Sighet – ”Talente sighetene”, ediția a II-a

De „Ziua Internațională a Poeziei”, la Centrul Cultural Sighetu Marmației a fost organizat concursul de creație literară „Talente sighetene”, ediția a II-a, pentru elevii din învățământul gimnazial (11-13) ani și elevii din învățământul liceal (14-18 ani).

Au fost premiați următorii elevi:

Categoria 11-13 ani
LOCUL I, STĂNESCU ELIZA ELENA, clasa a V-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor, BOUT ODARCA
LOCUL III, SIMION MARA, clasa a V-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor, BOUT ODARCA
MENȚIUNE, BORODI ALEXANDRU, clasa a V-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor, BOUT ODARCA
MENȚIUNE, TĂMAȘ MAYA REBECA, clasa a V-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor, BOUT ODARCA

Categoria 14-18 ani
LOCUL I, PETROVAN CRISTIAN, clasa a XII-a G, Liceul Tehnologic „Marmația”, profesor, VLAȘIN DANIELA
LOCUL I, TIODAR ADRIANA, clasa a XII-a B, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, profesor -bibliotecar, HOZA FLORICA
LOCUL I, HRUȘCĂ CRISTINA, clasa a XII-a B, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, BATIN ANUȚA
Locul II, PETER IOANA, clasa a XI-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, BATIN ANUȚA
Locul II, BENȚA TANIA, clasa a XI-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, BATIN ANUȚA
Locul II, REDNIC MĂDĂLINA, clasa a X-a F, Colegiul Național „Dragoș Vodă”, profesor, CHINDRIȘ OTILIA
Locul III, PETROVAN DIANA, clasa a X-a E, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, BATIN ANUȚA
Locul III, RABECZ PATRICIA, clasa a IX-a B, Liceul Tehnologic Forestier, profesor, POP Diana Maria
Mențiune, ȚÂNȚAȘ NORICA, clasa a XII-a B, Liceul Tehnologic Forestier, profesor BATIN ANUȚA
Mențiune, MOROCILĂ LAVINIA, clasa a IX-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor ROMAN MARIA
Mențiune, ANIȚAȘ DĂNUȚ, clasa a XII-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor BATIN ANUȚA
Mențiune, PETROVAI IOANA GEORGIANA, clasa a XII-a D, Liceul Tehnologic Forestier , profesor BATIN ANUȚA
Mențiune, GRAD IOANA, clasa a IX-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor ROMAN Maria
Mențiune, MIHAI MIUȚA, clasa a X-a E, Liceul Tehnologic Forestier, profesor ROMAN Maria
Mențiune, IVANYK OVIDIU, clasa a XII-a B, Liceul Tehnologic Forestier, profesor BATIN ANUȚA
Mențiune, SOARE DENIS, clasa a IX-a B, Liceul Tehnologic Forestier , profesor POP DIANA MARIA
Mențiune, NEMEȘ PATRICIA VANESA, clasa a XII-a D, Liceul Tehnologic Forestier, profesor BATIN ANUȚA

Mulțumim celor care ne-au sprijinit pentru a-i premia pe câștigători, editurilor: „Valea Verde” (Ion Mariș), Grinta (Gabriel Cojocaru), Colorama (Emilia Poenaru Moldovan), Tribuna (Mircea Armand).

Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori!

Comunicat de presă,
Centrul Cultural, Sighet




Sigheteanul Alex ROBCIUC a câștigat premiul Sony World Photography Awards (România) pentru fotografie!

fotograful Alex Robciuc

În urmă cu aproape șase ani (în septermbrie, 2013) Alex Robciuc se număra printre laureații unui concurs de fotografie organizat de Cluburile Rotary și Rotaract din Sighet, dedicat tinerilor pasionați de arta fotografică. Recompensa laureaților a constat în tipărirea fotografiilor câștigătoare (format vedere) de către Editura „Valea Verde”. Concursul din acel an a avut tema „Ţara Maramureşului – atracţii turistice naturale şi antropice” iar Alex Robciuc a propus două poze foarte interesante. A fost debutul lui Alex într-o competiție și primul premiu în arta fotografică.

Mi-am amintit de acel concurs în ultimele zile, când sigheteanul Alex Robciuc a devenit foarte vizibil pe plan național. Două cunoscute televiziuni (Digi 24 și Antena 3) l-au intervievat pe Alex, devenit, între timp, prin domiciliu… timișorean.

Prin muncă, perseverență și pasiune Alex (fotograf freelancer) se poate considera azi un “tânăr de succes”. Premiul recent câștigat l-a propulsat definitiv în rândul profesioniștilor fotografi. De fapt, în ultimii ani – după cum mi-a mărturisit Alex – a avut realizări importante, o motivație serioasă pentru el fiind și succesul fotografiilor care i-au fost publicate în National Geographic.

Evoluția lui Alex s-a concretizat în desemnarea de către juriul competiției Sony World Photography Awards în câștigătorul competiției din România, la categoria Open.

“Parte din Sony World Photography Awards, eveniment recunoscut la nivel mondial, National Awards confirmă angajamentul Sony de a susține talentul fotografic local, recunoscând lucrările fotografilor locali din 62 de țări și promovându-le la scară globală.

Fotografia lui Alex Robciuc intitulată „Vasile Oanea” (foto) a fost desemnată drept cea mai bună imagine individuală din totalitatea lucrărilor realizate de fotografi de naționalitate română, având domiciliul în România, participanți la competiția Open din cadrul Sony World Photography Awards. Lucrarea a fost de asemenea nominalizată la categoria Cultură din cadrul competiției Open.

Fotografia câștigătoare, „Vasile Oanea”, este un portret surprins de Alex Robciuc după ce a auzit povestea sa de viață: „Vasile a locuit aici toată viața sa. Într-o casă tradițională de lemn din Maramureș, România, în satul pitoresc Breb. El a ales o viață cu totul diferită față de ceilalți oameni din comunitatea lui. Vasile este puternic înrădăcinat în stilul de viață al strămoșilor săi din Maramureș, însă nu a renunțat la avantajele tehnologice pe care le oferă secolului 21 și astfel combină stilul de viață tradițional din Maramureș cu un stil de viață modern.” a declarat Alex Robciuc.

În calitate de câștigător National Award, Alex Robciuc va fi premiat cu cele mai noi echipamente Sony pentru fotografie. Lucrările câștigătoare vor fi prezentate la expoziția Sony World Photography Awards din Londra, desfășurată între 18 aprilie și 6 mai și publicate în catalogul anual dedicat câștigătorilor.” (extras din Comunicatul de presă Sony)

Sigheteanul Alex Robciuc și-a găsit drumul pe care va continua să-și desăvârșească pasiunea pentru fotografie.

Succes, Alex!

Ion MARIȘ




Cărți tipărite la Sighet, expuse la Paris!

În perioada 15-18 martie 2019, iubitorii de carte și de artă grafică din întreaga lume se vor întâlni cu ocazia prestigiosului eveniment „Salon du Livre” ce va avea loc la Porte de Versailles, Paris. În cadrul acestui Târg Internațional de Carte, Tipografia Aska Grafika va expune cele mai frumoase cărți tipărite la Sighetu Marmației, în ultimii ani.

Cu peste 27 de ani de experiență în domeniu, tipografia sigheteană începe anul 2019 cu schimbări importante – pe care le va prezenta în cadrul târgului din Paris. Astfel, vizitatorii acestuia, autorii de carte, cât și editurile vor putea afla direct de la sursă ce înseamnă tiparul ecologic și responsabil față de mediu, cu certificare FSC (Forest Stewardship Council).

Cei interesați să își tipărească proiectele în colaborare cu Aska Grafika vor putea contribui în mod activ și sustenabil la extinderea unei comunități mai prietenoase față de natură, totodată sprijinind proiecte culturale, educaționale și de mediu.

Cărțile, albumele și revistele tipărite în orașul nostru vor putea fi admirate la standul U51, pe toată perioada târgului. Printre acestea, să nu uităm, se va afla și colecția de volume a Editurii sighetene „Valea Verde”.

Vom reveni cu impresii și imagini de la eveniment – direct de la reprezentații tipografiei, care ne vor împărtăși experiența lor. Aceștia speră ca la întoarcerea de la Paris să expună materialele tipările și pe plan local.

Salut, Sighet!




#CNDV100 – Profesorul – poet Marin SLUJERU mereu pe drumuri… sighetene!

Profesorul Marin Slujeru a intrat în viața mea „pe tăcute”, cu discreție. Mai întâi la Liceul ”Dragoș Vodă” când am avut fericita ocazie de a-mi preda filosofia, apoi, ca ”meditator” la Istorie Antică, pentru facultate. Mă fascinase încă de atunci prin felul în care m-a determinat să rețin și să înțeleg istoria, dar și prin tactul pedagogic, permițându-mi să învăț ”în ritmul meu”.

Despre Poetul Marin Slujeru știam prea puține. Peste ani – predam deja limba latină – aveam să-i descopăr haiku-urile. Fremătătoare, neliniștite, surprinzătoare sau cuminți, ca firea domniei sale. Apoi poezia – atât de “feminină”, ingenuă, adâncă, filosofico-existențială, reală, simplă sau pătimașă, ca valurile mării veșnic foșnitoare, mereu în căutare. Iubitor de frumos, fin observator al firii și al ființei, Marin Slujeru prinde în cuvinte pulsul orașului său, surprinde cu acuratețe frânturi de viață, mici stampe viu colorate care se strecoară zilnic pe lângă noi, aproape neobservate.

Marin Slujeru povestește mult, însăilează lumea exterioară în crochiuri pline de viață. Dar, despre Omul Marin Slujeru, cu trăirile, frământările, gândurile, viața sa personală, afli prea puțin. Remarci aceeași privire înlăuntru, fără exteriorizări, fără a spune foarte multe despre el. E foarte greu să-l ”prinzi” într-un profil anume. Chiar și datele biografice pe care le-am aflat, sunt puține, culese din cărțile publicate până acum. Însă, tot ”răsfoind” internetul, am găsit câteva notițe inedite: bunicul său se numea Ioan Grigore Marin, învățător. De origine dâmbovițean, a venit în Maramureș după Primul Război, în „zona poliglotă”, voluntar. ”Aici, îndurerat de soarta Maramureșului înstrăinat (din nordul Tisei) – o vreme a fost învățator chiar în Teceul nostru, peste Tisa de Teceul de azi din Ucraina –, publică placheta de versuri „Trec plute pe Tisa”, sub pseudonimul Slujeru (I. Gr. Marin), pseudonim pe care și-l ia ca nume de familie. Se poate să fi fost la mijloc și o neînțelegere cu tatăl său, preot în Bezdead, după ce bunicul s-a căsătorit și a hotărât să rămână definitiv aici, în Sighet.”

Tatăl său a fost tot învățător, în Hoteni. Absolvent al Liceului ”Dragoș Vodă” (promoția 1973, profil umanist), Marin Slujeru este licențiat în filosofie, a fost profesor la Școala Gimnazială Sarasău. Actualmente este pensionar, însă, așa cum ”se descrie” pe pagina de facebook, pasiunea sa rămâne scrisul: scriu parahaiku-uri, am scris, am publicat şi voi mai scrie poezii.

Editura ”Echim” (Sighet) îi publică volumele de poezie: ”Pauza de lectură”, ”Tresăriri”, ”Târziu, în iunie”, volumul de proze poetice ”…léptem?”; la Editura ”Limes” din Cluj îi apare culegerea de autor ”În neștire”, iar Editura ”Valea Verde” (Sighet) îngrijește volumele ”Anotimpul neprevăzut” (poezii) și volumul dublu „În pas de 17 (5-7-5)”, autor Marin Slujeru și „În ce mă privește”, autor Doina Rândunica Anton – un proiect destul de ciudat, de fantezist, n-am mai văzut cărți din acestea, duplexuri, mai ales că mergem fiecare pe terenul nostru, nu interferăm neapărat (Marin Slujeru).

Din 2016, încă de la lansarea site-ului, Marin Slujeru colaborează cu www.salutsighet.ro, unde publică serii de ”pastile”/consemnări sighetene: Locale, De pe sate, Din folclorul local, Pe drum mergând, EDU.RO…, Cotidiene sau ”Semne de carte”.

Tânărul pensionar și pasionatul ”feisbucist” Marin Slujeru a avut timp și pentru mine. I-am luat pulsul într-un interviu pseudo-cuminte.

Brîndușa Oanță (BO): Ce faceți azi, cu atât de multă libertate, domnule profesor – poet?
Marin Slujeru (MS): E greu cu ziua de luni… Altfel, apar noi alternative şi noi constrângeri, toate sub semnul „stării de urgenţă”, se multiplică priorităţile. Aşa că nu am, de fapt, mai mult „timp liber”, mai de grabă „nu am timp”, în continuare – timp interior, pentru a asimila, elabora, formula. Desigur, ar fi ideal să am câteva scopuri clare cu proiectele realizabile aferente…

BO: Din câte am aflat, aveți antecedente poetice în arborele genealogic?
MS: Da, bunicul patern. A avut un rol important în învăţământul, publicistica şi literatura locului. „Trec plute pe Tisa” se numeşte culegerea de poezii propusă sighetenilor în 1930. Regretatul profesor Ion Berinde şi dl. prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu au scris despre el. Numele ce-l port este de fapt pseudonimul literar ce şi l-a ales, numele său real fiind Ioan Grigore Marin, fiul lui Grigore Marin Popescu, preot în Bezdead – Dâmbovița și al Sofiei Popescu.

BO: Nu vă năpădesc nostalgiile cu gândul la anii de școală, de predare?
MS: Ce am avut de dat, de dăruit, am dăruit şi asta m-a îmbogăţit. M-am retras imediat ce am simţit că nu mai am suportul …energetic, psiho-nervos necesar. Profesoratul nu se poate practica strict tehnic sau în stare de relaxare. Sigur că am nostalgii, frumoase amintiri, dar mai degrabă mă încearcă melancolia, văzându-mi foştii elevi navigând prin viitorul lor…

BO: Ce face poetul când nu… scrie?
MS: Îmi cultiv, recunosc, stările poetice, sunt foarte atent la natură, la oameni, la lume (natura umană). Ieşiri în oraş, „la o cafea”, plimbări, poze, lecturi, facebook, evenimente sportive (mai ales „Simona, file de poveste”…), internet (e-presă, filme, muzică). Până deunăzi, petreceam cu nepoţii mei, acuma sunt mari… De scris scriu puţin, mai mult selectez „materia brută” adunată tot mai anevoie, elimin, re- şi reformulez. Nu ştiu dacă sunt poet – scriitor sigur nu. Să zicem că sunt un amator al versului, al notaţiei, al consemnării, al reamintirii, de la „amo, amare…”

BO: Ce citește un tânăr… pensionar?
MS: Oameni, flori, Iza, poeme absolute, e-presa, eseuri, istorie, iar şi iar… Mă bucură să citesc poezie de Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Scheianu, Rândunica Anton, Antonia Dubovici-Zavalic, textele semnate Crina Voinaghi, Alina Marincean, Timeea Műller, mai nou Oana Ţînţaş, interviurile depline ce le faceţi voi, Brînduşa Oanţa şi Ion Mariş, la „Salut, Sighet!”. Dacă persoanele amintite vor „comite” şi romane, promit să le citesc, fiind deficitar la acest capitol. Regretatul Ioan J. Popescu scria un roman de factură nonficţională, documentară, mi-l citea pe măsură ce-l elabora…

BO: Este “utilă” filosofia pentru tinerii elevi ai zilelor noastre?
MS: Da, orice filosof, dar pornind de la definirea conceptelor cu care operează şi realizarea „background”-ului socio-istoric şi cultural în care se pronunţă. Altfel, „tinerii elevi ai zilelor noastre”, cum le spui, o să priceapă altceva, reţinând eventual câteva citate, bune de pus pe sonete sau de postat pe fb. Şi care mai mult le complică înţelegerea, făcându-i victime vesele ale culturii-mozaic, fragmentarişti… Or, rolul filosofiei este cel de clarificare – a gândirii, a cunoaşterii, a voinţei – , pentru încadrarea optimă în cosmosul uman. Disciplina filosofică ce o recomand spre aprofundare este etica, dimensiunea morală fiind maxima fiinţei umane ca fiinţă inteligentă şi implicit directoare în proiectul de viaţă. Dacă nu ar fi așa, nu am avea o mulțime de „ocoşi” care dau chix în planul moral… Cultivând lectura înţelepţilor lumii, adolescenţii vor realiza gravitatea inadecvărilor, a derâderii, a superficialităţii, a aranjamentelor şi şmecherismelor, a pervertirii statului de drept, vor şti să distingă între valoare şi pseudovaloare, democraţie şi „dimocrăţie”, politicieni şi politrucieni, demnitari şi agonisitori…

BO: Ce vă amintiți frumos din anii de liceu?
MS: Orele neîncrâncenate (rusă – prof. Radu Bitan, matematică – prof. Aurelia Vişovan), în care eram lăsat să visez (fizică, Optică – tot doamna prof. Aurelia Vişovan, biologie, Anatomie – doamna prof. Livia Balea), orele în care eram provocat să vorbesc (prof. Eusebia Negrea la Literatură universală sau inegalabilul Ion (Jean) Bălin, la economie sau filosofie), încrederea ce mi-au acordat-o diriginţii mei: prof. Ion Vancea (care m-a promovat ca aspirant la poezie, alături de prof. Eracle Titircă, introducându-mă în lumea literară a oraşului), prof. Vasile Gogea, prof. Maria Şugar, prieteniile legate atunci cu Gheorghe Mihai Bârlea şi Echim Vancea, prin intermediul cărora m-am apropiat de Cartea de poezie, de substanţa Maramureş, de tainele creaţiei literare.

BO: Care dintre profesorii din anii de liceu credeți că vă… seamănă, pe palierul educativ – pedagogic? Cu cine v-ați “identifica”?
MS: Haos aici! Aş fi vrut să fiu şi riguros şi empatic şi sclipitor şi cu stilul meu… – şi, ca-n toate celelalte, m-am făcut doar „cântec pentru ele…” Oricum, nu mi-am propus „să îngheţe sângele-n copii” când apar în clasă… Aş zice că, pe lângă o puzderie de personalităţi şi (numai) personaje, mi-au rămas ca model profesorii care m-au făcut să citesc, să „mă dedulcesc” la marea literatură beletristică, filosofică, istorică – Doamna Profesoară Eusebia Negrea şi Domnul Profesor Ion Bălin. Am fost uimit de calităţile regretaţilor profesori Vasile Anişorac şi Vince Citra, din relatările peste timp ale unor foşti elevi de-ai lor – da, aşa am vrut să fiu şi eu…

BO: Ați făcut mulți ani naveta la Sarasău. Pentru un poet era un traseu inspirațional. Profesorul Marin Slujeru cum s-a acomodat în mediul rural?
MS: Da, pentru mine navetiştii se constituiau într-o adevărată societate, una diversă, interesantă, de regulă manifestă (mai puţin adulţii câmpulungeni), reflectând comunitatea mai mare din care făceau parte, în care un loc sper să fi dobândit şi eu. Deplasarea în sine a fost un răgaz pentru observare, meditaţie, contemplare. Prezenţa agresivităţii verbale, practicarea cu virtuozitate a derâderii nu m-au încurajat deloc să mă adaptez. În timp, însă, am învăţat să decelez valorile, trecând peste învelişul lor aspru… Nu-i nimic mai interesant decât să urmăreşti ori să intri în vorbă cu bătrânele, aceşti regizori prestigioşi ai vieţii satului…

BO: Mai agreează tinerii noștri de azi… poezia?
MS: Da, în măsura în care o agreează şi profesorii lor. Există, însă, acest pericol al scientificării jargonarde a gramaticii, acest cantitativism în predarea literaturii („materia”!), al îndepărtării parcă programatice a elevilor de limba română vie naturală, la concurenţă cu ispitirile pleziriste, consumatoriste, IT-iste. „Se face totul” pentru „sărăcirea umanului”, de la vârste fragede.

BO: Iubiți Sighetul fără echivoc. Oare Sighetul își iubește intelectualii? Dar pe poeți îi… respectă?
MS: Nu confund oraşul cu câţiva agonisitori. A fi intelectual, a fi poet, în măsura în care sunt aşa ceva, este o treabă pe cont propriu, asumată, ar fi penibil să cer răsplată. Aici chiar că este vorba de libertate. Iar în privinţa iubirii oraşului, cu atît mai mult…

BO: Care sunt lipsurile de fond ale Sighetului?
MS: Infrastructura (praful!), iluminatul public, estetica urbană (de ex., numai la noi se expun lucruri cum ar fi „Cuiul” sau „Scaunul”, în toată tristeţea lor intrinsecă), înstrăinarea (legală, desigur, nu se presupuie…) a unor edificii publice, inexistenţa unor centre de divertisment specifice, pentru tineri sau pensionari.

BO: Dacă ați fi primarul Sighetului, ce proiecte/ activități ați propune pe segmentul cultural?
MS: Un edificiu-complex, un bloc-turn cu: piscină semiolimpică (aia care se tot face, de vro 50 de ani, ca „Dacii liberi” de la Petrova), sală de lectură (cât o hală, luminoasă, cu multi-media), sală de teatru şi concerte şi recitări, sală de forţă, sală de cinema, o cafenea-restaurant imensă, un „Kiss Pipa II” spaţios, parc („Dendrologic II”), parcare, plajă şi helioport pe acoperiş, cu tavane de sticlă, cu terenuri de tenis adiacente – pe malul Izei, sub Solovan…

BO: Se spune că poezia este veșnic tânără. Presupun că, implicit și poeții nu îmbătrânesc niciodată, nu-i așa?
MS: „Filoanele” mai sărăcesc, cele din tinereţe le-am epuizat (sau m-au epuizat), trebuie timp până se refac, este tot mai mult de aşteptat…

BO: Unde/ cine sunt prietenii dumneavoastră?
MS: La lumina zilei: Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea – de-o viaţă; câţiva tineri admirabili: prof. Marius Voinaghi, av. Lucian Botizan, bibl. Dragoș Ardelean – minţi, fiinţe vii; voi, cei de la „Salut, Sighet!” – implicaţi, profunzi, harnici. În anii din urmă am pierdut trei dintre cei mai buni şi bogaţi cultural prieteni ai mei: poetul Fábri Sándor, enciclopedistul Ioan J. Popescu, prof. Caius Lugojan…

BO: Când veți publica următorul volum de versuri?
MS: E vorba de sfârşitul anului, tot prin bunăvoinţa Editurii „Valea Verde” (editor Ion Mariş). Se intitulează deocamdată „Alte imagini, vederi…”.

BO: Ce propunere aveți pentru aniversarea din toamnă a celor 100 de ani ai Liceului „Dragoș Vodă” (CNDV)?
MS: Eu sunt pentru adevărul întreg, inclusiv privind anii de liceu, atât cei din interbelic, cât şi cei din epocile stalinistă, ceauşistă, postdecembristă. Dar, se pare că noi nu apucăm aşa ceva, rămânem cu idealismele, roz-bombon-urile, adevărurile parțiale sau chiar contrafăcute…

BO: Puteți oferi cititorilor noștri cel mai recent haiku pe care l-ați creat?
MS: 

***
soarele toamnei –
dres mieriu pe faţa ta,
o, strălucindo!

BO: Mulțumesc, domnule poet – profesor! Ne vedem la… toamnă! Fără restanțieri la aniversarea de 100 de ani!
MS: Nici nu visam aşa ceva, la aniversarea de 50 de ani, când eram în clasa a IX-a! Mulţumiri! Cum să lipsesc?

Brîndușa OANȚĂ




Lansare de carte la Sighet: „Fețele timpului. O nouă Patrie”

Editura „Valea Verde” vă invită marți, 12 februarie 2019, orele 13:00, la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinad” Sighet unde va avea loc lansarea volumului „Fețele timpului. O nouă Patrie”.

 

Salut, Sighet!




Scriitorul și istoricul Ovidiu Pecican, ”legat” sentimental de Sighet, împlinește 60 de ani!

Ovidiu Pecican este un intelectual norocos, dar nici noi, sighetenii, nu suntem mai prejos!

Este…

Norocos că a scris o bibliotecă de cărți, aproape (sau peste?) 60 de volume!
Norocos că este un romancier, istoric, publicist apreciat, obiectiv, lipsit de… inhibiții.
Norocos că este foarte agreat de prieteni și chiar și de (puținii) dușmani și doar pe… bune!
Norocos că și-a luat Doamnă de la Sighet; de aceea noi îl considerăm (sub jurământ)… sighetean.

Noi…

Suntem norocoși că descinde destul de des în Țara Voievozilor (de obicei cu autobuzul), fiind și el implicit nobil, nu doar prin alianță!
Suntem norocoși că s-a implicat în diverse activități în Sighet și așteaptă propuneri de colaborare (rugăm seriozitate!).
Suntem norocoși că ne recunoaște de prieteni (buni).
Suntem norocoși că are forță elitist – intelectuală maximă la…. 60 de ani.
Suntem norocoși că va continua să scrie, sper, încă cel puțin 60 de cărți.
Suntem norocoși că ne… “povestește” frumos de/pe la Cluj!
Suntem norocoși că profesorul universitar de la Facultatea de Studii Europene (Universitatea “Babeș – Bolyai” Cluj) îi simpatizează și încurajează pe (toți) studenții… sigheteni.
Suntem norocoși că este un bun publicist, un bun critic, un nativ al polemizării atractive, un subtil și serios… mucalit.
Suntem norocoși că a acceptat să publice unul dintre multele volume la Sighet (“Mituri publice, mitologii cotidiene. Polemici”, Editura Valea Verde, 2010).

La mulți ani, Maestre!

Voie bună și sănătate de la întregul… (Salut) Sighet!

Io… Ion Mariș, atât am avut de spus (anul ăsta)!

PS: Să n-avem discuții, norocul musai se combină cu multă muncă și muuuult talent!




Maramureşul din ziare (autor, Gheorghe Pârja)

Cărţile de istorie se scriu, temeinic, după ce evenimentele se aşază. Şi mai ales după ce actorii şi martorii dispar. Aici intervine rostul major al istoricului. Dar până la cartea de istorie ce se întâmplă? Aţi ghicit: ziarele îşi fac datoria! Ele sunt memoria activă, consemnată imediat, la temperatura zilei. Pe lângă documentele de cancelarie, presa este un izvor preţuit de istorici. Pe ştirile din ziare ne rezemăm şi astăzi. Am spus toate acestea pentru ajunge la o carte mare, în toate felurile, apărută în acest An Centenar la Editura „Valea Verde”, 2018 (director Ion Mariş), din Marmaţia. Este vorba de volumul: ”MARAMUREŞUL-ZIARE ŞI ZIARIŞTI, de la începuturi până în 1945”. Autor: profesorul, omul de mare energie culturală, jurnalistul cu virtuţi dovedite, IOAN ARDELEANU-PRUNCU.

În cele 620 de pagini este reînviat, prin ochii presei, un timp aproape uitat şi neştiut al Maramureşului Voievodal, având reşedinţa, din ultimele veacuri, în Marmaţia. (S-a propus ca Sighetul să se numească Marmaţia). Este şi o replică inteligentă dată celor care au epuizat destinul acestui spaţiu, cu rezonanţă istorică, în câteva clişee. Care au făcut mari deservicii cunoaşterii profunde şi adevărate a istoriei locului de unde au descălecat voievozi. Cărţile fundamentale despre Maramureş, puţine şi ele, aveau o circulaţie restrânsă din raţiuni cunoscute.

Aşa că istorici vrednici (Ioan Mihalyi de Apşa ori Alexandru Filipaşcu) au simţit nevoia să folosească presa pentru luminarea celor mulţi. Autorul nostru a cercetat cu acribie colecţii de ziare şi reviste, decupând ştiri şi articole care ilustrează vuietul ideilor de aspiraţie naţională, dar şi atmosfera cazinourilor vremii. A reuşit ceea ce şi-a propus: să ne redea imaginea Maramureşului, oglindită în presa din Marmaţia. Adică, Maramureşul din ziare. La loc de cinste se află “Graiul Maramureşului”, prima perioadă (1932-1940).

După 12 ani de trudă, Ioan Ardeleanu-Pruncu a aflat unghiul potrivit de unde a privit devenirea acestui spaţiu istoric într-o perioadă dificilă. Când se pregătea să iasă din crisalida vremelnică pentru a prinde cadenţa Patriei-Mamă. În acea perioadă, s-a întâmplat şi explozia presei româneşti în Maramureş. Înainte, societăţile de lectură tipăreau timide periodice în limba română. Din carte aflăm câte piedici a pus administraţia maghiară pentru aprobarea statutului Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş. Multe din zbaterile vremii şi-au găsit ecou în paginile ziarelor. Autorul constată că au existat ziarişti vertebraţi, care puteau fi calomniaţi, dar mai greu de şantajat. De altfel, o bună parte a lucrării este dedicată celor care au creat publicaţii, dar şi celor înzestraţi cu har, curaj publicistic şi răspundere pentru limba română.

În zugrăvirea celor 46 de portrete, autorul a aplicat metoda obiectivităţii. După cum singur mărturiseşte, a creionat ”portrete normale, cu umbre şi lumini, acoperind atitudini şi fapte de mare eroism, dar şi momente de slăbiciune, de derută, de eroare, tocmai pentru a le putea acorda recunoştinţa cuvenită fiecăruia”. Stă sub egida lui Tacit: sine ira et studio. Tomul este şi un document al relaţiilor dintre intelectualii maramureşeni şi cei din România Mare. Ne demonstrează că am fost conectaţi la pulsul naţional al vremii. Elitele maramureşene, venite în mare parte din lumea satului, ştiau de punctele preşedintelui american Wilson.

Volumul semnat, şi îndelung lucrat, de Ioan Ardeleanu-Pruncu alungă viziunea care ne plasa într-un colţ uitat de lume. Doar asemenea cărţi recuperează generaţiile Maramureşului. Autorul a adunat dovezi fotografice în facsimil, ori reproduceri de texte greu de găsit. Doamne, câtă tenacitate pentru a împlini un ideal! El vine din fibra intelectualilor de pe văile noastre, care au ştiut ce-i greul. Dar au putut să-l dovedească. Aşa, această lucrare este prima care tratează presa din Maramureşul Vechi la dimensiunea reală şi cuvenită. Maramureşul de pe cele două maluri ale Tisei. Reînvie harta spirituală a unui Maramureş, acum muşcat, în care relaţiile dintre oameni nu erau stingherite de apa curgătoare. Deşi cu hotar, eram una în cuget şi simţiri.

Cum ziceam cu prilejul lansării cărţii în Marmaţia, este o lucrare care uneşte neamuri. Şi asta pot face ziarele! Pentru mine cartea este de excepţie. Şi metaforele mi-au amuţit în faţa rigorii ei. A fost sortită să cinstească profund Centenarul. Dar şi pe autorul ei, la cei 75 de ani de viaţă. Istoricul Ioan Aurel-Pop, preşedintele Academiei Române, scrie în prefaţă: ”Întreprinderea este una temerară, dar fructuoasă, fiindcă investighează o lume intelectuală românească cu metodele istoricului şi relevă valori aproape uitate”.

Jurnalistul din mine acordă autorului Marele Premiu al demnităţii profesionale.

Gheorghe PÂRJA

(Editorial preluat din cotidianul “Graiul Maramureșului” din 19 decembrie 2018)




Sighetul la zi(d)! – Casa Irsa Béla (foto)

Casa Irsa Béla, situată la intersecția străzilor M. Kogălniceanu cu Pintea Viteazu a fost construită în 1904, în stil neobaroc. Casa, proprietate privată, se află într-o stare avansată de degradare, deși, se poate observa că au fost demarate la interior, lucrări de reabiltare și reparații capitale. Deocamdată, casa impozantă de la începutul secolului XX, oferă o tristă imagine a unui trecut sighetean… elegant.

“Irsa Béla a fost fondator şi profesor al Şcolii de Muzică din Sighet fiind și cel care, alături de profesoara Hitter Mária, a pus bazele primei orchestre simfonice din oraș, dând un nou impuls culturii sighetene de la începutul anilor 1900” (Pal Robert Zolopcsuk – Sighetul Marmației, Editura Valea Verde, 2012).

Salut, Sighet! 




Și totuși, sighetenii iubesc… cultura! [VIDEO]

Vineri, 23 noiembrie 2018, sala de spectacole a Centrului Cultural Sighet a fost arhiplină. În ultimii ani, la diversele acțiuni/activități cultural – artistice găzduite de municipiul dintre ape, rar mi-a fost dat să văd atât de mulți sigheteni strânși “indoor” (toate locurile au fost ocupate, nu puțini participanți au rămas… în picioare!), în numele… culturii!

Oare care a fost “mobilul” agitației? Să fi fost ceasul bun?… cei 100 de ani (și câteva ore) scurși de la efervescentul an 1918, atât de drag maramureșenilor sau… omul bun? Toate s-au potrivit! Ceasul bun cu omul bun, în cazul nostru autorul volumului “Maramureșul – ziare și ziariști de la începuturi până în anul 1945”, profesorul Ioan Ardeleanu – Pruncu. 

Ne-am întâlnit aproape 150 de sigheteni iubitori de cultură (inclusiv prefectul Maramureșului, Vasile Moldovan și primarul Sighetului, Horia Scubli), prieteni de-ai autorului (poetul, jurnalistul Gheorghe Pârja și poetul – senator Gheorghe Mihai Bârlea au comentat “din interiorul” profesiei, cartea), membri ai familiei, nobili participanți, ca să-l felicităm și să-l apreciem pe omul care, pe parcursul a 12 ani, a răscolit arhive și-a parcurs zeci, sute de materiale/ surse bibliografice pentru a ne oferi un volum solid calitativ și cantitativ (peste 600 de pagini), reper de-acum înainte pentru cercetarea jurnalismului maramureșan de la începuturi până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

După prezentarea oficială a cărții și a autorului, la care au mai participat, Dorel Todea (directorul Centrului Cultural Sighet) și I. Mariș (editorul volumului), d-na Rodica Gheorghiu, dirijoarea corului în care activează și dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu. a avut o intrvenție emoționantă. Întâlnirea de Vineri, ne-a mai oferit o surpriză, profesorul Ioan Ardeleanu – Pruncu, ne-a recitat o poezie dedicată zilei de 1 Decembrie, pe care a scris-o în urmă cu o jumătate de secol.

Partea de final, deloc ușoară, i-a revenit tot autorului care a scris și a tot scris… autografe, numeroșii doritori fiind obligați să aștepte cu multă… răbdare.

A fost o zi frumoasă ce s-a încadrat simplu, decent și din/cu suflet în Sărbătorirea Centenarului.

Pentru mai multe informații, musai… citiți cartea!

Ion MARIȘ

N.R : Volumul „Maramureșul ZIARE ȘI ZIARIȘTI de la începuturi până în 1945”, autor, Ioan Ardeleanu-Pruncu, apărut la Editura Valea Verde, grafică copertă – Andreea Ștefania Kadar, tehnoredactare – Dragoș Ardelean, index – Szonjia Kadar, a fost tipărit în condiții grafice deosebite la Aska Grafika cu sprijinul unui grup de sponsori generoși.

foto & video: Florian Szabo




Lansare de carte la Sighet!

Un important volum, dedicat Centenarului României, dar și memoriei maramureșenilor care s-au strâns în număr foarte mare (aproximativ 5 – 6000 de cetățeni) în ziua de 22 noiembrie 1918, în Piața Centrală  din orașul reședință de comitat de atunci, Sighetul, hotărând unirea Maramureșului cu Regatul României, va fi lansat vineri, 23 noiembrie 2018, orele 14:00 la Centrul Cultural Sighet.

„Maramureșul ZIARE ȘI ZIARIȘTI de la începuturi până în 1945”, autor, prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu, apare la Editura Valea Verde, fiind tipărit în condiții grafice deosebite la Aska Grafika cu sprijinul unui grup de sponsori generoși.
Salut, Sighet!