Piese pentru suflet (autor, Ioana Trifoi)

Ioana Trifoi

– Ce vei face cu viața ta?
– Îmi voi croi un drum și voi merge pe el până la capăt.
– De ce să îți croiești un drum când există deja atâtea drumuri pe care le-ai putea urma?
– Există, dar acele drumuri sunt pline de gropi!
– Le-ai putea foarte simplu ocoli.
– N-am să-mi arunc visele dintr-o parte într-alta, nu de altceva, dar s-ar putea la un moment dat să alunece și să se risipească printre atâtea gropi.
– Domnișoară văd că orice aș zice esti mult prea sigură pe tine. Apreciez!
– Dumneavoastră dacă ar fi să alegeți un drum pe care ar trebui să circulați cu un BMW seria 8 pe care l-ați alege: cel cu gropi sau cel fără?
– Păi, nu e totuna. Logic, cel fără, doar nu vreau să stric minunăție de mașină.
– Le fel e și cu oamenii, doar că, de cele mai multe ori, ei aleg drumul cu gropi, doar pentru a se deosebi de ceilalți.
– Nu e la fel! La mașină se mai duc telescoapele, frâna, iar dacă dai peste câteva gropi mari s-ar putea să rămână în pană.
– Acestea se pot schimba ușor, dar ce faci când unui om îi moare speranța sau, și mai grav, când unui om i se ,,STRICĂ” sufletul?
– Vorbești numai prostii, cum să ți se strice sufletul?
– Nu o să înțelegeți decât atunci când o să ajungeți cu BMW-ul la mecanic și veți vedea că nu există piese și pentru… suflet.

Maria era mereu pusă pe vorbărie și i-ar fi explicat domnului din trolebuz cum stă treaba, dar fusese nevoită să coboare, deoarece era așteptată cam de vreo 30 de minute.
Deși are numai 25 de ani viața ei este mult prea încărcată: de la ore de pian, până la box și cursuri de gătit e un salt mare, salt pe care Maria îl consideră pueril și pe care îl face sărind dintr-un trolebuz într-altul, momentan nu-și permite o mașină și nu că nu ar avea bani, dar Elveția, Roma, Grecia și Egiptul i se par alegeri mult mai înțelepte decât o amărâtă de mașină.

Iat-o intrând grăbită pe ușa sălii de box, echipată și gata de antrenament.
– Îți cam place să te lași așteptată!
– Ce-i bun mereu se lasă așteptat, i-o întoarce Maria unei colege cam îngâmfate, care mereu o invidiază și mereu agață în ea. Cu părul prins într-un coc lejer, cu o siluetă de invidiat și cu privirea aceea de temut, Maria atrage atenția asupra sa, nu de alta, dar nu intrase bine în ring că vreo trei băieți noi pe la antrenamente îi și cerură facebook-ul. În locul ei altele s-ar fi simțit flatate, însă ea le răspunde cu un zâmbet zeflemitor:
– N-am!
Ziua trecuse mult prea repede și iat-o pe frumoasa Maria cum își caută oferte de vacanță împreună cu prietena ei, Ana.
– Știi, azi am întâlnit un domn cam plin de sine care nu știa altceva decât să scoată lucrurile materiale la înaintare.
– Și iar te-a apucat filozofatul în trolebuz?
– Ce bine mă cunoști!
– Doar tu ai putea vorbi cu necunoscuții despre aspirațiile tale, de parcă i-ai cunoaște de o viață.
– Să știi că azi el m-a abordat primul întrebându-mă ce vreau să fac cu viața mea, dar recunosc că a fost o discuție foarte interesantă.
– Sunt sigură că vei scrie despre ea. De abia aștept să o citesc.
– Hei, parcă ești psiholog, așa mă citești!
– Și totuși, trebuie să recunosc că niciodată nu am găsit vreo carte mai greu de citit și, harul Domnului, sunt câteva sute care mi-au trecut prin mână!
– Autorul contează!
– Nu mai filozofa și hai să mâncăm.

Maria și Ana erau prietene de când se știu, au crescut împreună, au plâns împreună după primele iubiri, au râs împreună și cel mai important au fost mereu una lângă cealaltă, iar cel mai probabil și după ce se vor căsători își vor lua case cu piscină una lângă cealaltă și tot o să-și ducă dorul una celeilalte.
– Bună dimineața! zise Maria plină de entuziasm.
– Bună dimineața! se auzi vocea somnoroasă a Anei la celălalt capăt al firului.
– Sper că nu ai uitat că azi plecăm în Malaysia.
– N-am uitat, însă e abia 7 dimineața, noi avem avion abia la 15.
– Sorry!
– Maria când o să înțelegi că eu nu-mi încep ziua făcând jogging ca și tine, eu vrea doar să dorm.
– Bine, bine, dormi ca o bunică de 80 de ani. Viața e făcută să o trăiești nu să o dormi.
– Ne vedem la aeroport!
Deși cele mai bune prietene, mereu atât de diferite: una îndrăzneață și rebelă, mereu spontană, cealaltă rușinoasă, mult prea calmă și atât de leneșă. Oare unde s-or fi găsit?
La ora 14:30 erau deja amândouă în fața aeroportul nerăbdătoare și dornice de distracție. De cum o zări Ana îi zise Mariei, văzând-o cu o cafea în mână:
– A câta e pe ziua de astăzi?
– Hmmm … a doua sau a treia, ce mai contează acuma.
– Normal că bei atâta cafea, căci în loc să dormi tu mergi la jogging, iar noaptea te iau gândurile…. ce să-ți povestesc!
– Zici că ești bunica.
Apoi se îmbrățișează ca și când nu s-ar fi văzut de cinci ani și porniră pentru a-și aștepta zborul.
Maria mai mereu vedea fețe cunoscute, dar niciodată nu știa de unde să le ia, știa că le cunoaște, dar habar nu avea de unde și, la fel se întâmplase și înainte de zbor. Văzu un domn care o tot fixa cu privirea, dar nu știa de unde l-o fi cunoscând.
– Domnișoară, mă mai ții minte? Discuția din trolebuz?!
– Cum aș putea uita? Dar ce vânt vă aduce pe aici?
– Păi, aștept trenul!
– Știți, aici este aeroportul!…

Ioana TRIFOI
clasa a XII-a F, CNDV




Mare performanță! Hai/High Tech-X, CNDV Sighet!

Echipa de robotică Tech-X a CNDV a participat pentru prima dată la competiția Nație Prin Educație – BRD First Tech Challenge România, aflată la ediția a IV-a (https://natieprineducatie.ro).

Trebuie să menționez că este o competiție internațională, de mare amploare, cu reguli deosebite și stricte.

După două concursuri DEMO, la care era obligatoriu să participăm și pe care le-am trecut cu brio, am ajuns la faza REGIONALĂ, care s-a desfășurat la Cluj, în perioada 6 -9 februarie 2020.

S-au înscris în competiție 44 de echipe, urmând să se califice la faza NAȚIONALĂ doar 24 dintre ele.

După preluarea și amenajarea standului cu materiale promoționale, confecționate de membrii echipei, a urmat inspecția tehnică a robotului, care trebuia să aibă dimensiunea de 18 inch/18 inch și maxim 19,05 kg, apoi prezentarea caietului tehnic.

A urmat partea cea mai grea – interviul – unde, în cinci minute trebuia prezentată echipa și câteva detalii, apoi în alte cinci minute juriul a adresat întrebări, iar membrii echipei trebuiau să răspundă scurt și concret. Emoțiile au fost maxime, echipa CNDV fiind la prima participare, neavând experiența celorlalte echipe prezente în competiție.

Cele patru teste eliminatorii au fost promovate cu succes, fără a mai fi nevoie de remedieri. Au urmat meciurile efective pe terenurile special amenajate, fiecare echipă jucând șase meciuri. Spre bucuria noastră, am ieșit pe locul 12 din cele 44 echipe concurente, iar în urma cumulării punctajelor, am ocupat poziția 22, poziție ce ne-a trimis la faza națională a competiției.

Mulțumim pe această cale celor care au crezut în noi, în munca și dăruirea noastră, sponsorilor noștri, care ne-au ajutat cu cât au putut pentru că, fără ajutorul lor, nu ne puteam descurca financiar.

Mulțumesc părinților elevilor pentru răbdarea de care au dat dovadă, pentru disconfortul creat de copiii lor, care uneori au stat până în miez de noapte în laboratorul de robotică. Îi mulțumesc domnului dir. Vasile Mih și colegilor profesori pentru deschiderea de care au dat dovadă și pentru că au înțeles dorința și pasiunea noastră pentru robotică.

Dar, haideți să cunoaștem și talentata echipă Tech-X! Lider – Darius Giurgi, construcție – Alin Fonta, David Holociuc, Cosmin Mihai, programare – Ovidiu Gherman, Vlad Hașciar, marketing – Florentina Ioana Dunca, Ana – Maria Vîrsta, site – Vlad Hrițu, mentori – prof. Cornelia Hotea, prof. dr. Vasile Mih, informatician Arthur Fellner.

Ne găsiți pe Instagram și facebook sub numele de tech-x.cndv și vă rugăm să ne fiți alături.
https://www.facebook.com/techx.cndv
https://www.instagram.com/tech_x.cndv , dar și pe site-ul colegiului http://www.cndv.cndv.ro/

Prof. Cornelia HOTEA – mentor Tech-X




„Roboții” CNDV-iști sunt la înălțimea… Nației prin Educație!

Vineri și sâmbătă, 17 și 18 ianuarie 2020, echipa de robotică a Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, Tech-X, a participat pentru prima dată, la competiția internațională Nație Prin Educație – BRD First Tech Challenge România, ediția a IV-a, desfășurată la Cluj-Napoca. 

Selecția echipelor s-a făcut pe baza înscrierii echipei, redactând un eseu motivant, un logo, un motto și un video prin care să-și exprime dorința și pasiunea pentru robotică. Spre bucuria noastră, am fost selectați să participăm la această competiție, Regionala Cluj din data de 7-9 februarie 2020, unde vor concura 40 echipe.

Echipa colegiului a primit materiale pentru construcția robotului în valoare de 21.000 lei, echipa având sarcina de a căuta sponsori pentru achiziționarea unui telefon, webcam, controller, alte piese, ținuta de concurs și materiale promoționale impuse de competiție, transport, cazare și masă pentru toate etapele competiției.

Pentru a participa la Regională, fiecare echipă este obligată să participe la două competiții demonstrative, deoarece regulamentul și desfășurarea sunt de un alt concept, un alt format competițional, participanții trebuie să cunoască exact regulile competiției, iar roboții trebuie testați.

Primul DEMO, prima competiție a fost deosebit de benefică pentru echipa Tech-X, robotul conceput și programat de cei 8 elevi ai echipei sighetene [n.r.: echipa Tech-X are următoarea componență – elevii: Giurgi Darius (inițiator și lider), Holociuc David, Fonta Alin, Mihai Cosmin, Hasciar Vlad, Gherman Ovidiu, Vîrsta Anamaria, Dunca Ioana Florentina; prof. Cornelia Hotea – mentor; prof. Arthur Fellner și Vasile Mih – comentori] aducându-le un onorant loc 8 din 26 de  echipe înscrise în această primă etapă.

În colegiul nostru, robotica se învață din pasiune, nu există ore sau opționale în programa școlară, elevii pasionați rămân și studiază în laboratorul de robotică după ore sau sâmbăta și duminica. Suntem încrezători și mulțumiți de rezultatul de la primul DEMO din Cluj, 18 ianuarie!

Ne găsiți pe Instagram și facebook sub numele de tech-x.cndv și vă rugăm să ne fiți alături.
https://www.facebook.com/techx.cndv
https://www.instagram.com/tech_x.cndv

Prof.Cornelia HOTEA
Tech-X CNDV




Marius Voinaghi a fost premiat!

*****
copii la joacă –
buna aprinzând focul
cu jarul de ieri

*****
fulgi de zăpadă –
teanc de fotografii
îngălbenite

*****
amurg în iarnă –
din turla bisericii,
iar Luna plină

*****
stație goală –
Munte-n Soare așteptând
zăpada nouă

*****
râul dezghețat –
la poalele Muntelui
nori în derivă

*****
iarna la-nceput –
livada dezgolită
cu înserarea

*****
iarna-n oglindă –
cerul tulbură lacul
din vârf de Munte

*****
zăpezi de Munte –
la marginea drumului
un plop desfrunzit

*****
iarnă nesfârșit –
rămași cu mâna-ntinsă
copiii din parc

Marius VOINAGHI

N. r.: prof. Marius Voinaghi a obținut Mențiune pentru primul haiku din acest grupaj, la concursul săptămânal „Romanian Haiku” (635), organizat de Autorii de haiku din România




Am întâlnit Polonezi fericiți (autori, prof. Maria și Gheorghe Bărcan)

prof. Maria și Gheorghe Bărcan

Hornarul – bibelou stă la loc de cinste în casa Familiei Huber/ Fudro, în vitrină, sus, la locul cel mai de cinste. „Este cea mai de preț moștenire de la tatăl nostru”, ne spune Angele, arătându-ne cu mândrie raftul pe care a plasat bibeloul țanțos reprezentând un hornar, sau un vagabond, îmbrăcat în haine petecite, dar zâmbitor. „În fiecare zi, de îndată ce intră pe ușă, tatăl nostru agață în mâna lui cheile de la casă și punea monezile ce îi sunau în buzunar, în gropița de la picioarele vagabondului”, continuă Angele. „Nu l-am da pentru toate bijuteriile din lume”, ne spune ea, cu privirea plină de drag.

Ramona Fudro, bunica și mama fetelor, are 86 de ani. Bunicii ei au venit din Polonia, Ramona fiind a treia generație. Domnul Fudro, Stan, a decedat în 2008, născându-se și el în SUA, dar fiind a doua generație. S-au întâlnit la nunta surorii Doamnei Ramona și de atunci au fost nedespărțiți, întemeind o familie minunată care continuă să ducă mai departe tradițiile și dragostea ce i-a unit o viață întreagă, împletite cu o profundă credință. Domnul Stan și Doamna Ramona au fost oameni de vază în Nordul Minneapolisului, o zonă cu populație predominant poloneză, unde, până nu demult era un bar polonez cu muzică tradițională, care, din păcate, s-a închis, dar unde se mai pot găsi bucatele tradiționale poloneze la vestitul „Kramarczuk”. Tradițiile de sute de ani par să se ducă, încet, încet, cufundându-se în uitare. Nu însă, și în casa Fudro…

Am întâlnit Familia Fudro prin fiica noastră, care este colegă cu Beth Fudro, una din cele 3 surori Fudro, sau, cum le numim noi cu afecțiune, „cele 3 zâne din poveste”. Beth și fata noastră au devenit prietene lucrând împreună și de câțiva ani, familia Fudro ne invită în fiecare an la toate evenimentele importante din an: Sărbătoarea Recunoștinței, Crăciun, Paști și la evenimentele prilejuite de absolvirea liceului copiilor/nepoților Fudro. Invitația este nelipsită mereu și cu multă căldură.

Anul acesta am petrecut Ziua Recunoștinței la Angele. Bunica, Matriarha familiei, Doamna Ramona Fudro, șade la loc de cinste, mereu zâmbitoare, la masa pe care cele trei fete așază cu rândul, printre râsete și vorbe de voie bună, nenumărate bucate, gustoase și arătoase, așa cum fac în fiecare an. Masa se umple încet, parcă pe nesimțite, de nici nu mai știi dacă felurile au fost aduse de cei prezenți sau de o zână bună. Fetele o întreabă pe rând pe Doamna Ramona dacă dorește ceva și se grăbesc să o servească, cu drag. Copiii joacă jocuri împreună, și fug pe rând către locul unde este așezată masa, să mai ia câte o gustare înainte de a se întoarce la joc.

De ziua Recunoștinței, după ce toată lumea a reușit să se delecteze cu bucatele pregătite, fiecare din cei prezenți, pe rând, se ridică în picioare și-și exprimă recunoștința în cuvinte calde, emoționante pentru un lucru anume pentru care sunt mulțumitori anul acesta. Cuvintele blânde, călduroase, însoțite de câte o lacrimă în colțul ochiului, râsetele, creează un cerc aproape magic, în care voia bună, recunoștința, și o înțelegere și apreciere cu semnificații profunde, pentru toate lucrurile simple de care ne bucurăm în fiecare zi – care de multe ori trec nebăgate în seamă, dar pe care acest moment le aduce la suprafață; declarația de recunoștință creează o legătură directă, acceptată, tânjită, între fiecare dintre noi și Domnul, cel care ni le dă. Un val de dragoste și bucurie pentru că suntem în viață, împreună într-o casă plină de dragoste, prietenie, simțind apropiere spirituală între toți cei prezenți și avem atât de multe lucruri de care să ne putem bucura, ne împresoară, ne înconjoară, ne umple sufletele și creează între noi niște legături ce nu le vom uita niciodată și care ne vor însoți toată viața.

Crăciunul îl petrecem la Gretchen și familia ei. Ne apropiem de casă și ne întâmpină lătratul vesel al celei mai noi achiziții a familiei, un pui de Golden Retriever, gătit de sărbătoare cu un colier de sezon. Intrăm în casa deja plină cu oaspeți, întreaga familie este acolo, ca și la sărbătoare, și de asemenea o familie de prieteni din India și o altă familie din Asia, prieteni vechi ai familiei. Și noi. Românii. Suntem întâmpinați cu nespusă bucurie, îmbrățișări și râsete. Beth Fudro, una din surori, ne așază cu grijă la masă lângă Doamna Fudro, după ce o îmbrățișăm și îi urăm toate cele bune. Și, încă o dată, vârtejul pregătirilor, punerii bucatelor pe mese, umplerea paharelor cu licori care mai de care mai înmiresmate, începe, vegheat, de data aceasta, de bradul țanțoș, împodobit, luminos, sub care se găsesc multe, nenumărate pachete, cadouri pentru toți cei prezenți. Fiecare din cei invitați aduce ceva de mâncare tradițional să împartă cu ceilalți. Noi aducem ouă umplute, cârnați de casă, mici și vișinată. Văzând atâta diversitate în această casă, dar o diversitate adoptată, căci toți cei „străini” se simțeau iubiți și adoptați de cercul Fudro, nu putem să nu ne amintim de moștenirea poporului polonez, de solidaritatea lui Lech Walesa, și de unul din cei mai venerați Papi ai credinței catolice. Ambele influențe, determinate de dragoste sunt și acum vii în poporul Polonez, și le vedem demonstrate chiar sub ochii noștri.

Se appropie momentul servirii mesei, unul din nepoți se apropie să ia ceva de mâncare și este oprit brusc de Beth, care îi re-amintește dojenitor că „nu putem începe până nu îi cântăm lui bunica!”. Cântecul este un cântec polonez vechi, Stolat, un cântec plin de urări de viață lungă și îmbelșugată pe care îl cântă la fiecare Crăciun. Nu știu dacă nepoții știu limba poloneză, dar pot să vă asigur că vocile de copii și adolescenți se împleteau armonios cu cele ale seniorilor. După aceasta, urmează ceremonia împărțirii ostiei. Este o ostie cum nu am mai văzut, mare cât o palmă, fiecare foaie reprezentând Sfânta Familie. Fiecare participant primește o asemenea bucată de ostie, după care se trece de la unul la altul, urându-ne „Merry Christmas!” și rupând o bucățică de ostie de la celălalt. Este o ceremonie care ne duce cu gândul la Cina cea de Taină când toți ucenicii au împărțit pâine cu Domnul Isus. Încet, ne îndreptăm cu toții către masă, iar în drum, pe cine văd? Vagabondul, care acum este așezat pe polița ce desparte cele două încăperi principale, în așa fel încât să aibă vedere și veghere asupra tuturor. Mi se pare că zâmbetul de pe fața statuetei s-a lărgit. După masa îmbelșugată, copiii se reped către pom, căci știu că vine un moment important: împărțirea cadourilor de la „Moșu”. „Liniște, vă rog!”, spune Beth, și îl introduce mai întâi pe Samuel, nepotul nostru, care ne va delecta cu vocea lui minunată, cu cântece de un repertoriu variat. Toți oaspeții ascultă și aplaudă. La sfârșit, Samuel întinde mâna și îi dau două pagini de versuri, versurile unui foarte îndrăgit colind polonez „Lulajże jezuniu”, datând din secolul 17, care este un cântec de leagăn penru Sfântul Prunc Isus. Tăcerea e deplină, iar emoția Doamnei Ramona și a fetelor ei este palpabilă. Lacrimi le izbucnesc din ochi, în timp ce cuvintele duioase și vocea blândă a lui Samuel ne poartă până la finalul colindului. A fost o surpriză pe care Beth o pusese la cale cu fiica noastră și ne bucurăm că le-a pricinuit atâta bucurie.

Cadourile sunt momentul festiv următor, în care din nou, dragostea, generozitatea și dăruirea totală a acestei familii sunt din nou demonstrate. Nimeni nu este uitat, iar pe noi ne copleșesc emoțiile când primim o decorație pentru pomul nostru de Crăciun, un glob pe care este scris „România” și pe care l-am așezat în pom imediat ce-am ajuns acasă la fiica noastră. Oare cât timp or fi petrecut căutând acest cadou perfect, de suflet?

O sărbătoare de neuitat, o familie dragă, de neuitat.

O poveste simplă, nu-i așa, prezentând evenimente de fiecare zi. Sărbători, obiceiuri care se păstrează, deci ce face această familie să fie deosebită? Da, oamenii sărbătoresc peste tot, însă ne-a copleșit în cel mai minunat mod pasiunea, dragostea, îndârjirea cu care Doamna Ramona, Beth, Gretchen și Angele duc mai departe, cu dragoste, dar și cu mare atenție la fiecare detaliu, tradițiile aduse de peste mări și țări, de pe meleaguri îndepărtate, pe care nici măcar nu le-au văzut vreodată, dar prin intermediul cărora păstrează vie și mereu arzândă, cu mândrie, flacăra, ștafeta, legătura cu țara mamă, într-un mod care face să dispară granițele, timpul și chiar locul, creând impresia că suntem, pentru o după-amiază, „una” cu țara mamă, cu locurile natale, trăind pentru câteva ore, într-un univers paralel, atemporal, o agora perfectă. Oare nu este și asta un fel de eternitate?

Sărbătorirea Crăciunului la familia Baumhauer/ Fudro se apropie de sfârșit și ne luăm „La revedere!”, cu îmbrățișări, de la toți și de la minunatele noastre gazde, Gretchen și Greg. Chicote de râs, zâmbete și promisiuni să ne revedem curând ne însoțesc, în timp ce ne pregătim să plecăm. Îmi întorc capul și din colțul ochiului întâlnesc privirea galeșă a vagabondului. Mi se pare că văd o licărire, mi se pare că pe fața împietrită a bibeloului trece o rază de lumină, parcă un zâmbet, zâmbetul fericit al Tatălui, plecat prea devreme dintre ele, dar mereu, mereu prezent, veghind și zâmbind fericit.

Am întâlnit, într-adevăr, Polonezi fericiți. Și mai erau și ceva Români. Tot fericiți.

autori, prof. Maria și Gheorghe BĂRCAN

foto: Ana-Rodica Bărcan

 




Praf de stele și dorințe împlinite… (Andrada GRAD)

Andrada-Lacrima Grad

Era o dimineață destul de friguroasă pentru începutul lunii octombrie. Mă trezisem greu, având în vedere faptul că noaptea trecută dormisem aproximativ trei ore.

În ultimul timp, eram din ce în ce mai distrasă de realitate. Nu mai înțelegeam nimic din tot ce era în jurul meu. Devenisem o străină atât pentru mine, fata care eram altădată, cât și pentru cei apropiați, care odată ce se ciocneau de zidul meu de indiferență, preferau să plece fără a încerca să mă înțeleagă. Dintre toate persoanele apropiate mie, Casandra, colega de apartament era ceea care uneori îmi mai punea câte o întrebare pentru a se asigura că mai sunt în „viată”. Este atât de ciudat
cum oamenii pe care cândva îi numeam „prieteni”, atunci când avem cu adevărat nevoie de ei, pleacă.

Abia atunci ne luptăm cu „dura realitate”. Abia atunci conștientizăm, iar „conștientizarea este o ușa deschisă către schimbare”. Însă viața nu este întotdeauna roz, nu-i așa? Uneori ne luăm la trântă cu ea, alteori o îmbrățișăm asemeni unui vechi și bun prieten, uneori nu o înțelegem deși ne oferă cele mai frumoase lecții de viață, ne arată ca lumea nu este ceea ce pare, ci poate, mult mai bună…

Totul a durat aproximativ cinci minute, iar decorul camerei mele a fost înlocuit cu o pajiște imensă de narcise galbene care emanau un miros atât de amețitor și atât de cunoscut, era mirosul copilăriei… caramel și căpșuni. În mijlocul pajiștii altceva mi-a atras atenția. O narcisă albă printre sutele de narcise galbene. Nu știu dacă părea tristă, sau doar dezamăgită, însă un lucru era destul de clar. Nu era bine, dar față de toate narcisele galbene era diferită… Părea naturală și atât de vulnerabilă. Și tocmai lucrul acesta o făcea frumoasă. Extrem de frumoasă. Iar în frumusețea ei nu observa răutatea din jur. Atunci într-un moment de libertate, un moment în care mi-am permis cu adevărat să fiu liberă, am comparat narcisele cu noi, oamenii. Semănam atât de mult și totuși suntem atât de diferiți! Motivul comun este dragostea. Simțim dragoste și corespondăm ascultându-ne inima. Însă, o facem de puține ori printre acaparările vieții. Ne ghidăm întreaga viață după modele și idealuri. După tabloidele unei societăți tare ciudate… unde binele este răsplătit cu rău și nu viceversa.

Un zgomot ciudat, o căldură înăbușitoare, și praf de stele…. mi-am deschis ochii speriată. Visasem. Capul mă durea groaznic însă simțeam că eram alta. O nouă persoană începea să se contureze în corpul meu care până acum scurt timp era lipsit de vlagă, de entuziasm, de viață… M-am uitat în jur. Camera în care stăteam arăta groaznic. Lucrurile îmi erau la fel ca și gândurile; prezente și atât de depărtate… O carte deschisă, cine știe de când, mi-a atras atenția. Atunci am văzut: „În momentele în care inimile noastre iau cunoștință de comorile care sălășluiesc în interiorul nostru, atunci ne putem declara vii”. Acesta a fost momentul în care mi-am promis că a avea grijă de fericirea proprie este o responsabilitate, nu o să pot să zâmbesc în fiecare zi, dar este cel mai frumos cadou pe care mi-l pot face.

Andrada-Lacrima GRAD
Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sighetul Marmației
clasa a 11-a F




PoetikS – Anastasia Herbil

Anastasia Herbil

Din douăzeci și opt

Magia, aparent, se termină prin „două’ ș-opt”.
Apoi, nu are același gust nici cozonacul copt,
Nici bucătăria parcă nu-i la fel de parfumată,
Nici ciocolata de pe brad nu e atât de aromată.

Clopoțeii nu mai sună, beteala-i dată jos din brad,
Și-n fiecare noapte, temperatura pierde-un grad.
Sania pe zăpadă nu mai alunecă atât de bine,
Și nu mai zice nimeni „Moșul vine”…

Nu mai sclipește zăpada, nici vreun ochi blând de copil,
Iar vântul mândru și sălbatic, brusc a devenit umil.
Farmecul s-a șters din stradă, armonia a pierit.
Roșul, verdele, albastrul… vechiul gri le-a-nlocuit.

****

E iar…

E iar decembrie afară,
În urlet dureros de sincer,
În gust de dragoste amară,
Dar cu Crăciun și glas de înger.

E iar ianuarie afară,
Gheața din inimi se întinde
Și frigul sufletelor – fiară –
Focul încearcă a-l aprinde.

E iar februarie afară,
Și haosul se potolește.
Învie vis de primăvară,
Iar vrăjitoarea se-odihnește.

Anastasia HERBIL
clasa a VIII-a, CNDV

foto: Kanyuka Mihai




Drumuri care duc spre nicăieri… (autor, Andrada Grad)

Andrada Grad

Acum, la început de an, fiecare dintre noi sperăm să ne deschidem propriile poveşti, să ne cunoaştem toate oportunitățile şi să ne urmăm toate drumurile care sperăm că o să ne aducă sau o să ne ducă pe meleaguri presărate de flori și, de puține ori, doar de frunze.

Dragii mei, există astfel de drumuri pe cărările cărora să nu te pierzi niciodată, ci să te regăsești pe tine însuți?! Drumuri mult prea misterioase şi ciudate pentru vremurile în care trăim, acele „drumuri” despre care bunica îmi spunea de fiecare dată când avea ocazia, că duc spre „nicăieri”. Vreți să urmați aceste drumuri, iar la finalul lor să nu vă mai recunoașteți?! Sau o să fie mai misterios să vă urmați toate drumurile, pe care întâmplarea sau voința destinului o să le scoată în fața voastră, urmând ca la final să creeze din voi cea mai bună copie, care să bată până și originalu’ ? Voi decideți dacă cu ajutorul inimii, al rațiunii sau al ambelor…

Trăim intr-o lume destul de ciudată, unde ambalajul face mai mult decât conțintul, unde adevărul pălește în fața minciunii, unde sufletele se plimbă pe stradă noaptea având nevoie de felinare, pentru că lumina lor proprie s-a stins demult, cu timpul.
Realitatea este de multe ori subiectivă. Avem „realitatea” pe care o găsim atât de ușor în lucruri atât de complicate și nu „realitatea” pe cate o merităm. Trăim intr-o lume unde nonculorile capătă mai multă valoare decât curcubeul însuși. Pământul suferă asemenea nouă, natura suferă, cu toții suferim, iar oamenii preferă să rămână aceiași, asemeni unor roboți; înfăptuind aceleași lucruri de fiecare dată… Acesta este unul dintre drumurile care duc spre „nicăieri” şi totuși, decidem, mulți dintre noi, să îl urmăm, dar, cel mai trist, alegem să-i atragem și pe ceilalți în „capcana vieții”, o capcană care nu te face nici mai bun, nici mai frumos, nici mai inteligent, ci doar te lasă să stagnezi, iar noi, oamenii, uităm de cele mai multe ori că viața este mișcare, dorințe, eșecuri, bucurii dar și o nesfârșită „fugă” de celălalt sau poate doar de tine însuți.

Alege tu ce vrei să devii, dar alege întotdeauna să iubești, să faci bine și să te bucuri de „binele” celuilalt, pentru că în fiecare „bine” ți se oglindește propriul chip, iar oamenii sunt oglinzi unii altora.

Andrada-Lacrima GRAD
Clasa a XI-a F
Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetul Marmației

foto: Peter Lengyel




Gânduri de final pentru un nou început (autor, Gabriela Mich)

Cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor este aceea că o persoană își poate schimba viitorul doar schimbându-și atitudinea. (Oprah Winfrey)

Oare de ce ne e frică să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm cât mai curând cine suntem și ce avem de schimbat? De ce nu spunem acum De azi îmi rescriu povestea? De ce amânăm? Pentru că ne e frică de vreo primejdie care ne-ar putea apărea în cale și astfel ne ascundem în spatele amânării pe care o considerăm cea mai sigură cale de a scăpa. Așa se scurge o oră, mai apoi un an și, într-un final, se scurge viața și noi tot nu înțelegem că primejdia de care încercam să ne apărăm era doar în mintea noastră. Realizăm mult prea târziu că amânarea a fost doar un hoț de timp și regretăm că nu am acționat… dar e prea târziu. Fiecare nou an vine cuminte, nu ne întreabă, nu zăbovește să apară și ne găsește la fel de nepregătiți și încărcați de liste cu obiective nemăsurabile. Dar AZI și ACUM încă se mai poate schimba ceva.

E 31 decembrie… o zi în care facem bilanțul, adunăm, scădem, împărțim, mai trișăm…. dar tot 2019 dă… un 2019 cu bucurii, întristare, lacrimi, zâmbete, realizări, eșecuri, pace, război. Orice am încerca noi să evaluăm, privind înapoi vedem numai ce am făcut. Azi se trag linii, se bifează dorințele împlinite și se trec pe listă, din nou, cele neîndeplinite; se face curățenie în minte și se intră în noul an cu sufletul la gură. Viitorul e o enigmă. Dar, cu toate acestea, e legat de trecut și prezent.

Ce am mai făcut eu anul acesta?? Am explorat întreaga lume: de la Coreea de Nord până în Alaska alături de ființele mele de hârtie și nu regret nici măcar o secundă timpul petrecut citind. Dacă nu ar fi existat cărțile care mi-au devenit și destinație, și drum; și lacrimi, și zâmbete cel mai probabil că azi nu mai eram aceeași EU. Am întâlnit oameni; oameni emotivi, realiști, iubitori, introvertiți, extrovertiți, deschiși, valoroși, educați, calmi, stresați, creatori de viitor, întemeietori de prezent, oameni de nota 10… diferiți, dar toți minunați; oameni care m-au inspirat să devin un creator de viitor oricât ar fi de greu. Am făcut doar ce îmi place: am învățat, am încercat să îmi fac timp pentru fiecare pasiune, am participat la câteva evenimente care mi-au schimbat radical percepția despre viață și dacă ar fi să iau fiecare pagină din cele 365 probabil că nu aș avea destule cuvinte să o descriu. Anul acesta a fost cu de toate:cu proiecte finalizate, dar și în așteptare; cu clipe de la agonie la extaz; cu prietenii noi, dar și vechi regăsite și consolidate. Dar, mai ales a fost un an dominat de implicare, creativitate, muncă, pasiune, efort, regăsire, devenire, susținere, dăruire, iubire, supărare, fericire și recunoștință. Și aș lua-o mereu de la capăt numai că… nu pot. Timpul fuge și nu se mai întoarce, noi trecem prin el și uneori nu ne recunoaștem, iar ocaziile bat mereu la ușa noastră…. noi trebuie doar să le deschidem la timp.

Ce am învățat anul acesta?
• Că oamenii vin și pleacă, iar cei care rămân sunt cu adevărat cei care vor sta lângă tine și când vei fi pe tronul de aur, și când vei cădea în mocirlă;
• Că poți cunoaște atât de ușor oameni minunați dacă le dai voie să fie minunați;
• Că oricât de greu ar fi,nu ești singur niciodată;
• Că poate nu ai tot, dar ai mai mult decât suficient;
• Că nu se poate face bine omului fără a-l iubi;
• Că le-am găsi tuturor calități dacă ne-am osteni puțin să mergem măcar o milă în pantofii lor;
• Că viața poate fi schimbată în doar câteva ore de oameni pe care abia îi cunoști;
• Că de fiecare dată avem câte ceva de învățat, însă doar noi alegem ce;
• Că în orice moment avem nevoie de o mică „trusă de ajutor” formată dintr-o BUSOLĂ pentru a ne regăsi scopul când îl pierdem prin valurile lumii, un STILOU pentru a ne scrie povestea, o FOAIE pentru a ne stabili obiectivele și un CEAS pentru a nu irosi vremea cu ucigașii de timp. Un adevărat lider învață mai întâi să-și fie propriul lider pentru ca apoi să fie lider pentru ceilalți;
• Că Valoarea personală e dată din prima clipă de viață, iar stima de sine o construim pe parcurs;
• Că povestea mea nu trebuie să fie într-o competiție cu a ta.
• Că Dacă ceva ne-a dezamăgit ieri, nu înseamnă că trebuie să ne descurajeze azi. Fiecare Azi e o noua ocazie de a fi mai bun, de a cugeta mai mai mult, de a dărui din inimă;
• Că eu sunt un generator de iubire și tu esti un generator de iubire. Iar dacă am învăța să oferim și să primim această energie, am învinge totul, am înțelege totul…. am avea totul.

Cum mă simt după 2019? Mai puternică, mai sigură pe mine și totuși… la fel. De ce? Pentru că odată de descoperi lumea, îți dai seama câte mai ai de învățat. Și te zbați, și cauți, și descoperi, și cunoști și, tot nu atingi apogeul. Iar acesta e farmecul vieții: din învățare, iubire și dăruire nu ne putem opri niciodată. Ce conține bagajul meu pentru noul an? Nu foarte multe, deoarece am învățat că întotdeuna cantitatea pălește în fața calității! Iau cu mine numai cele mai frumoase amintiri și cele mai importante lecții. Nu voi renunța nici la oamenii care mi-au transformat anul într-un vis. Știu că Mulțumesc! nu e numai de rostit, ci și de dovedit,iar azi, mai mult ca oricând, țin să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să visez, m-au învățat că e atât de frumos să îi ajuți pe alții, mi-au arătat frumoasele lor povești de viață, mi-au oferit siguranță, speranță, curaj și aripi să zbor. Mulțumesc necondiționat părinților mei, familiei Salut, Sighet!, organizatorilor și participanților evenimentului Champions United 2019 și camporeei Upgrade the story, clubului Interact, profesorilor mei și lista poate continua la infinit. Albert Einstein spunea că Sunt două feluri de a trăi viața. Unul de a crede că nu există miracole și altul de a crede că totul este un miracol. Vă mulțumesc tuturor că sunteți un miracol pentru mine!

2019…. ai fost ieri și ai trecut repede. Încet, încet pleci și te arunci în negura vremii.

2020… Nu știu cum vei fi sau cum voi fi eu. Dar dacă înveți ceva de la bătrânul 2019, voi fi mai mult decât mulțumită. Te rog doar să nu ne furi pe nimeni și nimic și, dacă se poate, să ne aduci nu ce ne dorim, ci doar ce avem nevoie.

Vă doresc tuturor o călătorie fericită și binecuvântată. Nu știu prin ce ați trecut în acest an. Știu doar că puteți deveni cea mai bună versiune a voastră. Pendulul bate un nou an…. pendulul bate a schimbare. Să începeți noul an nu cu voi face, ci cu voi fi: Voi fi EU. Știu că nu sunt vreun milionar de carton, nici vreun zeu, atlet de nota 10, artist și nici măcar un prinț. Dar sunt EU și îmi ajunge. Iubiți cu toată bucuria de a iubi, ieșiți în întâmpinarea celui ce vă evită, dăruiți din inimă cui nu cere. Faceți primul pas pentru a observa, analiza și concluziona; restul vor veni de la sine. Nu fiți indiferenți, deoarece, așa cum spunea Cehov Indiferenţa este paralizia sufletului, o moarte prematură . În noul an învățați să nu puneți etichete: oamenii nu sunt ceea ce par și uneori nu sunt nici măcar ceea ce cred ei că sunt. Doar priviți-i dincolo de privirea sobră… priviți în sufletul lor și veți găsi numai iubire. Poate la unii veți vedea un curcubeu de zâmbet și iubire, la alții iubirea va fi ascunsă de grijile vieții, iar unora inima și iubirea le vor fi frânte. Și după ce ați observat atent sufletul lor, voi alegeți ce faceți cu iubirea: o reparați și creați un diamant de iubire sau o îngropați mai tare?

Ca gând de final: ce e viața? Dacă ați întreba un matematician v-ar răspunde fără ezitare că viața e ecuația din care scoate răul, mințile obtuze, durerea și îi dă ca rezultat fericirea. Un critic literar ar răspunde că viața stă în puterea cuvintelor. Un medic ar zice că viața e mai subțire decât un fir de ață, iar un profesor ar răspunde că viața înseamnă dăruire. Dacă m-ați întreba pe mine, în acest moment v-aș spune că viața înseamnă schimbare și devenire exemplară . Și așa vreau să fie și noul an: schimbare, iubire, pace, prietenie, dăruire,implicare.

Timpul își deschide, din nou, cartea…. Voi să vă deschideți inima! Fiți binecuvântați!

Gabriela Mich
clasa a XI-a A
C. N. „Dragoș Vodă”




PoetikS – Marius Voinaghi

*****
Foșnet de rochii –
toamna se stinge încet,
în galben – roșu.

*****
Toamnă și toamnă –
cenușa din zăpadă,
o amintire.

*****
Linia vieții –
încet-încet prin toamnă,
amurgul din ploi.

*****
Nori „buclă de păr” –
terase fără clienți,
fum de țigară.

*****
Amurg în iarnă –
primele raze din geam,
orânduite.

*****
Burg, Decembrie –
tăcerea zidurilor,
murmurul zilei.

*****
Iarna cea lungă –
zile cu mult mai scurte,
după ferestre.

*****
Focuri prin iarnă –
cimitirul de sub Deal,
colind peste sat.

*****
Drum în răspântii –
cu inima ușoară
trecând prin iarnă.

Marius VOINAGHI