În Sighetul nostrum, la Galeria de Artă Vassiliev, a avut loc în seara învăpăiată de 12 August 2019 lansarea volumului trilingv de poezie al Antoniei Luiza Dubovici (n. Zavalic, căsătorită în S:U.A.) – „Templul de adamant”. Moderatorul întâlnirii a fost prof. Brîndușa Oanță.

Cartea a apărut la Editura „Valea Verde” din Sighet, în limbile română, engleză, ucrainiană, tipărită la Aska Grafika. Au salutat apariţia ei: Ion Mariş – mesaj, Echim Vancea – mesaj, Ion Dubovici (prof. univ, traducătorul cărţii în ucrainiană), subsemnatul, Lavinia Grijac (designerul și ilustratoarea cărţii), Gheorghe Mihai Bârlea, Doina R. Anton. Au cântat: Ileana Matus (o priceasnă închinată Sf. Marii) şi Gh. Şteţca, însoţit de eleva Narcisa Negrea – folk.

Momentul culminant al serii a fost, de asemenea, un „triptic”: cuvântul lui Ivan Dubovici, soţul Antoniei (cum a realizat că poezia este o menire pentru doamna lui); autoprezentarea cărţii de către autoare (despre poezie ca un templu de adamant, loc geometric al sufletului nostru, al liniştii în credinţă şi speranţă); un recitativ în română, ucrainiană şi engleză susţinut de Antonia şi minunaţii ei verişori americani….

Să scrii înainte, Antonia, wherever you are!…

Marin Slujeru

***

2019 este ”Anul Cărții” în România și face parte din proiectul ”Pactul pentru carte”. Pentru a fi citite cărțile trebuie scrise, trebuie publicate, trebuie făcute cunoscute publicului. Astăzi, ne aflăm aici pentru a vizita ”Templul de adamant” al Antoniei Luiza Dubovici, conduși prin lumea de nestemate chiar de autoare. Iată că, la Sighet, nu doar se citește, ci se și scrie carte, și, mai ales, avem plăcerea să vă facem scrierea cunoscută, vouă, cititorilor.

Brîndușa Oanță

 ***

Antonia a revenit acasă pentru a „răspândi”, a disemina în lumea largă poezia, de aici, de la obîrșie. Antonia a vorbit în dulcea limbă română dar, ecuația globalizată a poeziei  include azi Ucraina și SUA. Lumea poate fi bună, frumoasă, sustenabilă dacă, folosind „device-uri” adecvate – așa cum face Antonia – ne vom apropia și integra toți în… cultură, în artă.

Antonia Luiza Dubovici (Zavalic) ne propune să „zăbovim” într-un Templu de Adamant, să parcurgem un pod, o autostradă virtuală, artistică, pentru a fi mai… umani.

Acest proiect poetic trilingv, gândit alături de Editura “Valea Verde” este “demonstrația” Antoniei pentru sceptici, pentru cei care n-au descoperit – încă! – sensul acestui mileniu.

Succes Antonia și… la cât mai multe proiecte și alături de sigheteni! Știu, cred, Antonia, că vei cuceri Lumea Nouă și vei învinge toate obstacolele cu și prin Poezie!

Ion Mariș

***

Poemele volumului Templul de adamant (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019) redau un zbucium interior al unui suflet sensibil în căutarea adevărurilor esenţiale ale existenţei, pendulând între real şi visare, cu trăiri „mistice” şi momente de extaz. Versurile au dimensiune metafizică chiar dacă, sau poate chiar de aceea, în plan liric se confruntă cu o… „captivitate” temporară a prezentului, o îmbinare fericită între cerebral şi emoţional, ceea ce din punct de vedere estetic dă bine, având o doză de inedit.

Dăruită cu o autentică sensibilitate poeta Antonia Luiza Zavalic-Dubovici scrie o poezie intelectuală, în consens cu generaţia sa. Respectând „regulile” versificaţiei moderne, poetă de elevată vigoare expresivă, ne propune în acest volum o lirică care stă sub „pecetea” modernităţii, cu un verb intens metaforizat, rostit fără ostentaţie, cu mare putere de seducţie.

Fiind „femeia/ cea mai răpită din anotimpul ei”, Antonia Luiza Zavalic-Dubovici ”zidește” o carte, „Templul de Adamant”,  „concepută” sub  semnul  hotărârii, a neclintirii ferme spre a ne arăta cum se „vede” pe sine și lumea în care trăiește. O asumare a vieții între constrângeri și frumusețe, între limitare și libertatea pe care ți-o dau spiritul, credința, voința de a trece peste faptul că  „Afară lumina pălește și păsările se prăbușesc peste/ sufletul meu/ ca o mână caldă dezvelind stele.” Dar cititorul trebuie să aștepte un timp în afara zidurilor „templului” până la apusul soarelui, ca să vină noaptea să poată „intra”. Poeta îl va lăsa să intre doar pe cel plecat cândva și care acum se întoarce „să ne aducă aminte că tot ceea ce iubim/ ne vindecă de moarte ca o tandrețe/ sfântă”. Dintre „toți călătorii pe pământul uitării” numai unu este așteptat în templu, și că odată intrat acestuia i se vor spăla picioarele de colbul drumului și trupul de lacrimi „până nu mai rămâne nimic de plâns” pentru că „s-a plătit totul/ și lumea își învață moartea pe de rost.” Dar și acesta este sfătuit: „nu te lipi de inimi/ s-ar putea să cazi în lacrima/ visului tău”și că și acesta abia în dimineața următoare va avea acces la regăsirea de sine, la pacea pe care ți-o dă „o mână caldă dezvelind stele” iar noi, ceilalți, trebuie să înțelegem că „suntem ușori și mici/ viața ne intră în vene ca o foame stranie” și că „dacă ai iubit cândva ai știut că există singurătate/ și în tine însuți/ și între tine și celălalt”.

Dacă există o poezie pentru critici și o alta pentru cititori Antonia Luiza Zavalic-Dubovici reușește să le situeze pe același raft, punerea de acord realizându-se fără sincope, aidoma unei rugăciuni așezată în coordonatele liricii moderne, devenite indicii ale modernității poeziei sale.

Și totuși poeta este, în acest volum, departe de a fi „femeia/ cea mai răpită din anotimpul ei”, discursul său liric este departe, chiar foarte departe, de a fi „vorbăreț”, poemele volumului fiind popasuri contemplative care ”obligă” cititorul, căruia i s-a permis intrarea în templu, la o smerită și gravă meditație în multe momente.

Poeta își „supravează” foarte atentă poemele, în așa fel încât sub unele familiarități ale adresării se ascunde de fapt un spectacol liric de un deloc ușor proces de natură himerică. Este în aceste poeme și o stare elegiacă, dar și o revoltă căreia poeta i-a pus surdină în unele momente de discretă „religiozitate”

 Echim Vancea

***

Premiile literare obţinute, publicarea ei la editura “Grinta” şI “Valea Verde”, cu trei volume de poezie (“Fluturi şi praf”, “Despre Înfrângerea Definitivă a Întunericului”, “Templul de adamant”), prezenţa în publicaţii şi antologii literare, comentariile de întâmpinare şi interpretările critice pe care le suscită, statutul privilegiat pe care i-l acordă site-ul de poezie agonia.net, încă de la primele colaborări, blogul personal – toate dovedesc faptul că avem în persoana Antoniei Luiza Dubovici (n. Zavalic) o poetesă aleasă.

Poemele Antoniei au gravitate, altitudine, demnitate. Ea reuşeşte cultivarea limbii române literare fără greş, în toată claritatea ei, “îngreunând” cuvintele de înţeles nu prin atât prin modelarea lor, cât prin frazarea şi configuraţia textului poetic, întotdeauna perfect rotunjit. Îndrăzneşte, asemenea marilor poete, abordarea şi asumarea fără rest a unor teritorii sufleteşti extreme, intime, năzuind să întocmească “o hartă pentru constelația lăuntricului”, convertind dramatismul şi tragismul „lăuntriciilor” în temeiuri ale iubirii.

Antonia este parte a generaţiei ei poetice – absolutistă, cvasimistică, sofisticată. Altminteri, analitică, pătrunzătoare, empatică.

Ea spune că acest templu poetic se vrea un loc al liniştii, reculegerii şi credinţei, în vălmăşagul zilelor ce le trăim. Mie mi se pare că miezul incandescent al acestui al treilea volum de poezie dăruit nouă de Antonia Luiza este format din poemele de dragoste: poeme mistice şi de anatomie a misticii iubirii; poeme de autodivulgare, mărturisire şi predare necondiţionată, smerită (marca marii poezii feminine); poeme grele de confesiune fierbinte, cuvânt cu cuvânt; poeme de dragoste în zbor; poeme de comuniune cu cosmosul şi cu neantul; poeme cvasisentenţioase, de dragoste şi filosofare; premonitorii; de dragoste-psalm; de studiu demonic, necruţător al vietăţii îndrăgostite; poeme ale tensiunii între intensitatea iubirii şi aceea a pierderii, despărţirii, morţii…

Marin Slujeru

***

În după-amiaza zilei de 12.08.2019, am participat la un act de cultură puțin atipic.

Locația unde a avut loc evenimentul a oferit o atmosferă plăcută, este vorba de salonul de la Galeria Vassiliev.

Despre ce act de cultură este vorba? Tânăra poetă Antonia Luiza Zavalic-Dubovici și-a lansat ultimul volum de versuri, intitulat ”Templul de Adamant”. Interesant este că volumul este trilingv – română, ucraineană și engleză. Deliciul evenimentului l-au făcut verișorii “americani” ai poetei care au citit poezii în ucraineană și engleză, în română citind autoarea.

O rețin pe Antonia de când și-a lansat la Sala Radio primul volum de versuri. Timidă, cu mult bun simț, arăta ca un fir de trestie – acum are același bun simț, dar este mai curajoasă și mai expresivă, mai împlinită.

Au fost niște momente de reală plăcere artistică, moderatoarea evenimentului asigurând o fluență adecvată…. poeziei .

Bravo, Antonia, te așteptăm cu un nou volum, după ce vei deveni mămică!

Eva Oanță

***

Am început “Templul de Adamant”, în urmă cu mai bine de patru ani și la fel ca în cazul primelor două volume de poezie pe care le-am publicat (“Despre fluturi și praf” și „Despre înfrângerea definitivă a întunericului”) n-a fost un proiect despre ambiție sau despre a ieși în față, ci despre smerenie și răbdare, în urma cărora mi s-au alăturat oameni deosebiți, oameni dragi sufletului meu, cărora le mulțumesc mai sus de stele, este vorba despre: editorul Ion Mariș, poetul Marin Slujeru, poetul Echim Vancea, traducătorii și lectorii de carte: Ion Dubovici, Olena Luțisin, Smaranda Cioban, Victor Cioban, Ian Macilwain, Brîndușa Oanță, graficianul de carte: Lavinia Grijac, doamna Ileana Vassiliev; un grup de oameni minunați, înzestrați și iubitori de frumos, tot aici ar fi făcut parte și regretatul nostru Johnny Popescu, cel care s-a oferit voluntar în traducerea cărții în lb. Engleză, cred că ar fi fericit să vadă acest volum și cred că undeva de sus ne-a ajutat să cucerim fiecare obstacol.

Vedeți, a scrie o carte, nu se termină o dată ce dai save și print, sau când iese proaspăt din tipar, ci se continuă cu mult după această etapă, întâi ajunge în mâna cititorului, apoi în mintea lui, apoi în inima lui, și mai departe este un mister, unde ajung cuvintele. Ele sunt ca semințele purtate de vânt și lăsate să rodească în ținuturi nebănuite de autor.

Drumul lor rămâne o călătorie și o destinație care anticipează un destin pe care noi scriitorii nu-l putem întrezări, fiindcă noi nu suntem decât vasul cuvintelor, noi suntem pământul și cerul lor deopotrivă iar asumarea harului înseamnă a-L primi pe Dumnezeu, în mod absolut și complet. Iar cu cât Dumnezeu luminează mai puternic în inima noastră cu atât mai luminoase ne vor fi și cuvintele.

Sper ca acest volum să fie pentru cititorii mei, o călăuză, o hartă pentru constelația lăuntricului în momente când ți-ai dori un loc al tău, nu din făcut din ziduri, ci din liniște, unde să poți veni de câte ori obosești, de câte ori ai vrea să-ți tragi răsuflarea, înainte de a o lua de la capăt. Un loc mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu.

Dacă aș avea nevoie de o biserică lăuntrică aceasta ar fi ‘Templul meu de Adamant’, un templu al sufletului, o casă indistructibilă, clădită din cuvinte și cărămizi stelare.

TEMPULUL de Adamant este metafora poeziei, a refugiului. Un loc exclusiv non-fizic, care există mai presus de orice nuanțe tactile. Un loc al credinței, un loc de întâlnire, de rugăciune, de meditație. Un loc unde gândurile pot fi atinse întru misterul lucidității și al visării. Un loc de smerenie, de căutare, de reculegere, de rămas bun, de intuire a vieții. Un loc tainic, adânc, misterios, unde inimile sunt dezvelite stelelor.

Cred că dacă ne-am da timp să ascultăm glasul cerului dinlăuntru, nu doar că vom găsi limbajul poetic din care am fost creați ci ne vom întoarce în punctul 0, călătorind în noi înșine, netulburați de griji și frământări inutile.

Poezia începe prin ascultare. La fel și rugăciunea. În poezie la fel ca și-n rugăciune, simți preaînaltul. Găsești tărie în slăbiciune, chiar și-n cele mai comune trăiri și-n acest fel te depășești.

Asculți și devii. Te îndepărtezi de impurități, căci sufletul tănjește după hrană vie. Și ce poate fi mai viu decât cuvântul? Substanța din care s-a creat totul.

Această carte este mai mult decât se vede, mai mult decât coperta, paginile, literele așezate într-un algoritm descifrabil în nuanțe și trăiri unice și irepetabile, dincolo de mesaj, este o prelungire a sufletului, o extensie a sa, o parte din cel ce s-a scris, atât de viu și nesupus morții pământești.

Când omul ajunge pe culmile sufletului său atingându-și Everestul lăuntric, a câștigat totul. Aceasta este în vizunea mea, miza vieții noastre, iar poezia este un exercițiu de alpinism interior, alături de meditație și de rugăciune.

Poezia, cuvintele devin hrana omului pe timp de criză: în detenție, lagăre și închisori, oamenii au supraviețuit celor mai crunte și nedrepte pedepse, descoperindu-și resursele interioare infinite. Astăzi, omul suferă de o criză de profunzime, adesea nediagnosticată și neconștientizată, trupul este pus pe piedestal, supraalimentat,  supraîngrijit, iar între timp nevăzutul din noi se revoltă. Poezia vine să înlăture praful, mizeria, zgomotul care ne înconjoară, ea este puntea pe care pășind putem să ajungem la cea mai bună versiune a noastră, cea reală, cea sinceră.

Prin poezie poți măsura magnitudinea vieții interioare, ea este ca un instrument fidel al invizibilului care ne locuiește.

Din păcate lumii de astăzi nu-i mai este foame și sete de adâncime, nu mai caută împliniri care să îi ofere hrana lăuntrică, majoritatea oamenilor se opresc la nevoi de bază, superficiale care împlinesc doar ființa de suprafață, aceasta este drama lumii contemporane, să uiți cum e să fii viu în mod deplin, unii se mulțumesc să fie vii pe sfert, pe jumătate; dar a fi om înseamnă a-ți explora nu doar vârfurile ci mai ales rădăcinile.

Nu cred că aș fi putut găsi vreodată ceva mai prețios și mai luminos pe această lume, decât oaza liniștii netulburate, o ascensiune lăuntrică văzută ca o reflexie a luminii. Suntem o fărâmă a timpului infinit, a unui Dumnezeu infinit, și dacă percepem această infinitate care ne locuiește, am făcut deja primul pas pe drumul autodepărșirii.

Eu cred că Poezia înseamnă dragoste plus cuvânt și sper să vă fi transmis și vouă tuturor iubitorilor de frumos, acest neprețuit dar al cuvintelor – diamante extrase din cerul nostru lăuntric. 

Antonia Dubovici
(12.8.2019)

Gala premiilor UZPR – Centenar – 2018!

UZPR a sărbătorit în acest an centenarul existenței sale. În 11 ianuarie a fost dezvelită o placă memorială montată pe frontispiciul clădirii (str. C-tin Mille nr.4) în care a fost semnat, în 11 ianuarie 1919, actul de constituire al Uniunii. Au urmat, în timp, o serie de alte activități, în București și în țară, fiindcă, „pentru a putea privi înainte … UZPR se adaptează, se reinventează, bate în ritmul contemporaneității și al oamenilor în slujba cărora s-a pus” (D. D. Glăvan, președintele UZPR).

Și, fiindcă în anul trecut conducerea uniunii a lansat în cinstea Centenarului Unirii concursul „Tot ce-i românesc nu piere!”, în care s-au înscris aproape 100 de concurenți, și juriul și-a încheiat treaba, în 19 iunie a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor. Gazdă primitoare a fost postul public de televiziune, Studioul II, iar moderator: Mihai Constantinescu. (După ce va trece prin prelucrarea de specialitate, înregistrarea făcută va fi difuzată pe TVR, începând cu data de 6 iulie.)

Organizarea foarte bună (felicitări celor implicați!) a făcut ca studioul să fie plin cu invitați de marcă: ambasadori, academicieni, ziariști din presa scrisă și on line, din radio și televiziune, reprezentanți ai filialelor UZPR din toată țara. După cuvântul, scurt și concis, al președintelui, Doru Dinu Glăvan, timp de aproape patru ore, s-au rostit „laudatio” despre premiați și lucrările lor, reprezentând: presa scrisă, on line, reviste, producții radio, producții tv., carte de publicistică, premiul pentru întreaga activitate, s-au înmânat trofee și diplome… o formație muzicală de bună calitate – cu mențiune specială pentru un invitat special, Sergiu Cioiu – au contribuit simțitor la reușita evenimentului.

Premiul pentru „Carte de publicistică” a fost atribuit lui Ioan Ardelean-Pruncu pentru cartea: „Maramureșul ziare și ziariști. De la începuturi până în 1945”, apărută în 2018 la Editura „Valea Verde” din Sighetul Marmației.

Redacția “Salut, Sighet” îl felicită pe colaboratorul site-ului, prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu; redăm Laudatio-ul prin care a fost prezentat câștigătorul prestigiosului premiu pentru „Carte de publicistică”.

Laudatio

De puține ori, la vârsta senioriatului, evenimentele te mai surprind. Iată că am trăit o puternică emoție când am pătruns în fondul lucrării pe care astăzi UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA o evidențiază cu un important premiu .

Autorul, Ioan Ardeleanu-Pruncu, s-a angajat la o muncă de galere când și-a propus să aducă spre cititor o enciclopedie, un tom numit cu un titlu modest dar clar ,,Maramureșul. ZIARE ȘI ZIARIȘTI de la începuturi până în 1945.” Un efort de cercetare dus pe mulți ani, acoperă aproape un secol – de la prima publicație jurnalistică din Maramureș,din 1865, până la momentele tumultoase , dramatice și încă puțin cunoscute din anii de început ai eliberării, devenită de fapt ocupație sovietică.
Păstrarea și Devenirea Țării Maramureșului sunt prezentate într-o prefață semnată de Ioan Aurel Pop – omul de știință care a dat monumentala Istorie aTransilvaniei și se află în fruntea Academiei Române. În acest cadru de înalt profesionalism jalonat din startul volumului, descoperim o metodă de abordare dusă consecvent pe tot parcursul volumului de peste 600 de pagini. Istoria Maramureșului este prezentată prin angajarea în marea cauză națională a unor publicații locale susținute de oamenii de cultură – colaboratori, fondatori sau ziariști.

Ioan Ardeleanu – Pruncu aduce la lumină cu forța evocării excelent documentate mari fapte de patriotism și angajare până la sacrificiu a personajelor care au servit cauza națională prin cuvântul scris românește în vatra maramureșeană. Figuri tragice, care după MARELE ACT de la 1 decembrie 1918 trăiesc drama Dictatului de la Viena.

Ion Bilțiu-Dăncuș, condamnat la moarte de două ori în 1918 și 1944 de austro-ungari și apoi de hortyști nu scapă de furia rușilor pentru că s-a opus alipirii Maramureșului la Ucraina Sovietică în 1945.

Cu interes descoperim din volumul astăzi premiat că una din personalitățile televiziunii române-Tudor Vornicu, este nepotul unui mare intelectual patriot – Gheorghe Vornicu, profesor și ziarist, fondator al Muzeului etnografic al Maramureșului din Sighetul Marmației.

Autorul volumului pe care am onoarea să-l prezint dv, un om de cultură profund dedicat Maramurșului, este și un ziarist cu un cuvânt mereu prezent în actualitatea vremurilor și locurilor. Alegerea UZPR MERITĂ ȘI EA, ÎN SINE, UN PREMIU.

Dan Constantin,
senior editor Jurnalul, cotidian național
19 iunie 2019, București

“Paști în Maramureș” (ediția a VI-a, 30.04.2019) a debutat la Muzeul Satului din Sighet cu frumoase melodii populare interpretate de grupuri de copii și ansambluri de adulți, reprezentând câteva dintre satele Maramureșului.

Primul eveniment din programul zilei a fost lansarea volumului “Prefecții Maramureșului (1919 – 2019)”, apărut la Editura ”Valea Verde”,  scris de Klara Guseth (șefa Serviciului Județean Maramureș a Arhivelor Naționale) și Vasile Moldovan (actualul prefect al Maramureșului), precedat de un scurt serviciu religios. La această primă activitate au fost prezenți, pe lângă primarul Sighetului, Horia Scubli, și numeroși invitați din județ dar și din țară.

Două grupuri folclorice, unul de copii din Oncești (Ansambalul Cetățuia) și celălalt din Rona de Sus au reușit, în jurul orelor 13:00 să alunge stropii de ploaie și să ofere un prolog muzical deosebit de gustat de public.

Salut, Sighet!

Asociația Valea Verde & Radio România Sighet

vă invită la… “ZBORURI PESTE VALEA VERDE”, expoziție de pictură a artistului

OCTAV POSTOLACHE!

Vernisajul va avea loc Marți, 30 aprilie 2019, ora 15:00, Sala Radio România Sighet (str. Plevnei, nr. 8).

Parteneri media: ”Salut, Sighet!”, Radio România Sighet, Maramedia, Sighet-online, Sighet 247, Graiul Maramureșului.

OCTAV POSTOLACHE s-a născut în comuna Mălini, județul Suceava (locul unde s-a născut și poetul Nicoae Labiș) la data de 06 noiembrie 1939. După absolvirea Facultății de Arte Plastice din Iași în anul 1965 a fost repartizat la Vișeul de Sus, profesor de desen, acolo unde a predat la câteva școli, pe parcursul a 10 ani.

Pe traseul pictorului Octav Postolache a urmat…. Sighetu Marmației. La Sighet și-a început activitatea la Muzeul Maramureșului, fiind o perioadă de trei ani conservator, după care, până în anul retragerii din activitate (2000) a fost implicat doar în cultura sigheteană, director la Clubul Cooperației Meșteșugărești și la Casa de Cultură.

În anul 2000 părăsește Sighetul și se stabilește într-o zonă izolată și pitorească din… Delta Dunării.

A avut numeroase expoziții în țară, Sighet, Vișeu de Sus, Seini, Sulina, Tulcea dar și în… SUA.

Salut, Sighet!

De „Ziua Internațională a Poeziei”, la Centrul Cultural Sighetu Marmației a fost organizat concursul de creație literară „Talente sighetene”, ediția a II-a, pentru elevii din învățământul gimnazial (11-13) ani și elevii din învățământul liceal (14-18 ani).

Au fost premiați următorii elevi:

Categoria 11-13 ani
LOCUL I, STĂNESCU ELIZA ELENA, clasa a V-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor, BOUT ODARCA
LOCUL III, SIMION MARA, clasa a V-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor, BOUT ODARCA
MENȚIUNE, BORODI ALEXANDRU, clasa a V-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor, BOUT ODARCA
MENȚIUNE, TĂMAȘ MAYA REBECA, clasa a V-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor, BOUT ODARCA

Categoria 14-18 ani
LOCUL I, PETROVAN CRISTIAN, clasa a XII-a G, Liceul Tehnologic „Marmația”, profesor, VLAȘIN DANIELA
LOCUL I, TIODAR ADRIANA, clasa a XII-a B, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor -bibliotecar, HOZA FLORICA
LOCUL I, HRUȘCĂ CRISTINA, clasa a XII-a B, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, BATIN ANUȚA
Locul II, PETER IOANA, clasa a XI-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, BATIN ANUȚA
Locul II, BENȚA TANIA, clasa a XI-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, BATIN ANUȚA
Locul II, REDNIC MĂDĂLINA, clasa a X-a F, Colegiul Național „Dragoș Vodă”, profesor, CHINDRIȘ OTILIA
Locul III, PETROVAN DIANA, clasa a X-a E, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, BATIN ANUȚA
Locul III, RABECZ PATRICIA, clasa a IX-a B, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, POP Diana Maria
Mențiune, ȚÂNȚAȘ NORICA, clasa a XII-a B, Liceul Tehnologic Forestier, profesor BATIN ANUȚA
Mențiune, MOROCILĂ LAVINIA, clasa a IX-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor ROMAN MARIA
Mențiune, ANIȚAȘ DĂNUȚ, clasa a XII-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor BATIN ANUȚA
Mențiune, PETROVAI IOANA GEORGIANA, clasa a XII-a D, Liceul Tehnologic Forestier , profesor BATIN ANUȚA
Mențiune, GRAD IOANA, clasa a IX-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor ROMAN Maria
Mențiune, MIHAI MIUȚA, clasa a X-a E, Liceul Tehnologic Forestier, profesor ROMAN Maria
Mențiune, IVANYK OVIDIU, clasa a XII-a B, Liceul Tehnologic Forestier, profesor BATIN ANUȚA
Mențiune, SOARE DENIS, clasa a IX-a B, Liceul Tehnologic Forestier , profesor POP DIANA MARIA
Mențiune, NEMEȘ PATRICIA VANESA, clasa a XII-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor BATIN ANUȚA

Mulțumim celor care ne-au sprijinit pentru a-i premia pe câștigători, editurilor: „Valea Verde” (Ion Mariș), Grinta (Gabriel Cojocaru), Colorama (Emilia Poenaru Moldovan), Tribuna (Mircea Armand).

Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori!

Comunicat de presă,
Centrul Cultural, Sighet

În urmă cu aproape șase ani (în septermbrie, 2013) Alex Robciuc se număra printre laureații unui concurs de fotografie organizat de Cluburile Rotary și Rotaract din Sighet, dedicat tinerilor pasionați de arta fotografică. Recompensa laureaților a constat în tipărirea fotografiilor câștigătoare (format vedere) de către Editura „Valea Verde”. Concursul din acel an a avut tema „Ţara Maramureşului – atracţii turistice naturale şi antropice” iar Alex Robciuc a propus două poze foarte interesante. A fost debutul lui Alex într-o competiție și primul premiu în arta fotografică.

Mi-am amintit de acel concurs în ultimele zile, când sigheteanul Alex Robciuc a devenit foarte vizibil pe plan național. Două cunoscute televiziuni (Digi 24 și Antena 3) l-au intervievat pe Alex, devenit, între timp, prin domiciliu… timișorean.

Prin muncă, perseverență și pasiune Alex (fotograf freelancer) se poate considera azi un “tânăr de succes”. Premiul recent câștigat l-a propulsat definitiv în rândul profesioniștilor fotografi. De fapt, în ultimii ani – după cum mi-a mărturisit Alex – a avut realizări importante, o motivație serioasă pentru el fiind și succesul fotografiilor care i-au fost publicate în National Geographic.

Evoluția lui Alex s-a concretizat în desemnarea de către juriul competiției Sony World Photography Awards în câștigătorul competiției din România, la categoria Open.

“Parte din Sony World Photography Awards, eveniment recunoscut la nivel mondial, National Awards confirmă angajamentul Sony de a susține talentul fotografic local, recunoscând lucrările fotografilor locali din 62 de țări și promovându-le la scară globală.

Fotografia lui Alex Robciuc intitulată „Vasile Oanea” (foto) a fost desemnată drept cea mai bună imagine individuală din totalitatea lucrărilor realizate de fotografi de naționalitate română, având domiciliul în România, participanți la competiția Open din cadrul Sony World Photography Awards. Lucrarea a fost de asemenea nominalizată la categoria Cultură din cadrul competiției Open.

Fotografia câștigătoare, „Vasile Oanea”, este un portret surprins de Alex Robciuc după ce a auzit povestea sa de viață: „Vasile a locuit aici toată viața sa. Într-o casă tradițională de lemn din Maramureș, România, în satul pitoresc Breb. El a ales o viață cu totul diferită față de ceilalți oameni din comunitatea lui. Vasile este puternic înrădăcinat în stilul de viață al strămoșilor săi din Maramureș, însă nu a renunțat la avantajele tehnologice pe care le oferă secolului 21 și astfel combină stilul de viață tradițional din Maramureș cu un stil de viață modern.” a declarat Alex Robciuc.

În calitate de câștigător National Award, Alex Robciuc va fi premiat cu cele mai noi echipamente Sony pentru fotografie. Lucrările câștigătoare vor fi prezentate la expoziția Sony World Photography Awards din Londra, desfășurată între 18 aprilie și 6 mai și publicate în catalogul anual dedicat câștigătorilor.” (extras din Comunicatul de presă Sony)

Sigheteanul Alex Robciuc și-a găsit drumul pe care va continua să-și desăvârșească pasiunea pentru fotografie.

Succes, Alex!

Ion MARIȘ

În perioada 15-18 martie 2019, iubitorii de carte și de artă grafică din întreaga lume se vor întâlni cu ocazia prestigiosului eveniment „Salon du Livre” ce va avea loc la Porte de Versailles, Paris. În cadrul acestui Târg Internațional de Carte, Tipografia Aska Grafika va expune cele mai frumoase cărți tipărite la Sighetu Marmației, în ultimii ani.

Cu peste 27 de ani de experiență în domeniu, tipografia sigheteană începe anul 2019 cu schimbări importante – pe care le va prezenta în cadrul târgului din Paris. Astfel, vizitatorii acestuia, autorii de carte, cât și editurile vor putea afla direct de la sursă ce înseamnă tiparul ecologic și responsabil față de mediu, cu certificare FSC (Forest Stewardship Council).

Cei interesați să își tipărească proiectele în colaborare cu Aska Grafika vor putea contribui în mod activ și sustenabil la extinderea unei comunități mai prietenoase față de natură, totodată sprijinind proiecte culturale, educaționale și de mediu.

Cărțile, albumele și revistele tipărite în orașul nostru vor putea fi admirate la standul U51, pe toată perioada târgului. Printre acestea, să nu uităm, se va afla și colecția de volume a Editurii sighetene „Valea Verde”.

Vom reveni cu impresii și imagini de la eveniment – direct de la reprezentații tipografiei, care ne vor împărtăși experiența lor. Aceștia speră ca la întoarcerea de la Paris să expună materialele tipările și pe plan local.

Salut, Sighet!

Profesorul Marin Slujeru a intrat în viața mea „pe tăcute”, cu discreție. Mai întâi la Liceul ”Dragoș Vodă” când am avut fericita ocazie de a-mi preda filosofia, apoi, ca ”meditator” la Istorie Antică, pentru facultate. Mă fascinase încă de atunci prin felul în care m-a determinat să rețin și să înțeleg istoria, dar și prin tactul pedagogic, permițându-mi să învăț ”în ritmul meu”.

Despre Poetul Marin Slujeru știam prea puține. Peste ani – predam deja limba latină – aveam să-i descopăr haiku-urile. Fremătătoare, neliniștite, surprinzătoare sau cuminți, ca firea domniei sale. Apoi poezia – atât de “feminină”, ingenuă, adâncă, filosofico-existențială, reală, simplă sau pătimașă, ca valurile mării veșnic foșnitoare, mereu în căutare. Iubitor de frumos, fin observator al firii și al ființei, Marin Slujeru prinde în cuvinte pulsul orașului său, surprinde cu acuratețe frânturi de viață, mici stampe viu colorate care se strecoară zilnic pe lângă noi, aproape neobservate.

Marin Slujeru povestește mult, însăilează lumea exterioară în crochiuri pline de viață. Dar, despre Omul Marin Slujeru, cu trăirile, frământările, gândurile, viața sa personală, afli prea puțin. Remarci aceeași privire înlăuntru, fără exteriorizări, fără a spune foarte multe despre el. E foarte greu să-l ”prinzi” într-un profil anume. Chiar și datele biografice pe care le-am aflat, sunt puține, culese din cărțile publicate până acum. Însă, tot ”răsfoind” internetul, am găsit câteva notițe inedite: bunicul său se numea Ioan Grigore Marin, învățător. De origine dâmbovițean, a venit în Maramureș după Primul Război, în „zona poliglotă”, voluntar. ”Aici, îndurerat de soarta Maramureșului înstrăinat (din nordul Tisei) – o vreme a fost învățator chiar în Teceul nostru, peste Tisa de Teceul de azi din Ucraina –, publică placheta de versuri „Trec plute pe Tisa”, sub pseudonimul Slujeru (I. Gr. Marin), pseudonim pe care și-l ia ca nume de familie. Se poate să fi fost la mijloc și o neînțelegere cu tatăl său, preot în Bezdead, după ce bunicul s-a căsătorit și a hotărât să rămână definitiv aici, în Sighet.”

Tatăl său a fost tot învățător, în Hoteni. Absolvent al Liceului ”Dragoș Vodă” (promoția 1973, profil umanist), Marin Slujeru este licențiat în filosofie, a fost profesor la Școala Gimnazială Sarasău. Actualmente este pensionar, însă, așa cum ”se descrie” pe pagina de facebook, pasiunea sa rămâne scrisul: scriu parahaiku-uri, am scris, am publicat şi voi mai scrie poezii.

Editura ”Echim” (Sighet) îi publică volumele de poezie: ”Pauza de lectură”, ”Tresăriri”, ”Târziu, în iunie”, volumul de proze poetice ”…léptem?”; la Editura ”Limes” din Cluj îi apare culegerea de autor ”În neștire”, iar Editura ”Valea Verde” (Sighet) îngrijește volumele ”Anotimpul neprevăzut” (poezii) și volumul dublu „În pas de 17 (5-7-5)”, autor Marin Slujeru și „În ce mă privește”, autor Doina Rândunica Anton – un proiect destul de ciudat, de fantezist, n-am mai văzut cărți din acestea, duplexuri, mai ales că mergem fiecare pe terenul nostru, nu interferăm neapărat (Marin Slujeru).

Din 2016, încă de la lansarea site-ului, Marin Slujeru colaborează cu www.salutsighet.ro, unde publică serii de ”pastile”/consemnări sighetene: Locale, De pe sate, Din folclorul local, Pe drum mergând, EDU.RO…, Cotidiene sau ”Semne de carte”.

Tânărul pensionar și pasionatul ”feisbucist” Marin Slujeru a avut timp și pentru mine. I-am luat pulsul într-un interviu pseudo-cuminte.

Brîndușa Oanță (BO): Ce faceți azi, cu atât de multă libertate, domnule profesor – poet?
Marin Slujeru (MS): E greu cu ziua de luni… Altfel, apar noi alternative şi noi constrângeri, toate sub semnul „stării de urgenţă”, se multiplică priorităţile. Aşa că nu am, de fapt, mai mult „timp liber”, mai de grabă „nu am timp”, în continuare – timp interior, pentru a asimila, elabora, formula. Desigur, ar fi ideal să am câteva scopuri clare cu proiectele realizabile aferente…

BO: Din câte am aflat, aveți antecedente poetice în arborele genealogic?
MS: Da, bunicul patern. A avut un rol important în învăţământul, publicistica şi literatura locului. „Trec plute pe Tisa” se numeşte culegerea de poezii propusă sighetenilor în 1930. Regretatul profesor Ion Berinde şi dl. prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu au scris despre el. Numele ce-l port este de fapt pseudonimul literar ce şi l-a ales, numele său real fiind Ioan Grigore Marin, fiul lui Grigore Marin Popescu, preot în Bezdead – Dâmbovița și al Sofiei Popescu.

BO: Nu vă năpădesc nostalgiile cu gândul la anii de școală, de predare?
MS: Ce am avut de dat, de dăruit, am dăruit şi asta m-a îmbogăţit. M-am retras imediat ce am simţit că nu mai am suportul …energetic, psiho-nervos necesar. Profesoratul nu se poate practica strict tehnic sau în stare de relaxare. Sigur că am nostalgii, frumoase amintiri, dar mai degrabă mă încearcă melancolia, văzându-mi foştii elevi navigând prin viitorul lor…

BO: Ce face poetul când nu… scrie?
MS: Îmi cultiv, recunosc, stările poetice, sunt foarte atent la natură, la oameni, la lume (natura umană). Ieşiri în oraş, „la o cafea”, plimbări, poze, lecturi, facebook, evenimente sportive (mai ales „Simona, file de poveste”…), internet (e-presă, filme, muzică). Până deunăzi, petreceam cu nepoţii mei, acuma sunt mari… De scris scriu puţin, mai mult selectez „materia brută” adunată tot mai anevoie, elimin, re- şi reformulez. Nu ştiu dacă sunt poet – scriitor sigur nu. Să zicem că sunt un amator al versului, al notaţiei, al consemnării, al reamintirii, de la „amo, amare…”

BO: Ce citește un tânăr… pensionar?
MS: Oameni, flori, Iza, poeme absolute, e-presa, eseuri, istorie, iar şi iar… Mă bucură să citesc poezie de Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Scheianu, Rândunica Anton, Antonia Dubovici-Zavalic, textele semnate Crina Voinaghi, Alina Marincean, Timeea Műller, mai nou Oana Ţînţaş, interviurile depline ce le faceţi voi, Brînduşa Oanţa şi Ion Mariş, la „Salut, Sighet!”. Dacă persoanele amintite vor „comite” şi romane, promit să le citesc, fiind deficitar la acest capitol. Regretatul Ioan J. Popescu scria un roman de factură nonficţională, documentară, mi-l citea pe măsură ce-l elabora…

BO: Este “utilă” filosofia pentru tinerii elevi ai zilelor noastre?
MS: Da, orice filosof, dar pornind de la definirea conceptelor cu care operează şi realizarea „background”-ului socio-istoric şi cultural în care se pronunţă. Altfel, „tinerii elevi ai zilelor noastre”, cum le spui, o să priceapă altceva, reţinând eventual câteva citate, bune de pus pe sonete sau de postat pe fb. Şi care mai mult le complică înţelegerea, făcându-i victime vesele ale culturii-mozaic, fragmentarişti… Or, rolul filosofiei este cel de clarificare – a gândirii, a cunoaşterii, a voinţei – , pentru încadrarea optimă în cosmosul uman. Disciplina filosofică ce o recomand spre aprofundare este etica, dimensiunea morală fiind maxima fiinţei umane ca fiinţă inteligentă şi implicit directoare în proiectul de viaţă. Dacă nu ar fi așa, nu am avea o mulțime de „ocoşi” care dau chix în planul moral… Cultivând lectura înţelepţilor lumii, adolescenţii vor realiza gravitatea inadecvărilor, a derâderii, a superficialităţii, a aranjamentelor şi şmecherismelor, a pervertirii statului de drept, vor şti să distingă între valoare şi pseudovaloare, democraţie şi „dimocrăţie”, politicieni şi politrucieni, demnitari şi agonisitori…

BO: Ce vă amintiți frumos din anii de liceu?
MS: Orele neîncrâncenate (rusă – prof. Radu Bitan, matematică – prof. Aurelia Vişovan), în care eram lăsat să visez (fizică, Optică – tot doamna prof. Aurelia Vişovan, biologie, Anatomie – doamna prof. Livia Balea), orele în care eram provocat să vorbesc (prof. Eusebia Negrea la Literatură universală sau inegalabilul Ion (Jean) Bălin, la economie sau filosofie), încrederea ce mi-au acordat-o diriginţii mei: prof. Ion Vancea (care m-a promovat ca aspirant la poezie, alături de prof. Eracle Titircă, introducându-mă în lumea literară a oraşului), prof. Vasile Gogea, prof. Maria Şugar, prieteniile legate atunci cu Gheorghe Mihai Bârlea şi Echim Vancea, prin intermediul cărora m-am apropiat de Cartea de poezie, de substanţa Maramureş, de tainele creaţiei literare.

BO: Care dintre profesorii din anii de liceu credeți că vă… seamănă, pe palierul educativ – pedagogic? Cu cine v-ați “identifica”?
MS: Haos aici! Aş fi vrut să fiu şi riguros şi empatic şi sclipitor şi cu stilul meu… – şi, ca-n toate celelalte, m-am făcut doar „cântec pentru ele…” Oricum, nu mi-am propus „să îngheţe sângele-n copii” când apar în clasă… Aş zice că, pe lângă o puzderie de personalităţi şi (numai) personaje, mi-au rămas ca model profesorii care m-au făcut să citesc, să „mă dedulcesc” la marea literatură beletristică, filosofică, istorică – Doamna Profesoară Eusebia Negrea şi Domnul Profesor Ion Bălin. Am fost uimit de calităţile regretaţilor profesori Vasile Anişorac şi Vince Citra, din relatările peste timp ale unor foşti elevi de-ai lor – da, aşa am vrut să fiu şi eu…

BO: Ați făcut mulți ani naveta la Sarasău. Pentru un poet era un traseu inspirațional. Profesorul Marin Slujeru cum s-a acomodat în mediul rural?
MS: Da, pentru mine navetiştii se constituiau într-o adevărată societate, una diversă, interesantă, de regulă manifestă (mai puţin adulţii câmpulungeni), reflectând comunitatea mai mare din care făceau parte, în care un loc sper să fi dobândit şi eu. Deplasarea în sine a fost un răgaz pentru observare, meditaţie, contemplare. Prezenţa agresivităţii verbale, practicarea cu virtuozitate a derâderii nu m-au încurajat deloc să mă adaptez. În timp, însă, am învăţat să decelez valorile, trecând peste învelişul lor aspru… Nu-i nimic mai interesant decât să urmăreşti ori să intri în vorbă cu bătrânele, aceşti regizori prestigioşi ai vieţii satului…

BO: Mai agreează tinerii noștri de azi… poezia?
MS: Da, în măsura în care o agreează şi profesorii lor. Există, însă, acest pericol al scientificării jargonarde a gramaticii, acest cantitativism în predarea literaturii („materia”!), al îndepărtării parcă programatice a elevilor de limba română vie naturală, la concurenţă cu ispitirile pleziriste, consumatoriste, IT-iste. „Se face totul” pentru „sărăcirea umanului”, de la vârste fragede.

BO: Iubiți Sighetul fără echivoc. Oare Sighetul își iubește intelectualii? Dar pe poeți îi… respectă?
MS: Nu confund oraşul cu câţiva agonisitori. A fi intelectual, a fi poet, în măsura în care sunt aşa ceva, este o treabă pe cont propriu, asumată, ar fi penibil să cer răsplată. Aici chiar că este vorba de libertate. Iar în privinţa iubirii oraşului, cu atît mai mult…

BO: Care sunt lipsurile de fond ale Sighetului?
MS: Infrastructura (praful!), iluminatul public, estetica urbană (de ex., numai la noi se expun lucruri cum ar fi „Cuiul” sau „Scaunul”, în toată tristeţea lor intrinsecă), înstrăinarea (legală, desigur, nu se presupuie…) a unor edificii publice, inexistenţa unor centre de divertisment specifice, pentru tineri sau pensionari.

BO: Dacă ați fi primarul Sighetului, ce proiecte/ activități ați propune pe segmentul cultural?
MS: Un edificiu-complex, un bloc-turn cu: piscină semiolimpică (aia care se tot face, de vro 50 de ani, ca „Dacii liberi” de la Petrova), sală de lectură (cât o hală, luminoasă, cu multi-media), sală de teatru şi concerte şi recitări, sală de forţă, sală de cinema, o cafenea-restaurant imensă, un „Kiss Pipa II” spaţios, parc („Dendrologic II”), parcare, plajă şi helioport pe acoperiş, cu tavane de sticlă, cu terenuri de tenis adiacente – pe malul Izei, sub Solovan…

BO: Se spune că poezia este veșnic tânără. Presupun că, implicit și poeții nu îmbătrânesc niciodată, nu-i așa?
MS: „Filoanele” mai sărăcesc, cele din tinereţe le-am epuizat (sau m-au epuizat), trebuie timp până se refac, este tot mai mult de aşteptat…

BO: Unde/ cine sunt prietenii dumneavoastră?
MS: La lumina zilei: Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea – de-o viaţă; câţiva tineri admirabili: prof. Marius Voinaghi, av. Lucian Botizan, bibl. Dragoș Ardelean – minţi, fiinţe vii; voi, cei de la „Salut, Sighet!” – implicaţi, profunzi, harnici. În anii din urmă am pierdut trei dintre cei mai buni şi bogaţi cultural prieteni ai mei: poetul Fábri Sándor, enciclopedistul Ioan J. Popescu, prof. Caius Lugojan…

BO: Când veți publica următorul volum de versuri?
MS: E vorba de sfârşitul anului, tot prin bunăvoinţa Editurii „Valea Verde” (editor Ion Mariş). Se intitulează deocamdată „Alte imagini, vederi…”.

BO: Ce propunere aveți pentru aniversarea din toamnă a celor 100 de ani ai Liceului „Dragoș Vodă” (CNDV)?
MS: Eu sunt pentru adevărul întreg, inclusiv privind anii de liceu, atât cei din interbelic, cât şi cei din epocile stalinistă, ceauşistă, postdecembristă. Dar, se pare că noi nu apucăm aşa ceva, rămânem cu idealismele, roz-bombon-urile, adevărurile parțiale sau chiar contrafăcute…

BO: Puteți oferi cititorilor noștri cel mai recent haiku pe care l-ați creat?
MS: 

***
soarele toamnei –
dres mieriu pe faţa ta,
o, strălucindo!

BO: Mulțumesc, domnule poet – profesor! Ne vedem la… toamnă! Fără restanțieri la aniversarea de 100 de ani!
MS: Nici nu visam aşa ceva, la aniversarea de 50 de ani, când eram în clasa a IX-a! Mulţumiri! Cum să lipsesc?

Brîndușa OANȚĂ

Editura „Valea Verde” vă invită marți, 12 februarie 2019, orele 13:00, la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinad” Sighet unde va avea loc lansarea volumului „Fețele timpului. O nouă Patrie”.

Salut, Sighet!

Ovidiu Pecican este un intelectual norocos, dar nici noi, sighetenii, nu suntem mai prejos!

Este…

Norocos că a scris o bibliotecă de cărți, aproape (sau peste?) 60 de volume!
Norocos că este un romancier, istoric, publicist apreciat, obiectiv, lipsit de… inhibiții.
Norocos că este foarte agreat de prieteni și chiar și de (puținii) dușmani și doar pe… bune!
Norocos că și-a luat Doamnă de la Sighet; de aceea noi îl considerăm (sub jurământ)… sighetean.

Noi…

Suntem norocoși că descinde destul de des în Țara Voievozilor (de obicei cu autobuzul), fiind și el implicit nobil, nu doar prin alianță!
Suntem norocoși că s-a implicat în diverse activități în Sighet și așteaptă propuneri de colaborare (rugăm seriozitate!).
Suntem norocoși că ne recunoaște de prieteni (buni).
Suntem norocoși că are forță elitist – intelectuală maximă la…. 60 de ani.
Suntem norocoși că va continua să scrie, sper, încă cel puțin 60 de cărți.
Suntem norocoși că ne… “povestește” frumos de/pe la Cluj!
Suntem norocoși că profesorul universitar de la Facultatea de Studii Europene (Universitatea “Babeș – Bolyai” Cluj) îi simpatizează și încurajează pe (toți) studenții… sigheteni.
Suntem norocoși că este un bun publicist, un bun critic, un nativ al polemizării atractive, un subtil și serios… mucalit.
Suntem norocoși că a acceptat să publice unul dintre multele volume la Sighet (“Mituri publice, mitologii cotidiene. Polemici”, Editura Valea Verde, 2010).

La mulți ani, Maestre!

Voie bună și sănătate de la întregul… (Salut) Sighet!

Io… Ion Mariș, atât am avut de spus (anul ăsta)!

PS: Să n-avem discuții, norocul musai se combină cu multă muncă și muuuult talent!