Daniel Cristea-Enache – conferință CoolTurală la Sighet! (autor, Brîndușa Oanța)


Sâmbătă (18 decembrie 2021) spre seară, în prezența unui public numeros (profesori și elevi de la liceele direct implicate – Colegiul Național „Dragoș-Vodă” și Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”), la Școala cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, Sighet, Sala „Monica Chifor”, a avut loc conferința „Două epoci literare”, susținută de criticul literar Daniel Cristea-Enache, conf. univ. dr. la Facultatea de Litere a Universității București.
Conferința este o activitate a proiectului CoolTURE. EduVOCATION. ProfESSIONALISM, proiect coordonat de dl. inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. dr. Adrian Sabău și organizat de dna. inspector școlar general al ISJ Maramureș, prof. dr. Costin-Hendea Anca-Minodora, iar la nivel local, cu implicarea prof. Voinaghi Marilena Crina (director al C. N. „Dragoș-Vodă”) și a prof. dr. Ovidiu Sechel (director al C. N. P. „Regele Ferdinand”). Moderatorul conferinței a fost prof. dr. Adrian Sabău. La Sighet, din partea ISJ Maramureș, a participat dl. prof. Ioan Muntean, inspector școlar general adjunct.
Conferința susținută de conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache, urmărită cu atenție de cei prezenți, a fost de fapt un „curs” de istorie cultural-literară, care a parcurs succint epoca interbelică și epoca postbelică, curs presărat cu numeroase detalii cunoscute sau mai puțin cunoscute, captând atenția „studenților” prezenți în sală. Am apreciat și abordările critice pe care cunoscutul cadru universitar le-a inserat cu subtilitate în expozeul domniei sale. Ne-au fost reamintite marile nume ale literaturii române a secolului XX, de la Liviu Rebreanu, George Călinescu, George Bacovia, Ion Barbu etc., până la Leonid Dimov, Nichita Stănescu, Eugen Barbu etc., o legătură sensibilă între „bunici și nepoți”.
„Cursul” a fost urmat, în mod firesc, de o serie de întrebări și răspunsuri. Intervenția finală a fost susținută de dl. inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. dr. Adrian Sabău.
N-au lipsit – pe parcursul evenimentului sighetean – colindele (colindători de la C.N.P. „Regele Ferdinand”, dirijați de marea iubitoare de folclor și tradiții – Măriuca Verdeș), aplauzele, felicitările, micile suveniruri, mult-așteptata ședință foto, per total, profesori și participanți trecând „examenul” CoolTural cu… Summa cum Laude.
Sponsorul evenimentului a fost Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal, iar parteneri media „Salut, Sighet!” (www.salutsighet.ro) și Tv Sighet.
Felicitări celor care au implicat și selectat Sighetul în acest proiect educațional! Felicitări organizatorilor! Felicitări participanților! Vă mai așteptăm – cu bucurie – să reveniți la Sighet!
Brîndușa OANȚA