Cât de „cuminți” sunt sighetenii când este vorba doar de… cuvinte?!

În prima zi a lunii februarie 2020, sâmbătă, la Galeria de Artă Vassiliev din Sighet și-au dat întâlnire poezia și parodia. Editura „Valea Verde” a lansat două volume fermecătoare: „Cum trecem cuminți” (Marin Slujeru) și „Cuvinte cu alte cuvinte” (Lucian Perța).

Au fost prezenți foarte mulți sigheteni, mulți prieteni ai autorilor din tot Maramureșul dar și din Slatina (Ucraina) și Cluj. A fost o după amiază încărcată de poezie, într-o atmosferă plină de culoare, într-o locație plăcută oferită cu generozitate de Ileana și Cyril Vassiliev.

Marin Slujeru și Lucian Perța ne-au acaparat total, participanții la superbul eveniment cultural au fost foarte cuminți și-au ascultat absolut toate… cuvintele! Au „comentat” (moderați nediscriminatoriu de către coordonatorul Editurii „Valea Verde”, Ion Mariș) poetul Echim Vancea, prof. Doina Voina, prof. univ. dr. Nicolae Iuga, prof. dr. Ion Petrovai, prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu, prof. Marius Voinaghi, Vasile Ona-Jotu.

Cele două cărți au fost tipărite cu sprijinul sponsorilor Termo Confort SRL (Carmen și Costel Barbu), Adriana & Mihai Curmei și Adetrans SRL (Ioan Drimuș) și al Editurii „Valea Verde”.

Întregul eveniment îl puteți viziona – integral – în materialul audio – video al colegului nostru, dr. Sorin Markus!

                                   Brîndușa OANȚA – Salut, Sighet!

 

Autor, foto & video, Sorin MARKUS




Sighet – Album retro (XLIX)

Imobilul, azi

Vă prezentăm o altă clădire ce face parte din patrimoniul Sighetului și care „ascunde” o istorie interesantă. Impozanta clădire de pe actuala str. Alexandru Ivasiuc a aparținut unei bogate familii de evrei, iar după 1948 a funcționat drept închisoare de drept comun, dar și politică (o perioadă mai scurtă de timp a fost închisoare de tranzit pentru deținuții politici din raionul Sighet). Sighetenii care au locuit în zonă își amintesc de perioada în care, se pare că până în jurul anului 1962, erau duși deținuți în acel imobil și închiși la subsol. Un alt locuitor al zonei și-a amintit de o evadare care a avut loc prin anul 1956.

Intrarea în închisoare se făcea de pe actuala stradă Iuliu Maniu, imobilul avea la parter și încăperi ale administrației miliției și/sau securității.

Unele zvonuri dau sigură existența unor morminte secrete la subsol, unde au fost ascunse, după ce au fost ucise, victimele „anonime” ale acelor ani.

După 1962 imobilul a trecut în proprietate privată.

Mai multe detalii și despre acest valoros imobil cunoaște prof. Pal Robert Zolopcsuk, detalii pe care – sperăm! – le va dezvălui într-o viitoare carte despre clădirile pe care nu le-a cuprins în volumul „Sighetul Marmației”, pe care l-a publicat în anul 2012, la Editura „Valea Verde”.

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

                                                                                                                                                                       Salut, Sighet!




Lansare de cărți la Editura „Valea Verde” din Sighet

Editura “Valea Verde” din Sighet continuă să aducă în atenția cititorilor nume importante din lumea literară a Maramureșului. Doi foști absolvenți ai Liceului “Dragoș Vodă” (azi CNDV), Marin Slujeru și Lucian Perța vor fi prezenți la Galeria de Artă Vassiliev din Sighet pentru a ne vorbi – împreună cu invitați bine informați – despre cele două volume ce vor fi lansate: “Cum trecem cuminți” (M. Slujeru) și “Cuvinte cu alte cuvinte” (Lucian Perța).

Iubitorii poeziei și… parodiei sunt invitați sâmbătă, 01 februarie 2020, ora 12:00, la întâlnirea cu autorii celor două volume.

Salut, Sighet!




Ion Bledea, Cetățean de Onoare al Sighetului, fără sculptură în Sighet! (autor, ing. Gheorghe Iancu)

Luna trecută (07 septembrie 2019), a avut loc lansarea excelentului album aniversar, „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” (Editura „Valea Verde”), îngrijit de Ion Mariș, conținând fotografii ale celor mai valoroase și reprezentative lucrări artistice din ultima perioadă ale sculptorului în lemn, precum și texte biografice și de prezentare documentată cu descrieri admirative a activităților și operelor artistice ale sale.

Cu acel prilej au fost expuse și admirate în frumoasa grădină a artistului, numeroase sculpturi din lemn de esențe nobile – nuc, tei, paltin, stejar și altele – lucrate în stiluri artistice de artă tradițională, modernă și chiar ultramodernă cu teme și mesaje foarte variate, dar cu prioritate îndreptate către activitățile, atitudinile, preocupările omului, exprimate prin prelucrarea lemnului în formă de artă plastică de creație proprie.

Participarea mea la acel eveniment cultural-artistic alături de personalități, oameni de artă și cultură, membri ai familiei sculptorului, admiratori de frumos și alții, m-a bucurat mult, trezindu-mi amintiri și sentimente de admirație pentru sculptor și materialul sculptat – acest aur verde regenerator al Maramureșului și nu numai.

Bucuria și admirația față de acest sculptor în lemn al Nordului, se datorează și faptului că a fost remarcat și sprijinit pentru a-și exercita talentul și executa lucrări artistice la CPL, începând cu artizanate specifice zonei, dar cu tendințe și progres spre lucrări în stiluri moderne și ultramoderne, ajungând cu timpul să fie cunoscut, recunoscut și apreciat, admirat, atât în țară cât și în alte țări. Sculpturi în lemn de esențe nobile din Maramureș, au ajuns și în locuri și la personalități de vârf, de la patronate, instituții și chiar la conducători de state. Eu îl apreciez pe sculptorul Ion Bledea, ca pe un „Brâncuși al Maramureșului”. Sculpturile artistice din lemn transmit un mesaj mai viu decât cele din alte materiale neregenerabile.

Sculptorul Nordului Ion Bledea a participat și a câștigat premii la numeroase tabere și concursuri de talie internațională, unde a dus renumele și faima maramureșenilor și a Maramureșului, zonă geografică și istorică renumită în tradiții, obiceiuri și talente. În anul 1983, a apărut o carte-album intitulată „Maramureșul – Țară a lemnului”, autor Francisc Nistor, Cuvânt Înainte de acad. Mihai Pop.

Preocupările, hărnicia și talentul miilor de maramureșeni este exprimată și prin producerea și livrarea în țară și în lume a imense cantități și a nenumăratelor produse superioare prelucrate din lemn, inclusiv în perioada de tranziție la economia liberă, capitalistă, de către firmele de pe platforma industrială a fostului CPL., în timp ce combinatele similare care existau înainte de anul 1990 în țara noastră au dispărut, fapt de excepție, definit ca „Fenomen Sighet” al industriei lemnului din România. (Definire exprimată de ministrul industriei lemnului, I. R. – din primul guvern Roman, după 1989.)

Având în vedere ponderea, rolul și locul activităților de prelucrare a lemnului – acest aur verde al zonei – în produse materiale și exprimări artistice, cu preocupări chiar la nivelul Academiei Române, amplasarea unei sculpturi-monument din lemn, cu semnificația cuvenită – a sculptorului Ion Bledea, într-un loc de cinste și central al municipiului, ar înfrumuseța, îmbogăți, completa și actualiza imaginea locuitorilor și vizitatorilor privind urbanismul specific Sighetului.

ing. Gheorghe IANCU




Președinții Rotaract Sighet, într-un mănunchi de… proiecte!

Caut să citesc ceva. Nimic nou în biblioteca de acasă. Câteva recomandări de la tata, dar nu-mi prea surâde nimic. Ușor mofturoasă,  stau și cuget, iar apoi îmi pică în mână o cărțulie pe care nu am citit-o de când a fost publicată, din anul 2016: „La masă cu președinții”, scrisă de “nașul” nostru rotarian, Ion Mariș.

Din aceste interviuri de suflet, mi-a venit ideea să-mi scot și eu puțin în evidență prietenii din Clubul Rotaract Sighetu Marmației, prieteni care au avut mandate frumoase și productive.

Clubul Rotaract Sighet a fost chartat pe data de 04 mai 2012, iar președintele fondator pe mandatul 2012/2013 a fost Camelia Korut (Pesek), aceasta fiind acum membră a Clubului Rotary Sighet. Probabil cel mai frumos proiect din mandatul Cameliei a fost „Sighetenii au talent”, proiect ce a adus un plus de culoare și de dinamism comunității sighetene. De asemenea, tot pe perioada mandatului 2012/2013 „s-a născut” un proiect Rotaract de suflet prin intermediul căruia facem mulți copii fericiți și astăzi, în preajma sărbătorilor de iarnă, și anume „Moș Nicolae caută ajutoare”.

Dan Ofrim s fost următorul președinte al clubului, în mandatul 2013/2014. Ceva foarte important s-a întâmplat în timpul mandatului lui Dan… s-a constituit Clubul Interact Sighet (am fost și eu membru fondator… ce vremuri faine!). Deși Clubul Interact și-a primit Charta (înscrisul oficial) doar în mandatul următor, Dan și-a oferit timpul și bunăvoința pentru a contribui la formarea adolescenților interactieni.

Mandatul 2014/2015 a fost al lui Valeriu Vana, mandat în care interactienii și-au primit Charta. Valeriu a iubit familia Rotary și a fost dedicat în acțiunile sale, punând suflet și dragoste în formarea Clubului Interact, fiind un îndrumător valoros. Multe s-au mai întâmplat pe mandatul acesta, dar după mine, unul dintre cele mai frumoase proiecte a fost „SQS”- concurs districtual de discursuri pe o temă dată. SPEECHES, QUESTIONS & SAND, este format din trei etape plus etapa finală. Oricum, nu aș vrea să omit Conferința Districtuală de la Sighet din acel an… un real succes.

După multe proiecte frumoase, ne-a surprins plăcut mandatul 2015/2016 cu președintele Levente Pesek. Cred că în mandatul lui Levi, Clubul s-a descurcat foarte bine financiar având multe proiecte de fundraising și multe fonduri alocate cauzelor identificate. În acest mandat a avut loc prima ediție a mult îndrăgitului proiect „O cană de fericire”, proiect de care ne bucurăm în fiecare iarnă.

În luna iulie a anului 2016, a primit colanul de președinte Diana Apopi (Boje). Dianei i-au plăcut mult proiectele sociale și comunitare, iar tocmai de aceea și-a axat mandatul pe cazuri sociale. Îmi amintesc cu mare drag de activitățile la Centrul Școlar de Educație Incluzivă sau de proiectel „Haine pe ață”- proiect care promovează și reciclarea printr-o regulă simplă: adu-ți hainele vechi de acasă, întinde-le pe ață și ia ce crezi că ți-ar plăcea. Hainele ce au rămas au fost donate la o casă de tip familial.

Ionel Mârza a urmat la președenția clubului în mandatul 2017/2018. În acest mandat, clubul a găzduit o Conferință Regională și s-a implicat în proiectul districtual Romania Roundtrip (tineri din diferite țări, care doresc să cunoască România, prin intermediul cluburilor Rotaract din Districtul 2241). Cred că proiectul „Sprijin pentru educație” a fost reprezentativ pentru mandatul lui Ionel. A fost chiar ideea lui. Am organizat un târg de “vechituri” în centrul orașului, iar din banii strânși, am echipat ghiozdane pentru copiii din familiile defavorizate.

A urmat Flaviu Gyalog pe lista președinților rotaractieni, care a avut grija de bunul mers al activităților clubului în mandatul 2018/2019. Proiectul “meu” de suflet din mandatul lui Flaviu a fost „Jocurile copilăriei”. Cât de frumos poate să fie ca pentru o zi, adulții să fie copii și să se joace „Elastic”, „Tubermane”, „Flori, fete și băieți”, „Țurcă” sau „Șotron”?

Anul acesta, suntem mândri că ne reprezintă Florin Pralea care și-a transmis deja intențiile* pentru mandatul acesta și îi dorim succes în următoarele proiecte și activități! Noi începem cu forțe proaspete, peste câteva zile, iar până atunci ne bucurăm de soarele cu iz – încă – de… vacanță!

 

*Puteți reciti articolul despre planurile Rotaract Sighet folosind următorul link:
https://www.salutsighet.ro/clubul-rotaract-sighet-este-al-sighetenilor/?fbclid=IwAR3AoB_S1DWQis9kgNkwboH3pkweMjwW4nWxKlOEhwOY1JovPmsBnEVbf4U

 

Oana Maria MARIȘ
PR și Social Media Officer –  Rotaract Club Sighet

 




Sigheteanca Ileana Pisuc, la a doua carte!

După succesul avut cu primul volum, ”Doar cu Dumnezeu în lume. Ursitul”, publicat de Editura ”Valea Verde” în 2016, Ileana Pisuc revine în atenția cititorilor săi fideli cu un alt (și interesant) volum: ”De suflet, de dor și de… parodie” (Editura ”Valea Verde”, 2019, tipărit la Aska Grafika S. R. L.). Acest volum conține o selecție de texte și de poezii-parodii, o parte publicate pe site-ul www.salutsighet.ro, care se focalizează în special pe experiențele personale.

Lansarea cărții va avea loc miercuri, 28 august 2019, de la orele 15.00, la Sala Radio Sighet, str. Plevnei, nr. 8.

După lansare, autoarea va părăsi Sighetul și România, urmând a se stabili (definitiv?!) în S. U. A.

Sunt invitați și așteptați toți prietenii și… nu numai :), la întâlnirea cu Ileana Pisuc!

Salut, Sighet!




Antonia și „slujitorii”… Templului de Adamant!

În Sighetul nostrum, la Galeria de Artă Vassiliev, a avut loc în seara învăpăiată de 12 August 2019 lansarea volumului trilingv de poezie al Antoniei Luiza Dubovici (n. Zavalic, căsătorită în S:U.A.) – „Templul de adamant”. Moderatorul întâlnirii a fost prof. Brîndușa Oanță.

Cartea a apărut la Editura „Valea Verde” din Sighet, în limbile română, engleză, ucrainiană, tipărită la Aska Grafika. Au salutat apariţia ei: Ion Mariş – mesaj, Echim Vancea – mesaj, Ion Dubovici (prof. univ, traducătorul cărţii în ucrainiană), subsemnatul, Lavinia Grijac (designerul și ilustratoarea cărţii), Gheorghe Mihai Bârlea, Doina R. Anton. Au cântat: Ileana Matus (o priceasnă închinată Sf. Marii) şi Gh. Şteţca, însoţit de eleva Narcisa Negrea – folk.

Momentul culminant al serii a fost, de asemenea, un „triptic”: cuvântul lui Ivan Dubovici, soţul Antoniei (cum a realizat că poezia este o menire pentru doamna lui); autoprezentarea cărţii de către autoare (despre poezie ca un templu de adamant, loc geometric al sufletului nostru, al liniştii în credinţă şi speranţă); un recitativ în română, ucrainiană şi engleză susţinut de Antonia şi minunaţii ei verişori americani….

Să scrii înainte, Antonia, wherever you are!

Marin Slujeru

***

2019 este ”Anul Cărții” în România și face parte din proiectul ”Pactul pentru carte”. Pentru a fi citite cărțile trebuie scrise, trebuie publicate, trebuie făcute cunoscute publicului. Astăzi, ne aflăm aici pentru a vizita ”Templul de adamant” al Antoniei Luiza Dubovici, conduși prin lumea de nestemate chiar de autoare. Iată că, la Sighet, nu doar se citește, ci se și scrie carte, și, mai ales, avem plăcerea să vă facem scrierea cunoscută, vouă, cititorilor.

Brîndușa Oanță

 ***

Antonia a revenit acasă pentru a „răspândi”, a disemina în lumea largă poezia, de aici, de la obîrșie. Antonia a vorbit în dulcea limbă română dar, ecuația globalizată a poeziei  include azi Ucraina și SUA. Lumea poate fi bună, frumoasă, sustenabilă dacă, folosind „device-uri” adecvate – așa cum face Antonia – ne vom apropia și integra toți în… cultură, în artă.

Antonia Luiza Dubovici (Zavalic) ne propune să „zăbovim” într-un Templu de Adamant, să parcurgem un pod, o autostradă virtuală, artistică, pentru a fi mai… umani.

Acest proiect poetic trilingv, gândit alături de Editura “Valea Verde” este “demonstrația” Antoniei pentru sceptici, pentru cei care n-au descoperit – încă! – sensul acestui mileniu.

Succes Antonia și… la cât mai multe proiecte și alături de sigheteni! Știu, cred, Antonia, că vei cuceri Lumea Nouă și vei învinge toate obstacolele cu și prin Poezie!

Ion Mariș

***

Poemele volumului Templul de adamant (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019) redau un zbucium interior al unui suflet sensibil în căutarea adevărurilor esenţiale ale existenţei, pendulând între real şi visare, cu trăiri „mistice” şi momente de extaz. Versurile au dimensiune metafizică chiar dacă, sau poate chiar de aceea, în plan liric se confruntă cu o… „captivitate” temporară a prezentului, o îmbinare fericită între cerebral şi emoţional, ceea ce din punct de vedere estetic dă bine, având o doză de inedit.

Dăruită cu o autentică sensibilitate poeta Antonia Luiza Zavalic-Dubovici scrie o poezie intelectuală, în consens cu generaţia sa. Respectând „regulile” versificaţiei moderne, poetă de elevată vigoare expresivă, ne propune în acest volum o lirică care stă sub „pecetea” modernităţii, cu un verb intens metaforizat, rostit fără ostentaţie, cu mare putere de seducţie.

Fiind „femeia/ cea mai răpită din anotimpul ei”, Antonia Luiza Zavalic-Dubovici ”zidește” o carte, „Templul de Adamant”,  „concepută” sub  semnul  hotărârii, a neclintirii ferme spre a ne arăta cum se „vede” pe sine și lumea în care trăiește. O asumare a vieții între constrângeri și frumusețe, între limitare și libertatea pe care ți-o dau spiritul, credința, voința de a trece peste faptul că  „Afară lumina pălește și păsările se prăbușesc peste/ sufletul meu/ ca o mână caldă dezvelind stele.” Dar cititorul trebuie să aștepte un timp în afara zidurilor „templului” până la apusul soarelui, ca să vină noaptea să poată „intra”. Poeta îl va lăsa să intre doar pe cel plecat cândva și care acum se întoarce „să ne aducă aminte că tot ceea ce iubim/ ne vindecă de moarte ca o tandrețe/ sfântă”. Dintre „toți călătorii pe pământul uitării” numai unu este așteptat în templu, și că odată intrat acestuia i se vor spăla picioarele de colbul drumului și trupul de lacrimi „până nu mai rămâne nimic de plâns” pentru că „s-a plătit totul/ și lumea își învață moartea pe de rost.” Dar și acesta este sfătuit: „nu te lipi de inimi/ s-ar putea să cazi în lacrima/ visului tău”și că și acesta abia în dimineața următoare va avea acces la regăsirea de sine, la pacea pe care ți-o dă „o mână caldă dezvelind stele” iar noi, ceilalți, trebuie să înțelegem că „suntem ușori și mici/ viața ne intră în vene ca o foame stranie” și că „dacă ai iubit cândva ai știut că există singurătate/ și în tine însuți/ și între tine și celălalt”.

Dacă există o poezie pentru critici și o alta pentru cititori Antonia Luiza Zavalic-Dubovici reușește să le situeze pe același raft, punerea de acord realizându-se fără sincope, aidoma unei rugăciuni așezată în coordonatele liricii moderne, devenite indicii ale modernității poeziei sale.

Și totuși poeta este, în acest volum, departe de a fi „femeia/ cea mai răpită din anotimpul ei”, discursul său liric este departe, chiar foarte departe, de a fi „vorbăreț”, poemele volumului fiind popasuri contemplative care ”obligă” cititorul, căruia i s-a permis intrarea în templu, la o smerită și gravă meditație în multe momente.

Poeta își „supravează” foarte atentă poemele, în așa fel încât sub unele familiarități ale adresării se ascunde de fapt un spectacol liric de un deloc ușor proces de natură himerică. Este în aceste poeme și o stare elegiacă, dar și o revoltă căreia poeta i-a pus surdină în unele momente de discretă „religiozitate”

 Echim Vancea

 

***

Premiile literare obţinute, publicarea ei la editura “Grinta” şI “Valea Verde”, cu trei volume de poezie (“Fluturi şi praf”, “Despre Înfrângerea Definitivă a Întunericului”, “Templul de adamant”), prezenţa în publicaţii şi antologii literare, comentariile de întâmpinare şi interpretările critice pe care le suscită, statutul privilegiat pe care i-l acordă site-ul de poezie agonia.net, încă de la primele colaborări, blogul personal – toate dovedesc faptul că avem în persoana Antoniei Luiza Dubovici (n. Zavalic) o poetesă aleasă.

Poemele Antoniei au gravitate, altitudine, demnitate. Ea reuşeşte cultivarea limbii române literare fără greş, în toată claritatea ei, “îngreunând” cuvintele de înţeles nu prin atât prin modelarea lor, cât prin frazarea şi configuraţia textului poetic, întotdeauna perfect rotunjit. Îndrăzneşte, asemenea marilor poete, abordarea şi asumarea fără rest a unor teritorii sufleteşti extreme, intime, năzuind să întocmească “o hartă pentru constelația lăuntricului”, convertind dramatismul şi tragismul „lăuntriciilor” în temeiuri ale iubirii.

Antonia este parte a generaţiei ei poetice – absolutistă, cvasimistică, sofisticată. Altminteri, analitică, pătrunzătoare, empatică.

Ea spune că acest templu poetic se vrea un loc al liniştii, reculegerii şi credinţei, în vălmăşagul zilelor ce le trăim. Mie mi se pare că miezul incandescent al acestui al treilea volum de poezie dăruit nouă de Antonia Luiza este format din poemele de dragoste: poeme mistice şi de anatomie a misticii iubirii; poeme de autodivulgare, mărturisire şi predare necondiţionată, smerită (marca marii poezii feminine); poeme grele de confesiune fierbinte, cuvânt cu cuvânt; poeme de dragoste în zbor; poeme de comuniune cu cosmosul şi cu neantul; poeme cvasisentenţioase, de dragoste şi filosofare; premonitorii; de dragoste-psalm; de studiu demonic, necruţător al vietăţii îndrăgostite; poeme ale tensiunii între intensitatea iubirii şi aceea a pierderii, despărţirii, morţii…

Marin Slujeru

***

În după-amiaza zilei de 12.08.2019, am participat la un act de cultură puțin atipic.

Locația unde a avut loc evenimentul a oferit o atmosferă plăcută, este vorba de salonul de la Galeria Vassiliev.

Despre ce act de cultură este vorba? Tânăra poetă Antonia Luiza Zavalic-Dubovici și-a lansat ultimul volum de versuri, intitulat ”Templul de Adamant”. Interesant este că volumul este trilingv – română, ucraineană și engleză. Deliciul evenimentului l-au făcut verișorii “americani” ai poetei care au citit poezii în ucraineană și engleză, în română citind autoarea.

O rețin pe Antonia de când și-a lansat la Sala Radio primul volum de versuri. Timidă, cu mult bun simț, arăta ca un fir de trestie – acum are același bun simț, dar este mai curajoasă și mai expresivă, mai împlinită.

Au fost niște momente de reală plăcere artistică, moderatoarea evenimentului asigurând o fluență adecvată…. poeziei .

Bravo, Antonia, te așteptăm cu un nou volum, după ce vei deveni mămică!

Eva Oanță

***

Am început “Templul de Adamant”, în urmă cu mai bine de patru ani și la fel ca în cazul primelor două volume de poezie pe care le-am publicat (“Despre fluturi și praf” și „Despre înfrângerea definitivă a întunericului”) n-a fost un proiect despre ambiție sau despre a ieși în față, ci despre smerenie și răbdare, în urma cărora mi s-au alăturat oameni deosebiți, oameni dragi sufletului meu, cărora le mulțumesc mai sus de stele, este vorba despre: editorul Ion Mariș, poetul Marin Slujeru, poetul Echim Vancea, traducătorii și lectorii de carte: Ion Dubovici, Olena Luțisin, Smaranda Cioban, Victor Cioban, Ian Macilwain, Brîndușa Oanță, graficianul de carte: Lavinia Grijac, doamna Ileana Vassiliev; un grup de oameni minunați, înzestrați și iubitori de frumos, tot aici ar fi făcut parte și regretatul nostru Johnny Popescu, cel care s-a oferit voluntar în traducerea cărții în lb. Engleză, cred că ar fi fericit să vadă acest volum și cred că undeva de sus ne-a ajutat să cucerim fiecare obstacol.

Vedeți, a scrie o carte, nu se termină o dată ce dai save și print, sau când iese proaspăt din tipar, ci se continuă cu mult după această etapă, întâi ajunge în mâna cititorului, apoi în mintea lui, apoi în inima lui, și mai departe este un mister, unde ajung cuvintele. Ele sunt ca semințele purtate de vânt și lăsate să rodească în ținuturi nebănuite de autor.

Drumul lor rămâne o călătorie și o destinație care anticipează un destin pe care noi scriitorii nu-l putem întrezări, fiindcă noi nu suntem decât vasul cuvintelor, noi suntem pământul și cerul lor deopotrivă iar asumarea harului înseamnă a-L primi pe Dumnezeu, în mod absolut și complet. Iar cu cât Dumnezeu luminează mai puternic în inima noastră cu atât mai luminoase ne vor fi și cuvintele.

Sper ca acest volum să fie pentru cititorii mei, o călăuză, o hartă pentru constelația lăuntricului în momente când ți-ai dori un loc al tău, nu din făcut din ziduri, ci din liniște, unde să poți veni de câte ori obosești, de câte ori ai vrea să-ți tragi răsuflarea, înainte de a o lua de la capăt. Un loc mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu.

Dacă aș avea nevoie de o biserică lăuntrică aceasta ar fi ‘Templul meu de Adamant’, un templu al sufletului, o casă indistructibilă, clădită din cuvinte și cărămizi stelare.

TEMPULUL de Adamant este metafora poeziei, a refugiului. Un loc exclusiv non-fizic, care există mai presus de orice nuanțe tactile. Un loc al credinței, un loc de întâlnire, de rugăciune, de meditație. Un loc unde gândurile pot fi atinse întru misterul lucidității și al visării. Un loc de smerenie, de căutare, de reculegere, de rămas bun, de intuire a vieții. Un loc tainic, adânc, misterios, unde inimile sunt dezvelite stelelor.

Cred că dacă ne-am da timp să ascultăm glasul cerului dinlăuntru, nu doar că vom găsi limbajul poetic din care am fost creați ci ne vom întoarce în punctul 0, călătorind în noi înșine, netulburați de griji și frământări inutile.

Poezia începe prin ascultare. La fel și rugăciunea. În poezie la fel ca și-n rugăciune, simți preaînaltul. Găsești tărie în slăbiciune, chiar și-n cele mai comune trăiri și-n acest fel te depășești.

Asculți și devii. Te îndepărtezi de impurități, căci sufletul tănjește după hrană vie. Și ce poate fi mai viu decât cuvântul? Substanța din care s-a creat totul.

Această carte este mai mult decât se vede, mai mult decât coperta, paginile, literele așezate într-un algoritm descifrabil în nuanțe și trăiri unice și irepetabile, dincolo de mesaj, este o prelungire a sufletului, o extensie a sa, o parte din cel ce s-a scris, atât de viu și nesupus morții pământești.

Când omul ajunge pe culmile sufletului său atingându-și Everestul lăuntric, a câștigat totul. Aceasta este în vizunea mea, miza vieții noastre, iar poezia este un exercițiu de alpinism interior, alături de meditație și de rugăciune.

Poezia, cuvintele devin hrana omului pe timp de criză: în detenție, lagăre și închisori, oamenii au supraviețuit celor mai crunte și nedrepte pedepse, descoperindu-și resursele interioare infinite. Astăzi, omul suferă de o criză de profunzime, adesea nediagnosticată și neconștientizată, trupul este pus pe piedestal, supraalimentat,  supraîngrijit, iar între timp nevăzutul din noi se revoltă. Poezia vine să înlăture praful, mizeria, zgomotul care ne înconjoară, ea este puntea pe care pășind putem să ajungem la cea mai bună versiune a noastră, cea reală, cea sinceră.

Prin poezie poți măsura magnitudinea vieții interioare, ea este ca un instrument fidel al invizibilului care ne locuiește.

Din păcate lumii de astăzi nu-i mai este foame și sete de adâncime, nu mai caută împliniri care să îi ofere hrana lăuntrică, majoritatea oamenilor se opresc la nevoi de bază, superficiale care împlinesc doar ființa de suprafață, aceasta este drama lumii contemporane, să uiți cum e să fii viu în mod deplin, unii se mulțumesc să fie vii pe sfert, pe jumătate; dar a fi om înseamnă a-ți explora nu doar vârfurile ci mai ales rădăcinile.

Nu cred că aș fi putut găsi vreodată ceva mai prețios și mai luminos pe această lume, decât oaza liniștii netulburate, o ascensiune lăuntrică văzută ca o reflexie a luminii. Suntem o fărâmă a timpului infinit, a unui Dumnezeu infinit, și dacă percepem această infinitate care ne locuiește, am făcut deja primul pas pe drumul autodepărșirii.

Eu cred că Poezia înseamnă dragoste plus cuvânt și sper să vă fi transmis și vouă tuturor iubitorilor de frumos, acest neprețuit dar al cuvintelor – diamante extrase din cerul nostru lăuntric. 

Antonia Dubovici
(12.8.2019)




Un sighetean, premiat de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR)!

Gala premiilor UZPR – Centenar – 2018!

UZPR a sărbătorit în acest an centenarul existenței sale. În 11 ianuarie a fost dezvelită o placă memorială montată pe frontispiciul clădirii (str. C-tin Mille nr.4) în care a fost semnat, în 11 ianuarie 1919, actul de constituire al Uniunii. Au urmat, în timp, o serie de alte activități, în București și în țară, fiindcă, „pentru a putea privi înainte … UZPR se adaptează, se reinventează, bate în ritmul contemporaneității și al oamenilor în slujba cărora s-a pus” (D. D. Glăvan, președintele UZPR).

Și, fiindcă în anul trecut conducerea uniunii a lansat în cinstea Centenarului Unirii concursul „Tot ce-i românesc nu piere!”, în care s-au înscris aproape 100 de concurenți, și juriul și-a încheiat treaba, în 19 iunie a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor. Gazdă primitoare a fost postul public de televiziune, Studioul II, iar moderator: Mihai Constantinescu. (După ce va trece prin prelucrarea de specialitate, înregistrarea făcută va fi difuzată pe TVR, începând cu data de 6 iulie.)

Organizarea foarte bună (felicitări celor implicați!) a făcut ca studioul să fie plin cu invitați de marcă: ambasadori, academicieni, ziariști din presa scrisă și on line, din radio și televiziune, reprezentanți ai filialelor UZPR din toată țara. După cuvântul, scurt și concis, al președintelui, Doru Dinu Glăvan, timp de aproape patru ore, s-au rostit „laudatio” despre premiați și lucrările lor, reprezentând: presa scrisă, on line, reviste, producții radio, producții tv., carte de publicistică, premiul pentru întreaga activitate, s-au înmânat trofee și diplome… o formație muzicală de bună calitate – cu mențiune specială pentru un invitat special, Sergiu Cioiu – au contribuit simțitor la reușita evenimentului.

Premiul pentru „Carte de publicistică” a fost atribuit lui Ioan Ardelean-Pruncu pentru cartea: „Maramureșul ziare și ziariști. De la începuturi până în 1945”, apărută în 2018 la Editura „Valea Verde” din Sighetul Marmației.

Redacția “Salut, Sighet” îl felicită pe colaboratorul site-ului, prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu; redăm Laudatio-ul prin care a fost prezentat câștigătorul prestigiosului premiu pentru „Carte de publicistică”.

Laudatio

De puține ori, la vârsta senioriatului, evenimentele te mai surprind. Iată că am trăit o puternică emoție când am pătruns în fondul lucrării pe care astăzi UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA o evidențiază cu un important premiu .

Autorul, Ioan Ardeleanu-Pruncu, s-a angajat la o muncă de galere când și-a propus să aducă spre cititor o enciclopedie, un tom numit cu un titlu modest dar clar ,,Maramureșul. ZIARE ȘI ZIARIȘTI de la începuturi până în 1945.” Un efort de cercetare dus pe mulți ani, acoperă aproape un secol – de la prima publicație jurnalistică din Maramureș,din 1865, până la momentele tumultoase , dramatice și încă puțin cunoscute din anii de început ai eliberării, devenită de fapt ocupație sovietică.
Păstrarea și Devenirea Țării Maramureșului sunt prezentate într-o prefață semnată de Ioan Aurel Pop – omul de știință care a dat monumentala Istorie aTransilvaniei și se află în fruntea Academiei Române. În acest cadru de înalt profesionalism jalonat din startul volumului, descoperim o metodă de abordare dusă consecvent pe tot parcursul volumului de peste 600 de pagini. Istoria Maramureșului este prezentată prin angajarea în marea cauză națională a unor publicații locale susținute de oamenii de cultură – colaboratori, fondatori sau ziariști.

Ioan Ardeleanu – Pruncu aduce la lumină cu forța evocării excelent documentate mari fapte de patriotism și angajare până la sacrificiu a personajelor care au servit cauza națională prin cuvântul scris românește în vatra maramureșeană. Figuri tragice, care după MARELE ACT de la 1 decembrie 1918 trăiesc drama Dictatului de la Viena.

Ion Bilțiu-Dăncuș, condamnat la moarte de două ori în 1918 și 1944 de austro-ungari și apoi de hortyști nu scapă de furia rușilor pentru că s-a opus alipirii Maramureșului la Ucraina Sovietică în 1945.

Cu interes descoperim din volumul astăzi premiat că una din personalitățile televiziunii române-Tudor Vornicu, este nepotul unui mare intelectual patriot – Gheorghe Vornicu, profesor și ziarist, fondator al Muzeului etnografic al Maramureșului din Sighetul Marmației.

Autorul volumului pe care am onoarea să-l prezint dv, un om de cultură profund dedicat Maramurșului, este și un ziarist cu un cuvânt mereu prezent în actualitatea vremurilor și locurilor. Alegerea UZPR MERITĂ ȘI EA, ÎN SINE, UN PREMIU.

Dan Constantin,
senior editor Jurnalul, cotidian național
19 iunie 2019, București




Paști în Maramureș cu… prefecți de Maramureș!

“Paști în Maramureș” (ediția a VI-a, 30.04.2019) a debutat la Muzeul Satului din Sighet cu frumoase melodii populare interpretate de grupuri de copii și ansambluri de adulți, reprezentând câteva dintre satele Maramureșului.

Primul eveniment din programul zilei a fost lansarea volumului “Prefecții Maramureșului (1919 – 2019)”, apărut la Editura ”Valea Verde”,  scris de Klara Guseth (șefa Serviciului Județean Maramureș a Arhivelor Naționale) și Vasile Moldovan (actualul prefect al Maramureșului), precedat de un scurt serviciu religios. La această primă activitate au fost prezenți, pe lângă primarul Sighetului, Horia Scubli, și numeroși invitați din județ dar și din țară.

Două grupuri folclorice, unul de copii din Oncești (Ansambalul Cetățuia) și celălalt din Rona de Sus au reușit, în jurul orelor 13:00 să alunge stropii de ploaie și să ofere un prolog muzical deosebit de gustat de public.

Salut, Sighet!




Sighet: Zboruri peste Valea Verde (expoziție de pictură)

Asociația Valea Verde & Radio România Sighet

vă invită la… ZBORURI PESTE VALEA VERDE”, expoziție de pictură a artistului

OCTAV POSTOLACHE!

Vernisajul va avea loc Marți, 30 aprilie 2019, ora 15:00, Sala Radio România Sighet (str. Plevnei, nr. 8).

Parteneri media: ”Salut, Sighet!”, Radio România Sighet, Maramedia, Sighet-online, Sighet 247, Graiul Maramureșului.

OCTAV POSTOLACHE s-a născut în comuna Mălini, județul Suceava (locul unde s-a născut și poetul Nicoae Labiș) la data de 06 noiembrie 1939. După absolvirea Facultății de Arte Plastice din Iași în anul 1965 a fost repartizat la Vișeul de Sus, profesor de desen, acolo unde a predat la câteva școli, pe parcursul a 10 ani.

Pe traseul pictorului Octav Postolache a urmat…. Sighetu Marmației. La Sighet și-a început activitatea la Muzeul Maramureșului, fiind o perioadă de trei ani conservator, după care, până în anul retragerii din activitate (2000) a fost implicat doar în cultura sigheteană, director la Clubul Cooperației Meșteșugărești și la Casa de Cultură.

În anul 2000 părăsește Sighetul și se stabilește într-o zonă izolată și pitorească din… Delta Dunării.

A avut numeroase expoziții în țară, Sighet, Vișeu de Sus, Seini, Sulina, Tulcea dar și în… SUA.

Salut, Sighet!