu referire la Centenarul Marii Uniri, în anul 2020, Muzeul Maramureșan a primit distincția națională, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, medalie ce a fost conferită de către Președintele României, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identităţii naţionale şi a răspândirii valorilor culturale româneşti.

Felicitări și mulțumiri pentru tot ce ați făcut pentru Sighet și pentru Maramureș! Suntem mândri să adăugăm numele domniilor voastre în cartea de onoare a municipiului Sighetu Marmației!” (Vasile Moldovan)

Sublinierea și evidențierea performanțelor celor două personalități au fost făcute de către câțiva membri din Consiliul Local și dintre invitații prezenți la ședința solemnă. Din motive obiective, Ștefan Hrușcă nu a putut fi prezent la ceremonia de acordare a titlului de „Cetățean de Onoare al Sighetului” dar a promis că va ajunge în orașul „natal” luna viitoare (20 decembrie).

Felicitări, domnilor Ștefan Hrușcă și Gheorghe Todinca, multă energie și multă implicare – în continuare – pentru creșterea vizibilității Sighetului și Maramureșului!

Salut, Sighet!




Maestrul Gheorghe CODREA a devenit Cetățean de Onoare al Sighetului!

Consiliul Local al municipiului Sighet, întrunit în ședință ordinară miercuri, 31 mai 2023, a decis prin votul celor 14 consilieri prezenți să acorde titlul de Cetățean de Onoare al orașului nostru Domnului Gheorghe Codrea, artistul vizual care a împlinit 95 de ani în 02 martie (s-a născut la Sighet în anul 1928).

Laudatio-ul a fost rostit de jurnalistul cultural clujean Demostene Șofron. Despre personalitatea Maestrului Codrea a vorbit și dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu. La finalul ceremoniei dl Codrea a mulțumit celor care s-au coalizat și au contribuit la acordarea acestui titlu.

Felicitări, Maestre!…. și... ani buni, cu sănătate!

*  *  *

Gheorghe CODREA s-a născut la 02 martie 1928, la Sighet. Locuiește la Cluj.
Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.
Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.

A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris Godunov etc.

S-a remarcat și în pictura de șevalet, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate.

 

Foto & text: Ion Mariș




Petru CODREA, fost deținut politic, a împlinit 92 de ani!

Fostul deținut politic Petru Codrea, Cetățean de Onoare al Sighetului, împlinește azi, 21 februarie, 92 de ani. Dl. Petru Codrea s-a născut la 21 februarie 1931 în comuna Vadu Izei, Maramureș, fiind unul dintre cei patru copii ai învățătorului Petru Codrea (1901 – 1993), ctitorul școlii de pe Șugău. Tânărul Petru Codrea a urmat Liceul „Dragoș – Vodă” din Sighet, pe care nu-l finalizează, fiind arestat în august 1948 (avea 17 ani), cu un an înainte de absolvire. Face parte din bine cunoscutul „lot Vișovan”, din primul grup de elevi dragoșiști arestați de autoritățile pro – bolșevice, instalate în România postbelică. Pentru apartenența la o „organizație subversivă” este condamnat la 3 ani de închisoare, parcurgând un cunoscut traseu al temnițelor „tradiționale” pentru acei ani: Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canalul Dunăre – Marea Neagră (colonia Valea Neagră – Peninsula).

Este eliberat în decembrie 1951 după care urmează încorporarea și stagiul militar – pentru alți trei ani – la muncă grea,  destinată condamnaților politic indezirabili regimului comunist, trecând pe rând, câte un an, prin localitățile Făget – Timiș, Herja lângă Aiud și Arcuș în apropiere de Sfântu Gheorghe. În ultima parte a „stagiului militar”, reușește să-și ia bacalaureatul la liceul din Sfântu Gheorghe. Se întoarce la Sighet în anul 1955 iar după un an (1956) se căsătorește cu Lenuța, fiica învățătorului Vasile Fodoruț (din Desești) și el fost deținut politic.

După două tentative nereușite de-a trece de vigilența securității și de-a se înscrie la facultate (la Cluj și București) abandonează speranța de-a face mai mult pe plan profesional, rămâne acasă, la Sighet, dedicându-se familiei și meseriei de tipograf în care se perfecționează (a absolvit Școala Tehnică Poligrafică din București în anul 1961).
S-a pensionat în anul 1990, după 33 de ani de muncă la Tipografia din Sighet, după o viață discretă, retrasă, pentru a nu mai intra în atenția neobositelor autorități comuniste de supraveghere continuă.

La mulți ani cu sănătate, domnule Petru Codrea!

Salut, Sighet!




Cetățenii de onoare ai Sighetului: Lucia Mihalyi de Apșa (autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu)

După apariția actelor normative privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” și Consiliul local Sighet – primul nostru Consiliu local ales în martie 1992 – a procedat la acordarea acestei distincții unor personalități a căror existență a marcat istoria locului.

La Simpozionul „Ioan Mihalyi de Apșa – 150 de ani de la naștere”, organizat de Muzeul Maramureșului în 25 – 26 ianuarie 1994, Mihai Dăncuș, directorul acestuia, primarul orașului, G. Filipciuc și subsemnatul, în calitate de secretar al Comisiei de cultură, am convenit să facem demersurile necesare pentru a acorda titlul de „Cetățean de Onoare al Sighetului” domnișoarei Lucia Mihalyi de Apșa care, la vârsta de 91 de ani, era unica supraviețuitoare a familiei istoricului Ioan Mihalyi de Apșa și locuia în casa părintească, donată de aceasta Muzeului și devenită Casă memorială. În felul acesta, se fixa în mod tacit și un anumit standard, privind „înălțimea” la care urmau să se ridice viitorii beneficiari ai  onorabilei distincții. Am pregătit (pe baza fișei biografice redactată de Mihai Dăncuș) documentația necesară și domnișoara Lucia a devenit primul Cetățean de Onoare al orașului nostru. A fost, în primul rând, un modest semn de recunoștință pentru tatăl ei, Ioan Mihalyi, cel care a stabilit fără echivoc și probând cu documente incontestabile locul Maramureșului în istoria medievală a românilor și a României și care, de-a lungul întregii sale vieți, a luptat pentru drepturile politice și culturale ale românilor maramureșeni. Dar a fost, în același timp, și o recompensă morală care i-a produs domnișoarei Lucia o mare bucurie și mulțumire sufletească, pentru că, așa cum ne-a mărturisit atunci, a doua jumătate a vieții ei a fost un adevărat calvar. Ea, una dintre cele 8 fete (și 4 feciori) ai familiei Ioan Mihalyi, purtată la școala călugărițelor catolice și apoi la Liceul de fete „Domnița Ileana”, învățată de mama ei să brodeze și să cânte la pian și care, alături de surorile sale era prezentă în viața culturală a orașului, a fost, după 1947, deposedată de toate bunurile și nevoită șă-și câștige existența, o bună bucată de vreme, ca muncitoare la o fabrică de lăzi pentru fructe și legume. Și câte multe alte suferințe și umiliri îndurate în timpul dictaturii comuniste. Nu în ultimul rând, titlul atribuit s-a vrut a fi și un semn de recunștință și mulțumire din partea administrației locale pentru valoarea inestimabilă a Casei Mihalyi, cu tot ce adăpostește ea. Pentru că da, familia Mihalyi ne-a lăsat o casă, o valoare de care – după cum bine se vede! – nu suntem în stare să avem grijă cum se cuvine. Este clar că Muzeul, cu posibilitățile sale financiare, nu poate face acest lucru! Dar cum se face că, de peste 30 de ani, la fiecare 1 Decembrie, „toată floarea cea vestită” a orașului (și nu numai!) ne adunăm în fața Monumentului de marmură al ilustrului nostru înaintaș, Academician Ioan Mihalyi de Apșa, ținem discursuri și spunem rugăciuni, cântăm și jucăm Hora Unirii și-apoi, „urmăriți” de privirile sale dojenitoare, îi trecem pragul casei fără a simți nici o mustrare de cuget pentru felul cum arată aceasta, mai cu seamă pe dinafară și, ajunși înlăuntru, iar vorbim și comentăm și admirăm… fala și mândria Maramureșului de altă dată (sau ce-a mai rămas din ea), dar n-am văzut niciodată un om de afaceri, prosper și puternic (și să nu-mi spuneți că nu există!) care să zică: Hai să dăm mână cu mână vreo câțiva dintre cei care pot și să facem casa asta, să arate așa cum se cuvine!

A trecut mai mult de un secol de la moartea lui Ioan Mihalyi și un sfert de secol și de la dispariția Domnișoarei Lucia și tot ce putem face noi, sighetenii, este să le cinstim cum se cuvine memoria. Mai ales prin fapte.

Și, pentru ca „Cetățenii de Onoare” ai orașului nostru să nu rămână consemnați doar în „memoria” unor dosare ale Primăriei, promitem să revenim și cu alte re-amintiri de felul acesta.

Ioan Ardeleanu-Pruncu

 

P.S.: Aflăm de la Muzeul Maramureșean că există un proiect pentru reabilitarea Casei Mihalyi, care are toate șansele să demareze în anul acesta. Așa să fie!




Lumina învinge întunericul! (Marius Vișovan)

Ultimul sighetean supraviețuitor al temnițelor comuniste, domnul Petru Codrea, în vârstă de 91 de ani, a fost declarat recent Cetățean de Onoare al municipiului prin hotărârea Consiliului Local din 29 septembrie a.c., fiind primul deținut politic anticomunist care primește această recunoaștere din partea autorităților orașului, Laudatio fiind prezentat de prof. Ion Ardeleanu Pruncu în numele Asociației „Firul Vieții”. După ce emoția momentului a trecut, domnul Codrea a acceptat să ne răspundă liniștit la întrebări legate de acest eveniment deosebit.

Rep.: Stimate domnule Petru Codrea, joi, 29 septembrie 2022, într-o atmosferă emoționantă, autoritățile orașului nostru v-au declarat Cetățean de Onoare al Sighetului. Cum ați trăit acest important eveniment ?
Petru Codrea (PC): Da, mă simt onorat de cinstea care mi se face, am fost plăcut surprins și foarte emoționat. Mulțumesc autorităților, Asociației „Firul Vieții” și tuturor celor care s-au implicat în acest demers. Mulțumesc și familiei mele care a fost alături de mine sporind astfel bucuria și emoția momentului.

Rep.: În cadrul ceremoniei, mai multe luări de cuvânt au evidențiat laudativ aspectele esențiale ale vieții și activității dvs și mai ales faptul că sunteți primul deținut politic anticomunist care primește la Sighet această distincție din partea autorităților…
P.C.: În mod categoric această onoare o merită toți sighetenii care au luptat și s-au jertfit împotriva barbariei comuniste și eu simt că o primesc în numele lor ! Putem spune că lumina a învins întunericul și Sighetul de azi s-a regăsit în valorile și jertfa Sighetului de ieri… Nu îi voi uita niciodată pe camarazii cu care am petrecut împreună anii de închisoare (și care unii au suferit mult mai mult decât mine), de comuniunea de dragoste dintre noi, de solidaritatea deplină care ne-a ajutat să rezistăm și să rămânem fideli idealurilor noastre, identității creștine și libertății naționale a neamului românesc ! Vreau să-i pomenesc nominal măcar pe cei cu care am fost arestat împreună, așa-numitul „lot Vișovan”: Ioan Virag și Găvrilă Coman (cei doi morți în detenție ), Aurel Vișovan (profesorul nostru), Petru Ulici, Vasile Dunca, Ioan Motrea, Iuliu Vlad, Constantin Rad, Ștefan Deac, Mihai Vlad, Gheorghe Bulacu, Iosif Andreica, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico, Ioan Ilban, cu toții trecuți la cele veșnice, și să urez multă sănătate colegilor Nistor Man și Nelu Dunca care trăiesc în alte orașe din țară și cu care sunt permanent în legătură, precum și celorlalți deținuți politici maramureșeni care mai sunt în viață. Placa memorială de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, sfințită în februarie la inițiativa Asociației „Firul Vieții”, va rămâne o mărturie luminoasă în acest sens, importantă dupa ce noi nu vom mai fi…

Rep: A fost evocată și activitatea dvs. profesională, în general cunoscută sighetenilor, munca la tipografia sigheteană acoperind mai bine de trei decenii. Muncă în care ați lăsat mereu amprenta seriozității, competenței și dăruirii. Mai puțin cunoscute sunt însă dificultățile începutului și ciocnirile cu „oamenii sistemului” care nu vă lăsau în pace…
P.C.: Da, după ce am fost eliminat de două ori din facultate datorită statutului meu de fost deținut politic, m-am temut că mă vor da afară și de la Școala Poligrafică… ofițerul de Securitate care s-a interesat de mine dându-mi mari emoții… dar nu a fost așa. Rămân veșnic recunoscător directorului Niță Ernest care m-a apreciat foarte mult și mi -a luat apărarea, facilitând apoi integrarea mea în munca la tipografia Sighet, unde fiind singura persoană cu studii de specialitate am exercitat și responsabilitatea de coordonator al activității. Mi s-a reproșat însă mereu că nu sunt membru în Partidul Comunist și, cu toată discreția și prudența mea, activiștii de partid din întrprindere (majoritatea cvasi – analfabeți ) nu mă puteau suporta și mi-au creat probleme de mai multe ori.

Rep : A lipsit totuși ceva din ceremonia de la Primărie, ceva ce mai trebuia spus despre dumneavoastră… pasiunea pentru pescuit!
P.C.: (zâmbind) Nu știu dacă era locul și momentul pentru așa ceva… dar adevărul e că am fost foarte pasionat de pescuit. Atracția am avut-o din copilărie dar după anii de închisoare, pescuitul a fost principala mea formă de a petrece timpul liber, mă refugiam în natură pentru a scăpa de privirile Securității și ale uneltelor sale omniprezente. Socializam cât mai puțin fiindcă știam că orice persoană care mi-ar fi arătat simpatie sau prietenie putea avea necazuri. În timp, atmosfera s-a mai schimbat și riscurile au fost mai mici dar eu am rămas pe mai departe cu această frumoasă și plăcuta ocupație, ajungând să particip la numeroase concursuri naționale și câteva internaționale obținând premii de care îmi amintesc cu bucurie. Am pus undița deoparte acum vreo 10 ani, dar dau și acum cu plăcere sfaturi tinerilor pasionați, între care și Ioan, ginerele dumneavoastră, pe care îl felicit pentru frumoasele succese.

Rep: Domnule Petru Codrea, vă mulțumim și în numele sighetenilor vă urăm „La mulți ani “, cu multe bucurii și noi împliniri!

A consemnat Marius Vișovan