Parteneriatul E.ON și Plimob S. A. Sighet produce energie verde!

E.ON Energie România şi Plimob S.A. finalizează luna aceasta construcţia unei centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 1 MW, în urma unei investiţii în valoare de aproape 775.000 de euro.

Centrala va avea 2.400 de panouri fotovoltaice montate pe acoperişurile a trei clădiri ale fabricii Plimob din comuna Sarasău, pe o suprafaţă de aproximativ 15.000 de metri pătraţi.

„Creşterea competitivităţii, eficienţa energetică, stabilizarea costurilor lunare cu energia şi, totodată, reducerea amprentei de carbon sunt beneficii care fac ca investiţia într-o centrală fotovoltaică să fie profitabilă, dar şi sustenabilă. În acest an, E.ON a finalizat şi predat partenerilor economici 68 de centrale fotovoltaice, fiecare proiect realizat, cum este şi acesta cu Plimob, reprezentând încă un pas pe care-l facem împreună spre o economie pusă în mişcare de energia verde” (Claudia Griech, director general E.ON Energie România).

„Pentru a putea folosi resursele naturale trebuie mai întâi să le protejezi. După investiiţile făcute pentru dotarea cu utilaje şi capacităţi de producţie ultamoderne, investiţia în această centrală va aduce pentru Plimob S.A. reducerea consumului de energie electrică din reţea şi va contribui în mare măsură la protejarea mediului, prin consumul de energie verde. Prin proiectul desfăşurat în parteneriat cu E.ON se reduc emisiile de CO2 cu 270 tone pe an. Cantitatea de energie electrică produsă de centrale este destinată autoconsumului în procesul de producţie” (Vasile Godja, director general Plimob S.A).

Centrala fotovoltaică va asigura Plimob circa 1.227 MWh pe an de energie electrică, acoperind 14% din energia necesară în procesul de producţie.

Începând din anul 2019 şi până în prezent, E.ON a finalizat peste 150 de centrale fotovoltaice în România, în valoare de 28,5 milioane de euro. Prin intermediul acestor proiecte, producţia totală de energie fotovoltaică depăşeşte 36 GWh pe an, iar emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 8.000 tone pe an.

Comunicat de presă




Rotary Club Sighet printre sighetenii mai puțin norocoși!

Iarna a năvălit peste noi fără prea multe semnale și ne-a “sufocat” drumurile și orașul cu zăpadă. Și totuși, în pofida neplăcerilor “colaterale”, în aceste zile avem decorul perfect pentru Crăciun și pentru sărbătorile trecerii dintre ani.

Spiritul sărbătorilor aduce mereu un dram în plus de bunătate, de filantropie și, mai ales, aduce mult așteptatele cadouri celor care le apreciază, le doresc și pe care îi ajută să simtă că există și momente de bucurie în viață.

Rotary Club Sighet a continuat și la acest sfârșit de an acțiunea obișnuită, “tradițională”, pe care o respectă din anul 2001 de la înființare.

Marți, 18 decembrie 2018, în jurul prânzului președintele clubului, dr. Horea Bedeoan, însoțit de o parte dintre rotarieni, au distribuit aproape 300 de pachete – cadou bolnavilor de la Căminul de bătrâni (azi dispersat în trei locații) și membrilor de la Asociația nevăzătorilor din Sighet. Asociația nevăzătorilor a primit suplimentar și un calculator complet echipat din partea unuia dintre rotarieni, fiind de fapt al doilea echipament pe care-l oferă Rotary Club Sighet în ultima lună.

Peste tot rotarienii au fost așteptați cu bucurie și nerăbdare, acțiunea filantropică fiind posibilă prin contribuția rotarienilor la care s-a adăugat sponsorizarea suplimentară oferită de PLIMOB SA prin rotarianul și conducătorul societății, ec. Vasile Godja.

Din păcate, sărbătorile durează câteva zile, fiecare se întoarce apoi la munca lui, iar cei săraci, nevoiașii și bolnavii, copiii abandonați sau bătrânii singuri vor reveni la starea inițială, de frustrare și tristețe, așteptând și alte zile – mult prea puține – frumoase.

Ce bine ar fi dacă gesturile caritabile, nobile, sincere, ar avea loc zi de zi!

Ion MARIȘ
RC Sighet