Gheorghe Iancu s-a născut în comuna Culciu Mare judeţul Satu Mare, într-o familie de agricultori, la 23 aprilie 1935. A urmat școala primară în localitatea de baştină, apoi liceul de prelucrare a produselor din lemn din Satu Mare. Studiile universitare le-a făcut la Braşov (1953 – 1958) unde a absolvit Facultatea de Industrailizare a Lemnului de pe lângă Institutul Politehnic. Gheorghe Iancu a fost bursier pe toată durata studiilor liceale şi universitare, în ultimii doi ani de facultate beneficiind de bursă republicană.

După absolvirea Facultăţii de Industrializare a Lemnului este repartizat la Fabrica de mobilă IPROFIL Sighetu Marmaţiei (1958 – 1960). Între anii 1973 – 1974 a urmat cursul postuniversitar de „pregătire a specialităților pentru management în industrie”, București.

Activitatea profesională a desfăşurat-o în unităţi de prelucrare a lemnului, timp de aproape 40 de ani, până în anul 1995 când s-a pensionat, ocupând, la diferite niveluri, funcţii de conducere tehnică, comercială, în dezvoltare, investiţii şi personal. Cea mai îndelungată şi apreciată activitate profesională a desfăşurat-o la CIL/ CPL (Combinatul de Industrializare/Prelucrare a Lemnului) din Sighetu Marmaţiei.

Construcţia Combinatului (CIL) a început în anul 1963, din acel an Gheorghe Iancu a ocupat, succesiv, funcţiile de director adjunct, inginer șef adjunct, director tehnic şi director general. Un sfert de veac, numele lui Gheorghe Iancu a fost legat de activitatea acestei unităţi industriale reprezentative pentru municipiul Sighetu Marmaţiei, pentru Maramureşul istoric, din acea perioadă. Primele capacităţi de producţie ale acestei unităţi industriale de prelucrare a lemnului au intrat în funcţiune în anul 1965 – secţia de placaj şi de mobilă corp – ajungând la un număr de 11 secţii şi fabrici la Sighetu Marmaţiei, Baia Mare şi Vişeu, cu un total de peste 6300 de salariaţi, devenind, în anul 1980, una din cele mai mari unităţi industraile de profil din România.

Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Sighetu Marmaţiei a derulat contracte de export în ţări din întreaga lume: Germania, Anglia, Italia, Franţa, Rusia, SUA și a participat la importante târguri internaţionale de mobilă de la Koln – Germania, Lyon – Franţa, Manchester – Anglia, Nord Carolina – SUA, Moscova, Kiev – fosta URSS. Combinatul a avut relaţii foarte bune cu firma IKEA care a apreciat colaborarea cu specialiștii sigheteni.

Este căsătorit din 1963 cu doamna Olimpia (Pușa) Micle, o maramureşeancă dintr-o familie nobilă din comuna Şieu și are doi copii: Adrian, inginer în prelucrarea lemnului şi Mirela, absolventă a Academiei de Științe Economice (ASE) din București – Facultatea de informatică – specializarea financiar-contabilă şi Comerţ internaţional.

După pensionare, ing. Gheorghe Iancu a fost reprezentant și agent de asigurări la Generali Asigurări SA (1997 – 2004), director tehnic la SC XILOBAIA SA Sighet (1998 – 2000), consilier de management și membru în Consiliul de Administrație la SNGFOR SA Satu Mare (2000 – 2004).

Gheorghe Iancu s-a implicat pe lângă problemele de specialitate şi în viaţa cultural-artistică și sportivă a municipiului Sighetu Marmaţiei, a sprijint Ansamblul folcloric „Ţapinarii„ echipa de fotbal CIL Sighetu Marmaţiei (divizia B) etc. A fost membru fondator (în anul 2000) al Fundaţiei Asociaţia Prietenii Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, fiind ales și preşedinte.

Este autor al monografiilor SC PLIMOB SA (2002), SC SIGSTRAT SA (2007), CPL – Citadela Industrială din Sighetu Marmației (2008), “Citadela Industriei Lemnului Sighetu Marmației – repere istorice” (2012) și “PLIMOB la dublu jubileu – 25 de ani de succese, 125 de ani de la primele scaune curbate” (2016). A fost, de asemenea, inițiator și colaborator la publicarea monografiei satului natal Culciu Mare, Satu Mare (2011).

Este cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației din anul 2019.

Acum, la împlinirea vârstei de 85 de ani, îi dorim inginerului Gheorghe Iancu să-și păstreze nealterate vitalitatea și dorința de-a participa la activitatea culturală a Sighetului și… La mulți ani!

Salut, Sighet!

ELICOPTERUL LEIT
„CIL”-ul, Combinatul de Mobilă din Sighet, avea mii de angajaţi. Acolo lucra şi F. S. „Eram fericit. Cunoşteam pe toată lumea, aveam vreo sută de prieteni” – îmi povesteşte el. „Chiar dacă, pentru a ajunge la diverşi şefi şi şefuţi, trebuia să urci vreo …200 de etaje. Nu conta.”

Pe la mijlocul anilor ’80, veni în „vizită de lucru” la Combinat însuşi Ceuşescu. Ateriză chiar în piaţeta din faţă Sediului. A doua zi, S desenă întocmai elicopterul prezidenţial, pe o foaie de placaj. Creionul de lemn era foarte potrivit pentru asta, scriind uşor „în toate părţile”. Folosi şi culori. „Bravo! – îl felicită maistrul – , te propun la Proiectare!”

În aceeaşi zi, însă, S fu chemat în laboratorul secţiei. Îl luară în primire doi străini, în civil: ”To’arăşu’, dumneata nu-ţi dai seama ce-ai făcut! Dacă cineva copiază elicopterul to’arăşului Preşedinte? Să dispară!”. „Să nu te mai prind cu aşa ceva, că te dau afară!” – încheie muştruluirea maistrul, de faţă cu cei doi străini.

Aşa că, omul nostru îşi aruncă opera la tocător. Atunci se sfârşi şi cu „fresca”, o foaie de placaj pe care prietenul meu desenase mutrişoarele colegelor din secţie. Fetele stăteau la coadă, emoţionate, pentru a poza. Până acolo încât, în ziua în care îi venea rândul, Anuţă, săpânţanca, apăru cu un „permanent” impozant, în locul coadelor lungi: „Şonilă, astăzi io îs la rând!” (după Fábri Sándor)

IONU’ NOST’
Dând oraşul pentru a 4-a sau a 5-a oară, lui Ion, cântăreţ popular local, i se cere să intre pe sens interzis. După o vreme, omul nostru întreabă:
– Da’ bine mărg, tovarăşu’ locotenent?
– Bine, Ioane, bine…
Mai rulează o vreme şi iar întreabă:
– Da’ tăt bine mă duc?
– Bine, Ioane, bine…
Dintr-odată, Ion se burzuluieşte:
– Da’ cum, doamne, mă duc bine, că toată lumea zine, numa’ io mă duc?!
*
Altădată, ajuns responsabil de club, Ionu’ nost’ îşi dădu spargere la instrumentele muzicale şi staţie. Înscenarea eşuă, dovedindu-se că fereastra de la balcon, pe care, chipurile, intrase hoţul, fusese deschisă pe dinăuntru. Îl anchetau însuşi comandantul Miliţiei şi un tânăr locotenent – de fapt, îl loveau şi consemnau, cu schimbul. La un moment dat, comandantul este chemat la telefon. Ion:
– Da’ bine bateţi, tovarăşu’ locotenent!
– Cum, Ioane, la maşină?
– Şî-şe, şî-şe! Mai bine şi ca tovarăşu’ comandant!

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)

sursă foto: Ion Mariș