* Doamnă policolor, cu ţoacla pe trotuar, muşcă alene dintr-un măr.
* Oameni mai mulţi, mai aproape, în parc – s-a anunţat ultima zi de toamnă cu soare.
* „Facem un grătar la noi la cabană, me’rem cu măşina!” (– vineri, liceeni spre Autogară)
* „Ileană, când mer’i vezi să vii, că avem de băgat în portbagaj un sac de…” (– colegi de serviciu)
* Bărbat la oraş, într-un „handsfree”: „Grăie mai tare, că tare-ncet te-aud p-aicea, e-o larmă de numa’!”
* “…Tăt umblăm şi numa’ nu ne gătăm!…” (– sâmbătă, două negustorese supraîncărcate, întâlnindu-se iar)
* O vitrină de cafenea – dincolo, lan de fete color. Bătrânelul trecând îşi întoarce privirea. Pe centru, Octombrie străluceşte „în tătă forma”.
* „…cu feisbucu’ lui cu tot! Numa’ fotografiază ş-apoi post’e’!” (– vâji la blocuri)
* “Stăi un pt’ic, că şi eu am umblet’ele mele – după apă, după votcă, după vin…!” (– sâmbătă, corzo, şef de plasă)
* “…Dacă mă-nblochezi, pă mine mă-nblochezi definitiv, nu numa’ la “Mesaje”, să ştiu o treabă!” (– puştoaice povestind)
* “…Plin de haine aţi avut!… ‘Ce nu le-aţi folosit?… Ş-amu n-aveţi haine!:..” (– tătic, către puberii din casă)
* “Alo! Amu ietucă ajung, de la Piaţa ruşilor vin!… Am fo’ să văd ce pânzături o mai ieşit…” (nevastă raportând sacoşele pline)
* “…Te bagă-n calculator şi tăt’e…” (– mătuşă convorbind în năframă)
* “Fh’ii, cald îi!” (– Octombrie, soare, femeie îmbrăcată de Noiembrie)
* Bunici aşteptând la doctor: “ …Cel mai mare un’ţi-i?” “La Pompieri.” “Bun-bun-bun-bun!…”
* „Ce faci, mă?” „Ce vreau! Da’ tu?” „N’imn’ic.” „E’i!…” (la „Jocuri”)

Consemnări: Marin SLUJERU

BĂRBAŢII…
– Mă, vă vin câteva tare nebune!…
– Amu?! La liceu?!

*

TAXI, “CUZA-VODĂ”
O pereche cam la 50 de ani. Ea:
– Până la Poştă! Cât ne iei?
– Şase lei
– Noa, bine! Hai! ( – către omul ei)
– Da’ nu la Poştă! La cee’ Poştă, de unde să ie’ autobuzu’! (- aceeaşi, urcând în taxi)
– Aia nu-i Poştă… (- şoferul).
– Nu-i bai, da’ noi de-acolo luăm autobuzu’… ( – dinăuntru)

*
SE IA SAU NU SE IA?…
Vară, demult, un tren pe Valea Vişeului. O blonducă cu ochi albaştri priveşte încremenită. Înainte de coborâre, şterge uşor, cu un deget, braţul studentului negru de alături. Omul venise din I-le Mauriţiu, da’ nu ştiu de-a cui era…

*

SUBŢIRICA
Ţărancă hodină, arătând spre o alta, mai subţire, peste drum de “Big”: “Ni, cu sugne scurte, şi ce’e, bd’iata!”

*

ÎN DULCE GRAI..
– Aș mânca niște păstăi aite!
– Și mie-mi plac! Da,’ să fie cu boabe mari, vădăcuță. Nu cu păstaie lungă, păntru zamă…
( “Întâi se fac păstăile OLOAGE, care nu treabă rudite, nu să rădică-n sus, pă rude. Apoi, sunt păstăile DE RUDĂ, care să urcă pă rudă, pă ziță şi care îs: late, pestriţe, de d’ibol, de unt. LATE – bune de supă, da’ să pot mânca și scăzute, cu usturoi; PESTRIŢE sau cârliguță, că nu-s drepte, îs îndoite – îs cele mai bune cu usturoi, aite; DE D’IBOL, cu pui mari – se fac zamă scăzută, de fasole; DE UNT – verzi, potrivit de mari.” – de la o rudenie din Slătioara)

*

EXTRAŞCOLARĂ
“…tăt să vede pă feisbuc… și sara la tăte știrile…, c-o filmat tăţi din clasă…, cum o prins-o, și tăt!”

Consemnări de Marin SLUJERU

Foto: Marin Slujeru

SLUGĂ LA DIRECTOR
Prin anii ’50, directorul unei şcoli de lângă Sighet, învăţător, îi convocă la el acasă pe cei trei profeori suplinitori locali. Avea de săpat beciul la casa în construcţie. După câteva ore de muncă, veni prânzul: coleşe cu sămăt’işă.

– Apoi,  aiasta  nu-i  mâncare  în  lucru! – protestă  unul  dintre zilieri.

– Atunci, Mamica, pentru domnul profesor să faci papară dintr-un ou! – dispuse directorul neveste-sii.

Fiică de preot, aceasta se văieta deseori: “Io, Regina balului de la Coroana, din Sighet, mi-am luat di’bolul acesta!” (Despre ea, un vechi camarad venit în vizită la director remarca: “Toate bune, măi Mitică, da’  tare  hâdă  slujnică  ţi-ai găsit!”)

*

CONFESIUNE RATATĂ
Tot pe atunci şi tot în satul acela, acelaşi învăţător-director se îmbătă la bufetul din centru.
Suplinitorul de matematică şi miliţianul îl petrecură acasă, cu grijă. Îl duceau de umeri, din lateral, pe cărare. “Am nişte problem, măi băieţi…” – se scuză oarecum învăţătorul, ajuns în livada casei. Suplinitorul sări isteţ:
– Cam des, domn’ director, cam des…
– Soarele vost’! Di’p’ce-mi păşiţi iarba, mă? – se stropşi la ei domn’ director.

*

LA EST DE OCNĂ
…  Armeanul  băuse  toată  noaptea  în  crâşma  lui  Feri  din  Şugatag.  „Na, Isten,  Isten!” salută  el ieșind şi  o  luă  împleticindu-se  pe  drumul Budeştiului,  pe  care-l  cunoştea  cu  ochii închiși. „Manyika,  Rózinéni, Pistabácsi, Málcsinéni, Joszi… Julcsa…” mormăia în dreptul porţilor, fără a  întoarce  capul.
Într-un  târziu,  ajunse  la  cimitirul  catolic  de  la  capătul satului. Mai avea de mers. Se așeză pe un bolovan și scoase din buzunar un pachet mototolit de țigări, pe care le împrăștie pe jos. „Hogy az a…!” înjură  omul  şi  se  lăsă  în  genunchi, piăpăind  prin  iarba  umedă. Găsi  o ţigare, o răsuci în dreptul urechii şi se spijini de piatră, să se ridice.
– Jeszus  Mária! – exclamă  el  deodată. În vale i se arăta satul  vecin, în vâlvătăile Soarelui. Se ridică şi o luă în goană spre casa lui Baciu Vasile, prima de lângă cimitir, bătând cu cizma în poartă şi strigând:
– Ard’e Sârd’i! Ard’e Sârd’i!..
Şi aşa i-a rămas numele, „Ard’esârd’i” –  lui şi urmaşilor lui.
( & I. J.P.)

Consemnări, prof. Marin Slujeru

Foto: Alin Pontoș

DUMINICA
Ginerele îşi cumpără un Logan alb, iar soacra îi zice: „Duminică să mă iei cu tine în mașână, acolo, înainte! Tăţi oamenii ‘or fi ieşiţi de la biserică și io tăt ‘oi ieși pe geamu’ acela: Lăudăm pe Iisus… Lăudăm pe Iisus!- şi ei: uă, ce maşînă mândră ţ-ai luat!”
(& F. H.)
*
BIATA….
După Sărbători, constatând că nu i se închid fermoarele de la rochii, orăşeanca trece rapid la o cură de slăbit.
– Uă, tu, Ionucă! Biata de tine, ce slabă eşti! Să vede că ţi-i rău… – o compătimesc, revăzând-o, bă-bucăle din satul natal.
*
DISPUTA ICOANELOR…
Moşu’ venise zdruncinat de bolşevism de pe front. Îşi petrecea timpul trăgând din pipă şi privind oamenii, de pe pragul înalt al casei. Nu prea mai umbla la biserică.  Într-o Duminică dimineaţă, după lăut, bătrânul se pieptăna cu cărare pe mijloc, în oglinda cât o icoană de mare – între timp, îşi spunea Tatăl nostru.
– De-ar si mai primit aşe’, ar si plină biserica de oglinzi! – comentă ca să comenteze credincioasa de nevastă-sa, privindu-l câş de sub o icoană…
(& N. I.)
*
AICIUCA…
Un  bârsănean,  să  zicem  din  Bradova, era  la  lucru  în  Bărăgan. Merge  la cooperativa din satul respectiv și cere: un font de miere, o kilă de hrișcaș și o pară la bec. Vânzătoarea se uită: „Dumneata ce limbă vorbești?” Omul nostru îi răspunde: „Dacă nu știi ce grăiesc oamenii, cine te-o pus aiciuca să vinzi?”
(& Il. B.)

Consemnări, Marin Slujeru

Foto: Peter Lengyel

DEMNITATE
La 89 ani, se ridică din pat: „Adă caieru’!…  Să mă duc în poartă,  să torc…  Că mie nu mn’i-i hia să ştie tăt satu’ că mor! …”
*
VINĂ
„…Nu, n-o prins-o… Baiu-i altu’… Umblă feştită tătă ca un ţângalău…Ptiu! Tătă-i găurită.”
*
MOTIVAŢIE
„…Aiasta, ni…, a lu’…, noa…, încătă are liceu’! Fără bacoloriat…, nu-i bai! …Şi tăte fetele de pă uliţă-l au … Numa’a a noast’ă să n-aivă? Atâta-i de proastă? Da’ d’ip ce?”
*
PERFIECŢIONĂRI…
„…Să nu mă mai învieţe aieştia atâtea! Învăţ eu sângură! Auzi: cursuri gratuite, da’ costă tri sute de lei! Din aieste n-am mai vazut!”
*
CORDIALITATE
Contributor al unui nou așezământ spitalicesc de pe sate, un moșulică, francez de  origine,  trece  în  vizită,  la  un  an  de  la  înființare.  Pleacă  foarte  mulțumit.
– Vă mai așteptăm pe la noi! – îi dorește doctoriţa.
Cum  nu  știe  nimeni  franțuzește,  sponsorul  o  rupe  pe  românește:
– Bine. Anul vihtor!  Dacă nu sunt mort!
*
WHAT’S UP?
– Ce mai faceţi, mătu’şă?
– Apooi, facem ce ne-ajută Dumnezeu…
*
OM ÎN FRIG
Maramureş,  şoseaua  dintr-un sat.  „Ai  multe  haine  pe  dumneata?”- o întreabă o reporteriţă pe băbuca în lecric, zadii, pânzătură neagră. „V’o cinci: sfeter, bluză, t’eptar… Am, de bună samă!…”

Consemnări, Marin Slujeru

Foto: Peter Lengyel

DULCI ISPĂŞIRI…
„Oho, de mult o fost… Da’ cât de bine-mi place când îmi amintesc, părinte!”– răspunde o băbucă, mustrată că se tot spovedeşte şi cere canon pentru dulci păcate, ispăşite de mai multe ori, din tinereţe.
*
REFUZ FINAL
„… Şi o duce, nu la un azil – la unu’ privat, tu, ca la un hotel! Ie’ numa’ să semneze. Şi ea nu vre’!… Nu se predă!”
*
ÎNVĂȚĂTURĂ…
„Când vezi un om mâncând, stăi și ajută-l, că nu te doare gura! Când vezi  unul lucrând, încongiură-l, că nu te dor picioarele!”
*
BINEŢE
Învăţătorul-director Dumitru urca greu uliţa, în Poderei. Deodată, o nevastă „ţâşni” din-tr-o casă în ocol, îşi desfăcu picioarele, îşi suflecă sumna şi…
– Pişi, Ileană, pişi? – salută învăţătorul.
– Piş, Mitică, piş…- răspunse femeia.
*
PESTE VALE
Sat  maramureșean, prin ’68-’69. „Nişte poprică, o jumătate de font de mn’ere, o finge de fărină, două dej’te de broză ori de oloi împrumut” – cam astea se strigau peste Vale, între vecine. Cărăuşi erau coconii abia obișnuiți cu trecutu’ punții.
*
OMĂTUL
„Miez de Martie şi ninge şi-i frig cum n-o fost tătă iarna!… Tot aşa, în tinereţe, eram În Hotare cu oile, pregătiţi să le ducem În Deal. Era prin 20 mai, dimineaţa, când ne trezeşte vătafu’ ciobanilor: „Haidaţi, ameni buni, avem zăpadă!”… Am dus oile mai jos, la hrănit… Da’ n-o ţânut  mult, s-o topit repede şi le-am suit înapoi În Hotare şi apoi În Deal.”
*
ÎN DULCE GRAI…
* „Scrie tăt hucuruc!” – îndemn un elev. „Hucurel!” – precizează colega di pa Iza.
* „Cum adică să siuă?” – admonestez un elev. „Să fiuă, noa, m-am corectat, ceă?”

Consemnări, Marin Slujeru

Foto: Peter Lengyel