Inițiat de Institutul Francez din România (IFR) împreună cu compozitorul Keo, Festivalul FrenchMania a propus, în decursul anilor, concerte în care renumiţi artişti români au cântat din repertoriul contemporan, francez și francofon. Institutul Francez din România susține promovarea muzicii franceze, contribuind și la succesul Festivalului „Chants, sons sur scène” din Baia Mare. Sub conducerea Asociației Române a Profesorilor Francofoni (ARPF), acest festival oferă multor tineri români (peste 600) posibilitatea de a cânta în franceză în fiecare an.

„FrenchMania sur mon smartphone” a fost un concurs online de interpretare muzicală, în limba franceză, dotat cu importante premii! Concursul s-a adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, care trebuiau să abordeze un repertoriu francez și francofon din ultimii 10 ani. S-au acordat trei premii (Locul I, Locul II și Locul III)  plus câteva albume de benzi desenate și tricouri IFR pentru următorii clasați.

„FrenchMania sur mon smartphone” i-a avut alături pe Keo, Alexandra Ungureanu, celebrul artist francez Cali și Asociația «Chants, sons sur scène »! 

Juriul concursului a fost format din reprezentanţii Institutului Francez din România, Keo, Alexandra Ungureanu și Cornel Ion – directorul RFI România. De altfel RFI România a fost partenerul princiapl al concursului.

*

Ilinca PLEȘ, elevă în clasa a XI-a E la C. N. „Dragoș-Vodă”, Sighet a câștigat Pemiul I la acest important concurs.

Ilinca, deși foarte tânără, are o bogată activitate muzicală: a cântat la primele 5 ediții ale festivalului „Floare de Colț” din Sighet, a fost invitată  la Festivalul folk „Poarta Sărutului” organizat la Tg. Jiu,  a luat locul I la Concursul „Chants, sons sur scene”, 2018, categoria de vârstă 13-15 ani și a cântat în pub-urile locale din Sighet.

Am dorit să aflăm cum s-a derulat povestea acestui important premiu muzical online și am abordat-o pe Ilinca prin câteva întrebări… rapide!

Brîndușa Oanța: De unde ai aflat despre acest concurs?
Ilinca Pleș: Participasem anterior la festivalul „Chants, sons sur scene” organizat la Baia Mare, însă, deoarece 2020 a venit cu anumite restricții, activitatea s-a mutat în mediul online. Directorul festivalului a înștiințat-o pe profesoara mea de franceză de colaborarea pe care o are cu Institutul Francez, iar când știrea a ajuns și la urechile mele, am spus că pare ceva interesant, mi-ar plăcea să încerc! 🙂

Brîndușa Oanța: Care au fost probele impuse?
Ilinca Pleș: Au fost două probe. În prima, numărul de like-uri și de vizualizări ale clipului decidea cine merge mai departe, iar după cea de-a doua probă, cei 10 finaliști au fost notați de juriu și s-au anunțat câșigătorii. Cerința era ca cele două piese alese să fie din 2010 încoace.

Brîndușa Oanța: Cum ți-ai selectat repertoriul?
Ilinca Pleș: Cânt mereu piese cu care simt că rezonez și interpretez prin prisma experiențelor mele. În prima etapă, am ales ceva pozitiv, care consider că aduce o stare de bine și încredere: „J’ai pas la sagesse de Gandhi, l’assurance de Mohamed Ali mais juste moi, je n’ai rien d’autre à offrir”. A doua piesă a fost ceva mai nostalgică, însă tot cu un aer jucăuș.

Brîndușa Oanța: Care sunt „beneficiile” ce decurg din premiul I pe care l-ai obținut?
Ilinca Pleș: Premiul constă într-o anumită sumă de bani, tricouri IFR, un videoclip filmat împreună cu KEO, Alexandra Ungureanu și artistul francez Cali, și ocazia de a cânta cu ei pe scena Institutului Francez. 🙂

Brîndușa Oanța: Ce știi despre concurență, câți competitori au fost și, eventual, din ce orașe?
Ilinca Pleș: Am fost 76 de concurenți din toate colțișoarele României, tineri cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani.

Brîndușa Oanța: Muzica constituie pentru tine un hobby sau îți dorești să devină o profesie?
Ilinca Pleș: Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar, cu siguranșă ar fi minunat să mă însoțească muzica în fiecare zi. Ce privilegiu să transmiți iubire, din iubire… 🙂

Brîndușa Oanța: Ai avut o echipă „tehnică” pentru a-ți înregistra piesa? A fost simplu?
Ilinca Pleș: Nu am avut o echipă sau aparatură specială. Am filmat ambele clipuri cu telefonul și un suport improvizat. Cele două au fost ajutoare de nădejde!

Brîndușa Oanța: Pe lângă muzică, ce alte pasiuni mai ai?
Ilinca Pleș: Gătesc și mă bucur de zâmbetele – review-uri ale celor care gustă! 🙂

Brîndușa Oanța: Observ că te-ai obișnuit cu competițiile muzicale online. Ce părere ai despre școala online? Cum te-ai descurcat?
Ilinca Pleș: Școala online cred că a fost cea mai potrivită alternativă pentru aceste luni tumultuoase și chiar am participat la ore dar, cu toate astea, sper să ne întoarcem cât mai curând în bănci…

Brîndușa Oanța: Te invităm să le oferi cititorilor „Salut, Sighet!” și o mostră (un scurt video) cu muzica ta. Mult succes în activitatea școlară și muzicală!

Brîndușa OANȚA

foto: captură video

Ți s-a întâmplat vreodată să te pierzi printre gânduri despre viitor? Ai petrecut vreodată ore în șir imaginându-ți cum va fi viața ta peste zece sau chiar douăzeci de ani? Mulți dintre noi alegem să trăim în permanență în viitor, elaborând planuri cu scopul de a ajunge pe culmile succesului, sau, dimpotrivă, așteptând ca succesul să ne bată la poartă. Dar de ce nu trăim în prezentul atât de palpitant, și de ce nu ne întrebăm niciodată ce avem de făcut până la următorul răsărit?

Viitorul… când aud acest cuvânt mă gândesc la necunoscut, la alegeri dificile sau la cărări încrucișate. Dar prezentul… prezentul ne îndeamnă să trăim clipa, să apreciem tot ce este în jurul nostru, pentru că totul poate dispărea într-o secundă. Prezentul ne îndeamnă să fim recunoscători când ne ridicăm dimineața din pat și privim razele soarelui, să lucrăm și să ne distrăm ca și cum ar fi ultima zi a vieții noastre, iar la apus să punem capul pe pernă spunând “ce zi frumoasă am avut, de-abia aștept următorul răsărit”.

Prezentul merită trăit, din plin. Prezentul merită trăit înainte să devină trecut. “Dar viitorul nu merită trăit?” vor întreba unii. Cel mai bun răspuns la această întrebare ne-o poate da chiar ziua de azi. Ieri făcea parte din viitor, mâine va face parte din trecut. Atât trecutul, cât și viitorul nu se află decât la un răsărit depărtare. De ce să nu trăim în prezent, când încă putem schimba ceva? De ce să ne gândim la ce am avut sau la ce am putea avea, în loc să ne gândim la ce avem?

Poate de vină e lumea în care trăim. Poate de vină e stresul sau lipsa timpului. Poate de vină e proverbul “s-ar putea ca ziua de mâine să fie a altuia”. Sau poate de vină suntem noi, care căutam tot timpul vinovatul pentru greșelile noastre, în loc să îndreptăm situația acum. Nu mâine, nu luna următoare, nu în viitorul îndepărtat la care visăm. Acum e momentul potrivit să începem schimbarea pe care vrem să o vedem în viitor si să începem să clădim drumul spre succesul pe care ni-l dorim.

Acum e momentul să încetăm să mai trăim în viitor, pentru că viitorul va fi așa cum ni-l facem noi. Acum e momentul să ne uităm în jur și să realizăm câte motive avem să zâmbim. Iar acum, închei aceste rânduri gandindu-mă la următorul răsărit…

Vasile Gabriel VOUCIUC
clasa a X-a E, C. N. „Dragoș-Vodă”

sursă foto: commons.wikimedia.org

„Să mai scap și de testul ăsta!”. Știi replica, nu? Cu toții o știm, am folosit-o atât de des visând la terminarea unei săptămnai aglomerate și încărcate de prea multe „teste surpriză” la care oricum jumate clasa era absentă, încât am uitat că odată terminată, acea săptămână va deveni istorie, o istorie a clasei a XII-a F, zic eu. Tu, copilul de ieri și adultul de mâine, ți-ai îndeplinit visul: ai scăpat de „chinul” liceului însă, la fel cum Spânul întruchipează „răul necesar” în maturizarea naivului Harap-Alb, nici tu fără de acest „chin” nu ai fi putut deveni ceea ce ești astăzi.

Ce anume ești? E mult prea greu de explicat, dar oprește-te o secundă și privește puțin în spate: e o imensă poartă a vechiului liceu, iar tu, „boboc de felul tău”, ești nerăbdător să treci de ea, nu de alta, dar ai auzit că anii de liceu sunt de neuitat. Și crede-mă chiar sunt, deoarece dincolo de note mici, certuri banale, lacrimi de crocodil și chiar dincolo de proful „nașpa”, e vorba despre priviri jucăușe furate în chioșc, despre țigara fumată în spatele bibliotecii, despre pretextul învățării la bibliotecă atunci când, de fapt, doi ochi albaștri erau motivul, despre orele de română care se transformau în ore de sport, dar, mai presus de orice, liceul e cu și despre oameni. Fie că ne raportăm la cei pe care-i vom lua drept modele în viață, fie că ne raportăm la cei pe care-i vom lua exemple de „așa nu”, cu toții au fost mereu acolo, au crezut în noi și, cu toate că de cele mai multe ori nu au arătat, au știut că adevărata noastră valoare nu constă în familiarul 3, dar nici în cea a supremului 10. Ba mai mult, au avut grijă să ne protejeze aripile de ploile năpraznice și de țurțurii mult prea reci ai bătrânului ieri,  încât zborul nostru să fie unul lin, reversibil peste ani și ani la cuiburile de care EI vor avea atâta grijă.

Harap-Alb sunt eu, cea din ultima bancă și azi inițierea a luat sfârșit (sau poate e doar începutul?). Patru ani frumoși cu lacrimile și zâmbetele lor se aștern în adânca fântână a amintirilor, de unde atunci când voi fi ostenită de atâta drum, mă voi rătăci printre „râpi și gropi adânci” să-mi stâmpar setea, acea sete care va trăi o viață deșertică, dar cufundată în apele mult prea senine ale amintirii.

La fel cum în orice basm reușita eroului e una colectivă și nu individuală, mulțumesc din suflet „personajelor sisifice” zicându-le doar atât: recunoștința a răgușit, dar admirația e supraomenească!

Popular sau cult, nici că mai contează acum, basmul nu ține cont de autor ci de elementele fabulosului care construiesc caracterul social și spiritual al unui erou capabil să treacă cu bine orice probă. Și nu mă refer aici la proba de BAC, ci mă refer la acele probe ale vieții pe care, dacă le cazi, nu prea ai sesiune de toamnă.

Creangă ar spune că: „Amu cică era odată…”, însă eu aș spune că: „A fost cea mai frumoasă dată”…

Ioana TRIFOI
clasa a XII-a F, C. N. „Dragoș-Vodă”

1 aprilie 2020
Azi copiii pot cere luna de pe cer și o primesc, adulții caută peștișorul norocos, iar perii albi și-ar dori doar o pasăre de aur care să le aducă în zbor tinerețea. Azi fiecare cere ce vrea, dar oferă altceva, pentru că azi e 1 Aprilie – o zi care ne aduce aminte cum suntem în celelalte 364 zile ale anului. Nu o spun eu, ci chiar Mark Twain. Eu doar meditez asupra acestei afirmații…. Oare chiar așa să fie? Oare 2 mai, 5 iunie, 25 decembrie să fie tot un 1 Aprilie, dar cu alt chip? De ce alegem să păcălim încontinuare de parcă nu am ști că minciuna e un paravan de protecție pe termen scurt?

PROVOCARE: Astăzi, păcălește viața! Ademenește-o cu vorbe duioase, spune-i că vei fi mai bun, mai amabil, mai corect, mai iubitor, mai recunoscător, mai modest, mai,mai…. Spune-i! Sună melodios, nu? Atunci, haide să punem împreună în practică tot ce am vorbit cu viața! Păcălește viața: trăiește frumos!

2 aprilie 2020
Azi am descoperit că nu există doar o cheie a comunicării, ci un întreg mănunchi. Reflectă, perseverează, focusează-te mai mult pe ascultător, stabilește relații, dar continuă să îți scrii povestea! Fă-ți curaj! Totul începe de undeva. Ce vine ușor nu durează, iar ce durează nu vine ușor! Mulțumesc, Club Interact Sighetu-Marmației, că putem crește atât de frumos împreună!

3 aprilie 2020
Vreau o țară ca afară…
Așa spune un mare cântec românesc.
Eu nu vreau o țară ca afară; vreau doar țara mea. Țara mea frumoasă cu oameni luptători, ambițioși, perseverenți, talentați. Țara mea ce i-a oferit lumii pe Ciprian Porumbescu, George Enescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana și lista poate continua la infinit. Vreau doar o țară în care oamenii ajută, ascultă, respectă, muncesc, iubesc. Nu vreau să fie ca afară, vreau să fie unică. Iar țara visurilor mele se va forma doar dacă eu, tu, el și ea punem umărul.

4 aprilie 2020
Adesea ne jucăm cu Dumnezeu ca și cu o tablă de șah. Când avem doar binecuvântări îl considerăm un simplu pion crezând că nouă ne aparține pământul. Când totul ia o altă traiectorie, e ca și un nebun. Neplâncându-ne monotonia, Dumnezeu e pentru noi ca o tură: doar înainte, fără abateri spre alte căi. Dar întotdeauna uităm că fără rege nu se poate da șah-mat. De aceea rege nu îl considerăm, nu ne place. Vrem să avem noi ultima lovitură….

5 aprilie 2020
Pentru lucrurile pe care le practic în privat, voi fi răsplătit în public. (Anthony Robbins)
Corect, dar, după părerea mea, incomplet. Pentru tot ce practic în privat, vor fi și alții răsplătiți în public. Spațiul și timpul nu pot fi oare finite? Atunci duplicitatea de ce nu are avea o limită? De reținut: tot ce practic eu va avea efecte asupra celorlalți. Azi… atât.

6 aprilie 2020
Odată cu războiul s-au schimbat și cuvintele, și sunetele. Spui „mama” și e cu totul altceva, spui „casă” și e, la fel, cu totul altfel. Li s-a adăugat ceva. Mai multă iubire, mai multă teamă. (Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici)

7 aprilie 2020
4 valori ale unei comunități puternice: credință, integritate, devotament, altruism.

8 aprilie 2020:
Am descoperit azi un proverb român care spune În vin e adevărul. Ei bine, pe eticheta sticlei nu apare adevăr. O fi greșit proverbul sau am greșit noi crezându-l? Când nu vrem să spunem adevărul, ne ascundem după ce ne convine. Nu, nici în vin , nici în copil, nici în soare nu e adevărul. În om e adevărul. Trebuie doar să îi deschidă lacătul cu cheile virtuții.

9 aprilie 2020
Dacă punem reflectoarele pe calitățile unei persoane, acestea se vor dezvolta și vor crește frumos sub ochii noștri. Dar dacă le punem pe defecte? Ce rezolvăm promovând falsa înțelepciune ?

10 aprilie 2020
V-ați gândit vreodată la culori, la cum se combină, la ce ne-ar spune? Pentru mine, albastru e culoarea care îmi inspiră dorința de a o lua de la capăt chiar și în cele mai grele momente. Dacă e să o vorbim despre verde, zic să ne uităm la frumusețea naturii și e de ajuns. Pentru a înțelege galbenul doar deschideți poarta soarelui. Roșul se ascunde în petalele trandafirului. Alb… albul se simte mirosind crinii. Iar pentru roz, portocaliu, violet… deschideți-vă inima! Lăsați-vă imaginația să zboare!

11 aprilie 2020
Ce are prioritate în viața ta?
Ce ar trebui să aibă prioritate în viața ta e ceea ce te învață să fii:
Puternic
Răbdător
Iubitor
Onest
Rațional
Invincibil
Tenace
Atent
Tăcut
Excelent

12 aprilie 2020
De la iubire la ură e doar un pas. De la admirație la dispreț e o linie atât de subțire. Ne-o demonstrează chiar ziua de azi.
De Florii nu se sărbătoresc nici copacii înfloriți, nici venirea primăverii, nici măcar florile din viața noastră. Azi se sărbătorește intrarea lui Isus în Ierusalim. Cât de schimbător e omul… Creat să fie adaptabil,dar alegând mereu și mereu schimbarea, viteza, mulțimea. Duminică a fost primit pe un drum de flori, de osanale… iar vineri drumul a dus spre dealul Golgotei. A fost nevoie de 4 zile… Doar 96 ore oferite tot de Împăratul universului pentru ca oamenii să se schimbe complet, de la flori la spini.

Te-aș întreba și m-aș întreba: noi ce facem în zilele fără flori? Ia exemplul lui Isus!

13 aprilie 2020
Soare, oameni, iarbă, flori…
Noi de normalitate doritori.

14 aprilie 2020
Azi am descoperit o frântură de înțelepciune: o muscă în farfurie poate fi un fapt banal sau o tragedie cosmică. Ești pe pământ, iar deasupra ta sunt o infinitate de stele. Ești între oameni și în jurul tău sunt mii de păreri. Nu le interpreta, ci încearcă să le înțelegi. Nu le eticheta drept neimportante, ci îmbunătățește-le.

15 aprilie 2020
E greu să înveți ce știi. E foarte greu să înveți ce știi, deoarece niciodată nu vei fi mulțumit. Vei dori mereu să evoluezi și nu e rău deloc. Vei dori să crești, vei face eforturi, vei plânge, vei sacrifica pentru ce îți dorești să fii sau să știi. Dar până ajugi la podium, e greu să înveți ce știi… dar e atât de frumos….

16 aprilie 2020
Îmi aduc aminte de primele zile din martie. Aveam teama de necunoscut, de boală. Eram speriată pentru mine și pentru toți.
Dar acum nu știu ce e cu mine…. Frica a fost înlocuită de calm. Unii ar numi acest sentiment indiferență, dar eu știu că e doar calm. Cu siguranță am învățat că situațiile de criză nu se gestionează cu teamă, ci cu încredere.

17 aprilie 2020
Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele. Păsările știu asta, oamenii nu. (Lucian Blaga)

18 aprilie 2020
Și ne iartă nouă greșelile noastre PRECUM și noi iertăm greșiților noștri…
De multe ori repetăm fraza aceasta ca pe o mantră. Însă este acolo un cuvânt uzual precum… un cuvânt ce introduce o altă propoziție pe care, adeseori, o rostim șoptind, în grabă, mai cam pentru noi decât pentru Domnul. Oare de ce? De ce ne e atât de greu să iertăm și pretindem atât de ușor să fim iertați? Încă nu am aflat răspunsul….

19 aprilie 2020
Ai muri pentru o minciună?

Eu… nu. Dar, pentru a mă salva chiar și pe mine- cel dintâi între păcătoși- cineva a murit pentru o minciună. Știe din ce suntem făcuți… de aceea ne-a iubit atât de mult, dând ca și garant un rege. Și noi ce trebuie să facem? Doar să fim lumini printre oameni! Luptă-te lupta cea bună și aleargă pe calea dreaptă. Caută evlavia, dragostea, răbdarea, bunătatea, cinstea, adevărul și credința. Bucură-te întotdeauna și, în aceste zile, descoperă puterea rugăciunii de acasă.

Mulțumesc că mi-ai dat șansa ca, ori de câte ori mă tem, sunt în fundul gropii sau pe vârful muntelui, eu să mă încred în Tine!

20 aprilie 2020
Iubesc să gătesc… Și tot gătind am asociat această artă cu viața. De ce? Pentru că pe calea mea, arta culinară a părut un munte pe care nu credeam că îl voi urca. Dar acest lucru s-a schimbat radical și de atunci în special patiseria și cofetăria sunt parte din mine. La fel ca în viață încerc, aduc inovații, improvizez când nu îmi văd lungul nasului și mă cred mai mare decât chefii, învăț, culeg rețete noi, iar finalul îmi demonstrează că nu am greșit investind în această pasiune. O viață echilibrată înseamnă câte o prăjitură în fiecare mână…

21 aprilie 2020
Azi scriu din perspectiva grădinarului, a micului producător…

Am crescut printre roșii, ardei, vinete, păstăi, castraveți. Am fost crescută de oameni modești, dar sinceri care m-au învățat întotdeauna ca vorba să îmi fie ca și fapta. Iar dacă vorba a fost produsele noastre sunt bio, așa ne e și fapta. De ce? Pentru că ne respectăm și îi respectăm pe clienții noștri. Am crescut printre legume și nu îmi pare rău deloc. Am învățat să respect munca fiecăruia, am învățat că eforturile dau roade, am văzut că o sămânță poate da naștere unei binecuvântări așa cum un zâmbet dă naștere altui zâmbet. Am fost crescută de oameni muncitori, corecți. Nici nu aveam nevoie de mai mult.

Acum m-au năpădit lacrimile – cuvintele sufletului. Sunt atât de mândră de ei!

22 aprilie 2020
Se spune că o poză e mai grăitoare decât mii de cuvinte. De aceea iubesc să fac fotografii. Cum ar fi viața noastră fără amintiri?
Iubesc să fac fotografii, să citesc, să scriu, să gătesc, să muncesc, să învăț, să cânt… Iubesc oamenii, muntele, florile, zâmbetele, marea….. Iubesc poate prea multe, dar niciodată îndeajuns.

23 aprilie 2020
Cartea îți e prietenul în ceasuri de neliniște, e doctorul la începutul bolilor, e sfătuitorul de bine în nevoi, e bătrânul care te netezește pe cap și-ți arată calea cea adevărată. (Ion Simionescu)

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Nu am realizat când literatura a devenit pasiunea mea. Știu doar că m-am prins de ea ca de o frânghie și nu m-am mai lăsat.

24 aprilie 2020
Săptămâna aceasta am scris despre o parte din pasiuni. Nu știu neapărat de ce, poate am vrut să vorbesc cu mine, am vrut să îmi confirm că fac bine, dar se poate și mai bine. Atunci când toți spun că ești perfect mustarea are rolul ei important.

25 aprilie 2020
Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. (Psalmii 19:13)
Descoperim multe…. cunoaștem galaxii, anticipăm unele catrastofe, gestionăm situații de criză, zburăm dintr-un loc în altul… dar nu știm tot. Totuși avem impresia că totul ne este în mână când, de fapt, am descoperit doar un pumn de nisip din marele Univers. Doar capitolul mândrie ia încet, dar sigur, locul întregii cărți.

Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. Păzește-L și de teamă, stres, uitare, amorțire, indiferență. Dar, mai important, învață-L să-și păzească credința. Tu și El… infinit.

26 aprilie 2020
Dacă iubești pe cineva doar când se conformează idealurilor tale, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu faci sacrificii, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu îi spui când greșește, aceea nu e iubire.
Dacă iubesți…. Îmi vei spune STOP! Ce știe un adolescent despre iubire? Poate nu știu multe, dar sunt sigură că la final rămâne iubirea!

27 aprilie 2020
Stimată Coronovacanță, văd că nu te grăbești să pleci!
Ne-ai obligat să purtăm măști și ne-am conformat! Ai impus izolarea la domiciliu și am ascultat (știi și tu că sunt excepții care întăresc regula) . Ne-ai tot repetat să avem grijă de igiena noastră și nu ai făcut rău. Însă observ că nu îți e dor să vezi elevi mergând la școală. Și poate, în tot răul, acest lucru e pentru a ne responsabiliza. Școala online nu va înlocui niciodată dascălul- călăuza noastră. Poate vrei să ne dai o lecție pentru a le oferi respectul care li se cuvine. Dar până când învățăm această lecție, propun să fim responsabili pentru noi și viitorul nostru.

28 aprilie 2020
Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o. Să nu stai lângă un om doar pentru interes. Să nu înveți ceva doar pentru a arăta că știi. Să nu ajuți doar pentru a aștepta laude. Să nu ierți doar pentru a reproșa mai târziu. Să nu faci niciodată ce ție nu ți-ar plăcea să ți se facă.

29 aprilie 2020
În acest moment lumea e împărțită în cel puțin două categorii: cei care susțin că ne vom schimba și cei care afirmă vehement că după această criză vom fi tot la fel. Eu nu știu ce să zic. Mi-ar plăcea să cred că ne vom schimba, dar ceva mă împiedică. Am trecut peste atâtea catastrofe și am rămas tot la fel. De ce? Pentru că avem impresia că ni se cuvine totul fără să facem nimic. Ne rugăm să se deschidă bisericile, dar câți vom merge în ele? Ne e dor de școală, dar când începe câți vor merge voioși spre ea?Vrem să-i vizităm pe bătrânii noștri, dar după… după cât de singuri vor fi iar? Vrem să revină totul la normal. Dar ce facem pentru acest lucru? Și, până la urmă ce mai e normal într-o lume superficială?

30 aprilie 2020
Oare chiar am scris tot ce nu ar trebui să fie uitat?
E spre asfințit și o serie de întrebări își caută răspunsul.

31 aprilie 2020
Lucruri învățate în coronovacanță:
• Ți-a spus cineva Ai grijă de tine!? Sau s-a interesat de cum te simți cu adevărat? Ți-a transmis vreun gând bun? Atunci păstrează acel om lângă tine!
• Dacă tu ai fost un om puternic și i-ai ridicat pe alții, rămâi așa în continuare! Dacă meritele nu îți sunt rescunoscute, adu-ți mereu aminte ca un copac fără rădăcini nu există, iar rădăcinile nu sunt vizibile.
• Timpul e prețios. Iar omul e și mai prețios ca să îl irosească.
• Ai văzut și azi raza soarelui? Mulțumește!
• Atunci când nu ai nimic, tot ai ceva. Uită-te în sus!
• Cu adevărat vreau să fiu dascăl… un dascăl ce va pune întrebări, va asculta păreri, va oferi provocări, va mustra la nevoie, va încuraja fără măgulire, va învăța mereu și va vorbi despre lacrimile sale pentru ca elevii să le plângă pe-ale lor.
• Cartea, florile, muzica, liniștea sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai omului.
• Biserica poate fi chiar în casa ta.
• Nu e bine să îți faci priveghiul înainte de vreme.
• Am învățat că e greu să te înțelegi. Oferă-ți timp! Fă-ți curat în gânduri. Ai răbdare cu TINE și vei avea și cu alții.
• Fiecare zi oferă și soare, și ploaie! Alege ce vrei să faci cu ele!
• Nu te lăsa pradă amânării!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă”

Salut, Sighet!: Pentru cititorii noștri…. cine este și ce poveste de viață are Lavinia Pop – Coman?
Lavinia Pop-Coman: M-am născut în Sighetu Marmației, am absolvit Colegiul Național „Dragoș – Vodă” (promoția 2003) și am continuat studiile la Facultatea de Teatru, secția Actorie, absolvită în anul 2011. Un pic mai târziu, mi-am descoperit pasiunea pentru păpuși și, acum le combin, fiind actor-păpușar în București. Am colaborări cu Teatrul Bulandra, cu Teatrul de Artă, cu Unteatru și cu Opera Comică. Iar spectacolele mele de suflet sunt „Iepurele Alb” la Teatrul de Artă, despre care s-a spus că trezește emoții aproape uitate în inimile oamenilor mari, iar cel de-al doilea spectacol este „Zaharașka” și a avut premiera la Unteatru, în luna februarie. Este un spectacol care vorbește despre lucrurile mici care se văd doar dacă ai o inimă mare. Îmi este foarte dor de scenă dar, până când ne vom revedea, îmi rămân poveștile de citit.

Salut, Sighet!: Proiectul tău este, așadar, pentru copii?!
Lavinia Pop-Coman: Proiectul „Povești cu Zaharașka” este dedicat copiilor, a prins viață în ultimele săptămâni de izolare și de liniște și se dorește a fi un stimul în dezvoltarea imaginației și creativității copiilor. „Povești cu Zaharașka” este un proiect de suflet, prin care mi-am propus să aduc bucurie și, cel mai important, să dau mai departe ceea ce am învățat și, sper eu, să stârnesc creativitatea copiilor.

Salut, Sighet!: Cum a prins viață… Zaharașka?
Lavinia Pop-Coman: „Povești cu Zaharașka” s-a înfiripat în mintea mea în urmă cu vreo doi ani, când am fost în Siberia, la un workshop de o lună, ca să învăț să construiesc această păpușă, care are un sistem unic în lume, inventat de Maestrul păpușar Valadimir Zakharov care, din păcate, nu mai este printre noi, dar care mi-a lăsat cel mai de preț dar, pe Zaharașka. Tot ce îmi doresc este să dau mai departe acest dar, această variantă de povești ilustrate pentru copii – spuse cu Zaharașka alături de mine – mi s-a părut cea mai potrivită.

Salut, Sighet!: Ce provocări presupune joaca cu… păpușile?
Lavinia Pop-Coman: Lucrând cu copiii, am înțeles foarte repede cât impact are teatrul și joaca cu păpușile în dezvoltarea lor. O păpușă în mâna unui copil devine vocea emoțiilor acelui copil. El chiar dacă nu reușeste să exprime prin cuvinte ce simte, dacă are o păpușă în mână, îi va transfera acesteia instant și organic starea lui, cea adevărată, din acel moment. Negreșit. Ce este asta, dacă nu o terapie și o cunoaștere dincolo de cuvinte? Păpușile sunt magie poate doar pentru un adult, pentru copii sunt tot atât de reale ca și ei. Îmi doresc să aduc înapoi lumea imaginației. Cititul de povești provoacă mintea să își imagineze, crează întrebări, pe când desenele oferă răspunsuri.

Salut, Sighet!: Unde te găsim?
Lavinia Pop-Coman: Am canalul meu cu povești, fabule, poezii, la care am creat ilustrații și am inventat tot soiul de păpuși, unele cu ce am avut prin frigider, cum este greierele din „Greierele și Furnica”, care e făcut din două măsline și aripi din Frunze de physalis sau broscuța țestoasă dintr-o jumătate de nucă din „O vizită”. Vă dau și linkul canalului de pe youtube și îi invit pe copiii și parinții care iubesc poveștile să se aboneze la acest canal: http://www.youtube.com/c/PovesticuZaharaska

Salut, Sighet!: La ce lucrezi acum?
Lavinia Pop-Coman: Acum am început să lucrez la povești mai lungi și la păpuși care prind ușor viață în mâna unui copil (vezi marionetele eșarfe din „Prințul fermecat” sau „Cei trei purceluși”). Tocmai am terminat filmările pentru următoarea poveste, Degețica, la care am creat ilustrații din tablouri vii, cu tot ce am găsit în natură. Urmează să postez și tutoriale despre cum putem realiza acasă diferite păpuși de teatru, în doar 10 minute.

Salut, Sighet!: Mulțumim, Lavinia și mult succes!

Salut, Sighet!

Sâmbătă, 21 martie 2020
„Viața și romanele nu sunt făcute decât din întâlniri.” (Jean d’Ormesson)

Azi e ziua mondială a poeziei. Într-un joc cu mine însămi, îmi propun să recitesc ultimul volum de poezie pe care l-am așezat în bibliotecă. Deși înțeleg că e vorba de o desfătare lirică, mă îndrept spre rafturi cu nerăbdarea unui copil pus pe șotii. Descopăr că e vorba de „Templul de Adamant” al Antoniei Luiza Dubovici, carte dăruită în 2019 de poeta pe atunci însărcinată, cu dedicația: „O stea din constelația sufletului meu pentru nemărginitul univers al sufletelor domniilor dumneavoastră”.

O redescopăr pe Antonia între oale care fierb și cuptoare care sună. Sunt câteva poezii pe care am nevoie să le citesc de două-trei ori, altele mi se cuibăresc în suflet de la primul vers. Îmi place atât de mult confesiunea Antoniei, felul în care dezvăluie cititorilor viața ei interioară încât devin curioasă de forma pe care ar îmbrăca-o în limba franceză poezia mea preferată din lirica ei:

Le Temple

J’erre la pensée fatiguée.
J’ai touché à la mort
et rien n’a tremblé
dans mon cœur. Pas un seul souffle.
Un ange demeure dans la lumière.
Il a vu mon âme effacée comme la cire
qui lui a coulé sur la manche pendant toute la vie.

Dehors, la lumière s’estompe et les oiseaux croulent sur
mon âme
comme une main chaude qui dévoile des étoiles.

După ce o recit de câteva ori, în timp ce condeiul a redevenit cuțit și taie mărunt zarzavaturile pentru salata de bœuf, constat că acest poem sună bine în orice limbă. Mă declar mulțumită și deloc preocupată de prânzul amânat. Bucătăria s-a umplut cu picături de divin și cu aburi de cădelniță.

Îngerul, scoica și altarul din creația ei mă însoțesc constant în realizarea sarcinilor menajere de sâmbătă așa încât, la un moment dat, în minte, apoi pe hârtie, îi răspund Antoniei cu o fărâmă de confesiune personală:

Poetul din mine compune
pe-acorduri de liră sfințită-ntr-o noapte de-un înger pribeag.
Scrie plângând, înmuindu-și penița-n
ulei de tămâie din Templul cel Sfânt.
Ia rănile-adânci, le-nchide-ntr-o scoică
și pios o așează pe-un țărm de altar.

Ai zice că între mine și Antonia e o lume întreagă de când s-a mutat în Statele Unite. Și totuși, mai aproape ca azi n-am fost niciodată.

Poate această întâlnire, poate un semnal scânteietor din univers sau o fulgerare de lumină interioară mă convinge că mai există creație:
labirint verde
câmpia-n înserare
ocean de greieri

prof. Luminița COLOPELNIC

*****

Absolventă a Facultății de Litere, secția română-franceză, a Universității de Nord din Baia Mare, orașul natal, Luminița Colopelnic și-a început cariera în învățământ în cadrul facultății care a format-o și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Căsătoria cu un viitor preot o va aduce în Sighetu Marmației unde de 21 de ani predă limba franceză la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”. An de an pregătește elevi pentru olimpiadă și pentru atestatele lingvistice. Timpul liber și l-a dedicat teatrului ca actor amator la Centrul Cultural, clubului de dezbateri pe care l-a înființat la CNDV și cursului opțional de limba chineză pentru copii și adulți. Activează de 6 ani în Serviciul de Ajutor Maltez, sucursala Sighet, unde în prezent este președinte, dar coordonează și activitatea celor 40 de elevi voluntari din Tineretul Maltez.

Deși la 18 ani obținuse mențiune pentru proză la Festivalul național „Vasile Lucaciu”, a fost, după cum ne-a mărturisit, prea ocupată să trăiască. Scrisul a rămas în urma creșterii a doi copii, a proiectelor școlare sau de voluntariat.

„Izolarea la domiciliu mi-a reînsuflețit pasiunea pentru scris și mi-a oferit răgazul necesar pentru așternerea pe hârtie a acelor semnale luminoase sau sonore care pot duce la corectarea direcției, semnale pe care le-am reunit într-un jurnal numit Balize. Am început să le descopăr în 11 martie și continui să descopăr balize aproape zilnic.” (prof. Luminița Colopelnic)

*****

N.r.: pagina de jurnal face parte din volumul în lucru „Balize”, care va fi publicat curând.

Dacă până ieri nu puteam să ne oprim din fuga continuă pentru a observa ce se află cu adevărat în jurul nostru (oameni, animale, natură etc.) și continuam să ne plângem de programul zilnic mult prea încărcat fără a încerca măcar să schimbăm ceva, azi totul e diferit.

Oare chiar ne trebuia un asemenea șoc pentru a ne trezi la realitate? Pentru a vedea ce viață „perfectă” duceam înainte și pentru a învăța să apreciem lucrurile mărunte. Totuși, chiar dacă azi avem timpul necesar pentru a medita la tot ce se întâmplă, ne sperie gândul zilei de mâine.

Mâine, ziua în care acest calvar se va sfârși, ziua în care totul se va schimba. Oare vom începe să trăim în alt mod?… vom zâmbi mai mult și ne vom bucura de ceea ce contează cu adevărat? Sau ne vom continua viața din punctul în care am lăsat-o, considerând momentele prezentului un coșmar demn de lăsat în ceea ce urmează a fi trecutul? Înainte aveam tendința să punem toate lucrurile care nu decurgeau conform așteptărilor noastre pe seama timpului limitat sau a activităților zilnice stresante dar, situația actuală ne dovedește în fiecare clipă că timpul era folosit drept scuză, adevăratul dușman fiind faptul că voința noastră nu este destul de puternică.

Ne sperie diferitul, un termen care poate însemna în egală măsură binele sau răul. Nu ne dăm seama că mare parte din ce trăim acum este consecința supremă a tuturor acțiunilor noastre și am da orice să dăm timpul înapoi, să ne bucurăm de tot ceea ce ni se părea normal odată. Din cauza faptului că tehnologia a evoluat atât de repede, am avut impresia că nu mai poate interveni nimic care să nu poată fi controlat de către om dar, surpriza a fost foarte mare, căci dușmanul cel mai mare al omului este chiar el însuși. Să ne imaginăm faptul că noi trăim acum o lecție de istorie din viitor, perioada de care o să le povestim nepoților și strănepoților așa cum bunicii ne-au povestit despre încercările la care i-a supus viața dar, fie ele războaie, boli, cutremure, incendii sau orice alte catastrofe, au reușit să treacă peste și să înfrunte „diferitul” care a devenit mai apoi „normalul” nostru.

Sperăm la un viitor luminos, în ciuda tuturor problemelor care se vor ivi pe parcurs, fiecare obstacol transformându-l într-o lecție care odată pierdută în negurile trecutului ne face mai puternici.

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
clasa a IX-a, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța”, Cluj-Napoca

După două săptămâni de muncă intensă, Clubul de Robotică Tech – X CNDV, reprezentat de cel mai neobosit specialist, elevul Darius Giurgi, a reușit să finalizeze aproape 100 de viziere. Acestea au fost livrate – gratis – sau urmează să fie livrate mâine (din ultimele ce se finalizează azi) în punctele cheie, acolo unde s-a manifestat interesul maxim și unde este cea mai mare nevoie, în aceste zile dificile.

Astfel s-au trimis deja viziere la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sighet – 11 buc., Secția Infecțioase Spital Sighet – 3, Laborator Spital Sighet – 5, SMURD Sighet – 6 buc., SMURD Bogdan – Vodă – 3 buc., Secția Interne Spital Sighet – 6 buc., Ambulanța Sighet – 5 buc, Asistență Socială Sighet – 6 buc., Asociația „Suntem vocea lor” – 5 buc. etc. Darius continuă să producă viziere, urmând să fie onorate cererile care s-au mai primit, în ultima perioadă, de la Poliția Sighet, medici de familie etc.

Trebuie să menționăm că pe adresa Clubului de Robotică au mai fost primite câteva sponsorizări (inclusiv de la un sighetean stabilit în Anglia) ce vor fi utilizate pentru cumpărarea de consumabile.

Într-un timp relativ scurt, vizierele au ajuns în locurile unde era mare nevoie de ele și munca lui Darius continuă iar de “livrări” se ocupă, respectând, evident, condițiile de carantină… doamna prof. Cornelia Hotea.

Salut, Sighet!

Ne dorim să credem astfel! Există o putere superioară, interpretată de fiecare în mod diferit, care ne leagă cu universul. Consider că „supremația” în care credem se ocupă de destinele fiecăruia și de felul în care propriile acțiuni ne afectează. Cred că această forță supremă este controlată de noi înșine, iar divinitatea care ne conectează, se află în fiecare dintre noi.
Îmi imaginez că mulți dintre voi ați auzit de „Legea atracției universale”, această expresie care pentru unii nu-și are sensul, iar pentru alții schimbă viziuni. Felul în care funcționează este identic pentru toți cei care o „simt”, însă, percepția acesteia este diferită pentru fiecare dintre noi. Astfel, „Legea atracției”, din punctul meu de vedere, este una din metodele „cheie” prin care ne conectăm cu universul.
Existența pe Pământ este percepută diferit de către fiecare dintre noi, aceasta fiind „modelată” în funcție de propriile gânduri și percepții. În mod sigur, în noi se află un mini univers, unde iau viață dorințe, idealuri, unde frumosul este interpretat diferit, iar la fiecare în parte, motivele care stârnesc diferite stări nu coincid mereu. Legea atracției constă în felul în care gândurile noastre generează acțiunile care se petrec în viața de zi cu zi. Tindem să ne pierdem în trecut, rămânând puternic afectați de momentele prin care am trecut. De aceea, de multe ori, ne focusăm asupra părților negative, asupra concepțiilor care nu ne plasează într-o postură favorabilă, gândindu-le și regândindu-le, până când ele ajung să ne stăpânească pe noi, nu vice-versa. Ne aștepăm să o dăm în bară, să nu lăsăm o impresie bună, să nu reușim într-un anumit domeniu. Astfel, anticipând un eventual moment negativ, ne lăsăm cuprinși de genul acesta de gânduri și ne comportam ghidați de ele, ajungând marioneta propriilor noastre stări. Devenim emoționați sau nervoși la un interviu, având impresia că o să meargă prost și lăsăm aceste sentimente să vorbească în numele nostru. Nu avem curajul să ne spunem părerea de frică să nu fie greșită, iar toată această energie pe care o purtăm, ajungem să o împrăștiem în jurul nostru și să trăim în ea. Atragem același gen de energie și nu suntem capabili să înțelegem care este motivul pentru care nu suntem cu adevărat fericiți.
Categoric, legea atracției schimbă percepția, punctul asupra căruia ne focusăm. Nu lăsăm ca trecutul să devină viitorul, ci, înțelegem că avem toată puterea necesară ca să ne schimbăm viața așa cum ne dorim și simțim că ne-ar aduce beneficii și fericire. Fiindcă suntem ghidați de propriile emoții, acțiunile noastre denotă ceea ce simțim și energia care ni se întoarce, este energia pe care am răspândit-o în univers. De aceea, dacă ne impunem că lucrurile o să meargă în mod pozitiv, fără să ne risipim în așteptări, ci pur și simplu să vedem prin „ochi frumoși” ceea ce ne dorim să ni se întâmplă, toate vor decurge astfel. Dacă ne vizualizăm în situațiile respective și vedem partea plină a paharului, implicit, introducem în viața noastră energia pozitivă de care avem nevoie, căci, datorită dorințelor pe care le avem, suntem capabili să îndeplinim ceea ce ne aduce fericire. În subconștientul nostru, lucrurile deja s-au întâmplat așa cum ne dorim, iar acțiunile noastre pur și simplu pun în practică ceea ce am vizualizat. De aceea se spune că universul este conectat cu noi, deoarece gândurile noastre produc energie, pe care o răspândim în jurul nostru și care atrage același tip de energie.
Astfel, da! Cred că suntem conectați cu universul, iar „Legea atracției” își are sensul și menirea de a ajuta oamenii să vadă lucrurile divers față de momentul în care au înțeles că gândurile noastre generează evenimentele prin care trecem.

Giulia Șofron
Clasa a IX – a
CNDV Sighetu Marmației

Flori de cireș într-o zi de primăvară
Iar tu pierzându-te
În camera ta cu pereții pictați în roz,
Un roz atât de banal, o culoare a copilăriei,
Suflete pierdute printre geamuri de sticlă colorată
Visând acum la lucruri simple…

Suflete pline de speranță, care până azi nu s-au descoperit
Iar acum, speriate de reflexia fricii,
Se ascund printre cuferele cu amintiri ale bunicilor

Flori de cireș fredonând bucuria primăverii,
Fără plimbări în parcuri și-n gălăgioase companii,
Cu zile călduroase luminate de propria fereastră
Și acadele de zahăr care și-au pierdut gustul.

Flori de cireș care nu pot fi așezate în palmă
Doar cu ajutorul gândului care deja a obosit.
Amintiri care azi te chinuie să le descoperi adevăratul sens
Cuvinte aruncate aiurea pe hârtie…
Care-nțelese, spun povești.
Apusuri care până ieri,
Nu rezonau cu mine
Azi îți oferă speranța
Unui nou început.

În jurul tău, totul e liniște
Iar haosul e în propria ta cameră
Sau poate doar la tine în suflet .
Lucruri care până ieri ți se păreau banale
Azi îți lipsesc …
Și în toată această tăcere
Tu speri, visezi și mergi înainte…
Privind apusuri și rememorând răsărituri.

Andrada-Lacrima GRAD
Clasa a XI-a F, CNDV