Aflu prin ce grele boli trec unii copii de pe sate. Educatorii, psihologii școlari desfășoară o muncă de teren plină de dăruire, mobilizează generozitatea unor sponsori. Of, lunile astea de școală la distanță… Iată două cazuri. O adolescentă născută prematur și rămasă fără oxigen la naștere a fost adusă la nivel de clasa a III-a. Este de un bun-simț desăvârșit. Cere fișe pentru luna de întrerupere a școlii. Un băiețaș de 11 ani, rămas mic de statură și „greu cât o pană”, are, în plus, mari probleme de vorbire și miopie severă. Acum, însă, este fericit. O firmă de profil i-a dăruit niște ochelari speciali, mari, albaștri („oțățăi” – le zice el). Mititelul descoperă lumea, numește, îl interesează totul. Ea are nume de floare, el – de rege… (& B. A.)
*
Dimineață, o stradă la râu. La o fereastră, o „tânără domniță” scutură tot felul, de praf, de noapte.
*
Un tată cu fiul cu râul, sub arbori înalți. În lipsa lor, nu am văzut ce pustiu era peisajul.
*
O „mamă cu amor” cu băiețașul ei aleargă pe dig (ei îi jucau codițele). Nimic științific – ochii pe cronometru, alea, alea… – aleargă pe rupte, dau din mâini si din coate dezordonat, o zbughesc (stilul „zbrr!”), o iau la sănătoasa, la goană, în ture scurte, intense, aleargă pur si simplu. Parcă-i aud: „Te fac un dig?”.
*
Mă întâlnesc cu semifondistul meu preferat. Aleargă în jurul meu râzând, îmi spune ceva (?), dispare. Pierdem un foto-șuting pe cinste, amândoi.
*
Tot pe dig: „Mami, da’ știi când am venit noi la Grădina (pauză de respirație) Morii?”
*
Un senior cărunt, cu pantaloni de tergal din mileniul trecut, se plimbă agale, la braț cu doamna lui, vorbind în i-Phonu-i ușor depărtat.
*
Bunicul în cărucior de invalid se-ntrece în alergări cu nepoțeii, care îl însoțesc. Că mult i-a mai cărat cât au fost mici… Accelerează roțile cu mâinile. Înainte, avea un cărucior electric.
*
Se schimba culoarea apei, de la verzui spre aproape albastru. Unda Izei este aproape netedă, aproape limpede, cu văluriri / încrețiri abia.
*
La Grădina Morii bănci rupte, opere în lemn ciuntite, pe dig borne de drum dislocate, semănături de peturi… Chiar așa să fi crescut indicele de taciturnitate?!
*
Nu frigul, lumina – albastrul e cel mai tare. Albastrul bate tot. E e ca într-un chivot. Aproape să fim heruvimi – sau chiar serafimi…
*
„Anii?… Au trecut?!… Eu n-am două cu ei. Eu am treabă cu anotimpurile…” (– contemplator meteopat)
*
Un tată cu fiul lui vin pe dig. Cel în creion mai puțin apăsat strigă foarte, foarte tare.
*
Îi văd de departe pe cei câțiva lazy people de la pod, o iau spre ei, să socializăm în lumini, cu Iza și Solovanul la purtător…
*
La Iza. De jur împrejur numai cântec. Cum zicea Botticelli: „Primăveri de pus în cui…!”…
*
Anoști bicicliștii de pe malul Izei, oricât de fancy s-ar da. Numai dl. profesor Svedak (Svedák bácsi), zeci de ani la rând, a onorat-o cu adevărat. La costum sau într-un balonzaider cu catarame, netulburat (andante), trecea zi de zi „de-a lung de maluri”, pe bicicleta lui ultradotată, toată strălucind.
*
Zi de primăvară. Lumina cade lată pe fața alba de masă, în cafeneaua de la râu, exact lângă puloverul ei roșu.
*
Vrăbiile sunt în culorile mușchiului de pe dalele digului. Ori acesta este în culoarea vrăbiilor.
*
Stadion pustiu de săptămâni. Un „pitic” privește pierdut păianjenii din vinclul porții… Sunt cu el!
*
Date fiind zilele noroase, la Sighet s-a experimentatără Iluminatul public de zi. „E pentru peisaj.” (M.O.)
*
Băbucă urcând spre pod, cu sacoșele pline, către o alta: „…Laudăm pâ Iisus!… Că mi-am lăsat lucru’ meu…, da’ l-oi face… Ai auzit c-o murit Mărie a lu’…?”
*
…și râul și dealul și liniștea primăverii… Era s-o iau spre oraș. Deodată am simțit-o vie, la inimă – și iată-mă-s și azi la Iza!
*
….și o alergătoriță cu cățelușul ei rupând digul și doi pescari cuminți, la locul lor, lângă țoaclele lor și seniorul cititor, cu țoacla lui, așijderea, după preludiul gymnastic, spre banca lui de la râu și tânărul de la spații verzi cu manelele lui la maximum „și etc., etc.” – semnale de primăvară, de normalitate, cred.
*
Digul – zi de zi aceiași pași, același lut, de la acceași înalțime același râu alături. Azi am avut oaspeți – vânt din toate părțile –, suna în haine ca echipamentul alergătorilor, m-am tot păcălitără.
*
Aprilie – până la urmă biruiește huzurul, buiecia, mutualismul flori-albine… Restul le punem, le învăluim frumos, într-un cloud…
*
Ploaie, nori, frig, dar Primăvară, cu coronațiile de rigoare – mai ales cea imperială, a Magnoliei.
*
Pt’iața neagră liberă. „Complimente aveți?…, subțiri?”

-.-

Folbal TV ș.a….
* Titlu: „GAZUL A LUAT O GURĂ DE OXIGEN.” (NB: Meciul a avut loc la țărmul mării.)
* Un meci de Div. a II-a.„Echipele joacă la trecerea timpului… Jucătorul aleargă în reluare după minge.” Când nu reușeau să paseze la adversar, intrau în el. Orice numai să nu pericliteze poarta adversă… Ieri a fost un meci similar, menit scorului alb. Echipa oaspete a greșit și a marcat pe final. Atunci, a intrat în scenă arbitrul: gol perfect valabil anulat. Au cărat care întregi de reportaj pentru așa ceva, au transmis pe un post cu acoperire națională, să-i vadă Țara!
* 2-1 pentru noi, ultimul minut al prelungirilor: „O neînțelegere între apărătorii noștri, șut, dar portarul nostru prinde mingea! Ungurii puteau să ne în fi gă cuțitul în spate!…” – The name of the game: football!...
* Șefa unei campanii de vaccinat câini, la Radio R. A.: „Rog cetățenii să fie mai suportivi.” – În română nu se poate. Multe răbdăm.
* „…S-au dat cap în cap cei doi. Pare că jucătorul… este mai avariat.”
* „…Mingea este atinsă cu un vârf de fir de păr de apărător și deviată în out.”
* „…Acesta nu-i un jucător să-l lași să pătrundă singur spre poartă, că te-ai curățat.”
* „…Iată ce ținere de tricou!…Un material de calitate.”

Marin SLUJERU
(din notațiile postate pe facebook)

foto: Marin Slujeru

Noiembrie în toată legea
* Tocmai am săpat de-o plimbare în Noiembrie cel dens, întunecat. Pe dig, la Iza, nu era nimeni decât… Să stai lângă lucrurile pe lângă care treci.
* Clar de Noiembrie. După ziua ploioasă și întunecată de ieri, în grădina unei case scânteiază o mașină roșie, cu un lătrat gros alături. Mestecenii își zornăie aurul spre cer, iedera urmează ornamentele gardului de fier forjat. Ale cărui picături de ploaie, de la mărunte la babane, au căzut toate ieri…
* Duminică, brumă, soare… La râu răsună clar convorbirile pescarilor, mie obscure, precum buletinele meteo… „Vigyázzatok, gyerekek, siklik!”
* Schimbându-și poziția, mobilul meu lansează niște țignale ca la manevre, în gară…
* De la o zi la alta, diferențele în peisaj sunt insezisabile. Noutatea de azi ar fi că la mal râul s-a făcut ruginiu, de la sălcii și că pe Solovan au început să pună țigle… Or numai acum mă voi fi uitat într-acolo.
* Frig de frig seara. Luna prezentă de pe la 4 p.m., întruna. Pe deal, niște „motorbcicliști” cu eșapament de „Zidul curajului”. Se îngemănează lătratul dulăilor de pe cuprins.
* Brumă, soare, fel de fel de configurări spre/la râu. Le fotografiez – un succedaneu al formulărilor, al scrisului. Caut imaginile comune cu …privitorul, „punțile”.
* Ore de lucru. Pe dig, câțiva sigheteni, probabil noi pensionari, și-au pus paltoanele de demult. Îngrijitorii parcului tocmai au oprit vântul și pun frunzișul căzut în ordine și disciplină.
* Baterie epuizată! Mă văd în oglinda mobilului – o adevărată călătorie, reconfortantă, în vremea oglindirilor. Mult înainte de „epoca selfie-urilor”.
* Cu lunița în întunecime… Într-o astfel de seară de Noiembrie se va fi născut expresia „Ioai, frig mi-i!”, undeva la Maramoroșu…
* Ceață, locul nu stă locului. Copacii de pe deal abia se văd, tot mai vag, pare că sunt duși, fără voia lor – cer ajutor cu ramurile, ne văd cum abia îi vedem…
* Podul în ceață – inutil, doar o formă frumoasă, o creionare în gol, râul nefiind…

Vorbe pe dig
* … „Hai mai încoa’, A’nu’!” ”…Ceă?” „Să treacă domnu’!”
* „…, c-am crescut acuma!…” – îl privește ea, într-un paltonaș scurt, de la înălțimea umerilor lui.” (– deveniri)
* „…pe lângă că, ăăă, când o ajuns acasă, gen unchiu-meu l-o văzut cu pachetu’ de țigări!…” (– povești verișorești)
* „…’I bătrân…, i-am zis să mă lese-n pace… Ni, aieștia joacă fotbal! Și eu vree’u, hai să strigăm!” (– cocoane )

Decembrie de Noiembrie
* Peste tăcerea din magazine s-a așternut liniștea străzilor, a râului, cu un cuvânt iarna. Pescarii, luați pe nepregătire, și-au adunat catrafusele și au întins-o pe „țoaclele” lor. O formațiune de prunci ia la bulgăreală pe te miri cine…„Să vă puneți fulgarinele!” (– Timi)
* Lumini de Decembrrrie. Sclipirile râului, gheții, zăpada… Am făcut la poze albastre!… Același albastru insistent spre seară. Vreo 5-6 fotbaliști la stadion, 1-2 alergători pe dig, un (1) copil dându-se pe gheață în parc – în rest, pustietate vraiște.
* Spre seară, gheața a înaintat cuprinzând Iza „în toată forma”. Un băiat îmbrăcat subțire trece pe dig. Un necunoscut zâmbește mulțumit de unghiul de fotografiere găsit. O tânără cu un pahar de plastic și o țigară se așează pe o bancă înzăpezită. Frig, întuneric, aglomerație maare!
* Vânt cald aseară și azi iarna dispăru… Un foc în deal, se taie niște căzături. Nimeni la stadion – zi fără fotbal, fără înjurături. Incredibil ce liniște!
* Înserare de Decembrie fără poze: 1. cum se agață întunericul de crengile arinilor goi, cenușii, de pe malul Izei, 2. în parc, la Grădina Mor(o)ii, înghesuiala arborilor e în toi.
* Dimineață, brumă și îngheț. Pe pod, un băiat în capul gol privește râul. Are frizura neclintită, ci nu de la vreun gel. Pescarii nou veniți umblă în josul și în susul apei, inspectează râul, poartă discuții individuale cu cei deja instalați („…la 7 si 20 am fost aici… ”), fumează o țigară, țin o ședință de lucru. Până vine soarele, să le dezghețe apa la mal. Amână bucuria. Contemplator razant cu golul din minte.
* Înainte de „12 ceasuri”. Decembrie, fără zăpadă, fără soare. La ceață și fum câinii latră mult mai tare.
* Ce am avea de spus nu-i mare lucru, de regulă. Dar dacă formulezi, dacă pui fiecare cuvânt la locul lui, ansamblul capătă importanță.
* O nouă seară de Decembrie sub Solovan. De nefotografiat această liniște dinainte să ningă. Poate după, când va ninge deja alene, un blitz îndărăt… Va fi început fără veste, chit că toți așteptau, se tot anunțase. Ca intrarea pianului în știu eu care Concert de Mozart…
* Ceasul amiezii, pe Pod. Aici stau: în amonte încremenirea, oglindirea, în aval curgerea, neodihna.
* Atâta liniște la râu, încât pescarii vorbesc de pe un mal pe altul, fără să ridice tonul : „Auzi, Ioska….?”
* Clopote deasupra urbei pregătită de ninsoare. 12 trecute fix.

Imposibile…
Îmi doresc eliminarea veniturilor și a privilegiilor indecente ale parlamentarilor noștri, o comunicare directă a autorităților locale cu noi, privind situația „Covid – 19” în orașul cucuiat, fotbal fără înjurături și intrări la rupere (citește „geoale”) și alte câteva asemenea lucrușoare, care să dea mai încet absurdul zilelor astea – nu mai mult.

Marin SLUJERU