Topul atracțiilor cu plată din Maramureșul anului 2019:

Memorialul Victimelor Comunismului: 160.000 vizitatori.
Cimitirul Vesel: 110.000+ vizitatori.
Muzeul Mănăstirii Bârsana: 95.000+ vizitatori¹ .
”Mocănița” de pe Vaser: 80.000 de pasageri transportați.
Muzeul Maramureșean (toate secțiile împreună): 70.000 vizitatori.

Nu multe sunt orașele aflate la 4-5 ore distanță de cel mai apropiat aeroport adevărat (Cluj-Napoca), care să dețină un obiectiv turistic ce atrage 160 de mii de vizitatori pe an.
Ei bine, Sighetu Marmației are această șansă extraordinară, prin celebrul Memorial al Victimelor Comunismului, aflat în Top 10 al celor mai frecventate muzee din România.
Numai că, oficial, în anul 2018 la Sighet au fost înregistrate doar 43 mii înnoptări. La o medie de 2,5 nopți per turist, rezultă că cei care și-au ales orașul ca bază au fost cam 17 mii.
Însă, cum ar fi dacă măcar o treime dintre cei 160 mii de vizitatori amintiți ar lăsa în Sighet câte 500 de lei, și nu 10-20 lei ca acum? Aceasta ar însemna încasări de 5,5 milioane de euro/an! Bani grei, pentru un oraș atât de sărac…

Majoritatea vizitatorilor Memorialului vin cu mijloace auto pe care le parchează pe str. Ștefan cel Mare și Gh. Șincai. Ce văd ei pășind spre muzeu, în buricul târgului? Păi, două spații de cazare, Cartea Funciară, cabinete de avocați, o spălătorie auto, coafor, magazine de materiale de construcții, de instalații, de piese auto, de termopane… Cam ca la Poienile de sub Munte…
Singurii 50 m de vad comercial serios din oraș, bucata de pietonală dintre str. Gh. Șincai și ușa Memorialului, loc pe unde trec toți vizitatorii, este ocupată de trei localuri (ale căror terase sufocă strada), de alte birouri de avocați și topografi și de un magazin de mobilă…

Curioșii care merg să exploreze în sens invers, dau de Finanțe, Judecătorie și Primărie, de niște mini-fântâni arteziene murdare și nefuncționale – precum ceasul public de alături, de încă un local, o plăcintărie, o farmacie și celebrul ”Cui”…
Dacă ați veni pentru prima dată la Sighet și ați da de tot acest bazar, ați mai rămâne??
Până și pitoreștii vânzători de artizanat au fost alungați de pe Pietonală, deși dădeau culoare locului, fiind ”înlocuiți” cu un magazin de suveniruri care a falimentat, apoi…

Unde să stai și ce să faci
Pentru ca turiștii să-și prelungească șederea la Sighet, trebuie îndeplinite două condiții.
1: să aibă unde să stea;
2: să aibă ce să facă.

1. Degeaba vrem armate de turiști, pentru că Sighetul nu dispune decât de 643 de locuri de cazare! Da, cât un singur mare hotel! Ar mai fi 90 de locuri în hotelul închis ”Coroana” și alte 38 plus 15 camere în lucru în noi spații hoteliere, apoi Airbnb-urile, proiectele Iurca, Șuștic și Teitelbaum, așa că, la un moment dat, vor exista vreo 1000 de locuri de cazare… Total insuficient!
Spre comparație, Moiseiul deține, acum, 700 de locuri, Vișeul de Sus – 1000, Ocna Șugătag – 1500, Baia Mare – 1800 și Borșa – 2000 de locuri de cazare!
Am discutat cu un agent sud-coreean care voia să aducă anual câte 15-20 serii de câte 150 de turiști. La întrebarea ”cazare?” discuția s-a blocat, nici un hotel din întregul județ Maramureș nu are capacitatea de a caza, deodată și în același loc, ”atâta lume”! Cel mai mare hotel sighetean, ”Grădina Morii”, nu are decât 100 de locuri. Nicăieri, pe 200 km rază în jur, nu există hoteluri cu 300 de locuri și peste, cu puține excepții în Vatra Dornei, Cluj, Oradea și Bukovel (UA)…

Soluții? Pentru a caza mai mulți turiști, la Sighet ar trebui deschis un hotel de 3-400 de locuri. De acord, pensiunile sunt grozave și specifice Maramureșului, dar zona are nevoie și de hoteluri mari, numărul de turiști crește exploziv de la an la an, acesta fiind deja dublu chiar și față de 2014, chiar dacă localnicii nu realizează asta! Dacă acel hotel nu va fi la Sighet, atunci se va construi în altă parte…

2. Ce pot face turiștii în municipiu, în afara Memorialului?
Să viziteze un ”Memorial în oglindă”, peste drum de cel adevărat (în spațiul ”Plimob”), cum i-a propus Ovidiu Nemeș în 2013 aerianului ministru al Culturii, Daniel Barbu, cerându-i sprijinul?! Noroc că Barbu a zburat rapid din funcție, așa că ridicola utopie a murit în fașă…
Din păcate, celălalt mare muzeu sighetean, cândva pitorescul Muzeu al Satului, absoarbe sub o treime (50 mii) din vizitatorii Memorialului. Dacă îl vedeți, înțelegeți de ce: arată ca un sat fantomă, unde nu trăiește nici măcar un câine, pisică sau găină, nu este cultivată nici o floare ori vreo gulie, plouă prin acoperișuri, morile pe apă sunt o ruină totală…
Iar mărirea recentă a tarifelor Muzeului Maramureșean este exagerată: câte 10 lei pentru vizitarea oricărei secții, fie ”Sat” (singurul care ar merita banii), Etnografie, Wiesel, Istorie ori Științele Naturii, fie micuța Casă Stan Ion Pătraș – când Cimitirul Vesel costă doar 5 lei?! Da, la Memorial se plătesc 10 lei, dar ai ce să vizitezi acolo vreme de 2 ore… Iar intrarea la grosul muzeelor băimărene ori clujene costă numai 5-6 lei…
În afara muzeelor, Sighetul nu oferă multe. Ar mai fi Sinagoga și bisericile, însă Centrul Vechi e în ruină și, în loc să fie un shopping mall european, este un loc plin de chinezării, păcănele, farmacii și second-hand-uri, apoi Solovanul și malurile Izei sunt de nevizitat, nu există vreun aqua park sau teatru…

Festivalurile sunt organizate așa cum știți, așa că aduc doar cheltuieli suplimentare la buget, în loc de impact internațional, încasări și turiști veniți special (Gărâna ori ”Anonimul” sunt departe)…

Soluții? Pentru mărirea atractivității Sighetului, reamenajarea și rebranduirea Muzeului Maramureșean, respectiv upgradarea festivalurilor patronate de Centrul Cultural, trebuie oameni noi, iar pe de altă parte, Primăria trebuie să redirecționeze prin centru fluxul turiștilor către Memorial (aceasta e una din cheile succesului!), să reabiliteze Centrul Istoric și multe altele…
Iar dacă lucrurile vor rămâne neschimbate, vom continua să privim cu buzele umflate cum tot mai mulți turiști trec prin Sighet doar pentru a-și cheltui banii în alte părți…

Teofil IVANCIUC
februarie 2020

[1] Mănăstirea a fost vizitată de mult mai multe persoane (pelerini, copii etc.) decât adulții plătitori de bilet la muzeu, probabil de 3-400 de mii de vizitatori, fenomen valabil, la o scară mai redusă, și pentru Cimitirul Vesel.

Eu și Sighetu Marmației

Să scriu despre Sighet și despre modul în care acest oraș mi-a schimbat viața este o mare și imensă bucurie. Dar înainte de toate dați-mi voie să mă prezint: mă numesc Dave Myers și sunt co – prezentator în cadrul emisiunii Hairy Bikers (alături de Simon James “Si” King – n.a.), un show TV la BBC cu și despre gătit, care are o tradiție de 12 ani în Marea Britanie.

Am venit în România în anul 2005, filmând pentru emisiunea noastră sub un nou format în care doi prieteni călătoresc prin lume și prezintă telespectatorilor descoperirile lor. Am călătorit din București la Sighet cu scopul de a vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și de a filma câteva cadre la Cimitirul Vesel din Săpânța.

Am ajuns aici în 7 iulie 2005, o zi frumoasă și însorită, pe care o țin bine minte întrucât în aceeași zi Londra a căzut pradă unui trist atentat terorist. A fost o ușurare când am aflat că în Londra colegii noștri erau teferi.

Încă din momentul în care am sosit pe aceste meleaguri, am simțit că atât Sighetu Marmației cât și Maramureșul au o încărcatură aparte. Ne-am cazat la pensiunea Casa Iurca de Călinești și am fost întâmpinați de o doamnă care câțiva ani mai târziu a devenit soția mea.

Era o zi însorită și am mers la bancomat unde m-am întâlnit cu un domn care pretindea că este Antonio Banderas și m-a întrebat la rândul lui cine sunt, iar eu i-am răspuns: Phill Collins, acesta lovindu-mă în joacă cu o sacoșă plină cu varză… în sinea mea, știam că acest loc trebuie să fie unul special.

În acea seară am stat pe terasa restaurantului și am băut bere Ursus, am mâncat mititei, multă mămăligă și tocană din vânat. Era ceva diferit față de restul României și m-am îndrăgostit de acest colț de țară. În tot acest timp am planificat scenariul pentru filmări și am decis să revenim în câteva luni și cu restul echipei, așa că am rezervat toate camerele disponibile pe care le deținea pensiunea și așteptam cu nerăbdare să ne întoarcem.

Am revenit la Sighet și experiența a fost cu totul și cu totul specială. Am filmat la Memorial și la Cimitirul Vesel iar la sugestia doamnei care mai târziu avea să fie soția mea, am mers în Călinești la mătușa Maria să încercăm niște balmoș și apoi am mers în Ieud. Totul a fost minunat iar filmările s-au derulat cu multă voie bună, la final fiind premiat cu un mândru clop maramureșen, pe care l-am purtat pe-o parte. Momentul despărțirii de prietenii și colegii din Sighet a fost foarte trist.

Anii au trecut și am păstrat legătura cu prietenii de aici; iar când m-am întors, am fost deja de-al casei, deoarece m-am însurat cu doamna de la pensiune, iar rudele din România pe care mi le-am făcut au devenit familia mea, pe care o iubesc și o prețuiesc cu drag. Niciodată nu am întâlnit așa oameni minunați, plini de bunătate și căldură, care m-au primit în inimile lor cu atâta drag, iar cu aceeași deschidere i-am primit și eu în inima mea.

Socrul meu mi-a făcut cunoștință cu pălinca, dar și cu efectul ei puternic de mahmureală, în timp ce ce soacra mi-a făcut cunoștință cu leacul mahmurelii… juma’ de litru de lapte acru. Soacra mea îmi gătește micul meu dejun preferat: pâine cu ou și boia alături de cafea tare, ouăle sunt cele mai delicioase fiindcă sunt de casă, de la gâinile pe care le ține în curte. Ultima dată când am fost în vizită la ei, am luat o cutie de ouă iar când am ajuns în UK, mi-am făcut o omletă cu totul și cu totul specială.

Odată cu trecerea anilor și legătura mea cu acest oraș și locuitorii lui a devenit mai puternică, mai adâncă, întrucât pe zi ce trecea întâlneam tot mai mulți membri ai familiei soției mele, care ne vizitau în Anglia. Cred că este o ocazie deosebită, ca ambele culturi să aibă posibilitatea de a se îmbogăți reciproc prin această întâlnire a ideilor, care oferă prilejul de a crește și de a învăța unii de la alții, iar în acest mod de a ne bucura împreună.

Dacă vrei să te distrezi, trebuie musai să mergi la o nuntă în Maramureș. No, aia-i distracție! Am avut noroc cu caru’ să fiu naș la nunta lui Radu (nepotul din partea soției). Am pornit de la casa mirelui din Șugău și de acolo am colindat întreg satul pentru a ne întâlni cu familia miresei, era o vreme minunată, soarele strălucea și toată lumea zâmbea. Cununia religioasă a avut loc în Vadul Izei și a fost de o frumusețe impreionantă, iar apoi a urmat petrecerea. Am dansat toată noaptea, am „furat” mireasa și a doua zi am luat-o de la capăt. Să nu mai vorbesc de sarmale, deliciul serii la care, mărturiesc, am ajutat în calitate de bucătar. Până la urmă nu lucrurile în sine, ci oamenii din acest oraș sfințesc locul, adică Sighetul. Nici măcar o dată nu m-am simțit ca fiind un străin, eram mai mult decât un oaspete, eram parte din familie.

Am reușit să ne întoarcem de două ori cu filmările în Maramureș, un moment de bucurie nu doar pentru noi, ci și pentru acest oraș, o oportunitate de a arăta întregii lumi, cum arată România și oamenii pe care îi cunosc și îi iubesc. Emisiunea noastră apare în peste 40 de țări din lume. Câteodată sunt furios, așa cum, sunt sigur, că și alți români sunt, de modul în care țara lor este prezentată în afară. România pe care o vedem la știri și în presa din străinătate, nu este România pe care o știu. Chiar dacă nu am avut o contribuție majoră în a schimba percepția asupra acestei țări, sunt mândru că împreună cu familia mea, am devenit o voce în favoarea frumuseții și a adevărului care există în acest ținut.

Am avut câteva filmări, cunoscute sub titlul „Bakeation”, care au însemnat mai mult decât mâncare și gătit. Suntem în televiziunea britanică de aproape un deceniu și am venit la Sighet împreună cu familia să filmăm și, Doamne, ce experiență grozavă a fost! Familia soacrei mele a încins o petrecere de zile mari celebrând astfel revenirea mea la Sighet. Au pregătit cârnați de casă, pâine coaptă și prăjituri în cuptor. Copiii dansau și muzicanții cântau. Trebuie văzută adevărata forță și dragostea unei familii de români simpli! Nu este vorba de avere sau de bani, ci despre o bogăție a valorilor care gravitează în jurul familiei, a culturii, este ceea ce britanicii denumesc a avea clasă. Cunosc mulți englezi care au ales să-și petreacă vacanțele în România și de asemenea mulți români care trăiesc și lucrează în UK, oameni care au reușit să ofere o altă vizune asupra a ceea ce este România cu adevărat.

Sunt norocos fiindcă în numeroasele mele vizite în Maramureș, am prins numeroase sărbători specifice zonei, am stat până noaptea târziu cu coșul la sfințit în fața bisericii și cu lumânarea aprinsă așteptând preotul să binecuvânteze bucatele pregătite pentru Paște. Am fost la colindat de Crăciun și am ajutat și la “stropit”. Am fost impresionat de tinerii sigheneni care, cu toate că sunt forțați de împrejuări să plece să studieze sau să lucreze departe de casa pe care o iubesc, totuși, nu și-au uitat tradițiile și nici rădăcinile. Aici am găsit multă căldură și respect pentru obiceiurile și tradițiile din Maramureș și am încredere că acestea vor dăinui peste generații.

În ultimul deceniu, am văzut Maramureșul în schimbare, drumurile spre Cluj și spre sud au devenit mai bune, Sighetul pare mai prosper deoarece mulți români trimit bani acasă din străinătate. Este trist că oamenii sunt nevoiți să lucreze în străinătate, uneori familii întregi sunt dezrădăcinate sau separate, mamele și tații lucrând în țări diferite să poată oferi copiilor lor un trai decent, de vreme ce aceștia fie locuiesc cu bunicii, fie studiază în alte orașe din România sau din afară.

Iubesc acest loc, vă iubesc cultura și fiți siguri că sunteți o țară membră de valoare a Uniunii Europene. Cei doi copii vitregi ai mei, acum în vârstă de 21 respectiv 27 de ani, au puternice legături cu Sighetu Marmației, orașul în care s-au născut, chiar dacă unul studiază la Universitatea Manchester iar celălalt va absolvi Universitatea Oxford în acest an. Sunt deosebit de mândru de realizările lor și sunt sigur că amândoi vor avea mult succes, știind că orice cale vor alege, ei niciodată nu-și vor uita rădăcinile, care sunt aici, în Sighetu Marmației, Maramureș.

Dave Myers

Traducere din engleză, Antonia Luiza Dubovici – Zavalic

Buletin informativ al Inspectoratului de poliţie al Judeţului Maramureş (13 ianuarie 2017):

“Infracțiunea de furt nu-i tradiție de Bobotează: Doi tineri din localitatea Glod care, conform obiceiurilor din ajunul Bobotezei, au sustras poarta de acces în locuința unei consătene, au fost identificați de polițiști și sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Bunul sustras a fost recuperat și restituit părții vătămate.

O femeie din localitatea Glod a sesizat poliția că în noaptea 05/06 ianuarie a.c., persoane necunoscute i-au sustras poarta de acces în curte. Prejudiciul reclamat a fost de 500 de lei. Activitățile de cercetare și investigare efectuate de polițiști au dus la identificarea a doi tineri de 14 și 16 ani, domiciliați în aceeași localitate, care au sustras poarta sub pretextul îndeplinirii unei tradiții de Bobotează. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”.

Acest fapt (ba «conform obiceiului», ba «sub pretextul tradiţiei») s-a petrecut în Ţara Maramureşului, în locul unde «tradiţiile se păstrează ca nicăieri altundeva», într-o zonă unde întreg statul român, de ar fi să o crezi, luptă să-i sprijine pe păstrătorii tezaurului folcloric şi etnografic moştenit din bătrâni!

«Furatul porţii» este un obicei ancestral, practicat mai ales la casele cu fete de măritat – semnificând deschiderea accesului pentru peţitori, obicei care nu se soldează însă cu dispariţia reală şi definitivă a porţilor, ceea ce ar justifica intervenţia organelor statului! Cred că sunteţi de acord că, la Glod şi în satele învecinate, s-a terminat pe veci cu furtul porţilor…

Pe de altă parte, în Germania şi Austria din UE, ale căror standarde năzuim să le adoptăm, de fiecare 1 Mai are loc tradiţia «Maibaum», în care bărbaţii încearcă să ridice la verticală un stâlp sau un trunchi de arbore decorat, care provine din furat (da, în Germania!) dintr-un sat învecinat. De dragul tradiţiei, furtul, deşi ilegal, este tolerat, nimeni negândindu-se să-l interzică, precum «furatul porţilor» din Maramureş…

Tristeţe la Cimitirul Vesel

Acum auziţi alta, de la Cimitirul Vesel din Săpânţa, cel mai cunoscut loc de veci din lume unde cei îngropaţi sunt simplii săteni, nu celebrităţi.

Fondatorul cimitirului, Stan Ioan Pătraş, a avut 16 ucenici (cf. propriilor sale spuse), din care azi mai lucrează câţiva. Din cele peste 1300 de cruci ale celebrului cimitir, doar vreo 150 sunt moştenite de la Pătraş (restul lucrărilor sale fiind repictate sau înlocuite), majoritatea fiind create de către urmaşii acestuia.

Cel mai prolific dintre toţi este Stan Gheorghe Colţun (Colţun tânărul), care a realizat până acum peste 500 de cruci! Practic, omul a lucrat cât toţi ceilalţi meşteri la un loc, dar laurii îi culege nu el, ci cei care le zâmbesc turiştilor… Colţun, care a lucrat şi la Casa Poporului şi la restaurarea Palatului Cotroceni, face parte din aceeaşi familie cu alţi renumiţi cioplitori de cruci: Teodor şi Vasile Stan Colţun, ultimul avându-l ginere pe Turda Toader Sepe, singurul rudă cu Pătraş, căruia i-a fost nepot.

Alţi meşteri de cruci din Săpânţa, unii dintre ei încă activi: Dumitru Pop Tincu, fratele său, Viorel Pop Tincu, Ion Stan şi Toader Nacu şi alţii, inclusiv femei!

Până în urmă cu câţiva ani, meşteşugarii din Săpânţa trăiau în armonie în timp ce ciopleau crucile care se pun la mormintele sătenilor, aşa cum a fost de pe vremea lui Pătraş. Dar, în anul 2008, Dumitru Pop Tincu a înregistrat ca marcă individuală la OSIM «crucea de Săpânţa» (şapte modele distincte) şi culoarea «albastru de Săpânţa» (care este cumpărată din magazin şi are nenumărate nuanţe diferite), după ce a cumpărat drepturile de continuitate ale operei lui Pătraş de la una din cele două fiice ale celebrului creator popular! Greu de priceput cum OSIM a putut accepta aşa ceva!

Apoi Tincu l-a dat pe mâna organelor pe prolificul Colţun, care a fost amendat pentru că a confecţionat cruci fără forme legale şi fără respectarea dreptului de autor! Patru dintre meşteri au atacat în justiţie decizia OSIM, obţinând în 2011, la Tribunalul Bucureşti, anularea mărcii crucilor: «pentru lipsa caracterului distinctiv» şi anularea mărcii culorii: «pentru înregistrare cu rea-credinţă». Numai că Tincu a obţinut, în 2013, o altă marcă înregistrată, de data aceasta de la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor)!

În 2014, Tribunalul Maramureş le-a interzis lui Toader Sepe şi celor doi Colţuni activi (unul fiind Gheorghe cel harnic) «dreptul de a produce şi de a comercializa modele de cruci, integral sau parţial, identice sau similare cu cele confecţionate de reclamant (Tincu, n.n.), sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conţin elemente protejate» dar şi «reproducerea, totală sau parţială, a textelor de pe crucile confecţionate de reclamant, înregistrate ca mărci» (adică crucile cu «soacra» şi cu «beţivul»)! Cei trei «infractori» au făcut apel, situaţia rămânând în continuare neclarificată.

Ce ar mai fi de spus? Pe semnul funerar al fondatorului Stan Ioan Pătraş, lucrat în timpul vieţii acestuia, scrie: «Crucea mea când s-a lucrat/ Care eu mi-am comandat/ Doi elevi ce-am învăţat/ Mi-au făcut lucru pe plac/ Turda Toader, Stan Vasile/ Dumnezeu Sfântu să-i ţie». Iar cei doi elevi sunt chiar Turda Sepe şi Colţun bătrânul, nicidecum Tincu, cel cu mărcile înregistrate!

Pătraş nu a lăsat pe nimeni moştenitor peste meşteşugul său, nu a patentat nici albastrul şi nici rima epitafurilor, ci le-a dat dreptul tuturor să-i continue opera, aşa cum este pretutindeni în lumea aceasta, atunci când avem de-a face cu arta populară. Numai că, instanţele au decis altceva…

Iar Tincu, în loc să cioplească cruci şi să prezinte frumuseţile Maramureşului miilor de turişti ori televiziunilor străine care-i trec regulat pragul (el fiind custodele Casei memoriale şi al atelierului de cruci Stan Pătraş), îşi iroseşte forţele în conflicte sterile. Mai ales că nu se ştie să aibă vreun ucenic, dar va împlini curând 62 de ani…

Deci, cam aşa sunt protejate tradiţiile în Maramureşul contemporan («cel mai important bastion al conservării tradiţiilor din Uniunea Europeană»)…

S-a dus grosul elementelor tradiţionale ale culturii ţării acesteia: de la împuşcăturile de nuntă, la riturile de Dragobete, Caloian, Paparude sau Sânziene, ori la ridicarea Armindeniului şi bătaia de la Ruginoasa, interzisă de poliţie după lupta din 2011. Sub ochii noştri, dispar bocitoarele, transhumanţa, instituţia moaşei, semnificaţia Căluşarilor sau a Pluguşorului…

Tradiiţiile reale, izvorâte direct din comunitate pentru beneficiul membrilor acesteia, sunt din ce în ce mai rare, majoritatea acestor fenomene fiind azi artificiale şi organizate de către ONG-uri şi muzee, pentru satisfacţia turiştilor.

Iar când apar excepţii, precum «furatul porţilor» ori cioplitul crucilor de la Cimitirul Vesel (care nu este protejat de UNESCO chiar din motivul că este un cimitir viu, care se modifică continuu, unde se îngroapă oameni şi acum), aceste iniţiative sunt pedepsite, nicidecum sprijinite…

Aş avea o nelămurire: care este rolul de azi al Centrelor pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, prezente în toate judeţele ţării, inclusiv în Capitală?!

N-au mai rămas multe lucruri autentice în satul românesc, dar ele vor fi anulate, una câte una, acestea nefiind conforme, după cum am văzut mai sus, nici cu legislaţia naţională în vigoare, nici cu standardele UE.

«Standardele» UE sunt pentru alţii

UE am zis?! Păi, acolo, în multe locuri este cu totul altfel!

În fiecare an, sute de locuitori din zona Valenciei (Spania) constituiţi într-un club (!), capturează pui de prepeliţă pe care-i catapultează în aer, în nişte arme de foc, ucigându-i. Deşi au fost proteste uriaşe, barbara tradiţie continuă. În oraşul Siena din Italia are loc o renumită cursă de cai, «Palio», atât de violentă încât a cauzat decesul a 48 de cai din 1970 încoace. De «Pero Palo», festivitate anuală în Villanueava de la Vera (Spania), bărbaţii fugăresc un măgar, îl lovesc cu pumnii, beţe, pietre, îi dau alcool, îl călăresc cu toţii. Iată poziţia oficială a departamentului regional de turism: “nu vom ceda presiunii activiştilor pentru drepturile animalelor. Este tradiţia noastră şi va continua”.

Continuă neabătut sângeroasele lupte cu tauri din Spania, Portugalia sau Franţa, unde taurii sunt ucişi în chinuri şi unde, uneori, matadorii sunt la rândul lor ucişi sau grav răniţi. Şi nimeni nu a oprit cursa cu tauri de la Pamplona (Spania), care cauzează 2-300 de răniţi anual şi care a făcut până acum 15 decese (de necomparat cu Ruginoasa!).

Bătăile cu portocale de la Ivrea (Italia) şi cele cu tomate de la Buñol (Spania) lasă întotdeauna în urmă câţiva răniţi. La fel se întâmplă şi în timpul Calcio Fiorentino, brutalul meci de fotbal-rugby medieval ce se ţine anual la Florenţa (Italia).

În Duminica de Paşte, în insula Chios din Grecia are loc o bătălie cu artificii între sutele de enoriaşi a două parohii rivale, fiecare ceată încercând să atingă clopotul celeilalte biserici. De-a lungul timpului s-au înregistrat incendii şi chiar morţi, dar tradiţia continuă. Şi lista evenimentelor din UE care excelează prin violenţă sau prin încălcarea legilor, nu este gata…

În România, deocamdată, se mai tolerează încă mersul la colindat care, probabil, curând va fi echivalat cu cerşetoria. Şi încă se acceptă şi furtul miresei. Dar, după cum merg lucrurile, deja se întrevede ziua când nevinovatul obicei va fi considerat răpire, ba poate chiar terorism!

Vom ajunge de râsul curcilor!

Autor, Teofil Ivanciuc

Articol preluat de pe platforma: http://www.contributors.ro/

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației participă alături de Consiliul Județean Maramureș la Târgul de Turism al României, organizat și găzduit de Romexpo la București în perioada 16-19 februarie 2017. Deschiderea oficială a avut loc joi, 16 februarie, ora 11:00.

Standul Județului Maramureș este situat în pavilionul C3, vis-à-vis de cel al Ministerului Turismului. În cadrul standului organizat de Consiliul Județean Maramureș este promovat patrimoniul turistic al întregului județ, iar atracțiile turistice din județ sunt înfățișate publicului sub forma unor filme de prezentare care rulează pe un ecran de 24 metri pătrați și sub forma numeroaselor materiale publicitare: hărți, broșuri, pliante, postere și calendare, care sunt distribuite vizitatorilor. A fost evident pentru toată lumea faptul că județul Maramureș s-a situat în topul preferințelor vizitatorilor.

Delegația din Maramureș este una numeroasă, costumul tradițional, muzica și dansul specific diferitelor zone etnografice din Maramureș fiind puse în valoare de Ansamblul Folcloric Național Transilvania, care a asigurat o animație turistică cu impact puternic asupra publicului prezent la această ediție a Târgului de Turism. Un important punct de atractivitate a fost gastronomia maramureșeană, care a fost apreciată de către vizitatorii numeroși din aceste zile.

Standul județului Maramureș a fost vizitat de o serie de personalități: putem remarca vizita d-lui Mircea-Titus Dobre, ministrul  Turismului, dar și a cunoscutei artiste și interprete Paula Seling.

La Târgul de Turism al României a fost prezent cu un stand propriu și Hotelul Restaurant ”Grădina Morii” din Sighetu Marmației care a avut, de asemenea, un număr mare de vizitatori interesați de ofertele de Paște și de 1 Mai.
Vizitatorii au fost în principal potențialii turiști din București, dar un interes major a fost și din partea ghizilor de turism și turoperatori, inclusiv străini, interesați să organizeze sejururi în Maramureș.

Principalele materiale solicitate au fost harta turistică a județului, alături de broșurile (cu o calitate grafică excelentă) în care sunt prezentate motivele pentru care turiștii s-ar deplasa în Maramureș. Am remarcat dorința potențialilor turiști de a vizita un spațiu autentic, încărcat de istorie și cultură. Cele mai multe întrebări s-au referit bineînțeles la regiunea Maramureșului Istoric, mai exact turiștii au fost interesați de: Sighetu Marmației, Săpânța, Bârsana, Borșa și Ocna Șugatag. Majoritatea persoanelor cu care am discutat au solicitat informații despre obiectivele turistice antropice, dintre care menționez: Mocănița de pe Valea Vaserului, bisericile de lemn monument UNESCO, muzeele din Sighetu Marmației sau Cimitirul Vesel. În privința obiectivelor turistice naturale, despre care s-au solicitat informații, le-aș putea aminti pe cele ce au vizat Munții Rodnei și Munții Maramureșului.

Vizitatorii standului județului Maramureș s-au interesat și despre posibilitățile de acces în regiune și despre cazare. Este semnificativ numărul celor care s-au interesat de pensiunile tradiționale, dar și de hotelurile cu grad ridicat de confort. Cred că mai trebuie amintit numărul destul de mare de persoane care au solicitat informații despre campingurile din regiune.

În a doua zi a târgului de turism am avut discuții cu câteva firme care au ca activitate realizarea unor aplicații pentru smartphone-uri și site-uri web clasice sau editează materiale cartografice și care ne-au prezentat oferta lor pentru dezvoltarea turismului maramureșean, în special a celui din Sighetu Marmației. Pot exemplifica întâlnirile cu Schubert & Franzke, care au realizat hărți și aplicații importante pentru turismul din Maramureș și Sighetu Marmației. Discuțiile s-au purtat pe problematica promovării de marketing pentru aplicațiile ”Visit Maramureş App” și ”Sighetu Marmatiei CityApp”.

În ceea ce privește promovarea pe piața turistică a municipiului Sighetu Marmației la această ediție de primăvară a Târgului de Turism a României am distribuit mai multe materiale publicitare, aș menționa harta turistică a orașului (reeditată în 2017) și pliantele în română și engleză cu muzeele din oraș. Aceste materiale au fost realizate anul trecut la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației. Am oferit de asemenea o serie de materiale de la bazele de cazare, de la muzee și de la alte firme cu activitate în sectorul de turism, precum și de la centrele de informare turistică din vecinătatea orașului nostru.

Consider că această primă participare a Centrului de Informare Turistică din Sighetu Marmaţiei alături de Consiliul Județean Maramureș este rezultatul unei bune colaborări anterioare, pe care sperăm să o continuăm și consolidăm. Este important de văzut și analizat în perioada următoare care va fi impactul participării la acest târg de turism, din perspectiva dezvoltării turismului din Sighetu Marmației.

Petru Măran
Director Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației

Exotic – termen explicat în DEX astfel: (despre țări, ținuturi) care se află într-o regiune depărtată și impresionează prin peisajele neobișnuite și aspectele ciudate.

Am plecat de la acest cuvânt pentru că l-am auzit asociat de mai multe ori cu Maramureşul. La început n-am reuşit să înţeleg dacă a fost folosit politicos – peiorativ sau dimpotrivă. M-am lămurit cu unii, cu alţii n-am insistat. Cert e că acest loc se conturează în imaginea celor străini, altfel. Apoi de ce şi cum, stau scrise sute de pagini, validate sau criticate de opinii contemporane ale turiştilor care vin în Maramureş.

Exotic sau doar special, într-un calcul matematic simplist am construit următoarea schemă: din 10 opinii ale unor tineri israelieni veniţi dintr-o cultură complet diferită, referitoare la şederea în Sighet, Maramureş, toate 10 au fost în primul rând despre oameni, despre căldura şi bunăvoinţa lor. Ce-i face pe aceşti oameni atât de ospitalieri, bucuroşi de oaspeţi şi dornici să mulţumească? Teoriile pro şi contra legate de această renumită ospitalitate au dezarmat în faţa puterii exemplului. Naturaleţea şi entuziasmul nu se pot teoretiza complet şi concret; şi poate nici nu e nevoie. E bine doar să le îmbrăţişăm şi să le valorizăm.

Numărul doi în clasamentul pozitiv a fost mâncarea! Am depăşit-o pe cea a mamei!!! Nu sună rău, sperând însă că doamnele mame nu gătesc prost :).

Apoi a venit apăsarea trecutului sumbru în contrast cu cimitirul vesel, diversitatea, cultura umoristică aparte, culorile chiar şi cele ale caselor de pe Valea Izei, puternic pigmentate în portocaliu şi roz, care ne intrigă pe noi sighetenii şi nu numai.

Iar la sfârşit, dar nu pe ultimul loc, a fost eterna natură, peisajul, răcoarea nopţilor şi ceaţa groasă a dimineţilor în vârful Gutâiului, ploaia măruntă şi liniştea ninsorii scurte.

Am scârţâit la chestiuni de logistică hotelieră dar cine îşi mai aduce aminte de ele când pleci cu lacrimi în ochi şi noua ta dorinţă e să te căsătoreşti în Maramureş, să râmâi definitiv sau sa te întorci…. mâine.

Cam aşa deci: Maramureşul nu doar se vizitează, Maramureşul se simte!

Alina Marincean