CNDV-ista Gabriella Mich, „pact” cu viitorul!

Gabriella Mich

„Nu există un sfârșit. Sunt doar o mulțime de noi începuturi…” (Alexandru-Mihai Gulie)

Fiecare dintre noi întâlnește în viață un mare număr de oportunități. Unii știu să le sesizeze și să le valorifice, iar alții, nu. Însă noi suntem cei care decidem pentru viața noastră, indiferent cum ar fi ea; noi suntem cei care, înainte de a porni pe drumul marii aventuri trebuie să hotărâm unde anume am dori să ajungem. Și după ce facem primul pas, totul e vizibil…

Eu am făcut primul pas când am spus „DA” completării formularului de înscriere pentru #CU2019. Ei au făcut o mie de pași spre mine când m-au acceptat. Și așa am început să cresc, să îndepărtez TeamaFM, TimiditateFM, StresFM și să le înlocuiesc cu mult mai mult CurajFM, VeselieFM, DăruireFM, ÎncredereFM și IubireFM și să fiu sigură că atunci când pare că nu se întâmplă nimic… se întâmplă cele mai frumoase lucruri.

CHAMPIONS UNITED 2019 s-a încheiat, însă valorile învățate de la mentori, prieteniile legate prin toată România, încrederea dobândită în forțele proprii și ideile creative ne vor ajuta pe toți să devenim #creatori_de_viitor. 80 de liceeni cu performanțe deosebite la nivel național și nu numai, 80 de performeri au rostit într-un glas „Noi suntem schimbarea!”. Și printre aceștia am fost și eu. 

Creatori de viitor este o comunitate care reunește tineri excepționali din diferite domenii pentru a dezvolta împreună proiecte ale viitorului, pentru a se întâlni cu „creatorii de prezent” , pentru a crește și pentru a forma o nouă generație de creatori. Astfel, Asociația 11even a realizat cea de-a VI-a ediție a unuia dintre cele mai importante evenimente destinate tinerilor excepționali: CHAMPIONS UNITED 2019 – eveniment întins pe parcursul a 7 zile pline de inspirație. Ce face ca Champions United să fie atât de excepțional? Faptul că nu se respectă un anumit tipar, ci organizatorii experimentează în fiecare an lucruri noi, caută să realizeze experiențe inedite pentru toți creatorii de viitor și se dăruiesc pe sine ca să-i facă fericiți pe alții. Rămân neschimbate însă sesiunile TRANSFORM – sesiuni ce ne-au transformat datorită experienței fiecărui mentor.

Cel mai bun mod de a învăța este să predau ceea ce am aflat. Citind, sper să simțiți măcar o parte din ce este Champions United. Ce a însemnat #CU2019 pentru mine?

  • Comunitate
  • Hotărâri
  • Ambiție
  • Modele
  • Prietenie
  • Inițiativă
  • Originalitate
  • Nădejde
  • Soluții creative
  • Unitate
  • Neclintire de la principii
  • Inteligență
  • Tenacitate
  • Emoție
  • Dăruire

Champions United a fost mai mult decât un eveniment. #CU2019 a semnificat schimbarea mea, a noastră… schimbarea unei comunități și a unei țări. Dar ca să transformi ceva, trebuie să fii TU schimbarea! Și, ca să te poți schimba, trebuie să te cunoști și să întâlnești creatori de prezent care să îți arate că cel mai important e să fii OM și cel mai egoist sentiment este să faci ceva extraordinar pentru cei din jur. Iar la #CU2019 eu am învățat aceste lucruri:

„Există cel puțin un colț al acestui univers pe care-l poți, cu siguranță, face mai bun; acel colț ești tu.” – Aldous Huxley

Care e „De ce-ul” tău? Pentru ce faci tot ceea ce faci? Unde vei fi peste 10 ani ca să poți spune „Sunt fericit”? Ce faci azi ca să îți fie mai bine mâine? Cu toții ne-am lovit de aceste întrebări. Dar facem ceva ca să ne fie mai bine? Facem ceea ce e corect? Sau știm măcar ce e corect și de unde să începem schimbarea?

Ce am învățat din prima zi? Nu putem să ne alegem familia, rudele, corpul, însă putem alege să ne iubim și să lăsăm un impact în societate. Dacă știm cine suntem, ce putem face și ce scop avem, ceața provocată de întrebările anterioare va face loc unui drum senin. DA, de multe ori, drumul spre succes nu va fi o cale dreaptă, dar eșecul e parte din proces. Iar datoria mea și a ta este să vedem oportunitatea în obstacole; înțelepciunea în provocări; abilitățile de care dăm dovadă în rezolvarea problemelor și dorința de a fi mai buni când drumul e mai greu. Va fi dificil, dar nu imposibil.

Am mai aflat că în orice moment am nevoie de o mică „trusă de ajutor” formată dintr-o BUSOLĂ pentru a-mi regăsi scopul când îl pierd prin valurile lumii, un STILOU pentru a-mi scrie povestea, o FOAIE pentru a-mi stabili obiectivele și pentru a-mi organiza fiecare zi și un CEAS pentru a nu irosi vremea cu ucigașii de timp. Un adevărat lider învață mai întâi să-și fie propriul lider pentru ca apoi să fie lider pentru ceilalți.

Și dacă am trecut de prima etapă a schimbării care se referă la mine, trebuie să mai învăț că ecuația nu e EU+EU, ci EU+ALȚII. Esența vieții înseamnă să fii util, iar a avea o carieră nu înseamnă acumulare de bunuri materiale, ci să îi ajuți pe ceilalți, să stai lângă orice om când e singur. Nu uita că liderii adaugă valoare servindu-i pe alții!

Am mai învățat că dacă vrei ceva bine făcut, fă-o chiar TU! Fă ceea ce este corect chiar și când nimeni nu vede. Fii integru și vei avea doar de câștigat!

Și, nu în ultimul rând, nu uita de tine! Tu nu ești nici ceea ce spun alții despre tine, nici succesul tău, nici greșeala ta, nici avuția ta, nici corpul tău… TU ești doar TU. Valoarea ta nu ține de performanțe, ci de identitatea ta! Fii independent emoțional! Să-ți auzi sufletul și să-l ascuți! Nu-ți fie frică să pui întrebări! Visează vise îndrăznețe și așa cum visezi vei deveni! Fii întotdeuna OM! Într-o zi vei afla că timpul nu se mai întoarce; fă totul corect Acum! „Viziunile largi, generoase și caritabile nu pot fi obținute vegetând într-un mic colț al pământului toată viață.”– Mark Twain.

Și, până la urmă, ce n-am învățat la Champions United 2019? Dar, mai important decât noțiuni de antreprenoriat, idei pentru discursuri în public, sfaturi pentru o viață împlinită și nu numai, la #CU2019 am întâlnit oameni; oameni emotivi, realiști, iubitori, introvertiți, extrovertiți, deschiși, valoroși, educați, calmi, stresați, creatori de viitor, întemeietori de prezent, oameni de nota 10… diferiți, dar toți performeri. Cine au fost ei și ce m-au învățat?

SIMONA CIFF (psiholog și trainer) – „Valoarea mea e aceeași. Am încredere în mine chiar și când greșesc.”
echipa John Maxwell – „Claritatea răspunsurilor este dată de claritatea întrebării!”
IOANA CIUBAN (fondator „Este film Festival”) – „Ce-ți dorești tu să faci cu viața ta?”
CLAUDIU BUTACU (co-fondator EFdeN și energiaTA) – „Să nu ne lăsăm pe baza altora, ci să facem noi.”
ANABELA LUCA (Online Marketing Consultant) – „Fiți flexibili și adaptabil la noi idei.”
RUBEN MARIAN (fondator & CEO Utilben) – „Viața semnificativă înseamnă găsirea valorilor, identității și a unui scop. Ce alegi: confort sau dezvoltare?”
IOAN BOTEA (rector ULBS) – „Studenții noștri sunt partenerii noștri. Totuși, noi suntem formatori.”
ERWAN JOLIFF – „- Cu ce te ocupi?” – „Trăiesc în România!”
– părintele CONSTANTIN NECULA: „Lumea nu merge mai departe, deoarece nu avem exercițiul echipei. Nu există dailog cât lumea e în val. Singura rugăciune care salvează România e munca și singurul țel în viață este să rămânem oameni!”

Despre ce am mai vorbit și pe cine am mai întâlnit? Am vorbit despre noi, despre viitor, despre emoții, despre cariere, despre pasiuni, împlinire și obiective. Am vorbit cu toții – mentori, organizatori, voluntari, participanți- ca în orice familie și am crescut împreună timp de o saptămână.

Ce va fi de acum, voi vedea. Însă, tot ce va urma, va conține o parte din evenimentul Champions United. Într-o singură săptămâna la #CU am avut parte atât de atmosfera familială, cât și de ambianța unei firme; am învățat să ascult și alte păreri, să creez monumente din pietre aruncate, să lucrez în echipă, să mă implic cât mai mult, să fiu atentă la problemele comunității, să fiu lumină pentru oameni, să muncesc pentru visul meu și să trec peste orice obstacol. De azi îmi dau voie să visez și să creez mai mult, deoarece sunt un creator de viitor! Aș reveni? Cu siguranța, DA, deoarece #CU este un proiect de suflet; un proiect care nu se va termina niciodată prin amintirea sa.

Un om adevărat se face mic pentru a-i face mari pe cei mici! Mulțumesc Ovidiu Neamțu, Tudor Vasiliu, Elena Ilaria, Dana Elena, Maria Ginga, Adela Georgescu, Gabriela Diana Oprea, Robi Szarvas, Elena Nicolae, Maria Cicortaș, Arina Vasiliu și tuturor celor care m-ați ajutat să visez, m-ați învățat că e atât de frumos să îi ajuți pe alții, mi-ați arătat frumoasele voastre povești de viață, mi-ați oferit siguranță, speranță, curaj și aripi să zbor. Cu toții sunteți combinații atât de complexe și speciale de cunoaștere, experiență, educație, talent, capacitate, emoții, dorințe, temeri și vise. Iar de azi sunteți exemple pentru mine.

De ce să aleg România? Pentru că voi – creatorii de prezent – ați ales-o întâi. Iar eu voi fi mândră să vă urmez! 

Gabriella MICH
clasa a XI-a A
C. N. „Dragoș Vodă”




#CNDV100 – Promoția 1966 – 1967

Au mai rămas 30 de zile până la sărbătorirea centenarului (10-12 octombrie 2019) Colegiului Național „Dragoș Vodă”. Azi publicăm fotografiile promoției 1966 – 1967 de la absolvire și de la întâlnirile mai recente.

Îi rugăm pe cei care pot aduce informații despre elevii din fotografie, să ne transmită comentarii și/sau mesaje la adresa: office@salutsighet.ro.

Fotografii din arhiva prof. D. I. Todea

Salut, Sighet!




PoetikS – Marius Voinaghi

*****
Seară de August
cu Luna incompletă –
epifanie.

*****
Pe malul mării –
roua lui August lucind
sub pielea noastră.

*****
Noapte cu Lună –
tatuaj ars de soare,
lebăda neagră.

*****
Castel de nisip –
să chemi marea din scoică,
de noapte bună.

*****
Cămăși de noapte –
zăpezi în vârf de Munte,
topite de vânt.

*****

Lebede pe lac,
fire de praf pe șezlong –
cântec de leagăn.

*****
Marea la reflux –
fața albă a Lunii,
chip de porțelan.

*****
Șofran în floare –
tineri de dimineață
înotând în larg.

*****
Cerul sângeriu,
Luna căzută-n mare –
parfum în pernă.

Marius VOINAGHI




#CNDV100 – Gheorghe Mihai Bârlea – un mix „exploziv”: profesor, poet, politician! (autor, Ion Mariș)

Gheorghe Mihai Bârlea este o personalitate sigheteană foarte vizibilă atât la nivel local dar și în sferele… înalte. Această recunoaștere nu derivă – evident – doar din funcțiile politice deținute. :))

G. M. Bârlea a pornit spre Sighet după Școala Generală din satul Nănești și a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1970, urmat de Facultatea de Filosofie din Iași. Și-a completat studiile și pe segmentul juridic absolvind și Facultatea de Drept, după care, în anul 2000 și-a luat doctoratul în sociologie.

Cu poezia s-a împrietenit devreme, din anii de liceu și nu s-a mai dezis de prima dragoste niciodată.

Cariera profesională a lui G.M. Bârlea este legată de la începuturile sale de Biblioteca Municipală din Sighet, fiind bibliotecar și apoi director. A ocupat funcții și demnități publice, dintre care amintim: consilier și consilier-șef al fostului Inspectorat pentru cultură al județului Maramureș (1991-1997, în două etape), prefect al județului (1997-2000), senator în Parlamentul României (2008-2012), lector, conferențiar universitar și prodecan al Facultății de Litere din cadrul Universității de Nord din Baia Mare timp de 7 ani și jumătate, unde își continuă și azi activitatea ca profesor asociat. Dar prietenii și cunoscătorii îl consideră un om de omenie, mai presus de toate demnitățile.

A publicat numeroase volume de autor („Mentalități în tranziție”, Cluj Napoca, Ed. Limes, 2003; „Eminescu. Teme metafizice și sociologice”, Cluj Napoca, Ed. Limes, 2004; „Documentar bibliografic”, Baia Mare, Ed. Proema, 2011; „Elita academică în închisoarea politică de la Sighet (1950 – 1955)”, Baia Mare, 2017) și alte multe volume la care este coautor. Diverse scrieri i-au apărut și în volume colective, îi găsim numele în diferite publicații de specialitate, în reviste de cultură și în cotidiene regionale sau naționale. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1999.

Este Cetățean de Onoare al localităților Bârsana, Șieu, Poienile de sub Munte, Repedea, Petrova, Slatina și Apșa de Jos (Ucraina).

Revenind la poezie, nu putem să trecem prin această scurtă prezentare, fără să-i amintim volumele publicate: „Din penumbră”, Cluj Napoca, Ed. Cartimpex, 1999; „Lasă-te prădat”, Sighet, Ed. Echim, 1999; „Ceremonia clipei”, Sighet, Ed. Echim, 2006; „Umbra lucrurilor”, Cluj Napoca, Ed. Dacia, 2010. Are numeroase prezențe cu/prin poezie în multe antologii colective și… (n-a fost ușor!) ne aflăm față-n față pentru un interviu alert (mi-a tot spus, pe parcursul mai multor săptămâni, luni, că are mereu altceva de făcut, de scris, de… alergat). E greu cu senatorii – poeți!

Dar, în sfârșit, G. M. Bârlea a decis să vorbească!…

Ion Mariș (IM): Stimate domnule Gheorghe Mihai Bârlea, ai trecut prin multe funcții. Cum îți spune lumea, domnule profesor, domnule poet, domnule senator?
Gheorghe Mihai Bârlea (GMB): Cum dorește. Agreez îndeosebi formulele simple, directe, mai puțin ceremonioase sau legate de statusul și poziția publică avute la un moment dat. În familie și de către cei apropiați mi se spune Mihai, prenume dobândit în spiritul tradiției, după ce am fost „vândut” cu un leu și cu un ou, când aveam doar câteva luni, pe fereastră, unei moașe din satul meu, Nănești, ca să se depărteze bolile și duhurile rele, de mine și de fratele meu. Dar în quasitotalitatea prietenilor și cunoștințelor mi se adresează cu Gheorghe sau Ghiță și mă simt la fel de confortabil. Spre amuzamentul dvs., cu apelativul Ghiță, dobândit la începutul liceului, am avut probleme emoționale, pentru că în satul meu numele de Ghiță avea și niște conotații ironice.

IM: Domnule – senator – poet, dragă Ghiță, cum definești drumul tău de la Nănești spre… culmi? Este o poveste de succes?
GMB: Privind retrospectiv, parcursul meu nu este neapărat foarte spectaculos, chiar dacă după anii ′90 am ocupat demnități publice importante. Am pornit de la o condiție familială modestă, dar cu părinți dispuși să se sacrifice pentru noi, frații gemeni, mutându-se din sat la oraș. Mama, în special, mi-a fost și primul profesor de poezie fiind o excelentă poetă populară și ne-a inoculat prin educația primită respectul pentru oameni, pentru omenie, muncă și frumos, atribute ce definesc noblețea persoanei umane. „A fi mare nu-i mirare, a fi om e lucru mare”, ne-a spus mereu mama și această axiomă mi-a marcat pentru totdeauna viața.

IM: Ai fost elev al Liceului „Dragoș Vodă”. Cum te-ai acomodat cu… băieții de la oraș?
GMB: N-a fost simplu. Diferențele dintre rural și urban erau atunci mult mai accentuate. A fost un șoc cultural, în primul rând. Am resimțit și anumite frustrări, sesizând la unii dascăli o atitudine mai binevoitoare, ca să nu spun altfel, pentru cei proveniți de la oraș. Treptat lucrurile au intrat în normalitate și relațiile dintre colegi și profesori îmi provoacă și acum amintiri frumoase. Mulți dascăli au devenit modele didactice și intelectuale, contând în educația și formarea noastră. Dintre cei cu care am făcut 4 ani de zile discipline din curricula școlară, de care m-am simțit oarecum mai apropiat, îi amintesc pe Ion Vancea, Eracle Titircă, doamna Motogna, Eusebia Negrea, Witman Cecilia, o excepțională profesoară de muzică. Dar port respect egal și altor dascăli din anii de liceu. O remarcă meritată pentru doamna director Cornelia Circa, impunătoare și exigentă.

IM: Din ce știu, v-ați format acolo o echipă de poeți. Cum s-a întâmplat? Cine v-a descoperit?
GMB: Meritul le revine profesorilor Ion Vancea și Eracle Titircă, mai interesați decât alții să-i descopere pe cei cu înclinații spre literatură și artă. Domnul Titircă ne-a reunit într-o echipă redacțională pentru prima revistă școlară a liceului de după cel de-al doilea război mondial, „Zări senine”. Acolo am publicat în premieră poezie eu, Andrei Făt, Marin Slujeru, Ileana Mihai, Emil Cristescu. Alții au publicat eseuri sau probleme din domeniul științelor. A fost încurajator pentru noi, mai ales că inclusiv la revistele școlare se exercita vigilența ideologică, adică o oarecare cenzură. Unii am confirmat în literatură, alții în alte domenii. Important este că au fost dascăli care au încurajat creativitatea elevilor și un climat favorabil afirmării unor talente. De exemplu, fratelui meu Vasile, domnul Titircă i-a organizat prima expoziție de pictură în sala de sport. Dar adevărata școală de poezie am întâlnit-o în anii de liceu la cenaclul „George Coșbuc” și ulterior „Alexandru Ivasiuc“ – a rezultatat din disidența noastră, de la unii membri, îndeosebi dascăli, dar mai reticenți față de înnoirea limbajului poetic declanșat de generația lui Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Mircea Dinescu și mulți alții. Ne-am întâlnit aici, eu, Gheorghe Pârja de la Liceul Pedagogic, Andrei Făt, Marin Slujeru, Echim Vancea, Ileana Mihai și alții. Am devenit cum s-ar spune „nucleul dur” în jurul cărora s-a proiectat mai târziu Festivalul Național de Poezie de la Sighet, avându-l în frunte pe regretatul Laurențiu Ulici, a cărui prietenie nu poate fi uitată și fără de care mulți tineri n-ar fi fost ce sunt. Maeștrii ne-au fost poetul și pictorul Gheorghe Chivu, dar și Ion Ardeleanu-Mecena, Ion Ardeleanu-Pruncu, Mihai Dăncuș și alții, care ne-au devenit prieteni și de viață și de literatură, chiar colegi mai târziu. Rememorăm și azi savoarea culturală și poetică a întâlnirilor de cenaclu din fiecare marți seara, la Casa de Cultură din Sighet. Pentru adolescența noastră a contat enorm.

IM: Aveați un mentor printre profesori?
GMB: Pe unii i-am amintit, deși mentor este pretențios spus.

IM: Cum ați perceput tinerii deceniului 7, ai secolului XX, “curricula” comunistă?
GMB: După 1968, revoluția cehă părea să producă un dezgheț ideologic și în România, după două decenii de proletcultism. A fost de scurtă durată. Presiunea ideologică a unui stat totalitar nu o resimțeam foarte concret, cu atât mai puțin o înțelegeam la adevăratele ei dimensiuni. Statele totalitare știu prin manipulare să dispună de viața oamenilor. Cultul personalității a cuplului Ceaușescu căpătase proporții apocaliptice. La maturitate, după revoluția din decembrie ′89 îndeosebi, am putut descoperi că odată cu instalarea totalitarismului comunist în România, oamenii au devenit victimele unui experiment ideologic și politic cu consecințe dramatice. Elitele intelectuale au fost trimise în închisori, îndoctrinarea de masă a înstrăinat oamenii de adevărul istoric și de valorile identitare ale spiritului românesc. Grav a fost că nu aveam acces la adevăr, la ceea ce s-a întâmplat în spațiul concentrațional și în societatea românească în anii în care noi ne nășteam. Anii ′80 au culminat cu o umilitoare raționalizare a vieții cotidiene, prin limitarea accesului la bunuri de consum de bază. Cenzura asupra culturii a devenit mult mai agresivă. S-au interzis opere literare, dreptul de a publica pentru scriitori reputați, au fost interzise filmele, piesele de teatru care prin mesajul lor erau suspectate a fi ostile ideologiei partidului-stat.

IM: Ce îndeletniciri de timp liber aveați în anii de liceu?
GMB: Nu aveam și nu era posibilă o filozofie a timpului liber. Orașul era modest în oferte. Pentru liceeni distracția se limita la serile de dans organizate la liceu, la unele fiind eu însumi organizator. Pentru cei de la internate regulile și constrângerile erau mai numeroase. Pentru liceenii de azi pot părea absurde: să mergi la film doar organizat, obligativitatea purtării uniformei cu număr matricol, prezența obligatorie la festivități etc. Mai mult, se formau grupe de control în oraș și se administrau uneori sancțiuni disciplinare. Tinerețea și optimismul ne-a permis să depășim și astfel de limitări.

IM: Și te-ai dus spre Iași pentru a te face filosof printre comuniști. De ce la Iași, de ce filosofie?
GMB: Iașul a fost mai întâi o opțiune a fratelui Vasile, care se visa student la arte plastice. N-a fost să fie, concurența era de 50 pe un loc și favoriți erau nu întotdeauna cei mai talentați, ci fiii de demnitari. Opțiunea pentru filozofie am avut-o din liceu, dar după armată am făcut mai întâi biblioteconomia la București și abia în 1974 am intrat la filozofie. Nu am mers singur. În anii următori i-am luat cu mine pe Marin Slujeru și pe Petre Dunca. Iașul a fost și rămâne un oraș cu vestigii și memorie culturală excepționale, iar Universitatea și Facultatea de Filozofie în special avea profesori de elită, pentru care păstrez și azi respect, ba cu unii chiar relații de prietenie.

IM: Ai revenit după absolvirea facultății la Sighet. Pe ce post, în ce instituții? De ce?
GMB: Am precizat că debutul meu profesional este legat de Biblioteca Municipală, dar și de activitatea didactică pe care am desfășurat-o în paralel la unele licee din oraș.

IM: Cum te-ai „descurcat” până la schimbările din anul 1989?
GMB: Ambianța culturală a orașului, prietenii din instituțiile culturale au fost benefice evoluției mele intelectuale, chiar dacă resursele pentru o viață cotidiană decentă erau minimale. Resimțeam ca orice tânăr și ca orice cetățean frustrări și nemulțumiri sociale, sărăcia din jur. Toate acestea au devenit până la urmă acumulări negative în conștiința colectivă, care au devenit cauze ale revoltei populare din decembrie ′89.

IM: Literatura în societatea „multilateral dezvoltată” avea și unele grade de… libertate?
GMB: Am amintit despre cenzura ideologică ce se exercita asupra creatorilor de artă, scriitori, pictori, muzicieni, regizori. Invit pe liceenii de azi să viziteze Memorialul Sighet, unde sunt prezentate documente și momente ale represiunii împotriva culturii. Asta nu înseamnă că în acea perioadă nu s-au realizat opere de mare valoare în toate domeniile artistice. Se știe că marii creatori sunt mai greu de aliniat și de manipulat, chiar și în condițiile unui regim totalitar, după cum se găsesc și unii care din oportunism se pun în serviciul acestuia. Avem modele și exemple de curaj estetic și civic și în țară. L-aș aminti pe scriitorul Paul Goma, Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana. Nu trebuie să-i uităm pe scriitorii mari care s-au confruntat cu regimul de viață al închisorilor, îndeosebi în anii ′50 – ′60, din secolul trecut. Ei, alături de alți opozanți ai regimului comunist, constituie azi tezaurul de memorie și demnitate românească în confruntarea cu regimul. Posturile de radio „Europa Liberă” și „Vocea Americii” ne țineau în contact și cu scriitorii români din exil, cu climatul politic și cultural din Europa occidentală, cu disidența culturală din România, importantă chiar dacă nu de proporții ca în alte țări foste socialiste.

IM: Ascensiunea ta a început după anul 1989. Au trecut 30 de ani de inedită democrație. Spune-mi, care crezi că este cea mai mare performanță a ta din acest interval. Doar una!
GMB: Nu doresc să fac ierarhizări legate de momentele mai mult sau mai puțin semnificative din biografia mea. Răspunsul poate surprinde. Sunt mândru de contribuția mea la realizarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, alături de Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ioana Boca, Nicolae Noica, și de colegii de la muzeu, dintre care îi amintesc pe Ion Ilban, Petru Iuga, cercetătorii muzeografi Andreea și Robert Furtos. Această instituție a memoriei construită pe ruinele fostei închisori politice din anii ′50 este cea mai importantă operă a societății civile din România ultimelor trei decenii, considerată printre cele mai reprezentative instituții de gen din Europa, posesoare a mărcii Patrimoniului Cultural European. Peste 2.000.000 de vizitatori i-au trecut pragul.

IM: Ce te-a determinat să intri în „mocirla” politicii?
GMB: Ne place sau nu, politica face parte din dezvoltarea istorică a societăților, căreia individul nu i se poate sustrage. Se spune că e rău cu politica, dar nici fără politică nu se poate. Depinde de cine o face și pentru cine. Poți intra în politică din dorința sinceră de a face bine pentru oameni și comunități, după cum unii intră pentru propriile interese. Nu sunt corecte generalizările negative. Am avut onoarea să cunosc mulți oameni valoroși profesional, cu cariere respectabile, implicați și în politică. Din păcate, media românească obișnuiește să ne livreze pe micile ecrane pe carieriștii agresivi, cu tupeu și cu un jenant profil cultural și moral. În ce mă privește am crezut și cred că dimensiunea morală și intelectuală a omului politic sunt foarte importante.

IM: Pentru că ești de cealaltă parte a baricadei, în lumea politicienilor, spune-mi de ce nu se mișcă România cu o viteză mai mare?
GMB: La încheierea misiunii în România ambasadorul SUA Michael Quest a făcut o vizită la Memorial. L-am întrebat cu ce impresii pleacă din România. Răspunsul a fost în mare măsură admirativ, spunându-mi că a cunoscut o țară frumoasă, cu oameni talentați și instruiți, o cultură bogată, dar nu a înțeles de ce se fac prea lent schimbările de fond din România. Nici eu nu am un răspuns exhaustiv. Să-i facem responsabili doar pe decidenții politici și administrativi este comod. S-au făcut multe erori pe parcursul construirii capitalismului pe cadavrul economiei socialiste. Dar trebuie să admitem că și mentalitățile individuale și colective nu au fost ușor să fie orientate favorabil reformelor. Retoric, toată lumea spunea DA reformelor, dar să nu treacă prin curtea mea, pe la locul meu de muncă. Reformarea unei societăți este un proces complex și de durată, dependent de factori interni și externi, de competențele și onestitatea decidenților. Avem, din păcate, restanțe mari la viteza schimbărilor în bine.

IM: Românii părăsesc masiv țara, tineri calificați și înalt calificați, intelectuali, muncitori profesioniști „fug” de pe plaiurile mioritice. Nu-i oare rezultatul unor politici proaste implementate la noi? Nu crezi că voi, politicienii, ați făcut prea puțin?
GMB: Migrația este cel mai grav fenomen sociologic cu care ne confruntăm, nu doar statistic ci și din perspectiva calității profesionale ale celor plecați, specialiști de mare clasă, în toate domeniile, muncitori de înaltă calificare. Se depopulează comunități. Rata scăzută a natalității este îngrijorătoare, iar politicile nataliste incoerente și insuficiente. În prezent, criza forței de muncă este mai acută decât oricând. Deja aducem muncitori din zonele asiatice. Avem, așadar, nevoie de politici publice mai bine focalizate pe aceste fenomene, care pe termen lung pot avea consecințe dramatice pentru destinul nostru ca națiune.

IM: Cum evaluezi starea cultural – artistică actuală a Sighetului?
GMB: Sighetul a fost un pol cultural al județului, perpetuează și în prezent unele manifestări cu rezonanță națională. Instituțiile muzeale îndeosebi, bibliotecile, școlile dispun de un patrimoniu valoros, insuficient etalat. Opinez că unele manifestări suferă de o uzură excesivă și pretind o urgentă redefinire a lor. Am făcut personal unele propuneri. Cultura în contemporaneitate își redefinește paradigmele sub impactul globalizării. Pretinde un spor de creativitate și management cultural performant, dar și de încurajarea și motivarea actului de creație și al creatorilor. Idei valabile și pentru Sighetul nostru.

IM: Ce puncte forte are azi Sighetul?
GMB: Reputația de capitală istorică a Maramureșului îi conferă Sighetului noblețe, dar nu este suficient, orașul are nevoie urgentă de un proiect de regenerare urbană, mai ales pe zona centrală, de o centură de ocolire pentru a fluidiza traficul, parcări, atragerea de fonduri europene pentru proiectele comunitare și susținerea instituțiilor publice din educație și sănătate.

IM: Pe ce proiect(e) te vei focaliza în următorii ani?
GMB: În curând îmi va apărea, la Editura Limes, un nou volum de poezie. Am și alte proiecte de scris, de publicat. Doresc să rămân o persoană implicată în viața socială și culturală. Nu în ultimul rând, să mă bucur de nepoțică și de nepoți, să-i observ cum cresc frumoși și optimiști. Urez Colegiului „Dragoș Vodă” la cât mai multe centenare, să rămână în continuare o citadelă de referință în educația tinerilor, în spațiul cultural și civic al Maramureșului Istoric. Să auzim numai de bine, cum ne saluta venerabilul meu prieten Mircea Carp, de la microfonul Europei Libere din Munchen, pe care l-am cunoscut la Memorialul Sighet.

IM: Mulțumesc, dragă domnule senator – poet Gheorghe Mihai Bârlea și, sper, să ți se mai audă vocea în comunitatea sigheteană deși – oficial – ești retras, pensionar! Ne vedem la Sărbătoarea Centenarului… dragoșist!

Ion MARIȘ

foto: Florentin Năsui




Cine suntem, de fapt? (autor, Diana Nadir Ștefănescu)

Diana Nadir Ștefănescu

Cine suntem? Vrem să părem perfecți în fața altora pentru a nu fi criticați, alegem să ne luăm după majoritatea oamenilor pentru că este mai ușor, nu ne vedem propriile defecte când vine vorba de a-i judeca pe alții și de multe ori nu avem curajul de a spune lucrurile pe care la gândim dar totuși putem fi oricine sau orice vrem.

Ciudat, nu? Mereu m-am chinuit să dovedesc altora cine sunt și ce pot. Am încercat să fiu mereu pe placul tuturor și pentru acest lucru m-am dat de multe ori drept cineva care nu sunt. Nu sunt fata „normală” pe care toți o preferă. Am multe zgârieturi de care aflu în timp, răni care ies la iveală în cele mai nepotrivite momente. Dar cred că toți au demonii lor. La fel și eu, și tu, și el sau ea. Am obosit în a le explica tuturor că aparențele înșală, că nimeni nu e de fapt cine pare a fi la început.

Oamenii din ziua de azi nu dau nimănui posibilitatea de a încerca să fie ei înșiși. Dacă cineva nu este conform așteptărilor unor persoane atunci persoana în cauză este dată la o parte în loc de a fi ascultată. Trăim într-o lume în care unii luptă toată viața pentru a obține ceea ce își doresc, în timp ce alții se bazează pe noroc sau primesc totul de-a gata. O lume în care exteriorul contează mai mult decât interiorul, banii sunt mai importanți decât iubirea, iar „pilele” ajută mai mult decât ceea ce știi. Toate aceste lucruri creează complexe și oamenii încep să creadă tot mai puțin în existența excepțiilor sau a „diferitului”.

Întrebarea este, de ce unii oameni pot accepta schimbarea sau măcar îi acordă o șansă? Trăim cu frica de a arăta lumii cum suntem cu adevărat și de a spune cu voce tare ceea ce gândim deoarece ceilalți oameni judecă aspru fără a se gândi că poate ce au auzit este adevărat chiar dacă este neobișnuit. Mi-am dat seama că această luptă pe care am crezut că o purtam cu restul lumii era de fapt lupta contra mea. Am ajuns să cred că poate eu gândeam greșit și că toți ar trebui să fie la fel pentru a putea trăi în pace. Am realizat în schimb că fiecare are ceva special.

Poate gândirea mea este ceea ce mă face specială sau poate voi reuși să mă redescopăr în timp și voi deveni o altă persoană (ceea ce este mai puțin probabil). Sper ca oamenii să aibă destul curaj să încerce pe viitor, în ciuda posibilelor consecințe!

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
clasa a IX-a
Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, Cluj




#CNDV100 – Promoția 1970-1971

Au mai rămas 33 de zile până la sărbătorirea Centenarului Colegiului Național „Dragoș Vodă” (10-12 octombrie 2019). Publicăm azi fotografiile promoției 1970-1971 la absolvire, la întâlnirea de 20 și 40 de ani.

Îi rugăm pe cei care pot aduce informații despre elevii din fotografie, să ne transmită comentarii și/sau mesaje la adresa: office@salutsighet.ro.

Foto: arhiva personală ing. Alexandru Bucur

Salut, Sighet!

 




#CNDV100 – Mihai Pop, singurul absolvent CNDV membru al Academiei Române

(foto 1)

Mihai Pop a fost descendentul unei vechi familii de preoţi greco – catolici maramureşeni (foto 1), originari din Apşa de Jos din dreapta Tisei. S-a născut la 18 noiembrie 1907 în satul Glod, unde tatăl său, Ştefan, şi-a început cariera preoţească. În anul 1910 se mută la Apşa de Jos, unde urmează studiile primare.

Din anul 1921 a început să frecventeze cursurile Liceului „Dragoş Vodă”, iar după patru ani, pe cele universitare ale Facultăţii de Litere din Bucureşti (1925 – 1929). Încă de la terminarea facultăţii a participat la cercetările sociologice organizate de către Dimitrie Gusti la Fundul Moldovei (1928), Drăguş (1929), Runcu (1930) şi Cornova (1931), culegând folclor cu muzicologul Constantin Brăiloiu şi cu Harry Brauner.

A urmat studii de specializare în slavistică (1929-1934) la Praga, Bonn şi Varşovia încheiate cu doctorat în filologie la Universitatea din Bratislava. În toamna anului 1935 a fost numit asistent la catedra de literatură română a Universităţii din Bucureşti condusă de Dumitru Caracostea. În anii celui de-al Doilea Război Mondial (1941–1944) a fost numit ataşat cultural la Legaţia Română din Bratislava. Îndepărtat din învăţământ în anul 1948, Mihai Pop s-a ocupat de organizarea Institutului de Folclor din Bucureşti, mai întâi în calitate de coordonator al activităţii ştiinţifice (1949-1954), apoi ca director adjunct (1954-1965) şi ulterior ca director (1965-1974). A revenit la catedră în anul 1957, fiind conferenţiar (1957-1962) şi apoi profesor de folclor (1962-1975) la Facultatea de limba si literatura română a Universităţii din Bucureşti, şef al catedrei de literatură română veche şi folclor de la aceeaşi facultate (1968-1972). În anul 1975 s-a retras la pensie, rămânând profesor consultant la Catedra de Etnologie si Folclor a Universităţii din Bucureşti.

A mai deţinut funcţiile de Preşedinte al Societăţii de Etnologie şi Folclor (1971); membru al Center for Advanced Study „in the Behavioral sciences” din Standford, membru al Academiei Americane de Ştiinţe Sociale; membru corespondent al Societăţii Austriece de Antropologie; membru în comitetul executiv al Societăţii Internaţionale de Semiotică; membru în consiliul ştiinţific al Societăţii Internaţionale pentru Cercetarea Naţiunilor Populare; membru în consiliul ştiinţific al Comitetului de Lingvistică Semiotică din Urbino.

A fost redactorul şef al Revistei de folclor şi redactor responsabil al Revistei de Etnografie şi Folclor, colaborator la numeroase periodice din întreaga lume. A scris numeroase lucrări, dintre care amintim: „Folclor literar românesc”, „Obiceiuri tradiţionale româneşti”, „Îndreptar pentru culegerea folclorului”, Flori alese din poezia populară”, „Texte şi interpretări” etc.

În anul 1995 a fost declarat Cetăţean de onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei, ca semn al recunoaşterii meritelor sale culturale şi a sprijinului acordat Maramureşului.

Mihai Pop a fost primul român care a primit, în anul 1967, premiul internaţional Johann Gottfried Herder şi singurul absolvent de „Dragoş Vodă” primit în Academia Română ca membru de onoare (2000). În anul 2012 Consiliul Local Sighetu Marmaţiei a atribuit numele său podului care face legătura între Sighet şi Slatina (Solotvino, Ucraina).

Din păcate, n-a putut participa la sărbătorirea Semicentenarului Liceului „Dragoş Vodă” (1969). Reproducem declinarea invitaţiei, scrisoare identificată în arhiva CNDV (foto 2):

(foto 2)

Institutul de Etnografie şi Folclor Bucureşti 8 octombrie 1969

Mult stimată tovarăşe Directoare,
Mult stimaţi colegi şi prieteni,

Am primit cu multă bucurie invitaţia Dumneavoastră de a lua parte la sărbătorirea a 50 de ani a Liceului „Dragoş Vodă”.

Sper că aşa cum sunt informat i se va acorda acest nume pe care l-a purtat cu cinste şi sub semnul căruia atîtea generaţii şi-au făcut studiile secundare şi au devenit apoi oameni de seamă ai poporului nostru.

Vă închipuiţi cred cu ce regret trebuie să renunţ la această participare, care dincolo de momentul solemn de cinstire a unei tradiţii culturale româneşti în cel mai nordic punct al ţării, ar fi fost un prilej de revedere a locurilor de baştină, a atîtor buni colegi şi prieteni. Un prilej de atîtea plăcute amintiri de tinereţe acum cînd pentru mine balanţa vremii atîrnă de cealaltă parte.

Spre nenorocul meu, obligaţii profesionale mă fac să lipsesc din ţară tocmai în aceste zile de sărbătoare ale maramureşenilor.

Vă rog să mă iertaţi şi fără a folosi o formulă stereotipă să credeţi că sunt cu toată inima alături de dumneavoastră, de cei mai fericiţi decît mine, au putut să vină la această sărbătoare.

Vă rog să mă scuzaţi faţă de cei prezenţi, faţă de autorităţile locale de partid şi de stat şi să-i încredinţaţi că sunt întotdeauna pentru tot ce este maramureşan, oricînd şi oriunde aş fi.

Vă urez tuturor o frumoasă sărbătoare şi tradiţional ca în astfel de prilejuri o petrecere bună şi vă asigur pe Dumneavoastră personal de toată consideraţia mea.

Prof.dr. doc. Mihai Pop
Directorul Institutului de etnografie şi folclor

Bibliografie:
xxxxx, Istoricul Liceului „Dragoş Vodă” , Sighetu Marmaţiei, 1969.
Vasile Anişorac, Liceul „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei. Monografie, Editura Valea Verde, 2012, pp. 145 – 146.
Ion Botoş, Personalităţi marcante ale culturii româneşti din Transcarpatia, volumul I, Apşa de Joş, 2016, pp. 175 – 179.
Rucsandra Pop, Mihai Pop, în 100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2018, pp. 497 – 502.
Ioan Ardeleanu – Pruncu, Maramureşul ziare şi ziarişti de la începuturi până în 1945, Editura Valea Verde, 2018, pp. 450 – 464.

Sitografie:
http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=926%3Acai-academicieni-are-maramureul&Itemid=90

Foto 1: familia preotului greco–catolic Ştefan Pop şi a Iulianei Lazăr (sora lui Ilie Lazăr); în primul rând fiicele Anisia (cea mare) şi Ana Alexandrina Maria; în rândul din spate, de la dreapta, Mihai Găvrilă şi fratele mai mic, Nicoară; Apşa de Jos, 1920

Foto 2: declinarea invitaţiei; arhiva CNDV, Dosar 4/1969, A15, fila 45

prof. Marius VOINAGHI

 

Surse foto:
Arhiva foto Corina Gheorghiu, Satu Mare
Arhiva foto Rucsandra Pop, Bucureşti
Arhiva foto a Muzeului Maramureşean




#CNDV100 – Sigheteanul Marius Bilașco – o carieră universitară în informatică, à la française!

Deși foarte tânăr, despre Marius Bilașco nu e deloc simplu de scris. A urmat studii „grele” atât în țară cât – mai ales – în străinătate. A trecut, bineînțeles, pe la Liceul „Dragoș Vodă” și apoi a urmat Universitatea „Babeș – Bolyai” (Facultatea de Informatică). Urmând traseul majorității tinerilor valoroși, și-a asumat drumul străinătății, obținând în perioada 2002 – 2003 o Diplomă de Studii Aprofundate (DEA) în Informatică, la Universitatea Joseph Fourier din Grenoble – Franța.

După ce a obținut doctoratul în Informatică în decembrie 2007 (studiile s-au întins pe parcursul a patru ani), tot la Universitatea Joseph Fourier din Grenoble, în septembrie 2008, Marius Bilașco a fost recrutat ca cercetător postdoctoral CNRS și atașat la echipa de analiză a obiectelor complexe (Fouilles d’objets complexes – FOX ) la Laboratorul de Informatică din Lille (în prezent Centrul de Cercetare în Informatică, Semnalizare și Automatizare – CRIStAL). A trecut de competiția pentru postul de Maître de Conférence (MdC) înființat la Universitatea din Lille 1 – Știință și Tehnologie, în septembrie 2009.

Brîndușa Oanță (BO): Ce a urmat după ce ai obținut postul de Maître de Conférence (MdC), Marius Bilașco?
Marius Bilașco (MB): Imediat după ce am fost recrutat ca MdC, mi-am dorit să mă implic în activitățile pedagogice și administrative inerente vieții unui profesor-cercetător. Am fost responsabil de coordonarea urmăririi pedagogice a studenților înscriși într-un contract de profesionalizare în Licență și Master MIAGE (Méthodes Informatiques Appliquées à la Gestion des Entreprises). Studenții în contract de profesionalizare sau în alternanță sunt salariați în întreprinderile de profil și, în același timp, urmează cursurile universității în urma semnării unei convenții tripartite între student, întreprindere și universitate. Această activitate a implicat în jur de patruzeci de studenți în fiecare an, până în 2011. Din 2011, am fost responsabil de coordonarea monitorizării tuturor stagiarilor Master MIAGE și Master Informatique, combinate (aproximativ 90 pe an). Managerii diferitelor parcursuri de licență și master mi-au încredințat și sarcina de a organiza susținerile proiectelor de final de an ale studenților absolvenți, sarcină pe care am îndeplinit-o până în 2016.

BO: Ai reușit să creezi și o aplicație interesantă. Cum ai procedat?
MB: În 2009, am creat o aplicație web intitulată Livret Electronique care acoperă toate aspectele cursurilor urmate și ale alternativelor. În 2011, am extins aplicația, astfel încât să includă și stagiile de licență, iar apoi stagiile studenților Master 2 în formare inițială. În prezent, în fiecare an, aproximativ 350 de stagii și alternanțe sunt coordonate prin această aplicație. Dincolo de furnizarea acestei aplicații, coordonarea implică sarcini recurente pentru informarea și reamintirea instrucțiunilor de monitorizare pentru tutori, precum și sarcini de consiliere și mediere în caz de conflicte sau dificultăți în monitorizare.

BO: Ai continuat să îmbunătățești aria de aplicabilitate a cursurilor și aplicațiilor tale?
MB: În perioada 2012-2013, am lucrat în parteneriat cu Lionel Seinturier pentru a co-superviza specializarea E-Services al Master 2 Informatică. Cursurile acestei specializări se bazează pe proiectarea și dezvoltarea centrată pe utilizator a serviciilor electronice accesibile prin mijloace de comunicare digitală, incluzând internetul, dar și toate noile echipamente de calcul omniprezente, cum ar fi dispozitivele inteligente, telefoanele și interfețele multi-touch. Din septembrie 2013, am fost responsabil exclusiv al acestei specializări, în timp ce am lucrat îndeaproape cu colegii mei responsabili pentru principalele materii. Specializarea de servicii electronice are două grupuri: unul de formare inițială și altul de formare alternativă. Începând cu 2013, 247 de studenți au absolvit cursurile de e-servicii de Informatică Master 2.

BO: Ai avut timp și pentru cercetare?
MB: În paralel cu această susținută activitate pedagogică și administrativă, am avut posibilitatea să derulez numeroase activități de cercetare, în principal în domeniul analizei faciale din fluxurile video. Aceste activități sunt structurate în jurul a 8 teze de doctorat și 8 participări la proiecte de colaborare (inclusiv 5 proiecte europene).

BO: La ce se referă aceste teze?
MB: Patru teze privesc în mod direct munca mea legată de analiza facială: Afifa Dahmane (mai 2010 – februarie 2015, co-supravegheată cu USTHB Algeria – Estimarea orientării capului), Benjamin Allaert (oct. 2014 – iunie 2018 – Recunoașterea expresiei faciale), Romain Belmonte (din octombrie 2015 – Contextualizarea analizei comportamentului centrată pe persoană în situații de captură neconstrânsă), Delphine Poux (din oct. 2017 – Recunoașterea expresiilor faciale într-un mediu liber). Alte două teze s-au concentrat pe tema semanticii: Samir Amir (oct. 2009 până în decembrie 2011 – Un sistem de integrare a metadatelor multimedia) și Mohamed Yassine Kazi Tani (ianuarie 2012 – martie 2018, înscris la Universitatea din Oran, Algeria – Integrarea regulilor de inferență semantică în procesele de analiză video). În prezent, particip de asemenea, la co-supravegherea lucrărilor lui Cagan Arslan (din octombrie 2015 – Data Fusion pentru interacțiunea om-calculator) și a celor ale lui Pierre Falez (din octombrie 2016 – Explorarea arhitecturii unui accelerator neuromorfic pentru viziune).

BO: Vorbește-ne, te rog, și despre proiectele din programul Eureka!
MB: Din septembrie 2010 am fost implicat activ în configurarea și coordonarea locală a 3 proiecte europene ca parte a Programului EUREKA pentru tehnologia informației pentru avansare europeană (ITEA). Pe plan local, am participat la activitățile desfășurate în cadrul Institutului de Cercetare pentru Componente Software și Hardware pentru Informații și Comunicare Avansată (IRCICA, USR CNRS 3380). Am realizat un studiu științific pentru compania IKOMOBI din 2013 și am participat la două proiecte inter-echipe. În paralel, am fost implicat și în participarea la comitetele de program (5) și la comitetele de lectură externă pentru reviste internaționale (8). Am făcut parte din comitetul organizator al conferinței CORESA 2012 și am avut responsabilitatea organizării comunicațiilor Web ale conferinței IEEE, International Conference Face and Gesture Recognition, organizat la Lille în mai, 2019.

BO: Așa după cum mi-ai spus, ai ajuns în 2018 și la Universitatea din Lille. Ce ai studiat acolo?
MB: Nimic. În 2018 am pregătit abilitarea. E o diplomă pe care poți să o obții după doctorat. În Franța (ca și în România de altfel), abilitarea îți dă posibilitatea să propui și să coordonezi de unul singur teze de doctorat. E o etapă importantă în drumul spre postul de profesor universitar. Diploma e decernată în urma redactării unui memoriu care sintetizează toate activitățile de cercetare, pedagogice și administrative din carieră. Memoriul e citit și evaluat de 3 profesori universitari. În cazul unui aviz favorabil, memoriul e prezentat în timpul unei susțineri în care expui în mod sintetic câteva aspecte ale carierei tale, urmată de o sumedenie de întrebări. Susținerea a durat în total cam 3 ore. A fost însă foarte agreabil să discut cu membrii juriului. Încerc să transmit studenților starea asta de spirit: ce a fost greu a trecut, susținerea trebuie văzută ca un moment plăcut în care te lauzi, în care arăți lumii lucrurile interesante pe care le-ai făcut și ce ai învățat.

BO: Haide să privim spre… trecut, să discutăm un pic despre adolescența ta. Când ai absolvit Liceul „Dragoș Vodă”?
MB: Am absolvit liceul în 1998 fiind nerabdător să descopăr orizonturi noi. Anul 2000 ne făcea pe toți să visăm un pic. Ce e interesant e că niciodată în timpul liceului nu îmi închipuiam că o să părăsesc România. Începeam să avem foști colegi de liceu, care încet, încet se deplasau spre vest, însă, mie mi se părea deja foarte interesant faptul de a-mi construi o carieră în România. Divaghez un pic, însă în Franța am ajuns fiindcă nu voaim să îi supărăm pe profesorii de la Cluj. Erau burse Erasmus pentru Franța la care nu a aplicat nimeni. De frică să nu le piardă pentru anii următori, am fost mai mult decat încurajați să aplicăm. Am dat toți atestate în engleză pentru o bursă în Franța, unde toate cursurile erau în franceză. Ei, odată ajunși în Franța, viața nu și-a urmat cursul pe care mi-l imaginam. Miraje, sentimente, reușite și alte oportunități au făcut ca, încet, încet, să-mi construiesc o carieră aici. Când mă uit înapoi, îmi spun că trebuie să rămâi tot timpul deschis la oportunitățile ce se ivesc, să fii curios, să îndrăznești și să nu îți fie frică să ieși din zona de confort. Închid paranteza.

BO: Cum era liceul în acei ani? Ce ți-a rămas în memorie din acea perioadă?
MB: Anii de liceu au avut o savoare specială. Noi prieteni, primele sentimente amoroase, primele decepții, primele reușite. Un cocktail exploziv. Anii de liceu și prieteniile legate în acea perioadă, parcă au rămas gravate pentru totdeauna. Când ne reîntâlnim, este ca și cum ne-am fi despărțit ieri. Cred că dacă am fi închiși iarăși noi, 30, într-o clasă, după o zi, am avea aceleași discuții pasionate, am face exact aceleași boroboațe ca acum 20 de ani. XII A forever!

BO: Profesorii te-au influențat în vreun fel?
MB: În mod evident! Cred că am înțeles destul de repede că materiile sunt un pic accesorii, și că ce e central este aspectul uman. Modul în care profesorii reușeau să ne transmită pofta de a ne interesa, de a studia, de a descoperi, în ciuda mediului ostil creat de 30 de adolescenți care voiau să pară mai interesanți și mai rebeli unii decât alții. Era impresionantă diferența între atmosfera de la o oră la alta, în funcție de profesor și, clar, nu în funcție de materie. Eram într-o clasă de informatică, însă orele cu dnul Anișorac ne hipnotizau pe toți. Îmi aduc aminte cu drag și de orele cu dnul Motogna, cu dna Voina sau cu dna Godja, ore în care, știința se amestecă cu știința de a fi om. Un loc particular în inimă o să îl aibă pentru totdeauna dnul Roșca Ovidiu care m-a format ca informatician de când eram pitic. Însă nu totul era roz. Erau și note mai întunecate. Însă, ce e albul fără negru?

Ah, și cum tot vorbim de profesori, i-am uitat pe cei mai importanți, pe cei pe care îi aveam acasă (și la propriu, și la figurat). Chiar dacă postura preferată a unui adolescent e să fie în opoziție, numeroasele discuții, micile bătălii cotidiene și afecțiunea lor mi-au permis să mă construiesc și să găsesc resursele necesare să avansez.

BO: Ce fel de „reper” a fost și este azi Sighetul pentru tine?
MB: Sighetul e un fel de „buric al pământului”. E locul în care m-am format și care mi-e tot drag, la fel ca și oamenii de aici. În Franța, am noroc să fiu într-o regiune în care oamenii au aproximativ același caracter: foarte primitori, foarte înțelegători și care prețuiesc relațiile umane. Chiar dacă soția e mai din sud (Grenoble), ne simțim foarte bine la Lille. Suntem aici deja de 10 ani. Nordul Franței nu are o reputație prea bună din pricina vremii. Oamenii spun că plângi de două ori aici: când vii, și când pleci. Și, sincer, am impresia că atunci când o să plecăm, o să plângem de două ori mai tare. Dar, totuși, în ciuda trecerii anilor, Sighetul, oamenii, amintiirile vor păstra un loc special în inima mea.

BO: Soția ta cu ce se ocupă, lucrează în același domeniu cu tine?
MB: Soția a obținut și ea doctoratul la Grenoble. De fapt, acolo ne-am cunoscut. Eram amândoi pe „frontul” cercetării și ne luptam împreună să supraviețuim. Doctoratul e o experință foarte interesantă, foarte formatoare, însă, dură, în același timp. Nouă ne-a permis să ne găsim și să ne construim o poveste frumoasă împreună. Îndrumătorilor de teză le-am anunțat nunta simulând un articol științific pe care l-am transmis să îl revizuiască. După doctorat, am venit amândoi la Lille, și Céline a început o carieră în mediul privat. Lucrând în informatică, a putut naviga departe de mediul universitar, reușind să valorizeze în mod eficace competențele acumulate în timpul doctoratului. După mai multe experiențe, acum lucrează pentru inspectoratul școlar, organizând și coordonând mai multe aplicații legate de gestiunea resurselor umane ale ministerului învățământului preuniversitar.

În ceea ce privește viața de familie, Lille este un oraș foarte adaptat familiei. Avem doi copii, se distrează de minune. Ne deplasăm cu toții zilnic cu bicicletele și așa, orașul pare mai mic. Amândoi copiii fac diverse activități artistice și sportive care ne-au permis să ne extindem rețeaua de cunoștințe și prieteni. Pe lângă că ne sunt foarte dragi, sunt și foarte importanți pentru diversificarea vieții noastre sociale.

BO: Profesional, cu România mai ai interacțiuni?
MB: Am păstrat legături cu unii profesori și unii colegi (deveniți profesori) din Cluj, însă, deocamdată, nu am reușit să concretizăm o acțiune comună. Acum că am obținut abilitarea, poate posibilitățile vor fi mai numeroase…

BO: Ce-ți dorești/ propui pentru următorii ani, în plan profesional?
MB: De anul acesta am devenit coordonator științific al echipei de cercetare FOX. Așa că de acum, pe lângă proiectele mele, am responsabilitatea de a reprezenta, de a apăra interesele echipei la nivelul laboratorului de cercetare și de a da vizibilitate realizărilor echipei la nivel național și internațional. Din punct de vedere al cercetării, o să continuăm activitățile legate de analiza facială, și o să diversificăm activitățile legate de noi rețele de neuroni impulsionali, mult mai sustenabile din punct de vedere energetic, și care se aproprie foarte mult de modul de funcționare a neuronilor umani.

BO: Mulțumesc mult pentru interviu! Mult succes în activitatea ta și te așteptăm la sărbătorirea Centenarului CNDV, ce va avea loc în perioada 10 – 12 octombrie 2019!
MB: Îți mulțumesc ție și echipei de organizare a Centenarului! Acest tip de eveniment este important, esențial. Ne permite să știm de unde venim, unde suntem și unde vrem să ajungem. Vorbind de viitor, mi-ar plăcea ca într-o zi să găsesc o modalitate interesantă de a transmite ceva în mod durabil liceului, orașului care mi-a permis să mă construiesc. Sunt sigur că într-o zi o oportunitate interesantă o să se ivească!

Brîndușa OANȚĂ




Scriitorul sighetean Gabriel Boros, publicat pentru prima dată în limba română!

O conjunctură favorabilă ne-a făcut să luăm legătura cu romancierul și poetul Gabriel Boros, născut la Sighet, care, cu o deosebită amabilitate ne-a oferit spre publicare în exclusivitate pe www.salutsighet.ro, câteva poezii în care este evocat Sighetul tinereții domniei sale. A acceptat, de asemenea – spre bucuria noastră – să apară în Antologia poeților dragoșiști (absolvenți ai C. N. „Dragoș Vodă”), antologie ce va fi publicată până la sfârșitul lunii septembrie (coordonator, prof. dr. Raluca Lozbă).

****

Scriitorul Gabriel Boros s-a născut la Sighetu Marmației la 10 noiembrie 1945. A urmat la Sighet școala primară, gimnazială și Liceul „Filimon Sârbu” („Dragoș – Vodă”) pe care l-a absolvit în anul 1963. După bacalaureat, a fost înrolat în armată, până în anul 1965. Între 1965 – 1969 a lucrat la TAPL Sighet la secția de achiziții. S-a mutat la Cluj în anul 1969, unde a urmat cursurile Facultății de Drept – Universitatea „Babeș Bolyai”. În 1972 s-a căsătorit, are doi copii – o fată și un băiat. A revenit la Sighetu Marmației în anul 1980, iar în 1983 a emigrat în Germania. Primul volum de poezii i-a apărut în anul 2003, în Ungaria, cu titlul „Autoportret”, iar peste câțiva ani cel de-al al doilea volum, în Germania, cu titlul „Poezii pentru totdeauna”. Din 2004 până în 2017 a publicat 12 romane (în limba maghiară), dintre care două au fost traduse în limba germană, „Die Grube aus Eltville I – II” și un volum de poezii tradus în germană „Bis über Dir Kerzen aufleuchten”.

Cărțile lui Gabriel Boros, poezie și romane, i-au fost traduse în mai multe limbi, în țări din întreaga lume dar, cel mai mare succes îl are în Ungaria și Germania.

La ora actuală, scriitorul Gabriel Boros locuiește în Watzehaim – Hessen, Germania.

*

Suntem acasă (Itthon vagyunk)

Pentru Zsuzsa mea, cu iubire nemărginită

Nu știu când a fost clipa
când timpul s-a oprit –
era primăvară – cred,
aveai chiar ziua de naștere
când lumina albastră
a ochilor tăi
s-a afundat în apa Izei.

Acum, când suntem „acasă”
simt
că nu mai am cuvinte
și nu pot să-ți mai spun
ca atunci – la Grădina Morii
când ți-am spus:
„suntem meniți a fi împreună”.

Azi te văd
contopit in timp
muzica tristă pe cărări
bătute în vânt asculți
cauți păduri – râuri – peisaje
care îți amintesc
când îți spuneam
„Te iubesc mult”.

Atunci eram la izvor
știu sigur
căci pocal mi-era palma
ca să poți bea apă –
culoarea ochilor tăi lumina peisajul
iar pe dig s-au afundat în lacrimi
ultimii trecători.

În apus de soare eram deja pe peron
trenul meu a pornit înapoi spre Cluj
și am privit cu ochii înlăcrimați
cum apune soarele
și dispare – sângerând
(pentru noi de atunci definitiv)
sub munții din Cearda.

****

Caut trecutul (Keresem a múltat)

Caut trecutul – dar nu-l găsesc –
nu-l aflu, pentru că nu aveam trecut
numai prezent am, care înaintează spre viitorul meu
asta mă caracterizează în viața asta.

Îmi caut copilăria – peisajele sighetene
malul Izei și splendida Grădina Morii
unde de mic copil scriam poeme,
prietenilor și omului din viitor.

Îmi caut cunoscuții bătrâni – rudele
pe care-i salutam în avans –
cei ce au știut totul despre mine
înainte să mă nasc.

Caut fetele din copilărie
pe cele cu care am glumit – recitând poezii,
și voiam – să mă iubească
cum le-am iubit și eu.

Caut ajunurile de Crăciun intime
când umblam cu prietenii la colinde
vocea noastră răsuna în peisajul cu zăpadă –
și acum îi aud în urechile bătrâne.

Și-au trecut de atunci decenii bune
nici rude, bătrâne cunoștințe nu mai trăiesc
nici aerul sighetean nu mai are acea atmosferă
care caracteriza orașul meu natal.

Dar gândul a rămas liber
și țările s-au închegat
toate națiile Europei s-au unit
și putem privi cu credință în viitor.

*****

De-o răsuflare (Leheletnyi)

Pentru unica mea Zsuzsika

Mă gândeam la tine ieri
în cafenea –
zilele mă dor mereu
când apar în negura fumului
două făpturi –
privesc câteodată
căci mi-e teamă – că mă înșeli.

Îți aud pașii sub fereastră
văzănd că te pândește luna
nu doar pe mine cade în noapte
cerul îmbibat cu stele.

Știu
că sigur și ție ți-e frică
ca și mie
grăbesc somnul –
iar tu vei veni
în vise rătăcite
în cercuri mici de fum
aduci cafeaua –
în răsuflata ta inimă
ticăie ceasul.

Stai în liniște
nu face gălăgie
căci vecinilor le e frică
dacă sosește cineva –
câinele latră
rupe lanțul
și luna râde.

Câinele latră
vântul bate
cineva sosește
vecinii aud –
și cu ochii larg deschiși
stelele clipesc
așteaptă
ca pământul să bată
să se trezească lumea –
pe cerul negru – cafeniu
râde luna.

Imaginația neconstantă
un nor de fum
intrând în ochi
zorile clipesc
în zgomotul ticăitor.

Zilele pururi mă dor
mi-e teamă – că mă înșeli
vino la mine
căci vreu să te văd –
cu inima înfocată
ceasul mă grăbește.

(Traducere din limba maghiară Brigitta Zahoranszki; ajustare, Róbert Milán Gotha)

Salut, Sighet!




#CNDV100 – Clasa prof. Lucilia Vlad, promoția 1998

Ne apropiem ușor, ușor de sărbătorirea Centenarului C. N. „Dragoș Vodă”! Continuăm prezentarea absolvenților, cu clasa a XII-a G, promoția 1998, diriginte, prof. Lucilia Vlad.

Îi rugăm pe cei care pot aduce informații despre elevii din fotografie, să ne transmită comentarii și/sau mesaje la adresa: office@salutsighet.ro.

 

Fotografie din arhiva prof. Ștefan Huber.

****

L. E.

Imagine de la întâlnirea de 20 de ani a clasei a XII-a G:

Sursă foto: prof. Marius Voinaghi

 

Salut, Sighet!