Sighet: SHAVUOT – sărbătoarea primirii Torah | VIDEO – dr. Sorin Markus |

SHAVUOT – SĂRBĂTOAREA SĂPTĂMÂNILOR: această sărbătoare evreiască are loc în a șasea zi a lunii Sivan (sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie). SHAVUOT comemorează ziua în care Dumnezeu a dăruit Torah  poporului lui Israel pe Muntele Sinai. Ea are loc la șapte săptămâni (la 50 de zile) după al doilea Seder de Pesah și este parte a celor trei pelerinaje numite Shalosh Regalim.

Lui Moise și însoțitorilor lui le-au trebuit șapte săptămâni sa ajungă la Muntele Sinai. Sfârșitul acestui drum parcurs în șapte săptămâni este SHAVUOT. Perioada în care are loc această sărbătoare s-ar putea să coincidă cu o și mai veche sărbătoare a secerișului. Datorită acestei asocieri, evreii adesea își „aduc exteriorul în casă” decorandu-și casele și sinagogile cu flori și ramuri verzi. Foarte mulți își petrec întreaga noapte studiind și pregătindu-se să primească  Torah.

În cadrul Comunității Evreiești Sighetene s-a sărbătorit Shavuot-ul marți după amiaza, 11 iunie 2024:

Foto & video: dr. Sorin Markus




La Sighet s-au comemorat 80 de ani de la primele deportări ale evreilor

Vineri, 24 mai 2024, la Monumentul Holocaustului din Sighet s-a adus un omagiu și s-au comemorat victimele Holocaustului. În urmă cu 80 d eani, din Sighet plecau primele trenuri cu evrei spre lagărele de exterminare. Aproape 12000 de evrei au fost deportați din Sighet, marea majoritate a lor neîntorcându-se acasă.

Pentru a marca acest capitol sumbru din istoria umanității, Comunitatea Evreilor din Sighet și Fundația Tarbut au organizat un program în care s-au punctat tragicele evenimente declanșate în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Au fost aprinse 7 candele în memoria victimelor Holocaustului și s-au citit rugăciuni în ebraică și română.

Au vorbit despre eveniment președintele Comunității Evreiești din Sighet, David Liberman, prof. Petru Ganz, viceprimarul Sighetului Daniela Onița – Ivașcu, Ion Mariș (Rotary Club Sighet), actrița Janice Noga (interpreta rolului Janka din filmul cu același nume), Oscar Speace (scriitor și regizor). Janice Noga și Oscar Speace au ajuns la Sighet din California (SUA), la invitația Clubului Rotary din Sighet, pentru a participa la premiera europeană a filmului Janka, premieră care a avut loc în orașul nostru.
Evenimentul a fost  moderat de Peninah Zilberman (președinta Fundației Tarbut), care a implicat diverse licee în Comemorarea sigheteană, elevii sigheteni având o contribuție originală în omagierea victimelor Holocaustului.

Tânăra sigheteancă Orly Frankel a interpretat  imnurile României și Israelului și câteva cunoscute melodii evreiești și internaționale.

 

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș




Rugăciune pentru Israel! (Orly FRANKEL)

În vremuri de întuneric credința și unitatea noastră strălucesc cel mai tare. Astăzi, simt nevoia să aloc un moment pentru a trimite rugăciuni și dragoste famililor noastre, rudelor si prietenilor din Israel, în timp ce se confruntă cu vremuri dificile. În același timp, țin să transmit condoleanțe. Condoleanțe fiecărei persoana care a pierdut pe cineva drag din cauza acestui război, declanșat cu sânge rece.

După cum știm cu toții, conflictul recent a adus doar tristețe, frică și incertitudine în viețile oamenilor. Situația din Israel este o reamintire clară a realității dure a conflictelor care persistă în lumea noastră. Războiul în curs, marcat de ciocniri intense și consecințe devastatoare, a lăsat nenumărate vieți spulberate și comunități în disperare. În vremuri ca acestea este crucial să fim uniți, nu doar ca cetățeni ai unei anumite națiuni, ci și ca cetățeni globali care tânjesc după pace.
Acest conflict este o reamintire puternică a faptului că războiul, cu toată brutalitatea lui, nu este altceva decât o bătălie cu sânge rece alimentată de tensiuni politice și nemulțumiri istorice. Civilii nevinovați, copiii, familiile sunt cei care suportă greul acestei cruzimi. Casele, cartierele și viețile lor sunt sfâșiate de activitățile neiertătoare ale războiului.

Trebuie să ne amintim că, în fața unei asemenea suferințe, compasiunea nu cunoaște granițe. Este o responsabilitate colectivă să lucrăm pentru o lume în care astfel de conflicte să aparțină doar trecutului.

Pacea nu este un concept abstract, ci este o aspirație comună pe care trebuie să o urmărim în mod activ prin dialog, diplomație și angajamentul față de justiție!
Dar să nu uităm de rezistența, puterea și spiritul neclintit al poporului Israelian.
Ei s-au confruntat cu nenumărate încercări de-a lungul istoriei, dar continuă să rămână puternici, uniți și plini de speranță.

Este crucial pentru noi să ne amintim că în spatele titlurilor și statisticilor, există oameni reali, familii și comunități care se confruntă cu urmările acestui conflict. Să ne folosim vocile, platformele de socializare și, cel mai important, rugăciunile noastre pentru a ne arăta sprijinul în timpul acestor vremuri.
Situația din Israel ne amintește că costul uman al războiului este incomensurabil. Este un memento sumbru că trebuie să luptăm pentru o lume în care conflictele să fie rezolvate prin mijloace pașnice și în care fiecare viață să fie prețuită și protejată.

Împreună să răspândim dragoste, compasiune și înțelegere. Să ne imaginăm o lume în care predomină pacea, în care națiunile pot coexista armonios și în care puterea unității învinge forțele diviziunii.

Vă invit pe fiecare dintre voi să mi se alăture pentru a trimite energie pozitivă, rugăciuni (Psalm 122 : 6-7) și gânduri celor afectați de conflict. Fie că aprindeți o lumânare, meditați sau pur și simplu păstrați un moment de tăcere, haideți să înălțăm colectiv Israelul și poporul său în inimile și mințile noastre. Amintiți-vă, suntem mai puternici când suntem impreună, să ne sprijinim unii pe alții, să răspândim speranță și să credem în puterea păcii. În acest moment de reflecție, să rămânem împreună, să ne rugăm pentru cei afectați și să păstrăm speranța pentru un viitor în care realitățile crude ale războiului nu vor fi decât amintiri din trecut.

Orly Frankel




Comunitatea evreiască sigheteană a celebrat Shavuot-ul (autor, Sorin Markus) | VIDEO

Dacă sărbătoarea de Pesach reprezintă ieșirea din Egipt, care semnifică îngustimea, propriul Ego, revelarea proprietăților divine ale sinelui, această energie nu se manifestă plenar decât în urma procesului de Omer (numărătoarea celor 49 zile) care culminează cu Shavuot. Dacă de Pesach israeliții au obținut prin Moise eliberarea necondiționată și fără efort din sclavie, perioada de Omer este o perioadă de muncă spirituală asiduă pentru consolidarea acestei libertăți. Această dedicare spre spiritualitate atinge un maxim de Shavuot, când, studiind cu fervoare și entuziasm Torah întreaga noapte de Shavuot se atinge o conectare la energia nemărginită a creației și se îndepărtează toate judecățile cât și energia morții din viața fiecăruia dintre noi cât și a omenirii în ansamblu.

Așadar, Shavuot este mai mult decât o evocare religioasă a primirii celor 10 porunci pe muntele Sinai, este un eveniment cosmic, de conectare la un nivel energetic incomprehensibil în alte momente ale anului, care, într-un cuvânt ar putea fi exprimată ca Imortalitate.

Autor, dr. Sorin MARKUS

 




Tora și Haftarot | VIDEO | dr. Sorin Markus

În cadrul programului „Keshet” (Curcubeu), azi a fost prezentată la Sighet o carte de căpătâi: Tora și Haftarot — în ediție bilingvă ebraică-română, cu transliterare și adnotări după surse iudaice de rabin  Sorin Rosen.

Foto & video: dr. Sorin Markus




Hanukkah 5783 (2022) celebrată la Sighet [VIDEO]

În perioada 18 decembrie 2022 – 26 decembrie 2022, Comunitatea Evreilor din Sighet dar și din întreaga lume a celebrat Hanuka – Chanukah/ Hanukkah 5783 (2022), Sărbătoarea Luminilor.

Hanukkah (în ebraică înseamnă „dedicare”), este de fapt un Festival al Luminilor și comemorează victoria macabeilor asupra armatei greco-siriene, miracolul ulterior de rededicare a Templului Sfânt din Ierusalim și de a-i restaura „menora” sau lampa. Prin miracolul de la Hanukkah ni se relatează că, în acea luptă din sec. II î. Hr., a fost găsit un singur recipient cu ulei, suficient pentru a menține flacăra lămpii Templului doar pentru o zi și, totuși, lumina a ținut opt zile.
Hanukkah se sărbătorește în familiile evreiești și acasă, luminând „menora” – lampa (în fiecare noapte se aprinde o lumânare în plus față de numărul din noaptea precedentă).

În acest an la Sighet, în seara a patra de Hanukkah, a participat și președintele Federației Comunității Evreiești din România – dl. Silviu Vexler, deputat în Parlamentul României. Oficierea slujbei de Hanukkah și aprinderea lumânărilor a fost acompaniată muzical de cantorul Emanuel Pusztai.

Salut, Sighet!
Foto & video: dr. Sorin Markus




Portița Sinagogii, din nou la locul ei (autor, Ganz Petru)

Spre marea noastră surpriză am fost înștiințați de către domnul profesor de desen și pictură Zolopcsuk Pal Robert, autor a numeroase studii și articole publicate pe diverse teme legate de monumentele arhitecturale sighetene de patrimoniu, membru de onoare în comunitatea noastră, participant activ la toate evenimentele, sărbătorile, bucuriile și necazurile noastre, că întâmplător, a descoperit portița din fier forjat a fostei sinagogi Beit Hakneset Hagadol din Sighetu Marmației, montată la intrarea unei case de locuit undeva la marginea orașului.

Beit Hakneset Hagadol, inițial construită din lemn în anii 1778-1779 și reconstruită din piatră între anii 1834-1836, cunoscută tuturor sub numele de „Sinagoga Mare”, a fost sinagoga congregației ultra-ortodoxe conduse de dinastia rabinică a familiei Teitelbaum. Pal Robert Zolopcsuk: Gardul din fața sinagogii a fost realizat cu minuțiozitate, acordându-se atenție sporită calității lucrarii. Azi, din impozanta clădire a sinagogii a rămas doar o parte din acest gard, din volumul „SIGHETUL MARMAȚIEI”, editura Valea Verde, 2012, pagina 25. Dintre cele 6 sinagogi care au funcționat în orașul nostru înainte de marea tragedie a Holocaustului aceasta a fost cea mai mare, motiv pentru care a fost desemnată de către autoritățile horthyiste ca punct de adunare a populației evreiești. În sinagogă erau înghesuiți câte 3000 – 3400 de bărbați, femei, copii și persoane în vârstă aduși din ghetouri și ținuți închiși zile întregi înainte de a fi duși și îmbarcați în vagoanele de marfă, la gara din localitate, în zilele de 16, 18, 20 și 22 mai 1944, cu câteva luni înainte de intrarea în oraș a trupelor românești și sovietice eliberatoare, mai exact, la data de 18 octombrie 1944. Înainte de retragerea trupelor fasciste, sinagoga a fost distrusă prin incendiere și, ulterior, complet demolată. Pe locul respectiv, s-a ridicat un monument închinat memoriei celor deportați, întregul obiectiv devenind proprietatea Statului Român, un loc de aduceri aminte, comemorări și pelerinaj, fiind de repetate ori vizitat de însuși Elie Wiesel, fiul și nepotul acestuia, precum și de numeroși descendenti ai celor deportați, personalități de seamă, ambasadori, turiști etc.

Dintre toate elementele de construcție a rămas doar gardul din zidărie cu segmente din fier forjat, cu o poartă principală de acces în dreptul intrării în templu și o portiță situată în partea stângă. Actualmente, pe terenul situat lângă acel munument, retrocedat congregației conduse de dinastia rabinică a familiei Teitelbaum, se construiește o nouă sinagogă cu două nivele, la parter o mikva, bucătărie kasher, sala de mese și alte numeroase spații cu diverse utilități, iar la etaj va fi templul. Din câte se știe, aceasta este singura sinagogă aflată în construcție în întreaga Europă.

Domnul președinte Lieberman David împreună cu câțiva dintre conducătorii comunității noastre au demarat imediat recuperarea obiectului pentru a fi montat înapoi la locul de unde fusese luat (cuvântul mai potrivit este „furat”) în urmă cu vreo 40 de ani cu ocazia unor lucrări de construcție din imediata vecinătate a fostei sinagogi. În locul portiței originale s-au sudat niște bucăți cârpite din tablă și bare ruginite care, din fericire, măcar împiedicau intrarea necontrolată în curtea fostei sinagogi. Să nu vă imaginați cumva că, în ciuda evidenței acestui furt, portița a fost recuperată și montată la locul ei fără nici o problemă. În urma denunțului depus la poliție, însoțit de imaginile absolut incontestabile ale provenienței obiectului furat, pe calea legilor în vigoare, desigur că nu s-a întâmplat absolut nimic. Am fost doar sfătuiți să ne adresăm instanțelor judecătorești pentru a-i obliga pe „proprietarii” obiectului să binevoiască să-l returneze. Asta ar fi însemnat inițierea unui proces în instanță, cheltuieli peste cheltuieli, amânări și executare silită în cazul în care am fi câștigat procesul. Așa că, în loc de complicațiile respective, fără nici un ajutor din partea vreunei autorități, noi, Comunitatea Evreilor din Sighetul Marmației le-am confecționat o portiță nouă hoților, astfel încât, cea originală a ajuns înapoi la locul ei.

Petru GANZ




Comorile Sighetului – Sinagoga Sefardă (Wisnitzer Kloiz) | VIDEO

Deși un oraș relativ mic, Sighetul „ascunde” încă destule comori. Vom încerca să le (re)descoperim împreună, pentru ca fiecare locuitor – în cunoștință de cauză – să poată evalua resursele arhitecturale din orașul nostru.

Azi vom „intra” în singura Sinagogă rămasă – dintre cele opt existente în perioada interbelică în orașul nostru, Sinagoga Sefardă, construită la începutul secolului XX (finalizată în anul 1902). Sinagoga Sefardă (Wisnitzer Kloiz, Vijnitz Kloiz) a fost construită cu sprijinul familiei Kahan, una dintre familiile foarte bogate din Sighet.

În ultimele săptămâni a fost finalizată o nouă sinagogă (ortodoxă), construită în zona fostei Băi Comunale (de fapt fosta baie rituală), în apropierea locației fostei Sinagogi Mari din Sighet.

Scurt metrajul a fost realizat de Green Valley Films (Peter Lengyel & Ion Mariș).

Salut, Sighet!




Sighet – Comemorare a 75 de ani de la deportarea evreilor din Ardealul de Nord la Auschwitz

În urmă cu 75 de ani, în lunile mai- iunie 1944, în Transilvania de Nord, aflată sub ocupația fascistă a regimului lui Horthy, a avut loc deportarea evreilor la Auschwitz. Din gările localităților Baia Mare, Tîrgu Mureș, Reghin, Sighetu Marmației, Vișeul de Sus, Dej, Cluj Napoca, Satu Mare, Șimleu Silvaniei, Oradea, Bistrița Năsăud, 131.639 de evrei, bărbați, femei și copii au fost deportați, majoritatea fiind exterminați.

În data de 16 mai 1944, din Sighetu Marmației, orașul natal al laureatului Premiului Nobel, Elie Wiesel, pleca primul tren cu 3007 evrei.

Joi, 30 mai 2019, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în colaborare cu Primăria orașului Sighetu Marmației, Comunitatea Evreilor din Sighet și Casa Memorială „Elie Wiesel” organizează o serie de activități comemorative la care vor participa reprezentanți ai administrației prezidențiale, ai administrației locale și județene, membri ai corpului diplomatic, membri ai comunității evreiești din Sighet, reprezentanți ai societății civile:

  • Ora 12.00, la Memorialul Holocaustului din Sighet, va avea loc o ceremonie de comemorare și depunere de coroane.
  •  După-amiază, la Casa Memorială „Elie Wiesel” va avea loc proiecția filmului „Dire l’indicible. La quête d’Elie Wiesel”, documentar despre întoarcerea lui Elie Wiesel în orașul natal și premierea elevilor care au participat la concursul de eseuri „Elie Wiesel și lecțiile sale de viață”.

Comunicat de presă