Karikó Katalin va primi, cândva, Nobelul care i s-ar fi cuvenit în 2021 (Horia Picu)

Citind despre Karikó Katalin şi contribuţia ei fundamentală la dezvoltarea vaccinurilor împotriva coronavirusului Sars-Cov-2, cel care ne-a schimbat felul de a privi viaţa dar şi de a ne privi unii pe alţii, am descoperit un om de ştiinţă planetar, cu o mână salvatoare întinsă peste o planetă bolnavă.

Scriu acest articol în speranţa că cei care motivează neîncrederea pe care o au în vaccin prin faptul că nu ştiu cum acţionează acesta şi că a fost descoperit prea repede, vor fi mai bine informaţi şi astfel vor avea o cale mai uşoară de a lua decizia potrivită lor.

Un biochimist, Karikó Katalin, stabilită în SUA din 1985, „[…] povestește cum s-a născut în Ungaria și până la vârsta de 10 ani nu a avut nici apă curentă, nici TV. Ea mulțumește profesorilor buni pe care i-a avut și care au fost implicați în meseria lor, astfel încât să-i trezească curiozitatea și pasiunea pentru știință″. (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24640851-cine-este-katalin-karik-biochimista-care-dezvoltat-tehnologia-vaccinurilor-mrna.htm)

Are 65 de ani şi în prezent este „vicepreședinte senior al BioNTech, compania germană de biotehnologie care a dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19 alături de gigantul farmaceutic american Pfizer″. (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24640851-cine-este-katalin-karik-biochimista-care-dezvoltat-tehnologia-vaccinurilor-mrna.htm)

Karikó Katalin „a dezvoltat tehnologia vaccinurilor mRNA, utilizată de BioNTech și Pfizer. […] Tot munca ei a inspirat și Moderna, compania biotech americană care a dezvoltat un vaccin anti-COVID concurent„. (citat din aceeaşi sursă)

Ceea ce urmează mai departe, e dedicat celor sceptici, care se îngrijorează de prea rapida apariţie a vaccinurilor, de prea scurta perioadă când acestea au putut fi verificate pentru efectele negative posibile. O precizare înainte de a mă folosi din nou din www.hotnews.ro. Nicăieri nu scrie că eficacitatea vaccinurilor ar fi fără cusur, deci de 100%.

„Cu toate astea, drumul până să ajungă aici nu a fost unul ușor și lipsit de piedici. Chiar dacă prezența unui vaccin eficient în prezent pare „mult prea rapidă” pentru unii oameni, cercetători precum Katalin lucrează de ani buni la această tehnologie.

Karikó a descoperit în 2005 o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA) – o moleculă care demarează producerea de proteine – astfel încât acesta să treacă nedetectat de sistemul natural de apărare al corpului. De atunci și până în prezent, ea și-a perfectat munca astfel încât vaccinul să nu aducă niciun impact negativ asupra corpului.

Aceste noi vaccinuri folosesc o bucată mică de mRNA din genomul coronavirusului pentru a instrui corpul cum să producă proteina-țepușă a virusului – partea care ajută SARS-CoV-2 să se atașeze de celule și să le invadeze și care declanșează răspunsul imunitar.

Atunci când corpul detectează prezența proteinei acesta dezvoltă anticorpi pentru a o neutraliza, rezultând în protecție împotriva virusului. Spre deosebire de alte vaccinuri mai tradiționale, cele mRNA stimulează și producerea de celule T care opresc coronavirusul din a se reproduce″.

Destinul lui Karikó Katalin a fost vizibil influenţat de o carte despre cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa fără stres, carte dată de un profesor în timpul liceului. Distinsa doamnă cercetător spune că „Dacă nu aș fi citit această carte nu cred că aș fi reușit, deoarece m-a învățat să fiu focusată pe ceea ce pot să fac, indiferent de ce spuneau cei din jur”.

Biochimista este de părere că dificultățile te fac să te focusezi și să descoperi o forță pe care o ai în tine, așa cum s-a întâmplat în cazul ei. „Dacă stăteam acasă, în Ungaria, poate nu descopeream că pot face atât de multe lucruri”, a mai spus ea.

Karikó Katalin s-a vaccinat pe 18 decembrie 2020 şi pe 18 ianuarie 2021.

Ea este „biochimistul care și-a dedicat aproape întreaga viață ARNm și ale cărei cercetări au condus la vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna. De-a lungul carierei sale, omul de știință s-a concentrat pe ARN-ul sau ARNm mesager – scriptul genetic care transportă instrucțiunile ADN către locul producător de proteine al fiecărei celule, ribozomii. Katalin Karakó era convinsă că ARNm ar putea fi folosit pentru a instrui celulele să producă medicamente, inclusiv vaccinuri″. (sursa: https://www.origo.hu/itthon/20210115-karika-katalin-megkapta-a-masodik-oltast.html și: https://propeller.hu/technika/3653760-kiderult-ennyit-keresett-kariko-katalin).

„Tehnologia mRNA a fost utilizată în diagnosticul cancerului, adică o proteină mesager care conține informații, un „mesaj”, este folosită în scopuri medicale. Procedura în sine este folosită de zece ani, dar este prima dată când este folosită pentru a dezvolta un vaccin, iar savantul maghiar a jucat un rol uriaș în asta″, spune acelaşi site maghiar.

New York Times confirmă, de asemenea, că banii nu au fost niciodată scopul pentru omul de știință. Nu a câștigat niciodată mai mult de 60.000 de dolari pe an, ceea ce poate părea foarte mult în Ungaria, dar deloc în Statele Unite. scrie pe site-ul https://propeller.hu/technika/3653760-kiderult-ennyit-keresett-kariko-katalin

Reiau acum, pentru neîncrezători, pentru cei care spun că leacul împotriva Sars-Cov 2 a apărut prea repede, informaţia: „Karikó a descoperit în 2005 o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA)″. Iar premiul de cea mai mare notorietate pe care i-l doresc acordat nu poate fi altul decât Nobel!

Şi dacă i se va acorda, râvnitul premiu nu va fi cea mai mare bucurie pentru Karikó Katalin. Modestă, „creatorul maghiar al vaccinului împotriva coronavirusului, nu a fost niciodată o persoană materială, pentru ea a fost mai important să poată ajuta oamenii prin știință″, scrie Life.hu.

Horia Picu




Se zice că începe școala (autor, Crina Voinaghi)

prof. Crina Voinaghi

În fiecare an la început de septembrie este o agitație generală. Copiii, părinții, directorii și profesorii se pregătesc pentru începutul de an școlar. Se cumpără rechizite, haine, ghiozdane, adidași. Se fac planuri, planificări, catedre, orare. Se promit unele lucruri (părinții copiilor dacă vor fi cuminți și nu numai). E o atmosferă veselă și un pic nostalgică, cea de început de an școlar, cu amintirea vacanței care a trecut prea repede și cu nerăbdarea elevilor de a-și revedea colegii.

Anul acesta totul e diferit, ciudat, schimbat, torsionat. Ca privit într-o oglindă rea dintr-o poveste veche. Dar nu e veche. Și nu e poveste. E realitatea noastră, a tuturor. Anul școlar începe târâș-grăpiș pe 14 septembrie. Fiecare școală alege din trei scenarii în funcție de culoarea pe care i-o acordă zonei Direcția de Sănătate Publică. Și niciunul nu este ideal. Dar cum ar putea fi?! Online exclusiv sau hibrid (un fel de struțocămilă, și la școală și acasă online) – acestea sunt cele două scenarii fezabile în orașul nostru – iar profesorii le vor pune în aplicare așa cum bănuiesc că ar trebui să facă sau învățând singuri așa cum unii deja au făcut din martie încoace. Nu li s-au oferit prea multe formări online (spre deloc ) vara aceasta, deși se susține contrariul. Și da, mă refer la formările gratuite. Nu s-a modificat programa, nu s-au achiziționat tablete pentru școli. Cei care puteau să schimbe ceva doar au vorbit. Totul e ca în anii trecuți dar nu putem trăi în trecut, prezentul ne contrazice.

Toată lumea are o părere, fiecare ține cu dinții de a lui, bate cu degetele în tastatură și pufnește nervos de parcă ar fi vreun concurs și foarte puțini își dau seama că elevii vor fi cei care vor avea de pierdut sau că profesorii își riscă sănătatea și uneori e ușor de zis dar nu e ușor de făcut. Se acuză directori, inspectori, miniștri dar adevărul este că fiecare reprezintă o rotiță dintr-o mașinărie malefică ce scârțâie acum din toate încheieturile. Se puteau face multe. Nu zic nu. Dar nu s-au făcut. Și peste câteva zile începe școala. Mai devreme sau mai târziu probabil vom ajunge cu toții în online, avem exemplul celorlalte țări și presupunem că nu va fi diferit tocmai la noi. Haideți să ne gândim puțin și la elevii din familii defavorizate, la elevii abuzați într-un fel sau altul, la elevii triști sau timizi pentru care mersul la școală era partea cea mai veselă din viața lor. Sau credeți că nu există? Credeți că doar școala formează un om? Că nu contează confortul lui personal, dacă are haine curate sau o masă caldă, dacă este iubit sau dacă are prieteni? Să ne gândim și la profesorii cu sănătatea șubredă, cu boli cronice, cu părinți în vârsta aflați în grija lor, cu spaime mai mult sau mai puțin reale pentru că și ei sunt oameni la urma urmelor.

De aceea soluții simple nu există. Nici soluții clare, nici definitive. Fiecare face ce poate, cum poate și tot ce putem spera este că vom fi mai altruiști, mai omenoși, mai înțelegători și mai solidari în condițiile date. Unii mai mult, alții mai puțin dar la un moment dat se va termina pandemia și sperăm că ne vom întoarce în școli, că vor răsuna coridoarele și curtea școlii de glasurile copiilor, că vom vedea iar poze recente pe facebook, nu scoase de la amintiri, cu oameni îmbrăcați elegant încercând emoția primei zile de școală, cu planuri pentru balul bobocilor, banchete și excursii. Poate în 2021. Cine știe?! Până atunci nu ne rămâne decât să trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, vorba lui Voltaire, adică cea pe care o avem și să sperăm la mai bine.

Crina VOINAGHI

sursă foto: dw.com




COVID-ul nu „părăsește” Sighetul!

Au trecut peste trei luni de la primele cazuri de infectare cu COVID semnalate la Sighet iar azi, la finalul lunii iunie, la Spitalul Municipal din Sighet, din păcate, sunt internați 28 de pacienți confirmați pozitiv.
Din martie și până la această dată au fost diagnosticați cu periculosul virus 66 de pacienți. Dintre aceștia, 16 bolnavi au fost transferați la Baia Mare, iar până azi, din numărul total de bolnavi au fost declarați vindecați 22 de pacienți. Printre cei vindecați se află și cadrele medicale de la Spitalul Sighet. Inclusiv ultimul pacient din Săpânța a fost externat vindecat tot zilele trecute.
Un număr relativ mic de pacienți cu suspiciuni de infectare vor fi evaluați zilele următoare.

Cred că este inutil să menționăm că este necesară multă precauție în continuare deși se apropie… vacanțele!

Salut, Sighet!




Alertă la Sighet! 13 cadre medicale din Spital infectate cu COVID 19!

Când totul părea că reintră în normal la Sighet, având în vedere că ultimii trei pacienți internați în spital (toți din Săpânța) fuseseră externați miercuri, au apărut surprizele… neplăcute!

Informațiile de ultimă oră, care vizează infecțiile de la Sighet cu virusul COVID 19 nu sunt deloc liniștitoare. Au fost confirmate 13 noi cazuri de pacienți infectați, toți fac parte din personalul medical al Spitalului Municipal Sighet, angajați la diferite secții. Dintre aceștia 4 sunt simptomatici și 9 asimptomatici, toți sunt internați în spital și izolați. Aceștia se pare că au fost infectați pe traseul Săpânța – Iapa, de la focarele familiale pornite de acolo. Este cel mai mare număr de persoane infectate, internate în Spitalul Sighet, de până acum!

Pentru a face o evaluare a sănătății personalului medical din Spitalul Sighet a început testarea angajaților din această instituție medicală, până la această oră fiind testate peste 500 de persoane.

Probabil că detașarea și relaxarea prematură, coroborată cu nerespectarea unor proceduri foarte clare și importante, au dus la această creștere nedorită a cazurilor de Coronavirus în orașul nostru.

Nu neglijați prevenția, este cea mai importantă „armă” anti-Covid!

Salut, Sighet!




Nu suntem încă în totală siguranță: mai sunt „urme” de COVID la Sighet!

Sighetul nu s-a „eliberat” totalmente, din păcate, de amenințarea COVID – ului. Deși măsurile de precauție și de prevenție au fost respectate în ultimele luni (cu mici excepții, bineînțeles), continuă să se înregistreze pacienți infectați la Spitalul Municipal din Sighet dar – foarte important – și pacienți vindecați.

O tânără pacientă internată cu mai multe zile în urmă în spital (două cazuri erau internate la Sighet pe parcursul săptămânii trecute), a fost externată ieri după ce două teste i-au ieșit consecutiv negative.

Dar, tot ieri, două persoane internate la mijlocul săptămânii cu suspiciunea de infecție au fost confirmate pozitiv.
Așadar, azi, la Spitalul din Sighet sunt internate trei persoane infectate cu COVID (toate trei originare din Săpânța).

Contrar tuturor previziunilor și așteptărilor că ameliorarea vremii și creșterea temperaturilor de afară vor „ucide” virusul, se pare că amenințarea va plana asupra noastră multe luni, de acum încolo, până la eventuala descoperire a unui vaccin.
De aceea este important de-a nu ne relaxa total – deși relaxarea se simte și se „vede” în toate comunitățile, inclusiv la Sighet – și de-a manifesta maximă precauție acolo unde sunt întâlnite grupuri mai mari de oameni (la liturghii, botezuri, nunți, înmormântări etc.).

Este păcat să ne asumăm riscuri inutile tocmai acum când, se pare, România se numără printre țările care au trecut relativ bine peste pandemia care a afectat întreaga lume.

Salut, Sighet!




Sighetul a învins COVID – ul?!…

După „stările” de urgență și alertă prin care am trecut în ultimele luni, mult așteptata relaxare, care demarează de Ziua Internațională a Copilului, la 01 iunie, aduce sighetenilor speranțe și semne pentru o vară liniștită.

Vestea bună este că ieri, 30 mai 2020 a fost externat vindecat, pacientul diagnosticat pozitiv în urmă cu câteva săptămâni, angajat al Spitalului Municipal Sighet. Tot la categoria vești bune intră și faptul că toți contacții angajatului infectat din Spital, 14 persoane, au ieșit tot ieri din izolare, fără să se semnaleze vreo problemă medicală cu niciunul dintre ei.

Pe de altă parte, din nefericire, ieri a fost confirmată infectarea unei femei cu COVID, dar aceasta era contactul unui pacient sighetean vindecat și externat în urmă cu aproximativ două săptămâni.

La această oră, la Secția Infecțioase a Spitalului Sighet, sunt așadar trei cazuri de pacienți cu COVID, două persoane în curs de ameliorare – vindecare, internate de mai mult timp și noul caz de ieri.

Dar, din fericire, nu sunt alte suspiciuni, prin urmare, dacă se vor respecta minimele reguli de prevenție, virusul nu va face ravagii și vom scăpa fără daune umane foarte grave.

Însă, daunele economice nu sunt evaluate definitiv, unda de șoc se va perpetua mult timp de acum încolo în lumea întreagă iar pentru români (auto)evaluările sunt… imprecise, superficiale.

Salut, Sighet!




Creștere bruscă a cazurilor de COVID la Sighet! Atenție la relaxare!

Un interval lung de timp, în Sighet, dar și în înteg județul Maramureș, pacienții confirmați – infectați cu COVID 19 au fost într-un număr relativ mic, chiar județul a figurat o perioadă lungă printre cele „favorizate” de soartă, aceasta fiind probabil și o consecință a conformării la reguli și a disciplinei locuitorilor.

Din păcate, în ultimele zile, cazurile de pacienți confirmați, dar și persoanele cu suspiciunea de infecție au crescut brusc. Să fie oare un rezultat al relaxării premature și al abandonării precauției maxime (abordări neindicate pentru mult timp și de acum încolo)?…

Din surse din Spitalul Municipal Sighet am aflat că la momentul actual, la Secția Infecțioase a instituției medicale (acolo unde există condiții adecvate de internare și proceduri precise, circuite delimitate, separate, neintersectabile de tratament – observație – supraveghere, ce vizează bolnavii pozitivi și pe cei cu suspiciuni) se află 4 pacienți confirmați pozitivi, dintre care o persoană în curs de vindecare (o probă i-a ieșit negativă) și probabil în 2 – 3 zile va fi externată, dacă o următoare testare va fi tot negativă.

O altă persoană (dintr-o localitate de pe Valea Izei) confirmată pozitiv a fost deja transferată azi la Spitalul TBC Baia Mare, pentru a elibera rezerva de la Sighet, dar semnele pentru aceasta indică evoluție pozitivă, spre vindecare.

Tot pe la Sighet a trecut, în urmă cu mai multe zile, pacientul din Sarasău, polițist, confirmat pozitiv și care a stârnit controverse prin comportamentul „surprinzător”, inadecvat, de fapt – se pare – redat incorect, neconform cu realitatea, într-o parte din mass media națională.

În plus, la Sighet, mai există 3 cazuri de pacienți cu suspiciuni de infecție cu COVID 19, doi fiind internați, un alt pacient (din Sighet) este așteptat în cursul următoarelor ore pentru a fi internat, acestora urmând a le fi recoltate probe pentru stabilirea unui diagnostic final.
Trebuie să menționăm că toți contacții pacientului pozitiv internat, angajat al Spitalului Sighet, aproximativ 14 persoane, sunt în autoizolare la domiciliu, neprezentând niciun fel de simptome.

Îi rugăm și le sugerăm sighetenilor dar și locuitorilor „dependenți” de Spitalul Municipal Sighet, din Depresiunea Maramureșului, să nu lase garda jos, să continue să aplice – zi de zi – toate regulile stabilite de protecție și prevenire a infectării cu periculosul virus.

Atenție deci, un nedorit, dar posibil val doi va fi mult mai periculos! Atenție la relaxare!

Salut, Sighet!




O Pandemie „Cenușie” (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

prof. Gheorghe Bărcan

Ne aflam în plină iarnă, aici în Minneapolis, cu zăpadă multă, albă și curată, în troiene și un ger aspru ne oprea să ieșim pe afară. Indicatorii și știrile anunțau -3o grade Celsius. Utilajele de deszăpezire umpleau șoselele centrale, pentru a le curăța. Cele mai mărginașe, de cartiere, reveneau conducerii acestor sectoare, care curățau zăpada până la prag, cu utilaje proprii. Căderile de zăpadă în acest Stat rece, sunt masive și acțiunile sunt foarte bine organizate. Se plătesc taxe locale pentru îngrijirea zonelor, întreținerea lor, iarna, vara și tot timpul, cu tot ce trebuie. S-au închis temporar și școli, prin decizii locale, pe unde era cazul și se făcea și serviciul de acasă, atât cât se putea; aceasta dura 2-5 zile. Și în cazul furtunilor sau a ploilor intense, violente, totul se oprea temporar; este grija pentru sănătatea oamenilor și deciziile se iau imediat, local, pe unde se impun.

A venit apoi cumplita veste și, destul de repede și peste tot, s-a pus bariera izolărilor, a restricțiilor. Oamenii au înțeles pericolul și s-au conformat; n-am auzit pe aici să fie confruntări cu organele de ordine, cel puțin în această zonă. Fiica noastră lucreză acasă, de destul de multă vreme, într-un domeniu financiar, cu calculatorul și altă aparatură electronică. Nepoțelul este zilnic în corespondență cu școala, pe tabletă și calculator și activitățile se desfășoară aproape normal. Începând din clasa a VI-a, toți elevii primesc de la școală o tabletă; lucrează și acolo cu aceasta și sunt obișnuiți. Noi suntem într-o zonă mai puțin aglomerată și este bine.

La medic sunt consultații online acuma, exceptând cazurile grave, iar pentru medicamente merge la Farmacie și le ia la un gemuleț, ele fiind pregătite și rețeta fiind transmisă acolo electronic. Chiar și alimentele se pot comanda și achita online și îți sunt aduse la ușă, unde faci dezinfectarea necesară și se pot lăsa unele afară, pentru dispariția virusului.

O ciudată apariție a acestui virus, neanunțată din timp. A fost o tăcere extrem de vinovată, fără discuție, fiind comunicată abia după 6 săptămâni (!!) de la apariția ei în Wuhan. Tocmai de aici vine ciudățenia, parcă ar fi zburat virusul așa, întâmplător și neobservat, de sub aripile unui liliac și nu i s-a auzit „bâzâitul”. Au brăzdat în acest timp cerul mulțime de avioane din China spre Europa și America, cu multe milioane de chinezi infectați, plini cu viruși, pe care l-au împrăștiat peste tot, în centrele mari, aglomerate, cu care China avea strânse relații. În Italia erau ceva aniversări și, la Veneția, au venit o mulțime, cu îmbrățișări, dovada lipsei de atitudine rasistă, cu care și virușii erau în deplin acord, infecțiile și decesele fiind masive. În America, pe unde sunt stabilizați numeroși chinezi cu afaceri, cu numeroase locații alimentare și de consum, au făcut ravagii, cu mulțime de infecții și decese în centrele mari, fiind pe primul loc. Tocmai această ascundere dezvoltă suspiciune, întârzierea care a produs atâtea decese și, pe lângă aceasta, un mod cu totul ciudat de a se răspândi, exponențial, de a acționa, diferit de virusurile altor epidemii. Se dezinfectează spații, soluri, obiecte, cu mulțime de materiale protectoare cu care se acoperă oamenii, încât nici nu știi pe unde se află și cum apare, de parcă ar fi peste tot. Nu se comportă ca un virus „natural”, oarecum, cu efecte și consecințe naturale, sub toate aspectele cunoscute și pare a fi înarmat cu toxine atât de complexe, nedescifrabile, întrebându-te cum de și le-a putut forma, încât nu ești sigur că ai scăpat de el, nici atunci când pari a fi „scăpat”. Nu se cunoaște nici remediul și nici dacă pandemia se va încheia total cândva și când va lua sfârșit, pentru a fi apoi stăpânită de vreun vaccin, periodic. Am privit la plămânul unui „vindecat” și te sperie brăzdarea plămânilor de o rețea de linii albe, care nu sunt altceva decat leziunile lăsate de toxinele lui, cu cine știe ce perspective și efecte ulteriore. Îi plac toate organele vitale ale organismului și „iubește” mult bătrânii și pe cei cu diverse afecțiuni. La noi, se spunea într-o comunicare, cam 86% dintre decedați sunt oameni în vârstă și, majoritatea din ceilalți, cu alte afecțiuni sprijinitoare. Nu se știe nici de cei mai tineri care scapă, cum „scapă”. Se putea intitula articolul la fel cu cel pe care l-am scris in 06.04.2020: „În Lupta cu Necunoscutul”, eventual cu două părți, pentru că tot la fel de necunoscut este și acuma. Cel scris atunci, s-a bucurat de mulțime de vizualizări și comentarii favorabile, cu unul singur critic, pe care îl consider exagerat și nedrept (scris în data de 08.04.2020). Pentru aceasta și fac această completare aici, legată de acesta.

Am trecut acolo o frază, citată cu ghilimelele de rigoare și autorul ei, găsită întâmplător pe internet. Am considerat-o adevărată, asttfel, cel ce a reprodus-o putând suporta rigorile legii și, în paragraful 9 al articolului, fiind de bună credință, am afirmat că este agresivă la adresa bătrânilor și am marcat acolo câteva întrebări retorice. Mai mult, în paragraful 14, am precizat că ea reprezintă o simplă predicție a ceea ce avea să aducă pandemia prezentă pentru bătrâni. În tot restul articolului reamintesc despre multele epidemii și catastrofe care ne-au traversat și pe care le-am biruit, așa cum vom face și acuma, cred, probabil. În rest, este prezentată evoluția acestei urgii, cu măsurile de apărare și protecție adoptate, cu afectarea gravă mai ales a bătrânilor ș.a. Consider că s-a dat prea mare amploare unui element marginal, reducând și substituind chiar generalitatea articolului prin această particularitate. În fapt, chiar dânsul recunoaște fraza menționată, prin afirmația făcută, că i-am dat acesteia o interpretare „eugenică”; altfel, cele afirmate n-aveau obiect. Mai apar și exprimările „distinse domn” și „frumosul articol”, care nu pot sta alături de un articol construit pe un „eșafodaj fals”. Pentru a-i acorda satisfacție, spun că era mai bine să nu amintesc acolo de FMI, cu totul în afara legăturii între conținutul și titlul aricolului, „În Lupta cu Necunoscutul”, integrabilitatea lor fiind realizată fără acest adaus, FMI fiind bine cunoscut în domeniul financiar, de cei în drept, în toate ale lui și fără nicio legătură cu o izbucnire pandemică planetară.

Determinarea intervenției și stăvilirea pandemiei au fost prioritare în acțiunile celor ce ne conduc, dar noutatea și necunoașterea totală a acestei pandemii a însoțit-o, ca peste tot de altfel și s-au făcut si multe greșeli, favorizate și de lipsa de unitate a factorilor politici. S-a trecut cu atâta ușurință peste mulțimea de victime, mereu în creștere și s-a dat prioritate nuanței electorale, atât de bizară și nelalocul ei, în acestă luptă dificilă cu viața. Au fost câteva state, care, în necunoașterea totală a acesteia, a pericolului pentru sănătatea cetățenilor, au lăsat-o în totală libertate, punând lumea la dispoziția ei, spunând că va trece și populația va rămânea imună, fără a se degrada starea economică. Au pus la sacrificiu bătrânii și pe cei cu afecțiuni medicale, știind că erau preferații pandemiei. Văzând dezastrul masiv au revenit, dar cu mulțime de vieți ucise de virus, pe conștiință. Așa a fost prin Anglia, la un moment dat fruntașa în decese, Canada, Italia și altele. Un astfel de dispreț pentru viață, pentru bătrâni și alți nevoiași nu s-a mai văzut de la nazism și comunism încoace. E bine că la noi s-a procedat cu prudență de la început și aveam o situație relativ bună la sfârșitul stării de urgență. Populația, în mare măsură, a fost disciplinată și acei care au fost tot timpul cu probleme și potrivnici legilor, se tot manifestă și încurajează nesupunerea, amplificându-o, precum milionarul de sub drapel, acesta doar fiind mare, pentru care bătrânii și bolnavii sunt fără importanță, nu e o problemă „dacă scapă sau nu scapă”. Personajul, în orice manifestație publică a prezentat soluții bizare, ca și acuma, demonstrative, cu acele îmbrățișări etnice manipulatoare, starea de izolare si atâta fereală fiind și altfel greu de suportat, de stăpânit. Cine știe, poate are o imunitate specială, ceva care dizolvă toxinele acestor viruși!

În traversarea prezentei pandemii, cu amenințarea vieții atât de agresivă, cred că amenzile nici nu sunt potrivite, așa cum nici nu au avut mare efect. Trebuie să fim conștienți că avem deja peste 1100 de români uciși, într-un timp ralativ scurt și destul de mulți în stare gravă la reanimare; este o realitate și e necesară prudența în continuare. Sunt mulți asimptomatici, purtători de viruși, pe care-i transmit și altora, din care vor rezulta și victime, fără să știi și fără să vrei. Dar sunt cei care „fug” din izolare, din carantină, sau alții, poate, chiar știind că sunt infectați și totuși se strecoară în mulțime, chiar printre ai săi și cine știe pe câți îi vor despărți de viață. Pentru aceștia, după câteva avertizări, ca și pentru cei cu vinovății grave în răspândirea deceselor, se recomandă „mititica”… precum sugera și d-nul Mitrea, pentru că eliberarea a peste 10000 de crminali, violatori și mari hoțomani, au lăsat „locuri libere” pe acolo.

Cred că trecerea de la „urgență” la „alertă” trebuie făcută gradat, pe ocupații, activități, pe serii, fără îngrămădiri, cu mijloacele de protecție prezente, cu respectarea dispozițiilor celor în drept să le dea, o comportare ce ne poate scoate din criză, fără multe „pierderi”. Dar reproșurile, regretele, dramele vor fi de durată, se vor stinge greu. Peste ani, ce va simți unul care, mergând de ziua morților cu o lumânare la ai săi, aflați sub pământul vremurilor, va auzi întrebarea, nerostită : „tu m-ai pus aici, sub glie, prea devreme!?”

(Minneapolis, 18.05.2020)

prof. Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”- Sighet

sursă foto: http://www.justitiarul.ro/




Primii pași ai Terrei spre normalitate (autor, Ileana Pisuc)

Ileana Pisuc

Asistăm zilnic, la primii pași de după Marea Izolare, e drept, mai șovăielnici, mai poticniți, dar totuși încercări de mers înainte, asemeni unui copil ce acum învață să meargă în picioare. După multe poticneli și încercări, prin perseverență, vine ziua, cînd își ia zborul și efortul îi este răsplătit! Așa se întîmplă și în viața noastra (era să zic nouă) și vrind-nevrînd, îmi vin și multe comparații, care se pliază perfect pe tot ce ni se întîmplă.
Nu-mi închipuiam vreodată, că voi fi contemporană cu acest cataclism planetar, venit de nicăierea, dar, care și-a pus amprenta urîtă asupra bătrînei noastre planete, numită Terra, poate că nimic nu-i întîmplător pe pămînt, ce-i să se întîmple se va întîmpla negreșit, mai devreme sau mai tîrziu.
Întrebată fiind de un prieten atunci cînd am venit în America, cînd o să mă întorc, i-am răspuns: niciodată! Așa mi-a venit atunci să-i răspund. Nu a fost nimic calculat.
Cu o seară înainte de a lua avionul, am constatat, că-mi expirase pașaportul. Am pierdut biletele, dar hazardul s-a concentrat și mi-a înlesnit repede alt pașaport, alte bilete și iată-mă ajunsă în State.
Semne ar fi fost, să rămîn acasă, ca să nu mă prindă urgia departe de țară. Luptă-te dacă poți cu soarta!
În toată această perioadă de așteptare, mintea îmi da ghes să caut explicații, comparații, similitudini între evenimentele ce se succed parcă, peste capul nostru.
Pămîntul nostru, atît de perfect, de rotund, de ospitalier, dintr-o dată, ne-a dat un bobîrnac de ne-am pierdut echilibrul, ne-a scos de pe orbita noastră, sfînta noastră normalitate și ne-a pus la colț! Fiecare cu el! La început bosumflați, nu ne găseam vina, ostracizați de diverse ordonanțe, menite să ne corecteze acțiunile și gîndirea și să ne adaptăm la noile reguli impuse de moment.
Două luni și mai bine de stat în casă, cu cîte o gură de aer din cînd în cînd, cel puțin pentru mine, au fost un bun motiv de aranjare a gîndurilor, despre cum văd eu, ,,pe persoană fizică”, repornirea Terrei, metaforic vorbind.

Mică fiind, făceam și eu parte din rîndurile de copii, implicați în diferite activități alese de părinți.
Păzitul oilor la păscut sau a vacilor, intrau în sarcina noastră. Nu presupunea mare efort, doar vigilență. Căutam însă, în același timp, diverse metode de a ne umple timpul cu diverse jocuri inventate de mințile noastre de copii, pentru a ne umple timpul cu ceva. Încă nu se inventaseră pe atunci telefoanele mobile, nu aveam nici măcar fixe. Vînam cele mai mari mușuroaie de furnici și, cu niște bețe special stunjite de coajă, ațîțam sărmanele insecte, care, pentru a-și apăra teritoriul, se agățau de bețele noastre, înnegrindu-le în cîteva secunde. Nu știu cîți au încercat această experiență, dar, după ce scuturam bățul de furnici, rămînea pe el o acreală, pe care noi o savuram lingînd acel bîț, mai ceva ca și vata de zahăr. Poate că aveam carență de vitamina C. Dacă la început, mușuroiul era perfect, după invazia noastră, arăta ca un cîmp de luptă, cu furnici dezorientate, unele moarte, altele cărîndu-și sacii sparți în spate… Ce mai, pierderi grele, făcute cu inconștiența acelor ani.
A doua zi, însă surpriză! Mușuroiul era refăcut la loc, arăta exact ca și cu o zi înainte. Urmele vandalismului nostru erau șterse! Cîtă putere de regenerare la niște biete insecte, cîtă forță de repliere de a aduce iar mușuroiul în stadiul de la început… Că, cel puțin pe mine m-au făcut să mă simt vinovată pînă astăzi și imaginea mușuroaielor sparte încă mă urmăresc.
Sunt niște amintiri care răzbat prin forța exemplului, în niște situații de criză, la o dimensiune cu mult mai vastă. Numai că, raportînd dimensiunea lor la cea a mușuroiului, parcă nu-i chiar atît de deplasată cu cea a Pămîntului vizavi de oameni. De la o anumită înălțime și ei nu par mai mari decît niște niște furnici.
Așa și cu Pămîntul, atacat de acest virus, e asemeni unui mușuroi, unde totul era bine rînduit, dar a trebuit ca el să-l vandalizeze. Noi, furnicile cu chip uman de pe el, încercăm în fiecare zi să ne revenim și să ne refacem mușuroiul. Vor fi mari eforturi, nu puține, dar exact ca și într-un puzzle pînă ce tabloul nu va fi complet, nu ne vom da bătuți. Poate vor fi și multe piese lipsă, dar le vom înlocui, fie și artizanal pentru început.
Îl mai compar (Pămîntul), cu un Big Bang – Clock, care a funcționat impecabil, dar noi, prea siguri pe el, am uitat să-l tragem. Nefiind tras la timp, arcul s-a întins și s-a oprit. Și aici intervine ceasornicarul, care-i dă de capăt, îl trage, îi fixează limbile și bate iar.
Pornirile însă, întotdeauna presupun dublu efort la început. Exact ca o mașină care, cu cît stă mai mult nefolosită, cu atît îi scade prețul, deoarece stagnarea în orice domeniu, este păguboasă.
Avioanele sunt proiectate să zboare, nu să staționeze pe pistă în intemperii, dacă le-ai tăiat zborul, incep să moară… Orice e scos din mișcare, presupune timp și efort pentru repornire. D-apoi o planetă!
După acest ,,Accident Universal” lumea n-o să mai fie așa cum am știut-o noi. Efuziunea, entuziasmul, exuberanța, pentru multă vreme vor fi mai estompate. America (pînă mai ieri) era considerată ca un reper al consumismului. S-au deschis Moll-urile, dar sunt goale, cel puțin în prima săptămînă erau pustii. Să vezi un ditamai colosul luminat, răcit cu aer condiționat, cu muzica pornită, pentru un singur client care-și bea cafeaua într-un fotoliu, cafea adusă de acasă în termos…
S-a sucit lumea, nu mai intră cecurile la sfârșit de săptămînă, sau dacă intră nu se mai aruncă la cheltuieli, spaima pentru ce va urma este și aici apăsătoare.
Americanii nu au experimentat niciodată cum e să nu ai. Niciodată însă nu e prea tîrziu să afli.
Succinct am vrut să fac, așa, un periplu, cu legături nebănuite între diferite experiențe din viața de fiecare zi, și această stare nouă, pandemică, cu care va trebui să socializăm zi de zi…
Concluzia ar fi că, pentru repornirea Terrei (sensul e metaforic) exact ca și în cazul unei pompe scăpate, e nevoie de o amorsare a acestui uriaș vid creat între oprirea și pornirea Lumii. Sau ca în cazul unei mașini rămase fără benzină trebuie insistent apăsată pedala de accelerație pînă ce intră iar benzină în carburator. Încet, încet, fără să înnecăm motorul, o să ne reluăm mersul firesc. La toate aceste manevre trebuie însă niște reguli suplimentare, față de cele cunoscute, reguli sugerate de micile aluzii făcute din lumea reală și anume:
– Să avem tenacitatea furnicii, care, fiecare în parte, după puterile ei, ajută la refacerea mușuroiului.
– Să avem îndemînarea ceasornicarului, care știe cum să repare ceasul pentru a ticăi din nou,
– Primele două reguli să fie unite cu multă empatie a fiecăruia către fiecare, iar la final, cînd vom striga cu toții: ,,Și totuși se învîrte !” să simțim că, atît cît s-a putut, ne-am dat concursul pentru ca marea mașinărie numită Terra să o ia din loc!

(15 mai 2020)

Ileana Pisuc
Richardson – Texas (USA)




În genunchi, de Ziua Europei! (autor, Ion Mariș)

Ion Mariș

Au trecut peste 13 ani (01 ianuarie 2007) de când România stă la masa bogaților – sigur, mai pe la colț – și se bucură de un altfel de meniu. Au apărut icrele, fructele de mare, deh!.. șampanii franțuzești, merge și Jägermeister (sic sau sîc!), delicatese ce mai, așa cum se tratează capitaliștii conștiincioși. Ciolanul era cărnos, banii se numărau în euroi iar ai noștri… lei! Responsabilii, s-au apropiat tiptil, prin toate structurile, de conferințe, congrese, meeting – uri scorțoase, să dea bine prin CV-uri, pe lângă dr-uri și, uite, totul mergea ca pe la… noi. Au fost și bani, an de an, după buget și pentru sărăcie, dar nu ne-am învățat lecțiile la timp. Mai mereu corigenți la autostrăzi, la spitale regionale, la corupție și, mai grav la agricultură (mămăliga noastră, cea de toate zilele e din import!), totuși, zic gurile bine pregătite, ne-am… descurcat.

Dacă nu venea nenorocitul ăsta de virus eram și anul ăsta pe… plus. Plus la numărul de parlamentari, plus la averile bugetarilor, plus la pensii speciale, plus la grinzi în case… Doamne, ce de plusuri aveam în țară și acum s-au dus naibii toate! Sau… poate nu?

Azi, 09 mai, ar fi trebuit să ne sărbătorim cu mari și eterogene soboruri Ziua Europei noastre. Da, să fie clar, Europa este și a noastră, pe-aici pe la colțuri, sau pe la extremități, e mai a noastră azi ca niciodată.
Dar, asta este, s-a dat dezlegare la Covid, a venit și pe la noi după ce a răvășit bine mașinăria franco – italiană și a băgat în carantină chiar și motorul german. Acuma, ce să facem? S-a verificat soliditatea milioanelor de/din proiecte izvorâte din sutele de axe și priorități, a zecilor de măsuri bine verificate de birocația europeană și, când ne-a izbit necuratul (pardon, virusul!) iată-ne în… genunchi! Din nefericire, o Europă laică, stă azi în genunchi, îngenuncheată de urgență și se roagă, fiecare pe limba ce-o stăpânește mai bine, cui dorește și de câte ori îi permite religia, pentru reuscitarea noastră, a celor – aproximativ – 500 de milioane de mielușei trăitori pe bătrânul continent.
Azi suntem în genunchi, cot la cot, cei mici cu ceilalți din categoria TBTB/ 2B2F (too big to fail – prea mari ca să cadă) și așteptăm plecarea virușilor (da, sunt mai mulți, cu structuri diverse, unii sunt mai blânzi, alții mai ticăloși!). Adică, așteptăm cu drag, de data asta, Cov-exit-ul!

E o aniversare tragică, sper să nu mai prindem un an asemănător și mai ales să nu uităm că aparținem unui continent… eligibil, sustenabil, solid, Așa îmi doresc, ne dorim, sunt sigur, ne mai zburlim la Bătrâna Doamnă, dar nu putem s-o trimitem la azil. E a noastră, trebuie doar să schimbăm strategia de îngrijire și prevenire a bolilor ei seculare. Un pic mai atenți la sistemul de sănătate, alimentație sănătoasă, monitorizare profesionistă și… împrăștierea! Chiar și la sparanghel sau căpșuni nu-i rău, euroii să crească.

Scumpă Europă, noi nu te vom părăsi niciodată, ne rugăm mult pentru sănătatea matale și, iartă-ne umilița, dă-ne și nouă câteva adiționale mai bune la contractul pe care l-am semnat în 2007 și nu ne duce pe noi în ispită prin moll-uri, cazinouri, chiar birouri, că ne păpăm banii și avem necazuri pe la… coșul zilnic!

Să ne trăiești mai bine, mai sănătos și să ne vedem fără direktive complicate și-n anii care vin!
Liberté, fraternité, désolé! Zusammen űber alles! God bless Europa!

Ion MARIȘ