1

Clubul Rotary Vișeu de Sus a participat la Conferința Centenarului Rotary – Franța

În perioada 11-12 decembrie 2021, în Franța, la Versailles, a avut loc Conferința Centenarului (1921-2021): Centenarul Districtului 1660 și, implicit, 100 de ani de Rotary în Franța. Pe parcursul celor două zile, evenimentele s-au desfășurat la Palatul Congresului și la Castelul Versailles.

Dată fiind lunga relație de prietenie între districtul francez și Districtul 2241 România și Republica Moldova (în urmă cu peste 30 de ani, o echipă de rotarieni din Districtul 1660 a fost delegată de președintele Rotary Internațional pentru a ghida și susține restabilirea Rotary în România), Districtul 2241 a fost invitat să participe la eveniment.

La Conferință au luat cuvântul: François de Mazières, primarul Versailles-ului, președinții cluburilor Rotary și Rotaract din Versailles, guvernatorul Districtului 1660, Bernard L’Huillier și reprezentantul președintelui Rotary International, Abderrahman Ali Khodja, PDG al Districtului 9010 (Algeria, Maroc, Mauritania, Tunisia).

Susținerea educației francofone în Liban, lupta împotriva paludismului în Senegal, accesul la apă potabilă în Camerun sunt câteva dintre proiectele realizate de cluburile din district și prezentate în cadrul conferinței. De asemenea, problemele de mediu, lupta împotriva cancerului pediatric, eradicarea poliomielitei au fost alte teme abordate.

La masa rotundă cu tema „Francofonia, vector al păcii” – una dintre cele mai importante teme ale conferinței, România a fost reprezentată de Ruxandra Mangu, secretar pe probleme de francofonie la Ambasada României în Franța.

Comitetele InterȚări și rolul lor în slujba păcii” a fost panelul prezidat de Joëlle Cramoix, coordonatoarea națională a tuturor CIP-urilor. În cadrul acestuia a fost evidențiată activitatea CIP Franța-România-Republica Moldova. Anuța Pop, președinta secțiunii române a comitetului, membră a Clubului Rotary Vișeu de Sus, a transmis mesajul de prietenie și cele mai bune urări din partea guvernatorului Adrian Luca și, de asemenea, a înmânat o plachetă aniversară din partea clubului Rotary Cluj-Napoca, unul dintre primele cluburi din România, în semn de apreciere a sprijinului oferit în familiarizarea cu spiritul și principiile Rotary International.

Anuța Pop
Rotary Club Vișeu de Sus




La Sighet – Întâlnire Rotary la nivel înalt (autor, Diana Apopi)

Sâmbătă, 24 iunie 2017, este nu doar o sărbătoare a oamenilor și a naturii (Sânzienele și Ziua Internațională a iei), ci și un moment cu o valoare aparte pentru comunitatea sigheteană. La Sala „George Enescu”, va avea loc schimbarea de mandat a cluburilor Interact-Rotaract-Rotary Sighet și Rotary-Voievodal, dar și a cluburilor din Baia Mare, Satu-Mare, Bistrița, Borșa, Vișeu, etc. La acest eveniment participă doisprezece guvernatori din trecut și se face în același timp schimbarea de mandat pentru Guvernatorul Districtului 2241 România și Republica Moldova. Vor participa reprezentanții a peste 30 de cluburi Rotary din România.

Anul rotarian se încheie, iar cei care au fost președinți în perioada 2016/2017, vor da mai departe colanul și ciocanul viitorilor președinți. La final de an rotaractian, rolurile se schimbă după cum urmează:

Ionel Mârza- președinte (past: Diana Mariana Apopi)
Flaviu Gyalog- vicepreședinte (past: Ionel Mârza)
Claudia Coman- secretar (past: Alina Liliana Moiș)
Daniela Grigor- trezorier
Valeriu Vana- PR

Anul 2016-2017 a însemnat pentru Clubul Rotaract Sighet, proiecte adresate comunității, precum și de promovare a Maramureșului. Amintim proiectele „Moș Nicolae caută Ajutoare” (70 de copii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă au primit pachete cu dulciuri, rechizite și haine), „Poveste de Crăciun” (10 familii au primit brazi, haine și alimente), „O cană de fericire” (ce a însumat peste 3.000 de lei strânși de club, bani ce au fost direcționați către secția de obstetrică-ginecologie a Spitalului Municipal Sighet, unde s-au renovat 3 băi), „De Dragobete, Rotaract Servește” (prin care s-au strâns 2.100 de lei ce au fost folosiți în următoarele proiecte), „De ziua Femeilor Uitate” (proiect ce a presupus o după-amiază împreună cu locatarii căminului de bătrâni din oraș, în care s-a dansat, s-au împărtășit povești de viață și s-a râs), „Mărțișoare caritabile” (mărțișoare confecționate de membrii clubului și care au fost ulterior vândute), „O zi în natură” (educație ecologică – o zi petrecută în pepinierele din județ sub îndrumarea ing. Adi Danci), „Lolipop party” (petrecere de strângere de fonduri).

Au existat și proiecte comune cu celelalte cluburi Interact și Rotary din Sighet, iar în toamnă va avea loc și conferința regională Rotaract, la Sighet.

Anul rotaractian s-a încheiat cu o ședință foto prin care tinerii rotaractieni s-au îmbrăcat în haine tradiționale, dorind să promoveze specificul zonei și frumusețea oamenilor și a tradițiiilor.

„Mulțumiri alese Cluburilor Interact Sighet, Rotary Sighet și Rotary Sighet Voievodal pentru sprijinul și încrederea oferite, pentru promptitudinea cu care au dat de fiecare dată dovadă în a ne ajuta. Le suntem recunoscători și ne mândrim că suntem parte din familia lor”, mărturisește conducerea actuală a Clubului Rotaract Sighet.

Autor, Diana Mariana Apopi