ELICOPTERUL LEIT
„CIL”-ul, Combinatul de Mobilă din Sighet, avea mii de angajaţi. Acolo lucra şi F. S. „Eram fericit. Cunoşteam pe toată lumea, aveam vreo sută de prieteni” – îmi povesteşte el. „Chiar dacă, pentru a ajunge la diverşi şefi şi şefuţi, trebuia să urci vreo …200 de etaje. Nu conta.”

Pe la mijlocul anilor ’80, veni în „vizită de lucru” la Combinat însuşi Ceuşescu. Ateriză chiar în piaţeta din faţă Sediului. A doua zi, S desenă întocmai elicopterul prezidenţial, pe o foaie de placaj. Creionul de lemn era foarte potrivit pentru asta, scriind uşor „în toate părţile”. Folosi şi culori. „Bravo! – îl felicită maistrul – , te propun la Proiectare!”

În aceeaşi zi, însă, S fu chemat în laboratorul secţiei. Îl luară în primire doi străini, în civil: ”To’arăşu’, dumneata nu-ţi dai seama ce-ai făcut! Dacă cineva copiază elicopterul to’arăşului Preşedinte? Să dispară!”. „Să nu te mai prind cu aşa ceva, că te dau afară!” – încheie muştruluirea maistrul, de faţă cu cei doi străini.

Aşa că, omul nostru îşi aruncă opera la tocător. Atunci se sfârşi şi cu „fresca”, o foaie de placaj pe care prietenul meu desenase mutrişoarele colegelor din secţie. Fetele stăteau la coadă, emoţionate, pentru a poza. Până acolo încât, în ziua în care îi venea rândul, Anuţă, săpânţanca, apăru cu un „permanent” impozant, în locul coadelor lungi: „Şonilă, astăzi io îs la rând!” (după Fábri Sándor)

IONU’ NOST’
Dând oraşul pentru a 4-a sau a 5-a oară, lui Ion, cântăreţ popular local, i se cere să intre pe sens interzis. După o vreme, omul nostru întreabă:
– Da’ bine mărg, tovarăşu’ locotenent?
– Bine, Ioane, bine…
Mai rulează o vreme şi iar întreabă:
– Da’ tăt bine mă duc?
– Bine, Ioane, bine…
Dintr-odată, Ion se burzuluieşte:
– Da’ cum, doamne, mă duc bine, că toată lumea zine, numa’ io mă duc?!
*
Altădată, ajuns responsabil de club, Ionu’ nost’ îşi dădu spargere la instrumentele muzicale şi staţie. Înscenarea eşuă, dovedindu-se că fereastra de la balcon, pe care, chipurile, intrase hoţul, fusese deschisă pe dinăuntru. Îl anchetau însuşi comandantul Miliţiei şi un tânăr locotenent – de fapt, îl loveau şi consemnau, cu schimbul. La un moment dat, comandantul este chemat la telefon. Ion:
– Da’ bine bateţi, tovarăşu’ locotenent!
– Cum, Ioane, la maşină?
– Şî-şe, şî-şe! Mai bine şi ca tovarăşu’ comandant!

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)

sursă foto: Ion Mariș

A LEVES
Vară, amiază toridă, o casă pe o stradă izolată. Pe fereastra deschisă se revarsă un val de căldură, duduie teracota.
– Marikaa! Gyeere! Forro a leves! – se aude glasul unei bătrâne, de după perdelele grele.

VARA LUI MIHÁLYI
Cafenea, sâmbătă, înainte de-amiază. Verdele se sforţează în soarele noiembrin.
– Bune-ziua! …Ha-ha, lányok! V-am salutat pe româneşte! Nu mai ştiu de capul meu! – zice o tânără pensionară, intrând.
– Akár hogy –, nici un bai! – o liniştesc fostele colege de şcoală, făcându-i loc la masă.

CONVERSAŢIE
– Csupa tiszta! – exclamă alcoolistul, contemplând paharul umplut-ochi cu vodcă 33 de chelneriţă.
– …Dacă şi viaţa asta ar fi aşa… – îl acompaniază ea.

BINEȚE
– Ce mai faceți?
– Hát, ősze visza…

ÎNCÂNTARE
– Vigyáz, ne szái le! – îi zice bunica nepoţelului, care o zbughise spre mijlocul autobuzului (de Hossúmező, desigur).
– Neem!… – o linişteşte acesta, cuibărindu-se în scaunul rabatabil de lângă uşă: „S-a eliberat locul meu secret”!
Rămaşi pe locurile lor, bunicii nu mai pot de încântaţi.

CRIZA
În preajma Sf. Paşte catolic, pe autobuzul de Câmpulung, două gospodine se conversează.
– … Egy kis saláta…, egy kis húsvéti sonka levében főzve…, tojás…,torma…, töltött bárány…, töltött káposzta…, mákos és diós és almás és turós kalács…, kifli… és… cam atât!
– Hát, e criză…, a cholesterol…, mai încet cu mâncatul!…

SÉTALNI…
Mica telefonistă poftește o prăjitură: „Halló! Gyere, mért it vagyok az „Illona” előtt!”

ACCEPT
Admir Duminică de Duminică doamnele şi domnii oraşului, cu vestimentaţia lor istoric diversă, ţinuta ireproşabilă. Azi-dimineaţă, mergând spre centru, m-a depăşit o astfel de pereche. Înclin capul. Doamna se întoarce uşor, se-nclină la rândul ei şi-mi răspunde: „…kivánok !”. În sfârşit, după atâta amar de vreme, calc şi eu a sighetean!

ÎNȚELEPCIUNE
„A pénzt meg kell invesztjálni!”

***
Foste textiliste la pensie, despre anii de muncă în loan:
– Egy lei spor de noapt’e! Igy soktunk dolgozni…

NATALITATE
– Cât are? – întreabă o doamnă individa cu cărucior.
– Păi, o venit pe 1 Iunie – aproape o săptămână… Apoi, alintă bebelușul:
– …gura ta! Pântru tine să umblu io la ciordit?!

DIVERSITATE
” – /…/ că electromotăr ’cela, iară mi-o făcut figură!” * „Am primit csomágu de la nagy mama… Nici și eu… Fai o ˈburtițam!… Menyunk a-fàra!” * La Festivalul Sighetului, o mămică negustoreasă: „Ahmed! Treci la tarabă!” (&IJP)

PROSTITUATA
Mátyas bácsi, un grădinar septuagenar, trăiește de-o viață printre românii de la marginea orașului. Nu a reușit să învețe românește. „Când fost tânăr nu fost doare” – filosofează el pe marginea bolilor care-l năpădesc. Sau, către niște femei aflate în nevoie, la câmp: „Pișe liniștit, că ș-așa nu uit!…”
N.B. Nevastă-sa îl compătimește la toată strada: „Are bai cu prostituata, săracu’!”

MEMENTO
Septembrie, sâmbătă. Nişte amici ies încărcaţi, pe culoarul pieţei:
– Am cumpărat oare toată lista?
– El ne felejts a virágok!

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)

REPEDE OCHIRE…
Augustă Duminică, spre amiază. Prin biserici, enoriaşii se-ntrec în cuminţenie. În cimitir, toate mormintele la locul lor. Prin parcuri, bodegi, cafenele. Drojdia societăţii numai şede. Pe centru, fete bronzate scrum.

SALA DE AȘTEPTARE
Pânzături negre cu albastru, galbene cu cafeniu, de Iapa. „ …N-am mers la petrecare, am fost la fân… Pe când am venit o fost pre’ târziu… * …11 ani o bolit… N-am putut-o salva nicicum, …N-o fost rând… * …Nu s-arată moartea… Cosea pe lângă picioci și numa’ ce-o căzut ca fulgerat… gata o fost… Nu s-arată… Omu’ putred’e acolo în pământ… Cum să vreie Dumnezău așa ceva?! * …40 de ani de lucru în oraș… Lucram și Sâmbăta și Duminica … Plecam pe ploaie, la 5.20… Iarna noi rupeam zăpada… Nu era autobuz numa’ până-n Cearda… Odată, n-am ajuns cu banii mărunți pentru colindat la cuconi, până o trecut Crăciunu’… * …Be’ câte-o finge de cavei și-un pahar de horincă în tătă dimineața… și n-are nici pe dracu’… ”Ce pirule tăt bei acolo? Cum nu-i si beteagă?” – mă-ntreabă… * …Da’ cu ce le bei?… cu apă minerală,… nu-i bună,… nice sucu…. * …Amu umblă calculatoru’,… va da rețete la tăți!… Doamne mulți s-o strâns!… * ”… Stresu’…, atâtea și-atâtea…, n-o fost mod să nu mă-nbolnăvesc…” * ”Le-am spus: mn’ie să nu-mi puie din ce’le betoane… că io nu vre’u rămâne’ acolo, io vre’u să ies…” * ”O venit și la noi cu ajutoare din Europa, pentru bătrâni sângurați… , zahăr, oloi… Mi-am luat și eu, de ce să nu ieu? Că am fete și nurori și niciuna nu mă co’tă… Am zis asta, îi drept, de ce să nu zâc? Și m-o filmat de la TV Sighet și m-o dat și-o auzit nora din Italia, nu știu cine i-o spus – ș-apoi!… Da’ io nu de ea am zîs, ciî de celelalte, de-aici….Dint’o penzie de 5 milioane, ce să le dau la toți? Din ce?! ”

ÎNĂUNTRU
Casa de bătrâni. Mic Tricolor, lipit, dinăuntru, pe geam. Afară, Derâderea dansează din buric.

EFECT
Parcul central, vuietul estival. Dintr-odată, deasupra, clopotele amiezii. Ce linişte, după! Zumzetul reţinut, cuviincios al oraşului.

ÎN PARC
Zi de zi, la ceasul amiezii, pe banca din faţa mea, o bătrânică scoate din poşeta tot mai mare, tot mai păzită, bucăţi din covrigul tot mai îndelungat. Mestecă, priveşte prin ochelarii tot mai mari, prin mine, spre nimeni. Porumbeilor nu le dă nimic.

PRE-INFARCT
Zi toridă. Trece, în roşu şi negru, ea. Vânzătorul, un fost sportiv local, deschide violent ziarul. Nevastă-sa – gata să facă infarct.

ROCHIA ÎNFLORATĂ
Duminică toamna pereche la mare şpiţ se deplasează spre urbe la braţ sprijinindu-se unul de altul în argint. „ Ştii, m-am gândit dimineaţă la ideea de a-mi pune pantalonii albaştri…” – zice ea, căutându-i privirea.

Autor, Marin Slujeru

sursă foto: internet

DIMINEAŢĂ LA ORAŞ
„Noa, asta-i!” – zice unchieşul, după lecturarea orarului farmaciei veterinare închise şi închide cu pocnet tocul ochelarilor. (Mai precis: întâi aşeză ochelarii în toc şi îi prezentă spre Soare, apoi răsună strada şi el privi cocoşeşte de jur-împrejur.) Nevastă-sa îl priveşte cu admiraţie mută, de sub pânzătura ei.

ORĂŞELUL STUDIOS
Liliacul sub ferestră freamătă… Privim absolventele – coboară spre Centru, pare că merg să alăpteze Oraşul. „Uite! Fiecare o Alma mater!” – le imită careva formele pline. „Alma mater pe dracu’! Toate îs modificate genetic!” – răbufneşte, cătrănit, altul.

COMERCIANŢII
În parcarea supermarketului sighetean un automobil cu 1, 2, 3 pânzături verde-măşcat şi aparţinătoarele; la volan o pălărioară Gio Jeans verde-întunecat, cu un nenea mic, vesel. De fapt, o semicamionetă „Dacia” ticsită cu marfă (străiţi, saci, lăzi, sacoşe). O ia spre sat, cu ocupanţii drepţi, mândri, la… trap.

CUMĂTRĂ
Duminică, la amiază. Ea trece în ralenti, pe lângă biserica din centru, în djipalău, cu mistreţul aferent. Șade în faţă, pe locul mortului. De dincolo de geamul mare al portierei, i se vede blana întreagă, de vulpe.

COMPLIMENT
Între treptele magazinului şi camionul din care se descarcă mobilă trece a nu ştiu câtea înaltă manechină. „’A coborî Ceru’ odată jos!” – răbufneşte, de sub un dulap, tânărul manipulant.

PETRE LA VEDERE
Duminică la Spital. Bolţi de trandafiri, vizitatori. Bolnavi în pijamale pe bănci. „Da’ aici eşti, Pă’?” – dă să-l căineze pe unul dintre ei o nevastă venită în vizită. „ Da’ unde’ai vrea să fiu?” – o repede Pătru. „Aici vin oamenii!” – şi îi arată cu un gest larg marea de bolnavi şi vizitatori.

Marin Slujeru

sursă foto (piață): internet

Comerțul Elegant...

Odată cu primăvara, decoratorul reamenajă vitrina magazinului central de haine. Îmbrăcă un manechin cu un deux-pièces lejer, iar ceva mai în spate, azvârli o haină de blană pe (la) un coș de gunoi din plastic. Spre seară, directorul de la ICSMI îl chemă și îi ceru să redecoreze vitrina. Nu de alta, dar soția sa avea o haină de blană identică.
(& I.J.P.)

Comerțul Select...

Pe vremuri. În magazinul de stofe al ICSMI intră o damă, în taior bej.
– Un material violet doresc!
Tânărul vânzător îi arată o stofă violet.
– Aa, nuu!… – zice ea, vreau un violet așaa…, bacovian… Tânărul o priveşte nedumerit.
– Daa, poftim! – intervine bătrânul responsabil de magazin și scoate din raft un val de violet bacovian.
( & I.J.P.)

Autor, Marin Slujeru

sursă foto (principal): internet

Un circusist

Iarna se dădea pe gheaţă la Grădina Morii, sau chiar pe Iza îngheţată, cu nişte patine improvizate. Când se făcea patinoar la Baia comunală, era Regele gheţii… Patina atent, aplecat adânc, cu o mână la spate, precum patinatorii de viteză. Era instructorul de patinaj al copiilor din blocurile de pe strada „Eminescu”. Avea un ochi cu albeaţă şi celălalt albastru spălacit, fes negru, un balonzaid alb, lung. Cu primăvara, Mârza ieşea dinspre Bujurgău spre Centru. Îl însoţeau permanent un câine bătrân şi o muzicuţă. Rula semeţ prin Centru, pe bicicleta înstruţată cu steguleţe colorate, oglinzi laterale înalte, trompete cu mingiucă de cauciuc, multiple sonerii. Copiii se ţineau lanţ după el.

Un alt număr pe care l-a oferit cu generozitate urbei a fost rularea pe centru, în premieră, pe nişte role prinse cu sfoară – desena nişte laterale foarte largi, asemenea fetelor: „ferea!, ferea!”. Cum artefactele i se defectau adesea, trebuia să şi le repare mereu. Lumea se aduna în jurul lui, ca la urs. Poate şi datorită reputaţiei sale de „Spaima femeilor”. ( & V. T., V. P., D. B.)

Vaiet la Sighet

Prin anii ’50‚ sighetenii au început să scoată la iveală tot felul de vehicole din vremea războiului, printre care şi motociclete ( MZ, Simpson ş.a.). În centru, un evreu masiv explica neofiţilor secretele unor astfel de maşinării şi făcea ture demonstrative. Într-o zi, motocicleta i-a scăpat de sub control. Maestrul n-o mai putu opri kilometri întregi. Tot drumul semnaliză: „Oi, mamălă, oi!”, îngrozind oamenii. Abia pe la Rona dihania se opri singură.

Autor, Marin Slujeru

surs[ foto: internet