Mihai Patricia Maria are 10 ani și pe lângă talentul scrisului (povești și poezie), elevei din clasa a III – a îi place chiar să… construiască. La vârsta ei, Patricia a finalizat un proiect pe care l-a fixat doamna ei învățătoare, Mariana Ștețco (Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand”), pentru ora de geografie. Tema proiectului a fost la liberă alegere, iar Patricia a ales să reconstituie, din diverse materiale ușoare, deșeuri, strada Pietonală (Corneliu Coposu) din Sighet.

Ce-a ieșit? Priviți proiectul Patriciei! Să fie, oare, primul proiect al unei viitoare… arhitecte?

Ne dorim să promovăm și alte acțiuni, inițiative, proiecte, idei ale micilor și marilor sigheteni! Cine îndrăznește? Cine urmează?…

Salut Sighet!

Azi, 6 iunie, se împlinesc 70 de ani de la trecerea în veșnicie a lui Alexandru Vișovan (1891-1948), unul dintre românii maramureșeni care au militat activ pentru Unirea Transilvaniei cu România.

Născut la Breb, satul de sub Gutâi, la 30 martie 1891, unde absolvă școala primară, Alexandru Vișovan (Alexa lui Pătru Pintii, după cum era cunoscut în sat) va fi înrolat în armata austro – ungară (asemenea altor mii de tineri maramureșeni) pe toată perioada primului război mondial, participând la luptele din nordul Italiei și din alte sectoare ale frontului.

Menționat în documentele maramureșene ale Unirii, ca participant la adunarea electorală de la Giulești din 27 noiembrie 1918 și semnatar al credenționalului (împuternicirii) pentru delegații de Valea Marei și a Cosăului (cercul electoral Ocna Șugatag) la Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 72 și 75).

S-a deplasat și el la Alba Iulia, dar nu ca delegat cu drept de vot, ci ca membru al gărzilor naționale care au însoțit delegația. Avea să relateze ulterior peripețiile călătoriei inclusiv o situație limită în care viața le-a fost în pericol fiind atacați de soldați unguri (nu e clar dacă erau trupe regulate sau bande dezorganizate) dar s-au apărat și au scăpat cu bine. În ianuarie 1919, în publicația sigheteană „Sfatul” (organul de presă al Consiliului Național Român din Maramureș) i-a apărut o poezie, ce reflecta atmosfera momentului de împlinire națională.

După Unire, a ocupat o scurtă perioadă funcția de primar în Breb, apoi – dată fiind experiența sa militară îndelungată – a fost încadrat în Jandarmenia Română cu grad de plutonier. S-a căsătorit cu consăteanca sa Paraschiva Pop, fiica lui Tănase Pop, și el implicat în lupta pentru Unire (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 147). Atât Pop Tănase (socrul său) cât și Pop Arvinte (cumnatul său) au ocupat funcția de primar în Breb în perioada interbelică.

Alexandru Vișovan a ocupat funcția de șef de post de jandarmi în mai multe comune din județele Satu Mare și Sălaj având rezultate deosebite în activitate, pentru care a fost de mai multe ori decorat sau evidențiat (documentele purtând semnătura Regelui Ferdinand I). La Tarna Mare (pe granița de nord) i s-a născut fiica Viorica, în 1922, iar la Sărmășag (lângă Zalău), fiul Aurel, în 1926. Botezul fiului a fost celebrat de 6 preoți greco-catolici (este verosimilă ipoteza că între ei s-a aflat și protopopul locului, Valentin Coposu, tatăl viitorului lider național – țărănist Corneliu Coposu). În această perioadă îl reîntâlnește personal pe Iuliu Maniu pe care-l cunoștea de pe front și ale cărui idei politice le împărtășea. În 1932 s-a pensionat și familia s-a întors în Maramureș cumpărând o casă în Sighet la Locul Târgului (str. Bogdan Vodă, nr.111, casa există și azi). O perioadă scurtă a deschis acasă un mic magazin care aproviziona cu alimente zona înconjurătoare.

La cedarea Ardealului de Nord în 1940, Alexandru Vișovan fiind concentrat la sectorul aprovizionare se retrage cu armata română, familia urmându-l în refugiu două săptămâni mai târziu (fiica Viorica este arestată de paramilitari unguri pentru câteva ore). Vor locui la Timișoara unde copiii vor termina liceul, iar fiica se va căsători cu studentul teolog ortodox Ioan Bărdaș numit apoi ca preot în sate din județele Bihor și Arad (va fi mai târziu arestat și va petrece mulți ani în temnițele comuniste). Alexandru Vișovan va apuca să-și vadă cei 3 nepoți din partea fiicei: Grațian, Valentin și Rodica.

În 1945, familia se întoarce din refugiu la Sighet și își recuperează casa pe care o găsește parțial distrusă. Încercând să obțină despăgubiri din partea activistului horthyst care o ocupase în anii de stăpânire maghiară, află că acesta devenise între timp activist comunist! Nori negri apar la orizont…. În perioada 1945-1948, fiul Aurel, student la drept, devine și profesor suplinitor de chimie, fizică și limba italiană la Liceul „Dragoș Vodă”.

Doborât de o boală cu evoluție galopantă, Alexandru Vișovan se stinge din viață la 6 iunie 1948, cu două luni înainte de arestarea fiului său, Aurel, care va petrece 16 ani în temnițele comuniste (și cumnatul Pop Arvinte și nepotul său, Pop Ioan, vor suferi detenție politică). Probabil, Providența a vrut să-l scutească de o nouă și grea cruce… Soția Paraschiva va mai trăi până în 1982 apucând să vadă strănepoții din partea fiicei și bucuria întoarcerii din temniță a fiului Aurel, și pe fiul acestuia – Marius.

A rămas în memoria familiei o cugetare a sa personală (ce denotă un patriotism realist): “E frumos să mori pentru țară, dar e și mai frumos să trăiești pentru țară!”

Autor, prof. Cristina Teleptean

A mai rămas aproximativ un an până la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri și trebuie să ne prezentăm în fața istoriei acestui neam cu ceva. Am mai scris într-o postare anterioară (n.r. pe pagina de facebook) că nu prea avem cu ce ne lăuda, trebuie să facem trimitere tot la înaintașii noștri: Iuliu Maniu, George Pop de Băsești, Ilie Lazăr, Simion Bărnuțiu, Corneliu Coposu și alții.

M-am oprit la Iuliu Maniu pentru că a fost principalul artizan al Marii Uniri și, în plus, ultimii ani din viață i-a petrecut în închisoarea din Sighetul Marmației. Din nefericire, nici până în ziua de azi nu se știe unde a fost înmormântat. Am trăit o profundă dezamăgire după vizita la Bădăcin. La data de 12 noiembrie 1998, Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu și a înlăturat pedeapsa complementară de confiscare a averii, pronunțată în 1947. Casa de la Bădăcin a fost recuperată (în timpul regimului comunist funcționa aici o tabără de pionieri), urmând să fie amenajat aici un muzeu. Au trecut de atunci 19 ani și nu s-a făcut aproape nimic. De ce a trebuit să fie reabilitat? Pentru că a fost acuzat ,,de înaltă trădare” de regimul comunist și condamnat la închisoare pe viață. A rezistat peste 6 ani în închisorile din Galați și Sighet. Regimul la care a fost supus a fost unul de exterminare. Se poate afirma fără a exagera că Maniu și ceilalți închiși la Sighet au fost asasinați.

Poate veți crede că am luat-o rău pe arătură cu postările mele despre Iuliu Maniu și că ar fi cazul să să mă opresc. Vă promit că mă voi opri și că nu voi mai posta numai în caz de forță majoră.

Totuși, sper că mă veți ierta dacă voi încheia prezenta postare cu o scurtă referire la un om politic care a marcat profund istoria noastră postdecembristă: Ion Iliescu. Sper că veți înțelege de ce. Vreau să vă convingeți cine este și cine îi sunt înaintașii. Bunicul dinspre tată se numea Vasili Ivanovici, evreu rus bolșevic, pușcăriaș fugit din Rusia. S-a stabilit în 1895 în Oltenița. După 1900 și-a schimbat numele în Iliescu. Fiul său Alexandru,viitorul tată al lui Ion Iliescu, va deveni membru al Partidului Comunist Român, partid care, în 1924 va fi scos în afara legii pentru că milita pentru dezmembrarea statului român, abia constituit. Congresul al V-lea al PCR a avut loc în anul 1931 la Moscova, congres la care a participat și iubitul tătic al domnului IIiescu. Să-i fie de bine, am zice, numai că la sfârșitul lucrărilor congresului s-a adoptat o declarație semnată și de tatăl liber-cugetătorului nostru, declarație din care citez: ,, România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a tuturor românilor, ci este un stat tipic cu mai multe națiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine”. ,,Panimaeș, tavariș Ilici Ivanovici” care de aproape 3 decenii ne purtați prin „meandrele concretului”, iar în anii studenției d-voastră la Moscova, ,,trădătorul de țară”, Iuliu Maniu, ispășea ani grei de temniță comunistă. Ați avut ocazia să vă reabilitați în ochii noștri dacă, mai ales, în perioada ultimului mandat, ați fi făcut ceva cu adevărat pentru marele om politic român, Iuliu Maniu. Din păcate, pentru noi, cei de jos, nu v-ați gândit măcar să faceți ceva pentru renovarea unei amărâte de case. Dumnezeu să vă răsplătească pentru faptele bune (dacă există) pe care le-ați săvârșit, mai ales în anii după ce v-ați instalat la putere împreună cu emanații.

PS 1: Am fost la „Memorial” și am făcut niște poze din care am postat câteva, din păcate, din cauză că în celulă nu exista lumină electrică, calitatea acestora nu este una foarte bună.
PS 2: Dacă există cineva printre d-voastră care dorește să facă o donație, o poate face conform conturilor precizate într-o postare anterioară.
PS 3: Donațiile nu se fac în numele niciunui partid, ci numai în al nostru, care credem în valorile pe care acest neam le-a dat de-a lungul istoriei sale zbuciumate.

Autor, prof. Vasile POP