Sărbătoarea Sukkot la Sighet | VIDEO (autor, dr. Sorin Markus)

Sukkot/Sukot/ Sucot este Sărbătoarea Corturilorsau a Colibelor, este o sărbătoare biblică celebrată în a 15-a zi a lunii ebraice Tișri (sfârșitul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie), una dintre cele trei mari sfinte sărbători biblice evreiești, poruncită de Dumnezeu în Pentateuh, (care încep cu Ziua Trâmbițării, continuă cu Ziua Ispășirilor ori Yom Kippur), cu ocazia cărora, este poruncit ca întreg poporul să făcă pelerinaj la Templul din Ierusalim. Este o sărbătoare a recoltelor și de recunoștință, care se ține după încheierea secerișului și după culesul roadelor de toamnă, în amintirea celor patruzeci de ani de pribegie în pustie.
Sărbătoarea ține șapte zile, începând cu o zi de odihnă – în ebraică „Yom tov” (zi bună) – când muncile sunt interzise, apoi este urmată de zilele intermediare „Chol hamoéd” și se încheie tot cu o zi de odihnă „yom tov”, în ziua „a opta”, Șemini Ațeret, zi festivă de încheiere. Cuvântul ebraic sucōt este pluralul de la suca, colibă ori cort, și este o construcție temporară cu pereți acoperiți de „sacah” (material vegetal cum sunt ramuri de copaci ori lăstari de bambus).
Suká are menirea să evoce lăcașurile fragile în care israeliții au locuit în cei 40 ani de drum prin pustiu după ieșirea din robia egipteană. În timpul sărbătorii mesele se servesc în această suká, iar unii și dorm în ea în cursul nopții. În fiecare zi a sărbătorii, membrii familiei recită o binecuvântare asupra lulavului (buchetul cu trei rămurele) și a etrogului (chitra) (Arbaat Haminim, adică cele patru specii de plante).
Conform profetului Zaharia, în era mesianică Sucot va deveni o sărbătoare universală și toate popoarele vor face anual pelerinaj la Ierusalim și vor sărbători în orașul sfânt.

Vă invităm să urmăriți discursul de Sukkot al domnului David Lieberman:

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS




La Sighet s-a sărbătorit Ziua Independenței Israelului | VIDEO

Statul Israel este o republică parlamentară localizată în Orientul Mijlociu de-a lungul malului de est al Mării Mediterane. Capitala țării este din anul 1949 orașul Ierusalim.
Israelul este definit, în „Declarația de Independență” și în legile lui de bază, ca un „stat evreiesc și democratic” și este singurul stat din lume unde evreii sunt majoritari. Este împărțit în 6 districte.
Pe data de 14 mai 1948, David Ben-Gurion, președintele Organizației Sioniste și al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat Independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU.

În continuare puteți urmări un scurt material video de la întâlnirea sărbătoririi Zilei Naționale a Israelului, desfășurată la sediul Comunității evreiești din Sighet:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS




Sărbătoarea Sukkot la Sighet | VIDEO (dr. Sorin Markus)

Duminică, 09 octombrie 2022, la Sinagoga Sefardă din Sighet a debutat Sărbătoarea Sukkot, una dintre cele mai mari sărbători biblice evreiești.

Sukkot/Sukot/ Sucot este Sărbătoarea Corturilor sau a Colibelor, este o sărbătoare biblică celebrată în a 15-a zi a lunii ebraice Tișri (sfârșitul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie), una dintre cele trei mari sfinte sărbători biblice evreiești, poruncită de Dumnezeu în Pentateuh, (care încep cu Ziua Trâmbițării, continuă cu Ziua Ispășirilor ori Yom Kippur), cu ocazia cărora, este poruncit ca întreg poporul să făcă pelerinaj la Templul din Ierusalim. Este o sărbătoare a recoltelor și de recunoștință, care se ține după încheierea secerișului și după culesul roadelor de toamnă, în amintirea celor patruzeci de ani de pribegie în pustie.
Sărbătoarea ține șapte zile, începând cu o zi de odihnă – în ebraică „Yom tov” (zi bună) – când muncile sunt interzise, apoi este urmată de zilele intermediare „Chol hamoéd” și se încheie tot cu o zi de odihnă „yom tov”, în ziua „a opta”, Șemini Ațeret, zi festivă de încheiere. Cuvântul ebraic sucōt este pluralul de la suca, colibă ori cort, și este o construcție temporară cu pereți acoperiți de „sacah” (material vegetal cum sunt ramuri de copaci ori lăstari de bambus).
Suká are menirea să evoce lăcașurile fragile în care israeliții au locuit în cei 40 ani de drum prin pustiu după ieșirea din robia egipteană. În timpul sărbătorii mesele se servesc în această suká, iar unii și dorm în ea în cursul nopții. În fiecare zi a sărbătorii, membrii familiei recită o binecuvântare asupra lulavului (buchetul cu trei rămurele) și a etrogului (chitra) (Arbaat Haminim, adică cele patru specii de plante).
Conform profetului Zaharia, în era mesianică Sucot va deveni o sărbătoare universală și toate popoarele vor face anual pelerinaj la Ierusalim și vor sărbători în orașul sfânt.

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS




Sighet: Rosh Hashana | VIDEO

Deși e cunoscută drept o sărbătoare iudaică, Rosh Hashana este mai mult de atât – este o celebrare cosmică. Se celebrează ziua de naștere a lui Adam și a Evei și totodată avem o oportunitate de a ne conecta la energia primordială care era disponibilă doar în acele prime momente ale Genezei.

Rosh Hashana în traducere înseamnă Capul anului, concept care ne duce cu gândul că această zi dă imboldul energetic al următoarelor 365 zile, în pofida faptului că din punct de vedere al calendarului lunar nu e începutul unui an, ci ne aflăm în a 7 -a lună a anului. Simbolul de bază al acestei celebrări cosmice îl reprezintă suflatul din Shofar care disipează energiile negative aduse în anul precedent. După suflatul din Shofar, cele 3 elemente (viață, familie și bunăstare) ale fiecărei ființe și al omenirii în ansamblu sunt decise pentru anul care începe, semnătura finală fiind primită peste 10 zile, de Yom Kipur. Adam și Eva de la apariția lor pînă la păcatul din Grădina Eden (care a fost de fapt o decădere energetică) s-au aflat la un nivel energetic metafizic inimaginabil nouă azi, nivel la care din seara aceasta timp de 10 zile până la Yom Kipur ne putem conecta.

Iată mesajul Președintelui Comunității evreilor din Sighet, Lieberman David, de Rosh Hashana și programul evenimentelor din perioada 26-30 septembrie organizate de Muzeul Elie Wiesel, program prezentat de muzeograful Alina Marincean:

Autor (foto, video & text), dr. Sorin MARKUS




Comorile Sighetului – Sinagoga Sefardă (Wisnitzer Kloiz) | VIDEO

Deși un oraș relativ mic, Sighetul „ascunde” încă destule comori. Vom încerca să le (re)descoperim împreună, pentru ca fiecare locuitor – în cunoștință de cauză – să poată evalua resursele arhitecturale din orașul nostru.

Azi vom „intra” în singura Sinagogă rămasă – dintre cele opt existente în perioada interbelică în orașul nostru, Sinagoga Sefardă, construită la începutul secolului XX (finalizată în anul 1902). Sinagoga Sefardă (Wisnitzer Kloiz, Vijnitz Kloiz) a fost construită cu sprijinul familiei Kahan, una dintre familiile foarte bogate din Sighet.

În ultimele săptămâni a fost finalizată o nouă sinagogă (ortodoxă), construită în zona fostei Băi Comunale (de fapt fosta baie rituală), în apropierea locației fostei Sinagogi Mari din Sighet.

Scurt metrajul a fost realizat de Green Valley Films (Peter Lengyel & Ion Mariș).

Salut, Sighet!




Sighet – Ziua Mezuzei [VIDEO] – autor, Sorin Markus

În comunitatea evreilor din Sighet, ziua de 22 aprilie 2018, a fost dedicată Mezuzei, acea cutie protectoare de la ușile evreilor ce conține un pergament sfânt. Urmărind această filmare, vă veți face o idee despre ce reprezintă pentru poporul evreu acest simbol.

Text & video, dr. Sorin Markus