Peste exact două săptămâni, România și românii vor fi în mare sărbătoare, o sărbătoare a înseși ființei noastre naționale. Totuși, trebuie să ne punem de la început o întrebare, firească, zic eu: Cu ce ne prezentăm în fața ISTORIEI la o sută de ani de la realizarea unuia dintre cele mai înalte idealuri ale neamului nostru?

Răspunsul nu-i ușor de dat în circumstanțele de astăzi. Eu am găsit unul care, sunt sigur, nu o să vă placă. CU DOUĂ VALIZE, e singurul răspuns pe care-l găsesc eu astăzi. Pentru mine, imaginile de pe holul Parlamentului, în care apărea domnul Dragnea trăgând după el două valize, mi s-au părut halucinante. Numai o dată la o sută de ani, o țară întreagă putea ,,admira” un șef de Cameră chinuindu-se să târască, ”înhămat” fiind, la cele două ”comori”, în timp ce broboanele de sudoare i se scurgeau din ”mustăcioara lui//ca spicul grâului”. Ce l-o fi apucat pe al treilea om în stat să facă pe ”hamalul” istoriei?Cine știe ce surpriză ne pregătește fostul soț al Bombonicăi? Poate ne vor fi înapoiat rușii tezaurul, care tezaur ”sărbătorește” și el o sută de ani de când zace pe undeva prin beciurile noului KGB putinist.

Să ne întoarcem însă la proaspătul nostru ”însurățel de-al doilea”. Transpirat, poate, și-n cele mai intime cotloane ale falnicului său trup, deschide, pe rând, cele două valize, timp în care nu-și putea ascunde un zâmbet ce părea a spune ”Am învins”.

Într-adevăr, o adevărată comoară, la o sută de ani de la Marea Unire și la aproape treizeci de ani de când niște găști de borfași se războiesc între ele pentru a-și asigura supremația. În ce scop? În niciun caz pentru a face România mai frumoasă, mai bine văzută în lume, pentru ca românii să rămână români în țara lor, să trăiască în demnitate și onoare, să nu-și rupă oasele trudind peste tot în lume pentru a trimite bani ACASĂ , prin ACASĂ înțelegând toți românii, altfel, cred eu, PIB-ul țării s-ar prăbuși .

Doamne, nu se poate! DOSARE ! DOSARE!! DOSARE!!! La o sută de ani niște nebuni vin în fața neamului meu cu două valize pline. Cu ce? Inimaginabil! Cu niște dosare! În cei aproape 30 de ani de când sunteți ”vătafii” acestei țări nu ați făcut, într-adevăr, NIMIC, în afară de DOSARE sau mai pe românește, v-ați făcut unii altora dosarele pentru a vă șantaja. Din nefericire, înaintașii voștri, tot cu întocmirea dosarelor se mândreau.

Sfinxule de la Bădăcin, ctitor al Marii Uniri, pe tine cum te-au arestat și condamnat la închisoare pe viață, nu făcându-ți-se un DOSAR-BETON?!

Unde sunt elitele politice și militare ale neamului meu? Cum unde? În dosarele celui de-al treilea om în stat. Sper că ați observat ce mândru, ce satisfăcut era! Parcă scotea din acele valize niște moaște! Moaștele neamului meu la care, peste o sută de ani, vor veni să se închine… ”diasporiștii”.

prof. Vasile POP

Românul s-a născut poet, asta o ştim deja. Nu prea are ocazia să o arate, viaţa fiindu-i împărţită între job, familie şi prieteni. Dar odată ajuns în stradă, jignit şi terfelit pe toate părţile, făcut nemernic, putoare, dezinformat, prost, ş.a.m.d., românul regăseşte poezia plină de năduf pe care o poartă în el.

Pancartele au mesaje multiple care, în totalitatea lor, sunt unul singur: nu suntem proşti, ştim că nu poate fi ceva bun într-o ordonanţă de urgenţă dată la 10 seara şi publicată în Monitorul Oficial la 1 noaptea. Orice lucruri nobile ar putea conţine ea. E anormal. Unele sunt dure, limbajul e libertin, ca un uf!, nu mai pot!, trebuie să spun! Oamenii şi-au adus aminte de „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine” a lui Ion Raţiu sau de „ Negociem orice, dar nu negociem principii” a lui Corneliu Coposu. Au reluat o idee mai veche „Tot ceea ce e nevoie pentru ca răul să câştige este ca oamenii buni să nu facă nimic” şi au inventat altele noi, majoritatea caricaturale, pline de umor amar şi năduf. Iată câteva adunate de pe internet, facebook, live la protest :

« Îi atâta de grav că o ieşit şi introvertiţii. »
« Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta! »
« Consumul excesiv de putere dăunează grav libertăţii. »
« Aţi dat de dracu : se încălzeşte vremea! »
« Altă întrebare! Suntem destui??? »
« Banii, viața sau mustaţa. »
« N-aveţi tupeu voi, cât suflet avem noi! »
« Dacă politicienii români au devenit atât de interesaţi de situaţia închisorilor imediat după ce au început să le viziteze, vă daţi seama ce învăţământ aveam dacă ar fi trecut şi prin şcoală ? »
« Dragnea connecting people. »
« Dragnea, m-ai făcut să ascult Voltaj, tufu-ţi mustaţa. »
« Eu sunt Gruia şi rezist. » (pe un cărucior în care dormea un copil de maxim 6 luni)
« Îmi vine să urlu. » (la gâtul unui câine)

Sunt doar o mică parte a inventivităţii românului, a simţului de dreptate, a libertăţii câştigate atât de recent şi cu atât de multă trudă.

Crina Voinaghi

sursă foto: facebook (Romana Puiulet)

Este a treia zi de proteste la Sighetu Marmației (3 februarie, 2017), plouă, dar vremea urâtă nu a împiedicat aproximativ 300 de sigheteni să se adune în semn de solidaritate cu celelalte orașe din țară pentru a protesta împotriva ordonanței emise de Ministerul Justiției privind grațierea unor fapte și modificarea Codului Penal.

În seara aceasta am văzut sute de inimi care, bătând la unison, au construit o inimă colectivă, iar câteva dintre mesajele sighetenilor scrise pe pancarte și rostite cu voce clară și răspicată au fost: „Eu încă mai cred în țara mea”; „Vrem justiție, nu corupție”; „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”; „Amnistie pentru voi, doar în viața de apoi”; „Uniți salvăm toată România”; „DNA suntem de partea ta!”; „Jandarmeria, jos pălăria”.

În această seară, versurile imnului țării “acum ori niciodată croiește-ți altă soartă” sau “uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri” au răsunat în inima fiecărui sighetean prezent la protest, afară, în frig, pentru viitorul acestei țări.

Antonia Luiza Dubovici