Aurel Vișovan – 100 de ani de la naștere

Azi, 4 iunie 2026, se împlinesc 100 de ani de la nașterea profesorului și economistului sighetean Aurel Vișovan (1926-2002), deținut politic 16 ani în închisorile comuniste, liderul primului lot de tineri maramureșeni arestați, compus din elevi și studenți (prezentat în celula 74 a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din orașul nostru ). Mărturia vieții și jertfei sale este cuprinsă în cartea de memorii intitulată „Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit ?” din care am prezentat de-a lungul anilor numeroase fragmente în paginile publicației noastre.
Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!

Salut, Sighet!

Familia și copilăria

Aurel Vișovan s-a născut la 4 iunie 1926 în localitatea Sărmășag (jud. Sălaj) din părinți maramureșeni, Alexandru și Paraschiva,  originari din satul Breb. Botezul său a fost oficiat de 6 preoți greco-catolici.

Tatăl său, Alexandru Vișovan, membru al Gărzilor Naționale Române din Maramureș și participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, va ocupa o perioadă scurtă funcția de primar în Breb  și apoi va funcționa ca șef de post de jandarmi în mai multe localități din nord-vestul țării, activitate pentru care va fi de mai multe ori  decorat.  După pensionarea sa în 1932, familia se va întoarce în Maramureș și se va stabili la Sighet unde Aurel Vișovan va face primii ani de școală.

Cedarea Ardealului de nord Ungariei în august 1940 va determina familia să plece în refugiu și să se stabilească la Timișoara pe toată durata războiului. Va absolvi în 1945 liceul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara; tot în această perioadă va obține și brevetul de planorist în urma unui curs absolvit la Arad. Anii petrecuți în refugiu vor contura în sufletul tânărului Aurel conștiința de luptător pentru dreptatea neamului românesc.

Lupta anticomunistă și detenția

Întors alături de părinți la Sighet în 1945, Aurel Vișovan se va înscrie la cursurile fără frecvență ale Facultății de Drept din Cluj, fiind simultan și profesor suplinitor la Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet unde a predat fizica, chimia și limba italiană. Din mărturiile ulterioare ale foștilor săi elevi reiese admirația de care se bucura atât datorită ținutei sale morale cât și seriozității în munca de profesor.

Atmosfera în Maramureș era foarte tensionată – de abia ieșiți de sub ocupația maghiară și scăpați cu greu de anexarea la U.R.S.S., românii maramureșeni vedeau cum se instaura agresiv regimul comunist impus de ocupantul sovietic și la Sighet s-a constituit o organizație anticomunistă clandestină formată în principal din elevi și studenți, condusă de Aurel Vișovan.

În august 1948 este arestat alături de alți 17 membri ai grupului și după ancheta de la Securitate (în care el a fost crunt torturat) sunt depuși la închisoarea din Sighet până la procesul din mai 1949. Ceilalți membri ai organizației reușesc să scape de arestare și să se retragă în munți sub conducerea fraților sigheteni Vasile și Ion  Popșa și să formeze în zona Ieud – Dragomirești cea mai puternică structură de rezistență armată  anticomunistă din  Maramureș, sprijiniți masiv de țăranii din satele învecinate. Grupul se va destrăma în mai 1949 în urma unei ciocniri cu Securitatea în care Vasile Popșa  a fost ucis și majoritatea celorlalți arestați. Grupuri de partizani în munții Maramureșului se vor mai semnala însă până în 1953.

La procesul de la Cluj, cei 18 membri ai „lotului Vișovan “ vor primi condamnări între 2 și 10 ani închisoare, cea mai mare fiind a lui Aurel Vișovan care a încercat, fără succes, să ia toată răspunderea asupra sa. După trierea de la Jilava, elevii au plecat la Târgșor (jud. Prahova), iar el fiind student a ajuns la Pitești, unde a fost supus timp de doi ani îngrozitoarei terori a „reeducării prin tortură” din care va ieși distrus fizic și traumatizat psihic dar fără compromisuri. Vor urma alți ani lungi de suferință la Gherla, Baia Sprie, Aiud, Bărăgan – colonia Lătești, lagărul 9 Culme apoi – după o nouă condamnare de 25 de ani redusă la 18 ani – ultima lungă perioadă la Satu Mare  și Aiud, de unde este eliberat în 1964. La acest al doilea proces din 1959  s-a cerut condamnarea sa la moarte, unul din capetele de acuzare fiind poemul incendiar „Rapsodia Maramureșului” (compus în închisoarea Sighet, în noiembrie 1948 și care s-a răspândit ulterior prin alte închisori fiind învățat și cântat de deținuți din toate colțurile țării).

Moștenirea spirituală

Cu sănătatea mult șubrezită se întoarce la Sighet în 1964, reușește cu greu să se realizeze profesional (nu i s-a permis continuarea studiilor de drept iar științele economice doar după 10 ani, în condiții foarte restrictive) urmărit și șicanat constant de Securitate.  Căsătorit în 1966 cu profesoara Aurelia Chindriș (și ea fiica și nepoată a unor deținuți politici) vor avea doi copii – Marius (actualmente preot greco-catolic)  și Flaviu (mort la vârsta de patru ani) și apoi șase nepoți – la creșterea și educarea primilor cinci va contribui direct, cu multă bucurie.

Din 1990 și până la moartea sa în 2002 va fi nelipsit de la comemorările și simpozioanele găzduite la Sighet în închisoarea devenită Muzeu Memorial, va da mai multe interviuri presei române și străine, va rosti discursul de întâmpinare al regelui Mihai la sosirea sa în Sighet în 1997. Cea mai completă mărturie a crezului generației sale o va da însă prin cartea „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”- o frescă a celor 16 ani de detenție și în special a infernului de la Pitești, la care se adaugă „Dincoace de gratii” (viața de după închisoare) și „Scrisoare în gând” (mic volum de poezii din detenție).

Aurel Vișovan trece la cele veșnice la 7 august 2002 înconjurat de dragostea familiei și a colegilor de suferință, dar roadele jerfei sale pentru credință și pentru afirmarea destinului creștin al neamului românesc continuă să apară – comemorări, articole de presă, comunicări și lucrări științifice, reeditarea și traducerea cărții sale, fiind tot atâtea ocazii ca mesajul său să fie receptat și dus mai departe.