În fiecare an, Decembrie este expresia dăruirii, a așezării, a unui bine împărtășit. Sărbătoarea devine parte din viața noastră, cu tot ceea ce nu a reușit, pînă acum, să clădească anul sau cu tot ce nu s-a putut materializa în adunarea și desfacerea zilelor. Acum ne aducem aminte de ceilalți mai mult decît de obicei, ne aplecăm inima și sufletul spre a dărui, spre a fi. Ne înnoim prin haine și prin gesturi, ne acordăm sufletul la muzica unei deveniri lente, sacadate, înalte. Ne smerim înalțîndu-ne și ne înălțăm smerindu-ne. Ne facem mai altfel, mai deschiși, mai sensibili. Frigul de afară compensează cu o revărsare de căldură sufletească, pe care o trăim și o dăruim din plin celor din jur.

Ne facem bilanțuri, socoteli, critici, tragem concluzii, ne ancorăm în planuri, proiecte, propuneri, ne legăm de cuvinte și de idei, de promisiuni sau de speranțe pe care dorim să le vedem, în anul ce vine, puse sub zodia împlinirii. Ne îmbunăm pentru a deveni mai buni, ne învățăm pentru a fi mai învățați, ne legăm pentru a fi mai legați.

Lăsăm deoparte de ce-urile care ne-au măcinat gîndurile și rîndurile vieții, aruncăm peste bord balastul care ne inundă mult prea mult zborul sau ființarea, întindem aripi către cer și simțim, mai mult ca și pînă acum, mireasma de mister. Acoperim cu zăpada fulguranței noroiul și nuanțele de gri care ne dau, în restul zilelor, ternura…

Învățăm, zi de zi, să știm. Să acceptăm lumea așa cum este. Să fim. Și pentru aceasta, lui Decembrie, să-i mulțumim.

Mihai PĂTRAȘCU

Foto: Peter Lengyel

Decembrie, dintre toate lunile anului, este un fel de cireaşă de pe tort. Numele lunii vine de la cuvântul latinesc decem (zece) pentru că era a 10-a lună în calendarul roman vechi, devenind a 12-a în calendarul iulian iar mai apoi în cel gregorian. În limbaj popular e Undrea sau Andrea, de la sfântul Andrei sărbătorit pe 30 noiembrie, sărbătoare importantă a românilor. Dar nu, să nu credeţi că veţi citi ceva obiectiv şi bine documentat, e o pistă falsă, o introducere drăguţă, voi încerca să fiu cât mai subiectivă cu putinţă.

Decembrie este luna proiectelor fanteziste, a planurilor duse mai mult sau mai puţin la bun sfârşit, a cântărilor false sau pe mai multe voci şi a dorinţelor împlinite sau nici pe departe. „Ce faci de Rev?” devine laitmotivul majorităţii conversaţiilor din această lună cu răspunsuri extrem de variate, de la cele serioase, „La restaurant” sau „La schi în Austria”, la răspunsuri glumeţe de genul „La hotel plăpumioara” sau „Nu ştiu, cântărim opţiunile”. S-ar putea face nişte reguli de folosire a lunii decembrie pentru că, în mare, toţi tânjim după aceleaşi lucruri, toţi avem dorinţe de bine, confort şi îndestulare dar ceea ce diferă e manifestarea lor şi locul pe care îl ocupă pe lista cu priorităţi a fiecăruia.

În capul listei unora e iPhonul 7 prezentat cu mândrie pe facebook ca să ştie toţi că Moşul nu e acelaşi pentru toţi, pentru alţii, o familie prezentă cu mic cu mare în jurul mesei îmbelşugate e idealul de fericire. Mai sunt şi cei care sunt veşnic gri şi critică totul în jurul lor, îşi plătesc cu greu facturile şi nu se pot bucura într-o lună cu cheltuieli inutile. Sau cei care se bucură simplu, cu bani puţini, fără fast şi cu poftă de viaţă. Oamenii de afaceri cu profituri serioase, vânzătorii şi ospătarii care lucrează cât pentru un an şi pentru care sărbătorile ideale ar însemna somn continuu, copiii care aşteaptă vacanţa şi cei cu capul în nori şi vise la purtător. Pentru aceştia din urmă e greu să dai tot timpul peste o mulţime gata să te ia cu asalt pentru că se grăbeşte să-şi facă provizii, să cumpere, să încerce sau să măsoare.

Pare din ce spun aici că există mai multe tabere care se înfruntă în decembrie. Poate aşa şi este, ar trebui să ne regăsim într-o oază de linişte dar ne separă un ocean de agitaţie şi nelinişte. Ar trebui să fie totul alb dar beculeţele, luminiţele şi moşii căţărători apar ca dovezi incontestabile ale unei luni în care primează sărbătorile iar voia bună este un must have. Suntem diferiţi, e normal să ne placă lucruri diferite dar în decembrie apare un fel de uniformizare, ca o molimă colorată care pune stăpânire pe toate locurile cunoscute şi care va dispărea doar pe la mijlocul lunii ianuarie.

Ideea e că în decembrie devenim conştienţi de celălalt, de alteritatea noastră şi de faptul că devine din ce în ce mai greu să te bucuri de ceva real şi palpabil care să nu fie de mâncat, de băut sau de trăit virtual. Devine din ce în ce mai greu să îţi aperi universul interior. Dar, ca să nu fiu acuzată că devin mohorâtă, poate lumea veselă din jurul nostru, copiii care aşteaptă Moşul cu obrajii roşii, prietenii, aşa puţini sau unici cum sunt, oraşul, casa şi familia noastră, faptul că suntem cât de cât sănătoşi şi mai putem râde ori plânge, poate toate acestea înseamnă decembrie, final de an, bucurie şi clinchet de pahare.

Autor, Crina Voinaghi

sursă foto (principal): Peter Lengyel