Oare, în țara noastră, adevărul/interesul politic și/sau adevărul/interesul civic sunt „fenomene” sistemic ireconciliabile? Cel puțin în ultimele zile, „sfera publică” și „sfera politică” păreau intangibile.

Strada s-a opus unei ordonanțe legal valabile, „imuabile”, și a solicitat o soluție rezonabilă la o problemă punctuală! Dar să nu uităm, legile sunt făcute de reprezentații desemnați constituțional de popor pentru a „rezolva” implicit – tacit și… pacea socială.

Suntem toți de acord că nu există guvernări perfecte și nici societate civilă ideală dar… cetățeanul nostru este stăpânul nostru! De-aici pornește orice strategie politică!… cetățeanul (de cele mai multe ori) plătește, dar alteori… răsplătește.

Am asistat cu mare tristețe la explozia socială din ultimele zile: „bomba” socială de care vorbeam într-un articol anterior s-a autodeclanșat pe niște paliere indiscutabile. Încrâncenarea a dus la blocajul dialogului și a întărâtat masele, determinând agitarea spiritelor. Știu că nu sunt fixate încă reperele etice perfecte ale sferei politice românești, știu că sfera publică este neformată, neformatată complet și că transformările la nivelul „agorei” sunt în continuă modificare, poate de aceea nu avem încă exercițiul dialogului dar, fiecare entitate juridică, administrativă, trebuie să aibă consilieri adecvați pe comunicare ce ar trebui să fie capabili să corecteze derapajele. Societatea modernă este foarte eterogenă – și este foarte bine așa! – dar liantul ce asigură progresul este tocmai maturitatea „majorității”. Un bun guvernant este de fapt un bun manager. Un bun manager înseamnă – printre altele – și un excelent comunicator și un flexibil mediator.

Din păcate „standardul moral” al clasei politice nu are parametrii de calitate consolidați și, uneori, abaterile ne/premeditate ne trântesc prietenește câte un pumn în figură.

De sute de ani conducătorii manipulează – prin diverse instrumente care au evoluat spectaculos – iar masele marșează, baleiază de la o „țintă” la alta.

Azi, adevărul este tranșat și disecat în detaliu și totuși rezultatul final este o potențială criza politică. Unde se greșește, de ce se greșește? Probabil ar trebui re-considerate conceptele politicii moderne și re-inventată o politică influențată și modelată de sfera publică iluminată. Și, observând protestele din ultimele zile, nu pot decât să constat o maturizare incredibilă a „sferei publice” și o lipsă de imaginație totală a „sferei politice”. Culmea, lupta a ajuns – în sfârșit – să se dea pe principii și cu arme perfect legale (unele ținând de segmentul inocent al cetății).

Argumentele și justificările de mahala nu lipsesc (am văzut „domni” ce-și construiesc replica pe cele mai ordinare „citate” și „epitete”), și, în prelungirea minților viciate de conspiraționism se consideră perfect valizi pentru a da lecții de moralitate. Aici văd rolul, în continuă evoluție, a corecției pe care sfera publică o poate aplica în momentele cheie ale societății.

Transparența și mai ales dialogul sunt elementele pe care se clădește o democrație sănătoasă. S-ar părea că am ajuns în punctul în care orice „pomană” materială nu poate deturna vigilența societății civile, și mai mult decât atât, inteligența maselor – atunci când nu sunt introduși factori perturbatori subversivi – este mult mai solidă și vizionară decât orice program tehnic, extras din strategii pline de… condescendență.

Și-n loc de concluzie, putem să le propunem, în regim de urgență, celor care mai “aud” încă, să demareze reconstrucția reală a clasei politice românești pe fundamentul strict al standardului moral, etic, prin declanșarea dialogului permanent și-al transparenței destinate tuturor sferelor societății nu doar… inițiaților.

Ion Mariș

Nu pot să cred cât de puțin toleranți suntem!

O părere, un gând, o altă percepție sau o reacție sinceră, spontană, poate perturba somnul rațiunii.

“Ca să fii fericit pe lumea asta… trebuie doar să fii indulgent.” (Voltaire) 

Mi-aș   dori să văd un progres real în atitudinea noastră și nu un simulacru. Un progres în argumentație, un progres în… feed-back-uri, un progres în viața noastră reală și nu în cea virtuală, în mintea și în raportarea noastră vis-à-vis de “sistem”.

„Încrederea prostească în autoritate este cel mai mare dușman al adevărului.” (A. Einstein)

Asta este tot ce trebuie sa înțeleagă omul “simplu” dar mai ales intelectualul: să nu avem încredere PROSTEASCĂ în nimeni și nimic. Să înțelegem că am fost, suntem și vom fi mereu manipulați! Bombardați cu manipulări, care ne pot destabiliza rațiunea. Mai ales în zilele noastre, sigur nu suntem noi cei tratați cu delicatețea adevărului pur, inclusiv la nivel global. De aceea apreciez persoanele care se întreabă, adresează întrebări, simt mereu „agitația” minții. Și să nu uităm: cel mai frumos dar pentru ceilalți este SCRISUL, talentul cuvântului simplu, grațios, subtil, pe care nu-l înțeleg tocmai… „specialiștii”. Cei care nu percep frumusețea metaforei se grăbesc să catalogheze, să se supere, să dea… dislike-uri. Cât de penibil!

Noul lider al lumii „libere” (adică fără… ce?) ne îndeamnă la protecționism, la individualism, la discriminare… nepozitivă. (Sper să nu ne vândă iar americanii!) Și cu toate astea eu îi dau dreptate marelui… Donald! Trebuie să ne gândim la noi, să nu-i mai așteptăm pe americani, pe ruși, pe/chinezi… suntem singuri, NOI! Noi trebuie să ne ridicăm încet-încet la verticală, să ne iubim statutul, locul în care performăm, frumusețea în libertate!

Și eu zic… Romania, first!… să zâmbim un pic mai mult și mai ales să nu ne lăsăm prostiți! Să încetăm să fim uneltele celor de „sus”, indiferent dacă se numesc: președinte, prim – ministru, parlamentar, „guru”, etc. Să protestăm non-violent, așa cum trebuie înțeleasă orice exprimare corectă, nejignitoare și nu să ne încrâncenăm atunci când vedem/ citim/ gândim ceva ce nu este pe placul unora sau altora sau să bănuim diverse culori planând peste cuvinte.

Dacă nu ați înțeles “pledoaria” mea pentru adevăr  și sinceritate vă mai ofer un citat al marelui Einstein ce ne poate descreți mintea: „nu acționa niciodată împotriva conștiinței tale, chiar daca ți-o cere… statul”. Asta face un intelectual adevărat, se manifestă în virtutea conștiinței sale, chiar dacă place unora și displace altora și… viceversa. Și tot pe fluxul intelectual „anormal” einstein-ian îl mai citez cu mare drag pe savantul relativității: „important e să nu încetezi să-ți pui întrebări”.

SĂ NU ÎNCETAȚI NICIODATĂ SĂ VĂ PUNEȚI ÎNTREBĂRI! Nu putem vegeta, nu putem merge orbește, trebuie să ne punem mereu întrebări! Asta este libertatea! Unii pot greși, alții pot avea dreptate, dar nu poate nimeni îngrădi libertatea de exprimare prin diverse păreri… acuzatoare.

Sunt de acord cu protestele, sunt de acord cu opoziția față de o lege ce ar putea fi cu „dedicație”, dar, pentru a ne conforma îndemnului pe care Einstein ni l-a insuflat, de-a ne pune mereu întrebări, mă întreb și nu am răspuns: pe cine/ ce… a căutat președintele nostru în stradă?

Romania, first!… înseamnă calm, dialog, transparență, bunăstare pentru toți cetățenii țării, înseamnă – mai ales – diversitate de opinii și domnia… LEGII!

Asta îmi doresc pentru țara mea!

Ion Mariș

sursă foto: internet