Încă dinainte să existe apa și focul, înainte de formarea triburilor și de vremea lui Ghilgameș, un fir de suferință s-a răspândit către ceea ce avea să devină viață.

Venită pe o frunză de lotus, născută dintr-un ou plutitor pe învelișul apei, apărută din neant sau dintr-un germen, forma creatoare a Universului a operat învăluită de suferința ideii de Unitate. Prima emanație de ordin spiritual, deja intelectuală și individuală a clădit Universul din dorința de proiectare a existenței. Astfel, dorința devine obârșia ansamblului de suferințe viitoare.

Sângele morților noștri ne strigă înfiorător din tenebrele pământului neatins de suflări vii. Auzul și vederea noastră se închid și se recreează odată cu începutul fiecărei generații, căci noi nu mai putem vedea și auzi așa cum am făcut-o înainte. În fiecare generație e câte un Adam și câte o Eva peste care apasă regrete, cenușă și îngânarea unui șarpe astăzi rămas fără glas. Suferința este fundamentală rațiunii și conștiinței, căci după rușine, ea a fost primul simț. Lumea, indiferent de subiectivitatea fiecărei percepții, este cuprinsă de o forță necunoscută și târâtă într-un ciclu de relativitate, adevărul absolut neexistând.

Astăzi, nu știm adevărul aflat dincolo de apă și foc, nici nu putem tălmăci scrijelirea de pe tăblițele din lut, însă, dacă facem liniște, putem auzi descompunerea pergamentelor, uscarea florii de lotus, înecarea oului și închiderea porților divine pentru ultima dată. Dacă facem liniște, putem să ne dăm seama cu adevărat cât de singuri suntem de fapt…

Drd. Daniela Ileana Berciu

sursă foto ilustrativ: pinterest

Sunt fericită, dar, dacă ar fi să iau de la capăt viața, să mă reîntorc în trecut, nu aș mai face aceleași alegeri… Nu aș renunța la fundița din voal de pe cap și nici la cerceii mici și aurii. Nu aș intra în anturaje necunoscute care nu mă reprezintă. Nu m-aș pierde pe mine de dragul altora și nu i-aș lăsa să-mi răpească identitatea. Dacă aș putea să scap de mine însămi cu siguranță aș putea să sar și să ocolesc constrângerile impuse de propriul meu respect. Da, recunosc! Fac parte din categoria de oameni care-și regretă trecutul și toate alegerile lui, pe toate planurile. Partea mai puțin bună e că la fel ca mine, sunt mulți. Oh, și mai recunosc că nu-s o tipă puternică, Am făcut tot posibilul să-mi opresc uzura sufletului în timpul nopților în care nu puteam dormi. Nu înțelegeam din ce mormânt mă trezeam dimineața. Oamenii ca mine, ca noi, nu renunță la nimic în totalitate, dar nici nu acceptă ceva în întregime. Tu trebuie să faci pace, cu tine, cu trecutul tău și cu viața. Astfel… am câteva ponturi, ca de la oameni de lacrimi la oameni de lacrimi:

1.Oprește-te din a da explicații, oprește-te din a căuta scuze și fă doar ceea ce simți.
2. Tot ceea ce primești cu resemnare în viața ta, va prinde ființă. (Aici nu vorbesc doar despre aspectele pozitive.)
3. Nu mai aștepta, implică-te!
4. Nu renunța la libertate!
5.Renunță, în schimb, la… așteptări.
6. Vederea să-ți fie întotdeauna îndreptată spre nou.
7. Unde nu te simți tu însuți, pleacă, dar pleacă rapid!
8. Călătorește!
9. Nu renunța la plăcerile tale de dragul altor oameni.
10. Odihnește-te intens după fiecare lacrimă.

Bonus: Plânge adânc, răscolitor, dar o singură dată din același motiv!

Daniela BERCIU

sursă foto: THINKING

Delirul refracției este obscur, iar cerul nu se mai aseamană cu cel din trecut. Stelele nu mai sunt nici mii, nici sute. Acestea s-au pierdut încă de la strigătul copilului înfășurat în smirnă și tămâie.

Un Crăciun fericit e construit din oameni fericiți, iar fericirea este aspectul fundamental care ar trebui să ne definească ca umanitate. Pierdem lupta sau am pierdut-o de mult. Văd adulți cu ochii scăldați în lacrimi, călcând sfioși pe urma amintirilor. Observ copii cu privirile triste aruncate înspre vitrinele fade și bunici care plâng de dor. Bunicii suferă cel mai mult pentru că ei cunosc esența. Ei cunosc zâmbetele sincere și ideea de unitate. Bunicii știu că nu ceea ce ai pe masă este important în noaptea de Crăciun, ci ceea ce ai în suflet.

Zăpada fuge din calea noastră. Eu zic că nu o merităm. Ulițele rămân goale și sumbre. Nașterea Mântuitorului nu ne oprește dintr-un drum gol și abstract, dintr-o fugă continuă de noi înșine. Cum am putea să fim fericiți când uităm să ne îmbrățișăm și să ne spunem cât de tare ne iubim? Cum am reuși să construim ziduri din blândețe când mulți dintre noi, Crăciunul acesta, nu-și mai pot vedea mama? Cum să râzi și să te bucuri atunci când poți să priveșt pe geam cerșetori așezați sub decoruri colorate? Oamenii simt, dar nu spun. Ne simțim goi și singuri, ne simțim abandonați și simțim că nu suntem cei mai importanți. Știm că nu ne găsim locul nicăieri, dar nu facem nimic în această privință. Rămânem, asemenea unui copac, în mijlocul unei păduri sărăcăcioase și triste și acceptăm să ne bată vânturi, ploi și fulgere. Acceptăm toamna și iarna doar în speranța unei noi primăveri. Din păcate, mulți dintre noi nu reușesc să o mai vadă.

Ne este frică. Ne e teamă. Acceptăm puțin și lăuntricul nostru se scufundă în dor. Suntem departe. Departe de tot ceea ce eram odată. România, totuși, trăiește prin tine. Tu îi porți rănile și victoriile. Oriunde te-ai afla, nu poți să pierzi ceva ce se află adânc în tine. Ești departe de familie, fizic, iar de multe ori, departe de ei, sufletește. Ultima variantă doare cel mai tare.

Priviți suflete, nu chipuri. Zâmbiți sincer, vă rog! Oh, și iubiți onest, oriunde v-ați afla. Haideți să salvăm sărbătorile, căci mie mi-este dor de un Crăciun pe care nu l-am mai trăit niciodată.

Daniela BERCIU

Vineri, 31 martie 2017, la Biblioteca Județeană din Târgu Mureș a avut loc finala națională a concursului „Bătălia cărților”. Biblioteca „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației a fost reprezentată de câștigătoarele etapei locale, Daria Nicola Colopelnic (foto) la categoria copii, și Daniela Berciu la categoria adolescenți (eleve la C.N. „Dragoş Vodă”).

Fiecare din cei 18 concurenți a avut la dispoziție 5 minute pentru a vorbi despre cartea preferată din lista propusă pentru anul 2016. Au urmat dezbateri pe subiectul propus de concurent în care juriul și concurenții au pus întrebări capcană, pline de perspicacitate, menite să scoată la iveală misterele, simbolurile, morala acelei povești. Discursurile, de o mare încărcătură emoțională, puse în valoare de un talent artistic sau de personalitatea participantului, dezbaterile pătimașe i-au convins pe cei prezenți de faptul că tinerii nu doar citesc, ci și aleg pentru sufletul lor ceea ce li se potrivește și văd în lectură șansa de a deveni un om mai bun.

Juriul, format din scriitori, un muzeograf, un profesor de limba română și finalistele ediției trecute, au evaluat coerența și argumentarea discursului, originalitatea și implicarea în dezbatere. Pe baza acestora, la categoria copii s-a oferit titlul „Cititorul anului” elevei Daria Nicola Colopelnic și un premiu special lui Rafael Conțiu, reprezentant al Bibliotecii Județene Mureș. La categoria adolescenți titlul „Cititorul anului” a fost obținut de Elena Stanciu de la Biblioteca Orășenească Filiași, iar premiul special a revenit Danielei Berciu.

Daria Nicola Colopelnic va face parte din juriul finalei naționale a „Bătăliei cărților”, 2017.

Participanții au primit invitația de a vizita Palatul Culturii din Târgu Mureș, dar și de a participa la ediția a IV-a, listele cu cărțile propuse fiind deja în posesia bibliotecilor din țară.

Luminița Colopelnic