Ce s-a întâmplat aseară, 17 iulie 2026, poate fi numit Actorul (Claudiu Bleonţ) şi spectatorii.

Recunosc că mi-e greu să scriu o cronică de teatru pe care o simt că nu poate fi altcumva decât pozitivă. Claudiu Bleonţ poate s-ar gândi că am umblat la traista cu osanale pe care am răsturnat-o în acest text, aşa cum el a răsturnat aseară cutia de bere pe scenă. El s-a grăbit să şteargă urmele şi a fost apreciat de public pentru caracterul lui gospodăresc. Acest text va rămâne. Probabil că actorul l-ar fi preferat mai critic. N-o pot face, pentru că sunt doar un spectator care simte emoţia transmisă de un actor.

Pe scena Şcolii de Muzică a fost chiar IONA, coborât din textul lui Marin Sorescu şi materializat în actorul Claudiu Bleonţ. Au fost momente când ne-am regăsit şi noi în fragmente din rostirile actorului. Chiar aş fi vrut să am posibilitatea să-l întreb pe oaspetele nostru dintr-o frumoasă vineri de vară dacă ar avea posibilitatea să se nască iar şi iar, oare ar schimba ceva? Ar alege alt drum pe care să meargă? Alt drum pe care să urce?

Vedem actori pe scenă, pe ecran şi ne plac, sau nu ne plac. Avem doar impresii. Arată bine, au voci puternice şi plăcute, au expresivitate artistică. Spectatorul rămâne doar cu subiectivismul limitelor sale şi dă verdicte. Asta a fost de când e lumea actorilor în primele planuri ale existenţei spirituale a omului.

Situaţia se schimbă când actorul de pe scenă termină rolul, primeşte aplauzele şi rămâne în faţa spectatorilor săi şi nu joacă niciun rol. Povesteşte despre el, despre năzuinţele şi temerile sale. Adică e „un om între oameni” care simte nevoia de a discuta cu alţi oameni. Tocmai acest lucru l-a făcut pe Claudiu Bleonţ să primească aprecierile sighetenilor, nespuse poate cu voce tare, dar oricum scrise în aceste rânduri.

Citez dintr-o cronică de teatru luată de pe https://www.palatulculturiibistrita.ro/eveniment/iona-spectacol-de-teatru-728: „ Iona e un personaj biblic, înghițit de un pește. Ne găsim în ținuturile mitologiei, iar mitul lui Iona este, ca orice mit care se respectă, un mit de-o actualitate continuă. Timp de trei zile Iona, captiv în burta peștelui, se roagă Domnului, a treia zi peștele îl aruncă pe țărm. Istoria lui Iona e mai lungă. […] Sorescu îl ia pe Iona, cu singurătatea lui cu tot, și-l lasă să se înfrupte din darul vorbirii, al cuvântului. Dar omul nu vorbește singur, vorbește cu sine. […] cuvântul lui Iona nu rămâne monolog. Iona lui Sorescu preface monologul în dialog. Fiindcă omul are nevoie de dialog. Și de celălalt. Celălaltul, semenul nostru.”

Iona suntem fiecare dintre noi. Avem o problemă, o rezovăm şi dăm de alta, mai mare şi succesiunea continuă. Până la sfârşit…

Într-o frumoasă seară de vineri, la Sighetu Marmaţiei,  Claudiu Bleonţ a dialogat cu Iona şi a fost Iona pe care şi l-ar fi dorit Marin Sorescu, apoi omul cu visurile şi îndoielile sale a dialogat cu spectatorii.

Noi, cei din sală, am mai fi stat să ascultăm un om ajuns la vârsta înţelepciunii şi a desăvârşirii actoriceşti. Nu s-a putut… Presiunea timpului ni l-a luat dintre noi, poate pentru altă scenă, în alt oraş, poate în acelaşi rol, adică pentru… „Alte măști, aceeași piesă,/ Alte guri, aceeași gamă,/  Amăgit atât de-adese/ Nu spera și nu ai teamă.” (Mihai Eminescu – Glossă)

Mesajul perceput aseară a fost puţin altfel decât în poezia eminesciană: speră şi nu ai teamă.
Lucru de ţinut minte pentru zile grele.
Nu credeţi?…

Horia Picu

P.S. Evenimentul s-a desfăşurat datorită efortului organizatoric al avocatei Nelica Hotea şi a fost o sărbătorire a zilei avocatului (24 iunie) şi a zilei justiţiei (5 iulie).

Foto: Ion Mariș

Azi am făcut o călătorie și am ajuns în Desești, la Parasca Pop, o bătrânică în vârstă de 87 de ani care, de aproximativ 15 ani, locuiește într-o colibă acoperită cu pungi de plastic, lacrimi și nevoi. Ei, sărmanii, bătrânii noștri, trăiesc sub teama morții, bucurându-se de orice cuvânt, însă noi suntem prea ocupați să-i mai observăm. Demult ne-am pierdut răbdarea și nici nu ne mai obosim să-i ridicăm de jos, ignorând astfel efortul lor de străbunici, bunici și părinți. Oare chiar nu am mai avea niciun minut pentru EI ?! În ticăitul alert ce- l simt, apăsați de teama următorului minut, de ce nu am putea fi frumoși, încurcând acel ticăit al senectuții? scria, pe pagina sa de facebook, pe la sfârșitul lunii februarie, Nelica Hotea.

”Tic-tac contra Tac” – este primul volum (de poezie) al Nelicăi Hotea, avocat de profesie, apărut la Editura „Ecou Transilvan” din Cluj Napoca, cu aportul financiar al familiei Adriana şi Mihai Curmei, cu o copertă realizată de artistul plastic Ştefania Adela Pop din Sighetu Marmaţiei, prefaţa, semnată de actorul de film şi teatru Claudiu Bleonţ din Bucureşti.

Autoarea a hotărât ca banii obținuți din vânzarea acestui volum să-i fie donați Parascăi Pop din Desești (imagine), bătrâna care împlineşte în această lună 87 de ani, şi care a trăit timp de 15 ani într-o colibă de nailon şi cârpe, mizerie şi singurătate, frig şi întuneric.

Lansarea volumului va avea loc sâmbătă, 11 martie 2017, de la ora 16:00, la Restaurantul „Nova” din Sighetu Marmaţiei.

”Timpul ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi. Timpul este partenerul principal al vieţii noastre”. (Nelica Hotea)

sursă: Ștefania Adela Pop