Președinții Rotaract Sighet, într-un mănunchi de… proiecte!

Caut să citesc ceva. Nimic nou în biblioteca de acasă. Câteva recomandări de la tata, dar nu-mi prea surâde nimic. Ușor mofturoasă,  stau și cuget, iar apoi îmi pică în mână o cărțulie pe care nu am citit-o de când a fost publicată, din anul 2016: „La masă cu președinții”, scrisă de “nașul” nostru rotarian, Ion Mariș.

Din aceste interviuri de suflet, mi-a venit ideea să-mi scot și eu puțin în evidență prietenii din Clubul Rotaract Sighetu Marmației, prieteni care au avut mandate frumoase și productive.

Clubul Rotaract Sighet a fost chartat pe data de 04 mai 2012, iar președintele fondator pe mandatul 2012/2013 a fost Camelia Korut (Pesek), aceasta fiind acum membră a Clubului Rotary Sighet. Probabil cel mai frumos proiect din mandatul Cameliei a fost „Sighetenii au talent”, proiect ce a adus un plus de culoare și de dinamism comunității sighetene. De asemenea, tot pe perioada mandatului 2012/2013 „s-a născut” un proiect Rotaract de suflet prin intermediul căruia facem mulți copii fericiți și astăzi, în preajma sărbătorilor de iarnă, și anume „Moș Nicolae caută ajutoare”.

Dan Ofrim s fost următorul președinte al clubului, în mandatul 2013/2014. Ceva foarte important s-a întâmplat în timpul mandatului lui Dan… s-a constituit Clubul Interact Sighet (am fost și eu membru fondator… ce vremuri faine!). Deși Clubul Interact și-a primit Charta (înscrisul oficial) doar în mandatul următor, Dan și-a oferit timpul și bunăvoința pentru a contribui la formarea adolescenților interactieni.

Mandatul 2014/2015 a fost al lui Valeriu Vana, mandat în care interactienii și-au primit Charta. Valeriu a iubit familia Rotary și a fost dedicat în acțiunile sale, punând suflet și dragoste în formarea Clubului Interact, fiind un îndrumător valoros. Multe s-au mai întâmplat pe mandatul acesta, dar după mine, unul dintre cele mai frumoase proiecte a fost „SQS”- concurs districtual de discursuri pe o temă dată. SPEECHES, QUESTIONS & SAND, este format din trei etape plus etapa finală. Oricum, nu aș vrea să omit Conferința Districtuală de la Sighet din acel an… un real succes.

După multe proiecte frumoase, ne-a surprins plăcut mandatul 2015/2016 cu președintele Levente Pesek. Cred că în mandatul lui Levi, Clubul s-a descurcat foarte bine financiar având multe proiecte de fundraising și multe fonduri alocate cauzelor identificate. În acest mandat a avut loc prima ediție a mult îndrăgitului proiect „O cană de fericire”, proiect de care ne bucurăm în fiecare iarnă.

În luna iulie a anului 2016, a primit colanul de președinte Diana Apopi (Boje). Dianei i-au plăcut mult proiectele sociale și comunitare, iar tocmai de aceea și-a axat mandatul pe cazuri sociale. Îmi amintesc cu mare drag de activitățile la Centrul Școlar de Educație Incluzivă sau de proiectel „Haine pe ață”- proiect care promovează și reciclarea printr-o regulă simplă: adu-ți hainele vechi de acasă, întinde-le pe ață și ia ce crezi că ți-ar plăcea. Hainele ce au rămas au fost donate la o casă de tip familial.

Ionel Mârza a urmat la președenția clubului în mandatul 2017/2018. În acest mandat, clubul a găzduit o Conferință Regională și s-a implicat în proiectul districtual Romania Roundtrip (tineri din diferite țări, care doresc să cunoască România, prin intermediul cluburilor Rotaract din Districtul 2241). Cred că proiectul „Sprijin pentru educație” a fost reprezentativ pentru mandatul lui Ionel. A fost chiar ideea lui. Am organizat un târg de “vechituri” în centrul orașului, iar din banii strânși, am echipat ghiozdane pentru copiii din familiile defavorizate.

A urmat Flaviu Gyalog pe lista președinților rotaractieni, care a avut grija de bunul mers al activităților clubului în mandatul 2018/2019. Proiectul “meu” de suflet din mandatul lui Flaviu a fost „Jocurile copilăriei”. Cât de frumos poate să fie ca pentru o zi, adulții să fie copii și să se joace „Elastic”, „Tubermane”, „Flori, fete și băieți”, „Țurcă” sau „Șotron”?

Anul acesta, suntem mândri că ne reprezintă Florin Pralea care și-a transmis deja intențiile* pentru mandatul acesta și îi dorim succes în următoarele proiecte și activități! Noi începem cu forțe proaspete, peste câteva zile, iar până atunci ne bucurăm de soarele cu iz – încă – de… vacanță!

 

*Puteți reciti articolul despre planurile Rotaract Sighet folosind următorul link:
https://www.salutsighet.ro/clubul-rotaract-sighet-este-al-sighetenilor/?fbclid=IwAR3AoB_S1DWQis9kgNkwboH3pkweMjwW4nWxKlOEhwOY1JovPmsBnEVbf4U

 

Oana Maria MARIȘ
PR și Social Media Officer –  Rotaract Club Sighet

 




Un zâmbet sănătos, marca Rotary Club Sighet! (autor, Camelia Pesek)

În anul 2012, Clubul Rotaract Sighet implementa unul dintre proiectele sale de suflet: “Un zâmbet sãnãtos!”, proiect care, la vremea respectivã, îşi propunea sã se ocupe de igiena oralã a beneficiarilor Fundaţiei Casa Famiglia “Madre Colomba”.

Echipa de proiect era formatã din Sabina Lihet (medic stomatolog voluntar), Cristian Pozman (medic stomatolog voluntar) şi Dan Ofrim (responsabil logisticã proiect). Timp de mai bine de 3 ani aproximativ 200 de copii au beneficiat de serviciile oferite în cadrul proiectului, numãr care, “tradus” în zâmbete, ne dã o idee asupra frumoasei munci depuse de cei implicaţi în proiect.

Timp de un an şi jumãtate proiectul a fost întrerupt, dar a renãscut în primã fazã cu intervenţia membrilor clubului Rotaract care, prin forţe proprii, au renovat cabinetul stomatologic aflat în incinta fundaţiei şi s-a concretizat ca prim proiect al dombişoarei doctor Lihet Sabina din postura de proaspãt membru al clubului Rotary Sighet, club care sprijinã toate demersurile necesare bunei desfãşurãri a activitãţii.

Clubul Rotary lucreazã la înfiinţarea unei echipe de medici (din club sau alte cadre medicale interesate), care, în funcţie de specialitãţile lor, sã îşi ofere serviciile beneficiarilor fundaţiei ori de câte ori este necesar.

Am avut plãcerea sã stau de vorbã cu cea care este, fãrã îndoialã, sufletul acestui proiect, medicul stomatolog Lihet Sabina, şi am rugat-o sã împãrtãşeascã cititorilor siteului „Salut, Sighet!” câteva gânduri despre motivaţia dânsei: „…. partea cea mai frumoasã din ceea ce fac este… finalul. Atunci câd tragi linie şi te simţi mulţumit sufleteşte. Când faci un bine, te simţi mai bun, mai curat; când faci de mai multe ori un bine – este fantastic! Într-o lume materialã în care totul se învârte în jurul banului, foarte puţine lucruri te mai pot împlini sufleteşte. Când dãruieşti ceva şi nu aştepţi sã se întoarcã rãsplata, ai ocazia sã primeşti în schimb reacţii: bucurie, zâmbete, lacrimi. Aceasta este de fapt recompensa! Cu atât mai mult când vin din partea unor copii atât de fragili. În altã ordine de idei, pe lângã partea aceasta cea mai frumoasã, mai vine şi ceea ce este esenţial, şi îmi place la fel de mult: este vorba despre meseria mea, în sine. Meserie pe care o desfãşor cu drag, este un continuu exerciţiu, o continuã cunoaştere prin fiecare caz unic în parte.”  (Sabina Lihet)

Felicitãri, Sabina, succes în continuare, îţi dorim sã sculptezi multe zâmbete pe faţa şi în sufletul copiilor cu care lucrezi!

Autor, Camelia Pesek