Performanță de excepție: CNDV-istul Darius Sindreștean s-a calificat la Olimpiada Internațională de Chimie!

„Darius, cum au fost probele de baraj?”
„Okey dokey. M-am calificat la inter…”
(șoc din partea mea)
„…am aflat acum 30 de minute.”

În timp ce Darius se pregătește să-și facă bagajele pentru Elveția, eu stau la biroul meu și mă bucur să fiu printre primii care scrie despre reușita CNDV-istului SINDREȘTEAN Darius Alexandru care, după o pregătire cu cei mai prestigioși profesori din domeniul chimiei și după trei probe extrem de grele, a reușit să se califice la OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE CHIMIE care va avea loc în Zürich, Elveția.

Le-am rugat să-mi spună câteva gânduri “la cald” atât actualei profesoare de chimie a lui Darius, Nița Enache, cât și profesoarei Reghina Dragoș, care l-a călăuzit în anii de gimnaziu.
„Sunt foarte fericită! Darius este foarte talentat, a muncit mult și merită din plin această onoare de a reprezenta România la olimpiada internațională! Felicitări și mult succes la Olimpiada internațională!” (Nița Enache)

„Această veste m-a bucurat nespus. Surpriza nu a fost atât de mare. Era de așteptat, dat fiind parcursul lui Darius la această disciplină. Capacitățile cognitive, rigoarea matematică, gândirea profundă și setea de cunoaștere, l-au situat primul pe județ încă din clasa a VII-a la toate concursurile de chimie care s-au desfășurat. Aceste rezultate i-au asigurat calificarea an de an la faza națională, unde, de fiecare dată, a fost printre câștigătorii de frunte.
Am empatizat foarte bine cu Darius, astfel încât chimia a devenit o pasiune pentru el. Rezultatele muncii uriașe se văd astăzi și se regăsesc în substanțialele premii obținute și performanța absolută.” (Reghina Dragoș)

Darius și-a făcut puțin timp să ne descrie starea prin care a trecut la aflarea veștii, dar și cum se vor desfășura următoarele săptămâni.

Daria Jer (DJ): Cum te simți după calificarea la internațională?
Darius Sindreștean (DS): În sine, situația era puțintel întortocheată. Deși îmi dorisem din clasa a 8-a să mă calific la olimpiada internațională (IChO), iar la proba de selecție de la etapa națională eram chiar pe locul 5 (iar primii patru se calificau), cumva am ajuns să fiu destul de împăcat și cu ideea că nu m-aș califica, iar în a 12-a aș da totul. Astfel, am ajuns să fiu destul de „laid back” în timpul pregătirilor de la București și să nu am vreun stres considerabil în timpul probelor de baraj, ceea ce probabil a fost un mare avantaj.
Când am aflat în mod oficial că m-am calificat, n-aș putea zice că am tresărit de fericire, că m-a copleșit vreun sentiment aparte. Oarecum abia în timp am început să realizez ce s-a întâmplat. Chiar mi-a zis o colegă din lot că ar trebui să mă bucur și să nu mai am poker face 🙂 (Fenomenul în sine e ciudat și destul de generalizat. De obicei nici la națională nu prea tresaltă nimeni de fericire când află că a luat vreun premiu. Poate că ne-am consumat fericirea dinainte visând la momentul respectiv.).

D.J.: Ce va urma?
D.S.: Per total, mult studiu. Undeva prin iulie vor mai fi încă niște zile de pregătire la București la care vom participa doar cei din lotul național (restrâns). Iar din 16 iulie începe în mod oficial etapa internațională în Zürich, Elveția. Proba practică și cea teoretică vor avea loc pe 19, respectiv 21 iulie, iar festivitatea de închidere va avea loc pe 24 iulie.

Eu îi urez mult succes lui Darius și de abia aștept să aflu cum a fost experiența la o… Olimpiadă Internațională.

Daria JER
Redactor șef al Revistei AxA
CNDV Sighet




CNDV-istul Darius Sindreștean, recordmen la Chimie! (autor, Daria Jer)

Darius Sindreștean este uimitorul CNDV-ist din clasa a XI-a D care a avut rezultate senzaționale la Olimpiada Națională de Chimie, 2023. Cu câteva zile în urmă munca lui de luni întregi a fost recompensată. A luat mențiune acordată de Ministerul Educației Naționale, iar în urma probei de baraj și-a asigurat un loc în lotul lărgit al României, fiind cu un pas mai aproape de unul dintre visele sale, calificarea la etapa internațională. Eu îl cunosc pe Darius de cinci ani și îl apreciez enorm pentru felul lui de a fi, pentru răbdarea pe care o are, inteligența de care dă dovadă în orice moment, dar și pentru glumele lui seci 🙂 . Ar fi interesant ca orice om să poată avea o conversație de doar cinci minute cu Darius și, cu siguranță va fi uimit de câtă cunoaștere și modestie se ascunde sub „claia de păr negru” de care e foarte mândru și pentru aranjatul căreia se trezește mai devreme :). Puțin din ce a însemnat experiența de la Deva, dar și despre cine este Darius puteți afla din interviul de mai jos.

D.J.: Cum vezi tu CHIMIA, Darius?
D.S.: Probabil mai „haotic”, să zicem, decât un elev care parcurge doar materia predată în școală. În chimia din viața reală, excepțiile sunt regula. Totul e mult mai dinamic, se bat cap în cap tot felul de factori care influențează rezultatul reacției, uneori în cele mai neașteptate și aparent absurde moduri. Puțină lumină sau o substanță aleatorie pot provoca ceea ce inițial părea imposibil. Însă motivele pentru care au loc fenomenele acestea pot fi deduse, iar frumusețea chimiei ajunge să fie chiar satisfacția de-a înțelege „nazurile” moleculelor și subtilitățile modurilor în care interacționează între ele.

D.J.: Știu că în ultimele luni te-ai axat pe această probă de baraj. Descrie-ne puțin procesul acesta și cum ți s-a părut proba?
D.S.: Proba de baraj testează cunoștințele din toate ariile chimiei la un nivel chiar mai avansat decât cel al fazei naționale. Astfel, pregătirea implică cam… tot. Bineînțeles, față în față cu această provocare, selectezi ce preferi tu în așa fel încât să îți maximizezi șansele de reușită. Însă încetul cu încetul, lucrurile încep să se întrepătrundă și viziunea de ansamblu pe care o obții este ceea ce definește un chimist bun. Proba de baraj a fost, evident, complicată, însă după șocul inițial, am fost cât se poate de relaxat și am rezolvat fără grabă ce mi-a fost la îndemână.

D.J.: Ce va urma în următoarele luni acum că ești în lotul lărgit?
D.S.: Undeva la finalul lunii mai va urma o pregătire de două săptămâni la Universitatea București, în urmă căreia va avea loc o altă probă de baraj. Primii 4 elevi, conform rezultatelor la această probă, vor reprezenta lotul național (restrâns) la Olimpiada Internațională de Chimie, care va avea loc în Zürich, Elveția, în acest an.

D.J.: De menționat este ca te-ai calificat si la etapa naționala a Concursului „Adolf Haimovici” ce va avea loc cam peste o lună. Se poate chimie fără matematică?
D.S.: În calitate de știință exactă, chimia își are bazele în fizică și, automat, în matematică. Chiar dacă (inițial) în chimia anorganică și organică se poate evita matematica mai „complicată”; în chimia analitică și cea fizică, logaritmii, derivatele și integralele bântuie nestingherite sufletele chimiștilor :)).

D.J.: De unde a pornit pasiunea ta pentru chimie și ce te atrage cel mai mult legat de acest domeniu?
D.S.: Am fost pasionat de știință de când eram mic, fără să am vreo preferință pentru o ramură anume. Practic, am încercat toate științele exacte. Totuși, în chimie am reușit să excelez. Din ambiție, mi-am propus la începutul clasei a șaptea să mă calific la naționala la chimie, chit că nu aveam habar cu ce se „mănâncă”. Norocul meu a fost profesoara care m-a introdus în lumea chimiei, doamna Reghina Dragoș. Cu ani de experiență în pregătirea olimpicilor, doamna profesoară a făcut ore după ore de consultații cu noi în care ne-a arătat cum să parcurgem subiectele propuse la olimpiadă, iar după multă muncă, am obținut și rezultatele visate. Iar ceea ce mă atrage cel mai tare de acest domeniu e, probabil, faptul că mă descurc cel mai bine la el 🙂 și că am avut șansa să îl văd în (aproape) toată gloria lui, de la reacții banale la aparatele cu prețuri exorbitante care te ajută să elucidezi ce se întâmplă în eprubetă.

D.J.: Unde te vezi peste 10 ani?
D.S.: Având în vedere cât de greu decid ce vreau să comand într-un local, refuz să răspund la această întrebare. Totuși, probabil voi fi doctorand în anul 3 dacă nu voi fi deja închis la nebuni (v-am spus mai sus despre glumele lui câteodată nesărate 🙂 ).

Noi îi urăm mult succes în etapele ce vor urma!

Daria JER,
redactor șef al revistei AxA, revista C. N. „Dragoș-Vodă”