DEBUT: 1000 de zile în doi ani (autor, Bianca Borodi)

De ce e așa greu când poate fi așa ușor? E foarte simplu: trăim ceva ce nimeni nu poate descrie în cuvinte. Poate încercăm să ne revenim, dar e HAOS.
Era 19 martie si în țară se anunță un verdict care poate atunci nu părea așa important dar cine s-ar fi gândit că atunci începea o nouă carte în viața noastră care va fi atât de diferită încât nici cu gândul nu putem raționa.
Sincer, eram prea ocupată să realizez că trăiesc poate ultimele file ale unei lumi normale. Nu m-am gândit că în câteva zile se poate închide așa ușor un episod.
Ce pot spune, eram în clasa a opta și, ca orice elev care termină gimnaziul, mă gândeam doar să ajung unde îmi doresc.
E simplu: îmi doream să îmi ating visele cu mâna.
Era luni: de mâine nu o să mai mergem la școală. Nu puteam să realizez cum adică nu mergem, abia începuse pandemia. Stai puțin! Până să realizez că e realși  nu e o poveste despre care ne vorbeau bunicii, trecuseră câteva luni bune și eram la examen.
Nu puteam să mergem nicăieri. Totul era închis într-o clipire de ochi. Atâtea păreri și atât de puține zile.
Ce să mai înțelegi când unii profesori susțineau că nu o să dăm nici măcar examenul sau alții ne tot avertizau să ne protejăm. Închid ochii și brusc sunt în curtea școlii în calitate de boboc. Nici măcar prima zi nu a fost cum trebuia. Distanțați, cu mască și plini de fiori pășeam fără să știm unde mergem și cine sunt cei despre care se zicea că vor fi colegii noștri.

Școală online! Cum să facem școală online? Nu cunoaștem profesorii și colegii. După câteva săptămâni a venit și ziua cea mare. Mergem la școală? DA!

Ca în orice poveste fericită trebuia să apară ceva, altfel se termina totul prea repede. Și în cazul nostru a apărut. Se pare că o să mergem pe grupe. E atât de prostesc. Hai să privim partea bună a lucurilor: dacă mergeam fizic cu toții poate anumite prietenii nu existau. După doar două săptămâni, ceva tragic apare în școala noastră și totul s-a răsturnat la 180°. Plecarea prematură (într-o lume mai bună, poate) a  domnului director. E atât de greu…

Da , școala on-line deschide multe portițe și oportunitați, dar să nu uităm că este grea. Un alt obstacol a fost gradul de dificultate pe care unii profesorii îl dădeau. De ce? Nu e ușor să iți vezi bobocia plecând precum o frunză de stejar luată de furtună. Unde? Unde sunt clipele frumoase pe care trebuia să le trăim? Unde sunt primii fiori ai liceului, primele prietenii, primele sunete de clopoțel? După un an în on-line ne-am întors la școală. Parcă și acum văd cât de timizi eram în prima zi. Într-un final, am ajuns și noi elevi de liceu. Dar, la fel de repede cum a venit așa s-a și dus. Doar două luni!

Vacanța de vară. Brusc ca o eclipsă, totul părea să intre pe făgașul normal. A apărut vaccinul care părea să rezolve totul și noi să începem o viață normală pe care poate am uitat-o. O viață fără mască, dezinfectat și covid. Nu din nou! Viața a devenit din nou un HAOS. De data aceasta e mult mai rău. Încă nu realizez. Pierdem persoane dragi într-o clipită, nu se mai înțelege nimic.
Oamenii sunt derutați, parcă au prea multe hărți care duc în același loc.
După aproape doi ani de pandemie, în lume e mai rău decât la început. Atunci eram mai încrezători în cei care ne spuneau ce să facem, acum, ne pierdem în miile de file de informații. Pare că totul se înrăutațește și nimic nu va mai fi cum a fost.

Însă, în orice poveste există și un final fericit.
Care va fi al nostru?
Va continua……….
Eu sper.

Bianca BORODI
clasa a X-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”




Solidaritate?… (autor, Horia Picu)

O trăsătură de caracter specifică unui individ sau… unei naţiuni. „Liberté, égalité, fraternité!″. Se cerea în Europa cu mai mult de 200 de ani în urmă. Solidarność! Era emblema, deviza, sindicatului care a unit polonezii împotriva Rusiei Sovietice şi a nimicniciei şi nemerniciei orânduirii aşa-zis comuniste.

La noi, de când istoria a început să ne consemneze în nenumărabilele sale file, solidaritatea a fost o excepţie. E adevărat, când a fost prezentă, a lăsat urme adânci în istoria neamului. Sunt mult mai multe exemplele care ne înfăţişează lumii ca solidari de grup de interes restrâns. Ştim foarte bine exemplele din Evul Mediu cu domnitorii Ţării Romaneşti sau ai Moldovei trădaţi sau trădători, de prea puţine ori pentru binele colectiv şi de prea multe ori pentru binele individual sau al grupului interesat. Cine vrea să-şi amintească sau să afle, o poate face aici: https://adevarul.ro/locale/botosani/cele-mai-odioase-tradari-romanilor.html

În ultimii doi ani, solidaritatea lumii se manifestă împotriva unui altfel de adversar. De nevăzut cu ochiul liber, capabil să se insinueze în om trecând prin toate barierele de apărare naturale cu care acesta e înzestrat, capabil să lupte cu succes împotriva anticorpilor omului care are nenorocul să-l „găzduiască″ pe intrusul pătruns pe căile respiratorii.

Lumea ştiinţifică a găsit antidotul. Vaccinul, poate perfect pentru foarte mulţi, poate ineficace sau, cine ştie, chiar dăunător pentru unii acum, sau peste ani. Neavând altă cale de a scăpa neatinşi sau de a fi atinşi de virus, dar cu şanse reale de a scăpa cu viaţă, cam 33% din enigmaticul număr al locuitorilor României, au ales să se vaccineze. Au făcut-o din dorinţa normală de a avea şanse mult mai mari de a supravieţui în cazul atacului coronavirusului.

Sunt sigur că mulţi dintre cei vaccinaţi au făcut-o şi din solidaritate. Medicii spun că un vaccinat infectat nu numai că scapă cu viaţă în urma „invaziei″ ucigaşe, ci chiar posibilitatea de a fi transmiţător (involuntar, nu încape îndoială!) de virus către cei din jur scade semnificativ.

Am trecut prin boală înainte de a exista vaccinul. A fost o grea cumpănă pentru mine, dar mai ales pentru familia mea. Acasă, după spitalizare, am scris despre lupta mea şi a cadrelor medicale pentru a nu pleca pe drumul fără de-ntoarcere. Reiau aici o parte din articolul (Covid 19. O dură realitate, de care am avut parte la începutul lunii noiembrie) scris atunci, în noiembrie 2020:
„Adevărul este că nu toţi oamenii sunt atinşi la fel de Sars-Cov-2. Am, din păcate, doi buni colegi pe care coronavirusul i-a ucis. Cunosc persoane care au luat boala şi au dus-o pe picioare, fără probleme.

[…] Ceea ce mi s-a întâmplat mie, scriu aici cu singurul scop de a da speranţă celor care, printr-o nefericită întâlnire cu nemilosul duşman al omenirii, vor trece prin suferinţele îndurate de mine timp de două săptămâni.
Seara, pe 28 octombrie, o stare generală de slăbiciune nejustificată m-a determinat să-mi măsor temperatura. Aveam… Joi, 29 octombrie am fost la testare. Duminică mi-a venit comunicatul pe gmail: Covid-19! […] În acele zile, temperatura nu mi-a scăzut niciun moment sub 38 grade Celsius. Luni, pe 2 noiembrie 2020, am chemat salvarea. […] . [În spital] Au fost două săptămâni extrem de grele… Cu temperatura care, zi-noapte, permanent, nu voia să scadă sub 38-39 de grade Celsius, în ciuda tratamentului aplicat. Două săptămâni nu mi-am găsit locul, nici în patul de spital, nici în niciun fel de altfel de poziţie.

În afară de permanenta temperatură, am avut nişte mişcări incontrolabile ale cutiei toracice, nişte spasme incredibile, la fiecare întoarcere în pat, la fiecare coborâre din pat, la fiecare pas făcut. Au fost multe clipe pe care le credeam a-mi fi ultimele… […]

Dacă faceţi o formă severă de Covid-19, dacă sunt locuri disponibile, nu ezitaţi să vă internaţi la secţia Infecţioase a spitalului din Sighetu Marmaţiei! […] Tot personalul, medical sau nemedical, implicat la maxim în alinarea suferinţelor care, credeţi-mă, sunt, de multe ori, foarte greu de suportat. Toţi cei care lucrează acolo, îmbrăcaţi din cap până-n picioare cu necesarul echipament de protecţie. Imaginaţi-vă asistentele, cu mască, vizieră şi mănuşi, căutându-mi venele în care să intre branulele! Puneţi-vă nişte mănuşi medicinale şi încercaţi să desfaceţi leucoplastul care să fixeze branula!Imaginaţi-vă tot personalul secţiei stând îmbrăcat protector în toate orele de serviciu. Lucrând de zor, de la bolnav la bolnav, din salon în salon, zi, noapte, zi, noapte…

Desigur că nu voi uita vreodată implicarea doamnei doctor de la [Boli] Infecţioase, căreia îi datorez salvarea vieţii mele. O persoană extrem de agreabilă, de grijulie, de un profesionalism absolut desăvârşit! Un om pe care l-am văzut bucurându-se sincer pe măsură ce rezultatele analizelor mele arătau calea spre vindecare.
Am acasă, în chirie, un aparat pentru surplus de oxigen. Stau multe ore cu furtunul în nas. Face parte, oxigenarea suplimentară, din necesara schemă de tratament. Refacerea e de durată.

A fost greu… Am avut tot timpul mască de protecţie. M-am spălat pe mâini şi pe faţă aşa cum ni s-a recomandat. Şi totuşi, oricare dintre noi se poate întâlni cu coronavirusul.

Am fost norocos că acum pot scrie aceste rânduri. Urez sănătate tuturor oamenilor. Nimic, dar absolut nimic, nu contează mai mult!″
…………………………………………………………………………………………………….
Acum există vaccin. Avem posibiltatea să-l folosim. E nevoie de solidaritate împotriva coronavirusului care ne-a schimbat viaţa în rău. Dacă ne vaccinăm, puterea lui de răspândire scade. E bine pentru toată lumea, nu?

Scriam în articolul din 2020 că au murit doi buni colegi. Sunt patru acum… Trei dintre ei, ştiu că ar fi putut fi încă mult timp utili învăţământului sighetean. Al patrulea, a fost un neobosit căutător al apropierii interetnice prin cultură şi era clujean.

Cum aş fi putut eu să nu mă vaccinez şi să apar aşa în faţa elevilor? Cum aş putea eu să nu-i apăr pe ei? Sincer, declar aici că dacă ar fi nevoie, m-aş duce la vaccinare ori de câte ori mi s-ar recomanda.

La noi, „Liberté, égalité, fraternité″ are un adaos sumbru: mortalité!

Horia Picu




Sighet – Un nou centru de vaccinare anti-Covid-19

Începând cu data de 15 februarie 2021, în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ioan Mihalyi de Apșa” din Sighetul Marmației, va funcționa un nou centru de vaccinare împotriva Covid- 19.

De mâine (16 februarie 2021) începe și în România administrarea vaccinului împotriva Covid-19 produs de AstraZeneca – Oxford. Pentru ca sighetenii și persoanele din zona Maramureșului Istoric să poată beneficia de administrarea acestui vaccin, precum și pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare, deschidem al doilea centru de vaccinare în municipiul nostru, celălalt centru fiind amplasat în incinta Spitalului Municipal Sighet. Menționăm faptul că vaccinul AstraZeneca, cel de-al treilea vaccin anti-Covid autorizat de Comisia Europeană, după Pfizer și Moderna, se adresează persoanelor cu vârsta curpinsă între 18 și 55 de ani, programarea putându-se efectua pe Platforma Națională de programare pentru vaccinare împotriva Covid-19. (av. Vasile Moldovan, primarul municipiului)

Salut, Sighet!




In memoriam ing. Petru Petrovai (21.12.1956 – 20.11.2020)

Petru Petrovai a fost absolvent al Liceului „Dragoș-Vodă” (1975) și al Facultății de Industrializarea Lemnului Brașov (1981). Inginer stagiar la CPL Sighet din 1981, având în paralel ore și la Liceul Forestier. Din ianuarie 1991 se transferă cu normă întreagă la Liceul Forestier, pe catedra de Prelucrarea Lemnului.

A fost colaborator la firmele Valtransmob SRL și ARCER SRL. A fost dirigintele mai multor promoții de elevi atât la nivel liceal cât și la Școala Profesională, dar și la nivel postliceal (Școala de Maiștri). A fost un dascăl dedicat, profesionist, dar a alternat seriozitatea cu un umor nativ, apreciat de colegi. S-a implicat, oferind soluții de proiectare, pentru lucrările de dobândire a certificatelor profesionale ale absolvenților, toate produsele intrând în dotarea liceului. A pregătit numeroși elevi pentru olimpiadele școlare pe domeniul fabricării produselor din lemn și la concursurile pe meserii obținând rezultate foarte bune la nivel național. A consiliat numeroși elevi și i-a îndrumat spre Facultatea de Industrializarea Lemnului din Brașov.

Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ceremonia funerară (cu respectarea regulilor impuse de pandemie) va avea loc Luni, la Cimitirul Romano – Catolic, de la orele 12:00.

Salut, Sighet!




Măsuri excepționale anti – pandemie în Maramureș!

Având în vedere valoarea ratei incidenței cumulate peste limita de alertă de 3 cazuri la 1000 de locuitori, comunicată de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș în unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus se dispun următoarele măsuri:

* Obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice. Administratorii/ Proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice menționate;
* În unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus sunt interzise organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/ sau concerte pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/ sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* În unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile menționate în sistem take-away și catering. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* Pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, având în vedere depășirea ratei de incidență peste limita de alertă, conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș, se suspendă temporar pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice, desfășurarea cursurilor de învățământ preuniversitar de stat și particular ”față în față” în unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus;
* Se comunică Extensiei Sighetu Marmației a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca depășirea ratei de incidență peste limita de alertă pentru luarea măsurilor legale de desfășurare a cursurilor universitare în sistem online;
* Obligativitatea purtării măștii de protecție în unitățile administrativ-teritoriale Șișești, Șomcuta Mare, Rona de Jos, Lăpuș, Bicaz, Coroieni și Călinești pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară pelerinaje, în exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice. Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile menționate;
* Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din unitățile administrativ-teritoriale Șișești, Șomcuta Mare, Rona de Jos, Lăpuș, Bicaz, Coroieni și Călinești este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* Se permite în unitățile administrativ-teritoriale Șișești, Șomcuta Mare, Rona de Jos, Lăpuș, Bicaz, Coroieni și Călinești desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* Se aprobă, având în vedere evoluția situației epidemiologice, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/ instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și Direcției de Sănătate Publică Maramureș, scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ (conform unor documente anexate).

Prezenta Hotărâre (…) se publică pe pe pagina www.mm.prefectura.mai.gov.ro și intră în vigoare după publicare.

(preluare din Hotărârea nr. 63/2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, întrunit în ședință extraordinară în data de 05.11.2020)

IMPORTANT: Măsurile au intrat în vigoare, Hotărârea  nr. 63/2020 fiind publicată pe site-ul Instituției Prefectului în urmă cu puțin timp.

Salut, Sighet!




Incidența cazurilor COVID în Maramureș!

Incidența cazurilor COVID 19, confirmate în ultimele 14 zile (până la data de 02 noiembrie 2020), în principalele localități din Maramureș arată astfel:

Baia Mare686 cazuri (în ultimele 14 zile), indice 4,72 (la total cazuri),
Sighetu Marmației 111 cazuri (în ultimele 14 zile), indice 2,57 (la total cazuri),
Borșa38 cazuri (în ultimele 14 zile), indice 1,28 (la total cazuri),
Vișeu de Sus48 cazuri (în ultimele 14 zile), indice 2,7 (la total cazuri).

În săptămâna 26.10.2020 – 01.11.2020, în județul Maramureș s-au înregistrat un număr de 749 cazuri confirmate Covid-19. Din totalul cazurilor confirmate, în săptămâna precedentă, 64,22% cazuri s-au înregistrat în localitățile Baia Mare (355), Sighetu Marmației (53), Baia Sprie (28), Seini (22) și Vișeu de Sus (23).
Tot în săptămâna 26.10.2020 – 01.11.2020, în județul Maramureș s-au înregistrat un număr de 18 decese Covid-19. Din totalul deceselor din săptămâna precedentă, 44,44% s-au inregistrat în localitățile Baia Mare (4), Sighetu Marmației (1), Vișeu de Sus (1), Șomcuta Mare (1) si Borșa (1).

În perioada cuprinsă între luna martie 2020 și data de 01.11.2020, în județul Maramureș s-au înregistrat un număr total de 4603 cazuri confirmate Covid-19.
De la începutul pandemiei Covid-19 până la data de 01.11.2020, în județul Maramureș s-au înregistrat un numar total de 191 decese Covid-19.

(preluare de la DSP Maramureș)

Salut, Sighet!




In memoriam prof. dr. Vasile Mih (14.12.1967 – 20.10.2020)

Directorul C. N. „Dragoș-Vodă”, prof. dr. Vasile Mih s-a stins din viață în dimineața zilei de 20 octombrie 2020.

Absolvent al Liceului „Dragoș-Vodă”, promoția 1986, Vasile Mih a urmat studiile Facultății de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, în perioada 1987-1992. Și-a început activitatea didactică în septembrie 1993, fiind profesor de fizică la Grupul Școlar Forestier până în anul 1995.

În perioada 1995-2012 a predat la Grupul Școlar pentru Industrie Mică și Servicii, Sighet, în paralel, activând și la Casa de Copii Școlari. Între anii 2003-2006 și 2008-2009 a fost profesor asociat la Universitatea UBB Cluj-Napoca, Extensia Sighet.

A fost directorul Grupului Școlar pentru Industrie Mică și Servicii, în intervalul 2005-2012 și, în continuare, la același liceu, cu noua denumire Liceul Tehnologic Marmația, din 2012 până în 2014.

Din octombrie 2015 a predat fizică la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, din septembrie 2017 fiind directorul CNDV. Vasile Mih a fost cel care a avut onoarea, în anul 2019, de a coordona organizarea și sărbătorirea Centenarului Colegiului Național „Dragoș-Vodă”.

A fost consilier local PNL din 2012 până în 2020. Și-a luat Doctoratul în Fizică (Magna cum laude), la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, în anul 2002. A fost membru al Rotary Club Voievodal Sighet.

Colegii de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” își iau adio de la directorul lor printr-un mesaj video care readuce în memoria noastră câteva din momentele petrecute împreună cu profesorul Vasile Mih:

Echipa „Salut, Sighet!” este alături de familia îndoliată și transmite sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

P. S. Cerominia funerară va avea loc joi, 22 octombrie 2020, de la orele 13:00, la Biserica din Iapa.

Salut, Sighet!




Baia Mare Half Marathon se amână din cauza pandemiei

Baia Mare Half Marathon, un concurs așteptat de peste 500 de concurenți, nu se mai poate organiza în format fizic la Baia Mare în perioada 17-18 octombrie, 2020, din cauza numărului îngrijorător de noi cazuri de Covid-19. Măsurile de siguranță ce pot fi impuse la un procent de peste 1,5% precum si recomandările primite de la autoritățile locale, au determinat organizatorii acestui eveniment să amâne cursele din acest weekend.

Mihaela Vlad, președinte Rotary Club Baia Mare, organizator al evenimentului Baia Mare Half Marathon explică situația cu care ne confruntăm:

“Din păcate, cifrele nu arată bine deloc. Noi ne-am străduit să luăm toate măsurile de siguranță impuse și necesare, însă creșterea rapidă a numărului de cazuri din Baia Mare, dar și din țară, ne forțează să amânăm evenimentul fizic pentru o perioadă care va permite organizarea de astfel de evenimente. Nimeni nu și-a dorit această situație, cu atât mai puțin noi, reprezentanți ai clubului Rotary Baia Mare. Ca organizator încerci să faci tot ce îți stă în putință pentru a avea cel mai reușit eveniment. Situația actuală, însă nu mai ține de voința sau de putința noastră, ci impune reguli stricte pe care trebuie să le urmăm. În același timp, grija noastră pentru toți participanții, voluntarii, partenerii sau suporterii care ar fi venit la Baia Mare Half Marathon implică o mare responsabilitate, iar în situația dată să fii responsabil înseamnă să respecți toate recomandările date de autorități, de aceea am luat decizia dificilă de a nu merge înainte cu evenimentul așa cum era planificat.

Rotary Club Baia Mare analizează alternativa de a deschide porțile pentru Virtual Baia Mare Half Marathon și să transpună o parte a evenimentului în mediul virtual, pentru a reuși astfel să susțină cauza propusă, dar și pentru a promova în continuare beneficiile sportului. Ne străduim să găsim cea mai bună formulă în acest sens. Îi invităm pe toți cei interesați să urmărească pagina de Facebook Baia Mare Half Marathon pentru mai multe detalii.

Persoană de contact:
Mihaela Vlad – Președinte Rotary Club Baia Mare 2020-2021

Comunicat de presă




85 de maramureșeni afectați de criza COVID-19 primesc pachete alimentare de la Serviciul de Ajutor Maltez din România

22 Septembrie 2020, Sighetu Marmației

170 de pachete de alimente sunt distribuite, începând de astăzi, persoanelor vulnerabile din județul Maramureș, într-o amplă acțiune derulată de către Serviciul de Ajutor Maltez în România. Acțiunea este parte din planul organizației de a susține persoanele afectate economic de criza COVID-19, ale cărei efecte devin tot mai pregnante în rândul categoriilor sociale defavorizate.
Distribuția pachetelor se va finaliza până la sfârșitul săptămânii, cu ajutorul echipelor de voluntari maltezi din județ. În total, un număr de 85 de persoane vor primi de două ori acest ajutor constând în alimente de bază precum făină, ulei, zahăr și alte produse. Beneficiarii sunt în principal persoane în vârstă, pensionari cu venituri foarte mici, dar și persoane cu dizabilități sau familii sărace cu mulți copii.

„Se vorbește foarte mult despre impactul medical al pandemiei, dar prea puțin despre oamenii care fie și-au pierdut locurile de muncă, fie au rămas fără susținere în urma acestei crize COVID-19”, spune Tischler Ferenc, secretar general al SAMR. „În cazul a mii de vârstnici, această criză a însemnat adâncirea stării de sărăcie și acutizarea problemelor sociale cu care deja se confruntau. Una dintre cele mai vulnerabile categorii din România a trebuit să înfrunte perioada de carantină cu venituri mici și într-o stare de izolare socială aproape totală”.

„Ajutorul oferit celor 85 de maramureșeni este posibil mulțumită unei finanțări pe care SAMR a obținut-o din partea The Global Fund for Forgotten People și ne-a fost acordat ca o recompensă pentru curajul voluntarilor de la Sighetu Marmației de a lupta împotriva noului coronavirus, de a ieși pe teren și a ajuta persoanele afectate. Pachetele vor fi distribuite în Sighetu Marmației și în satele în care avem voluntari activi: Sarasău, Călinești, Văleni, Rona de Jos, Rona de Sus și Coștiui”, ne-a declarat Luminița Colopelnic, conducător al sucursalei de la Sighetu Marmației.

Alte acțiuni similare au fost la Târgu Mureș și sunt programate, în perioada următoare și în Cluj-Napoca unde zilnic 120 de vârstnici sunt sprijiniți cu o masă caldă, numărul total al beneficiarilor ajungând la 455. Valoarea totală a alimentelor distribuite se ridică la peste 20.000 de dolari.

Încă de la debutul crizei COVID-19 în România, Serviciul de Ajutor Maltez a reușit să mobilizeze importante resurse financiare și umane pentru a fi alături de persoanele vulnerabile. În perioada martie – mai, filialele și sucursalele malteze din România au ajuns la persoanele aflate în situații de risc de peste 100.000 de ori, distribuind aproape 80.000 de pachete de alimente și produse de imediată necesitate, oferind, în același timp, și servicii sociale de susținere.

Înființată în 1991, organizația are, în prezent, 17 filiale în întreaga țară, derulând programe în beneficiul persoanelor aflate în nevoie: vârstnici, bolnavi, persoane cu deficiențe, copii din familii defavorizate și alte grupuri defavorizate. Voluntarii SAMR se implică constant pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie , să ducă o viață demnă , fără să țină cont de etnia, religia, sexul sau apartenența politică a acestora, militează pentru respectarea valorilor creștine, promovează cultura și respectul între oameni și construiesc spiritul comunitar.

Comunicat de presă




Se zice că începe școala (autor, Crina Voinaghi)

prof. Crina Voinaghi

În fiecare an la început de septembrie este o agitație generală. Copiii, părinții, directorii și profesorii se pregătesc pentru începutul de an școlar. Se cumpără rechizite, haine, ghiozdane, adidași. Se fac planuri, planificări, catedre, orare. Se promit unele lucruri (părinții copiilor dacă vor fi cuminți și nu numai). E o atmosferă veselă și un pic nostalgică, cea de început de an școlar, cu amintirea vacanței care a trecut prea repede și cu nerăbdarea elevilor de a-și revedea colegii.

Anul acesta totul e diferit, ciudat, schimbat, torsionat. Ca privit într-o oglindă rea dintr-o poveste veche. Dar nu e veche. Și nu e poveste. E realitatea noastră, a tuturor. Anul școlar începe târâș-grăpiș pe 14 septembrie. Fiecare școală alege din trei scenarii în funcție de culoarea pe care i-o acordă zonei Direcția de Sănătate Publică. Și niciunul nu este ideal. Dar cum ar putea fi?! Online exclusiv sau hibrid (un fel de struțocămilă, și la școală și acasă online) – acestea sunt cele două scenarii fezabile în orașul nostru – iar profesorii le vor pune în aplicare așa cum bănuiesc că ar trebui să facă sau învățând singuri așa cum unii deja au făcut din martie încoace. Nu li s-au oferit prea multe formări online (spre deloc ) vara aceasta, deși se susține contrariul. Și da, mă refer la formările gratuite. Nu s-a modificat programa, nu s-au achiziționat tablete pentru școli. Cei care puteau să schimbe ceva doar au vorbit. Totul e ca în anii trecuți dar nu putem trăi în trecut, prezentul ne contrazice.

Toată lumea are o părere, fiecare ține cu dinții de a lui, bate cu degetele în tastatură și pufnește nervos de parcă ar fi vreun concurs și foarte puțini își dau seama că elevii vor fi cei care vor avea de pierdut sau că profesorii își riscă sănătatea și uneori e ușor de zis dar nu e ușor de făcut. Se acuză directori, inspectori, miniștri dar adevărul este că fiecare reprezintă o rotiță dintr-o mașinărie malefică ce scârțâie acum din toate încheieturile. Se puteau face multe. Nu zic nu. Dar nu s-au făcut. Și peste câteva zile începe școala. Mai devreme sau mai târziu probabil vom ajunge cu toții în online, avem exemplul celorlalte țări și presupunem că nu va fi diferit tocmai la noi. Haideți să ne gândim puțin și la elevii din familii defavorizate, la elevii abuzați într-un fel sau altul, la elevii triști sau timizi pentru care mersul la școală era partea cea mai veselă din viața lor. Sau credeți că nu există? Credeți că doar școala formează un om? Că nu contează confortul lui personal, dacă are haine curate sau o masă caldă, dacă este iubit sau dacă are prieteni? Să ne gândim și la profesorii cu sănătatea șubredă, cu boli cronice, cu părinți în vârsta aflați în grija lor, cu spaime mai mult sau mai puțin reale pentru că și ei sunt oameni la urma urmelor.

De aceea soluții simple nu există. Nici soluții clare, nici definitive. Fiecare face ce poate, cum poate și tot ce putem spera este că vom fi mai altruiști, mai omenoși, mai înțelegători și mai solidari în condițiile date. Unii mai mult, alții mai puțin dar la un moment dat se va termina pandemia și sperăm că ne vom întoarce în școli, că vor răsuna coridoarele și curtea școlii de glasurile copiilor, că vom vedea iar poze recente pe facebook, nu scoase de la amintiri, cu oameni îmbrăcați elegant încercând emoția primei zile de școală, cu planuri pentru balul bobocilor, banchete și excursii. Poate în 2021. Cine știe?! Până atunci nu ne rămâne decât să trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, vorba lui Voltaire, adică cea pe care o avem și să sperăm la mai bine.

Crina VOINAGHI

sursă foto: dw.com