Cum o fost mersul la școală pe vremuri, în satele din Maramureș? În ce condiții se țineau orele, cu ce se îmbrăcau copiii, ce rechizite aveau, le plăcea să învețe? V-am istorisit zilele trecute amintiri din anii 50. Azi continuăm cu o seamă de povești din deceniile următoare.

Anii 60
Vasile Oanea, din Breb, ne spune așa:
„Mie mi-o plăcut școala… deși eram cam neîndemânatic. Îmi amintesc că în clasa I, pe „1” îl făceam întors. Eram vreo 25-30 într-un an și încă vreo 2-3 rămași repetenți din alt an.
Îmi păstrez caietele pe care le-am avut încă din clasa a III-a. Cine le mai păstrează? De o juma’ de secol. Ghiozdan n-am avut niciodată. Numa cu traistă mergeam.
Tare mă bucuram când primeam câte o carte. Îmi aduc aminte că aveam un dud și îi lăsam pe colegii mei de școală să se urce în dud dacă îmi dădeau câte o carte. Primeau cărțile atunci când scoteau mălai de la cooperativă. Pe mine, părinții m-o lăsat la școală până am terminat a 8-a, pe urmă nu m-o mai încurajat să merg mai departe. Și când nu m-au primit la liceu, mama și tata s-o bucurat, că o să mă ocup de agricultură, că aveam pământ mult. Io, în schimb, tare am suferit. Pentru mine ăla o fost baraju vieții”.

Vasile n-o mers mai departe cu școala, deși și-ar fi dorit mult asta. O ascultat de sfatu’ părinților și o rămas în sat să muncească pământul. Și totuși, trăiește de ani înconjurat de cărți, citește, scrie, recită și publică versuri, are un mare respect pentru oamenii de cultură.

Cu lăcriță, trăistucă și… trening

Ileana Șandor, de loc din Călinești, dăscăliță (acum pensionată) tare apreciată în sat, a făcut ciclul primar din 64 până în 68. „Am avut norocu’ că am mers deja într-o școală… ca școala, nu într-o casă improvizată, cum merseseră cei mai mari decât mine. Era o clădire frumoasă, cu patru săli de clasă și se mergea în două schimburi, că erau copii mulți. Cât am fost eu în ciclu’ primar, se construia școala nouă și uneori ne duceau să ajutăm și să dăm cărămidă din mână-n mână. Într-a cincea, am trecut în școala nouă. Așa emoții aveam cu câteva zile înainte de a începe școala, când ne pregăteau părinții rechizitele, ne cumpărau caietele de la cooperativă! Imaginea din prima zi de școală care mi-o rămas și acuma în minte îi cu curtea școlii. Acolo, cum pe timpul verii, nu umblau copiii, creștea un anumit fel de iarbă, o buruiană cu o tulpină lungă și cu frunze lunguiețe. Era plin de ea în prima zi de școală, da deja, în a doua nu mai era, că alergam noi, copiii, pe acolo și o bătuceam cu picioarele.
De îmbrăcat, ne îmbrăcam în trening, luat tot de la cooperativă, ăla era baza, să îl ai în prima zi de școală. Probabil atunci o apărut treningurile. Apoi ne duceam îmbrăcate într-o sumniță și o cămeșucă, cum doream noi. Cu trăistucă mai întâi, apoi o apărut ghiozdanele. Aveam ghiozdane de 11 lei. Un ghiozdănel de carton, cu ceva lipit păstă el… toți aveam același ghiozdan. Ne mai cumpăram lăcrițe, niște penare de lemn, în care ne puneam creioanele, n-aveam multe. Aveam toc și peniță, călimara cu cerneală, cu care umblam în fiecare zi, apoi de câte ori s-o vărsat aceie, era durere… Un ritual important era să ne învelim caietele și cărțile cu coală albastră, așa, ca o hârtie de împachetat, cumpărată tot de la cooperativă.
Învățătoare tare bună am avut, pe Valeria Huban, era preoteasă-n sat. Îi ziceam „tovarășa” pe-atunci, da’ era o doamnă, care știa să te ajute orice problemă aveai. Ea ne-o luat și niște cărțulii mici la toată clasa, din colecția „Biblioteca școlarului”, cu câte o poveste în ele. Îmi amintesc că o poveste pe care am tot citit-o și răscitit-o și eu, și toată clasa, și surorile mele o fost „Doi feți cu stea în frunte.” Am cam luat premii, da’ dintr-a cincea, mai mult II și III, că n-am reușit nicicum să-l înving pe un băiat din clasă. Temele le făceam singuri, da’ ne mai ajuta și mama, chiar de avea numai două clase, ne dădea mereu impresia că ea știe cum trebe făcută o problemă sau mai știu eu ce. O pus preț pe școală mama şi uite că trei din patru fete am ajuns învățătoare. Bine, să nu vă-nchipuiți că dacă învățam, nu mai aveam treabă cu mieii, cu găinile, cu puii, vara nu era vacanță, că era fânu’ de făcut. Da’ oricum, cine o vrut pe atunci să-nvețe, o-nvățat…”

Cum veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!”

Anii 70
Astea sunt amintirile din vremea școlii ale Elenei Opriș din Breb:
„În ’74 am mers în clasa I și în ’81 am terminat clasa a VIII-a. M-am înscris și la Ocna într-a noua, da’ numa un semestru m-am dus și în ’83 m-am măritat, când am avut 16 ani. Așa că multă școală n-am făcut. Noi ghiozdane n-am avut, numa trăistuță. Și când o umblat fata noastră la școală, tot cu trăistuță s-o dus și ea în primele clase. Abia după o vreme am avut rând să cumpărăm câte-un ghiozdan.
Caiete luam de la cooperativă. Mai cumpărau părinții și de la oraș, că mama se duce la ptiaț cu smântână, cu lapte, câte o dată pe săptămână. Noi n-am prea dat importanță școlii. Aveam și sfat de la părinți: să stăm acasă, să ne videm de treabă, să lucrăm pământu, nu era o bucurie pentru părinții care aveau copii ce învățau bine, că erau tare greu de susținut p-atunci prin școli. Și ai mei părinți, mai ales tata, o zis că cel mai bine îi să sii țăran, că n-ai niciun șef și-ți lucri lucru’ tău, așa că n-am prea pus preț pe școală. Am învățat și io de mijloc, corijentă n-am rămas, premiantă n-am fost, da’ o fost frumos, cu mulți coconi la școală. Cum veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!” sau „Duce-vi-ți și aduceți apă din vale pentru vaci” sau frunze și pepini pentru porci sau câte trebuiau pe lângă casă de făcut, că era plin grajdu de animale, de-abia te așteptau părinții să vii de la școală să te trimeată pe oareunde.
Da’ poate că nici mie nu mi-ar fi plăcut să fiu doamnă, m-am învățat așa, cu munca, să am ce-mi trebe pe lângă casă… Io tare mă bucur când mă duc prin grădină și adun o poală de păstăi sau culeg o găleată de castraveți sau când adun cepele și văd că am 3-4 coșuri de cepe, când am de tăt felu… Nu-i rea nici școala, nici domnia, da’ nu tăt omu îi făcut pentru așa ceva…”

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel

Fotografie: școlari din satul Breb, de acum peste 40 de ani. Nu se știe precis cine a făcut-o, de primit, am primit-o de la Vasile Oanea.

Sunt câteva zile de când au revenit elevii în bănci (și toți sperăm să rămână acolo cât mai mult timp). A început școala cu multe emoții, cu pregătiri, rechizite proaspăt cumpărate, buchete de flori peste tot, haine noi, uneori chiar și cu clădiri noi, de-abia renovate (după buget). Într-un astfel de moment, ne-am întrebat cum mergeau copiii la școală la țară, în Maramureșul de acum mulți ani. În ce condiții țineau orele, cu ce se îmbrăcau, ce rechizite aveau, le plăcea să învețe? Așa că am făcut ce facem de obicei, am povestit cu prieteni de-ai noștri de prin sate și i-am îndemnat să depene amintiri de când erau școlari. De acum 50, 60 și chiar 70 de ani. Și-am încălecat pe un fus, să citiți ce ei ne-au spus:

Anii 50: Maria Șerba din Călinești

„Prin anul 1951 am început eu să merg la școală, acuma-s 70 de ani. Școala din sat era pe-atunci într-o casă veche de lemn, cu două săli de clasă, pentru clasele I-IV. Iarna, se încălzea cu o sobă de tuci, în care nu tare ținea focu’, da nici noi nu tare simțeam frigu’. Clasele V-VII se făceau, pe vremea aia, la Budești, cel mai aproape. Da’ puțini mergeau acolo, vreo 5-6 copii din tot Călineștiul. Mai târziu, s-au amenajat și la noi în sat spații pentru clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, într-un conac boieresc, Casa Iurcoii i se zice. Cât am fost eu la școală, bibliotecă n-am avut, însă aveam un unchi care mergea la oraș și-mi aducea câte o carte și din acelea citeam.
Pentru noi, era o bucurie să mergem la școală, ne strângeam laolaltă și cu copiii din alte părți ale satului. Și de cum începea școala, așa, toamna, ne înțelegeam cum om mere la colindat de Crăciun. Purtam trăistuțe, făcute din lână sau din cânepă. În alea puneam cărțile, pe care le cumpăram de la cooperativă: manuale, caiete, radiere și creioane. Niciodată nu plecam de acasă fără să ne punem în trăistuță o bucată de pâine unsă cu lictar sau cu untură și un măr. Ne jucam, noi fetele, cu mingea, de-a brozbuțele, de-a caii prin poartă, om sărac-om sărac, nu era pauză să nu fie gălăgie și jocuri în curtea școlii.
Am avut dascăli care și-au pus amprenta pe viața mea: și pe cea viitoare, de profesoară, dar și pe viața mea de om. Gheorghe Ivanciuc, învățătorul meu din clasa a IV-a, vorbea cu noi de parcă am fi fost copiii dumnealui. Avea o voce blândă și ne-o dat tare multe lecții de viață. Învățătoru’ Andreica ne-o arătat cum să plantăm și să altoim pomi. Apoi, mi-l amintesc pe profesorul de biologie, Rădulea Petru, care ne învăța părțile plantelor, ducându-ne să cultivăm legume. Sau geometria, noi n-am făcut-o în clasă, ci afară. Mi-aduc aminte că profesoru de matematică mi-o dat o riglă de un metru și mi-o zis să măsor bradu’ din curtea școlii, făceam lecții practice.
Se aflau greu dascăli pe vremea aia. Aceia care aveau 7 clase erau considerați cu școală multă, cei mai pregătiți erau atunci dascălii cu școală pedagogică, nu aveam profesori cu facultăți.
Când am început eu clasa I, eram vreo 20 de copii, numai dintr-a II-a s-o introdus obligativitatea învățământului primar. Și atunci o venit mai mulți. Până într-a șaptea, am rămas însă doar 13. Renunțau la carte. După ce erau mai mari, pe mulți băieți îi trimiteau părinții la oi și nu se mai puteau ține de școală. Apoi fetele, când creșteau, trebuiau să rămână să aibă grijă de frații mai mici. Exista atunci o mentalitate la sate: „ș-așa nu ti-i face doamnă”, dar o fost și părinți pe care îi interesa școala”. (de la Maria Șerba, 76 ani)

Așa au fost și părinții doamnei Maria Șerba, i-a interesat ca fata lor să facă școală. Și pe ea a interesat-o, că altfel n-ar fi mers mai departe, la liceu, ba chiar și la facultate, pe timpuri în care acest lucru era încă o raritate. Și nici n-ar fi rămas 30 de ani la catedră, ca dascăl, să învețe carte generații și generații de copii. N-ar fi scris articole și cărți și poate, asta nu știm, nu ne-ar fi zis povești de ți-e mai mare dragu’ să le asculți.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel
Fotografie: Duccio Pugliese

Proiectul „Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi virtuale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, înaintează. După ce au început (și au avansat) cercetările, fotografierea, filmările vechilor biserici de lemn codrenești, zilele trecute a demarat și prelevarea de probe necesare pentru realizarea investigațiilor dendrocronologice la patru dintre aceste biserici, cele din Noțig, Ulciug, Orțâța și Bicaz. Urmează, în curând, Arduzel și Corund.

Pentru a determina științific anul construcției unei biserici de lemn, precum și pentru identificarea transformărilor suferite de un astfel de edificiu de-a lungul timpului, datarea pe baza inelelor anuale ale arborilor este cea mai exactă și mai la îndemână tehnică disponibilă. Din cele peste 1400 de biserici de lemn vechi ce încă se păstrează în România, mai puțin de 50 de astfel de edificii au fost investigate dendrocronologic. Așa că nici nu încercăm să ascundem satisfacția că șase dintre bisericile de lemn din Zona Codrului, despre care se știu mult prea puține lucruri, vor avea șansa de a fi datate prin această metodă precisă:

„Este prima oară când activitatea noastră implică cercetare dendrocronologică, deși proiecte dedicate bisericilor vechi de lemn am tot avut în ultimii ani. Așa că ne bucurăm că de data aceasta reușim să aducem un element de noutate în cercetare, capabil să scoată la iveală adevăruri valoroase despre patrimoniul nostru cultural”. (Rada Pavel – coordonator proiect, CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș)

„Sunt foarte încântată de faptul că pe lângă panoramele imersive, care constituie constanta proiectelor din seria Tururi Virtuale şi care ne permit să vedem pe îndelete interioarele bisericilor de multe ori inaccesibile în vizitele la faţa locului, partea de documentare s-a dezvoltat simţitor, adăugându-i valenţe de cercetare prin datările dendrocronologice ce sunt în curs de desfăşurare”. (arh. Laura Zaharia – președintele Asociației ROST)

„Au fost alese pentru datare acele biserici despre care tradiția reține că ar fi fost mutate din alte localități, cele care nu au o datare certă dată de o pisanie sau de alte documente provenite din arhive sau pentru care s-a simțit nevoia unei cunoașteri mai detaliate a evoluției lor constructive, trăsăturile arhitecturale respectiv decorurile pictate ale acestor edificii de cult indicând posibilitatea realizării lor de către aceiași meșteri dulgheri, respectiv meșteri zugravi”. (Bogdan Ilieș – doctor în istorie, vicepreședintele Asociației ARHAIC)

Reamintim că proiectul „Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi Virtuale” se derulează în perioada august-noiembrie 2021 și urmărește cercetarea și promovarea a 18 biserici de lemn cu statut de monument istoric din Zona Codrului, aflate pe teritoriul a trei județe: Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Beneficiarul proiectului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovara Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, se bucură de parteneriatul a opt instituții și organizații din trei județe:

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare
Asociația ARHAIC– coordonatoare a proiectului „Ambulanța pentru Monumente” în județul Sălaj
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș
Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale
Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Vest
Asociația Ghizilor de Turism Maramureș
Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest

La mijlocul lunii noiembrie 2021, informațiile obținute prin activitățile proiectului vor fi împachetate și prezentate prin intermediul website-ului www.culturamm.ro. Până atunci, puteți observa evoluția proiectului urmărind pagina www.facebook.com/culturatraditionala.

Vă mulțumim pentru interes și susținere.

Spor în toate,

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Bisericile vechi de lemn din Zona Codrului vor deveni mai cunoscute și, sperăm noi, mai apreciate, fiindcă tocmai s-a aprobat finanțarea pentru un proiect cultural care le are în centrul atenței.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) „Liviu Borlan” Maramureș este una dintre organizațiile declarate câștigătoare de Administrația Fondului Cultural Național, pentru proiectul Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi Virtuale, clasat pe un onorant loc 3 în concursul de proiecte culturale propuse pentru aria Patrimoniu Cultural Material.

Proiectul urmărește cercetarea și promovarea bisericilor codrenești de lemn cu statut de monument istoric, care încă se păstrează într-o zonă etnografică întinsă pe suprafața județelor Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Cele 18 biserici avute în vedere de proiect (din localitățile Arduzel, Bicaz, Bolda, Bulgari, Buzești, Chieșd, Corund, Derșida, Doba, Horoatu Cehului, Lelei, Nadiș, Noțig, Orțâța, Someș-Uileac, Stâna, Ulciug și Ulmeni) vor fi cercetate, fotografiate, filmate, unele datate dendrocronologic, promovate, pentru fiecare dintre aceste monumente realizându-se tururi virtuale concretizate în minimum 72 panorame imersive.

Parteneri în proiect sunt instituții și organizații din cele trei județe care dețin câte un „fragment de Codru”:  Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Asociația ARHAIC (Sălaj), Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Vest, Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale, Asociația Ghizilor de Turism Maramureș, Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest și, desigur, beneficiarul proiectului -Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Este al patrulea proiect implementat de instituția noastră, în patru ani consecutivi, care se dedică zestrei de biserici vechi din cele, tot patru, zone etnografice ale județului Maramureș. Activitățile vor demara la începutul lunii august, iar rezultatele au să devină vizibile din noiembrie 2021. Vom reveni cu noi informații odată ce se va da startul proiectului.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Rada Pavel
Consultant comunicare
Email: promovaremm@gmail.com
www.cultura-traditionala.ro
www.facebook.com/culturatraditionala

Sunt aproape zece ani de când, pe 24 iunie, de „Ziua Universală a Iei”, suflarea românească, îndeosebi cea femeiască, e cuprinsă de un soi de frenezIE și îmbracă ii și cămăși mai vechi sau mai noi, participă la manifestări dedicate bluzei românești, din drag de tradiție, de satul românesc, sau pur și simplu, din cochetărie feminină.

Sunt multe zeci de ani de când o seamă de femei din Maramureș nu numai că poartă cămeșile maramureșeane, fără un prilej anume, fără facebook și Instagram, dar și țes, croiesc și cos cu mâinile lor comori în absența cărora, sintagma de „port traditional” nici nu ar exista. La asemenea femei ne-am oprit azi gândul.

Maria Șerba și Ileana Șandor sunt două găzdoaie din Călinești, pentru care „cămeșă” înseamnă acasă, iar de cusutul ei își leagă toate etapele existenței. Au început să lucreze pe cămeși încă de mici, la lumina lămpii; s-au mândrit ca alte fete, atunci când prima cămeșă a ieșit din mâna lor, s-au bucurat pe măsură ce au devenit tot mai pricepute. Amândouă au fost cadre didactice peste 30 de ani și, cât au avut elevi, au încercat să le insufle și lor plăcerea de a petrece timpul cu „coselele”. Nu s-au lăsat nici după ce s-au pensionat. S-au apucat să cutreiere casele de pe Mara și Cosău, să stea de vorbă cu bătrânele satelor, să caute țesături-comori prin lăzile vechi, să le cerceteze, iar concluziile strânse de pe urma acestei documentări, le-au adunat în două cărți dedicate cămeșii: „Cămașa de sărbători” și Cămașa de gheme” (ambele publicate la Editura Valea Verde, în 2018). Maria Șerba și Ileana Șandor au fost colege cât au predat în școala din Călinești, au cusut împreună, au cercetat și au scris împreună, sunt prietene și, atunci când vorbesc una cu alta, simți o rară chimie. Plus că au un dar al povestitului pe care mulți oameni (cu doctorate și funcții de soi) și l-ar dori. Așa că am găsit că e firesc să le iau un interviu tot împreună. Un interviu despre credința în lucrul bine făcut și despre dragul de cusut cămeși.

Coseala trebuie să fie oglinda femeii,
așa cum femeia îi oglinda casei

Ce vă leagă de cămașa din Maramureș? Ce amintiri, ce sentimente?

Ileana Șandor: Noi, acasă, la părinți, am fost patru fete. Și mama n-o-nvins să ne coasă cămeși la toate. Și atunci, de micuțe, când ne cosea câte o cămeșă, zicea: „ni, trage tu, rupturița asta”, rupturița fiind un fel de cusătură destul de simplă, cât s-o facă și niște cocoane. Și cu cât făceam noi rupturița cee, cu atâta înainta mama în lucrarea cu cămeșa. Și pe măsură ce-am crescut, ne-o dat mai mult de făcut. Când am avut 10 ani, mi-o croit prima cămeșucă, pe care am cusut-o cum am vrut eu. Acolo am pus tăte punctele de cusătură pe care le-am știut: și punct înaintea acului, și în urma acului, și cruciulițe, și încrețituri. Mama m-o lăsat să pun ce-am vrut eu în ea, ca să-mi insufle dragostea de lucru, să mă bucur că am reușit să fac eu un obiect din mâinile mele. Sigur că pe când m-am făcut mai mare, și am început să înțeleg ce-i frumos și ce-i elegant (că și cămeșa tre să fie elegantă), mi-am dat seama ce prostioare am făcut la cămeșa cusută în copilărie. Da așa am prins dragu de cusut și dragu o crescut, am învățat și ce n-o apucat mama să îmi arate și mi-o rămas și azi dragu de cămeșă. Și ce am vrut mereu o fost să fac lucru bine. M-am gândit, tot timpu la vorbele mamei, care zicea că „coseala trebuie să fie oglinda femeii, așa cum femeia îi oglinda casei”.

Maria Șerba: Între mine și cămașa maramureșeană, există o legătură profundă. Am trăit aici în zonă, am cusut, am purtat și mi-o plăcut foarte mult cămașa. Când eram copilă, mama mi-o pus în mână o bucată de pânză, un ac și ață și m-o-nvățat să cos. Și mi-o spus așa: „Când îi ști bine să faci pene (ornamente), ți-oi croi o cămașă. Și așa o fost, după ce-am știut așa cum trebe, mi-o croit o cămașă. Nu vă dați seama ce sentiment de mândrie are fata atunci când îi terminată cămașa făcută de mâinile ei și merge îmbrăcată cu ea între alte fete. Toate se adună roată și zic: „vai ce frumos ai cusut asta, îmi dai și mie de formă?” Fiindcă asta se întâmpla între fete: un schimb de idei, de modele, de păreri. În trecut, fiecare fată își cosea singură cămașa. Era o rușine să porți cămașă cusută de altcineva. Apoi să vă zic și de femeile bătrâne, care din primăvară și până-n ceielaltă primăvară, aveau de lucru cu cânepa: de la semănat, la tors, la țesut, la cusut și așa mai departe. Când eram cocoană, la mine în casă am avut trei femei, care la lumina lămpii, coseau, țeseau, torceau, făceau tot ce trebuia pentru pânză și pentru a face cămăși. Soacră-mea, fie iertată, era singură și avea patru bărbați în casă și zicea: „tare bine trebe să mă port, ca pe primăvară, la toți bărbații să le fac două rânduri de haine”, asta însemnând cămașa și gatiile. Femeile munceau foarte mult, iar acum, cei care am trăit aceste lucruri, nu putem să le uităm.

Comori scoase din lada cea bătrână

Ați scris două cărți dedicate cămășilor maramureșene. Ce v-a mânat să le scrieți, ce v-ați dorit să se întâmple prin publicarea unor asemenea lucrări?

Ilena Șandor: Cărțile le-am scris din dorința de a transmite mai departe dragul de cămeși. Am considerat că-i nevoie de un fel de abecedar, de un îndrumător pentru începătoare, dar și de o sursă de inspirație pentru avansate. Pentru că noi, studiind cămeșile vechi, am scos la iveală lucruri de care trebuie să ții cont când coși o cămeșă și de care cele neinițiate nu știau încă.

Maria Șerba: Așa cum v-am zis, eu am trăit în casă cu multe femei. Mătușa mea avea în pod o ladă veche unde ținea de toate. După ce am cotrobăit prin lada asta veche, m-am sfătuit cu Ileana și am zis să mergem și la alte case și oriunde erau femei bătrâne, am găsit și lada cea bătrână. Am fost impresionate de mulțimea obiectelor pe care le păstraseră femeile. Cele mai multe erau cămăși. Și ne-am pus întrebarea: oare de ce? Noi am găsit și răspunsul. Ca să coși o cămașă de sărbători, trebuie să investești muncă multă, răbdare, dragoste, iar cine păstrează cămașa îți zice așa: „cămașa asta o fost a fetei mele de când o fost cocoană” sau „cu cămașa asta am fost io mireasă”, alta zice „asta o fost a mamii bătrâne, Dumnezeu s-o ierte”. Toate lucrurile astea sunt pentru gazda casei amintiri plăcute care merită să fie păstrate. Și prin păstrarea acestor obiecte vechi, se păstrează o legătură tainică dintre generații. Scriind cărțile astea, am vrut să scoatem aceste amintiri din lada cea bătrână și am zis să nu se piardă astfel de comori. Îi păcat să se piardă astfel de comori.

O legătură tainică dintre femeie
și cămașa cusută de ea

Se vorbește mult despre autentic și despre lipsa autenticului. Ce înseamnă o cămașă maramureșeană autentică și cât de mult contează autenticitatea?

Ileana Șandor: Îi foarte important să învățăm să recunoaștem autenticul. Așa cum în toate domeniile o intrat plasticul, tot așa o intrat fibrele sintetice și în materialele din care ne facem hainele. Or o cămeșă maramureșeană, ca să fie autentică, tre să fie cusută din pânză de cânepă, in, bumbac, sau iile din alte zone, pe mătase și borangic. Io când pun mâna pe pânză, o simt, dacă-i naturală 100% sau dacă are ceva sintetic în ea. Materialul din care-i făcută îi dă autenticitate, la fel și croiul, care-i specific unei anumite zone, dar asta nu înseamnă că nu poate să existe creativitate și inovație.

Maria Șerba: Pentru mine, o cămașă autentică înseamnă, în primul rând, să fie cusută manual. Atunci când fata sau femeia își coase cu mâna ei cămașa, se creează o legătură tainică între cusătoare și cămașa ei. Apoi, autentic înseamnă ornamentele tradiționale, tipurile de cusături. Am observat că prin cusutul la mașină, în locul încrețiturilor de la mânecă, se pune o bentiță brodată și se elimină trăsura, care este specifică zonei Maramureșului și noi nu vrem asta. Apoi s-o introdus pânza sintetică și cu asemenea material, cămașa nu mai arată a cămașă și așa, numai de autentic nu mai putem vorbi. Numai lucrând noi, manual, aceste comori, putem crea cămeși autentice.

Cămașa nu poate fi înlocuită
printr-o nicio altă piesă de port

De ceva vreme, 24 iunie este considerată Ziua Universală a Iei. (ia fiind un cuvânt generic pentru bluza tradițională românească). Ce părere aveți despre o asemenea zi? Era important să existe?

Ileana Șandor: La început, nu știu cât de mult mi-a plăcut ideea. Dar acum îmi place că măcar o dată pă an, toată țara, în tăte zonele, în tăte marile orașe, chiar și în afara țării, lumea își aduce aminte că purtăm ceva al nostru. Dacă reginele Elisabeta și Maria purtau ii, cum să nu purtăm noi?

Maria Șerba: Mă gândesc că cei care au decis ca această piesă de port popular merită o zi de calendar, au considerat că ea merită o atenție deosebită. Cămașa nu poate fi înlocuită printr-o nicio altă piesă de port. La noi, zadiile pot fi înlocuite cu sumna, cojocul poate fi înlocuit cu pieptarul, lecricul poate fi înlocuit cu guba, opinca cu cizma, dar cămașa rămâne de neînlocuit. În momentul în care ai înlocuit cămașa, nu mai poți zice că ai îmbrăcat costum popular. Așadar, cei care s-o gândit să îi aloce o zi, s-o gândit foarte bine.

Să nu ne pierdem identitatea

Aveți un mesaj pentru cei tineri referitor la păstrarea portului popular?

Ileana Șandor: Le-aș zice ca atunci când își fac o piesă de costum, fie că-i ie sau cămeșă sau altceva, să se documenteze și să întrebe și să își facă ceva autentic.

Maria Șerba: Tinerilor le-aș spune să nu-și piardă niciodată identitatea, să-și păstreze cu sfințenie portul popular, autentic, care ne definește ca maramureșeni, cu o vechime de necontestat în această parte de lume.

Ce-i doriți cămășii tradiționale de ziua ei?

Ileana Șandor: Mi-ar plăcea să dăinuiască în timp și peste timp cămeșa noastră. Și să fie purtată de oameni sănătoși și frumoși. Asta ar fi tare bine. Da nu știu cum mere lumea, ce-om mai purta și cât om purta.
Maria Șerba: Să aibă o viață lungă și să se găsească tot mai mulți doritori de a o îmbrăca.

Le dorim și noi viață lungă atât cămășilor, cât și interlocutoarelor, că-s vrednice de bună samă, au tare multe să ne învețe, iar povestitul cu dumnealor e o încântare.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Interviu și fotografii de Rada Pavel

Începând cu luna iulie 2020, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș are în derulare un nou proiect menit să evidențieze patrimoniul cultural material al județului: Biserici de lemn din Țara Maramureșului. Tururi Virtuale, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul urmărește cercetarea și promovarea a 32 de biserici cu statut de monument istoric din Ţara Maramureșului, „piesa de rezistență” din lista de activități fiind realizarea de tururi virtuale, care, începând cu luna noiembrie a acestui an vor putea fi vizualizate pe portalul web www.culturamm.ro.

De ce un proiect dedicat bisericilor de lemn din Țara Maramureșului?

Cu 32 biserici de lemn aflate în lista monumentelor istorice, dintre care 31 din grupa A (monumente istorice de valoare națională sau universală) și cinci incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (Bârsana, Budești Josani, Desești, Ieud Deal și Poienile Izei), zestrea patrimoniului cultural din Țara Maramureșului merită toată atenția. Bisericile vechi de lemn sunt reperele arhitecturale ale acestei regiuni, reprezentând cele mai importante construcții ale satelor, atât pentru localnici, cât și pentru vizitatorii veniți de departe. Dincolo de valoarea lor artistică indiscutabilă, aceste clădiri sunt grăitoare în privința trecutului locurilor, având încrustate în lemn secole de istorie. Despre bisericile de lemn din Maramureș s-a scris mult, acestea bucurându-se de tot mai mare popularitate mai ales după momentul 1999, anul în care opt biserici din județ (cinci din Țara Maramureșului) au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Și totuși, până în prezent, instituţiile de cultură județene au cercetat doar fragmentar acest patrimoniu (vizând doar latura specifică fiecărei instituţii), iar rezultatele documentării au fost valorificate doar în lucrări de specialitate, de multe ori neaccesibile publicului larg. Cu toate că prin cercetările dendrocronologice, s-a risipit controversa privind datarea unor biserici maramureșene vechi de lemn, circulă încă, în numeroase medii, informații eronate. Proiectul Biserici de lemn din Țara Maramureșului. Tururi Virtuale își propune, în acest context, să pună la dispoziția publicului informații actualizate, obținute pe baza celor mai recente cercetări aparținând instituțiilor abilitate.

Parteneriatul solid: suprema tărie a proiectului

Noul proiect urmărește să valorifice informațiile din arhive, precum și expertiza unor instituții și organizații cu activitate în domeniul conservării patrimoniului cultural, al arhitecturii, al educației, al dezvoltării durabile și promovării turistice. Prin urmare, alături de CJCPCT Liviu Borlan Maramureș, în proiect vor fi implicați nu mai puțin de opt parteneri: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Facultatea de Litere Baia Mare, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Vest, Asociația Valea Verde, Asociația Ghizilor de Turism Maramureș, și Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest.

Iniţierea unui demers de cercetare inter-disciplinară şi de valorificare a bisericilor-monument din Țara Maramureșului reprezintă un pas mic, dar important în vederea redescoperirii valorii patrimoniului local și a creșterii conștientizării importanței acestuia, atât în rândul membrilor comunităţilor și ai administrației locale, cât şi în rândul celor ce doresc să cerceteze sau să viziteze aceste biserici.

Tururi virtuale, în vremurile actuale

Pentru fiecare monument istoric inclus în proiect, se vor realiza tururi virtuale (cu diferite „puncte de staţie” – puncte de rotire 360 grade), având menirea de a promova aceste obiective culturale într-un mod atractiv și actual. Turul virtual este, de asemenea, un foarte important instrument educațional, noile generații, puternic tehnologizate, fiind mult mai atrase de realitatea virtuală decât de modalitățile clasice de predare.

Încă un aspect care merită să fie menționat este acela că multe dintre bisericile din lemn au avut și au de suferit, starea lor de conservare riscând să se deterioreze dacă nu vor fi luate măsuri urgente. Realizarea fotografiilor de detaliu, dar şi realizarea tururilor virtuale reprezintă mărturii ale stării actuale de conservare, dar şi documente utile în vederea lucrărilor ulterioare de restaurare şi reabilitare ce se impun. Nu sunt deloc de neglijat nici avantajele pe care tururile virtuale le pot avea în contextul cu care ne confruntăm în această perioadă, cel al epidemiei de coronavirus, care îi constrânge pe oameni să își anuleze călătoriile. Un tur virtual este accesibil fără să îți părăsești locuința, oferindu-ți posibilitatea de a te bucura de obiective culturale fără să te deplasezi, fiind astfel o alternativă în vremuri de criză.

Bune practici și tradiție păstrată

Deși Biserici de lemn din Țara Maramureșului. Tururi Virtuale este un proiect de-abia demarat, aflat la început de drum, CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș nu se află la primul demers de a promova patrimoniul cultural material în mediul on-line. În 2018, respectiv în 2019, tot prin co-finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național, au fost derulate alte două proiecte asemănătoare, care s-au concentrat pe bisericile vechi din zonele Lăpuș și Chioar, rezultatele celor două proiecte fiind publicate pe același portal web (www.culturamm.ro). Prin urmare, era firesc și necesar ca anul acesta să fie cercetat și patrimoniul cultural material din Țara Maramureșului, regiunea județului cea mai bogată în biserici de lemn cu statut de monumente istorice. Urmează, așadar, o „vară documentară” în satele Maramureșului istoric și rezultate vizibile în toamna ce vine.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Coordonator proiect – Rada Pavel
Baia Mare, Str. Culturii Nr. 7 A, județul Maramureș
Email: promovaremm@gmail.com
www.cultura-traditionala.ro
www.culturamm.ro
www.facebook.com/culturatraditionala

De Ziua Eroilor, comemorată anul acesta în 28 Mai, fără ceremonii militare și depuneri de coroane, la Editura Ethnologica se lansează albumul Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial, lucrare amplă realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și de Consiliul Județean Maramureș.

Istoricul unui proiect care ne întoarce în istorie: Eroii Maramureșului. Eroii României Mari

Publicarea albumului este rezultatul unui proiect laborios, demarat de Județul Maramureș în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri a României. 2018 a fost momentul „nașterii” proiectului Eroii Maramureşului. Eroii României Mari, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului CENTENAR. A urmat, în 2019, o vastă cercetare ştiinţifică de arhivă şi de teren, care a vizat identificarea, documentarea, fotografierea și inventarierea tuturor monumentelor județului Maramureș dedicate Eroilor Marelui Război. Acțiunea de cercetare a fost coordonată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, demersul fiind sprijinit de o serie de instituții partenere (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, Muzeul Maramureșului Sighetu Marmației) și colaboratori (primăriile din județ, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”). Începutul lui 2020 a fost dedicat centralizării rezultatelor, editării albumului Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial și realizării website-ului: www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro, toate acțiunile având aceeași menire, aceea de a readuce în atenţia marelui public amintirea eroilor din marea conflagraţie mondială a anilor 1914-1918.

File de recunoaștere și neuitare

Cu un text introductiv semnat de prof. dr. Ștefan Mariș (manager al CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș) și un studiu realizat de Lucia Pop, muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, albumul cuprinde 185 de pagini în care sunt descrise, prin text și imagine, 157 de monumente din 126 de localități ale județului.

„Volumul Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial are rolul de a ne readuce mereu în memorie rolul istoric și jertfa celor care s-au sacrificat pentru reîntregirea țării. Pe teritoriul actualului județ Maramureș, există numeroase monumente închinate eroilor, însă, până în prezent nu a fost realizată o cercetare unitară care să le inventarieze şi nu au fost publicate lucrări consistente despre acest subiect. Prin urmare, unul dintre scopurile declarate ale acestui album este acela de a pune din nou reflectoarele asupra unor construcții care deși au fost ridicate „întru amintire”, au căzut, nu de puține ori, în uitare.” (prof. dr. Ștefan Mariș)

„Monumentele memoriale, construcții, în general, modeste, dar trainice, ne transmit mesaje care nu ne lasă nicidecum să ne uităm eroii. Respectul și recunoștința, pomenirea din generație în generație a celor jertfiți pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării, fac parte din conştiinţa şi credinţa românească. Principalul reper comemorativ este Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român când, conform tradiției, în „Ziua Înălțării Domnului” se aduce un pios omagiu, an de an, eroilor români, cunoscuți și necunoscuți”. (Lucia Pop, muzeograf)

Lansare virtuală

Albumul ar fi trebuit să fie lansat în cadrul unor conferinţe cu public numeros, desfăşurate în cinci localităţi din Maramureş. Situația creată de pandemia de coronavirus nu a mai permis organizarea acestor evenimente, așa că singura lansare posibilă este cea virtuală, într-o zi cu semnificație.

Volumele vor fi distribuite primăriilor din județ, bibliotecilor, instituțiilor muzeale și altor instituții partenere, prin mijloace care respectă măsurile actuale de prevenire a contaminării. Toate persoanele interesate să descopere monumentele județului sunt invitate să „răsfoiască” și paginile website-ului: www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro.

În final, dorim să le mulțumim partenerilor, colaboratorilor și echipei care s-au implicat în tot acest demers întreprins pentru a readuce în memoria afectivă și a repune în drepturi numele Eroilor. Dorim, totodată, să îți amintim, „cititorule tânăr și vârstnic”, ca, dintr-un firesc respect:

„…de câte ori vei întâlni pe aceste drumuri
o cruce pe a cărei piatră
este săpat un nume de erou
opreşte-te măcar o clipă, descopere-te
Şi gândeşte că fără jertfa celui de acolo
ar fi fost imposibil
ca tu să trăeşti astăzi
liber să iubeşti soarele
florile, munţii şi râurile
pe care le-a apărat
şi ţi le-a lăsat ca moştenire
infanteristul, vânătorul de munte
artileristul, tanchistul
marinarul şi aviatorul erou”.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Biroul conservare-promovare

Email: promovaremm@gmail.com
www.cultura-traditionala.ro
www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro
https://www.facebook.com/culturatraditionala

Ziua bună, sperăm să vă găsim sănătoși!

De aici, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, am vrea să vă facem cunoscut un proiect pe care l-am început de când cu pandemia și cu starea de urgență.

Am gândit o rubrică numită „Tradiții maramureșene… în aste vremuri cu baiuri”, prin intermediul căreia dorim să le transmitem (prin texte, fotografii, înregistrări audio și video) celor care ne urmăresc, ce fac maramureșenii de prin sate acum, în perioada aceasta de izolare.

Ținând cont că nu mai putem face cercetare etnologică așa cum făceam odinioară, cutreierând satele și intrând în casele oamenilor, am transformat munca noastră obișnuită în „tele-cercetare”, comunicând cu maramureșenii așa cum ne-au permis timpurile: prin telefon, prin rețele de socializare, prin email.

N-am vrut să ne ținem departe de lumea satului nici acum, când aceasta a renunțat la obiceiuri fără de care greu s-ar fi putut imagina vreodată.

Cum continuă viața în satele din Maramureș?

Găzdoaiele ne-au vorbit despre cum cos, cum samănă și ară, cum dorovăiesc prin case, pregătindu-se pentru Paște, cum își pun flori în grădinuță, cum gătesc. Am creat, astfel, și o colecție de „mâncăruri de post în vreme de pandemie”.

Dincolo de obiectivul de cercetare, proiectul nostru a mai urmărit ceva. Să oferim niște vorbe de încurajare și de leac de aici, din Maramureșul tradițional, într-o perioadă în care primim zilnic știri triste sau alarmante.

Rezultatele tele-cercetării pot fi văzute atât pe facebook,
https://www.facebook.com/culturatraditionala/

cât și pe website-ul nostru: https://www.cultura-traditionala.ro/tele-cercetare/

Mai jos, vă trimitem linkuri cu câteva dintre „episoadele” cele mai populare de până acum:

Din Călinești, Măriuca Verdeș

https://www.facebook.com/culturatraditionala/videos/1093157734396850/

Din Breb, rețeta de plăcintă cu urzici de la Elena Opriș

https://www.facebook.com/culturatraditionala/videos/608217979775493/

Din Săpânța, Maria Zapca (VIDEO)

https://www.facebook.com/watch/?v=2607986986157225

Sperăm să vă placă și, dacă se poate, să distribuiți și dvs. mai departe informații despre acest proiect. Rău nu face nimănui :).

Vă mulțumim pentru atenție. Să fiți sănătoși și să aveți Paști frumoase.

Rada PAVEL

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Biroul conservare-promovare

Email: promovaremm@gmail.com
www.cultura-traditionala.ro
https://www.facebook.com/culturatraditionala/