Zilele trecute, mi-a trecut așa, un gînd răzleț prin cap: Ce-ar fi, dacă aș renunța și la emisiunile TV? Cum am reușit să-mi scot din „grilă” facebook-ul, după care nu regret nici o clipă, cred că o să pot, încet, încet sa mă debranșez și de acest „mic terorist”.

Am ajuns s-o fac pe DJ-ul în ultima perioadă, butonînd în disperare, căutînd acel post, de unde să-mi parvină acele răspunsuri, care să mă lămurească în întortocheatele probleme și provocări ale realităților cotidiene. La început, am selectat canalele, care mi se păreau mie că difuzau (credeam eu), cît de cît, cu moderația necesară, subiecte pe care se bate monedă, cele legate de Covid.

Recunosc, că, fiind la mare depărtare de țară, orice amănunt pentru mine este important, soarta plecării mele, depinzînd de evoluția acestei infecții globale, sau mai bine zis a paraliziei globale. Nu ascund faptul că, pentru o mai bună informare, nu e deajuns doar o sursă și n-o să fiu ipocrită, asemeni celor care nu recunosc că ascultă manele (dar o fac pe ascuns), ci recunosc că am început să trag cu ochiul și la alte posturi ca, în final, să pot eu discerne cît adevăr și cîtă mistificare este, în tot ce ni se oferă, ca fiind „realitatea” cea adevărată. E totuși de neînțeles, cum în această era tehnologică performantă de informații, să fie atîta dezinformare și-ți trebuie multă dexteritate, să le dai de capăt sau să poți să urmărești un fir, cap-coadă, care să te ducă undeva! Totul, musai să aibă o coloratură politică. Dacă a ieșit ceva rău, e de vină adversarul, dacă a ieșit bine, succesul e motiv de împăunare doar pentru ei.

Sărmani bărbați „de stat”! Cît de departe sunteți de figurile proeminente ale marilor bărbați de stat din trecut, cu toate scălămbăielie voastre de „noi emanați”. Mulți nu au prestanța nici măcar de a purta corect o mască pe figură, d-apoi dacă ar trebui să mînuiască o sabie, o lance, o spadă…? Fie și ca Don Quijote de la Mancha care măcar se lupta cu un personaj imaginar, cu morile de vînt. Ai noștri au ales să bată apa-n piuă, își pasează vini unii altora, ca niște copii răzgîiați, în timp ce noi, stăm cuminți pe tușă, răbdînd cu stoicism ploaia de ,,mingi,, care ni se abat direct în cap! Nu se găsește un limbaj comun, nici după mai bine de 2000 de ani, de la căderea Babilonului, cînd, din cauza îngîmfării și a aroganței celor ce voiau să se înalțe mai sus de Dumnezeu, Acesta, le-a încurcat limbile, iar Opera acestora s-a dus pe apa sîmbetei.

Eu văd în toate mijloacele de comunicare în masă un Turn Babel, din care nimeni nu înțelege nimic. Exact ca și în cazul prăbușirii Babilonului, asistăm neputincioși la prăbușirea economiilor lumii. Dacă această pandemie este adevarată, de ce se lasă căderea liberă în cap a omenirii, dacă e fake news, de ce nu se dezminte această catastrofă numită Coronavirus?
Trăiesc (sper că momentan, nu definitiv) într-o țară (SUA), de la care am mari speranțe. Practic, o văd ca pe un etalon în democrație, dar, ceva, undeva, nu merge nici aici. Nu prea se vede diferența în abordarea acestui flagel. Parcă asistăm la un scenariu planetar, menit să ne bage în gard pe toți. Big-Brotherul a îmbătrînit și el, îl lasă genunchii, i se înmoaie picioarele…
Aici, se vorbește despre o armată spațială de ultimă generatie (sper că nu și ultima!), care o să ce? Păi dacă un amărît de virus decimează zilnic mii de oameni…

De la ruși vin zvonuri de înarmări, cu cele mai performante și sofisticate echipamente, care s-ar putea război cu sateliții.
Trăgînd concluzii, eu, cu mintea mea de provincială, mai neaoșă (și cîrcotașă), zic așa: nu va trece mult timp și locul acestor performante arme, va fi luat de banala praștie, cu care își vor ataca sateliții în spațiu, iar pe pămînt se vor bate cu ghioagele. Măcar va fi o luptă cît de cît dreaptă: care pe care! Noi o să asistăm tot de pe margine, admirîndu-i pe cei care vor avea mai multe pietre pentru praștie, iar celorlalti, cu ghioagele, să le urăm să aibă cît mai puține noduri la ele. De abia atunci se va liniști lumea și o vom lua iar de la început, de la Adam și Eva și de la mărul mușcat (a nu se confunda cu firma Apple!).

Ileana PISUC

05 Aug. 2020/ Richardson – Texas

PS: Și așa, tot parodiind pe diferite subiecte, fac aproape anul aici și nu pot pleca acasă. Tot am sperat în mai bine, acum e mai rău. Aș avea ceva speranțe să trec Tăul, dar n-am conexiunile necesare. Toți vecinii se feresc de noi ca de niște ciumați… Păcat!

Au trecut peste trei luni de la primele cazuri de infectare cu COVID semnalate la Sighet iar azi, la finalul lunii iunie, la Spitalul Municipal din Sighet, din păcate, sunt internați 28 de pacienți confirmați pozitiv.
Din martie și până la această dată au fost diagnosticați cu periculosul virus 66 de pacienți. Dintre aceștia, 16 bolnavi au fost transferați la Baia Mare, iar până azi, din numărul total de bolnavi au fost declarați vindecați 22 de pacienți. Printre cei vindecați se află și cadrele medicale de la Spitalul Sighet. Inclusiv ultimul pacient din Săpânța a fost externat vindecat tot zilele trecute.
Un număr relativ mic de pacienți cu suspiciuni de infectare vor fi evaluați zilele următoare.

Cred că este inutil să menționăm că este necesară multă precauție în continuare deși se apropie… vacanțele!

Salut, Sighet!

Când totul părea că reintră în normal la Sighet, având în vedere că ultimii trei pacienți internați în spital (toți din Săpânța) fuseseră externați miercuri, au apărut surprizele… neplăcute!

Informațiile de ultimă oră, care vizează infecțiile de la Sighet cu virusul COVID 19 nu sunt deloc liniștitoare. Au fost confirmate 13 noi cazuri de pacienți infectați, toți fac parte din personalul medical al Spitalului Municipal Sighet, angajați la diferite secții. Dintre aceștia 4 sunt simptomatici și 9 asimptomatici, toți sunt internați în spital și izolați. Aceștia se pare că au fost infectați pe traseul Săpânța – Iapa, de la focarele familiale pornite de acolo. Este cel mai mare număr de persoane infectate, internate în Spitalul Sighet, de până acum!

Pentru a face o evaluare a sănătății personalului medical din Spitalul Sighet a început testarea angajaților din această instituție medicală, până la această oră fiind testate peste 500 de persoane.

Probabil că detașarea și relaxarea prematură, coroborată cu nerespectarea unor proceduri foarte clare și importante, au dus la această creștere nedorită a cazurilor de Coronavirus în orașul nostru.

Nu neglijați prevenția, este cea mai importantă „armă” anti-Covid!

Salut, Sighet!

Să ne spălăm de rele în natură,
Cu ierburi proaspete să ne tratăm
Și trupul slab și păcătoasa gură
Că, poate, niște virusuri fentăm.

Azi Domnul ne trimite un semnal
Ce-aduce curățenie-n planetă,
Este la mintea oricărora, banal:
Să “coborâm” urgent la bicicletă!

Natura este doctorul minune
Pe care-l respectăm destul de rar,
Când ne lovește, parcă spune:
Copii, viața voastră n-are… har!

Ras Publica

Foto: Rada Pavel

Sighetul nu s-a „eliberat” totalmente, din păcate, de amenințarea COVID – ului. Deși măsurile de precauție și de prevenție au fost respectate în ultimele luni (cu mici excepții, bineînțeles), continuă să se înregistreze pacienți infectați la Spitalul Municipal din Sighet dar – foarte important – și pacienți vindecați.

O tânără pacientă internată cu mai multe zile în urmă în spital (două cazuri erau internate la Sighet pe parcursul săptămânii trecute), a fost externată ieri după ce două teste i-au ieșit consecutiv negative.

Dar, tot ieri, două persoane internate la mijlocul săptămânii cu suspiciunea de infecție au fost confirmate pozitiv.
Așadar, azi, la Spitalul din Sighet sunt internate trei persoane infectate cu COVID (toate trei originare din Săpânța).

Contrar tuturor previziunilor și așteptărilor că ameliorarea vremii și creșterea temperaturilor de afară vor „ucide” virusul, se pare că amenințarea va plana asupra noastră multe luni, de acum încolo, până la eventuala descoperire a unui vaccin.
De aceea este important de-a nu ne relaxa total – deși relaxarea se simte și se „vede” în toate comunitățile, inclusiv la Sighet – și de-a manifesta maximă precauție acolo unde sunt întâlnite grupuri mai mari de oameni (la liturghii, botezuri, nunți, înmormântări etc.).

Este păcat să ne asumăm riscuri inutile tocmai acum când, se pare, România se numără printre țările care au trecut relativ bine peste pandemia care a afectat întreaga lume.

Salut, Sighet!

După „stările” de urgență și alertă prin care am trecut în ultimele luni, mult așteptata relaxare, care demarează de Ziua Internațională a Copilului, la 01 iunie, aduce sighetenilor speranțe și semne pentru o vară liniștită.

Vestea bună este că ieri, 30 mai 2020 a fost externat vindecat, pacientul diagnosticat pozitiv în urmă cu câteva săptămâni, angajat al Spitalului Municipal Sighet. Tot la categoria vești bune intră și faptul că toți contacții angajatului infectat din Spital, 14 persoane, au ieșit tot ieri din izolare, fără să se semnaleze vreo problemă medicală cu niciunul dintre ei.

Pe de altă parte, din nefericire, ieri a fost confirmată infectarea unei femei cu COVID, dar aceasta era contactul unui pacient sighetean vindecat și externat în urmă cu aproximativ două săptămâni.

La această oră, la Secția Infecțioase a Spitalului Sighet, sunt așadar trei cazuri de pacienți cu COVID, două persoane în curs de ameliorare – vindecare, internate de mai mult timp și noul caz de ieri.

Dar, din fericire, nu sunt alte suspiciuni, prin urmare, dacă se vor respecta minimele reguli de prevenție, virusul nu va face ravagii și vom scăpa fără daune umane foarte grave.

Însă, daunele economice nu sunt evaluate definitiv, unda de șoc se va perpetua mult timp de acum încolo în lumea întreagă iar pentru români (auto)evaluările sunt… imprecise, superficiale.

Salut, Sighet!

N-am fost niciodată o împătimită a socializării. Cu cât trece vremea mă văd tot mai des pusă în postura fericirii de a rămâne eu cu mine. Perioada solitudinii și a distanțării virale pe mine nu m-a speriat. A fost liniște și curățenie și poate s-au mai limpezit cu clor și cei mai puțin igienici dintre suferinzii cu ,,lungul nasului”. Iar acum că se relansează economia și văd o adresabilitate mărită spre segmentul feminin, mă gândesc unde să-mi redirecționez banii: aștept prima carte cu bancuri. Cu și despre femei în timpul pandemiei. Nimic nu pare mai atrăgător decât acest umor absurd. O astfel de investiție va fi prima mea achiziție feministă de după relaxare.

A fost foarte interesant să urmăresc unele manifestări feminine din timpul izolării. Share gen (ca să parafrazez exprimări adolescentine) Rețete-ingeniozitate și imaginație (dacă nu, s-a reglat din editare). Pozele din tinerețe-gingașe ridiculizări pe care le îndrăgim. Amintirile-fiecare unică în unicitatea unică a unicității sale unice. Cărțile citite pe bandă rulantă-no comment. Kilometri alergați – oare cui îi pasăăăă?… Nasul sus, nasul jos, nasul la soare, nasul la umbră-analiza de portret poate? Cafeau mică, cafeaua mare – e versatilă. Mai puține poze cu soț (deja insuportabil), mai multe în intimitatea unui pahar de vin-rafinament absolut! Yoga străpunge cerul și mâncare sănătoasă că deh pentru noi ne îngrijim. O concluzie feministă? Femeile sunt niște influențeri! Cele frumoase postează despre ele și cele urâte despre mâncare și despre alții. Și tot așa…. (Concluzia nu-mi aparține).

Și mă uit și eu la mine și zic (același gen): prietena mea mă critică mereu (îi forțez pe oameni să nu-mi mai zică Alinuța) lăsănd să mi se vadă tâmplele argintii; avocat cunoscut, prieten cu ai mei mă mustră că nu port destulă culoare la haine (probabil ca nevastă-sa, o fi vrând să zică, etalon roz că alte modele de dame au dispărut), coleg singur către finalul emoțiilor observă și insistă că ar trebui să arăt ce se unduiește sub hainele largi de in șifonat; misogin declarat oferă cu gratuitate ori de câte ori poate aluzii răutăcioase (și) la figura mea nemachiată și părul nevopsit care îi aduce aminte probabil de feministele activiste (pe care le urăște, tot probabil) ale anilor polenizați de generația flower power.

Se găsesc destui să-și dea cu părerea despre cum ar trebui să apărem eu/ noi în lume pentru ei, că doar n-o să traumatizăm omu’ încercînd să spunem că putem sau vrem să fim altfel decât… Decât ce oare? Ce trebuie sau ce vrem? Sau mai bine, putem să vrem să fim oare?

Am înțeles că nu corespund tiparului feminin contemporan de când mă sfătuia mama ce și cum se poartă. De asta n-am știut niciodată ce vreau să mă fac când voi fi mare ca atare cum să și arăt când voi fi mare și m-am lăsat așa doar să cresc și incomodez bărbați și pe unele femei că-mi las părul nevopsit, n-am parfumuri asortate și dressing cu păpuci stiletto, port plase de cârpă și plec uneori cu săptămânile de acasă pe la tot felul de întâlniri cu oameni șterși și îngândurați, ignorând, ba mai mult îngropând cu nerușinare simțul maternal și esența feminității!! Și nu mă mustră conștiința??!!

Noroc cu izolarea asta că odată reevaluată m-am luminat! Acum văd clar ce pot să fac și încep să plănuiesc ofertele gândite să mă salveze de stigmatizare. Așadar începem cu capul, pe dinafară, că pe dinăuntru e bine, gol, se poartă lejer. O femeie frumoasă e frumoasă și cu pălărie și fără, nu?

Tuns/ vopsit, timp utilizat 90 minute, preț, depinde de vopsea și de frizer/ stilist. Tratament facial 60 minute, cost, depinde de produs de la 20 lei din farmacie la sute de lei la expertă, cel puțin. Pensat/ vopsit gene sprâncene 30 minute poți să le și tatuezi, sa le împletești să le faci moațe și câte și mai câte, preț variabil. Manichiura 30 minute, aici e cu gel, praf sau simplu pentru modeste sau cu sarmale finuț conturate, pentru gurmande. Pedichiura 30 minute cost minimal dacă-ți faci pachet. Epilat 60 de minute (sau este din ăla definitoriu sau definit, indefinit sau nedefinit ? oare?) e de sute de lei oricum ai alege. Și lista poate continua cu fel de fel de servicii care ne ajută să ne selectăm/ rezervăm spațiul convivial. Un minim de investiție: câte cinci – șase ore pe lună cel puțin, chin uneori, povești despre altele mult și cam 6000 de lei pe an. Toate procedurile sunt recomandate cel putin o dată la trei săptămâni dacă vrei să fii și cu, și fără pălărie.
IOI….

Deznădăjduită, întoarsă la sensul vieții mele mici, abandonând dezarmată încă o dată pe bază de fonduri (de toate felurile) insuficiente, răsfoiesc printre cele șterse și necolorate ale mele și găsesc cum alți oameni pot să aibă și alte preocupări:
– Avînd în vedere fragilitatea, neliniștea, însingurarea, disperarea în fața izolării, care au pătruns în casele și în sufletele noastre în această perioadă de criză, aș dori să ne spuneți: Cum poate filosofia feministă să contribuie la diminuarea vulnerabilității, a discriminării, a propagării practicilor sociale și politice negative? Cum ar putea consultanța etică și consilierea filosofică de inspirație feministă să aducă un plus în îmbunătățirea calității vieții noastre în perioada crizei pandemice?

Și iar un ioi dar un altfel de ioi …

Mihaela Miroiu: Filosofia feministă înseamnă multe feluri de filosofare. În acest sens, există perspective filosofice diferite în feminism. Perspectiva pe care o îmbrățișez este o combinație interesantă între feminismul liberal și cel ecologist, păstrând fundamentele eticii grijii. Numele pe care i l-am dat este cel de teorie a convenabilității. Convenabilitatea (venire împreună, con-venire, inter-simțire) combină ceva din modul contractualist de gândire (convenția), cu trăirea ei, cu felul în care o resimțim. Pe scurt, este o îmbinare între empatie și alegere rațională […] Ce vreau să spun cu asta, foarte pe scurt: 1. Femeile nu au de ce să se rușineze că sunt femei, ca experiențe naturale, și nu au de ce să nu facă o veritabilă cultură, inclusiv filosofică, din asta. 2. Dacă își depășesc complexele induse cultural, anume că experiențele lor naturale le apropie de animalitate, deci le depărtează de cultură și spirit, atunci pot avea deplină încredere în identitatea lor de femei și în demnitatea lor deplină. 3. Dacă au încredere, nu au de ce să se mai umilească. Pot să își asume autenticitatea, să aibă curaj, să trăiască pe deplin. Când sunt într-un asemenea stadiu pot să pună capăt șirului de dependențe, cele mai multe imaginare, față de bărbați și să le convertească în independență sau, mai bine, interdependențe.

Și cum? Nimic de gene smocuri???

Pentru alte răspunsuri consultați cu încredere:  Gândul umbrei și Convenio. Despre natură, femei și morală de Mihaela Miroiu.

Cred că m-am hotărât. Când voi fi mare vreau să mă fac Mihaela Miroiu.

Alina MARINCEAN

Un interval lung de timp, în Sighet, dar și în înteg județul Maramureș, pacienții confirmați – infectați cu COVID 19 au fost într-un număr relativ mic, chiar județul a figurat o perioadă lungă printre cele „favorizate” de soartă, aceasta fiind probabil și o consecință a conformării la reguli și a disciplinei locuitorilor.

Din păcate, în ultimele zile, cazurile de pacienți confirmați, dar și persoanele cu suspiciunea de infecție au crescut brusc. Să fie oare un rezultat al relaxării premature și al abandonării precauției maxime (abordări neindicate pentru mult timp și de acum încolo)?…

Din surse din Spitalul Municipal Sighet am aflat că la momentul actual, la Secția Infecțioase a instituției medicale (acolo unde există condiții adecvate de internare și proceduri precise, circuite delimitate, separate, neintersectabile de tratament – observație – supraveghere, ce vizează bolnavii pozitivi și pe cei cu suspiciuni) se află 4 pacienți confirmați pozitivi, dintre care o persoană în curs de vindecare (o probă i-a ieșit negativă) și probabil în 2 – 3 zile va fi externată, dacă o următoare testare va fi tot negativă.

O altă persoană (dintr-o localitate de pe Valea Izei) confirmată pozitiv a fost deja transferată azi la Spitalul TBC Baia Mare, pentru a elibera rezerva de la Sighet, dar semnele pentru aceasta indică evoluție pozitivă, spre vindecare.

Tot pe la Sighet a trecut, în urmă cu mai multe zile, pacientul din Sarasău, polițist, confirmat pozitiv și care a stârnit controverse prin comportamentul „surprinzător”, inadecvat, de fapt – se pare – redat incorect, neconform cu realitatea, într-o parte din mass media națională.

În plus, la Sighet, mai există 3 cazuri de pacienți cu suspiciuni de infecție cu COVID 19, doi fiind internați, un alt pacient (din Sighet) este așteptat în cursul următoarelor ore pentru a fi internat, acestora urmând a le fi recoltate probe pentru stabilirea unui diagnostic final.
Trebuie să menționăm că toți contacții pacientului pozitiv internat, angajat al Spitalului Sighet, aproximativ 14 persoane, sunt în autoizolare la domiciliu, neprezentând niciun fel de simptome.

Îi rugăm și le sugerăm sighetenilor dar și locuitorilor „dependenți” de Spitalul Municipal Sighet, din Depresiunea Maramureșului, să nu lase garda jos, să continue să aplice – zi de zi – toate regulile stabilite de protecție și prevenire a infectării cu periculosul virus.

Atenție deci, un nedorit, dar posibil val doi va fi mult mai periculos! Atenție la relaxare!

Salut, Sighet!

Ne aflam în plină iarnă, aici în Minneapolis, cu zăpadă multă, albă și curată, în troiene și un ger aspru ne oprea să ieșim pe afară. Indicatorii și știrile anunțau -3o grade Celsius. Utilajele de deszăpezire umpleau șoselele centrale, pentru a le curăța. Cele mai mărginașe, de cartiere, reveneau conducerii acestor sectoare, care curățau zăpada până la prag, cu utilaje proprii. Căderile de zăpadă în acest Stat rece, sunt masive și acțiunile sunt foarte bine organizate. Se plătesc taxe locale pentru îngrijirea zonelor, întreținerea lor, iarna, vara și tot timpul, cu tot ce trebuie. S-au închis temporar și școli, prin decizii locale, pe unde era cazul și se făcea și serviciul de acasă, atât cât se putea; aceasta dura 2-5 zile. Și în cazul furtunilor sau a ploilor intense, violente, totul se oprea temporar; este grija pentru sănătatea oamenilor și deciziile se iau imediat, local, pe unde se impun.

A venit apoi cumplita veste și, destul de repede și peste tot, s-a pus bariera izolărilor, a restricțiilor. Oamenii au înțeles pericolul și s-au conformat; n-am auzit pe aici să fie confruntări cu organele de ordine, cel puțin în această zonă. Fiica noastră lucreză acasă, de destul de multă vreme, într-un domeniu financiar, cu calculatorul și altă aparatură electronică. Nepoțelul este zilnic în corespondență cu școala, pe tabletă și calculator și activitățile se desfășoară aproape normal. Începând din clasa a VI-a, toți elevii primesc de la școală o tabletă; lucrează și acolo cu aceasta și sunt obișnuiți. Noi suntem într-o zonă mai puțin aglomerată și este bine.

La medic sunt consultații online acuma, exceptând cazurile grave, iar pentru medicamente merge la Farmacie și le ia la un gemuleț, ele fiind pregătite și rețeta fiind transmisă acolo electronic. Chiar și alimentele se pot comanda și achita online și îți sunt aduse la ușă, unde faci dezinfectarea necesară și se pot lăsa unele afară, pentru dispariția virusului.

O ciudată apariție a acestui virus, neanunțată din timp. A fost o tăcere extrem de vinovată, fără discuție, fiind comunicată abia după 6 săptămâni (!!) de la apariția ei în Wuhan. Tocmai de aici vine ciudățenia, parcă ar fi zburat virusul așa, întâmplător și neobservat, de sub aripile unui liliac și nu i s-a auzit „bâzâitul”. Au brăzdat în acest timp cerul mulțime de avioane din China spre Europa și America, cu multe milioane de chinezi infectați, plini cu viruși, pe care l-au împrăștiat peste tot, în centrele mari, aglomerate, cu care China avea strânse relații. În Italia erau ceva aniversări și, la Veneția, au venit o mulțime, cu îmbrățișări, dovada lipsei de atitudine rasistă, cu care și virușii erau în deplin acord, infecțiile și decesele fiind masive. În America, pe unde sunt stabilizați numeroși chinezi cu afaceri, cu numeroase locații alimentare și de consum, au făcut ravagii, cu mulțime de infecții și decese în centrele mari, fiind pe primul loc. Tocmai această ascundere dezvoltă suspiciune, întârzierea care a produs atâtea decese și, pe lângă aceasta, un mod cu totul ciudat de a se răspândi, exponențial, de a acționa, diferit de virusurile altor epidemii. Se dezinfectează spații, soluri, obiecte, cu mulțime de materiale protectoare cu care se acoperă oamenii, încât nici nu știi pe unde se află și cum apare, de parcă ar fi peste tot. Nu se comportă ca un virus „natural”, oarecum, cu efecte și consecințe naturale, sub toate aspectele cunoscute și pare a fi înarmat cu toxine atât de complexe, nedescifrabile, întrebându-te cum de și le-a putut forma, încât nu ești sigur că ai scăpat de el, nici atunci când pari a fi „scăpat”. Nu se cunoaște nici remediul și nici dacă pandemia se va încheia total cândva și când va lua sfârșit, pentru a fi apoi stăpânită de vreun vaccin, periodic. Am privit la plămânul unui „vindecat” și te sperie brăzdarea plămânilor de o rețea de linii albe, care nu sunt altceva decat leziunile lăsate de toxinele lui, cu cine știe ce perspective și efecte ulteriore. Îi plac toate organele vitale ale organismului și „iubește” mult bătrânii și pe cei cu diverse afecțiuni. La noi, se spunea într-o comunicare, cam 86% dintre decedați sunt oameni în vârstă și, majoritatea din ceilalți, cu alte afecțiuni sprijinitoare. Nu se știe nici de cei mai tineri care scapă, cum „scapă”. Se putea intitula articolul la fel cu cel pe care l-am scris in 06.04.2020: „În Lupta cu Necunoscutul”, eventual cu două părți, pentru că tot la fel de necunoscut este și acuma. Cel scris atunci, s-a bucurat de mulțime de vizualizări și comentarii favorabile, cu unul singur critic, pe care îl consider exagerat și nedrept (scris în data de 08.04.2020). Pentru aceasta și fac această completare aici, legată de acesta.

Am trecut acolo o frază, citată cu ghilimelele de rigoare și autorul ei, găsită întâmplător pe internet. Am considerat-o adevărată, asttfel, cel ce a reprodus-o putând suporta rigorile legii și, în paragraful 9 al articolului, fiind de bună credință, am afirmat că este agresivă la adresa bătrânilor și am marcat acolo câteva întrebări retorice. Mai mult, în paragraful 14, am precizat că ea reprezintă o simplă predicție a ceea ce avea să aducă pandemia prezentă pentru bătrâni. În tot restul articolului reamintesc despre multele epidemii și catastrofe care ne-au traversat și pe care le-am biruit, așa cum vom face și acuma, cred, probabil. În rest, este prezentată evoluția acestei urgii, cu măsurile de apărare și protecție adoptate, cu afectarea gravă mai ales a bătrânilor ș.a. Consider că s-a dat prea mare amploare unui element marginal, reducând și substituind chiar generalitatea articolului prin această particularitate. În fapt, chiar dânsul recunoaște fraza menționată, prin afirmația făcută, că i-am dat acesteia o interpretare „eugenică”; altfel, cele afirmate n-aveau obiect. Mai apar și exprimările „distinse domn” și „frumosul articol”, care nu pot sta alături de un articol construit pe un „eșafodaj fals”. Pentru a-i acorda satisfacție, spun că era mai bine să nu amintesc acolo de FMI, cu totul în afara legăturii între conținutul și titlul aricolului, „În Lupta cu Necunoscutul”, integrabilitatea lor fiind realizată fără acest adaus, FMI fiind bine cunoscut în domeniul financiar, de cei în drept, în toate ale lui și fără nicio legătură cu o izbucnire pandemică planetară.

Determinarea intervenției și stăvilirea pandemiei au fost prioritare în acțiunile celor ce ne conduc, dar noutatea și necunoașterea totală a acestei pandemii a însoțit-o, ca peste tot de altfel și s-au făcut si multe greșeli, favorizate și de lipsa de unitate a factorilor politici. S-a trecut cu atâta ușurință peste mulțimea de victime, mereu în creștere și s-a dat prioritate nuanței electorale, atât de bizară și nelalocul ei, în acestă luptă dificilă cu viața. Au fost câteva state, care, în necunoașterea totală a acesteia, a pericolului pentru sănătatea cetățenilor, au lăsat-o în totală libertate, punând lumea la dispoziția ei, spunând că va trece și populația va rămânea imună, fără a se degrada starea economică. Au pus la sacrificiu bătrânii și pe cei cu afecțiuni medicale, știind că erau preferații pandemiei. Văzând dezastrul masiv au revenit, dar cu mulțime de vieți ucise de virus, pe conștiință. Așa a fost prin Anglia, la un moment dat fruntașa în decese, Canada, Italia și altele. Un astfel de dispreț pentru viață, pentru bătrâni și alți nevoiași nu s-a mai văzut de la nazism și comunism încoace. E bine că la noi s-a procedat cu prudență de la început și aveam o situație relativ bună la sfârșitul stării de urgență. Populația, în mare măsură, a fost disciplinată și acei care au fost tot timpul cu probleme și potrivnici legilor, se tot manifestă și încurajează nesupunerea, amplificându-o, precum milionarul de sub drapel, acesta doar fiind mare, pentru care bătrânii și bolnavii sunt fără importanță, nu e o problemă „dacă scapă sau nu scapă”. Personajul, în orice manifestație publică a prezentat soluții bizare, ca și acuma, demonstrative, cu acele îmbrățișări etnice manipulatoare, starea de izolare si atâta fereală fiind și altfel greu de suportat, de stăpânit. Cine știe, poate are o imunitate specială, ceva care dizolvă toxinele acestor viruși!

În traversarea prezentei pandemii, cu amenințarea vieții atât de agresivă, cred că amenzile nici nu sunt potrivite, așa cum nici nu au avut mare efect. Trebuie să fim conștienți că avem deja peste 1100 de români uciși, într-un timp ralativ scurt și destul de mulți în stare gravă la reanimare; este o realitate și e necesară prudența în continuare. Sunt mulți asimptomatici, purtători de viruși, pe care-i transmit și altora, din care vor rezulta și victime, fără să știi și fără să vrei. Dar sunt cei care „fug” din izolare, din carantină, sau alții, poate, chiar știind că sunt infectați și totuși se strecoară în mulțime, chiar printre ai săi și cine știe pe câți îi vor despărți de viață. Pentru aceștia, după câteva avertizări, ca și pentru cei cu vinovății grave în răspândirea deceselor, se recomandă „mititica”… precum sugera și d-nul Mitrea, pentru că eliberarea a peste 10000 de crminali, violatori și mari hoțomani, au lăsat „locuri libere” pe acolo.

Cred că trecerea de la „urgență” la „alertă” trebuie făcută gradat, pe ocupații, activități, pe serii, fără îngrămădiri, cu mijloacele de protecție prezente, cu respectarea dispozițiilor celor în drept să le dea, o comportare ce ne poate scoate din criză, fără multe „pierderi”. Dar reproșurile, regretele, dramele vor fi de durată, se vor stinge greu. Peste ani, ce va simți unul care, mergând de ziua morților cu o lumânare la ai săi, aflați sub pământul vremurilor, va auzi întrebarea, nerostită : „tu m-ai pus aici, sub glie, prea devreme!?”

(Minneapolis, 18.05.2020)

prof. Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”- Sighet

sursă foto: http://www.justitiarul.ro/

Asistăm zilnic, la primii pași de după Marea Izolare, e drept, mai șovăielnici, mai poticniți, dar totuși încercări de mers înainte, asemeni unui copil ce acum învață să meargă în picioare. După multe poticneli și încercări, prin perseverență, vine ziua, cînd își ia zborul și efortul îi este răsplătit! Așa se întîmplă și în viața noastra (era să zic nouă) și vrind-nevrînd, îmi vin și multe comparații, care se pliază perfect pe tot ce ni se întîmplă.
Nu-mi închipuiam vreodată, că voi fi contemporană cu acest cataclism planetar, venit de nicăierea, dar, care și-a pus amprenta urîtă asupra bătrînei noastre planete, numită Terra, poate că nimic nu-i întîmplător pe pămînt, ce-i să se întîmple se va întîmpla negreșit, mai devreme sau mai tîrziu.
Întrebată fiind de un prieten atunci cînd am venit în America, cînd o să mă întorc, i-am răspuns: niciodată! Așa mi-a venit atunci să-i răspund. Nu a fost nimic calculat.
Cu o seară înainte de a lua avionul, am constatat, că-mi expirase pașaportul. Am pierdut biletele, dar hazardul s-a concentrat și mi-a înlesnit repede alt pașaport, alte bilete și iată-mă ajunsă în State.
Semne ar fi fost, să rămîn acasă, ca să nu mă prindă urgia departe de țară. Luptă-te dacă poți cu soarta!
În toată această perioadă de așteptare, mintea îmi da ghes să caut explicații, comparații, similitudini între evenimentele ce se succed parcă, peste capul nostru.
Pămîntul nostru, atît de perfect, de rotund, de ospitalier, dintr-o dată, ne-a dat un bobîrnac de ne-am pierdut echilibrul, ne-a scos de pe orbita noastră, sfînta noastră normalitate și ne-a pus la colț! Fiecare cu el! La început bosumflați, nu ne găseam vina, ostracizați de diverse ordonanțe, menite să ne corecteze acțiunile și gîndirea și să ne adaptăm la noile reguli impuse de moment.
Două luni și mai bine de stat în casă, cu cîte o gură de aer din cînd în cînd, cel puțin pentru mine, au fost un bun motiv de aranjare a gîndurilor, despre cum văd eu, ,,pe persoană fizică”, repornirea Terrei, metaforic vorbind.

Mică fiind, făceam și eu parte din rîndurile de copii, implicați în diferite activități alese de părinți.
Păzitul oilor la păscut sau a vacilor, intrau în sarcina noastră. Nu presupunea mare efort, doar vigilență. Căutam însă, în același timp, diverse metode de a ne umple timpul cu diverse jocuri inventate de mințile noastre de copii, pentru a ne umple timpul cu ceva. Încă nu se inventaseră pe atunci telefoanele mobile, nu aveam nici măcar fixe. Vînam cele mai mari mușuroaie de furnici și, cu niște bețe special stunjite de coajă, ațîțam sărmanele insecte, care, pentru a-și apăra teritoriul, se agățau de bețele noastre, înnegrindu-le în cîteva secunde. Nu știu cîți au încercat această experiență, dar, după ce scuturam bățul de furnici, rămînea pe el o acreală, pe care noi o savuram lingînd acel bîț, mai ceva ca și vata de zahăr. Poate că aveam carență de vitamina C. Dacă la început, mușuroiul era perfect, după invazia noastră, arăta ca un cîmp de luptă, cu furnici dezorientate, unele moarte, altele cărîndu-și sacii sparți în spate… Ce mai, pierderi grele, făcute cu inconștiența acelor ani.
A doua zi, însă surpriză! Mușuroiul era refăcut la loc, arăta exact ca și cu o zi înainte. Urmele vandalismului nostru erau șterse! Cîtă putere de regenerare la niște biete insecte, cîtă forță de repliere de a aduce iar mușuroiul în stadiul de la început… Că, cel puțin pe mine m-au făcut să mă simt vinovată pînă astăzi și imaginea mușuroaielor sparte încă mă urmăresc.
Sunt niște amintiri care răzbat prin forța exemplului, în niște situații de criză, la o dimensiune cu mult mai vastă. Numai că, raportînd dimensiunea lor la cea a mușuroiului, parcă nu-i chiar atît de deplasată cu cea a Pămîntului vizavi de oameni. De la o anumită înălțime și ei nu par mai mari decît niște niște furnici.
Așa și cu Pămîntul, atacat de acest virus, e asemeni unui mușuroi, unde totul era bine rînduit, dar a trebuit ca el să-l vandalizeze. Noi, furnicile cu chip uman de pe el, încercăm în fiecare zi să ne revenim și să ne refacem mușuroiul. Vor fi mari eforturi, nu puține, dar exact ca și într-un puzzle pînă ce tabloul nu va fi complet, nu ne vom da bătuți. Poate vor fi și multe piese lipsă, dar le vom înlocui, fie și artizanal pentru început.
Îl mai compar (Pămîntul), cu un Big Bang – Clock, care a funcționat impecabil, dar noi, prea siguri pe el, am uitat să-l tragem. Nefiind tras la timp, arcul s-a întins și s-a oprit. Și aici intervine ceasornicarul, care-i dă de capăt, îl trage, îi fixează limbile și bate iar.
Pornirile însă, întotdeauna presupun dublu efort la început. Exact ca o mașină care, cu cît stă mai mult nefolosită, cu atît îi scade prețul, deoarece stagnarea în orice domeniu, este păguboasă.
Avioanele sunt proiectate să zboare, nu să staționeze pe pistă în intemperii, dacă le-ai tăiat zborul, incep să moară… Orice e scos din mișcare, presupune timp și efort pentru repornire. D-apoi o planetă!
După acest ,,Accident Universal” lumea n-o să mai fie așa cum am știut-o noi. Efuziunea, entuziasmul, exuberanța, pentru multă vreme vor fi mai estompate. America (pînă mai ieri) era considerată ca un reper al consumismului. S-au deschis Moll-urile, dar sunt goale, cel puțin în prima săptămînă erau pustii. Să vezi un ditamai colosul luminat, răcit cu aer condiționat, cu muzica pornită, pentru un singur client care-și bea cafeaua într-un fotoliu, cafea adusă de acasă în termos…
S-a sucit lumea, nu mai intră cecurile la sfârșit de săptămînă, sau dacă intră nu se mai aruncă la cheltuieli, spaima pentru ce va urma este și aici apăsătoare.
Americanii nu au experimentat niciodată cum e să nu ai. Niciodată însă nu e prea tîrziu să afli.
Succinct am vrut să fac, așa, un periplu, cu legături nebănuite între diferite experiențe din viața de fiecare zi, și această stare nouă, pandemică, cu care va trebui să socializăm zi de zi…
Concluzia ar fi că, pentru repornirea Terrei (sensul e metaforic) exact ca și în cazul unei pompe scăpate, e nevoie de o amorsare a acestui uriaș vid creat între oprirea și pornirea Lumii. Sau ca în cazul unei mașini rămase fără benzină trebuie insistent apăsată pedala de accelerație pînă ce intră iar benzină în carburator. Încet, încet, fără să înnecăm motorul, o să ne reluăm mersul firesc. La toate aceste manevre trebuie însă niște reguli suplimentare, față de cele cunoscute, reguli sugerate de micile aluzii făcute din lumea reală și anume:
– Să avem tenacitatea furnicii, care, fiecare în parte, după puterile ei, ajută la refacerea mușuroiului.
– Să avem îndemînarea ceasornicarului, care știe cum să repare ceasul pentru a ticăi din nou,
– Primele două reguli să fie unite cu multă empatie a fiecăruia către fiecare, iar la final, cînd vom striga cu toții: ,,Și totuși se învîrte !” să simțim că, atît cît s-a putut, ne-am dat concursul pentru ca marea mașinărie numită Terra să o ia din loc!

(15 mai 2020)

Ileana Pisuc
Richardson – Texas (USA)