Asociația Foștilor Deținuți Politici (AFDP) – filiala Maramureș a aflat cu stupoare și indignare că demersul făcut de Asociația „Firul Vieții” – Sighet (al cărei unic obiectiv este cinstirea memoriei înaintașilor care au marcat istoria acestor locuri), de-a amplasa pe un perete din incinta Colegiului Național „Dragoș – Vodă” o placă inscripționată cu numele celor 44 de elevi și 3 profesori, arestați, întemnițați și unii dintre ei chiar uciși în perioada 1948-1964, a fost RESPINS de către Consiliul de Administrație al CNDV Sighet. Dintr-un total de 13 membri doar 8 au fost prezenți: 5 (cinci) au votat „pentru” amplasarea plăcii și 3 (trei) s-au „abținut” (minimul de voturi necesar pentru aprobare era 7).

De-a lungul a peste 100 de ani de existență, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” a avut profesori de mare valoare morală și profesională și a dat Maramureșului, Țării și Lumii absolvenți care s-au afirmat, cu rezultate de excepție, în diverse domenii (vezi: Liceul „Dragoș – Vodă” Sighetu Marmației. Monografia 1919 – 1996, V. Anișorac, 2012 și/sau #CNDV 100. Convorbiri-mărturisiri, I. Mariș, B. Oanță, 2019). În același timp însă are și nedorita și trista faimă de-a fi al doilea liceu pe țară ca număr de deținuți politici, profesori și elevi, din timpul regimului comunist. În memoria acestora – dintre care mai sunt în viață doar cinci, a considerat Asociația „Firul Vieții” ca firească și necesară amplasarea plăcii respective, menită să păstreze și să cultive memoria unor tineri care, pentru îndârjirea cu care s-au opus regimului comunist bolșevic, de tristă amintire, au fost arestați de pe băncile liceului, întemnițați, umiliți și torturați ani în șir prin cele mai sinistre închisori și lagăre de muncă.

AFDP – Filiala Maramureș consideră că nu există nicio explicație ca, în condițiile actuale, de democrație și libertate de exprimare, să se pună piedici unui demers civic și patriotic, prin care se dorește ca acei tineri curajoși să fie comemorați în mod corect, cinstit și asumat, de către urmașii lor, unii dintre ei fiind, chiar în prezent, elevi și profesori ai acestui liceu.

În numele supraviețuitorilor foști deținuți politici, a familiilor și urmașilor acestora, ne exprimăm, încă o dată, regretul și indignarea față de atitudinea unor membri ai Consiliului de Administrație de la CNDV „Dragoș-Vodă” și ne declarăm în totalitate solidari cu Asociația „Firul Vieții” în continuarea demersurilor necesare realizării acestui obiectiv firesc.

Preot prof. Marius Vișovan, președinte AFDP – Maramureș

Iată componența listei pe care C.A. CNDV n-a avut „curajul” s-o valideze:

PROFESORI și ELEVI ai LICEULUI „DRAGOȘ VODĂ” SIGHET, întemnițați de regimul comunist în perioada 1948 – 1964:
Prof. IOAN BILȚIU – DĂNCUȘ (mort în detenție), Preot prof. GRIGORE RIȚIU, Prof. AUREL VIȘOVAN.
Elevi: ANDREICA GHEORGHE, ANDREICA IOSIF, BĂRCAN GHEORGHE, BIZĂU IOAN, BOGDAN IOAN, BULACU GHEORGHE, CODREA PETRU, COMAN GAVRILĂ (mort în detenție), COMAN ȘTEFAN, CORA ALEXANDRU, DEAC ȘTEFAN, DUNCA IOAN – NELU, DUNCA IOAN – BĂRBOSU, DUNCA VASILE, HOTEA IOAN, HOTICO GRIGORE, ILBAN IOAN, IUSCO GAVRILĂ – DRODU, IUSCO GAVRILĂ – SFÂCĂ, IVASIUC ALEXANDRU, MAN NISTOR, MARIȘ VASILE, MARIȘ VICTOR, MINICĂ ȘTEFAN, MOTREA IOAN, NAGHI DAN ALEXANDRU, NAN GHEORGHE, NEMEȘ IOAN, PETROVAN IOAN, POP IOAN ARVINTE, POPȘA IOAN (mort în detenție), POPȘA VASILE (împușcat în 1949, la Ieud), RAD CONSTANTIN, REDNIC GHEORGHE (mort în detenție), RIȚIU IOAN, ȘOFRON GRIGORE, ȘOFRON MIHAI, ȘTEFAN ALEXANDRU, TIVADAR VASILE, ULICI PETRU, VIRAG IOAN (mort în detenție), VLAD AUREL, VLAD IULIU, VLAD MIHAI.

De ce e așa greu când poate fi așa ușor? E foarte simplu: trăim ceva ce nimeni nu poate descrie în cuvinte. Poate încercăm să ne revenim, dar e HAOS.
Era 19 martie si în țară se anunță un verdict care poate atunci nu părea așa important dar cine s-ar fi gândit că atunci începea o nouă carte în viața noastră care va fi atât de diferită încât nici cu gândul nu putem raționa.
Sincer, eram prea ocupată să realizez că trăiesc poate ultimele file ale unei lumi normale. Nu m-am gândit că în câteva zile se poate închide așa ușor un episod.
Ce pot spune, eram în clasa a opta și, ca orice elev care termină gimnaziul, mă gândeam doar să ajung unde îmi doresc.
E simplu: îmi doream să îmi ating visele cu mâna.
Era luni: de mâine nu o să mai mergem la școală. Nu puteam să realizez cum adică nu mergem, abia începuse pandemia. Stai puțin! Până să realizez că e realși  nu e o poveste despre care ne vorbeau bunicii, trecuseră câteva luni bune și eram la examen.
Nu puteam să mergem nicăieri. Totul era închis într-o clipire de ochi. Atâtea păreri și atât de puține zile.
Ce să mai înțelegi când unii profesori susțineau că nu o să dăm nici măcar examenul sau alții ne tot avertizau să ne protejăm. Închid ochii și brusc sunt în curtea școlii în calitate de boboc. Nici măcar prima zi nu a fost cum trebuia. Distanțați, cu mască și plini de fiori pășeam fără să știm unde mergem și cine sunt cei despre care se zicea că vor fi colegii noștri.

Școală online! Cum să facem școală online? Nu cunoaștem profesorii și colegii. După câteva săptămâni a venit și ziua cea mare. Mergem la școală? DA!

Ca în orice poveste fericită trebuia să apară ceva, altfel se termina totul prea repede. Și în cazul nostru a apărut. Se pare că o să mergem pe grupe. E atât de prostesc. Hai să privim partea bună a lucurilor: dacă mergeam fizic cu toții poate anumite prietenii nu existau. După doar două săptămâni, ceva tragic apare în școala noastră și totul s-a răsturnat la 180°. Plecarea prematură (într-o lume mai bună, poate) a  domnului director. E atât de greu…

Da , școala on-line deschide multe portițe și oportunitați, dar să nu uităm că este grea. Un alt obstacol a fost gradul de dificultate pe care unii profesorii îl dădeau. De ce? Nu e ușor să iți vezi bobocia plecând precum o frunză de stejar luată de furtună. Unde? Unde sunt clipele frumoase pe care trebuia să le trăim? Unde sunt primii fiori ai liceului, primele prietenii, primele sunete de clopoțel? După un an în on-line ne-am întors la școală. Parcă și acum văd cât de timizi eram în prima zi. Într-un final, am ajuns și noi elevi de liceu. Dar, la fel de repede cum a venit așa s-a și dus. Doar două luni!

Vacanța de vară. Brusc ca o eclipsă, totul părea să intre pe făgașul normal. A apărut vaccinul care părea să rezolve totul și noi să începem o viață normală pe care poate am uitat-o. O viață fără mască, dezinfectat și covid. Nu din nou! Viața a devenit din nou un HAOS. De data aceasta e mult mai rău. Încă nu realizez. Pierdem persoane dragi într-o clipită, nu se mai înțelege nimic.
Oamenii sunt derutați, parcă au prea multe hărți care duc în același loc.
După aproape doi ani de pandemie, în lume e mai rău decât la început. Atunci eram mai încrezători în cei care ne spuneau ce să facem, acum, ne pierdem în miile de file de informații. Pare că totul se înrăutațește și nimic nu va mai fi cum a fost.

Însă, în orice poveste există și un final fericit.
Care va fi al nostru?
Va continua……….
Eu sper.

Bianca BORODI
clasa a X-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”

Fluieram o piesă în timp ce încercam din greu să-mi curăț păcatele cu săpunul ieftin de la supermarket, pe care l-am cumpărat doar pentru că era negru. Apa roșiatică se scurgea încet, asemenea adrenalinei care încă-mi pulsa prin vene. Nu pot spune că simt mare lucru, în afară de furia obișnuită pe tot – pe mine însumi că sunt mereu în urmă, pe restul că se mișcă prea repede. Ce am făcut nu are scuză, dar nu are nici sens. Nici nu știu de unde să încep să vă povestesc, sau… Sau mai bine, ce anume să vă povestesc și cât sunteți dispuși să ascultați.

E un lucru neobișnuit, să te vezi pe tine însuți. Nu mi-am dat nici eu seama, decât când era prea târziu. S-a întâmplat așa repede că nici acum nu-mi amintesc mare lucru. Stăteam în fața geamului și mă uitam la străduța prost luminată. Îmi făceam tot felul de scenarii. În general, trăiesc mai mult la mine în cap decât în viața reală. Poate de aia mă simt așa bătrână, pentru că în mintea mea deja am trecut prin toate situațiile posibile. În fine, încercam de fapt să nu mă mai gândesc la un anume cineva și speram doar să apară orice să mă distragă. Mă rodea deja un dor din acela periculos, care parcă te îmbată și te face să vrei chestii despre care nu ai vorbi în mod normal. Mă mâncau palmele și strigau gândurile la mine „scrie-i! scrie-i!”, dar știam că nu voiam cu adevărat să o fac. Mă simțeam așa singură, așa uitată, dar îmi era frică să spun cuiva. Și atunci, am auzit un scârțâit familiar de bocanci. Am văzut o figură în întuneric. Interesul mi-a fost stârnit. Mergea încet, ba chiar își târa picioarele pe asfalt. Brusc, parcă și gândurile mi s-au calmat. Avea un palton asemănător cu cel de pe cuierul meu. Era frumoasă, bănuiesc. N-am reușit să-i văd fața prea bine, dar tot nu-mi puteam lua ochii de la ea. Avea o atitudine ce se spirala de jur împrejuru-i și te hipnotiza. Parcă se mișca universul după ea, nu invers. Vorbea la telefon, mi-am dat seama pentru că a început să râdă. Da, vorbea la telefon… Cu, cu cineva… care avea o voce ciudat de cunoscută. Nu, era doar la mine în cap. Dar, totuși, cine? Cred că unul dintre multele mele defecte fatale este curiozitatea asta, care apare doar din cauză că îmi doresc să am dreptate, ca să mă rănesc singură. Nu mi-a trebuit decât să-mi treacă o dată prin cap veninosul nume că eram convinsă deja.

Am sprintat afară din casă și am strigat după ea. S-a întors să se uite la mine și am văzut cum toată expresia-i relaxată se prefăcuse într-una îngrozită. N-am înțeles de ce, decât prea târziu. Auzeam acum vocea lui curgând din receptor „ce vrei să spui cu asta? alo? mai ești acolo? alo?”. Mereu l-am urât un pic pentru că m-a făcut să simt chestii de care îmi băteam joc înainte, dar sentimentul ăsta oribil ce m-a pătruns nu se compara cu niciunul altul. Eram nervoasă și totuși mă gândeam doar la vocea lui, la firul acela de bucurie sădit în mine ce a răsărit odată ce l-am auzit. Însă nu era destul să mă oprească din a face ce am făcut. Mă bântuie încă imaginea feței sale strigând după ajutor după ce am sărit pe ea. Făcea așa de multă gălăgie, nu mai puteam să respir ca tot aerul era plin de urlete. Nu am vrut decât s-o fac să tacă, s-o văd din nou calmă, râzând, așa că am tot lovit până când s-a oprit… din strigat și din mișcat.

Trebuie să-mi înțelegeți motivația. El e neobișnuit. Mă face să cred că aș face lucruri pe care în mod normal nici nu le-aș concepe. Are așa un fel frumos de a fi pur și simplu el însuși. Nu e nevoie să spună ceva sau să fie mai mult decât e. E ușor să fi persoana potrivită la momentul potrivit pentru restul căci știi că nu vei fi niciodată pentru tine, dar e remarcabil și neobișnuit să fi doar tu însuți. Poate de aceea cred că ne potrivim: o mincinoasă și un om sincer care fug amândoi de cine sunt cu adevărat. Eu îi pot da realitatea pe care o vrea, și el mie cea în care nu mă vedeam vreodată, și totuși suntem cumva în altă lume în care nu trebuie să fii fericit ca să fii fericit, ești doar ce ești. Cred că iubirea e ușoară în privat, când ești doar tu cu tine însuți, dar odată ce recunoști că o simți se complică. Pentru unii merită să încerci să-i dai de cap. Ca un strop de cerneală într-un pahar cu apă, simpla prezență a numelui său îmi inundă capul și nu-l mai pot scoate de acolo.

Mi-am dat seama în timp ce-i căram trupul înăuntru că ceva nu e în regulă. Și nu mă refer la faptul în sine, ci la ea. Era la fel de grea ca mine… Avea până și o rochie pe care eram convinsă că am mai văzut-o. Nu, nu se poate, eram doar în șoc. Așa-i? Așa-i, cititorule, că nu am luat-o razna? Dar nu, nu am putut să evit ce se întâmpla. Când am ajuns în baie, sub lumina aceea palidă, mi-a venit rândul să fiu îngrozită de ce aveam în fața ochilor – pe mine însumi. M-am întors să mă uit în oglindă, să mă asigur că nu sunt nebună. Da, eram eu, cu ochii adânciți în nopți nedormite și obrajii palizi, expresia facială lipsită de viață care mă întâmpina în fiecare zi. Doar că nu eram doar eu, eram eu și cealaltă eu din cadă. Mă uram mai mult așa, uitându-mă la mine. Nu puteam, oricum, să dau timpul înapoi, așa că era cazul să mă pun pe treabă.

Am pus piesa lui preferată. Apa rece scotea încetul cu încetul petele de sânge de pe hainele furate. I-am acoperit fața. Era rece, dar nu arăta mai mult a cadavru decât mine. Mănușile de latex se simțeau ca o a doua piele. Mirosul de clor era atât de puternic încât după câteva inspirații, nu-l mai simțeam deloc. Roșul de pe gresie s-a dus așa repede încât parcă nici nu ar fi fost acolo de la bun început. Hainele s-au uscat, le-am luat pe mine. Și așa am ajuns aici. Tot ce mi-a rămas de făcut e să sun. Îmi tremură mâinile așa tare că abia pot ține telefonul. Așteptarea asta mă omoară. Nu știu dacă vreau să răspundă sau nu. Mi se taie respirația de fiecare dată când începe sunetele alea. E o tâmpenie, mai bine închid.

”Alo?”
O, nu! Nu, nu e bine. De ce am făcut asta?
”Hei, ești bine?”
Nu, nu sunt bine. Cred c-o să-mi explodeze capul… și inima. ”Ăăăă… Da, hey. Poți să vii până la mine?”

A acceptat. Nu mă așteptam, dar a spus că vine. Mi-am aranjat rochia și am stins lumina. E mai ușor așa. Am așteptat, cu sufletul la gură. Nu e complet întuneric, căci becul arde în baie și am lăsat ușa între-deschisă. Nu știu de ce, dar cu cât mă uit mai mult la ea parcă o văd cum iese, o altă eu, mai bună. Îi văd umbra, cum se apropie și dă să iasă. Haide, haide lasă-mă să-mi repar greșeala.

Ușa s-a deschis, cea din față, și l-am văzut pe el, cu ochii curioși sclipindu-i în întuneric. S-a așezat lângă mine pe podea, în fața canapelei. N-am rezistat tentației și mi-am rezemat capul de umărul lui. Am început să plâng. E atât de cald, atât de viu. Nu mă mai gândeam la nimic altceva. Vă spuneam că e neobișnuit. Nu-mi place lumina, dar lumina pe care o aduce el când intră în cameră e suportabilă. Nu-mi plac piesele de dragoste, dar pentru el le-aș striga din tot sufletul. Nu-mi place să mă prostesc sau să spun glume, dar o fac dacă știu că o să-i aduc un zâmbet pe buze. Vedeți voi, mereu mi-am dorit să fiu altcineva, dar el mă face să vreau să fiu eu ca să fiu cu el. Lui parcă nu-i stau în cale. Pentru el sunt destul doar fiindcă sunt o fărâmă de materie în lumea asta haotică, rapidă, care stă cu el. Indiferent unde pleacă, mă va găsi aici, fiindcă timpul nu mă sperie, nu așa tare ca și ideea de a-l pierde. De aia plângeam, pentru că mi-aș fi dorit să-i pot spune cât de mult îl iubesc pentru că e el, pentru că e aici și nu a renunțat să se întoarcă la mine. Nimeni nu se compară. Și totuși nu puteam să-i spun, mă gândeam că e ridicol. Da, ridicol, de parcă nu aș avea o altă eu fără viață în cadă. Mai mult mă stresa să-i spun te iubesc decât să-i spun ce-am făcut.

Am mai stat un pic așa, într-o liniște ce ascundea mii de cuvinte care probabil o să rămână la noi în cap pentru totdeauna. Nu am făcut mare lucru pe lângă stat. Nu am simțit nici nevoia să facem mai mult, era de-ajuns. La un moment dat, am hotărât să ne uităm la un film și el s-a ridicat să meargă până la magazin, după ceva de băut. Am rămas din nou singură, cu atenția asupra ușii de la baie. Era super ciudat, să știi că nu ești singur de fapt, dar totuși ești căci nu poți spune că cineva lipsit de viață e prezent – dar atunci, poate că nici eu nu sunt prezentă. M-am dus până acolo. Nu am vrut să intru, dar am făcut-o oricum. Eram chiar în fața oglinzii, și am observat atunci o urmă roșiatică de-a lungul obrazului meu palid. Oare a văzut-o și el? Mai aveam urme și pe mâini, și nu puteam să înțeleg cum de nu le-am văzut. Am început să mă panichez din nou. Cum am putut să mă comport așa liniștită? Când am dat ochii cu ea, s-a năpustit teroarea asupra mea. Sunt un monstru, o mincinoasă și un om oribil. Nu-mi părea așa rău pentru că eram eu, dar dacă era altcineva? Mi s-a făcut dor de el din nou, în momentul ăla. Am vrut iar pace, liniște, am vrut să mă pot opri din plâns și să mă pot simți normal. Am fugit din baie și din casa asta blestemată, dar orice curbă din drum ducea din nou la strada mea… M-am uitat la fereastră, așa ceva nu e posibil! Am mai fugit și m-am uitat din nou. De data asta, eram acolo. Nu, sigur am luat-o razna, nu puteam fi și acolo și aici. Mi-am scos telefonul din buzunar și l-am sunat. Îmi venea să-mi ies efectiv din piele de la durerea pe care o simțeam, de la dor și de la frică. Dar oricât mi-aș fi dorit să fi putut el să mă salveze, nu putea. Nimeni nu te poate salva de tine însuți.

Am continuat să vorbesc cu el deși știam foarte bine că finalul mi-e aproape. Măcar ultimele clipe să-mi fie fericite dacă în rest doar m-am chinuit. Așa că am vorbit cu mai mult avânt ca de obicei, am și râs, și cel mai important, când am auzit ușa deschizându-se, i-am spus acel te iubesc pe care am așteptat să i-l spun. Da, știu că în mod normal i-ar fi fost mult mai greu acum că știe, dar nu suntem intr-o situație normală. Suntem în situația în care el o să audă asta la nesfârșit, de la mine cea de acum, cea care vine după mine, următoarea și tot așa, până când o să aibă el destul curaj încât să rămână. Așadar nu mă deranjează, poate o să fie destule ”te iubesc”-uri încât să știe că am încercat, pentru el, să fiu o persoană demnă de iubit înapoi și mă va iubi și el – pe una dintre eu-uri, oricum.

Carolina BURCUȘ
clasa a X-a E
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

foto: www.pinterest.com

Vineri, 2 iulie 2021, pe platoul din fața Consiliului Județean Maramureș a avut loc festivitatea de premiere a șefilor de promoție – 2021 (clasa a VIII-a și clasa a XII-a), din unitățile de învățământ preuniversitar maramureșean.

Ghidați de logo-ul „Susținem excelența în educație!” un număr de 183 de elevi au fost premiați de către Consiliul Județean Maramureș, care le-a acordat diplome de excelență și premii în bani, în valoare de 545 lei pentru fiecare elev.

Și Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, a avut nucleul eminent – șapte tineri!- de șefi de promoție: Florea Vasile Alexandru, Rareș Petrovan (clasa a VIII – a, diriginte, prof. Amalia Mihu) și Culac Daria, Lazăr Laurențiu, Lihet Cătălin, Opriș Adonis, Treista Georgiana (clasa a XII – a B, diriginte, prof. Loredana Bedeoan).

Felicitări tinerilor CNDV-iști, felicitări profesorilor, diriginților care i-au pregătit!
Succes pe mai departe, pe „culoarul” educației și-al excelenței!

Salut, Sighet!

Sâmbătă, 12 iunie 2021, s-a desfășurat on-line, faza internațională a Olimpiadei de Informatică Aplicată, AcadNet, la care elevul Silviu Pontoș, din clasa a X-a B de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, s-a clasat pe locul III, la secțiunea calculatoare.

Participarea la Olimpiada internationala de Informatică Aplicată din 12. 06. 2021, a fost pentru mine o experiență nouă, dar sunt fericit că munca mea a fost răsplătită prin locul 3 ocupat. Sunt mândru să fiu elev la CNDV, că fac parte din generația 100 și că, îndrumat de profesorii mei (Andrea Burcuș, Cornelia Hotea, Ovidiu Roșca) pot să-mi împlinesc pasiunea pentru informatică. Știu că de reușitele mele, de oriunde s-ar afla, se bucură un om deosebit: prof. dr. Vasile Mih-cel care m- a făcut să cred în mine și să-mi depășesc limitele. (Silviu Pontoș)

Concursul de rețelistică și programare AcadNet, ajuns la ediția a 15-a, a este cel mai deschis proiect de selecție a tinerilor performeri ce practică programarea în rețele de calculatoare, configurare software pentru dispozitivele inteligente de comunicații.

Concursul este susținut de MEN, Universitatea Politehnică din București și sponsori din industria IT. Tinerii studenți din Universitatea Politehnică împreună cu conducerea Facultății de Automatică și Calculatoare formează o echipă foarte competentă care elaborează subiecte teoretice și practice și evaluează proiectele elevilor concurenți.

În același timp, concurenții participă la seminarii interactive și la sesiuni de jocuri logice coordonate de profesori si studenți ai Universității.

Etapa internațională a fost precedată de faza națională (22.05.2021) a Olimpiadei, unde Silviu s-a clasat pe locul II.

Felicitări, Silviu! Rezultate excelente și în următorii ani!

Brîndușa OANȚA

foto: Brîndușa Oanța

În perioada 11-22 mai 2021 a avut loc Regionala Cluj #sezon 5 REMOTE al competiției BRD-First Tech Challenge România – Nație Prin Educație. În acest sezon, s-au înscris 167 echipe de robotică din țară, împărțite în 4 regionale.

Sâmbătă (22 mai 2021) s-au afișat rezultatele, echipa Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, Tech-X, coordonată de d-na prof. Cornelia Hotea, clasându-se pe locul 9, din 32 de echipe participante.

Din cauza situației epidemiologice și a restricțiilor impuse, doar primele 6 echipe s-au calificat la faza națională. În condiții obișnuite, nepandemice, cu siguranță ne-am fi calificat la faza națională. Nu-i nimic, suntem foarte mulțumiți de poziția ocupată, ținând cont de echipele intrate în competiție, de condițiile impuse și de modul de desfășurare al meciurilor. Din Maramureș au participat 4 echipe, 3 din Baia Mare și echipa noastră din Sighetu-Marmației, Tech-X clasându-se în TOP 10. Echipa colegiului nostru nu este la prima participare la acest concurs. Prima dată, în sezonul 4 al competiției a obținut calificarea la faza națională. Din cauza pandemiei, sezonul 5 s-a desfășurat în format REMOTE, cu transmiterea live pe canalele de youtube (propriu și al competiției) a tuturor meciurilor. A fost dificil acest sezon – aparatură specială pentru transmitere live, teren omologat și acceptat de comisia națională, robot funcțional, caiet tehnic complet – altfel spus, timp și cheltuieli suplimentare. Am muncit mult, am căutat sponsori pentru a face posibilă participarea și în acest sezon, am alergat, am printat piese 3D atât de necesare în construirea robotului. Am reușit, am trecut cu bine de toate probele eliminatorii pentru a putea participa la competiția oficială. Ocuparea locului 9 din acest sezon, ne obligă să participăm în continuare, să ne facem remarcați atât în colegiu cât și în comunitate și să muncim mai mult și cu mai multă dăruire.

Mulțumim tuturor celor care au crezut în noi, în pasiunea noastră, celor care au fost alături de noi și sperăm să fie și în continuare. Mulțumesc echipei de robotică Tech-X, respectiv elevilor: Rodilă Rareș Andrei Lider/construcție driver (clasa a X-a B); Sabadâș Cosmin/Programare Website (clasa a XI-a B); Fonta Alin/Construcție coach (clasa a XI- D); Giurgi Bogdan Vasile/Programare driver (clasa a X-a B); Pașca Larisa Sorina/Marketing Engineering notebook (clasa a X-a B); Colopelnic Daria Nicola/Marketing Engineering notebook (clasa a X-a B); Dunca Ioana Florentina/Marketing financiar (clasa a XII-a G); Furtos Patricia/Printare 3D referee (clasa a IX-a B); Mircea Bogdan Florin/Construcție human palyer (clasa a X-a B); Pontoș Silviu Andrei/Construcție/3D (clasa a X-a B); Mihai Claudiu Cosmin/construcție (clasa a XII-a C); Grigor Mihai/ Construcție/3D referee (clasa a IX-a B); Ilieș Luca/ Construcție/3D (clasa a IX-a B); Trifoi Mihaela/ media (clasa a X-a B); Ulici Alin/ voluntar (clasa a VI-a); Giurgi Darius/fondator și lider Alumni. 

Felicitări dragi elevi! Pentru mine sunteți nemaipomeniți! (mentor, prof. Cornelia HOTEA)

Pentru mai multe informații accesați linkurile:

https://natieprineducatie.ro
https://www.facebook.com/techx.cndv
https://www.instagram.com/tech_x.cndv
http://tech-x.online

Salut, Sighet!