Joi, 27 aprilie 2023 au fost făcute cunoscute rezultatele finale la concursul ,,TALENTE SIGHETENE” care a ajuns la ediția a VI-a. Concursul a fost inițiat și coordonat și la această ediție de d-na Ileana Pop – Nemeș, referent cultural la Centrul Cultural Sighet.

Juriul format din prof. Doina Voina (președinta juriului), prof. Erika Luminița Colopelnic, bibliotecar Diana Iancu (șef serviciu Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici”), bibliotecar Delia Șerba și referent cultural Ileana Pop – Nemeș a acordat următoarele premii:

1. Secțiunea PROZĂ /LICEU

Premiul I
FIȚAI IRISZ MARIA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa a XI-a D, Prof. LENGYEL Angela

         Secțiunea  PROZĂ (SCURTĂ)/GIMNAZIU

Premiul I
POP  IOANA – Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, clasa a V-a D, Prof. TRIFOI  Ileana
ROHNEAN FILIP RAREȘ – Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, clasa a V-a D, Prof. TRIFOI  Ileana

Premiul II
IEUDEAN DAMARIS–MIRIAM – Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, clasa a V-a D, Prof. TRIFOI  Ileana

Premiul III
GRIGOR MIRUNA – Colegiul Național ,,Dragoș – Vodă”, clasa a VIII-a, Prof. LOZBĂ Raluca

Mențiune
PINTEA RĂZVAN–ALEXANDRU – Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, clasa a V-a D, Prof. TRIFOI  Ileana
CÂMPEAN  MAYA ANDREEA – Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, clasa a V-a D, Prof. TRIFOI  Ileana

2. Secțiunea ESEU/LICEU

Premiul  II
FIȚAI IRISZ MARIA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa a XI-a D, Prof. LENGYEL Angela

Mențiune
MOIȘ DELIA – Liceul ,,Mihai Eminescu” Solotvino (Slatina), Ucraina,  clasa a X-a , Prof. PULISKA Anna

3. Secțiunea – POEZIE GIMNAZIU

Premiul I
POP IOANA – Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, clasa a V-a D, Prof. TRIFOI  Ileana

Premiul II
KOSZTE  IASMINA – Școala Gimnazială Nr. 5(10),  clasa a V-a , Prof. CHIȘ Maria

Premiul III
BILAȘCO IOANA CARINA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa a VI-a, Prof. ORGA Anca

Mențiune
MIHAI DANIELA – Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, clasa a VIII-a, Prof. TRIFOI Ileana

         Secțiunea POEZIE /LICEU

Premiul I
KOSZTE DELIA – Colegiul Național ,,Dragoș – Vodă”, clasa a X-a E, Prof. CHINDRIȘ Otilia

Premiul II
PAȘCA LARISA-SORINA – Colegiul Național ,,Dragoș – Vodă”, clasa a XII-a B, Prof. LOZBĂ Raluca

Premiul III
PUICAR VICTORIȚA VALENTINA – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a X-a, Prof. LAZĂR Maria
TRIFOI MIHAELA IOANA – Colegiul Național ,,Dragoș – Vodă”, clasa a XII-a, Prof. LOZBĂ Raluca
ȘELEVER LUCICUȚA – Liceul ,,Mihai  Eminescu” Solotvino (Slatina), Ucraina,  clasa a X-a, Prof. PULISKA Anna
FIȚAI IRISZ MARIA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa. a XI-a D, Prof. LENGYEL Angela
GODJA IULIANA MIRELA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa a XII-a C, Prof. ORGA Anca

Mențiune
MAN VASC IASMINA EVELINA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa a X-a, Prof. BOUT Odarca
VELE DENISA CAMELIA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa a X-a B, Prof. TIBIL Anca
BLEDEA FLORENTINA – Liceul Tehnologic „Marmația”, clasa a XI-a F, Prof. VLAȘIN Daniela Camelia
BOTIȘ GEORGIANA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa a XI-a B, Prof. LENGYEL Angela
BOȘCA MIRUNA ANA-MARIA – Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, clasa a X-a B, Prof. TIBIL Anca

Felicitări, tineri talentați!

Salut, Sighet!

Elevii sigheteni de gimnaziu și liceu sunt invitați să participe la cea de-a VI-a ediție a concursului de creație literară „Talente sighetene”. Concurenții pot participa la trei secțiuni literare diferite: poezie, proză și eseu. Marcată în fiecare an la 21 martie, Ziua Mondială a Poeziei sărbătorește una dintre cele mai prețioase forme de identitate culturală și lingvistică a omenirii.

Pentru secțiunea poezie, participanții vor trimite 3-5 poezii, tematica fiind una liberă. Eseul va conţine 2-3 pagini, pe o temă impusă: „Portret de copil/adolescent” și „Dialog și toleranță”. La secțiunea proză se vor aborda teme la alegere. Elevii au posibilitatea de a se exprima liber, cu subiecte decente. Textele vor fi redactate în Word, Times New Roman, font 12, la 1,5 rânduri, obligatoriu cu diacritice.

Toate lucrările literare se vor trimite pe adresa de e-mail: centrulculturalsighet@yahoo.com, până în 17 martie 2023. Fiecare concurent își va scrie numele, unitatea de învățământ, clasa, numele profesorului coordonator, secțiunea la care participă și numărul de telefon.
Creațiile literare ale elevilor vor fi jurizate și premiate separat, pentru fiecare categorie în parte.

Ileana Pop-Nemeș
(referent cultural)

Până la adânci bătrâneți

Încă o pagină albă în fața mea pe care urmează s-o pătez cu gânduri și ambiții, în speranța ca de data aceasta să nu mai ajungă în gunoi. Bine, poate exagerez, dar simt în mine un gol pe care nu-l pot umple nicidecum. Poate aceste foi vor reuși. De câteva zile m-am lipit de scaunul de la birou și încerc să-mi prefac sentimentele în slove, dar parcă mâna mea nu mă ascultă așa cum mi-ar plăcea. Încerc să-mi storc mintea pe o foaie nevinovată și să fac limonadă din toate trăirile mele. Îmi îndrept privirea spre peretele din dreapta mea, plin de poze. Reușesc cumva să trăiesc prin ele când le văd, în acele momente nemuritoare imortalizate care sădesc în inima mea speranță. Dacă au fost cândva timpuri bune, sigur se vor întoarce.

M-am întors la scrisul meu. Lucrez la o poveste despre un băiat, dar am rămas fără un final pentru acest protagonist misterios. A avut o călătorie prin viață destul de turbulentă, dar un simplu „și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” nu i se potrivește.
O bătaie neașteptată în ușă îmi distrage atenția pentru a doua oară. Mă întorc și văd o figură înaltă, îmbrățișată de razele aurii ale soarelui. Poartă un zâmbet mai vast ca viața în sine, iar părul de-un negru închis i se varsă asupra chipului precum o cascadă moale de smoală ce-ți îneacă sufletul în frumusețea ei. „Credeam că nu mai vii”, am spus, o ușoară ezitare oprindu-se pe buzele mele. Încă văd iubirea precum o capcană care așteaptă șireată să te ia de mână și să te tragă în josul etern al dezamăgirii. Ar fi ironic să mă îndrăgostesc de imaginea persoanei lui, oglindă a mea, dar, totuși, imposibil din moment ce eu l-am creat.

Oamenii sunt făcuți din probleme. Aceste probleme ne fac atractivi în ochii celor ce ne-nconjoară căci ei vor să ne „repare”, să ne rezolve problemele. De aceea și zicala, oamenii vin și pleacă. De fapt, oamenii nu pleacă, doar li se termină problemele care te-au făcut să te agăți de ei în primul rând. Lui, în schimb, nu-i curg problemele prin vene, ci cuvintele mele și cerneala de pe hârtie. El e pacea și armonia și nimic mai mult. Cum aș putea eu oare să rezist ochilor ce tăinuiesc o galaxie-ntreagă și zâmbetului parcă de miere, știind că în spatele lui nu se ascund probleme ce mi-ar pune bețe-n roate să-l iubesc? Cum ar fi să încalc singura regulă dintre creator și creație? Nu există pe lumea asta cineva mai potrivit să-l iubească decât mine. Și simt deja cum mă cuprinde dragul când îl văd așezându-se pe patul meu comod. El s-a ridicat din slove… Slovele mele. L-am clădit cuvânt cu cuvânt iar acum e destul de puternic să se țină pe picioare, dar, dacă mă opresc din scris el se va prăbuși precum gândurile mele pe această foaie. Foaia asta este începutul și sfârșitul nostru, iar asta mă sperie.

„Am găsit o piesă nouă, cred că ți-ar plăcea”, spune el, vocea-i răsunând în mintea mea de mai multe ori. El urmărește mereu rutina, iar eu îl urmăresc pe el mereu. Vine la mine, ascultăm muzică până ne îmbătăm cu notele muzicale, purtăm o conversație fără rost apoi pleacă, și nu se uită înapoi. „Arată-mi”, îi răspund sec în timp ce mă așez lângă el pe pat. Ne rezemăm amândoi de perete și împărțim o pereche de căști pe care le scoate din buzunar. Muzica a fost mediul prin care ne uneam de când am scris prima pagină a poveștii lui.

„Te-ai gândit la ce final să-mi dai?” m-a întrebat pe nepusă masă. Pluteam pe valurile piesei și nu eram pregătită să-i răspund încă și să mă despart de ele. Am stat în liniște câteva secunde, ce se prelingeau pe ceas ca fiind ore, apoi am reușit să spun un „Nu știu, sincer.”. Mi-am aruncat privirea asupra lui. Dintre toți oamenii pe care-i cunosc, el e cel mai fascinant. Fără să mai spună nimic, s-a ridicat și a început să danseze prin cameră. Vom putea noi, cei reali, să ajungem atât de liberi încât să acționăm fără vreun motiv ascuns așa cum face el? Nu m-am putut abține și m-am ridicat și eu, parcă trasă de casca din ureche. Am dansat dintr-o piesă în alta, doar noi doi în cutia de 4 pereți ce ne separa de lumea rece. Am avut dreptate, timpurile bune chiar se întorc – atât timp cât găsești persoana potrivită care să le aducă înapoi.

„Dă-mi finalul în care ți-ar plăcea să mă vezi dacă aș fi real.”, a spus încet, parcă sperând să nu-l aud. Știam eu că de asta a venit. Cuvintele lui s-au lovit de mine și nu știu de ce, dar m-au supărat enorm. „De parcă e așa ușor…”, i-am servit o replică pe un ton dur. M-am oprit din dansat și m-am așezat înapoi, trăgându-l și pe el după mine. „Ți-e ușor să vorbești,” am continuat, uitându-mă în gol și sperând că astfel voi putea scăpa de emoțiile agățate de vocea mea, „Dacă nu este ceea ce cititorul vrea să citească? Dacă mă răzgândesc? Dacă nu-mi place de fapt și-l scriu doar pentru că pare a fi ceea ce vreau?”. Se spune că atunci când vorbești despre problemele tale se simte ca și cum ți s-ar lua o piatră de pe inimă, dar eu mă simt de parcă am mai adunat 10 peste. „E vorba de ce vrei tu! M-am săturat să nu mă asculți! E povestea ta și doar a ta!”, a spus și am putut să-i simt frustrarea din glas. M-am gândit la ce a zis, destul de mult. Poate că are dreptate. „E timpul să-mi dai drumul”, glasul i s-a stins din nou.

„E timpul să-mi dai drumul.” Ce drum? La ce se referă? „Dă-mi drumul!”, am auzit din nou. Simțeam cum inima începe să-mi bată din ce în ce mai tare. Nu mai puteam să-i văd chipul angelic sau să-i aud vocea. „Nu-mi da drumul!” am răspuns, lacrimi umezindu-mi obrajii precum o ploaie de vară peste florile proaspete. Și astfel, totul s-a prăbușit în mâinile mele…

Am deschis ochii și m-am văzut din nou la birou, uitându-mă la pozele de pe perete. Am luat stiloul în mână, și de data asta nu m-am oprit din scris decât după cuvântul „Sfârșit”. Da, e povestea mea și avea dreptate. E finalul meu, al lui, al nostru și stă în gândurile mele, pe foaia asta. Așa că, precum într-o poză, voi trăi și eu, și el, amândoi, prin cuvintele așternute pe foaia asta, pentru totdeauna.

Carolina BURCUȘ,
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”,
Clasa a IX-a E

N.r.: Lucrare premiată cu locul II, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Proză/Liceu.

Să creăm împreună

Ultimul an a fost unul complicat pentru toată populația planetei, însă, mai ales pentru elevi, a căror viață a suferit cele mai multe modificări. Totul a început cu două săptămâni de vacanță, două săptămâni de relaxare care păreau binevenite, apoi a continuat cu trei luni de școală online, o idee atrăgătoare la început, iar apoi ni s-a promis că din luna septembrie ne vom întoarce în băncile școlii. Însă nu a fost așa, cel puțin nu pentru cei mai mulți dintre noi. După 12 luni cu urcușuri și coborâșuri, cu anxietăți, stări de singurătate, redescoperiri interioare, pierderi și câștiguri, putem analiza în mod obiectiv ce a însemnat și înseamnă în continuare „școala online”.

Cu toții știm că avem un sistem de educație pe alocuri deficitar, iar la capitolul de folosire a tehnologiei și a resurselor de învățare on-line nu excelăm. La un moment dat, majoritatea elevilor au visat să învețe într-un mediu modern, în care platformele on-line, utilizarea telefonului și a laptopului, proiectele și evaluările în format electronic sunt la loc de cinste, însă această realitate ni se părea una îndepărtată, una văzută doar în filmele de peste ocean. Însă, în doar câteva săptămâni, acest vis s-a transformat în realitate pentru toți elevii din țara noastră, deși cu greu îl mai putem numi vis, și cu exagerată indulgență putem zice că așa a fost pentru toți elevii din țara noastră. Am descoperit alte lipsuri ale sistemului: profesori nefamiliarizați cu tehnologia, profesori care nu sunt capabili sau pur și simplu refuză să predea la distanță, elevi plictisiți, care nu își dau interesul, elevi care nu pot asimila informațiile din mediul on-line. Toate astea, în timp ce lumea trece prin clipe grele, marcate de incertitudine și spaimă, de pierderi în familie, de izolare și singurătate.

Însă, nu totul legat de școala on-line este negru, întrucât am descoperit un alt mod de a învăța, un alt mod de a face școală, am învățat să folosim mult mai bine propriile dispozitive electronice, am învățat să fim autodidacți, și am învățat că, oricât de departe am fi unul față de celălalt, putem stabili o legătură extrem de puternică dacă avem încredere și înțelegere reciprocă. Am îmbunătățit relațiile cu școala și cu profesorii, care, între timp, s-au perfecționat în arta predării la distanță și a mânuirii platformelor on-line, deși, în mare parte, nu au fost instruiți în cadrul unor cursuri, după cum era de așteptat. Nici noi, elevii, nu am fost instruiți cum să trecem peste stările de interiorizare și peste anxietatea provocată de pandemie și izolare, însă am învățat singuri să ne ridicăm moralul, ne-am dedicat mai mult pasiunilor noastre și acelor lucruri mărunte care ne fac fericiți, și chiar am descoperit noi pasiuni, talente ascunse și laturi ale noastre despre care nu știam până acum.

Anularea olimpiadelor naționale din primăvara anului 2020 a fost o lovitură grea pentru elevii care s-au pregătit intens, timp de un semestru și jumătate, visând constant la evenimentul care le-ar da posibilitatea să își demonstreze inteligența, să întâlnească alți tineri cu aceleași pasiuni, și chiar să le schimbe radical viitorul. Calificarea la o olimpiadă națională necesită multă muncă, caiete întregi pline cu subiecte și exerciții, ore întregi de pregătire, iar recompensa ar fi trebuit să fie una pe măsură: un premiu la națională înseamnă și admiterea la facultate fară examen, direct cu notă maximă. Elevii olimpici, printre care mă număr și eu, am suferit pe moment, am fost furioși, însă nu din cauza simplului fapt al anulării olimpiadelor, complet justificată având în vedere situația pandemică de atunci, ci din cauza impresiei că toată munca noastră și a profesorilor noștri a fost în zadar, dar ne-am resemnat cu faptul că 2021 ne va da o nouă șansă, o nouă provocare. Această nouă șansă nu a venit nici în 2021, olimpiadele și concursurile școlare fiind, din nou, anulate, fară ca măcar să se ia în considerare organizarea acestora în condiții de protecție sanitară, însă noi, elevii, rămânem optimiști și ne punem speranțele în anul următor, resemnându-ne cu ideea că aceste concursuri nu sunt cele mai prețioase lucruri pe care pandemia ni le-a răpit.

Descoperim, însă, cu regret, și pe zi ce trece din ce în ce mai puternic, câte alte lucruri ne-a răpit pandemia, și de ce școala în format fizic este net superioară școlii on-line: nu ne mai vedem cu prietenii și colegii, nu mai avem parte de nicio interacțiune umană, petrecem prea mult timp navigând pe internet, fie de pe telefon, fie de pe laptop, stăm prea mult în casă și nu mai luăm destul contact cu natura, ne găsim cu greu motivația să ieșim din rutină, iar viața noastră devine una monotonă și lipsită de concretețe. Simțim chiar și lipsa trezirii dimineața devreme precum și a drumului până la școală și înapoi, pentru unii mai scurt, pentru alții foarte lung. Însă, eu consider că acum nu este momentul să ne uităm în trecut, ci trebuie să privim spre viitor, spre viitorul în care ne vom întoarce la școală și vom fi învățat să folosim tehnologia și resurele on-line, vom fi deprins spiritul autodidact, însă ne va lipsi experiența muncii în echipă și a comunicării. Am învățat multe de la școala on-line, atât despre noi înșine, cât și despre lumea din jurul nostru, iar provocarea cea mai mare, odată ce trece pandemia, este să nu uităm ce am învățat, ci să creăm împreună un sistem de educație care să răspundă „noilor vechi” nevoi ale elevilor.

Vasile Gabriel VOUCIUC
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”
Clasa a X-a E

N.r.: Lucrare premiată cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Eseu.

Jurnalul de Sabat

Ziua I de Sabat – Introducere
Nu știu de cât timp zac aici, în încăperea asta rece, gri și sufocantă, plină de umezeală, ciuperci și mușchi pe alocuri. Îmi lipsește lumina soarelui… Căldura e un lux de care nu are rost să aduc aminte… Singurele chipuri „umane” pe care le-am văzut de când sunt prizonieră, se aseamănă unor umbre… Toate amintirile mele s-au scurs odată cu timpul. Am rămas o carcasă firavă, ștearsă, gri…
Despre trecut n-are rost să scriu, paginile oricum se vor face scrum. Astăzi, după paru sute cincizeci și șase de linii pe peretele celulei, oamenii-umbră mi-au dat o nouă poruncă. Mi-a fost încredințat in jurnal în care trebuie să scriu ce-mi trece prin minte. (totuși trebuie să mă gândesc și la consecințele însemnărilor mele)…
Cum sunt forțată să am propria noțiune a timpului, voi denumi fiecare însemnare „zi”.

Ziua IV de Sabat – Mama…
Astăzi s-a întâmplat ceva minunat. Cât oamenii-umbră îmi verificau progresele, din neatenție, unuia dintre ei i-a căzut o floare din haină. Era un mac sălbatic cu petale de foc. Intensitatea culorii petalelor a stors din mineta mea o fărâmă a vremurilor trecute… Mi-am adus aminte de mama și de cum culegeam flori de câmp împreună… Mi-am adus aminte de cuvintele pe care mi le-a spus când ne-am văxut ultima dată. Au răsărit atât de clare în mintea mea, ca și cum mama ar fi fost lângă mine și mi-ar fi vorbit. Le voi scrie aici pentru a fi sigură că nu se vor pierde iar în negura trecutului.
„Și de-ar fi să plec într-un loc în care soarele nu mai răsare. Într-un pustiu, pe-un fund de mare. Ori pe-un vârf de munte, unde păsările-s mute. Să-mi petrec ani de-a rândul în adâncul unei peșteri. Sau într-un codru pustiu unde frunza-i de mult moartă și nici vântul nu mai bate, de frică să nu rupă crengile îngreunate de vreme.
Dacă aș dispărea, măcar pentru o zi, ce-ai face? O zi în care, timpul parc-ar sta în loc. O zi în care chipul, vocea și prezența mea ar rămâne doar o amintire. Ce-ai simți, dacă, pentru o zi n-aș exista? Aș fi ceva ce n-a fost acolo niciodată. Ceva între închipuire și trecut. Ceva ce moartea n-a luat, dar nici viața nu a dăruit.
Dacă păsările n-ar mai cânta pentru mine, pentru tine ar face-o? Dacă ființa mea ar fi închisă în amintirile tale și n-aș mai putea să mă bucur de nimic, ai face-o tu pentru mine? Te-ai uita la stele în fiecare noapte știind că dorințele mele străluceau la fel? Te-ai plimba pe plajă doar s-auzi vântul rostindu-mi numele? Ai strânge la piept animalele să-mi simși căldura? Ai zâmbi străinilor pentru a-mi vedea surâsul pe chipul fiecăruia? Ai asculta cântecele mele preferate pentru a-mi auzi vocea? Ai privi în oglindă pentru a te uita în ochii mei? Ai aștepta apusul pentru a-mi vedea umbra și răsăritul pentru a-mi vedea ființa? Ce-ai face dacă m-aș afla pretutindeni, dar nicăieri? Cu timpul m-ai uita? Ai putea face asta?
Probabil. Amintirile rămân și aduc odată cu ele cele mai puternice trăiri. Dacă nu ești suficient de puternic, poți rămâne prins în trecut. Și totuși… nu prea cred că viitorul contează. Ci felul în care îți construiești soarta și o trăiești. Felul în care te bucuri de lucrurile simple ce te înconjoară. Felul în care te bucuri de tine. Lucrurile sunt trecătoare. Oamenii sunt trecători. Poți avea totul și poți pierde totul doar clipind. Ce rămân sunt amintirile. Fă-le frumoase. Dar mai important, ai grijă ca atunci când dispari, să rămi o amintire frumoasă.”
Mi-e dor…

Ziua IX de Sabat – Povestea oamenilor-copac
Am aflat un indiciu valoros. Închisoarea mea se află în pădure. Poate nu vă e ușor să credeți ce voi scrie în continuare, cum nici mie nu mi-a fost, dar stând aici am învățat că nimic nu e imposibil… Am aflat acest indiciu de la copaci… I-am auzit plângând. Am ales să-i ascult și în felul acesta le-am aflat povestea… Pare o nebunie pentru cineva ce-a trăit afară, dar eu tind să-i cred… Oricum nu am de ales.
Vi s-a întâmplat vreodată să treceți noaptea pe lângă o pădure și să auziți suspine sau orice fel de sunet ce nu pare la locul său? Ați avut vreodată acest sentiment de neliniște sau că sunteți priviți când v-ați aflat într-o pădure? Ei bine… nu era doar mintea voastră ce vă juca feste. Cineva chiar suspina ori vă privea. Erau copacii. Copacii au suflet. Nu toți și nu au avut mereu suflet… aici intervin păcatele omenești.
Povestea spune așa: fiecare om ce-a murit cu sufletul zbuciumat, ce a fost ucis pe nedrept, ori în război, ori a fost răpus de vreo boală și-a murit cu regrete, nu a reușit să părăsească lumea pământească. Sufletul său a rămas blocat în trunchiul unui copac. Acolo își petrece eternitatea până își atinge scopul, pentru a putea pleca de pe Pământ.
O legendă spune că, acum foarte mult timp, oamenii ce stăteau în apropierea pădurilor auzeau suspine după miezul noții. Unii mai curajoși se înfățișau înaintea regelui pentru a reclama acest lucru, spunând că sigur e vreo uneltire a vrăjitoarelor. La început, nu erau luați în seamă și de multe ori erau chiar pedepsiți pentru îndrăzneala lor. Asta pâmă într-o zi…
Regele plecase la vânătoare. Fiind ocupat să prindă vânatul, a pierdut noțiunea timpului. Întunericul l-a prins hoinărind prin pădure. Atunci, a auzit și el pentru prima dată plânsul copacilor. Pentru prima dată de când era rege, frica îl stăpânise întru totul. Cum a ajuns la palat, nu se știe. Se zonește că l-ar fi condus un grup de femei îmbrăcate în negru. Cert e că a doua zi a poruncit să se caute toate vrăjitoarele din regat și a pus o recompensă enormă pe capul fiecărei vrăjitoare găsite. De atunci a început șirul nedrept al persecuțiilor.
Pădurile s-au umplut de suflete răzbunătoare sau îndurerate, iar suspinele copacilor pot fi auzite și ziua dăcă cineva ascultă cu mare atenție.
Mi-au spus că legenda trece din generație în generație deoarece regele în cauză a căzut pradă mâniei copacilor… Morala pe care fiecare povestitor o învăluie într-o aură aparte e „Copacii nu-ți uită regretele, iar oamenii nu-ți uită păcatele.”

Ziua XIII de Sabat – Rătăcire
Oamenii-umbră mi-au făcut ultimele zile greu de suportat. Nu le place ce scriu. Mi-au spus că vor să afle „știu eu ce”.Nu am idee despre ce vorbesc. Mă simt mai veșdetă pe zi ce trece… încep să cred că era mai bine să putrezesc în singurătate decât să suport asemenea ființe de piatră…
Aș vrea să-mi conduc pașii spre soare. Să mă înec în lumină și căldură. Să mă preschimb într-o rază și să cutreier pământul și universul. Fără griji, fără emoții, călătorind cu singurătatea de mână.
Mi-aș dori atât de mult să mă fac una cu oceanul. Să plutesc cu fiecare val. Să văd fiecare răsărit și apus. Să mă izbesc de maluri sau să mângâi nisipul rece, sub cerul înstelat al nopții. Aș vrea să fiu o stea. Să stau singură pe boltă și-n negura ce mă înconjoară. Să visez la vremuri ce n-au să vină niciodată. Să-mi țin iar singură de urât. Vreau ca lumina mea să rămână singura pe care o cunosc. Mi-aș dori să fiu un nor ce străbate cerul și vede lumea. Să plutesc într-o mare albastră de vise. Să simt un fulger ce-mi încălzește trupul, ca apoi să dispar pentru veșnicie.
Tânjesc după ce nu pot avea, dar mai ales după vechea singurătate. Vreau să fiu cucul ce-și pierde urma-n codru. Să trăiesc precum lupul pierdut de haită. Sunt fulgerul fără furtună, floarea-n vârf de munte și luna dintre nori. Știu că în adâncul sufletului, tot ce-mi doresc acum e liniște. Liniștea de care nu m-am bucurat până nu am pierdut-o…

Ziua XV de Sabat – Ce sunt umbrele?
M-au lăsat în pace. Iar rătăcesc prin pustiurile minții mele. Astăzi am dat de o întrebare ciudată. Ce sunt umbrele? Ce înseamnă pentru oameni umbrele lor? Pentru mine înainte însemna doar un joc al luminii, poate un fenomen fizic… Nu știu, nu o luam prea des în seamă…
Stând aici, am descoperit că umbra e cu totul altceva. Desigur, sunt doar teorii de ale mele, dar, având în vedere că nimeni (din câte știu eu) nu a mai văzut oameni-umbră, nu pot fi contrazisă.
Am ajuns să cred că umbrele sunt de fapt diferitele măști pe care le purtăm. Sunt diferite laturi ale personalității noastre. Unele sunt bune, altele sunt îngrozitoare. Cumva, toate vor să iasă la suprafață și să se materializeze, însă nu au permisiunea. Trebuie să funcționeze ca întreg. De aceea, tot ce pot face e să se răsfrângă din când în când în preajma noastră.
O altă teorie ar fi că, umbrele sunt de fapt reflexiile îndrumătorii noștri. Nu îi putem auzi, dar se pot face observați prin diferite metode. Își pot face simțită prezența prin sentimente puternice, prin diferite tipare (observi des un anumit număr, un anumit animal, etc.) și prin umbre. Ni se arată într-o înfățișare asemănătoare cu a noastră pentru a ne avertiza sau a ne spune că suntem în siguranță.
În cele din urmă, umbrele pot fi ceva mult mai morbid. Umbrele sunt de fapt creaturi are întunericului ce vor să pună stăpânire pe forma noastră fizică pentru a avea putere în lumea oamenilor. Se dau drept ceva cunoscut pentru a ajunge cât mai aproape de pradă, și, la momentul potrivit, vor profita de nepăsarea noastră.
Oamenii-umbră de aici mi-au confirmat toate cele trei teorii. Sunt mulți, însă mi-au atras atenția doar aceștia trei, ce par stăpâniți de umbrele descrise mai sus.

Ziua XVI de Sabat – Să fie oare sfârșitul?
S-au înfuriat. Nu aveam voie să scriu despre ei. Acum, totul se dărâ,ă în jurul meu. Singurul turn al siguranței se prăbușește. Cred că acesta e sfârșitul. Nu am să plâng. În loc de rămas bun, voi lăsa aici un lucru foarte important pe care l-am învățat pe calea grea.
Dacă ai ști că lumea se sfârșește mâine, cum te-ai bucura de azi? Ce ai vrea să faci în ultimele tale clipe? Ce-ți dorești să mai vezi măcar o dată? De la cine ai vrea să-ți iei rămas bun și pe cine ai vrea să strângi la piept ultima oară?
Cum ai reacționa în astfel de momente, când ai afla că ziua de mâine îți rezervă ție doar mormântul? Ai închide ochii și ai spera că nu e adevărat? Ți-ai urma rutina zilnică? Ai încerca ceva nou? Ai spune ceva ce n-ai avut curajul? Ți-ai revărsa fiecare gând fără a ține seama de consecințe? Ai fi cu adevărat tu, măcar pentru o zi? Care ar fi ultima ta dorință?
Nu aștepta ziua de mâine. Poate nu mai vine niciodată. Nu te întoarce la ziua de ieri, nu o poți schimba. Bucură-te de ziua de azi. Doar pe ea o ai. Valorific-o! Spune tot ce gândești. Fă tot ce-ți aduce zâmbetul pe buze. Râzi cât poți. Iubește-i pe toți, începând cu tine. Nu-ți fie frică să greșești. Ai nevoie de greșeli pentru a învăța și a crește. Dă cu capul, cazi și te ridică. Și ce dacă doare? Fără durere nu ai mai ști să apreciezi fericirea.
Fă totul fără mâine sau ieri, fără acolo sau dincolo, fără dacă și cu poate. Există doar aici și acum. Construiește-ți propriul prezent. Fă-l să merite. Fericirea ți-o faci cu mâna ta. Oprește-te uneori să privești în jur, observă detaliile. Vei întelege atunci lucrurile cu adevărat importante. Și nu mai aștepta ziua de mâine. Mâine poate nu mai vine…”
Strâng la piept aceste cinci pagini găsite în scrum. Cine a vrut să distrugă acest jurnal nu a pus prea mult efort în asta. Trebuie să plec mai repede. Celula asta îmi dă fiori. Observ cum ceva îmi fuge în colțul ochiului și – NU. Nu. Nunununu…. Am auzit ușa din metal ruginită cum s-a trântit în spatele meu… E prea târziu. Acum înțeleg de ce nu a fost mistuit de foc tot jurnalul…

Nu vă ignorați niciodată instinctul. Nu vă opriți să lecturați în locuri stranii. Nu vă aventurați niciodată în umbră. Eu am făcut-o și acum împart soarta cu cei care au fost ca mine. Și-au lăsat amprentele pe pereții celulei. Și eu sunt ca ei acum. Și eu voi scrie un jurnal cu care vă voi ademeni să-mi luați locul. Nu am de ales. E dorința oamenilor-umbră. Iar dacă citești asta, e prea târziu și pentru tine.

Mihaela Ioana TRIFOI
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”
Clasa a X-a B

N.r.: Lucrare premiată cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Proză/Liceu.

Piticul Urât

Afară ploua. Toamna își făcea încet simțită prezența. Margret era acolo, singură. Își închipuia tot felul de creaturi fantastice când stătea pe acel gard de piatră, unde, apropo, stătea și acum.
Pelerina ei roșie și umbrela bleumarin deschis erau singurele care o apărau de ploaie și o făceau să zâmbească. Îi plăcea să deseneze orice caricatură pe care mintea ei sclipitoare o concepea: fluturi cu ochi de cristal, pisici cu blană neagră și cap alb, unicorni pătați cu aur sau alte minunății de creaturi. De această dată desenă un pitic de grădină, bătrân, ursuz, urât și atât de mare încât nici dacă l-ai fi făcut terci nu ar fi încăput într-o centrală, care, după înfățișare parcă trăia în grădina ei de legume.
Desenul parcă era decupat din realitate așa că Margret sau Margi, așa cum o strigau prietenii ei, Linie-Perfectă, Linie-Subțire și Punct, se gândi să-și viziteze grădina de legume. Când o văzu mai că nu leșinase.
– Grădina mea!… se plânse ea.
Stând acolo și analizând situația ea constată că erau niște urme pe pământ. Semănau leit cu cele din desen.
– E momentul adevărului! spuse ea, oftând.
Și mare i-a fost mirarea. Desenul cu Piticul Urât de grădină s-a modificat. Acum părea că e la Punct acasă. Margret a alergat până la locuința acestuia.
– Cioc-Cioc! E cineva acasă? întrebă ea.
Văzând că nu răspunde nimeni s-a îngrijorat. A verificat desenul și l-a recunoscut pe Punct după forma lui rotundă, dar prea târziu a ajuns. Acum Piticul îl ținea într-un sac pe Punct. Fugi rapid spre casa lui Linie-Subțire; bănuia că piticul urma să ajungă acolo.
Ajunsă în fața casei lui îl văzu pe Pitic venind. Se ascunse în spatele unui tufiș gros până când acesta dispăru împreună cu Linie-Subțire. A încercat să se calmeze desenând, dar a văzut că desenele erau imperfecte deoarece Punctul și Linia-Subțire au dispărut. Atunci a decis să găsească adăpostul celorlalte creaturi desenate de ea, dar își dădu seama… celelalte creaturi conțineau cu siguranță Punctul și Linia-Subțire deci și ele erau distruse.
Acum un singur lucru mai era de făcut:
– Trebuie să îmi salvez desenele și prietenii! exclamă ea.
Fugi după Linie-Perfectă ca să îl salveze, dar desenul era neschimbat. Ajunse acasă la acesta. Ușa era deschisă.
Margi intră. Fu surprinsă. Acolo erau toate desenele în care se afla și el. Văzu chiar și o ganteră. Spre mirarea ei, nu-și mai amintea când a desenat-o. Atunci își dădu seama că Linie-Perfectă era următoarea țintă. Deschise blocul de desen îngrozită de ce putea găsi acolo.
– Aaaa! exclamă ea și aruncă blocul de desen pe jos. De ce face asta? Linie? UNDE EȘTI?
Margret porni la drum căutând locul unde părea că se află piticul. La un moment dat îl observă.
– IN-TO-LA-LUMEA-LA-PITIC-LA-DESENUL-NU-E-BUN-DE-NIMIC-! urlă el și deveni mic cât o alună.
Margret repetă așa-zisa incantație și… dintr-o dată se trezi într-o grădină. Mare-i fu uimirea când își dădu seama că era chiar grădina ei. Dar acum locul era mai mare decât ea. Zări în depărtare o roșie putredă în care se afla însuși Piticul Urât. Roșia se redecora cu puncte urât aranjate și linii ondulate, negre, linii subțiri care străpungeau inima fetiței ca niște țurțuri ascuțiți și reci.
Margret alerga spre roșia putredă pentru a-l confrunta pe Pitic. Alerga, alerga, alerga și nu se mai oprea, dar tot departe era. Se opri. Apoi își dădu seama că nu putea ajunge cât timp un pas de al ei era cât al unei furnici de mare. Încercă din nou acea incantație, dar nu funcționa. S-a gândit să o spună pe dos și așa a făcut. După câteva momente s-a transfoarmat din nou.
– Am reușit! Acum e momentul să-l prind pe Piticul acela! zise ea pornind la drum.
Făcu doar zece pași și ajunse la el.
– IN-TO-LA-LUMEA-LA-PITIC-LA-DESENUL-NU-E-BUN-DE-NIMIC! repetă ea.
Acum Margret a noastră urca pe Linii-Perfecte, Linii-Subțiri și sărea de pe Puncte pe Puncte. În scurt timp a ajuns la pitic care stătăea pe roșia descompusă. Îmbufnat, privind-o strâmb pe sub sprânceană, a mormăit:
– Pe mine m-ai conturat cel mai urât! La început eram frumos, dar tu mi-ai șters zâmbetul, mi-ai șters hainele curate, mi-ai făcut nasul mare și plin de negi, toate desenele tale au râs de mine și fiecare linie și punct a râs! Acum e momentul să devin frumos!
Punctul și Liniile au început să-l decoreze pe pitic.
– Stai! Ești frumos așa cum ești! Nasul e frumos în stilul lui!… orice detaliu e frumos! Nu există cuvântul urât pe fruntea ta! Desenele mele, (printre care sunt norocoasă să te am și pe tine), au dreptul să creadă ce vor! Dar eu consider că ești frumos așa cum ești! Nu există vre-un desen care să nu poată fi șters! Cel care desenează, desenează ceva ce-i place! Mie-mi place de tine! Nu te schimba!
– Vorbești serios?
– Da Piti-Piticelul-meu!
Cei doi s-au îmbrățișat și au rămas prieteni pentru totdeauna! Și aproape că am uitat… Punct s-a cam îngrășat, după cât a slăbit creând acea roșie putredă, Linie-Subțire a slăbit, dar s-a înălțat după ce s-a întins atât, iar Linie-Perfectă și-a păstrat intacte formele,.. dar atunci când a aflat că nimeni nu-i perfect s-a cam supărat și și-a schimbat numele în Linie.
Aceasta este una dintre poveștile minunate pe care vi le-am spus, de pe Tărâmul Fermecat și Ferecat al Desenelor Frumoase.¹

¹ Pornind de la cele două cuvinte marcate în text am început călătoria în lumea poveștilor. Ele au reprezentat cheia cu care am deschis ușa Fermecată și Ferecată, rostind: „Ce poți face cu două cuvinte?”.

Radu Daniel BOROICA
Școala Gimnazială „George Coșbuc”
Clasa a V-a

N.r.: Lucrare premiată cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Proză/Gimnaziu.

Ce frumoși și talentați elevi are Sighetul! Păcat că nu există un cadru socio – cultural adecvat pentru a stimula mult mai intens talentul și performanța. În noianul de știri, întâmplări, decizii negative ce tensionează societatea și implicit Sighetul nostru, se mai întâmplă și câte un eveniment plăcut care ne scoate din… izolare.

O frumoasă reverberație primăvăratică a fost și premierea participanților la concursul literar destinat elevilor de gimnaziu și liceu, care a avut loc luni, 12 aprilie 2021, la sediul Centrului Cultural din Sighet.

Ediția a IV -a a concursului literar „Talente sighetene”, organizat de Centrul Cultural Sighet, ne-a mai dezmorțit un pic și ne-a oferit o mostră de… speranță. Un public restrâns, cuminte, adaptat reglementărilor pandemice, format în special din laureații acestei ediții a concursului literar, a așteptat cu nerăbdare decizia unui juriu foarte exigent. S-a alăturat evenimentului și primarul municipiulu Sighet, av. Vasile Moldovan.

Membrii juriului (Tivadar Ioan, manager interimar al Centrului Cultural Sighet, Vasile Muste, poet, șef secție Centrul Cultural, Brîndușa Oanța, profesor la C. N. „Dragoș-Vodă” și redactor-șef al publicației on-line www.salutsighet.ro, Ileana Nemeș-Pop, referent cultural și inițiatoarea concursului și Diana Iancu, șef secție Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici”) au parcurs și analizat profesionist lucrările intrate în concurs la cele trei secțiuni: poezie, eseu (tema impusă fiind școala on-line și activități în pandemie), proză (tema – la alegere) .

Să parcurgem lista laureaților concursului „Talente Sighetene”, ediția a IV-a și, mai ales, să reținem numele celor care într-un viitor apropiat – sperăm! – vor confirma că talentul lor nu se va risipi în zadar și vor contribui la metamorfozarea pozitivă a societății.

Secțiunea Poezie/Gimnaziu

Premiul I – Stănescu Eliza – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a VII-a;
Premiul II – Koszte Delia – Școala Gimnazială nr. 5, clasa a VIII-a, prof. coordonator, Chiș Maria Irina;
Premiul III – Boroica Radu Daniel – Școala Gimnazială „George Coșbuc”, clasa a V-a, prof. coordonator, Trifoi Ileana;
Mențiune – Grigor Camelia – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a VIII-a, prof. coordonator, Lozbă Raluca

Secțiunea Poezie/Liceu
Premiul I – Herbil Anastasia – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a IX-a B, prof. coordonator, Andrașciuc Gheorghe;
Premiul II – Giurgi Nicoleta-Daniela – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a x-a B, prof. coordonatori, Colopelnic Luminița și Lozbă Raluca;
Premiul II – Vouciuc Vasile Gabriel – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a E, prof. coordonatori, Brîndușa Oanța și Cheșa Liliana;
Premiul III – Puicar Valentina – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a IX-a A – prof. coordonator, Batin Anuța
Mențiune: Nemeș Iulia Maria – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a IX-a A, prof. coordonator, Batin Anuța; Trifoi Mihaela Ioana – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a B, prof. coordonatori, Lozbă Raluca și Colopelnic Luminița; Romaniuc Sorina – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a IX-a A, prof. coordonator, Batin Anuța.

Secțiunea Proză/Gimnaziu
Premiul I – Boroica Radu Daniel – Școala Gimnazială „George Coșbuc”, clasa a V-a, prof. coordonator, Trifoi Ileana;
Premiul II – Grigor Miruna – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a VI-a, prof. coordonator, Lozbă Raluca.

Secțiunea Proză/Liceu
Premiul I – Trifoi Mihaela Ioana – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a B, prof. coordonator, Lozbă Raluca;
Premiul II – Burcuș Carolina – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a IX-a E, prof. coordonator, Brîndușa Oanța;
Premiul II – Petrovai Camelia – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a IX-a E, prof. coordonator, Andrașciuc Daniela;
Premiul II – Ungur Andreea – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a IX-a A, prof. coordonator, Ardelean Anuța;
Premiul II – Lupșa Ana – Colegiul NAțional „Dragoș-Vodă”, clasa a XI-a C, prof. coordonator, Cheșa Liliana;
Premiul III – Vouciuc Vasile Gabriel – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a E, prof. coordonatori, Brîndușa Oanța și Cheșa Liliana;
Mențiune – Duma Sonia – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a IX-a B, prof. coordonator, Andrașciuc Gheorghe.

Secțiunea Eseu
Premiul I – Vouciuc Vasile Gabriel – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a E, prof. coordonatori, Brîndușa Oanța și Liliana Cheșa;
Premiul II – Popovici Lavinia – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a XI-a A, prof. coordonator, Lengyel Angela;
Premiul III – Bledea Vasile Marian – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a F, prof. coordonator, Brîndușa Oanța;
Mențiune: Nistor Mihaela – Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko”, clasa a IX-a, prof. coordonator, Roatiș Cristina;
Culda Bianca Maria – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a XI-a B, prof. coordonator, Pop Diana Maria; Săpînțan Ana Maria – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a XI-a, prof. coordonator, Lengyel Angela.

Diplome de participare
Secțiunea Poezie/Liceu
Zvunca Daniela – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a E, prof. coordonator, Cheșa Liliana; Ungur Andreea – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a IX-a A, prof. coordonator, Ardelean Anuța; Rabecz Patricia – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a XI-a B, prof. coordonator, Pop Diana Maria; Pop Alina Maria – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a F, prof. coordonator, Brîndușa Oanța; Fițai Irisz Maria – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a IX-a D, prof. coordonator, Lengyel Angela; Feher Gabriel Robert – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a XI-a C, prof. coordonator, Cheșa Liliana.

Toți participanții au primit cărți oferite de organizatori și de către Editura Valea Verde din Sighet.

Text & foto: Ion Mariș

P. S.: Oare în Consiliul Local există comisie de cultură? Probabil a fost ocupată cu alte activități mai importante!

Conducerea Centrului Cultural Sighetu Marmației a decis prelungirea înscrierii la concursul de creație literară „Talente Sighetene”, în urma solicitării a două cadre didactice și a unui grup  de elevi.

Având în vedere contextual, perioada de trimitere a lucrărilor s-a prelungit până în 31.03.2021. Desemnarea câștigătorilor se va face de către juriul ales, iar festivitatea de premiere va avea loc în luna aprilie a acestui an.

Manager, Ioan Tivadar