Vă spune ceva titlul, vă amintiți de celebrul film al anilor ‘60?… „Și caii se împușcă, nu-i așa?”… Bietul animal, bietul cal, a fost împușcat de…

Ce legătură este între drama oamenilor obișnuiți din timpul Marii Depresiuni americane (1930) și Marea Pandemie a zilelor noastre? Simplu: frica, incertitudinea, falsele speranțe, moartea tragică, tonie – distonie, „criza” garantată 100%, sunt, cu puține cosmetizări, ingredientele recuzitei perpetue!

Lumea de astăzi este înspăimântător de colorată, multicoloră, fals scânteietoare, disortografiată, un amalgam al cailor și… papagalilor. Predomină papagalii multicolori, țanțoși – gălăgioși, experți – exasperanți, literați – penali, agramați – bahici, spectacularizați, manelizați, nereciclați, microb-iști, pandemiști sus-puși cu sau fără grade (în creier, nu-i așa?), quasi-zburătoare și quasi-cuvântătoare brrr și buum!… au amuțit!

A fost o pseudo – pauză, dar semnele că va reîncepe gălăgia și colcăiala sunt evidente. Papagalii mai și vorbesc, unii spun… vorbe, înjură, alții imită elegant – parfumați, prea-credincioși, unii sunt clarvăzători, o altă parte sunt sălbatic – nefolositori, ceilalți se domesticesc în luxul decorurilor și dresorilor din umbră… vai de mama lor, unii chiar mor!… priviți-le penajul, chiar arată a buni vorbitori pe toate limbile (oratori se spune, cu derogare, dar să nu exagerăm!), toți au aceeași macro-structură: limbaj minimal, culori vizibile impecabile, gesturi ultra – exersate, creier mic (sau, haideți să fim îngăduitori azi, relativ mic!). Exact ca și virusul, jenant de mic, submicroscopic, rău până la Dumnezeu (reformulez: până la om!) și imperturbabil (pe termen scurt)!

Se vor schimba regulile de mâine? Vor muri papagalii? Sau vor muri truditorii cai? Cred că vor muri cei mai puțin rezistenți în maratonul prostiei, penibilului, croncănelii ordinare! În niciun caz papagalii!…

Papagalii sunt cunoscuți în peste 350 de specii și… 80 de genuri, le place untul de arahide și iubesc traiul în colivie! Se mulțumesc cu reprize foarte scurte de libertate, 15 – 20 de minute sunt suficiente, unii trăiesc până la 95 de ani, cei din specia Kaka-po. Ăștia prind repede cuvintele, tocesc, stâlcesc, dar le reproduc… papagalicește. Mai să-i credem!
Doamne, Doamne, ce viu colorat este pământul și cât de frumoasă a fost liniștea de ieri dar, urmează războiul zilei de azi – mâine. Să nu ne amăgim, totul a reintrat în normal, s-a reluat gălăgia papagalilor eliberați din izolarea coliviilor, vom auzi despre mai multe și mai mari aranjamente inter-specii, ăia care reușesc să vorbească vor pactiza cu moderatorii dresori și perioada de odihnă impusă va fi răzbunată. Mi-e frică de urmările pandemiei, lumea – lumea papagalilor – se va reseta dar, probabil, într-un croncănit ultra-secret. Cei „vorbitori” vor cârâi mai tare, asurzitor de tare, cei cu neuronii virusați vor aștepta cuminți în colivii.

Unii dintre puținii biologi „acreditați” în teoria hazardului supraviețuirii prevăd modificări spectaculoase în structura ADN – ului papagalilor, cică unii vor fi imuni la toate bolile specific umane și vor încerca să-și refacă structurile papag’nterlope. Întrebarea este cine va fi sacrificat de către Cel de Sus, pentru ca să se împlinească povestea resetată: calul sau papagalul?
Se poate împlini, oare, previziunea apocaliptic-orweliană cum că lumea va fi – la un moment dat – dominată de animale, de… papagali?!… Nostradamus a lăsat câteva indicii în scrierile sale postume dar, se pare, că există divergențe și-n breasla cititorilor în astre. În fine, lumea papagalilor n-a dispărut; poate, unii au murit de moarte bună, alții au fost eliberați din greșeală însă, supraviețuitorii – mai puternici – tot la năravurile vechi vor reveni.

Vom regreta, în curând, lumea virtuală pe care am experimentat-o în carantină?!…

Ion MARIȘ

Oare, în țara noastră, adevărul/interesul politic și/sau adevărul/interesul civic sunt „fenomene” sistemic ireconciliabile? Cel puțin în ultimele zile, „sfera publică” și „sfera politică” păreau intangibile.

Strada s-a opus unei ordonanțe legal valabile, „imuabile”, și a solicitat o soluție rezonabilă la o problemă punctuală! Dar să nu uităm, legile sunt făcute de reprezentații desemnați constituțional de popor pentru a „rezolva” implicit – tacit și… pacea socială.

Suntem toți de acord că nu există guvernări perfecte și nici societate civilă ideală dar… cetățeanul nostru este stăpânul nostru! De-aici pornește orice strategie politică!… cetățeanul (de cele mai multe ori) plătește, dar alteori… răsplătește.

Am asistat cu mare tristețe la explozia socială din ultimele zile: „bomba” socială de care vorbeam într-un articol anterior s-a autodeclanșat pe niște paliere indiscutabile. Încrâncenarea a dus la blocajul dialogului și a întărâtat masele, determinând agitarea spiritelor. Știu că nu sunt fixate încă reperele etice perfecte ale sferei politice românești, știu că sfera publică este neformată, neformatată complet și că transformările la nivelul „agorei” sunt în continuă modificare, poate de aceea nu avem încă exercițiul dialogului dar, fiecare entitate juridică, administrativă, trebuie să aibă consilieri adecvați pe comunicare ce ar trebui să fie capabili să corecteze derapajele. Societatea modernă este foarte eterogenă – și este foarte bine așa! – dar liantul ce asigură progresul este tocmai maturitatea „majorității”. Un bun guvernant este de fapt un bun manager. Un bun manager înseamnă – printre altele – și un excelent comunicator și un flexibil mediator.

Din păcate „standardul moral” al clasei politice nu are parametrii de calitate consolidați și, uneori, abaterile ne/premeditate ne trântesc prietenește câte un pumn în figură.

De sute de ani conducătorii manipulează – prin diverse instrumente care au evoluat spectaculos – iar masele marșează, baleiază de la o „țintă” la alta.

Azi, adevărul este tranșat și disecat în detaliu și totuși rezultatul final este o potențială criza politică. Unde se greșește, de ce se greșește? Probabil ar trebui re-considerate conceptele politicii moderne și re-inventată o politică influențată și modelată de sfera publică iluminată. Și, observând protestele din ultimele zile, nu pot decât să constat o maturizare incredibilă a „sferei publice” și o lipsă de imaginație totală a „sferei politice”. Culmea, lupta a ajuns – în sfârșit – să se dea pe principii și cu arme perfect legale (unele ținând de segmentul inocent al cetății).

Argumentele și justificările de mahala nu lipsesc (am văzut „domni” ce-și construiesc replica pe cele mai ordinare „citate” și „epitete”), și, în prelungirea minților viciate de conspiraționism se consideră perfect valizi pentru a da lecții de moralitate. Aici văd rolul, în continuă evoluție, a corecției pe care sfera publică o poate aplica în momentele cheie ale societății.

Transparența și mai ales dialogul sunt elementele pe care se clădește o democrație sănătoasă. S-ar părea că am ajuns în punctul în care orice „pomană” materială nu poate deturna vigilența societății civile, și mai mult decât atât, inteligența maselor – atunci când nu sunt introduși factori perturbatori subversivi – este mult mai solidă și vizionară decât orice program tehnic, extras din strategii pline de… condescendență.

Și-n loc de concluzie, putem să le propunem, în regim de urgență, celor care mai “aud” încă, să demareze reconstrucția reală a clasei politice românești pe fundamentul strict al standardului moral, etic, prin declanșarea dialogului permanent și-al transparenței destinate tuturor sferelor societății nu doar… inițiaților.

Ion Mariș