* * *

La Mulți Ani pentru totdeauna, dragă prietene, care porți poezia pe cărările sufletelor noastre, așa cum zefirul alină primăverile prea împovărate de doruri ancestrale!
Mai pune multe cărți  frumoase căpătâi, spre neuitare!
Ani mulți cât mai frumoși și cu mulți prieteni alături!

■ Doina Rândunica ANTON

* * *

Prietenul Gheorghe Pârja împlinește zilele acestea 75 de ani. Mă bucur și mă mândresc a fi unul dintre martorii frumoasei și fructuoasei sale existențe de până acum, mai cu seamă în prima parte a acesteia, cea în care s-a clădit, cinstit, cu trudă, în cărți scrise, care-i vor rămâne dovezi de netăgăduit despre cum a trăit acești ani. Dar, pe lângă aceste deloc puține cărți, în care îi găsim întipărit sufletul, dragostea și încrederea în destinul Neamului Românesc din țară și din afara ei, Gheorghe Pârja a fost mereu și pe baricadele luptelor pentru o societate și o lume sănătoasă moral și etic, pentru respectul valorilor autentice, s-a implicat în proiecte culturale de prestigiu, pe unele dintre acestea slujindu-le  cu o credință exemplară de câteva decenii până prezent. Cât despre Gheorghe Pârja, ziaristul de la „Graiul Maramureșului”, în slujba căruia continuă să oficieze cu harul său și în aceste zile, mărturisesc doar că editorialele sale îmi încălzesc sufletul și-mi dau un ușor sentiment de mândrie, când îmi amintesc, că în urmă cu peste 50 de ani, când eram redactor la „Graiul”, atunci îmbrăcat în „Pentru Socialism”, și redactorul-șef  Vasile Gaftone m-a întrebat pe cine recomand dintre tinerii de la noi pentru a fi trimis la București la Ziaristică, i-am răspuns: pe Gheorghe Pârja!
Și da, de neprețuit pentru mine, a rămas și prietenia noastră, pentru că Gheorghe Pârja știe să fie un prieten de drum lung și de mare suflet, și glasul lui, pe care, din când în când, îl aud întrebând la telefon: „Ioane, ce-ți mai fac albinele?” este pentru mine o bucurie aleasă și rară.
La mulți ani, Prietene Gheorghe Pârja!

■ Ioan ARDELEANU-PRUNCU

 * * *

Gheorghe Pârja și misterul din Valea Mătrăgunei

Când intenționezi să scrii despre un prieten, la moment aniversar, ți-ai dori să dea năvală peste tine cuvintele și sub temperatura emoțiilor să reușești un portret narativ, nu neapărat ceremonios, în care să pulseze amintiri, sentimente, idealurile, motivațiile existențiale, ce ne-au luminat anii de prietenie.
Mă leagă de poetul, jurnalistul Gheorghe Pârja, șase decenii de prietenie fără fisură, cu experiențe de viață de neuitat din adolescență până azi, unele de referință pentru biografiile noastre, precum cătănia de la Beiuș și calitatea lui de naș în cel mai fast moment al vieții mele – căsătoria.
Ne-am cunoscut de elevi, eu la Liceul „Dragoș-Vodă”, el la Liceul Pedagogic din Sighet. Anii tinereții ne-au fost acompaniați de spiritul poeziei, de care ne-am apropiat unii cu timiditate, alții, precum Gheorghe Pârja, cu o deschidere spre rostirea poetică mai matură încă din acei ani. Înclinațiile noastre ne-au favorizat accesul către spațiul cultural al Sighetului, unde am întâlnit câțiva intelectuali remarcabili, cu preocupări literare, în frunte cu poetul și pictorul Gheorghe Chivu, de care ne-am atașat și ei ne-au încurajat sesizându-ne unora înclinații promițătoare.
După adolescență și armată, prietenia a devenit și mai puternică, aș zice netulburată de vanități și orgolii, alături de un grup de prieteni remarcabili fiecare în felul lui, pe care nu-i nominalizez, evitând riscul unor omisiuni nedrepte. Ne-am integrat în instituțiile culturale ale Sighetului, eu la Biblioteca Municipală, el la Muzeul Maramureșean din Sighet. Opțiunile noastre profesionale, deși diferite, ne-au conturat un profil intelectual distinct. Gheorghe Pârja a devenit jurnalist, despre care, spun cu certitudine, că a fost și este printre cei ce și-au confirmat vocația prin etică și deontologie, în respect pentru adevăr, pentru cititori și instituții, într-un timp al unor complicate, adesea confuze, evoluții sociale, politice, economice, culturale din societatea românească. Nu i-a fost indiferentă nici soarta românilor din Transcarpatia și Bucovina de Nord, din Ucraina, a românilor din Republica Moldova. Nu putem omite din biografia sa statutul de redactor șef la Graiul Maramureșului și la revista Nord Literar. În prezent este președintele reprezentanței Maramureș, din cadrul Uniunii Scriitorilor – filiala Cluj.
Ca poet, afirmat încă din adolescență, este în prezent prestigios receptat la scară națională, ca o voce distinctă și creator al unui topos liric inconfundabil în spațiul rural românesc, prin Serile de Poezie de la Desești, timp de 45 de ediții, desfășurate concomitent cu Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, care a depășit o jumătate de veac de existență. Poezia lui respiră misterul adânc din Valea Mătrăgunii, unde, cred, s-a deprins cu mirarea și frumusețea ce plutesc la poalele Gutâiului, convertindu-le în surse de inspirație pentru poet. Fără să par prețios, Gheorghe Pârja face parte din acea categorie de prieteni pe care nu doar că i-am ales eu, ci sunt un dar de la viață.
La aniversarea a 75 de ani de viață, îi urez din inimă sănătate, ani mulți, inspirați și să rămânem pe mai departe „Doar împreună!”.

■ Gheorghe Mihai BÂRLEA

* * *

La împlinirea celor 75 de ani ai săi, simt nevoia să evoc cu prețuire figura unui coleg de liceu care a devenit, peste timp, o voce importantă a presei și a poeziei maramureșene: Gheorghe Pârja.
Ne leagă anii petrecuți la Liceul Pedagogic din Sighet, o școală care a știut să formeze caractere și să cultive vocații. Încă de pe atunci, Gheorghe Pârja avea o lumină a lui, un fel aparte de a fi prezent în lume – tăcut, dar atent, discret, dar profund.
Încă din liceu, cuvintele lui aveau greutate și o nuanță poetică, parcă presimțind destinul pe care avea să-l urmeze.
Ne-am reîntâlnit peste ani la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, un eveniment care adună suflete sensibile sub semnul cuvântului, al poeziei, al creatorilor de versuri, al cititorilor și iubitorilor  de poezie. Ani de zile a găzduit la Desești participanții festivalului, cu renumitele seri stănesciene. Memorabil pentru mine rămâne anul în care am fost acolo împreună cu Ana Blandiana. Întâlnirile cu Gheorghe Pârja acasă, la Desești, sunt unice! De fiecare dată, aceeași pasiune pentru poezie, aceeași dorință de a pune în lumină valorile acestui ținut, de-a aduna prieteni, iubitori de poezie.
Gheorghe Pârja este mai mult decât un poet și un jurnalist: este o conștiință maramureșeană. În versurile lui pulsează dealurile, bisericile de lemn, tăcerile bătrânilor, strigătele de pe Valea Izei. În articolele sale, găsești respectul pentru adevăr și nevoia de a păstra identitatea unui loc cu o memorie aparte. Liceul Pedagogic are toate motivele să se mândrească cu el – a devenit un reper pentru generații.
Îi doresc sănătate și inspirație în continuare. Iar poezia să-i fie mereu o punte între el și lumea care are nevoie, poate mai mult ca oricând, de poeți care nu și-au trădat rădăcinile.

■ Odarca BOUT

* * *

LIVADA  CU  POEȚI

Se sedică poetului Gheorghe Pârja de Desești, 
autor – printre multe alte cărți de poezii –
și al volumului de evocări Livada cu prieteni.

 Chiar la întretăierea a două mari linii
imaginare,
în punctul definit geografic 47 grade, 46 minute Nord
și 23 grade, 51 minute Est,
loc în care în care și-a înfipt steagul, la 1360
Voievodul Dragoș,
numindu-l pe veci Desești,
și-a cultivat Ghiță livada
în care avea să ademenească, în torsul
timpului
la întrecere clătită în curgerea Marei,
Prietenii.

Și ei, ca voievozii –
Stăpîni, nobili adică, ai domeniului limbii
Române.

Le-a dat să mănînce, fmînzi fiind,
mere, nuci și pancove
și le-a dat să bea, însetați fiind,
din lacrimile Maramureșului
chiar mama lui
care a devenit Mama tuturor, Mama Doca.

Primul ademenit în livadă s-a nimerit a fi
Nichita Stănescu,
descoperind aici locul potrivit
pentru a se pregăti să fie oaspetele Zeului.

Apoi, absorbind reverberațiile energiei
arhaice
primordiale ale Locului,
au trecut prin Livada de după vale
un șir lung de poeți, care mai ales decît
altul
și respirînd aerul acela tare
(„simplu, profund, separat”)
ca în prima lor clipă pe pămînt,
au devenit, în chip magic, cu toții
Nichita.

Într-atît s-a îndesit Livada din Desești (fără ca cineva să se fi îndesat în ea
cu de-a sila,
doar cu cei care, precum magii, se simt
chemați ca de un semn
pe bolta septentrionului),
încît acum, acolo, a crescut
un codru de poezie.

Iar poeții, ca voievozii, adevărați Niketas,
vin în fiecare toamnă, la vremea cînd nucile
s-au copt,
merele au fost culese și lacrimile de peste
veac distilate,
la o vînătoare liturgică de cuvinte.

Atunci,
Nodurile cosmice se dezleagă
Iar cerul se îndesește de necuvinte.

■ Vasile GOGEA

* * *

Fiindcă știam că pe 27 aprilie, Gheorghe Pârja împlinește o vârstă formată din trei sferturi dintr-un întreg, m-am gandit zilele acestea, cum l-aș putea defini, ca la rebus, ca om, într-un cuvânt sau în cât mai puține cuvinte. Nu e ușor, pentru  că poetul și jurnalistul care și-a petrecut cea mai mare parte din viață în redacția unor reviste și ziare (începând cu celebra „Flacăra” a lui Adrian Păunescu), dar, cu precădere, în redacția cotidianului „Graiul Maramureșului” (ca redactor, redactor șef sau redactor șef adjunct) – este o personalitate culturală și socială cu valențe multiple, complexă,  dar  și „un om din popor”, fiul satului său drag, Desești, din care  a reușit să facă un punct de reper în viața culturală maramureșeană și națională.  Deseștiul și livada sa cu prieteni, din curtea casei  părintești a devenit un loc important în biografia multor poeți români și străini  renumiți  și motiv de mândrie  pentru maramureșeni, pentru că  au  avut  această șansă de a fi fost vizitați și de a fi vizitați, an de an, cale de câteva decenii, de poeți, critici și  scriitori care contează  în literatura română.  Pentru că  suntem, de o vreme bună, prieteni și schimbăm adesea opinii sau vești despre ce se mai întâmplă sau despre ce s-a întâmplat în literatură, nu vreau să pară că „îl  tămâiez” cum se spune, de circumstanță, și spun cu drag despre el că este „un esențial”, una dintre  personalitățile maramureșene din toate timpurile, care au fost și sunt esențiale  pentru cultura maramureșeană .
La mulți ani cu sănătate și cu chef de scris, Gheorghe Pârja!

■ Nicolae  SCHEIANU

* * *

Publicistul poet la 75 de ani

Gheorghe Pârja face parte cu onoare din echipa sigheteană de septuagenari literați ai Maramureșului Istoric, alături de Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea, Andrei Făt, luându-le-o, iată, înainte cu atingerea „Bornei 75”…
Știe ca nimeni altul să fie, să locuiască în lumea Maramureșului, scriind sute de poeme și articole celebrative despre acest loc, oamenii, inima, tainele și rânduielile sale, ca  o apă vie fără sfârșit pentru cititori. Nu voi uita mai ales medalioanele închinate  de Gheorghe Pârja părinților și prietenilor săi sau un editorial copleșitor  despre bătrânii „sângurați” ai Maramureșului…
Este un prieten de nădejde, pe a cărui sprijin și discreție te poți baza – cuvântul său contează. Perseverent, trudește în tăcere și din toată inima la relevarea fenomenului și al În-sinelui maramureșean.
Am toată admirația pentru creația sa poetică, activitatea sa la „Graiul  Maramureșului”, „Nord literar”, filiala Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România. Și nu am participat niciodată la manifestări literare mai complexe decât  Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, satul său natal.
La Mulți Ani, prietene!

■ Marin SLUJERU

* * *

În Nord, pe Mara

Acolo unde toamna nici frunzele nu-s frunze
Și gerul te subție ca lama de cuțit
Vibrează o lumină ca-n marile orașe
Când voievozi de slovă din noapte s-au trezit.

Frumos e Doamne, ceasul când te hrănește mintea
Ochii te mai rabdă să te uiți la cer
Și liniștea se-ntoarce să-ți odihnească drumul
Să-ți vezi pruncia dusă cu-n tren forestier.

În Nord pe Mara sau poate în alt Nord
Îmi frâng a jeluire cu pumnii tari genunchii
Că prietenii nu-mi scriu nici frații mei nu-mi spun
Că-mi rătăcesc prin codri mătușile și unchii.   (Gheorghe Pârja)

În Nord, pe Mara*

Acolo unde toamna nici frunzele nu-s treze
Și-ndiferent de arbori totul miroase-a prună,
E dat doar poeziei la toate să vegheze
Și-acolo poezia poeții mi-i adună.

Frumos e Doamne, totul la ceasul înserării
Când anual poeții îmi intră-n bătătură,
Dar asta pân’ acolo spre mijlocul serbării,
Când pică câte unul pălit de băutură.

În Nord pe Mara, Doamne, locația precisă
E în Desești, la școală, cu toată deferența,
Te rog să vii în toamnă, mi-e inima deschisă,
Dar fă cumva odată și vino fără… Perța!

                                                                                                                                  ■ Lucian PERȚA

* * *

„Vândut” primăverii

„Asta este casa noastră. Nu are glorie/
Ci numai memorie. //
Lăsați-L pe Dumnezeu să vorbească/
Liniștit despre noi.”

Din maldărul de ani plini de vise și aduceri aminte la acest ceas aniversar decupez cu mare dificultate gânduri de a nu spune mai mult decât s-ar cuveni din dragoste frățească, dar nici, din modestie, mai puțin.
Cu Gheorghe Pârja ne ştim de mai mult de o jumătate de secol. Cred că de prin vara-toamna atât de nehotărâte a anului 1970 când un prieten comun, Gheorghe Mihai Bârlea, ne-a făcut cunoştinţă. Gheorghe Pârja era absolvent al Liceului Pedagogic (așadar pedagoist), eu al Liceului de cultură generală „Dragoș-Vodă”, ambele din Sighetul Marmației. Am  devenit buni prieteni. În aceeași toamnă ne-am dat întâlnire în Cluj-Napoca. El pentru admitere la filologie, eu la sociologie. Nu am mai apucat a ne înscrie niciunul dintre noi la facultate. Ne țineam bagajele în gară, la bagaje de mână, și ori de câte ori aveam nevoie de ceva (mai ales horincă) le deschideam când unul când altul. Dormeam când la un cămin când la altul, dar „reședința” o aveam la căminul  studențesc de pe Avram Iancu. Vreme de vreo două săptămâni, am dat admitere cu mai mulți „restanțieri”. Nu mult după aceea am fost chemați sub arme, adică am încorporat. Eu la Constanța, Bârlenii (Vasile și Gheorghe Bârlea) și Gheorghe Pârja și-au dat întâlnire pe la Beiuș. Dar nu după ce, în prealabil, în Nănești-ul natal, am pus-o de un vergel.
Pentru mine, numele Gheorghe PÂRJA rămâne asociat cu cel al prietenului prin excelență, mai ales în timpuri de întuneric, de confuzie și de pierdere a valorilor, cum este cel de astăzi.
Gheorghe Pârja a impresionat și impresionează încă prin demnitate și integritate, prin spiritul unei febrilități vizibile întru a descifra lumea/ cultura, de a transmite acest entuziasm al descifrării nu numai celor apropiați ci, mai ales, și contestatarilor. Pentru mine rămâne, în mod cu totul special, prietenul.
Născut într-o casă lângă care se înălța o biserică (astăzi monument istoric) străjuită de un venerabil stejar și de un popor de morminte și cruci dinspre care vântul aducea efluvii de tămâie, ce puteau trezi în suflete porniri inconștiente spre misticism și tot de la aceasta purcedeau vibrații de clopot, prelung glas de aramă care, după dispoziție, putea să înfioare, sau să dispună la visare. Pe o laură a casei (în față) se afla (se află și astăzi) un cerdac, larg cu stâlpi de lemn de stejar din care coboară o scară cu mai multe trepte pe care erau/ sunt așezate ghivece cu flori (mai ales mușcate) de toate felurile atent îngrijite de Mama Doca. În cerdac se află lada de zestre a familiei pe al cărei capac părintele Gheorghe a scris cu creion chimic: „Astăzi 27 aprilie 1950 s-a născut fiul meu Gheorghe.” Grădina traversată de drumul mocăniței spre Runc este plină de pomi fructiferi (meri, peri, nuci, pruni). În acest loc plin de apoteoza culorilor s-au strecurat poezia și visul într-un suflet pregătit poate pentru asta, darul de a vibra înaintea frumosului, făcându-le să ajungă, într-un târziu, la darul cititului și al scrisului, la darul poetic…
Nu o dată ne-am cuibărit la o masă dintr-o bibliotecă imaginară adâncindu-ne în liniștea lecturii respectând convenția, și ea tăcută, a tăcerii.

Este drept că l-am cunoscut mai târziu prin scrisul său, texte care mi se dezvăluiau în straturi succesive de sens adânc, de plinătate a frazei, a limbajului poetic de înaltă ținută nu numai ca idee, dar și ca stil. Dar cel mai mult mă leagă de Gheorghe Pârja pasiunea pe care o împărtășim pentru poezie. Și asta a însemnat enorm, pentru că încrederea cu care mi-a însoțit debutul în poezie a însemnat și recunoașterea de către mine a faptului că în activitatea mea de lucrător cu cuvântul, în relația mea cu textele literare sunt iubirea și neliniștea, deopotrivă, față de lume, de om, de cultură care își trage seva din poezie. Poezia scrisă și nescrisă a oamenilor, a frumuseții și a spaimei din noi.
Gheorghe PÂRJA, ajuns în această primăvară la o vârstă…, este o figură aproape singulară în buimaca noastră societate maramureșeană în care triumfă zi de zi impostura, vasta ignoranţă, intoleranţa, mitocănia lustruită, prostia fudulă şi, peste toate, noncaracterul ca una dintre cele mai nefericite trăsături ale specificului… național.
Intelectual rasat, Gheorghe Pârja fără ifose, fără paradă de erudiţie, recurgând cu parcimonie la aceasta și numai când contextul o impune la formația și experiența sa de ziarist și poet este mai întâi de toate un prieten de patimă sufletească, în lumea celor care se simt înfrățiți prin aceeași cuminecătură a Artei, a Poeziei.
Închei cu o memorabilă frază dintr-un articol al lui G. Călinescu despre N. Iorga: „Omul excepţional, expus privirilor tuturor, este ca pomul care, crescând, măreşte crestătura neînsemnată şi-i dă înfăţişare de plagă”. Procurorii literari de azi sau apostolii diverselor ideologii demolatoare de monumente și valori ar putea lua aminte!
Îți mulțumesc, prietene, pentru „aceste aduceri aminte.., aceste «odăi fără izvoare», pe care de un timp încolo, simți nevoia să le zăvorăști, de teamă să nu care cumva să intre în ele prea curând musafirul nepoftit.” și îți urez cu toată inima La mulți ani!

■ Echim VANCEA

* * *

Ce poți spune – în plus – despre un maramureșean veritabil, poet, publicist, care a marcat zeci de ani „mersul” cuvintelor pe drumul dinspre obârșie spre veșnicia nu doar a satului ci a vieții, pe care a trăit-o demn și fără complicații inutile? Prietenii lui Gheorghe Pârja, sus_semnați, au „divulgat” multe și frumoase amintiri, întâmplări, dedicații, sevențe totuși infime din bogata viață a sărbătoritului la 75 de ani.
Eu îl cunosc mai îndeaproape doar de câțiva ani și – mai ales – după participarea la câteva ediții ale „Serilor de poezie Nichita Stănescu de la Desești”, de când m-am încărcat cu energie pură din/ pe covorul verde al satului Poeților. M-au surprins plăcut discuțiile pe care le-am avut, prietenia deosebită pe care mi-a arătat-o și mi-o arată, generoasele abordări ale volumelor mele de poeme.
Extrem de deschis, de o politețe nedisimulată, originară, Gheorghe Pârja știe să-și arate prietenia, emaptia și să genereze… respect.
La mulți ani frumoși, mereu înverzitori în poezie, aducători de cât mai multe „seri” profunde, Domnule Gheorghe Pârja!

■ Ion MARIȘ

* * *

Gheorghe PÂRJA s-a născut în 02 mai (neoficial, dar real… 27 aprilie) 1950, în Deseşti – Maramureş.
Este poet și publicist. Absolvent al Liceului Pedagogic din Sighet și al Facultății de Ziaristică Bucureşti (1978). A fost o lungă perioadă redactor – șef al cotidianului „Graiul Maramureșului” Baia Mare, serie nouă. Debutul literar a fost girat de prozatorul Alexandru Ivasiuc în revista „Luceafărul” (1968). Debut editorial în volumul colectiv „Caietul debutanţilor” (Editura Albatros, București, 1977). A condus cenaclul „Alexandru Ivasiuc” din Sighet și a sprijinit Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet; a inițiat Serile de Poezie de la Desești (1979).
A fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru poezie și publicistică: Premiul USR la Festivalul Internațional de Poezie (Sighet, 1979), Premiul revistei „Tribuna” (1986), Premiul Special Alexandru Odobescu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1998); premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești (1999), Premiul pentru poezie Lviv – Ucraina (2010) etc.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Președinte al Reprezentanței Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj și vicepreședinte UZPR (2004), vicepreședinte al Convenției literare internaționale de la Lviv – Ucraina (2010).

Volume publicate: În numele tatălui, (versuri,1996); Sub podul lui Apollodor. Dialoguri cu Adam Puslojić despre Nichita Stănescu şi alţi poeţi din lume, (1998); Cartea din Valea Mătrăgunii, (versuri, 2000); Dialoguri în Centrul Europei, (vol. I, 2000 și vol. II, 2003); Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, (co-autor, 2003); Poemele Ieronimei, (versuri, 2003); Preludia solodkovo haosi/Preludiu la dulcele haos (versuri, lb.ucraineană, trad. Ştefan Tcaciuc, 2004); Umbra noastră cuvântul – Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti 1979-2003, (antologie de poezie, în colaborare cu Echim Vancea, 2003; Singurătatea sonoră, (versuri, antologie de autor, 2005), Dialoguri cu ferestre spre Nord (interviuri, 2005), Poeme din vremea lui Adam (2007), Călătoria îngerului prin Nord (2008), Vânzarea umbrei/ Árnyékvásár (versuri, antologie româno-maghiară, 2011), Livada cu prieteni și alte împrejurimi (eseuri, 2011), Lacrima sfinxului (versuri, 2014), Ochii Basarabiei (proză, 2018), Oglinzile Nordului (2019), Seniorul lemnului (proză, 2019), Scrierea cerului (versuri, 2020).

Prezent în volume colective: Anotimpul întrebărilor (1967), Nord statornic (1973), Popas în Hiperboreea (1980), Dor de lumină (1997), Un sfert de veac de poezie (1998), Antologia poeţilor ardeleni contemporani (antologie de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, 2004), Dialoguri cu ferestre spre nord (2006), Punte între sentimente (antologie de poezie irakiano – română, 2012), Confluențe poetice (antologie de poezie kuweitiano – română, 2013), Punte între lumi și inimi (antologie de poezie arabo – română, 2017) etc.
Poemele i-au fost traduse în sârbă, ucraineană, engleză, arabă, maghiară, belarusă etc.

Foto: Ion Mariș

Ultima apariție editorială a anului 2024 la Editura Valea Verde din Sighet este volumul de poezii semnat de Echim VANCEA: „NI MĂ, NI” (editor și postfață– Ion Mariș, concept & design copertă – Izabela Dana Bacs-Balea, lector de carte – prof. Brîndușa Oanță, tipar – Aska Grafika).

„nu i-am putut găsi un alt titlu, mulțumindu-mă să dau titlul… NI MĂ, NI, și ce e drept asta nu-nsemnează mare lucru, dar ce pot face?” (După Victor-Lévy Beaulieu)

* * *

■ Echim Vancea este poet, prozator, editor, publicist.
S-a născut la 19 octombrie 1951 în Nănești/ Maramureș ● Licențiat în Științele comunicării (2008) ● Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1998) și al altor asociații și societăți culturale și profesionale ori colegii redacționale ● Redactor-șef al publicației regionale „Apșa” a românilor din Transcarpatia, Ucraina ● Debut literar în revista „Cronica (Iași, 1973) ● Debut editorial: Fotografie după un original pierdut, 1990 ● Colaborări ocazionale în publicaţiile literare din ţară și străinătate (după 1973). Este Cetățean de Onoare al  județului Maramureș (2022) și al Municipiului Sighetul Marmației (2023).
■ Volume publicate: ♦ Poezie: ● Fotografie după un original pierdut, 1990; ed. a II-a, , 2015; ● Doctor fără arginţi, 1997 ● Abatere de la dialog, 1998 ● Mâţa pe spini, 2001 ● Cititorul de drept comun, 2002 ● ● Ocupantul provinciei, 2004 ● Ningă-l-ai (antologie de autor; pref. Gheorghe Grigurcu), 2004 ● eu, celălalt, 2005 ● defăimarea liniştii, 2006 (haiku) ● Domeniu public (pref. Gheorghe Grigurcu), 2007 ● Şearpele când îl doare capul (postfață Ioan Holban), 2007 ● o fi şi cum zici d.ta, 2007  ● portret restant, după o noapte albă, 2008 ● Titlul mai târziu, 2009 ● Hramuri,  2010 ● Afară de unu singur, 2010 ● o noapte de umbre, 2011 ●  să nu spui niciodată „noapte bună!”, 2012 ●  pricină şi martor absenţei,  2013 ● Fiecare zi cu tăcerea ei anume, 2014 ● precum, 2015 ● umbra nu își împarte prada cu nimeni, 2016 ● umbra vine de mult mai departe, 2017 ● ultima pagină, 2019 ● Culoarul șarpelui, 2020 ● Paranteză temporară, 2021 ● Cuvinte întrerupte de creșterea ierbii,  2022 ● Culoarea pietrelor, 2023  ●
■ Traduceri în alte limbi: ● Sehonnai költemények/ Poeme de niciodată, 2003 (lb. maghiară) ● Усмішка кочовика/ Surâsul călătorului (lb. ucraineană; prefață Pavlo Romaniuk; postfață Vasil Kuhta), 2007 ● Tregtari i stinëve/ Neguţătorul de anotimpuri, 2015 (lb. albaneză) ●
■ Volume colective coordonate: ● Portret de grup cu Laurenţiu Ulici (comentarii, evocări, interpretări; în colab. cu Gheorghe Pârja şi Ioana Petreuş), 2002 ● Umbra noastră cuvântul. Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti 1979-2003 (în colab. cu Gheorghe Pârja),  2003 ● Laurenţiu Ulici – 10 ani de posteritate (coordonator), 2010 ● Orașul cu poeți.Sighetul Marmației  în 12+1 prieteni (antologie, prezentare și selecția textelor, 2023 ●
■ Ediții îngrijite: ● Nepermisele iubiri. Balade și poeme de Mihai Nebeleac (poet român de expresie ucraineană. Autor al primului roman în limba ucraineană din România), 2018.

La Editura Charmides din Bistrița (editor, Gavril Țărmure), a apărut recent al cincilea volum de poezie, „Re_semnat”… semnat de Ion Mariș, prefațat de Ion Popescu-Brădiceni, membru al Uniunii Scriitorilor din România și postfațat de Echim Vancea, de asemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România; lector de carte, Iulia-Dora Mariș, DTP și copertă, Francisc Baja.

***

Ion Mariş s-a născut în 16.04.1961. A absolvit Liceul „Dragoș-Vodă”, Sighetu Marmației (promoția 1980), ulterior, Institutul Politehnic Cluj Napoca – Facultatea TCM, extinzându-şi activitatea şi în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanţă, farmaceutic.

A activat în diverse cenacluri literare atât ca elev la Sighet  cât şi ca student la Cluj-Napoca. A publicat poezie şi proză în diverse reviste şi periodice (Mantaua lui Gogol, Marmația Literară, Nord Literar etc.). Este membru fondator al Clubului Rotary Sighet (2001) și coordonatorul Editurii Valea Verde din Sighet.

A publicat volumele: „Autostop printre gânduri” (2016), „Salut, Sighet!” (2016) ,„La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” – poezie (2017), „Ultimul poem (…)” – poezie (2019), „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album (2019), „#CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri” – interviuri, co-autor (2019), „Sentimente neasigurate” – poezie (2021), „Semne, pe_semne” – poezie (2022).

Salut, Sighet!

Nu doresc a stârni multe întrebări din partea celor care nu o cunosc. Nici nu am a mă învrednici de gânduri ceremonioase.
Numele său este cel mai primăvăratec, cel mai atrăgător, cel mai fascinant pseudonim pentru Primăvară, pentru iubire, pentru prietenie. Este chiar delicat, dacă nu dificil, să afli cele mai potrivite cuvinte care să acopere o tulburătoare realitate a prietenei! Prof. Brîndușa Oanță – căci despre d.ei este vorba – cuvine-i-se a-i spune: La mulți ani! Prețuiesc până la capăt acest pseudonim al Primăverii și al Prieteniei, al  celei care-l poartă! (Echim VANCEA, membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Profesoară de latină și română la CNDV Sighet, Brîndușa Oanța își onorează familia cu aspirații culturale din care provine. Este  o deschizătoare de drumuri  a elevilor spre performanță, lectură, creație literară și o promotoare sistematică a  celor merituoși. Se dedică generos  e-revistei „Salut Sighet!”, la care activează non-stop și absolut pro bono, precum și la îndrumarea colectivului revistei „AxA” a liceului.
Brîndușa dragă! Văzându-ți împlinirile, acum, la ceas aniversar și rotund, declar: sunt onorat că ți-am fost profesor („un an, atâta doar, un singur an”) și recunoscător că îmi  „manageriezi” textele cu atâta atenție și gentilețe.
La multe bucurii și strălucite realizări! La Mulți Ani! (Marin SLUJERU, poet)

* * *
La mulți ani, Brîndușa, să ai parte doar de zile senine, bucurii și împliniri și să ne revedem sănătoși și optimiști! (Radu ȚUCULESCU, membru al Uniuni Scriitorilor din România)

***

pentru că mirosea a flori, a mere crude și a bomboane
cuibărită în brațele mele cu lentoarea unei pisici adormite
și portocalii

pentru că îmi amintea de valurile mării
și de orice privire stingheră
capabilă să îmi scrie poezia
pe care nu am putut să o trăiesc

și pentru că o iubeam în fiecare duminică
mai mult
mai înăbușit
mai puțin limitativ  (Mira ORZA, redactor șef al revistei AxA, CNDV Sighet)

* * *

Redactorul coordonator al publicației „Salut, Sighet!”, prof. Brîndușa Oanță, este pre_destinată Cuvântului pre_dat, respectat, înnobilat de muncă și pasiune. Se dedică continuu proiectelor educațional – cultural – mediatice din dorința de-a „favoriza” performanța și de-a modela caractere. Orice aș spune este mai puțin și prea puțin față de ceea ce ar merita.
50 de brîndușe într-o singură primăvară înseamnă frumosul atemporal… dincolo de clișeele lumii. La mulți ani luminați de… iubire și generozitate. (Ion MARIȘ, coordonator Editura Valea Verde)

* * *

Prof. Brîndușa OANȚĂ s-a născut la Sighet, în 24 martie 1974.
A absolvit Liceul „Dragoș – Vodă” (1992) și Facultatea de Litere – specializarea Limbi Clasice (Latina – Greaca veche), Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj-Napoca (1996). Are un masterat în Politici Publice și Administrație Publică la Universitatea din București – Consiliere și Orientare profesională (promoția 2002).
Este profesor titular la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet (începând cu anul absolvirii facultății, 1996), a fost profesor la Liceul Pedagogic Sighet (1996 – 2012). În prezent, predă doar la CNDV Sighet. Este profesor gradul I. A fost redactor (2005 – 2014) și redactor coordonator (2014 – 2016) la Radio România Sighet.
Este co-autor (împreună cu Ion Mariș) al volumului „#CNDV 100 – Convorbiri mărturisiri” (Editura Valea Verde, 2019).
Din anul 2016 până în prezent este redactor coordonator al publicației online „Salut, Sighet!” (www.salutsighet.ro).

Salut, Sighet!

Nota redacției: În imaginea reprezentativă (de la stânga la dreapta), Brîndușa Oanță împreună cu Ducu Bertzi – cantautor, Toma Enache – regizor și Radu Țuculescu – scriitor.

În fotografia făcută în 19 octombrie 1979, poetul Nichita Stănescu, invitat la Festivalul Național de Poezie de la Sighet și Serile de la Desești este în vizită în comuna Bogdan – Vodă, fiind alături de primarul Vasile Deac Moșu (dreapta) și Dora Stănescu.

Salut, Sighet!

Foto: Echim Vancea

Jubileul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighet, desfășurat în perioada 12 – 14 octombrie 2023, s-a remarcat și prin numeroasele premii oferite celor care scriu și trăiesc prin/ pentru poezie.

Pentru cititorii noștri publicăm lista completă a premia(n)ților Jubileului:

Premiul „OPERA OMNIA”  –  DANIEL CORBU (Iași)
Premiul „LAURENȚIU ULICI”  – ECHIM VANCEA (Sighet/ Câmpulung la Tisa)
Premiul Revistei „STEAUA”  – SUZANA FÂNTÂNARU (Timișoara)
Premiul pentru VOLUM DE POEZIE – ELENA CĂRĂUȘAN (Baia Mare)
Premiul PENTRU DEBUT – NICOLAE DUMITRU (Tăuții Măgherăuș)
Premiul „GHEORGHE CHIVU” – PETRONELA APOPEI (Gheorgheni) –  DANIEL LUCA (Timișoara)
Premiul „ION IUGA” – VASILE POENARU (București)
Premiul „ION ZUBAȘCU” – GABRIEL GHERBELUȚĂ (Galați) și EMIL IULIAN SUDE (București)
Premiul „IOANA ILEANA STEȚCO” – OLIMPIA DANCI (Borșa)
PREMIUL „CONVORBIRI LITERARE”  – LUCIAN PERȚA (Vișeu de Sus)
Premiul Revistei „NORD LITERAR” – ELENA ILAȘ (Cluj – Napoca)
Premiul Revistei „FAMILIA”  – ROMULUS MOLDOVAN (Cluj – Napoca)
Premiul „MARMAȚIA LITERARĂ” – NICOLAE RĂDOI (Orăștie)
Premiul pentru ANTOLOGIE DE AUTOR – IOAN PINTEA (Bistrița – Năsăud)
Premiul Revistei ,,LIMBA ROMÂNĂ”  CHIȘINĂU – MARILENA APOSTU (Galați)
Premiul Editurii „VALEA VERDE”  – RODICA BRAD PĂUNA (Baia Mare)
Premiul „ILIE TUDOR ZEGREA” – GHEORGHE MOIȘ (Biserica Albă – Ucraina)
Premiul Revistei „ACTUALITATEA LITERARĂ LUGOJ”  – HĂRĂBOR MĂDĂLINA (Brașov)
Premiul pentru  TRADUCERE – DANIELA SITAR (Baia Mare) pentru volumul „SCRIITORI DIN NORD”
Premiul Revistei „FEED BACK” – ADELA CONCIU (Bușteni – Prahova)

Felicitări distinșilor premiați!…
…și decalând cu câteva ore…
La mulți ani, poetului Echim Vancea! (născut la 19 octombrie 1951)

Salut, Sighet

„Cuvinte întrerupte de creșterea ierbii” este un nou volum al poetului Echim Vancea, apărut recent la Editura Echim, coperta – Echim Vancea (pe copertă un desen de Ioan Pop – Vereta), editor – Echim Vancea.

* * *

scrisoare

când s-a strigat „să se facă lumină!”
ai lipsit
dar când s-a făcut
ți-a sărit țandăra
ai văzut că nu era greșit să mori
și murind ți-ai pus toată speranța
că nu va simți lipsa unui cuvânt
te-ai ridicat să pleci
cu toată lumina aceea
agățându-te tare de mine
de parcă te-aș fi putut salva
crezând că nu voi putea muri niciodată
brațele mele se vindecă în jurul tău
prețuindu-te
înțelegându-te
plătindu-te

singurătate pe înțelesul tuturora

cine știe cât de lungă-i ziua care apune
nimeni nu știe nimic despre fecioara care
calcă rufele morții
dezbrăcându-se somnoroasă
martora umbrei
își acoperă gleznele
cu un ziar de secol trecut
întinzându-se goală
pe partea patului ocupată de moarte
recunosc că fără nici un avertisment
tot ce voi spune de aici înainte poate
fi folosit împotriva mea de-acuma

luînd loc pe un petec de zăpadă
o ciudată pasăre neagră
se oferi să-mi țină companie la micul dejun

gloria monotonă a unei dorinți

nu s-a întâmplat nimic
așa că am uitat
netezimea coapselor –
o teamă solemnă a cunoașterii
din arhiva personlă a lui dumnezeu –
morții-i privești cu teamă
de parcă-aș fi eu
afacerea albă pusă la cale
între copaci
a eșuat
frică-mi e de zăpezi
și de această liniște
pe care amândoi o iubim
tare-i târziu
s-aud răspunsul
acelui apus
în care înflorea frigul

                                                          (poeme din volumul „Cuvinte întrerupte de creșterea ierbii”)

Prezenţi într-o carte la a cărei lansare au fost prezenţi mulţi dintre ei, poeţii Sighetului ne spun în versuri ce mai fac, ce-au mai făcut, cum se simt, cum sunt. „Oraṣul cu poeţi″, cu cei 12 plus unul, Lucian Perţa, care le parodiază prieteneṣte versurile, la care se adaugă „finisajul extrafin″ al Editurii Valea Verde ṣi tipăritura fără cusur a celor de la Aska Grafika, este un moment important al culturii sighetene, care trebuie cunoscut.

Poetul Echim Vancea a făcut o selecţie alfabetică de autori care ṣi-au găsit locul într-o antologie care nu mă putea lăsa indiferent. Ne duce câteodată viaţa pe mine ṣi pe câte unul dintre ei în acelaṣi loc, în acelaṣi timp. Ne salutăm, schimbăm două-trei vorbe de politeţe, apoi ne vedem fiecare de drumul lui. Iată că o carte – în posesia căreia mă bucur că sunt! – îmi dă ocazia să-i înţeleg mai bine, să-i admir că ṣtiu să trăiască frumos ṣi să spun aici ce cred eu că mai fac poeţii sigheteni.

Doina Rândunica Anton zice: „Sunt o femeie pe cale de dispariţie / Mănânc direct din oale, în picioare/ […] / Sunt ca un steag viking zdrenţuit″. E vremea schimbării, zice poeta. Prin urmare, „Nu mai vreau să fac lucruri mari / Vreau să fac doar lucruri mici / De exemplu să îngrop toţi sâmburii / Din prunele, caisele ṣi piersicile / Pe care le-am mâncat″.

Poeta are o dorinţă: „Să mă învelesc în toată depărtarea cuvintelor scrise / Şi să adaug cuvintele mele nescrise / Pe pânza interioară a cortului / Ca să am lumină mereu″.

Lumina aceea există deja ṣi-i din ce în ce mai strălucitoare!

Gheorghe Mihai Bârlea nostalgic, ne spune „Tânăr visam să zbor / fără să fiu fluture sau pasăre / ci pur ṣi simplu mă simţeam în levitaţie cosmică / fără teama de a plonja în gol;″. Acum, poetul ne anunţă: „Mă mut de la ṣase la ṣapte, / nu-i vorba de apartamentul de bloc / ṣi nici ṣtirea nu-i una virală / ci pur ṣi simplu cu prefixul anilor fac troc.″

Cum se poate face asta? „O să savurez o băutură aleasă, / asortată cu amintiri ṣi flori / din pruncia mea de la ţară / la care m-aṣ întoarce de o sută de ori.″.

Atât de multe aṣ mai avea de (s)pus din poeziile lui Gheorghe Mihai Bârlea…, dar măcar dintr-una să citez aici ceva care să bucure cititorii de aṣa frumoase stihuri scrise de un  năneṣtean, sighetean, băimărean sau, într-un singur cuvânt spus, maramureṣean de viţă nobilă: „Din rochia miresei dansând / sar scântei / ṣi ia foc inima mirelui, / ṣi-atins sufletul de respiraţia ei, / se visează de tânăr zidit / în petalele unui trandafir.”

Lui Alexandru Dohi îi e dor de Sighetul de odinioară. „mi-e un dor / cumplit de tine / în tine am văzut / lumina zilei / eṣti nestemata / din sufletul meu″. Pentru autor, „poetul e o fiinţă magică″. „chiar dacă tace / el mai degrabă îṣi / aduce aminte ceea ce  / nu s-a întâmplat″.

Iar „Poezia e în anticamera / Prezentului ṣi prezice / frumuseţea liniṣtii;″ .

Antonia Luiza Dubovici scrie în poezia „Dincolo de veghea Ofeliei″: „Mi te strecori în vis, / în gândul cel mai aproape de marginea pământului, / luminos ṣi clar ca o petală de vară cenuṣie, în mâna lui Dumnezeu, / să-mi spui că umblarea pe apă este doar o aprindere ce se naṣte din convieţuirea / sufletului cu seninul.″, lăsându-ne pe noi să medităm la mesajul transmis. Să fie vorba despre o fiinţă dragă? Sau poate despre harul poetic pe care l-a primit pe vremea când era sigheteancă ṣi pe care-l cultivă acum departe de locul natal?…

În altă poezie, despre o fiinţă dragă, poeta spune frumos ṣi unic: „cât dorm pe jumătate de pernă / dragostea mea încetează să mai încapă în mine″.

Sunt aproape nouă ani de când am publicat pe www.sighet-online.ro articolul „Drumul unei poete″. Atunci am scris aṣa: „Am convingerea că în 14 martie 2014 a fost ceva mai mult decât o lansare de carte. Am participat, alături de toţi prezenţi la Sala Radio Sighet, la primii paşi făcuţi de Antonia (ce nume frumos…şi i-am spus asta!) pe drumul fără întoarcere al poeziei. Aveam impresia că eram într-un loc (gară, aeroport, nu contează ce) cu intenţia de a conduce pe cineva drag tuturor pe un drum lung, plin de neprevăzut, de interesant, de lauri!

Domnişoara Antonia Zavalic va pleca într-o bună zi din comunitate. Când se va întâmpla asta, să nu fim trişti…Va fi întotdeauna poeta noastră! Va fi un ambasador al oraşului nostru, care a avut şi are oameni plini de har!

Tudor Arghezi spunea: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris / Încet gândită, gingaş cumpănită; / Eşti ca o floare, anume înflorită / Mâinilor mele, care te-au deschis.”. Dacă ar fi fost cu noi la o discuţie „Despre fluturi şi praf”, ar fi repetat poezia, sau poate atunci ar fi scris-o!

Cartea Antoniei e frumoasă. Poeta e frumoasă şi tânără. Ce mult i-ar fi plăcut marelui poet să fie într-o zi de vineri din luna martie să vadă că nici fluturii, nici praful nu se pot lua la întrecere cu înaltul zborului unei poete din Maramureş…

Zbor neobosit, Antonia Zavalic! De fapt, pasiunea nu oboseşte, nu-i aşa?″.

Urare pe care o reînnoiesc acum, în 2023, cu fireasca modificare: zbor neobosit, Antonia Luiza Dubovici!

Fábry Sándor, un alt poet prezent în antologia făcută de Echim Vancea, se joacă frumos cu ineditul, iar traducerile ṣi răstălmăcirile făcute de Marin Slujeru ṣi de Slujeru Gavaller Tünde dau un plus de valoare poeziilor sigheteanului prea devreme plecat din această lume.

„Complimentul polizorului″: „Doamnă, eṣti minunată, / ca scânteia ṣi ca netezimea, / Nu-i ca dumneata nimic mai graţios, / nici mai neted ṣi nici mai scânteios.″.

Altă realizare deosebită în „baladă I: „în zorii adânci / argintul lunii strălucea / ṣi a rămas pe părul meu″.

Probabil că, dac-ar trăi acum ca să ne spună cum se mai simte prin Sighet, ar face-o cum a făcut-o în „raport de stare″: „Ca un Robinson nelocuit / trăiesc / pe o insulă naufragiată.″.

Vasile Gogea a „păţit″ ceva. Citez din poezia „La Sighet″: „Brusc, / aṣa cum vine iarna, / mi-a rămas mică umbra / copilăriei. / Cred că am crescut mai mult / decât poate arăta ea. / De o vreme / mă strânge tare de tot, / ca un bocanc / reciclat / de infanterist.″.

Acelaṣi autor ne spune ce i s-a mai întâmplat în viaţă. „Din vagonul de marfă / plecat / din nordul memoriei / încă se mai descarcă: / o femeie, / doi prunci / ṣi câteva lemne, / pe un peron din prezent. / Abia acum / hamali musculoṣi / dau jos / baloţii cu amintiri.″.

Ce-ar mai fi de făcut, când ṣtim că „Vine un ceas al zilei / către seară / când umbra trupului / se-adună / în suflet ṣi dispare / ca un melc / în cochilie / lăsând în urmă doar fosforul / din oasele arse / în rugul / cerului.″?

La Ieremia Lenghel nota principală a selecţiei din „Oraṣul cu poeţi″ este nostalgia, frumos (re)trăită, transpusă în admirabile versuri. „Amiaza / înfiorată de senin / lasă să cadă / o îndepărtată lacrimă astrală″. Sau, în altă poezie: „Sub umbrar / de amintire / refrigeram / ce-a fost trăire // La soare se prăjea / visare / pe-un val din / înspumata mare / a-ndepărtatului din noi″.

Evoluţia omului, viaţa, „E cuprins în ea misterul / străveziu de stalactită / Transformat într-o-nălţare / mai apoi de stalagmită″.

Lui Ion Mariṣ îi e dor. „Ce dor mi-e de un timp de pus pe rană, / de necuvinte ṣi de buze sfinte, / de starea ta de noapte diafană / ṣi de surâsul tău să mă-nfiebânte.″. Citindu-i poemele, mi-a revenit aceeaṣi stare de empatie pe care am avut-o cu ani în urmă văzându-l pe Octavian Cotescu în „Minetti″ de Thomas Bernhard ṣi căruia îmi venea să-i strig din sală sau să merg în culise ṣi să-i spun că nu pot face nimic mai mult decât să-l înţeleg.

Acum e la fel… Ion Mariṣ: „Deschid toate uṣile; / nici urmă de mine!… / Pe cine să strig când plânge scrumul pe lumânare?″.

Cât despre oraṣ… „nu-l cunosc nu-l găsesc nu-l urmez / nu cred în cimitirele concetăţenilor trecuţi / printre atâtea minciuni anotimpuri″. Sau, ca un fel de concluzie la sfârṣitul altei poezii: „Între cele două ape doarme / mereu un alt oraṣ care ne ascunde.″.

Pentru Vasile Muste Sighetul este un „oraṣ sărit de îngeri altfel cum / primărie-judecătorie-puṣcărie / într-o singură zidire / ṣi mai încolo pe deal / răbdător cimitirul″. Este poetul care iubeṣte iubirea. „îmi pasă / de fiecare pas pe care îl faci pe pământ / ţie / nu-ţi pese cine te lasă″.

Gheorghe Pârja scrie în „Epistolă pentru castelanul Echim″: „Îti mai scriu castelane,/ Despre vânătoarea de vulpi de pe Iza,/ Unde viclean dragonul râului/ mai lovea cu un hohot de viaţă în noi.″. Castelanul Echim, cel care administrează acest castel al poeţilor sigheteni mai primeṣte o ṣtire (a se citi: o strofă) de la Gheorghe Pârja. „Totuṣi, îti mai scriu castelane,/ Pe la noi plouă des, dar poeţii nu mor/ Ci scriu poeme pe frunte de podbal/ Sărută spada ṣi îl visează pe Isus″.

Sighetul, oraṣul în care „Pe străzi singurătatea se desface în fire / Paṣii grei lasă urme lângă umbra statuilor / Copiii zeilor ronţăie bomboane de mentă / La Grădina Morii domniţa absentă / Culege spini din coroana martiră.″.

Marin Slujeru e un poet care mi-e foarte drag pentru că versurile sale mă duc imediat dincolo de cuvinte, acolo unde simţirea ia locul înţelesului primordial. Citesc în poezia „Belṣug″: „ṣi nu avem noi atâta timp cât îmi trebuie mie / ca să ies viu din vis, din împietrire, / din visul împietrit // Şi chiar dacă aṣ ieṣi / ar începe o lungă fărâmiţare, / până să-ţi ajung nisip sub picioare // Nu sta după mine / nu avem noi atâta timp să mă adun, apoi, / să fie ceva de scris.″.

Desigur, imaginaţia poetului e fără limite. Marin Slujeru s-a adunat demult ṣi are întotdeauna ceva de scris. Argument: „Ne întâlnim prin oraṣ tot mai scunzi / atât de triṣti am fost la tinereţe (plural din nou !) / ca ṣi cum viaţa ar fi trecut, / prezentul atunci – o rămăṣiţă / Acum eṣti luat prin surprindere / că nu mai e vis. / trăieṣti o cutremurare / faţă cu firul de praf ce eṣti, / o dezîntristare.″.

Sighetul ṣi locuitorii lui sunt adesea teme preferate în poeziile lui Marin Slujeru. Are întotdeauna „ atâta timp să″ se adune, „apoi″ / găseṣte cu uṣurinţă „să fie ceva de scris″. Un exemplu din poezia „Ocupaţii…″: „Pe străzile din oraṣul meu, / trec întruna inṣi amărâţi, încruntaţi / umblă liber / dacă te surprind că-i priveṣti, / ce mai duṣmănie / – e tristeţea lor, ocupatum agrum ″.

De ce-mi place atât de mult Marin Slujeru? Pentru că … citiţi, vă rog, „Metallica″: „plopii până-n cer / în aur, în galben imperial – /ṣi noi lângă ei / în argint– miṣunăm, minunându-ne″!

Echim Vancea, culegătorul ṣi aranjorul volumul de faţă, „castelanul″ – cum îl numeṣte Gheorghe Pârja – ne spune în acelaṣi poem ce-a mai făcut, ce face, cum se simte. „Oraṣul singur″: „oraṣul are zăvoarele trase. / nu mai doreṣte plictisul vizitiilor / moţăind în inima mea / în faţa întunericului / o grămadă de manuscrise. / în spatele lor / surâsul nomadului / ṣi arginţii ultimei nopţi de dragoste / pecetluind pacea unei clipe / de rătăcire. / nu lipsesc crucile. / le simt febra / căindu-se de singurătatea oraṣului.

Ce frumuseţi fără seamăn scrie Echim!… „Cu soarele în ochi″:„întunericul are chef de vorbă. / ora caută un strop de odihnă la umbra / florii-soarelui.″! Altă strofă, din altă poezie: „victimă a copilăriei iarna se strecoară prin uṣile de ceară / în întuneric mândrindu-se cu umbra tocind zilnic / cărarea anunţându-mi sosirea″.

Al doisprezecelea plus unu poet din „Oraṣul cu poeţi″ e cel care-i parodiază amical pe ceilalţi doisprezece. E Lucian Perţa. Scrie cu vervă, surprinde câte o „nevăzută″ a fiecărei poezii de care se ocupă. Pune în versurile sale care mai mult „mângâie″ decât „înţeapă″ ṣi titluri din volumele prietenilor lui. Simpatic ṣi pe fază de fiecare dată, Lucian Perţa merită citit! Credeţi-mă, asta face bine!

„Sighetul este în esenţa lui un oraṣ al cuvintelor, cu poezie vie ṣi nemuritoare″ – spune Antonia Luiza Dubovici. O pledoarie pentru spusele Antoniei a încercat să fie si comentariul meu. Şi mai adaug doar atât: Sighetul e ṣi al celor care apreciază ṣi aṣteaptă poezia vie ṣi nemuritoare. Unul dintre ei, semnează acum, aici.

                                       Horia Picu

Vineri, 20 ianuarie 2023, la Galeria Vassiliev (Ileana și Cyril Vassiliev sunt întotdeauna admirabile gazde!) din Sighet a fost lansată antologia de poezie „ORAȘUL CU POEȚI – Sighetul Marmației în 12 + 1 prieteni”, selecția textelor, prezentări și antologie – Echim Vancea, cuvânt înainte – Adrian Alui Gheorghe, design copertă – Attila Robert Cosovan, lector de carte Brîndușa Oanță, tipar – Aska Grafika. Volumul a fost publicat la Editura Valea Verde și a apărut la sfârșitul anului 2022. Lansarea a fost onorată de prietenii poeziei și-ai poeților antologați.

Urmăriți înregistrarea video:

Video: dr. Sorin Markus

„ORAȘUL CU POEȚI. Sighetul Marmației în 12 + 1 prieteni” (Editura Valea Verde, 2022) este un volum îngrijit de poetul Echim VANCEA (selecția textelor, prezentări și antologie), cuvânt înainte de Adrian Alui Gheorghe, designul copertei aparținându-i lui Attila Róbert Cosovan (Ph.D., Budapesta), lector de carte, prof. Brîndușa Oanța.

În volum sunt incluși 12 poeți: Doina Rândunica Anton (n. Petrulescu), Gheorghe Mihai Bârlea, Alexandru Dohi, Antonia Luiza Dubovici (n. Zavalic), Fábri Sándor, Vasile Gogea, Ieremia Lenghel, Ion Mariș, Vasile Muste, Gheorghe Pârja, Marin Slujeru, Echim Vancea. Plusul (+1) este asigurat de parodistul – prieten Lucian Perța care „scanează” în stilu-i caracteristic poeții antologați!

Lansarea volumului va avea loc la mijlocul lunii ianuarie 2023 într-o locație care va fi comunicată ulterior.

Salut, Sighet!