Lecția de istorie a Centenarului CNDV-ist

În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Centenarului Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” Sighetul Marmaţiei, catedra de istorie a pregătit un program divers.

Astfel, vineri, 11 octombrie 2019, începând cu ora 9:00 a fost inaugurată expoziţia CNDV 100 în sala Florian Tiberiu, gazdă fiind prof. Marius Voinaghi; totodată, a fost lansat numărul special al Revistei Cercului de Istorie „Gemina”, după care s-a trecut la prezentarea lucrărilor în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice. Au fost abordate următoarele teme: Castrul roman de la Coştiui. Observaţii preliminaredr. Marius Ardeleanu (Muzeul de Istorie Baia Mare); Sabia lui Ştefan cel Mare – dr. Flaviu Vida (ISJ Maramureş); Contribuţia maramureşenilor la Marea Uniredr. Klara Guseth (Arhivele Judeţene Baia Mare); Profesori de geografie de la Liceul „Dragoş Vodă”: Alexandru Diaconescudr. Hodor Nicolaie (UBB, Cluj); Ziariştii de la Dragoş Vodăprof. Ioan Ardeleanu – Pruncu; Inscripţii medievale maramureşene secolele XIV – XVITeofil Ivanciuc; De la datorie la abandon. Studiu de caz: românii din Transilvania în Primul Război MondialPop Anamaria (Primăria Cluj); Lotul Vişovanpreot prof. Marius Vişovan; Zalmoxis, rege filosof şi zeuprof. Claudiu Holdiş; Armin Gutman – o scurtă biografieprof. Alin Pralea (Muzeul de Istorie, Sighet); Dilemele convieţuirii: greco-catolici şi ortodocşi în şcolile maramureşene interbelice. Studiu de caz: Liceul Dragoş Vodă Sighetu Marmaţieiprof. Florin Dragoste; Sistemele de acces în fortificaţiile neoliticeprof. Ovidiu Sechel; Istoria competiţiilor The League of Legends în RomâniaAdrian Petrovai (Bucureşti); Regele Carol al II-lea în presa din Maramureşul interbelic – prof. Horaţiu Vescan; Imaginea voievodului Dragoş în creaţiile populare şi literareprof. Claudia Dura; Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” la Centenarprof. Marius Voinaghi.

Mulţumim invitaţilor pentru implicare şi sperăm într-o colaborare fructuoasă la sesiunile viitoare!

 

Prof. Claudia DURA

foto: prof. Marius Voinaghi




De sărbătoarea Centenarului, CNDV-ul s-a dat la… carte! | VIDEO

A doua zi a sărbătoririi Centenarului CNDV-ist a fost ca la… carte! Profesori, absolvenți, invitați, scriitori, poeți, iubitori ai cuvântului scris au umplut la refuz Sala Festivă, „Mircea Belu”, a Colegiului Național „Dragoș-Vodă” pentru a participa la lansarea celor cinci cărți apărute la Editura „Valea Verde” (coordonată de un absolvent al Liceului „Dragoș-Vodă”) și tipărite la Aska Grafika SRL (firmă înființată de un abslovent la Liceului „Dragoș-Vodă”): „Prefecții Maramureșului (1919-2019)”, „Ion Bledea – Sculptorul Nordului”, „Voi, cuvinte!”, „#CNDV100 – Convorbiri – Mărturisiri”, „Silabisiri”.

Cărțile au fost scrise de către absolvenți dragoșiști, „mărturisesc” performanțele dragoșiștilor, propun poeme scrise de către absolvenți din diferite generații, designul acestora este conceput de dragoșiști, s-au exprimat dragoșiștii, în scris sau verbal, urmăriți de un public select.

Dar, mai bine, să lăsăm cuvintele (în cărți), iar pe dumneavoastră, vă invităm să urmăriți materialul video.

Salut, Sighet!

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS




CNDV a împlinit 100 de ani! La mulți ani! | VIDEO

Joi, 10 octombrie 2019 a fost zi de sărbătoare. Liceul “Dragoș – Vodă”, azi Colegiul Național “Dragoș Vodă”, a atins onorabila vârstă de un secol!

Între discursul primului director al Liceului “Dragoș Vodă“, prof. dr. Eugen Szeles, din 10 octombrie 1919, până la mesajul actualului director, al Colegiuli Național “Dragoș Vodă“, prof. dr. Vasile Mih, din 10 octombrie 2019, s-a scris o frumoasă istorie a educației și performanței nu doar pentru orașul nostru ci pentru întraga Țară a Maramureșului; zeci de generații de dragoșiști s-au format în această cetate a inteligențelor.

Profesori, absolvenți, elevi, oaspeți, invitați, discursuri, mesaje, evocări, amintiri etc. sunt elementele esențiale ce au încărcat cu frumusețe prima zi a Sărbătoririi Centenarului CNDV.

Mulțumim absolventului liceului și colegului nostru de redacție, dr. Sorin Markus, pentru imortalizarea în imagini a acestei prime zile aniversare.

 

La mulți ani, CNDV!

Salut, Sighet!

Foto & VIDEO: dr. Sorin MARKUS




#CNDV100 – Liceul „Dragoș Vodă” în perioada interbelică. Câteva personalități | Dimitrie D. Stan

Un alt profesor care și-a onorat cu strălucire anii petrecuți la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, a fost Dimitrie D. Stan. Născut în 27 iulie 1906 la Lugoj, a fost remacat, încă din primii ani de școală, și ajutat să se realizeze de profesorul său, Ion Vidu (1863-1631), merele dirijor și compozitor bănățean. După terminarea studiilor la Lugoj, a urmat Academia de Muzică din București, dar a făcut, în paralel, și teologia. A fost unul dintre studenții preferați ai profesorilor Kiriac și Brăiloiu. A cântat în corul Bisericii „Domnița Bălașa” dar și în Corul „Carmen”, patronat de Casa Regală, ocazie cu care l-a cunoscut și s-a bucurat de aprecierile lui George Enescu. După absolvire a fost repartizat la Liceul „St. O. Iosif” din Odorhei. În 1931, la funeraliile mentorului său, Ion Vidu, la Lugoj, s-a întâlnit cu corul Astrei din Sighet, condus de profesorii: Elisabeta Jurca și Coriolan Simu, foști, și ei, elevi și discipoli ai celui dispărut. Conducătorul delegației maramureșene era Dr. Vasile Ilea, președintele Astrei din Maramureș, iar printre coriștii prezenți se afla și Dora Cservenyi, studentă la clasa de canto clasic a Conservatorului din Cluj. În anul următor, Dr. Vasile Ilea, care era acum și prefect de Maramureș, a reușit să obțină pentru tânărul profesor D.D.Stan transferul la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet. Un tânăr care stăpânea foarte bine vioara și pianul, dar și cu o voce foarte frumoasă, arătos, elegant și inteligent, sociabil într-un mod foarte natural, expansiv chiar, nu putea să nu fie bine primit în rândul profesorilor și în înalta societate locală, în care profesorii dădeau tonul. Erau și cei mai vocali și mai numeroși. Așadar, Traian Bilțiu-Dăncuș l-a cooptat numaidecât în cercul său de excursioniști pe coclaurile Maramureșului, alături de Mihail Iosivaș, Andrei Radu și alții. „Figură aristocratică de bănățean, gata de orice cântec, orice nebunie, orice farsă. Cu ochelarii încălecați pe un nas de o perfectă tăietură, cu figura distinsă și expresivă, el răspândea în jur o atmosferă de glumă și bună dispoziție.” Așa ni-l prezenta, câțiva ani mai târziu, colegul și prietenul, Andrei Radu, în cartea sa, „Din Țara lui Dragoș”(București, 1941). Dar mai întâi de toate, D.D.Stan era un profesor cu chemare pentru această muncă: foarte bine pregătit, exigent cu cumpătare și deosebit de perseverent, aflăm din presa vremii că: „După abia trei luni de la sosirea în Sighet, profesorul Stan își face simțită prezența cu ocazia serbărilor de 1 Decembrie, în cadrul cărora s-au remarcat corul și orchestra școlii, iar cu ocazia serbărilor de la 24 Ianuarie orchestra cuprinde 28 de elevi, execută bine bucăți destul de grele, iar corul, din peste 200 de elevi, cântă îndelung aplaudat și bisat la toate ocaziunile.” În aprilie, tot în „Graiul Maramureșului”, scria: „Elevii de la „Dragoș Vodă” au luat parte la concursurile literare și de coruri din București, iar gazetele bucureștene au vorbit foarte elogios despre corul nostru, punându-l alături de cele din capitală și a fost distins și mult aplaudat, iar apoi a fost invitat la Radio, unde a cântat „Câtu-i Maramureșu…”* Lauda i se cuvine d-lui profesor D. Stan, hărniciei și talentului său…pentru această frumoasă manifestație a elevilor noștri în capitala țării”. Și, numaidecât, tânărul profesor a fost cuprins și în conducerea Astrei locale, atribuindu-i-se coordonarea activităților muzicale ale acesteia, corul și orchestra, cu care, după o muncă de doi ani, avea să pună în scenă, cu succes și pentru prima dată în Sighet, operetele: „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu (1935) și „La șezătoare”, de Tiberiu Brediceanu și să susțină o serie de spectacole în oraș, în județ, în țară (Vișeu, Baia Mare, Satu-Mare, Cernăuți) și chiar peste hotare, în Cehoslovacia (Kosice).

Și tot imediat după sosire i-a fost atribuită și conducerea școlii de muzică din oraș, pe care o va reorganiza, o va aduce sub oblăduirea Astrei și, în timp de doi ani, avea să o ridice la rang de conservator popular. „În 1935 (D.D.Stan n.n.) a reușit să obțină Autorizația nr. 198129/1935, emisă de Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor din România, pe numele „Conservatorului de muzică și dicțiune” al Societății Astra din Sighet” și astfel, acesta intra în structura ministerului, căpăta drept de publicitate, putând elibera diplome care se bucurau de toate drepturile legale, era considerat școală de rang superior (cum puține orașe din țară aveau la vremea aceea) și avea drept la subvenție bugetară. Și, tot sub egida Astrei și a Conservatorului, același neobosit D.D.Stan organiza, la Băile Coștiui, în vacanțele de vară, cursuri (gratuite) de pregătire pentru dirijori de coruri, la care au participat o mulțime de învățători de prin satele Maramureșului. I-a inițiat în arta dirijatului dar i-a învățat și să culeagă cântece populare cu text și partitură.Toate rezultatele acestea n-ar fi fost posibile dacă D.D.Stan n-ar fi avut-o alături pe soția sa, Dora, care, după absolvirea studiilor clujene, a renunțat la șansa de a rămâne la Opera din Cluj și a venit profesoară la Școala de muzică din Sighet, a cântat în corul Astrei și i-a asigurat cu succes rolurile cele mai grele din spectacolele de operetă realizate. Și, ca și cum cele înșirate mai sus, ca rezultate ale muncii sale, n-ar fi suficiente, o să mai menționam că D.D.Stan a fost și unul dintre ziariștii cei mai activi, a publicat în „Astra Maramureșană” și, mai ales, în „Graiul Maramureșului”, a fost unul dintre redactorii acestuia, a fost membru în Asociația presei.

În septembrie 1940 s-a refugiat la Lugojul natal, au fost imediat de primiți, împreună cu soția, ca profesori la Conservatorul de Muzică și Dicțiune de acolo, iar în anul următor a fost numit director al acestuia și a rămas pe acest post până în 1963, când a fost numit director al Casei Regionale a Creației Populare din Timișoara și profesor de teorie și solfegiu la Facultatea de Muzică a institutului de acolo. Dirijor coral împătimit, D.D.Stan a preluat de la Filaret Barbu (1903-1984) conducerea renumitului cor lugojan, „Ion Vidu” și a obținut cu acesta, timp de peste 25 de ani, o seamă de prestigioase distincții naționale, care l-au așeazat între marii dirijori români ai vremii: D.D.Botez, Ion Românu, Marin Constantin. În 1960, la sărbătorirea a 150 de ani de activitate a corului lugojan, dirijorul său, profesorul Dimitrie D. Stan a fost onorat cu titlul și medalia de „Artist Emerit”. În 1968 însă, ritmul trepidant al vieții lui D.D.Stan s-a întrerupt brusc și-ca un dat al sorții!-clipa aceea s-a petrecut pe o scenă. Avea doar 61 de ani și era încă în plină forță creatoare. „Dimitrie Stan a încetat din viață dirijând Corul „Ion Vidu” din Lugoj și prima telegramă de condoleanțe a venit de la Sighetul Marmației, unde dăduse prima oară strălucire talentului său. Sighetul a însemnat pentru el dragoste, împlinire, tinerețe unită cu munca pentru a da strălucire muzicii ca expresie a omeniei.”* Da, prima telegramă de condoleanțe a sosit din Sighet, de la Școala populară de artă, fiindcă, după plecarea nedorită din 1940, legătura sa cu Maramureșul a rămas vie și puternică, a trăit mereu. Dora, maramureșanca, soția sa i-a fost sprijinul cel mai de preț. Într-una dintre scrisori, Filaret Barbu îi scria:„Numai alături de un muzician ca Dora Stan ai putut să realizezi o operă atât de vastă și o calitate atât de deosebită corului („Ion Vidu” n.n.)pe care îl conduci.”

 

Născută la Sighet dintr-o mamă, Teodora Ivașco, fiica protopopului din Rozavlia și un tată de origine cehă (inginer și mulți ani director al salinelor (Ocna-Șugatag și Coștiui și a Fabricii de sare de la Cămara-Sighet) Dora a făcut studii strălucite de canto clasic la Conservatorul din Cluj, fiind colegă cu Mircea Popa, Ioan Dacian și alți mari cântăreți ai scenei românești. La absolvire i s-a oferit șansa de a rămâne la Opera clujeană dar a ales catedra de canto clasic de la Sighet și viața alături de profesorul Dimitrie Stan. „Urmându-și soțul la Lugoj, în refugiu, Dora Stan a devenit una dintre îndrăgitele „privighetori” ale Banatului. Mereu alături de soțul ei și ea i-a îndrăgit pe lugojeni (…) săvârșind astfel o punte culturală de suflet și cântare între Lugoj și Maramureș. (…) Poate că viața nu are sfârșit, poate că ea continuă să curgă în ființa semenilor pe care îi crești și că Sighetul și Lugojul mai portă ceva din marea iubire și talentul celor doi înaintași, truditori pentru cântec și armonie pe aceste meleaguri”.* Da, Sighetul, Maramureșul nu l-a uitat pe D.D.Stan, așezându-l la locul de cinste ce i se cuvine în paginile unor cărți*, bănățenii i-au dat numele său unei străzi din Timișoara, Școlii de artă din Lugoj, iar în anul 2006, i-au cinstit centenarul nașterii cu o frumoasă lucrarea monografică: „Centenar DIMITRIE STAN. Cântecul străbate lumea”.

*Cântecul cu acest nume a fost armonizat pentru cor de D.D.Stan. După ce a fost înregistrat și transmis la radio, a fost preluat de Maria Tănase și cântat cu mare succes în 1934, în primul ei turneu în Statele Unite.
*Din scrisorile trimise nouă de doamna profesoară Doina Mărgineanțu, născută la Sighet și stabilită la Timișoara, nepoată a doamnei Dora Stan.
*Idem
*„ Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației. 140 de ani de învățământ artistic” de I.Ardeleanu-Pruncu, Aska Grafika, 2006.

Ioan ARDELEANU-PRUNCU

 




#CNDV100: Expoziție de pictură Centenar CNDV Sighet!

Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Baia Mare și Colegiul Național „Dragoș – Vodă” ne propun – în aceste zile de sărbătorire a Centenarului CNDV – o expoziție de pictură in situ, la etajul I al impozantului edificiu de învățământ.

Expun pictorii: Balogh Edgár, Muntean Ioan, Prykop Adrian și Rozsnyai Valentin (absolvent al Liceului „Dragoș Vodă”).

Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 – 12 octombrie 2019.

 

 

Salut, Sighet!

 




#CNDV100 – Lecția de desen a lui Corneliu Baba se ține la… Sighet!

Sighetenii sunt invitați la o inedită lecție de desen, focalizată pe „materialul” pictorului Corneliu Baba (1906 – 1997).

„Lecția” (dedicată Centenarului C. N. „Dragoș-Vodă”) va fi susținută de prof. Ileana Pipaș, prof. Ion Munteanu, pictor George Ierima.

Inițiatorul și coordonatorul lecției de arte vizuale este prof. Ioan Tivadar.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 10 octombrie 2019, de la orele 16:00, la Radio România Sighet, str. Plevnei, nr. 8.

Salut, Sighet!




#CNDV100 – Liceul „Dragoș Vodă” în perioada interbelică. Câteva personalități | Liviu Szabo-Bordeaux

Liviu Szabo-Bordeaux

O biografie interesantă, care s-a legat și de Liceul „Dragoș Vodă” din orașul nostru, este cea a profesorului și pictorului Liviu Szabo-Bordeaux, născut la Sighet, în 2 nov. 1896. Străbunicul său, Jean Bordeaux, a ajuns pe aceste meleaguri după revoluția franceză. Eugen Bordeaux, bunicul său dinspre mamă, un funcționar specialist în cartografie, căsătorit la Giulești, cu o maramureșeancă din familia nobilă Vințiu, a realizat, în 1870, o hartă a României Mari – aproximativ cea de la 1918 – pe care nepotul Liviu a ținut-o la mare cinste și a purtat-o cu el toată viața, ca pe o diplomă nobiliară a familiei sale. Una dintre fiicele lui Eugen Bordeaux și a Elisabetei Vințiu s-a căsătorit la Câmpulung cu un Szabo din Maramureș, devenit funcționar de tribunal regal. În 1902, acesta a fost transferat cu serviciul la Nyregyhaza, iar în 1908 la Kecskemet și apoi la Vacz, familia sa fiind nevoită să-l urmeze. Toată viața școlară a tânărului Liviu s-a petrecut așa, dar la Kecskemet a studiat în paralel și pictura, acolo existând atunci, în plină și înfloritoare activitate artistică, o colonie în jurul căreia se formase o adevărată școală de pictură. Aici, în atmosfera creată de marele pictor al vremii, Kosztolanyi-Kann Giula, s-a conturat personalitatea viitorului artist, Liviu Szabo-Bordeaux. Dar vacanțele și le petrecea de regulă în Maramureș, la neamuri, în familiile Moiș, Dunca, Marina, înrudite cu familia sa. Au urmat aproape trei ani de studii la Academia de Arte din Budapesta, timp în care a fost, pentru câteva zile, să-l verifice și Simon Hollosy, aflat la școala sa de pictură de la Teceu-Maramureș, familiile celor doi cunoscându-se din Sighetul în care au trăit. În 1918, pe când se aflau la Vacz, tatăl său moare în împrejurările complicate ale războiului și familia, rămasă fără nici o sursă de existență, în 1919 se întoarce la Sighet. Liviu a fost nevoit să-și întrerupă studiile academice de la Budapesta, iar sora sa mai mică, Magdalena, pe cele ale Școlii de muzică din localitate. Sora sa, Magdalena, pictoriță talentată și pianistă foarte bună, a fost numită profesoară de muzică la Blaj, iar el, profesor de desen la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet. Nu stăpâneau destul de bine limba română și începutul nu le-a fost deloc ușor. Au învățat, au susținut tot felul de examene și, până la urmă, au reușit. În toți anii petrecuți la Sighet, Liviu Szabo-Bordeaux a avut atelierul de pictură în Palatul Culturii (etaj II), în cea mai frumoasă sală a impunătoarei clădiri. Spațiul generos, luminos și încăpător, cu vedere panoramică spre oraș și spre Solovan, i-a permis tânărului pictor să-și amenajeze acolo un atelier-expoziție deosebit de reușit și foarte apreciat de toți cei care l-au văzut. Toate marile personalități (politicieni, miniștri, diplomați, Regele Ferdinand și alții) care au trecut prin Maramureș, au fost duși și la Palat, ca să vadă „atelierul lui Bordeaux și muzeul de artă populară a lui Vornicu”, aflat în sălile de alături. La loc de cinste în atelierul său, frumos înrămată, stătea harta desenată de bunicul său, care, se zice că l-a impresionat pe Rege în mod deosebit. De anii și de locul acela s-a legat în 1924 și începutul „Școlii de Pictură din Palat”, continuată și amplificată apoi de Traian Bilțiu-Dăncuș, Tasso Marchini, Letiția Munteanu și alții. În cei 14 ani de profesorat sighetean, Liviu Szabo-Bordeaux a organizat aici zeci de expoziții ale elevilor săi, și-a risipit cu generozitate propriile lucrări pentru înfrumusețarea unor instituții, a făcut schițele de portret ale ziariștilor și portretele unor personalități locale precum Mihail Șerban și Ioan Bușiția, a fost mereu prezent în presa locală cu articole pe teme cultural-educative. După plecarea lui Gheorghe Vornicu la Oradea, s-a îngrijit de Muzeul de artă populară, rămas în sălile aceluiași Palat al Culturii, s-a implicat ca artist-cetățean în viața comunității, a fost un model de conduită civică, morală, artistică, socială. Ca semn de recunoștință pentru generoasa sa găzduire, pictorul i-a dăruit (1931) Palatului Culturii o frumoasă frescă, așezată pe tavanul de deasupra casei scărilor, o alegorie reprezentând pictorul și muza sa.

În 1934 a fost transferat la Școala Normală din Cluj și a continuat să lucreze. După participarea la „Salonul Ardealului”, cotidianul local „Patria” nota: „În pictura profesorului Liviu Bordeaux trăiește Maramureșul însuși cu toate anotimpurile și bucuriile lui. Peste tot predomină eleganța formelor fine, adumbrite de un pesimism duios, care evocă înaltele calități artistice ale celuilalt neam latin, din Occidentul Europei, (Franța n.n.) prin care se înrudește.

În 1940, după Diktat-ul de la Viena, s-a mutat, tot în învățământ, la București, a fost cooptat în Uniunea Artiștilor Plastici, a participat la expoziții în țară și afară. Amintim câteva din multele sale lucrări: „Podul peste Tisa”, „Bisericuța de pe Vaser”, „Pe malul Izei”, „Țărancă din Săliștea”, „Lenuța”, „Potretul mamei”, „Poetul și fata citind” (care se păstrează în Casa memorială „Liviu Rebreanu” din Maieru), „Munții Maramureșului” etc. Despre peisajele sale, ziaristul Mihai Marina de la „Graiul Maramureșului, a scris: „O singură vale pictată de Liviu Bordeaux se întinde și șerpuiește, pe lungimi de kilometri, până se pierde în desișul codrilor, care parcă se clatină în adierea vântului, urmați apoi în depărtare de glasurile munților, deasupra cărora norii aștern pete de umbre.”

O legatură cu totul specială l-a ținut mereu aproape de mama sa, pe care a dus-o mereu cu el și a îngrijit-o cu o iubire filială și o devoțiune de necrezut. Abia după moartea ei, pe când locuiau la București, s-a căsătorit și el, dar a rămas fără urmași.

Din nefericire, căsnicia sa a durat destul de puțin, iar moartea pretimpurie a soției l-a marcat profund. În 1976, la împlinirea a 80 de ani a fost sărbătorit în cadrul Asociației maramureșenilor din București, continuatoarea celei înființate de studenții maramureșeni în perioada interbelică. Inițiatorul manifestării a fost vechiul său prieten, Dr. Mihai Marina, iar surpriza a constituit-o grupul de maramureșeni (Petru Mihalyi, Ion Berinde, Vasile Fodoruț), foști elevi ai sărbătoritului și țuica de prune „de-acasă” pentru încălzire. În anul următor (august 1977) foștii săi elevi din Maramureș i-au organizat o manifestare care l-a copleșit și pe care a descris-o într-o scrisoare adresată surorii sale, Magdalena, stabilită în Ungaria. Timp de o săptămână a fost înconjurat de prieteni și condus prin toate locurile rămase în amintire: Palatul Culturii, Liceul „Dragoș Vodă” și Liceul pedagogic, unde a fost profesor etc. Fiindcă Liviu Szabo-Bordeaux a fost un profesor iubit de elevii săi.

Fire liniștită, cu o educație aristocratică de bună clasă, ale cărei baze au fost puse în familie, blând și manierat, de o eleganță discretă în ținută și în comportament și așteptând să fie recunoscut – și la propriu și la figurat – fără să se înghesuie pentru a ieși în față, tocmai de aceea, stările depresive, accentuate și de o gravă afecțiune a vederii, l-au izolat aproape total. În ultimii ani, câțiva dintre foștii săi elevi din Maramureș au inițiat o chetă pentru a-l ajuta să facă o operație la ochi. Din 1977, când Mihai Marina, cu care locuia în aceeași clădire – un bloc vechi, dintre primele construite în București – s-a mutat la Cluj, bătrânul pictor, rămas de tot singur și aproape orb, s-a autocondamnat la stingere. Din ultima sa scrisoare (pe care o avem), datată 10 ianuarie 1982 și adresată nepotului său Felician Karpati*, profesor de desen stabilit în Ungaria, la Erd, reiese clar acest lucru.

A fost îngropat în Cimitirul Bellu, lângă profesorul Dr. Vasile Pop, fost director al Școlii Normale din Sighet și Ilie Cleja din Bârsana. Distinsa Doamnă Melania Rițiu, stabilită la București, care-l cunoștea pe profesorul Liviu S. Bordeaux din anii de școală de la Sighet și știa locul mormântului, ne-a mărturisit pe când încheiam acest articol că el, mormântul!, nu mai este. A dispărut. Au rămas însă picturile lui Liviu Szabo-Bordeaux, din care reproducem mai jos câteva, ca un modest și pios gest de aducere aminte pentru cel care a purtat cu el, în suflet și pe pânze, Maramureșul în care s-a născut.

*Karpati Felician a tipărit, în 2012, în Ungaria și în limba respectivă, o lucrare monumentală despre familia sa.

Ioan ARDELEANU-PRUNCU




NOBLESSE Quartet, cu sigheteanca Raluca Michnea (vioara I) în componență, va concerta la Balul Centenarului CNDV!

Înființat în anul 2019, Noblesse Quartet le are în componență pe Raluca Michnea (Vioara I), Andra Bălan (Vioara a II-a), Larisa Iordache (Violă) și Andreea Pop (Violoncel), patru instrumentiste de excepție cu o pasiune aparte pentru muzică.

Născut din prietenie în sălile de studiu ale Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, cvartetul a devenit pentru cele patru instrumentiste un mod nou și deosebit de a se exprima prin muzică și de a-și dezvolta creativitatea și tehnica.

Colaborările diverse ale acestora, care includ numeroase proiecte aparte, le-au deschis orizonturile, ajutându-le să adauge la volumul impresionant de repertoriu clasic pe care îl interpretau, genuri noi ca muzică pop, coloane sonore din cinematografie și muzică latino-americană. Au concertat alături de instituții de renume din țară și din străinătate printre care amintim Orchestra Filarmonică a Universității de Stat Valencia (Spania), Orchestra Filarmonicii Rovereto (Italia), Opera Națională Română Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti Satu Mare, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Mihail Jora Bacău, Filarmonica de Stat Moldova Iași, la care se adaugă activitatea concertistică alături de orchestre clasice și big-banduri precum Orchestra Română de Tineret, Orchestra Santa Cecilia Madrid, Orchestra Vieneză de Tineret, Orchestra Agile, AltOrchestra, Young Famous Orchestra și Bigg Dimm a’Band.

De asemenea, pe lângă repertoriul clasic, artistele au experimentat numeroase genuri muzicale și tipuri diferite de concerte luând parte în proiecte precum Jazz is Classic, Cluj Symphony Experience, Sunset Sea-mphony, Simfonie dincolo de nori, Rock the Symphony, Cluj Ensemble, Tango Simfonic alături de Analia Selis și Omar Massa, Simpro Concert, AltOrchestra100 alături de trupe ca Zdob și Zdub, Byron, The Mono Jacks, Grimus, Robin and the Backstabbers, Vița de Vie Simfonic.

În 2018 și 2019, cele patru instrumentiste ale Noblesse Quartet au luat parte în proiectul inedit 100 pentru România, care a sărbătorit Centenarul național într-o serie de concerte extraordinare care au pus în scenă o orchestră formată din o sută de instrumentiști alături de renumiți artiști precum Cristian Minculescu, Dan Bittman, Mircea Baniciu, Dan Theodorescu, Ștefan Boldizsar, Călin Goia, Flavius Buzilă și Roman Iagupov.

Experiența profesională a acestora se întinde pe mai mult de șase ani de colaborări la cel mai înalt nivel, concerte și evenimente, atât pe plan național cât și internațional. Experiența și interpretarea individuală a fiecăreia din cele patru artiste contribuie la armonia și frumusețea artei pe care o creează împreună ca Noblesse Quartet.




#CNDV100 – Prof. dr. Mihai Dăncuș – aproape jumătate de secol în prim plan!

Despre profesorul, etnologul, folcloristul, publicistul, managerul Mihai Dăncuș (născut la data de 10 februarie 1942, în Botiza) s-a scris și s-a vorbit enorm. A fost cel care a redimensionat imaginea Muzeului Maramureșului, contribuind la îmbogățirea acestuia cu noi piese din patriomniul tradițional al țării noastre de nord, propulsând numele instituției pe care a condus-o cu seriozitate și implicare zeci de ani.

Profesorul Mihai Dăncuș iubește cercetarea, fundamentată pe munca în teren, pe care a experimentat-o pe tărâmul Maramureșului, în detalii etnografice empatice.

Dintre multele proiecte pe care și le-a asumat și demarat amintim unul de foarte mare întindere (în 3 volume), monografia ritualurilor tradiționale din Maramureș, „Obiceiuri din viața omului în Maramureș”. A apărut primul volum „Nașterea și copilăria” iar următoarele volume, „Nunta în Maramureș” (vol. II) și „Moartea și înmormântarea” (vol. III ), vor fi publicate în următoarea perioadă.

S-a retras din viața oficial activă dar, cu forța celui care rămâne în parametrii omului creativ, scrie, scrie și iar scrie. Despre ce? Despre Maramureș, amintiri, întâmplări, fapte. Faptele vorbesc despre orice om, iar Mihai Dăncuș nu duce lipsă de fapte.

Ne-am hotărât să alocăm timp pentru un interviu mai puțin științific și să abordăm viața intelectualului Mihai Dăncuș, pe palierele „atractive” pentru… publicul larg.

 

Salut, Sighet!: Domnule profesor Mihai Dăncuș, cum se simte un om foarte activ în banca sau barca… pensionarilor?
MD: Am rămas în continuare cu aceleaşi preocupări în domeniul cercetării şi scrisului, mai puţin cu validarea lor în practică. Cu referire la muzeologie, din păcate fiind bolnav nu mai am randamentul pe care mi l-aş dori.

Salut, Sighet!: Haideți să „navigăm” spre… trecut, să răscolim amintirile. Unde v-ați petrecut și ce v-a marcat copilăria?
MD: M-am născut într-o familie de preoţi, tata fiu de ţăran din Ieud cu studii la Blaj având preoţi ca ascendenţi în neam: Lupu Dăncuş (1683) şi Timoteu Dăncuş (1769), preoţi la biserica din deal într-o succesiune cu cei din familia Balea; după mama, ea era din familia Iurca-Rednic, bunici şi străbunici preoţi până în secolul al XV-lea, printre care şi episcopul Atanasie Rednic.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, tata era preot la Botiza (unde m-am născut la şapte luni). Amintirile care îmi stăruie în memorie sunt cele legate de momentul când mai mulţi preoţi şi intelectuali din satele vecine veneau călare sau cu căruţele la noi şi ascultau seara Vocea Londrei, iar mama le prepara o „băutură neagră” şi le servea în nişte ceşcuţe mici (era cafeaua pe care am descoperit-o mai târziu). Tata le tăia cu o „maşină” specială tutun din frunze din care apoi îşi făceau ţigări. Toţi stăteau cu urechile apropiate de aparatul de radio Philips, care era o raritate în acele vremuri.

La finele anilor 1944 am plecat cu toată familia la Hărniceşti, la bunicii dinspre mama, unde ne-a surprins începutul anului 1945 când, în aşteptarea armatelor române au venit armatele sovietice, o subdiviziune a acestora stabilindu-şi cartierul general în casa bunicilor. În bucătăria de la Hărniceşti am şi astăzi în imagine un soldat rus care avea o barbă imensă şi un turban pe cap, şi care cu baioneta tăia faguri de miere luaţi de la stupii din grădină, şi mierea i se prelingea pe barbă, iar eu mă uitam cu ochi miraţi la ce se întâmplă … Oficiul de translare din limba rusă îl făcea un ofiţer care era basarabean şi care l-a salvat pe bunicul. Am multe amintiri din această casă unde, peste câţiva ani voi reveni şi voi rămâne la şcoală.

Un alt episod interesant din copilăria mea este cel petrecut în Strâmtura unde tatăl meu a fost transferat ca preot. Aici ne-a surprins marea foamete de după război, când oamenii mâncau pâine şi mămăligă din scoarţă de copac şi când a avut loc marele refugiu din Basarabia. Este imposibil să relatez toate amintirile din copilărie petrecute în acest segment de viaţă. În această perioadă am plecat în vacanţă la bunici la Hărniceşti unde am rămas în continuare doi ani şi jumătate. Acolo, bunicul meu, preotul George Iurca, m-a iniţiat în tainele vânătorii şi pescuitului. Tot acolo am asistat la prima „vizită” a Securităţii, când au venit trei ofiţeri şi şoferul Foica şi i-au confiscat armele de vânătoare (avea trei arme), apoi a urmat a doua „vizită” când i-au confiscat toate armele de pe panoplia din salon din care o bună parte le-am recunoscut mult mai târziu când am venit la Muzeu, fiind înregistrate în colecţiile acestuia. În sfârşit a treia „vizită” când au venit şi l-au arestat şi l-au dus… Între timp, când tata a fost numit forţat Protop al Maramureşului şi s-a stabilit la Sighet. Eu m-am înscris la Şcoala Pedagogică având-o ca învăţătoare pe doamna Nistor Clemansa.

Salut, Sighet!: După Școala Pedagogică ați urmat Liceul „Dragoș Vodă”. De ce ați preferat „Dragoșul” și nu ați continuat la Pedagogic?
MD: Ultima clasă din ciclul gimnazial am făcut-o la Bârsana unde a fost transferat tatăl meu ca preot. Cred că acesta a fost momentul când am decis să părăsesc Şcoala Pedagogică şi să dau admitere la liceul care deja îşi schimbase denumirea din „Dragoş Vodă” în „Filimon Sârbu”. Liceul în acea perioadă era de băieţi şi abia în clasele următoare a devenit mixt.

Salut, Sighet!: Cum v-ați „risipit” anii de liceu?
MD: N-am făcut parte dintre elevii „foarte buni” ai liceului, aceasta poate şi datorită condiţiei mele sociale, taxat fiind ca „mic burghez”. În toată perioada liceului am locuit la internat. Eram singurul elev care nu era membru UTM (Uniunea Tineretului Muncitor). În fiecare an eram propus pentru a fi primit în UTM, iar când propunerea ajungea la raion eram respins. La teatru, la cinematrograf, la spectacole de circ, la balurile organizate la liceele din oraş (Liceul maghiar, Liceul ucrainean, Liceul Pedagogic) nu aveam voie să particip, pentru că la toate manifestările organizate pentru tineri se mergea prin UTM. Imaginaţi-vă ce era în sufletul acestui adolescent care rămânea singur în internat, izolat de ceilalţi colegi, aceasta numai că era „fiu de burghez”.

Cu toate acestea mă bucuram de un anume prestigiu şi respect din partea colegilor, de exemplu când şeful internatului Pantiş Augustin a terminat liceul, cheia internatului mi-a predat-o mie.

În ultima clasă de liceu (1959), la insistenţele conducerii şcolii, în a doua parte a anului şcolar, am fost primit în UTM iar după o lună de zile am fost exclus şi exmatriculat din toate şcolile din România prin hotărârea Comitetului Central al P.C.R. – prezentată de delegatul venit de la Bucureşti cu acest scop. Cu toată opoziţia majorităţii profesorilor care au participat la şedinţă şi care apoi au fost daţi afară din sală, cu toată opoziţia şefilor UTM din şcoală, care au fost sancţionaţi cu vot de blam cu avertisment, cu toată opoziţia tuturor elevilor din liceu care au participat la şedinţă şi care, printr-un sunet mormăit, răspundeau la discursurile celor care cereau sancţionarea; verdictul l-a dat în final delegatul CC al P.C.R. Bucureşti care a enunţat hotărârea de exmatriculare. Învinuirile au fost multe: propagandă anticomunistă în internat, difuzarea de cărţi ale unor scriitori interzişi (Goga, Blaga, Iorga etc.) aduse din biblioteca tatălui meu. Din Sadoveanu se studia doar romanul „Mitrea Cocor” pe care eu l-am catalogat faţă de colegi că a fost un „mare bou” că a scris acest roman şi că „mă piş de la etaj pe literatura de după 23 august” şi multe altele.

Aceeaşi soartă a avut şi colega mea Preisler Estera, fiica rabinului din Borşa, care vorbea şase limbi şi luase premiul I la mai multe olimpiade de matematică.

Salut, Sighet!: Ce colegi de liceu v-au fost mai apropiați, pe ce criterii v-ați ales prietenii?
MD: Am avut două categorii de prieteni: colegi de liceu orăşeni şi colegi de la internat. Printre cei din oraş am avut o prietenie specială cu Brener Ştefan, cu care am fost coleg şi prieten încă de la Şcoala Pedagogică, Mircea Belu (actor, poet), Sergiu Nistor, Preisler Estera, Firică Livia, Dan Secuiu. La internat mi-a fost prieten apropiat Nonu Năsui, Ioan Mariş, Petre Pocaniuc, Pop Vasile, Tivadar Mihai, Dunca Adrian, Ulici Gheorghe şi mulţi alţii. Nu am făcut niciodată deosebirea pe criterii sociale, ba din contră.

Salut, Sighet!: Ce profesori v-au „impresionat” în anii de liceu? Cine v-a remarcat?
MD: Şi atunci ca şi astăzi unii au fost profesori de elită, excepţionali şi alţii care îşi dădeau mai puţin interesul sau erau aserviţi politic. Nu pot să uit lecţiile excepţionale ţinute de Gh. Chivu, Berţi Ştefan – un adevărat savant, Balea Livia, Pauliuc Bogdan, Eracle Titircă, Circa Cornelia, Ursu Leontina, Melaniuc Ecaterina. Am avut o relaţie specială cu profesorul, pictorul şi poetul Gheorghe Chivu, care m-a remarcat încă din ciclul I de la Şcoala Pedagogică şi pe parcursul anilor de liceu, când în ultima clasă am ajuns să ţinem lecţiile împreună. Un om de o calitate specială a fost profesorul de matematică, Ştefan Berţi cu care rezolvam probleme din plăcere şi care, după cursuri mă lua de la internat şi mă ducea acasă la el, mă aşeza într-un fotoliu şi după ce o oră, două cânta la vioară îmi citea din poeţii simbolişti. Aşa îmi explic abandonarea studiului matematicii şi aproprierea mea de literatură şi artă. O relaţie apropiată am avut şi cu doamna profesoară Livia Balea care, intuind talentul meu la desen, mi-a cerut şi am făcut planşe pe diverse discipline (botanică, zoologie, anatomie) care s-au păstrat şi s-au folosit de către elevi până în anii 1970. O notă specială merită profesorul Dumitru Paraschiv, care era şi directorul liceului şi care m-a înţeles şi m-a sprijinit în terminarea liceului, asumându-şi mari riscuri.

Salut, Sighet!: Cât de „atractiv” era Sighetul deceniilor 5 – 6 ale secolului XX?
MD: Încă mai erau prezente urmele celui De-al Doilea Război Mondial, erau vizibile şi stârneau curiozitatea noastră ruinele clădirilor care adăpostesc astăzi Liceul Pedagogic şi Casa de Cultură.

Sighetul era un oraş patriarhal dar cosmopolit, cu populaţie majoritar alogenă. Perioada era caracterizată de sărăcie, alimentele şi îmbrăcămintea fiind raţionalizate, se vindeau pe cartelă. Eram încă sub controlul ocupantului sovietic şi de aceea temerile erau foarte mari. Erau frecvente raziile în oraş, închisoarea politică era o realitate. Îmi amintesc că părinţii ne-au trimis să colindăm la închisoare pentru deţinuţii politici printre care era şi bunicul nostru dinspre mama. Încă nu existau cartierele muncitoreşti de astăzi, nu existau industrii, ci doar meşteşugari şi comercianţi concentraţi în centrul şi partea de jos a oraşului, iar în partea de sus era zona agricolă. Este perioada când încep lucrările industriale care, vor aduce şi vor schimba structura populaţiei. Este perioada când s-au reîntors în oraş o mică parte din evreii care au supravieţuit în lagărelor de exterminare de la Auschwitz şi Birkenau. Puţinii aristocraţi şi vechea burghezie trăiau într-o recluziune totală, neîndrăznind să se afirme, totul era pus sub semnul ocupaţiei sovietice.

Salut, Sighet!: Ați absolvit liceul în anul 1959. De ce v-ați îndreptat spre… Școala Tehnică Financiară din Baia Mare?
MD: În ultimul an de liceu (1959), fiind exmatriculat din toate şcolile din România, îmi vedeam viitorul sumbru, dar directorul liceului, prof. Paraschiv, împreună cu alţi profesori au decis şi şi-au asumat riscul să-mi încheie mediile pe ultimul trimestru, în felul acesta exmatricularea nu mai producea în totalitate efectele distrugătoare. Aşadar, am avut acces la examenul de bacalaureat care, a fost primul după război cu asistenţă publică. Consecinţă a exmatriculării a fost şi faptul că timp de şase ani am avut interdicţie de a urma o facultate. Nu am avut nici măcar dreptul de a mă înscrie la vreo facultate.
În Gara de Nord din București, avându-l coleg de soartă pe Nonu Năsui, nefiind primiţi să ne înscriem la facultate, am auzit la megafoane că s-a înfiinţat la Baia Mare o Şcoală Tehnică Financiară care era în structura Ministerului Finanţelor şi nu a învăţământului. Pe loc am hotărât să mergem acolo. La înscriere am constatat că din cei 111 înscrişi, 56 erau fii de preoţi, iar restul de avocaţi, medici şi alţi „mici burghezi”. Aşa am ajuns să fac această şcoală.

Salut, Sighet!: Ați muncit în finanțe – contabilitate? Cât timp?
MD: La terminarea şcolii am fost repartizat la cerere (pentru a-mi pierde urma) la Negreşti Oaş, unde am lucrat un an şi jumătate. Negreştiul era o comună mare cu case foarte sărăcăcioase, fără nici un fel de edificii social culturale. Atunci a devenit centru de raion. Toţi funcţionarii publici (judecători, procurori, avocaţi, miliţieni, medici, profesori etc.) erau tineri stagiari. Atunci şi acolo l-am cunoscut, ne-am împrietenit şi am colindat satele Ţării Oaşului cu artistul Mihai Olos. Tot acolo am cunoscut-o pe domnişoara Modi, fată de preot greco – catolic, cu studii de matematică în Germania şi absolventă a Conservatorului la Viena. Casa ei era plină de cărţi, ziare, reviste tipărite în Germania, Franţa, Austria şi Ungaria. În această casă organizam cenacluri literare şi de cultură etc.

Salut, Sighet!: Și… ați urmat filologia la Cluj pe care ați absolvit-o în anul 1973. Profesorul de limba română era pregătit pentru catedră?
MD: De la Negreşti am fost luat fortuit în armată, fără măcar să-mi pot anuţa familia. După armată am venit în Maramureş, la Strâmtura, ca profesor suplinitor şi am locuit în familia preotului Cupcea Salviu. După un an m-am transferat la Bârsana de unde am început studiile la fără frecvenţă la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj. La Bârsana am preluat colecţia muzeală din cadrul şcolii, începută de doamna Cora Vera, pe care am îmbogăţit-o devenind în final un mic muzeu local.

Salut, Sighet!: Când ați ajuns la Muzeul Maramureșului și cum s-a întâmplat?
MD: De la Bârsana, în anul 1968 am acceptat propunerea lui Francisc Nistor de a merge la muzeul din Sighet, fapt oficializat din 1969. La muzeu erau angajate patru persoane (paznic, femeie de serviciu, muzeograf ştiinţele naturii şi director). Nu era deschisă nicio expoziţie pentru public, colecţiile muzeale conţinând aproximativ 1500 de obiecte erau constituite eterogen (etnografie, arheologie, istorie, artă, ştiinţele naturii). Totul era grupat în clădirea din Piaţa Libertăţii 15 care nu avea curent electric, nici apă. De acum începe perioada construcţiei şi reconstrucţiei muzeului care este o istorie întreagă şi nu poate fi cuprinsă în acest interviu. Succint: am conlucrat foarte bine cu domnul director Francisc Nistor, şi am găsit un coleg bun în persoana biologului Iosif Bereş. Am început sistematizarea colecţiilor şi organizarea lor în aşa manieră încât în 1971, împreună cu Francisc Nistor am deschis Muzeul Etnografic al Maramureşului în strada Bogdan Vodă, numărul 1. În 1976, la împlinirea a 650 de ani de atestare documentară a oraşului Sighet, am organizat personal prima expoziţie de istorie şi arheologie a Maramureşului, în spaţiile clădirii din Piaţa Libertăţii, numărul 15.

Am organizat Casa Mihalyi de Apşa ca muzeu de memorialistică, istoria culturii şi artă. Pentru a avea câteva repere în zona Maramureşului, am organizat şi deschis pentru public, mai multe case muzeu: Casa Kazar (Vadul Izei), Casa Mihalyi – Lazăr (Giuleşti), Casa muzeu şcolar (Bârsana), Casa muzeu Dunca Pâţu (Ieud), Casa Deac Vasile Moşu (Cuhea), Casa Stan Pătraş (Săpânţa).

În 1981, de ziua internaţională a muzeelor am deschis Muzeul Satului maramureşean în zona Dobăieş, iar în oraş am deschis Muzeul culturii evreieşti – Casa Memorială Elie Wiesel.

Salut, Sighet!: Ați fost în perioada 1977 – 2011 directorul Muzeului Maramureșului din Sighet și v-ați identificat cu instituția respectivă. Ați fost omul potrivit la locul potrivit? Ce-a însemnat pentru dumneavoastră… Muzeul?
MD: În perioada 1977 – 2011 am fost numit director al muzeului din Sighetu Marmaţiei, muzeu în care m-am regăsit în totalitate în privinţa preocupărilor şi idealurilor mele. La întrebarea, ce a însemnat pentru mine muzeul vă răspund scurt: viaţa mea.

Salut, Sighet!: V-ați identificat cu Maramureșul sau cu… datoria muncii?
MD: Dragostea pentru satele Maramureşului, pentru istoria şi ţăranii zonei, mi-au fost insuflate de părinţii mei. Mama mi-a spus ca un testament: „Să încerci să-i ridici pe ţărani la nivelul tău, nu să cobori tu la nivelul lor”. Aceasta m-a făcut să mă identific total cu maramureşenii şi cu datoria muncii în cultul căreia am fost educat.

Salut, Sighet!: Care vă este cel mai apropiat proiect de suflet din trecutul dvs?
MD: Ca „proiect de suflet” am avut dintotdeauna ridicarea prin cultură a ţăranului maramureşean. În mod concret, crearea Muzeului Satului Maramureşean este proiectul care în integritatea lui se suprapune cu idealurile mele. Aici, trebuie să spunem, fără lipsă de modestie, că prin crearea unui model teoretic al satului maramureşean începând din secolul al XIV – lea până în contemporaneitate (monumentele achiziţionate pentru muzeu în diacronie începeau din sec. al XVI iar în sincronie, aşa cum le-am găsit în teren) pe care am reuşit să-l realizez şi să-l validez în practică prin ceea ce numim astăzi Muzeul Satului Maramureşean. Mai sunt aproximativ 20 de muzee în aer liber în România, multe dintre ele având titulatura de muzeu al satului: Muzeul Satului Naţional Bucureşti, Muzeul Satului Bucovinean Suceava etc., dar majoritatea absolută a acestora sunt muzee excepţionale în aer liber ce conţin arhitectură şi tehnicile populare din zonele respective, dar nu sunt organizate pe structura unui sat. Puţini sunt aceia care au avut privilegiul să construiască un muzeu de la „modelul teoretic” la validarea lui în practică. Acest lucru am reuşit să-l realizez aici, la Sighet.

Salut, Sighet!: Ați asigurat continuitate la Muzeul Maramureșului, la granița dintre cele două secole și între două sisteme ideologice complet diferite. Cum se explică succesul dumneavoastră profesional?
MD: În 2011, când m-am retras la pensie cu ocazia inaugurării Sectorului de instalaţii tehnice acţionate hidraulic în cadrul Muzeului Satului Maramureşean, la întâlnirea festivă au venit zeci de colegi şi specialişti de la muzee şi instituţii academice din ţară. Unul dintre ei m-a întrebat cum am reuşit să traversez atâţia ani cu atâtea momente zbuciumate în istoria politică a ţării în funcţia de director. Am ridicat mâna, unii au înţeles ameninţător, şi am spus: „să nu faceţi politică. Muzeele sunt deschise pentru toate rasele umane, pentru toate etniile, pentru toate categoriile sociale, pentru toţi oamenii”. Eu n-am făcut politică. Am făcut doar politică patrimonială. Timp de 45 de ani s-au schimbat zeci de miniştri, zeci de demnitari judeţeni şi locali şi totuşi am traversat cu demnitate aceste „praguri”. La Revoluţia din 1989 am rămas singur în muzeu, păzind patrimoniul de eventuali răufăcători.

La Muzeul Satului s-au încercat distrugeri şi devastări de către persoane cu interese materiale, care strigau că „este muzeul lui Ceauşescu”… ironia sorţii… Muzeul care conserva cele mai vechi construcţii de pe teritoriul naţional, datate cert şi care pentru valoarea sa în anul 1993 a găzduit a XV-a Conferinţă a Asociaţiei Europene a Muzeelor şi în anii următori, Conferinţa europeană „Drumul lemnului în Europa”.

Deoarece idealul meu de viaţă a fost descoperirea, descrierea şi prezervarea patrimoniului naţional, mulţi colegi din ţară „au descoperit” că această idee nobilă nu are culoare politică. Am avut propuneri tentante şi înainte şi după Revoluţie pentru a accede în funcţii politice, dar am refuzat cu obstinaţie rămânând aici pentru a desăvârşi muzeul şi a apăra valorile naţionale ale Maramureşului şi ale ţării la graniţa de nord.

Salut, Sighet!: Etnografie, folclor, tradiții sunt elemente de actualitate pentru o definire a Maramureșului?
MD: Mi-a fost greu să înţeleg rapiditatea cu care s-au produs schimbări profunde în viaţa comunităţilor din ţară în general şi din Maramureş în special.

Imediat după decembrie 1989 zeci de mii de oameni din satele Maramureşului au ieşit în occident unde, prin munca lor au câştigat bani, pe care i-au investit în schimbarea locuinţelor. Astfel, s-au construit case noi în toate satele Maramureşului, iar cele vechi, la început au fost distruse, iar apoi vândute la români sau străini care le-au cumpărat, fie pentru a le remonta şi restaura în zone turistice, fie pentru a folosi lemnul vechi în confecţionarea parchetului sau mobilierului vechi. Astfel, în câţiva ani s-a schimbat înfăţişarea satelor, casele noi cu câte 6-10-12 încăperi, construite într-o arhitectură îndoielnică, dispariţia sau concentrarea acareturilor în construcţii simple, au dus şi la schimbarea structurii gospodăriei tradiţionale. S-au construit şi biserici noi din zid, foarte mari ca dimensiuni, în felul acesta s-a produs un dezechilibru între spaţiu construit şi cel natural.
Ceea ce mai dă identitate culturală zonală şi locală sunt porţile noi care au preluat modele vechi, redimensionându-le şi aglomerându-le cu motive noi. În multe din satele din Maramureş s-au construit şi biserici de lemn după modele vechi. În felul acesta porţile şi bisericile din lemn au devenit mărci identitare ale satelor şi ale zonei.

În locul căruţelor, a săniilor şi ale altor mijloace de transport locale, în curţile ţăranilor, azi vezi 1-2 maşini, tractoare şi alte mijloace auto.

În fiecare casă este amenajată o încăpere în stil tradiţional, care este mai mult o expoziţie.
Se perpetuează şi astăzi obiceiuri legate de nuntă şi de înmormântare, care sunt mai conservatoare. Sigur, peste tot apare noul iar fenomenul desacralizării acestora este pregnant.

Doar în zilele de duminică şi sărbători o bună parte din săteni se îmbracă în costume tradiţionale. Este greu de disociat forţa credinţei de cea a obişnuinţei, ca în zilele de sărbătoare oamenii să meargă la biserică.
Putem conchide că încet, încet oamenii de la sate îşi dau seama de adevăratele valori materiale şi spirituale şi încearcă să revină asupra lor şi sub impulsul multitudinii turiştilor străini sunt interesaţi de toate acestea.

Salut, Sighet!: Ce-i de făcut pentru a păstra identitatea originară, nealterată, a zonei noastre?
MD: Puţinii intelectuali, care sunt familiarizaţi cu valorile tradiţionale, trebuie să se alăture străinilor care ne vizitează şi ştiu să ne aprecieze. Împreună să pornim o ofensivă împotriva alterării satelor noastre.

Salut, Sighet!: Ați fost și profesor asociat la Universitatea de Nord Baia Mare, specializarea Etnologie. Mai există interes, în rândul tinerilor, pentru acest domeniu?
MD: Am predat cursuri de etnografie la Universitatea de Nord din Baia Mare atât la specializările respective cât şi la masterate şi am constatat, pe parcursul celor 12 ani cât am lucrat acolo, un interes special al studenţilor şi masteranzilor, concomitent cu durerea lor că-şi găsesc cu mare greutate locuri de muncă în specialitatea lor.

Salut, Sighet!: Dispare Sighetul imperial în malaxorul globalizării?
MD: Sighetul a fost unul din cele 5 oraşe regeşti ale fostului Comitat. De aici şi cântecul celebru sau imnul Maramureşului – „Cât îi Maramureşu nu-i oraş ca Sighetu”… pentru că vechiul Comitat Maramureş, era al treilea ca mărime în fostul imperiu cezaro-crăiesc. Între oraşele Hust, Vişc, Teceu, Câmpulung la Tisa şi Sighet, Sighetul era capitala comitatului. Aşa se explică şi superbele clădiri monumentale, care adăposteau instituţiile administrative dar şi în ansamblu aspectul civilizat al oraşului: reţeaua de străzi cu capete de perspectivă, centrul oraşului cu biserica reformată (fostă romano-catolică) cu multe elemente gotice în stil, biserica romano – catolică în stil baroc, biserica ruteană (fostă greco – catolică) în stil baroc – transilvan şi biserica românească de pe strada Dragoş Vodă – fostă greco – catolică, azi ortodoxă, în stil neogotic.

La acestea adăugăm clădirile monumentale: fostul tribunal comitatens cu închisoarea, respectiv actuala primărie şi Muzeul Memorial de astăzi, „Reduta” (actualul muzeu etnografic şi cinematograful), Palatul Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş (fostul IGO), complexul de clădiri adiacente bisericii romano – catolice, fostul Liceu piarist (actualul Liceu “Dragoș Vodă”), Liceul Pedagogic şi Sala Studio, succesiunea de clădiri (individual fiecare din ele mici palatine) ca să nu mai vorbim de clădirea Palatului Cultural terminată în 1914, cu destinaţie culturală şi, în primul rând, cea muzeală. Am dat câteva exemple de clădiri şi instituţii care poartă amprenta Sighetului imperial.

După Război au apărut câteva cartiere cu blocuri de locuinţe, ca inserţii în structura vechiului oraş.

După Revoluţia din decembrie 1989, pe străzile principale dar mai ales pe cele laterale s-au construit case noi, multe cu aspect de vile, am putea spune un nou oraş.

Fenomenul globalizării îşi spune cuvântul, dar conştiinţa şi mândria orăşenilor vor păstra suficiente elemente care să-i confere statutul de fost oraş imperial.

Salut, Sighet!: Oare cine ar trebui să se preocupe de „zestrea” Maramureșului?
MD: A apărut în Maramureş o foarte talentată interpretă de muzică populară care şi-a stabilit ca ideal revitalizarea vechilor tradiţii. Pentru realizarea acestui deziderat a creat o asociaţie – Zestrea Maramureşului, care deja produce efecte, din fericire promiţătoare, este vorba de Măriuca Verdeş.

Salut, Sighet!: Cum ar trebui să fie un manager modern de muzeu?
MD: Foarte succint: inteligent, cu o bună pregătire profesională, ataşat de valorile patrimoniale, exigent cu sine şi cu cei din jur, dedicat …

Salut, Sighet!: Ați publicat foarte mult, volume, articole, studii, ați făcut cercetări valoroase. Sunteți mulțumit de „istoricul” dumneavoastră?
MD: Cred că cele mai importante cărţi pe care le-am scris sunt însăşi muzeele pe care le-am creat.
Cu zeci de ani în urmă, când într-un simpozion la Suceava, la care au participat muzeografi specialişti, universitari şi savanţi academici, s-a discutat tematica viitorului muzeu în aer liber al Bucovinei. Într-o controversă, privind definiţia muzeului în aer liber am spus: „Muzeul este o carte scrisă într-un limbaj propriu de un autor sau de mai mulţi autori în coordonarea unuia”.

Toată viaţa mi-am dedicat-o activităţii muzeistice, respectiv creării unei reţele muzeale în Maramureș. În Sighet am dezvoltat mai mult Muzeul Etnografic cu expoziţie în aer liber care, în concepţia mea trebuia să fie susţinut de Muzeul de istorie şi ştiinţele naturii, dominanta Maramureşului fiind ETNOGRAFIA. Am încercat să impun acest lucru şi am reuşit. În efortul de realizare a complexului muzeal maramureşean cu toate muzeele şi secţiile cunoscute pe parcursul a aproape unei jumătăţi de secol, m-am luptat cu diverse mentalităţi şi idei retrograde, reuşind în final să-mi impun concepţiile şi să-mi văd realizate idealurile. Efortul de-o viaţă pe care l-am făcut s-a concretizat în realizarea muzeelor şi nu în scrierea cărţilor. Am ars ca o flacără toată viaţa.

Salut, Sighet!: Vă reproșați ceva din/ în activitatea dvs.? Ar fi trebuit să procedați altfel în anumite împrejurări/ decizii pe care le-ați luat?
MD: Da, îmi reproşez foarte multe, dar fiind singur, având ca sprijin şi colaborator doar pe soţia mea şi mai târziu foarte puţini colaboratori cu un anumit grad de competenţă, nu am reuşit să-mi împlinesc toate gândurile, dar am dat principalele repere.

Salut, Sighet!: Pentru a revigora și relansa contextul cultural – artistic al Sighetului ce ar trebui întreprins?
MD: Trebuie organizat întregul sistem ce vizează construcţia şi reconstrucţia oraşului, precum şi instituţiile chemate să realizeze acest deziderat. Personalul din instituţii trebuie să ştie că este remunerat de către stat pentru munca pe care trebuie să o desfăşoare iar câştigurile ilicite trebuie sancţionate cu duritate.

Salut, Sighet!: În ce/ cine credeți?
MD: Am crezut şi cred în idealurile creştine în care am fost crescut şi educat de către părinţi. Cred în oameni şi în idealurile lor.

Salut, Sighet!: Ce proiect/e aveți pentru anul 2020?
MD: Anul 2020 este foarte aproape. Dacă voi avea sănătate şi timpul îmi va permite voi definitiva câteva cărţi pe care le-am conceput şi scris deja, urmând să le pregătesc pentru tipar.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu, multă, multă sănătate și să ne vedem cu bine la Sărbătoare Centenarului CNDV, de la începutul lunii viitoare!

Brîndușa OANȚĂ & Ion MARIȘ




#CNDV100 – Sărbătoarea Centenarului CNDV – Programul festivităților, 10-12 octombrie 2019

Program festivități – Centenarul
Colegiului Național „Dragoș Vodă”,
10-12 octombrie 2019

  • Joi, 10 octombrie 2019 

Între orele 8.00 – 12.00 vor avea loc lecții deschise în cadrul fiecărei catedre și întâlniri între generații. Acestea sunt programate după cum urmează:

*9.00 – 9.50Lansarea Revistei AxA, număr aniversar, dedicat Centenarului – coordonator, prof. Brîndușa Oanță și lansarea Revistei Cercului de istorie, „Gemina”, coordonator, prof. Marius Voinaghi
*9.00 – 12.00Tur al liceului pentru invitați
*8.00 – 8.50Miraculoasa lume a păpușilor, coordonatori, prof. Raluca Lozbă și prof. Otilia Chindriș, sala 21
*8.00 – 08.50CNDV – un Colegiu Național cu tradiție în voluntariat, coordonator, prof. Luminița Colopelnic, sala 45
*8.00 – 9.50Teatru scurt – „Din viața școlară”, coordonatori, prof. Simona Nodiș și prof. Amalia Mihu, sala 28
*8.00 – 12.00ARTIS’TIC – expoziție de artă, coordonator, prof. Andrea Burcuș, sala 17 (se va putea vizita și vineri)
*8.00 – 12.00Istoria calculatoarelor – scurt metraj & album live de personalități, coordonator, prof. Andrea Burcuș, sala 17
*9.00 – 9.50 –  Concurs de matematică „MATE – CNDV – 100” la care vor participa clasele a V-a și a VI-a, organizat de elevii clasei a XI-a B; coordonator, prof. Loredana Bedeoan
*09.00 – 09.50Cerc de lectură Alexandru Ivasiuc, coordonatori, prof. Dana Andrasciuc și prof. Gheorghe Andrasciuc, sala 43
*9.00 – 10.50Întâlnire virtuală cu absolvenții liceului Dragoș Vodă, coordonatori, prof. Crina Voinaghi și prof. Valeria Rus, sala Andrei Radu
*9.00 – 9.50prezentare „Casa inteligentă”, coordonator, prof. Cornelia Hotea, laborator multimedia
*10.00 – 12.00Concurs interdisciplinar la clasa a VI-a, coordonatori, prof. Pop Emilia și prof. Nodiș Simona, laboratorul de biologie
*11.10 – 12.00La cucina italiana – degustare, coordonator, prof. Pesek Beatrice, sala Alexandru Filipașcu (nr. 24)
*9.00 – 12.00Vernisajul expoziției „CNDV 100” și prezentarea istoricului liceului, sala Florian Antoniu Tiberiu (nr. 40) – coordonator, prof. Marius Voinaghi
*10.00 – 12.00Întâlnire între generații – coordonatori, prof. Otilia Chindriș și prof. Raluca Lozbă
*10.00 – 10.50Am întrebat 100 de CNDV-iști, coordonator, prof. Adelina Stoianovici, sala 36
*11.10 – 12.00 – prezentarea proiectului „Un absolvent cu care ne mândrim – prof.dr. Mihai Dăncuș – prin tradiție și educație spre autenticitate și bunăstare” , coordonator, prof. Luminița Colopelnic, sala 20
*11.10 – 12.00 – Prezentare Robotul Line Follower, elevul Pontoș Silviu, a IX-a B, coordonat de prof. Andrea Burcuș, sala 11
*8.50 – 9.00, 9.50 – 10.00Mini concerte susținute de formația liceului Thinking Process, curtea liceului
*10.50 – 11.10 flashmob – coordonatori, prof. Nodiș Simona și prof. Crina Voinaghi, curtea liceului

*12.00 – 14.30 – Spectacol aniversar dedicat Centenarului – Sala de spectacole Monica Chifor, Școala de Muzică și Arte Plastice

*16.00Vernisajul expoziției „Desene de Corneliu Baba în colecții maramureșene”, coordonator, prof. Ioan Tivadar, Sala Radio Sighet (str. Plevnei, nr. 8)
*17.00 – 22.00Discotecă în aer liber organizată de Școala Ambasador, profesor coordonator, Hotea Cornelia.

******

  • Vineri, 11 octombrie 2019 programul începe la ora 8 cu lecții festive în cadrul fiecărei catedre și sesiuni de comunicări, după cum urmează:

* 8.00 – 12.00Sesiunea de comunicări științifice CNDV 100 (moderatori: dr. Livia Ardelean, conf. dr. Ioan Cârja, dr. Marius Ardeleanu) – organizează catedra de istorie, orele 8-12, sala 40, Florian Antoniu Tiberiu. A doua parte a sesiunii va avea loc între orele 16-18
*8.00 – 08.50Istoria CNDV pentru cei mici, coordonatori, prof. Otilia Chindriș și prof. Raluca Lozbă
*8.00 – 12.00 Expoziție 100 – prezentare de obiecte vechi, tradiționale, coordonator, prof. Gabriela Ilieș, sala 41
*8.00 – 8.50Filosofia și condiția morală a cetății, coordonator, prof. Sandu Coroian, sala 45
*09.00 – 10.50Limba italiană în CNDV, coordonator, prof. Beatrice Pesek
*9.00 – 10.50Sesiune de referate ale elevilor, coordonatori, prof. Giurgi Vasile și prof. Tivadar Cornel, sala 14
*9.00 – 9.50Liceul „Dragoș-Vodă” în mass-media, 1919-2019, coordonator, prof. Brîndușa Oanță, invitat, dl. Ioan Ardeleanu-Pruncu – profesor, jurnalist, scriitor, absolvent al C. N. „Dragoș Vodă” – sala 4
*9.00 – 9.50Cenaclu literar și lansarea revistei de limbi moderne „100 Together”, coordonator, prof. Claudia Hotea și profesorii catedrei de limba engleză, sala 23
*9.00 – 10.50Game of TIC – joc concurs, coordonator, prof Andrea Burcuș, laborator CC
*9.00 – 11.10 Popas duhovnicesc , activitate coordonată de d-na profesor Georgeta Lucaci și catedra de religie, sala 2
*10.00 – 12.00Concurs de informatică aplicată, coordonator, prof. Cornelia Hotea, laborator multimedia
*10.00 – 12.00Conferința „Motivație, educație, satisfacție”, susținută de dr. Ioan-Gheorghe Petrovai, absolvent CNDV, sala 36
*10.00 – 12.00Abuzul de antibiotice – invitat, Teres Tamara; Igiena dentară – coordonatori, prof. Pop Emilia, prof. Nodiș Simona, prof. Mihalca Doinița, prof. Nița Enache, invitat, dr. Dulugea Carmen, laboratorul de biologie
*11.10 – 12.00CNDV în relații trainice cu Parlamentul European, coordonator, prof. Luminița Colopelnic, sala 34
*11.10 – 12.00 Arc peste timp, prof. coordonatori, Raluca Lozbă și Otilia Chindriș, sala academician Mihai Pop (nr. 20)
*8.50 – 9.00, 9.50 – 10.00mini concerte susținute de formația liceului Thinking Process, curtea liceului
*10.50 – 11.10flashmob – coordonatori, prof. Nodiș Simona și prof. Crina Voinaghi, curtea liceului

*12.00 – 14.30lansări de carte în Sala de Festivități a Colegiului Național „Dragoș Vodă” după cum urmează:
„Prefecții Maramureșului” (autori, Klara Guseth și Vasile Moldovan, prefect), Editura „Valea Verde”
„Pe cărările vieții” (autor, prof. Ștefan Motogna)
• „#CNDV100. Convorbiri – mărturisiri” (autori, Ion Mariș, Brîndușa Oanță), Editura „Valea Verde”
„Silabisiri” (autor, Marius Voinaghi), Editura „Valea Verde”
„Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album de artă (autor, Ion Mariș), Editura „Valea Verde” & Expoziție de sculptură Ion Bledea
„Voi, cuvinte!” (antologia poeților absolvenți ai CNDV, coordonator prof. dr. Raluca Lozbă), Editura „Valea Verde”

*****

  • Sâmbătă, 12 octombrie 2019, este o zi dedicată demonstrațiilor sportive:

09.00Crosul Centenar organizat de Asociația „Școala Alergării” cu plecare din curtea liceului
10.00Streetball pentru elevii și absolvenții CNDV pe categorii de vârstă: clasele a V- a – a VIII-a, a IX-a – a XII-a și peste 19 ani – coordonator, prof. Toni Fangli, sala de sport
10.00Tenis de masă – coordonator, prof. Ioan Groza, sala de sport
10.00Elitele șahiste din CNDV versus elitele șahului sighetean – coordonator, prof. Zoltan Csillik

18.00 – Balul Centenar cu tombolă (100 de obiecte), restaurant Perla Sigheteană