Situația Sighetului Marmației este, clar, albastră!

Avem următoarele date:

– 614 locuri de muncă asigurate de municipalitatea sigheteană;
– 71% din banii localității merg pe fondul de salarii;
– 2,47 milioane euro/an – buget de dezvoltare;
– 120 km de străzi neasfaltate;
– economia locală slabă;
– nevoi de sute de milioane de euro.

Să detaliem puțin: în acest moment, organigrama aparatului public din Sighet numără 614,5 posturi, câteva zeci dintre acestea fiind vacante, iar altele fiind ocupate de anumiți pensionari mai „speciali”…

Astfel: Direcția de Asistență Socială are 267 de posturi (din care 177 de asistenți personali), Urbana 93 (din care 27 de șefi și șefuleți), aparatul primarului – 58, Maranord – 44, Muzeul Maramureșului – 44, Poliția Locală – 36, Centrul Cultural – 35, Direcția Venituri – 25, „Evidența Populației” – 9, Centrul de Informare Turistică – 2 și Clubul Sportiv Municipal – 1,5 posturi. Așadar, municipiul este al patrulea mare angajator local, după Aviva, Plimob și Spital!

Apoi, mai avem unitățile ale căror salarii sunt asigurate din alte surse, dar zecile lor de clădiri sunt întreținute tot din banii orașului: Spitalul Municipal cu 1.352 angajați (!) și instituțiile școlare cu 817 angajați.

Dacă în 1991 Sighetul avea 24.856 salariați, în 2014 în oraș mai erau înregistraţi doar 11.241 angajați, jumătate dintre ei muncind în industria mobilei unde, din nefericire, salariile muncitorilor n-au cum să atingă media pe economie… Sumedenia de magazine second-hand, „păcănele” și farmacii, relevă cel mai vizibil nivelul economic al localității…

Munca celor 8.300 de angajați din economia privată a dus la un profit net de numai 16 mil. euro în 2018 (la care se adaugă cei 11 mil. euro obținuți de Aviva, firmă cu sediul în Baia Mare)… Spre comparație, cei doar 2.200 de angajați de la Borșa au obținut un profit de 15 mil. euro, iar alte orașe de mărimea Sighetului: Lugoj (32 mil.), Blaj (39 mil.), ca să nu vorbim despre Sebeș Alba (87 mil. euro)…

Pe de altă parte, municipiul este unul dintre ultimele din țară în ceea ce privește modernizarea rețelei stradale: din cei 178 km de străzi, cca 120 km sunt nemodernizați și fără rețea de apă-canal și gaze. Ce să mai vorbim despre un iluminat public modern sau de o amplă rețea de camere video de supraveghere…

Nenumăratele autovehicule ale localnicilor la care se adaugă cele în tranzit, cele venite din comunele învecinate sau din Ucraina, mult prea grelele camioane care deservesc balastierele și platforma industrială, zecile de mașini de școală de șoferi cu care învață să conducă elevi de pe jumătate din cuprinsul Maramureșului, sufocă subdimensionata rețea stradală.

O singură șosea de centură, cea de sud (str. Dobăieș) este funcțională, cea de nord a fost parțial construită (str. Crișan), iar cea de vest nu a fost nici măcar desenată. Cât despre proiectatul pod cu 4 benzi de legătură cu Ucraina de la Teplița, despre care se vorbește din 1992 și care probabil nu va fi construit niciodată, mi-am spus părerea altădată.

Necesitățile urbei sunt multiple: modernizarea tuturor străzilor, realizarea șoselelor de ocolire, renegocierea ori rezilierea (precum a făcut Borșa) contractelor împovărătoare cu Vital și cu Herodot, reabilitarea integrală a Spitalului (ca la Vișeu de Sus), terminarea Şcolii din cartierul Bogdan Vodă și rezolvarea definitivă a problemei C.S.S., construirea altor sute de apartamente ANL, anveloparea blocurilor vechi și sistematizarea pe orizontală a cartierelor, amenajarea unei mari parcări centrale subterane, regenerarea urbană a Centrului Vechi, deschiderea unui Azil de Noapte, reabilitarea Sălii ”Viorel Costin”, a Casei ”Ioan Mihalyi de Apșa”, a Policlinicii Vechi, a fostului Cinema ”Unirea”, a Pieței de Alimente etc., redeschiderea Târgului de animale, (re)amenajarea locurilor de joacă pentru copii, crearea de piste de biciclete pe ambele maluri ale Izei, amenajarea Parcului Dendrologic, reabilitarea terenurilor de sport „CIL 2” și „Maramureşeana”, selectarea cinstită și transparentă a managerilor și organizatorilor potriviţi pentru ca Muzeul Maramureșului, Centrul Cultural, Festivalurile de Datini de Iarnă, Medieval şi cel de Poezie, precum şi Ansamblul „Mara”, să-și (re)dobândească anvergura și magia, să devină repere de talie internaţională şi creatoare de prosperitate și lista e incompletă…

Albastru de Sighet

După cum ziceam în titlu, situația este cam albastră, poate pentru a se asorta cu stema multisecularului burg maramureșean, care e tot pe fond albastru… Fără ironie, starea economico-financiară a localității este una gravă și cu mici șanse de redresare pe termen scurt.

Bugetul de investiții al municipiului pe 2019 a fost de doar 2,47 milioane euro… Nu încercați să-l comparați cu cel al Oradiei – 40 mil. euro, oraș de 5,5 ori mai mare, dar cu de 16 ori mai mulți bani, ori cu cel al Clujului – oraș de 9 ori mai mare și cu investiții de 80 mil. euro!

În condițiile în care numai modernizarea străzilor ar costa Sighetul zeci de milioane de euro, iar întreaga listă de mai sus ar însemna facturi de sute de milioane euro, cum credeți că s-ar putea pune lucrurile la punct?

Fonduri europene? În acest moment, orașul abia ar putea găsi, cu greu, sumele pentru întocmirea proiectelor, dar nicidecum banii pentru cofinanțări de proiecte majore!

Credite? Avem deja luate, și, la banii noștri, nu suntem solvabili pentru sume serioase…

Mărirea taxelor și impozitelor locale (cu 30%, așa cum a propus primarul în decembrie 2019!)? S-ar strânge sume mici, apoi taxele au fost mărite deja substanțial în 2016, iar populația este deja și așa prea împovărată.

Pentru cei care nu știu, apa potabilă costă la Sighet 4,35 lei/mc, la Cluj – 3,65 lei, în Dubai – echivalentul a 2,44 lei/mc, iar tariful la salubritate este al treilea cel mai scump din țară!

Pentru a debloca situația, trebuie în primul rând reduse anumite posturi și remunerații din sistemul public (deși este neplăcut!), deoarece 71,2% din bugetul Sighetului merge pe fondul de salarii (115,5 mil. lei din totalul general de 162,2 mil. lei!), iar restul, pe modestele lucrări pe care le-ați văzut (mici asfaltări, plombări, pietruiri, reparații la unele școli și Spital), pe plata datoriilor pentru lucrările Vital, susținerea transportului în comun, iluminat public și salubritate.

În primăria propriu-zisă, femeia de serviciu are un salariu de bază de 2.900 lei iar primarul de 13.500 lei, la care se adaugă sporurile…

Apoi, trebuie găsite niște firme serioase pentru întocmirea de proiecte eligibile cu fonduri UE, PNDL și din alte surse. Este foarte mult de muncă și nu e deloc ușor!

Ori, sperați că, dacă partidul primarului va fi la guvernare, banii vor veni fără proiecte solide?! Greșit, s-a văzut că aceasta nu le-a mers nici primarilor precedenți!

Cum se poate dezvolta economia orașului?

Probabil singurul sector viabil și cu potențial pe termen mediu-lung este turismul, aflat în creștere netă și centrat în jurul Memorialului care atrage 150.000 de turiști/an, vizitatori care fac însă o haltă scurtă acolo, preferând să doarmă, mănânce și să-și lase banii în alte localități… Trebuie întocmită o strategie complexă care să ducă la determinarea turiștilor să rămână și să cheltuie mai mult în oraș, dar acesta este un subiect aparte…

Industria locală de bază, cea a lemnului (industria textilă a dispărut în anii trecuți), regresează încet, de vină fiind creșterea costurilor cu angajații, materie primă și energie etc.

Parcul industrial, promis de toți primarii de după anul 2000 (cei de dinainte promiteau o Zonă Liberă!), nu există decât la nivel imaginar. De ar funcționa, poate ar atrage noi investitori: ideali ar fi producătorii de componente auto, ca în multe alte locuri în țară, și, ce vis!, poate un pic de IT, dar pentru a avea așa ceva la Sighet trebuie investiții preliminare, mult lobby, oferirea de facilități și de condiții angajaților – inclusiv distracție și posibilități de transport rapid! etc.

Deși se poate intui cine are prima șansă de a câștiga localele ce se apropie (dar, surprize pot apărea oricând!), aștept să văd candidații abordând – cu date clare – problemele reorganizării administrației locale, reabilitării infrastructurii și clădirilor publice, decongestionării traficului, dezvoltării unui turism rentabil și relansării economice, căci, de promisiuni neonorate am avut parte destul (dacă primarii de dinainte ar fi făcut cu adevărat treabă, lista de nevoi de mai sus n-ar mai fi existat!)…

Planurile concrete, promisiunile cuantificabile (schițe de buget, cifre, termene), sunt unicul mod prin care votanții pot aprecia (vag și hazardat, e drept!), probabilele intenții ale aleșilor…

În schimb, este sigur că „aburelile” precum: „e simplu, facem ce a făcut Clujul și Oradea, totul cu bani UE, o să vedeți la final dar nu acum, pentru că proiectele noastre sunt în lucru”, ne-au adus în situația aceasta, clar, albastră!

Teofil IVANCIUC
ianuarie 2020




Sighetexit

ion-maris_2015Norii negri ai vremurilor incerte se lasă peste Europa, sau peste UE s-o spunem mai tehnic, tocmai acum când creșterea economică a României are irizări optimiste. De vreo trei ani creștem încet dar nesperat de adevărat. Cine poartă responsabilitatea acestui succes?… evident, nu politicienii! Există două lumi “aproape” paralele: sectorul privat (neutru, în consolidare, avid de investiții) și sectorul public (anost, bun consumator) asezonat de segmentul politic (multicolor, dar foarte bine organizat). Lăsat în pace și fără a i se pune piedici cu orice preț, sectorul privat este cel care contribuie la creșterea sănătoasă a PIB-ului. Din fericire, în ultimii ani au fost relaxate anumite condiții din mediul economic deși micile întreprinderi sunt în continuare cel mai mult supuse riscului. Există totuși un aspect pozitiv, micile afaceri beneficiază de prezumpția de… flexibilitate. Nu se poate nega că au fost create și programe de finanțare – deși procedurile de accesare rămân foarte greoaie – pentru infuzia de cash în sectorul privat pe partea de investiții, inclusiv de la bugetul de stat (mai ales pentru start – up – uri). Teoretic poți crește dacă ai șansa unui grant, care să-ți aducă bani “gratis” la momentul oportun. Dar, în marea majoritate a cazurilor se ratează momentul cheie, acel punct “critic” în care poți fi “împins” spre dezvoltare.

Sursa consistentă de bani nerambursabili și anume fondurile europene, fonduri ce încă se absorb într-un procent nesatisfăcător, țin de o zonă în care poveștile de succes sunt de domeniul excepției. Noi ar fi trebuit să “forțăm” modernizarea țării in integrum, nu să forțăm privatizarea patrimoniului public în avantajul “inițiaților”. De-abia acum ies la iveală, în ritm amețitor, ilegalitățile și matrapazlâcurile celor care s-au capitalizat din… nimic. Justiția se trezește încet și a început să țină contabilitatea evaziunii, fără a fi în pas și cu recuperarea prejudiciilor. Oricum, este încă foarte rentabil să faci pușcărie și să rămâi cel puțin cu o parte (bună) din banii furați de fapt din visteria țării.

Lucrurile s-au “așezat” oarecum, cei care s-au “albit” între timp (vorba americanilor cu făcutul primului milion de dolari, nu-i o glumă!) au reușit să-și crească averile, unii dirijând banii spre investiții sustenabile dar, problema gravă rămâne, la o analiză corectă, soliditatea economică a clasei de mijloc, cea care aduce unei societăți dezvoltate bunăstarea durabilă. Mai putem contabiliza un boom spectaculos al sectorului IT, dar, fără alte câteva ramuri care să ajute și partea de “hard” noi vom rămâne tot în lumea… periferiei. Stăm foarte bine și la exportul de materie cenușie dar asta ne aduce tot minusuri la buget.

Există o mare discrepanță între orașele grele din țară (București, Cluj, Tmișoara și încă 2 – 3 centre urbane) și zonele gri sau incolore din regiunile mult rămase în urmă. Într-o zonă gri se zbate și Sighetul, lipsit de investiții majore, lipsit de idei spectaculoase și – nu în ultimul rând – ducând o lipsă acută de resurse umane, meseriași, profesioniști cu studii superioare, etc. Fabricile mari din urbea noastră duc lipsă de forță de muncă, Spitalul Municipal nu are suficienți medici specialiști, micii antreprenori sunt “neinstruiți” pentru situațiile limită, populația orașului nu prea are chef de viață (vorba unui prieten!). Lipsește bucuria zilnică! Oare, de ce?

Banii, în economia Sighetului sunt și azi prea puțini. Dacă nivelul de trai al sighetenilor (și chiar al Maramureșului) stă doar pe la mijlocul clasamentului din România, poate că “vina” o poartă și cei aproape 10.000 de cetățeni “dispăruți” din oraș, care au uitat să mai alimenteze constant (evident din cauza crizei economice mondiale) conturile celor de acasă. Probabil că s-a saturat și Europa de noi (Anglia în mod sigur!) și nu ne mai plătește rezonabil, unii dintre ai noștri fiind deja (fericiți) șomeri ai Vestului. Analizând situația socio – economică a Sighetului în comparație chiar și cu Baia Mare, vom observa mai multe puncte slabe, care ne confirmă teoria conform căreia Uniunea Europeană ne-a oferit firmituri (evident nu doar din vina ei, aici putem discuta și despre capacitatea noastră creativă și managerială în întocmirea de proiecte).

Neavând nicio șansă să ne îmbogățim, propun să ieșim cu Sighetul din Uniunea Europeană că tot nu mai avem mari speranțe la banii lor (excepție fiind politicienii actuali și viitori, ce promit fonduri de parcă le-ar câștiga la… poker) . Un Sighet exit, să-l numim “siexit” ar atrage atenția Europei și, probabil, am avea cel puțin un incoming turistic exploziv, lumea s-ar înghesui să vadă minunea din Centrul Europei, atitudinea noastră hotărâtă și demnă va regenera pofta de viață a locuitorilor orașului nostru, dorința de-a rămâne aici (în primul rând pentru cei tineri!) și de-a ne consuma local resursele, fără să cotizăm la birocratica Uniune.

Cred că pasul strategic pentru noi, în lipsă de alte idei, măcar de-ar fi să ne consolidăm izolarea, ar fi această ieșire spectaculoasă dintre bogații de la masa plină de stele (galbene și nu numai), pentru a le demonstra că noi suntem printre cei mai hotărâți și serioși oameni de la munte și ne apărăm așa cum știm mai ales “sărăcia și nevoile și…”…și nu știu ce a mai rămas. Să le arătăm noi europenilor, dar mai ales vecinilor, cu o mișcare anticipativă, mușchii, că prea mulți ani, zeci de ani, s-au folosit de mușchii și de creierele noastre!

Sunt hotărât, votez “Sighet exit”!…

Autor, Ion Mariș

 

sursă foto fundal: Peter Lengyel