De pe sate (VI) – consemnări, Marin Slujeru

Marin Slujeru

SLUGĂ LA DIRECTOR
Prin anii ’50, directorul unei şcoli de lângă Sighet, învăţător, îi convocă la el acasă pe cei trei profeori suplinitori locali. Avea de săpat beciul la casa în construcţie. După câteva ore de muncă, veni prânzul: coleşe cu sămăt’işă.

– Apoi,  aiasta  nu-i  mâncare  în  lucru! – protestă  unul  dintre zilieri.

– Atunci, Mamica, pentru domnul profesor să faci papară dintr-un ou! – dispuse directorul neveste-sii.

Fiică de preot, aceasta se văieta deseori: “Io, Regina balului de la Coroana, din Sighet, mi-am luat di’bolul acesta!” (Despre ea, un vechi camarad venit în vizită la director remarca: “Toate bune, măi Mitică, da’  tare  hâdă  slujnică  ţi-ai găsit!”)

*

CONFESIUNE RATATĂ
Tot pe atunci şi tot în satul acela, acelaşi învăţător-director se îmbătă la bufetul din centru.
Suplinitorul de matematică şi miliţianul îl petrecură acasă, cu grijă. Îl duceau de umeri, din lateral, pe cărare. “Am nişte problem, măi băieţi…” – se scuză oarecum învăţătorul, ajuns în livada casei. Suplinitorul sări isteţ:
– Cam des, domn’ director, cam des…
– Soarele vost’! Di’p’ce-mi păşiţi iarba, mă? – se stropşi la ei domn’ director.

*

LA EST DE OCNĂ
…  Armeanul  băuse  toată  noaptea  în  crâşma  lui  Feri  din  Şugatag.  „Na, Isten,  Isten!” salută  el ieșind şi  o  luă  împleticindu-se  pe  drumul Budeştiului,  pe  care-l  cunoştea  cu  ochii închiși. „Manyika,  Rózinéni, Pistabácsi, Málcsinéni, Joszi… Julcsa…” mormăia în dreptul porţilor, fără a  întoarce  capul.
Într-un  târziu,  ajunse  la  cimitirul  catolic  de  la  capătul satului. Mai avea de mers. Se așeză pe un bolovan și scoase din buzunar un pachet mototolit de țigări, pe care le împrăștie pe jos. „Hogy az a…!” înjură  omul  şi  se  lăsă  în  genunchi, piăpăind  prin  iarba  umedă. Găsi  o ţigare, o răsuci în dreptul urechii şi se spijini de piatră, să se ridice.
– Jeszus  Mária! – exclamă  el  deodată. În vale i se arăta satul  vecin, în vâlvătăile Soarelui. Se ridică şi o luă în goană spre casa lui Baciu Vasile, prima de lângă cimitir, bătând cu cizma în poartă şi strigând:
– Ard’e Sârd’i! Ard’e Sârd’i!..
Şi aşa i-a rămas numele, „Ard’esârd’i” –  lui şi urmaşilor lui.
( & I. J.P.)

Consemnări, prof. Marin Slujeru

Foto: Alin Pontoș




De pe sate (V) – consemnări, Marin Slujeru

Marin Slujeru

DUMINICA
Ginerele îşi cumpără un Logan alb, iar soacra îi zice: „Duminică să mă iei cu tine în mașână, acolo, înainte! Tăţi oamenii ‘or fi ieşiţi de la biserică și io tăt ‘oi ieși pe geamu’ acela: Lăudăm pe Iisus… Lăudăm pe Iisus!- şi ei: uă, ce maşînă mândră ţ-ai luat!”
(& F. H.)
*
BIATA….
După Sărbători, constatând că nu i se închid fermoarele de la rochii, orăşeanca trece rapid la o cură de slăbit.
– Uă, tu, Ionucă! Biata de tine, ce slabă eşti! Să vede că ţi-i rău… – o compătimesc, revăzând-o, bă-bucăle din satul natal.
*
DISPUTA ICOANELOR…
Moşu’ venise zdruncinat de bolşevism de pe front. Îşi petrecea timpul trăgând din pipă şi privind oamenii, de pe pragul înalt al casei. Nu prea mai umbla la biserică.  Într-o Duminică dimineaţă, după lăut, bătrânul se pieptăna cu cărare pe mijloc, în oglinda cât o icoană de mare – între timp, îşi spunea Tatăl nostru.
– De-ar si mai primit aşe’, ar si plină biserica de oglinzi! – comentă ca să comenteze credincioasa de nevastă-sa, privindu-l câş de sub o icoană…
(& N. I.)
*
AICIUCA…
Un  bârsănean,  să  zicem  din  Bradova, era  la  lucru  în  Bărăgan. Merge  la cooperativa din satul respectiv și cere: un font de miere, o kilă de hrișcaș și o pară la bec. Vânzătoarea se uită: „Dumneata ce limbă vorbești?” Omul nostru îi răspunde: „Dacă nu știi ce grăiesc oamenii, cine te-o pus aiciuca să vinzi?”
(& Il. B.)

Consemnări, Marin Slujeru

Foto: Peter Lengyel




De pe sate (4) – consemnări, Marin Slujeru

Marin Slujeru

DEMNITATE
La 89 ani, se ridică din pat: „Adă caieru’!…  Să mă duc în poartă,  să torc…  Că mie nu mn’i-i hia să ştie tăt satu’ că mor! …”
*
VINĂ
„…Nu, n-o prins-o… Baiu-i altu’… Umblă feştită tătă ca un ţângalău…Ptiu! Tătă-i găurită.”
*
MOTIVAŢIE
„…Aiasta, ni…, a lu’…, noa…, încătă are liceu’! Fără bacoloriat…, nu-i bai! …Şi tăte fetele de pă uliţă-l au … Numa’a a noast’ă să n-aivă? Atâta-i de proastă? Da’ d’ip ce?”
*
PERFIECŢIONĂRI…
„…Să nu mă mai învieţe aieştia atâtea! Învăţ eu sângură! Auzi: cursuri gratuite, da’ costă tri sute de lei! Din aieste n-am mai vazut!”
*
CORDIALITATE
Contributor al unui nou așezământ spitalicesc de pe sate, un moșulică, francez de  origine,  trece  în  vizită,  la  un  an  de  la  înființare.  Pleacă  foarte  mulțumit.
– Vă mai așteptăm pe la noi! – îi dorește doctoriţa.
Cum  nu  știe  nimeni  franțuzește,  sponsorul  o  rupe  pe  românește:
– Bine. Anul vihtor!  Dacă nu sunt mort!
*
WHAT’S UP?
– Ce mai faceţi, mătu’şă?
– Apooi, facem ce ne-ajută Dumnezeu…
*
OM ÎN FRIG
Maramureş,  şoseaua  dintr-un sat.  „Ai  multe  haine  pe  dumneata?”- o întreabă o reporteriţă pe băbuca în lecric, zadii, pânzătură neagră. „V’o cinci: sfeter, bluză, t’eptar… Am, de bună samă!…”

Consemnări, Marin Slujeru

Foto: Peter Lengyel




De pe sate (3) – consemnări, Marin Slujeru

DULCI ISPĂŞIRI…
„Oho, de mult o fost… Da’ cât de bine-mi place când îmi amintesc, părinte!”– răspunde o băbucă, mustrată că se tot spovedeşte şi cere canon pentru dulci păcate, ispăşite de mai multe ori, din tinereţe.
*
REFUZ FINAL
„… Şi o duce, nu la un azil – la unu’ privat, tu, ca la un hotel! Ie’ numa’ să semneze. Şi ea nu vre’!… Nu se predă!”
*
ÎNVĂȚĂTURĂ…
„Când vezi un om mâncând, stăi și ajută-l, că nu te doare gura! Când vezi  unul lucrând, încongiură-l, că nu te dor picioarele!”
*
BINEŢE
Învăţătorul-director Dumitru urca greu uliţa, în Poderei. Deodată, o nevastă „ţâşni” din-tr-o casă în ocol, îşi desfăcu picioarele, îşi suflecă sumna şi…
– Pişi, Ileană, pişi? – salută învăţătorul.
– Piş, Mitică, piş…- răspunse femeia.
*
PESTE VALE
Sat  maramureșean, prin ’68-’69. „Nişte poprică, o jumătate de font de mn’ere, o finge de fărină, două dej’te de broză ori de oloi împrumut” – cam astea se strigau peste Vale, între vecine. Cărăuşi erau coconii abia obișnuiți cu trecutu’ punții.
*
OMĂTUL
„Miez de Martie şi ninge şi-i frig cum n-o fost tătă iarna!… Tot aşa, în tinereţe, eram În Hotare cu oile, pregătiţi să le ducem În Deal. Era prin 20 mai, dimineaţa, când ne trezeşte vătafu’ ciobanilor: „Haidaţi, ameni buni, avem zăpadă!”… Am dus oile mai jos, la hrănit… Da’ n-o ţânut  mult, s-o topit repede şi le-am suit înapoi În Hotare şi apoi În Deal.”
*
ÎN DULCE GRAI…
* „Scrie tăt hucuruc!” – îndemn un elev. „Hucurel!” – precizează colega di pa Iza.
* „Cum adică să siuă?” – admonestez un elev. „Să fiuă, noa, m-am corectat, ceă?”

Consemnări, Marin Slujeru

Foto: Peter Lengyel




De pe sate (2) – consemnări, Marin Slujeru

SENTINŢĂ
Duminică după slujbă.  Prin centrul comunei trece  ea, cu ochii ei verzi. Babele de pe lăiţi o grăiesc. Moşii numa’ şed şi dohănesc. Unul conchide: „Îhî, îhî… Aiasta nu-i femeie de-un bărbat!”
*
INEXPLICAŢIE
La mânăriile şefului direct şi ale superiorilor acestuia, un diac de pe sate conchide: “Aşe li-s şcolile.”
*
PANĂ
Un zilier de pe un şantier al IREM îşi pune ochii pe un tânăr electrician şi îl însoară cu fata lui. După vreo două săptămâni, fata îi comunică printre lacrimi că tânărul este impotent. „ …Cum im-pon-tent? Ce im-pon-tent?” – se apără omul nostru. „Io am ştiut că-i corentâş!”
*
DUMINICĂ
„Cum zic italienii: mi dispiace…” – ridică din umeri frumoasa nevastă, râzând. (În centrul Săpânţei, o negustoreasă locală nu se înţelege la preţ cu nişte… germanici.)
*
FIREA LOCULUI
„… El însuşi este o dovadă viuă…” – m-aud. Ptiu, drace! – cred că erorile astea sunt în firea locului, sunt naturale. O fi vreun genius loci, ceva, al limbii, un genius loci-poci…
*
PE HĂLEŞTEU
„Ieri am fost în sat la noi. Am văruit pomii. Am vorbit cu cucu. Numa’ odată ce l-am auzit pe Hăleşteu (sunt acolo nişte stejărei în soare, îi place i-i bine): „Cu-cu!, cu-cu!” – şi eu „Ban, cucule, bani! Mn’ie bani tătă vara/ Ţâie frunza şi iarbá”!  –, iară cucu: „Bine zâci,  bine!”… Că la noi pe Hăleşteu, /Cântă cucu’ când vre’u eu!”
*
IPOSTASIS ÎN MAI
Bătrânica iese cu sapa de-acasă şi o ia spre câmp: „Cum să nu mă duc? Nu vedeţi cât îs de albă? Acuma-i de făcut plajă… Azi îi mai cald. Nu ştiu cum ‘oi rezista. Ieri am săpat cinci rânduri de mălai. Da’ mi-oi pune o frunză de captalan sub pânzătură ş-apoi  nu  mai  văd  nimic  –  numa’ nainte!….”

Consemnări, Marin Slujeru

foto: Peter Lengyel




De pe sate (1) – consemnări, Marin Slujeru

CHICOTELI ÎN PARADIS
„Are cineva ceva de spus acolo Sus?” –  întreabă  parohul Corul.
*
LOGIC
Mihai se întoarce de la o înmormântare, din satul vecin. Un consătean îl întreabă unde a ”umblat”.
– La petrecanie, la G’eorg’e a lui…
– Da’ o murit G’eorg’e?! – se îngrijorează omul….
– Mă, nu știu dacă o murit, da’ l-o îngropat! – îi răspunde Mihai.
( & V.T.)
*
TRACTORU-N GÂT…
”…Ăla micu’? Are 13 ani!…Îi în Italia, la părinți… Lucră, ce să facă? Ști’ cosî… I-o plăcut caii, da’ acuma  n-au… Are  tractor!…. Nu-s numa’ tractoare în tăt satu’… Numa’ oamenii bătrâni, de peste 70 de ani, care o crescut cai, mai țân… Nu se lasă fără cai… De-ar trăi moșu-său, i-ar băga tractoru’ pe gât!…”
(& E. V.)
*
FEREASTRA CU DOR
Un  turist  străin,  într-un sat  îndepărtat. La un moment dat, omul vrea să vorbească acasă, însă  mobilul  nu-i funcţiona. Este îndrumat la o băbucă. Ajunge şi o roagă să-l lase să-i folosească mobilul, pe bani. Gazda îl conduce în odaie, la măsuţa mândru tomnită de sub geam. Dă făţoaia la o parte, dezvelind o adevărată colecţie de celulare, fiecare de altă culoare. Îl îmbie: “Poftiţi şi vorbiţi, cu orșicare!” Pe unul vorbea cu fata din Italia, pe celălalt cu nepotul din Franța, pe altul o chema băiatul din Spania etc. Culorile le știa bine…

Consemnări, Marin SLUJERU

Sursă foto: Peter Lengyel