Gala Premiilor Oscar 2017

Teatrul Dolby din Los Angeles a fost, duminică spre luni (26/27 februarie), gazda celei de-a 89-a ediţii a Galei Premiilor Oscar, cea mai renumită distincţie pe care o poate primi un film.

Vedetele s-au oprit pentru a fi fotografiate pe covorul roşu stârnind ca de fiecare dată controverse în ceea ce priveşte ţinutele şi coafura. Decolteurile generoase şi rochiile despicate până sus, pe picior, au fost la ordinea serii. Jennifer Aniston, Mariah Carey, Michelle Williams, Bianca Blanco sau Charlize Theron sunt doar câteva dintre invitatele care au şocat prin ţinutele lor îndrăzneţe. Ryan Gosling a atras atenţia prin partenera lui care purta şi ea un decolteu generos şi despre care s-a aflat mai târziu că este chiar sora actorului. Viola Davis, Nicole Kidman sau Emma Stone s-au remarcat prin ţinute elegante şi cu mult bun gust.

Festivitatea a avut multe surprize, atât plăcute cât şi neplăcute. Atmosfera a fost întreţinută de prezentatorul Jimmy Kimmel, acesta ironizându-l chiar pe Donald Trump printr-un tweet trimis în timpul ceremoniei, în care îl întreba dacă doarme. Un grup de turişti a fost condus în sala de spectacole nebănuind că ceea ce vor vedea în primul rând vor fi cei mai celebri actori reuniţi cu prilejul Galei Oscar. De sus au fost lansate de vreo două ori pachete învelite în alb din care actorii puteau servi bomboane şi gogoşi. A fost o festivitate reuşită dacă omitem momentul neplăcut de la sfârşit când Warren Beatty şi Faye Dunaway au anunţat „La La Land” câştigător la categoria Cel mai bun film. Au apucat să se îmbrăţişeze, s-au bucurat vreo două-trei minute, şi-au ţinut chiar şi speech-urile de final înainte să fie coborâţi de pe scenă pentru a li se recunoaşte meritele celor de la „Moonlight”. Moonlight a fost desemnat cel mai bun film al anului 2016, dar, mie persona,l nu mi se prea pare că ar fi, „La La Land”, „Manchester by the Sea” şi „Fences” cred că sunt net superioare.

Cât despre filmele nominalizate, dacă ar fi să facem un podium în funcţie de câte premii a luat fiecare, acesta ar fi cam aşa: „La La Land” pe cea mai înalta treaptă cu nu mai puţin de 6 premii, apoi „Moonlight” cu 3 premii şi „Manchester by the Sea” la egalitate cu „Hacksaw Ridge”, fiecare cu câte 2 premii. Deja sunt mai mult de jumătate, adică 13 din cele 24 de categorii premiate. Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Casey Affleck („Manchester by the Sea”), cel mai bun actor în rol secundar a fost Mahershala Ali („Moonlight”), cea mai bună actriţă în rol principal a fost Emma Stone („La La Land”), iar în rol secundar Viola Davis („Fences”). Damien Chazelle a fost desemnat cel mai bun regizor pentru „La La Land”. Un moment mai delicat a fost când, după desemnarea filmului „The Salesman” ca fiind cel mai bun film străin, în regia iranianului Asghar Farhadi care a semnat şi scenariul, acesta nu a fost prezent pentru a-i fi înmânat premiul, în semn de protest faţă de decretul lui Donald Trump privind interdicţia de călătorie pentru 7 ţări predominant musulmane printre care şi a sa. Acesta a ales să-l reprezinte doi cetăţeni iraniano-americani, o femeie inginer şi un fost om de ştiinţă de la NASA. Anousheh Ansari a citit un mesaj din partea regizorului.

Americanii se pricepeau bine la organizat spectacole, să sperăm că momentul stânjenitor de azi nu se va repeta la ediţiile viitoare. Gala Premiilor Oscar rămâne un spectacol aşteptat şi urmărit de cinefilii din întreaga lume.

Crina Voinaghi




Merită văzut „La La Land”?

La La Land este scris şi regizat de Damien Chazelle, regizorul de 32 de ani care a reuşit să ia în 2015 cu Whiplash, 3 premii Oscar şi un Glob de Aur plus multe alte premii. Se pare că povestea se repetă cu ultimul film al regizorului, cel din 2016 – La La Land – care are, deocamdată, nu mai puţin de 172 de premii şi 227 nominalizări. Este de aşteptat să aibă succes şi la Gala Oscar, dar asta vom vedea cu exactitate duminică noaptea începând cu ora 2:00.

Se spune: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, dar nu aş spune acest lucru despre filmul cu sute de premii şi nominalizări. Are mai multe elemente care îndreptăţesc aceste premii deşi, dacă vrei, îi poţi găsi şi neajunsuri. Pentru mulţi, faptul că e muzical e o barieră de netrecut. Dar e doar o prejudecată. Apoi comparaţia cu alte muzicaluri celebre pe care, dacă eşti cinefil, o faci vrând nevrând: West Side Story, The Phantom of the Opera, My fair Lady, Swing Time, Shall we dance, Moulin Rouge

Pentru a fi mai uşor, am făcut o listă cu ce mi-a plăcut şi ce nu mi-a plăcut. Poate vă ajută să vă hotărâţi să vizionaţi cel mai premiat film din 2016. Şi după noaptea de duminică, poate şi din 2017.

Ce mi-a plăcut: Ryan Gosling, jazzul, chestiile siropoase şi muzicale, rolul pe care l-a făcut Emma Stone, rochiile ei (mai ales cea galbenă), apusurile de soare, că se ascultă viniluri, acordurile de pian care răsar de oriunde, dansul printre stele, că are o anume poezie, felul cum sunt filmate secvenţele de parcă te-ar lua la dans, localurile de jazz, idealismul plin de speranţă, jocul de la sfârşit de-a „ce-ar fi fost dacă” (de fapt mi-a plăcut tot sfârşitul, mai degrabă cum a fost realizat decât ca desfăşurare a evenimentelor, dar asta e altă poveste) şi, nu în ultimul rând, ideea care e veche ca jazzul, dar nu se învecheşte niciodată, cum că trebuie să-ţi urmezi visul, să lupţi pentru el şi că visătorii vor exista mereu, nesăbuiţi pentru restul lumii, deranjanţi chiar, dar cu atât mai importanţi.

Ce nu mi-a plăcut: freza şi pantofii lui Ryan Gosling (de fapt aveam pretenţii mai mari de la el şi în ceea ce priveşte rolul), faptul că banii nu reprezintă o problemă decât în teorie, lucru ce face evenimentele neverosimile, conversaţiile de la masă, faptul că cei doi par nişte Fred şi Ginger de mâna a doua, povestea în sine care altora le poate părea interesantă şi un paradox. Explic. Iubirea a fost sacrificată pentru împlinirea visurilor individuale. Visătorii nu cred în asta. Visătorii cred că iubirea învinge tot. Dar, pe de altă parte, iubirea lor rămâne ca în Casablanca (deşi e departe de a fi acelaşi lucru), îngheţată în timp şi deci, eternă, nu se dezvoltă, nu scade, nu creşte, este mereu tânără. Dar el pare la sfârşit însingurat iar ea plină de regrete.

Cu siguranţă sunt filme mai bune decât La La Land. Poate chiar printre cele nominalizate la Oscar. Dar faptul că lasă loc pentru evadare din prea mult real, că e plin de muzică, vis şi iubire îl face favorit în cursa pentru cel mai bun film al anului 2016. Dacă merită văzut? Da, merită! Măcar pentru a spune „Nu mi-a plăcut” în deplină cunoştinţă de cauză.

Crina Voinaghi

sursă foto: internet