La Sighet a demarat proiectul „Educație prin sport”!

             Întâlnire pe tema implementării proiectului „Educație prin sport”

Miercuri 2 februarie 2022 în Sala Transist a Primăriei Sighetu Marmației a avut loc o întâlnire convocată de primarul municipiului, Vasile Moldovan cu directorii unităților de învățământ și profesorii de educație fizică și sport din unitățile de învățământ care au în componență clase de gimnaziu. Scopul întâlnirii a fost organizarea în vederea implementării proiectului „Educație prin sport”, a Clubului Sportiv Municipal Sighet.

Proiectul se adresează elevilor de gimnaziu din Sighetu Marmației și își propune să atragă un număr cât mai mare de copii către activitățile sportive, să educe tinerii în spiritul unui mod de viață activ și sănătos, dar și să conștientizeze părinții acestora asupra rolului educativ pe care îl are sportul în viața copiilor lor.

„Ne dorim să încurajăm și să susținem activitatea sportivă, oferind o alternativă sănătoasă copiilor și tinerilor din orașul nostru, prin angrenarea lor în activități comune, în jocuri de mișcare pe care să le considere atractive și care să le insufle o serie de valori esențiale, precum: autodisciplina, respectul pentru ceilalți sau capacitatea de a lucra în echipă”, a declarat primarul Vasile Moldovan.

Etapa inaugurală a acestui proiect prevede organizarea unei ample acțiuni de promovare a mișcării sportive în rândul tinerilor, prin organizarea unor Work- Shopuri în cadrul cărora personalități din lumea sportului sighetean să interacționeze cu elevii și cadrele didactice din școlile partenere.

Proiectul prevede de asemeena organizarea unei competitii locale care să imbine o varietate de sporturi în care să fie angrenați toti elevii claselor primare si gimnaziale ale unităților școlare de pe raza municipilui Sighetu Marmației, precum și achizitioanarea și dotarea școlilor cu materiale sportive necesare formării și dezvoltării copiilor. Câștigătorii fazelor pe școală vor parcurge mai multe etape, până la faza finală pe municipiu.

Obiectivul final al proiectului este dezvoltare a sportului de masă, precum și crerea unei baze de selecție mare pentru sportul de performanță.

Cei prezenți s-au arătat interesați de proiect, mulți dintre ei venind cu propuneri concrete care să îmbunătățească oferta competițională dar și atractivitatea acesteia în rândul copiilor.

 

Comunicat de presă – Primăria municipiului Sighetu Marmației




Campioni sigheteni ai noii „ordini” virtuale!

Deși ne aflăm în plină pandemie, vin și vești bune din lumea sportului sighetean!

Două dintre sportivele legitimate la secția de șah a clubului nostru, și anume Mihaela Trifoi și Larisa Covrig au evoluat joi, 9 aprilie 2020 și marți, 14 aprilie 2020 pentru reprezentativa de junioare a lotului național de șah împotriva celor din Polonia!

În ambele confruntări a ieșit învingătoare echipa României.

Sportiva Trifoi Mihaela a jucat în ambele partide, în timp ce Covrig Larisa a evoluat doar în partida de joi.

De menționat este faptul că meciurile au fost online.

Pe 16 și 21 aprilie vor avea loc alte două partide internaționale. Primul împotriva Moldovei și al doilea meci se va disputa împotriva Greciei.

Felicitări fetelor noastre pentru evoluțiile avute și mult succes la următoarele partide!

Clubul Sportiv Municipal Sighetu-Marmației

 

sursă foto: Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației (Larisa Covrig (stânga) și Mihaela Trifoi)