Aripi în flăcări (autor, Mădălina Danci)

Mădălina Danci

Blocați într-un colectiv de oameni
Agitați, căutători de valori materiale, speriați că poate mâine și viața dispare.
Trăim în neantul psihicului,
iar oroarea produsă duce către disperare.

Facem revoluție sau rebeliune?
Prinși între granițe sau teritorii?
Ieșim afară și începem să strigăm
Că suntem ființe fără viață
și ne-am săturat să luptăm
Cu noi înșine.
Nu avem libertate,
Putem striga cât ne țin plămânii,
Ne cheamă doar pământul
Căci ne aud numai străbunii.

Asta e vremea în care ne înconjurăm cu ruine,
Epoca de tablă în care o să apară a IX-a Cruciadă.
Mentalitățile au rădăcini adânci,
Nu poți să evadezi din iadul ce singur îl gândești,
Totul e întipărit încă din copilărie
Când observi oamenii care trăiesc în sclavie.
Resemnare, nu vreau să trăiesc prin răzbunare
Dacă te lupți cu sistemul pentru a face oamenilor bine
Te poți pierde pe tine.
Inima de penița lui Cioran mi-e zgâriată
Când văd mâneci lungi în zile însorite,
urme de la lovituri, sânge pe asfalt
și când din case se aud țipetele
Se rup corzile din inimă.
Să nu te judeci niciodată cât timp ești copil,
Viața e un dar, nu un chin.

Moartea definește viața,
Viața e definită de noi.
Oamenii nu vor să își piardă aripile
și se sinucid.
Tu, copil nenăscut, ai vrut să rămâi în Rai.
Noi rămânem prinși în Închisoarea Raiului – Terra
Unde fericirea și nefericirea fac parte din același joc corupt.

Mădălina DANCI
clasa a XII-a F, C. N. „Dragoș Vodă”

Sursă foto: Pinterest




De la Văsîi Poștașu și alți înțelepți citire (II) – culese de Ileana Pisuc

Despre probleme cotidiene

Despre aflatul în treabă

Așă-i cînd nu înțălegi o vorbă, îți dai șî tu cu presupusu, da’ on ptic cam pă dinafară. Ca la moldoveni unde chilotu îi acela ce conduce avionu.

Despre muzica modernă

Muzica de amu îi ca o mîncare cu E-uri, fără saț .

Despre „așă ne trebe”!

Așă să face Iohanis că ne conduce, cum ne-am făcut noi că luptăm alături de nemți în al doilea război mondial.

De unde zii ?

De acolo de unde nu zine nime! (de la cimitir)

Despre grija statului în mod deosebit în cazuri de criză (tragedia de la Colectiv)

Așă-s ca on gazdă de stînă, care tăt anu nu s-o interesat de stînă, numa la Răscol, o văzut că nu iesă cu brînza. Di ce să margă la răniții arși pînă îs în viață? (preoții). Așteaptă să să transforme în moște, să le aducă bani!

Despre fuga de răspundere

-Măi Io, Măria ta îi în mălai cu Gheorghe!
-Da’ ce mă înteresază pă mine, că doră nu-i mălaiu mneu !

Despre „modernismul” țărănesc

Așă-s femeile la nunți, ca șî niște curci, cu nește cămeși înfoiete, de gîndești că să pregătesc să sară curcanii pă iele. Nu le mai trebe cămeși țăsute șî cusute cu mîna. Le fac pă calculatori. De să nimere una pîntre iele cu o cămeșă originală, o cred o ciudată șî o izolează, așă ca pă o sforgace din gedit.

Despre femeia mușcată de un leu de la Grădina Zoologică (știre TV)

-Ce-o împins-o să să aproptie de cușca leilor?
-Sărăcia ! O gîndit că a scăpa de ie dacă a pune mîna pă on leu. Păcat că în cușcă n-o fo nește euroi !

Despre minciună

Te mai mniri că o mințît cela șî cela. Numa așă să pote conjuga verbu „a minți”.

Despre bolile bătrîneții

Șî bărbații și femeile, la bătrîneță, suferesc cu acele organe pă care nu le-o folosît la capacitate cînd o trăbuit. Bărbații fac prostată, că n-au ibdit cît ar si putut, iară femeile fac gușă, că n-au grăit cît ar si vrut!

Despre facturi

-Iară mni-ai adus curentu ?
-Da ce ai si vrut, să-ți duc opaițu?

Despre viorile moderne de la nunți

Amu, ceterile îs ca nește pranice pătrate. Trebe să le pui pă umăr că-s bughet de grele. Nu cîntă așă de bine, da cîntă tare, mai ales că trec pîn amplificatore, de nu să mai aude om cu om. Trebe să-și răcnească în ureche unu la altu ca să nu stăie ca niște muți la nuntă. Cetera me, îi ușoră, ieu o țîn pă piept șî horea trece direct pîn inimă.

Despre însurat

Ginere-i acela ce mere pă socri, da’ își face casă, pă pămîntu lor. Cela ce mere șî în casa șî în pămîntu lor, să nume măgar de închiriat !

Despre „unde dai șî unde latră”

Tăte animalile îmi plac, în afară de cînii de apartament. Din cauza lor mni-am pterdut ciubucu.
-Da di ce?
Am dat cu pticioru în cine n-o trăbuit!

Despre „emanații” de azi

Ar trăbui ca în loc să ne mnirăm, să ne întristăm că o apărut nește ,,vîrfuri’ care o crescut fără să sie săpate, nici corățîte, nici gunoite, pă pămînt stărp. Șî amu ne mnirăm di unde atîța spini?

Ileana Pisuc,
15 Martie 2018

P. S.
Pînă la următoarele, va trece ceva timp, deoarece trebuie să ajung acasă la „sursă”.




Azi inima României bate în stradă! (autor, Antonia Dubovici)

Antonia Dubovici„Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi. Romain Rolland

27 de ani de la căderea comunismului. 27 de ani de așteptare. 27 de ani de agonie și bătaie de joc. De la tragedia Colectiv încoace, ceva din inimile noastre a tuturor s-a aprins: speranța că împreună putem schimba ceva iar legea grațierii a fost picătura care a umplut paharul.

În ultimii ani am fost martorii dezolării, descurajării și nepăsării, martori tăcuți și resemnați. Majoritatea dintre noi am trăit cu gândul că țara noastră nu are un viitor, că persoanele pe care le-am ales să ne conducă ne sorb până și ultima picătură de sânge.

Pe oricine oprești și întrebi cine e de vină fiindcă s-a ajuns aici auzi același răspuns: sistemul. Dar oare cine sau ce anume este acest sistem? Noi, oamenii de rând, îl putem modela, putem să oferim un contur care să ne asigure bunăstare și un trai decent.

Datoria noastră este să punem punct agoniei. Ies în stradă oameni de toate vârstele care sunt nemulțumiți, care s-au săturat de tot ce nu funcționează sau funcționează prost în țară, care vor să trăiască normal, într-o țară care se presupune că face parte din rândul statelor europene.

Sistemul suntem toți: dacă privim societatea ca un organism, iar individul în calitate de celulă socială, putem înțelege importanța și responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o avem nu doar pentru țara ci și pentru lumea în care trăim. Nu există nevinovați, ci diferite grade de responsabiliate.

Cred că orice român știe în adâncul sufletului lui că nu se mai poate, că avem nevoie de schimbare iar aceasta trebuie să fie în primul rând una a mentalității, după această schimbare tânjește țara noastră. Sunt total de acord cu afirmația lui Osho: „Omul trebuie să se creeze singur. El nu este un produs finit. Și omul se poate crea doar singur- nimeni nu o poate face în locul lui. Fiecare trebuie să lucreze singur asupra sa”.

 Sistemul nu îl putem schimba dacă nu ne schimbăm mai întâi pe noi înșine și câtă vreme mai avem reminescențe din vechiul sistem, sunt șanse mici de reușită. Întâi, trebuie să schimbăm mentalitatea, să aducem valorile înapoi unde le este locul, în conștiința noastră indiviuală și colectivă.

Mă întreb oare de ce fiecare sistem care a venit la putere n-a făcut decât să înăbușe acest glas, acest strigăt. Nu s-au gândit că odată cu fiecare generație, vocea va fi mai puternică?

Întrebarea pe care mi-o pun, v-o adresez și vouă: ce fel de țară dorim să lăsăm moștenire posterității?

Antonia Luiza Dubovici

sursă foto: internet

 

 

 




Je me révolte, donc je suis (autor, Crina Voinaghi)

crina-voinaghi2Un fel de «marş ». Depinde cine.
(De ce ies oamenii în stradă)

Zeci de mii de români au ieşit azi în stradă. În Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, în cam toate oraşele mari din ţară dar şi la Londra, Paris, Milano ori Copenhaga. Ei protestează împotriva amnistiei şi graţierii. Unii cred că sunt nişte marionete, că totul e politic, că nu are nimic de-a face cu bunul simţ şi cu dorinţa omului simplu de a nu fi prostit pe faţă.

Şi eu sunt acolo. Sunt în stradă, cu ei, virtual, cu miile de oameni lângă care nu pot fi real pentru că în oraşul meu e linişte. Şi înţeleg, nu mă supăr, e un oraş mic, cu oameni cuminţi. Dar eu aş vrea să fiu cu totul acolo, m-aş teleporta dacă aş putea, aş face o pancartă mare de tot şi aş scrie şi eu pe ea ceva care să-mi confirme « Je me révolte, donc je suis» a lui Camus, o revoltă pe care o consider de bun simţ și bună creştere. Remarci de genul « Ce treabă avem noi, ei oricum fac ce vor. », « Sunt hoţi iar noi suntem oameni simpli, nu avem putere», «Nu-i chiar aşa de rău, nu ai citit cu atenţie tot textul ordonanţei » şi « ……………… » ca şi cum am locui în Elveţia şi am mânca cea mai buna ciocolată, îmi dau frisoane. Ca să nu mai spun de altele gen « lovitură de stat », «bani şi instigare în stradă » ….

Aş fi acolo pentru Colectiv, pentru Bamboo, pentru oamenii simpli care nu ştiu cât e exact 200.000 de lei, pentru oameni care lucrează pe brânci un an ca să-şi permită un concediu de 7 zile şi se întreabă cât ar trebui să muncească să-și permită unul de 14, pentru dreptul meu de a nu fi prostit indiferent ce am votat. M-aş duce din punctul A până în punctul B cu cei care ar fi toţi prietenii mei indiferent de vârsta lor, preocupări, postul de televiziune preferat sau partidul preferat. Pentru copiii noştri care să nu trebuiască să întrebe la intrarea într-un club «Aveți aviz de funcționare ?» Pentru ţara mea în care vreau să trăiesc şi eu, să muncesc cinstit, să nu fiu iertat dacă fur, dacă fac abuz în serviciu sau dacă sunt corupt. Pentru dreptul meu de a vorbi şi de a gândi liber.

Autor, Crina Voinaghi

sursă foto: Attila Biro