Teatrul de Vară a fost ridicat în parcul oraşului, în locul vechii Arene care, la acea dată, se afla într-o stare avansată de degradare.

Din cauza resurselor financiare limitate, proiectantul clădirii, inginerul Nagy György, a adoptat varianta unei structuri de lemn îmbinate cu cărămidă, proiectată la o capacitate de 750 de locuri, întreaga construcţie fiind evaluată la 35.000 florini. După finalizarea construcţiei, strada, care până atunci era cunoscută sub numele de „Stea”, a devenit Strada Teatrului.

Deschiderea a avut loc la 21 mai 1887 cu un prolog scris de Szabó Sándor în interpretarea Emmei Szabó, urmată de comedia în trei acte „Buborékok” („Baloane de săpun”) de Csiki Gergely.

Actriţa Prielle Kornelia a donat teatrului o cortină somptuoasă, adusă de la Budapesta. La etaj, deasupra intrării, a fost amenajat un mic muzeu dedicat istoriei teatrului din Sighet, cu documente şi diferite obiecte de gen. În principal, stagiunea teatrală era susţinută de trupe itinerante în special din Debrecen, dar, pe scenă au urcat şi – pe atunci numeroasele – trupe de amatori locale.

Din cauza materialelor folosite, Teatrul de Vară necesita reparaţii frecvente, iar la sfârşitul anilor ‘30, sub pretextul pericolului unor incendii, a fost demolat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Ce plăcute sunt cursurile fără „temă”, fără constrângeri, seminariile fără lectori rigizi, cu public numeros și relaxat!

„Week-end artistic în… amfiteatru”, ediția a II-a a adus în sala de curs a Universității „Babeș – Bolyai”, Extensiunea Sighet, primăvara împreună cu ingredientele unei întâlniri pigmentate de poezie. Și pentru că la Sighet cultura nu vrea să dispară, în ciuda tuturor greutăților pe care le întâmpină, vineri, 24 martie 2017, am avut o lansare de carte, de poezie (volumul Vesperare, Editura „Valea Verde”, 2017). Am fost invitați la ceas de-amiază (cu mare discreție) pentru a face cunoștință cu poetul Ion Mariș, sensibil, analitic, realist și, în același timp, melancolic. Dacă până acum am văzut publicistul, reporterul, dar mai ales omul implicat în viața socio-culturală a Cetății, vineri am descoperit o nouă latură a unui om obișnuit.

Nu e prima dată când Ion Mariș scrie poezie. A publicat sub pseudonim atât înainte cât și după 1989, volumul de debut fiind tentația de a se confrunta față în față cu publicul.

Startul „Week-end-ului” a fost dat de către profesorul dr. Nicolae Boar din partea gazdelor evenimentului, și de către profesor Brîndușa Oanță (coordonatorul site-ului www.salutsighet.ro și lector de carte) care au precizat parametrii tehnico-poetici ai evenimentului. O scurtă, dar sensibilă intervenție a avut tânăra Lavinia Grijac, studentă la Universitatea de Artă și Design, Cluj Napoca, autoarea coperții și a imaginilor grafice din volumul de versuri.

„Editor fiind și publicând câteva volume de poezie, mi-am zis că Ion Mariș va sfârși, la un moment dat, scriind și publicând el însuși poezie. „Blestemul” l-a ajuns!

Parafrazând o strofă din poemul „Matematică” voi spune că: Într-o dimineață/ editorul s-a îndrăgostit de „victimele sale”/ le-a împrumutat cuvintele/ și în loc să se sinucidă/ s-a ales cu o carte de poezie!” a spus poetul Echim Vancea în intervenția sa, referindu-se la volumul „Vesperare”.

Lansarea volumului a prilejuit și un moment muzical susținut la fluier de un binecunoscut profesor al Școlii de Muzică Sighet, dl. Ioan Szekely. „Week-end-ul artistic” a fost completat cu proiecția unui film realizat de „Green Valley Films”, dedicat unui slujitor al artelor plastice, sculptorului Ion Bledea, intervievat de… Ion Mariș.

O inițiativă inedită a Editurii „Valea Verde” și a site-ului „Salut, Sighet!” a fost decernarea în premieră (ediția I, 2017) a distincției Opera Omnia a Editurii „Valea Verde”  poetului sighetean Echim Vancea, autor a peste 20 de volume de versuri, fost director al Bibliotecii Municipale Sighet, „avansat” la pensie la finele anului trecut.

Au avut intervenții precise, „matematice”, în bon/ton cu mesajul poetic al volumului lansat, poeții: Echim Vancea, Marin Slujeru, Doina Petrulescu Anton.

Volumul a apărut la Editura „Valea Verde”, tipărirea fiind sponsorizată de către Tipografia „Aska Grafika” (Corina și Vasile Kadar).

S.V. Kratos

În perioada 1905 – 1906, clădirea inițială a spitalului din Sighet a fost extinsă prin construirea de-a lungul străzii Kossuth Lajos (n.r. azi strada Avram Iancu) a opt pavilioane noi, ridicate pe baza planurilor arhitectului orădean Rimanóczy Kálmán cel Tânăr. Spitalul de psihiatrie avea atât secție pentru femei cât și pentru bărbați.

Spitalul deținea o bibliotecă bogată, marea majoritate a cărților fiind donate de baronul Roszner Ervin, comitele Maramureșului. În jurul clădirilor a fost amenajat un parc a cărui întreținere revenea în sarcina unui grădinar profesionist. Costurile construcției au fost în mare parte acoperite din donații, numele finanțatorilor fiind inscripționate pe o placă de marmură, așezată pe fațada pavilionului central.

Stilul adoptat construcției este art nouveau, specific perioadei. Frontonul pavilionului central, chirurgia de azi, mai păstrează și acum stema comitatului Maramureș. Spitalul avea amenajată și o frumoasă capelă romano-catolică, închinată Sfintei Inimi a lui Isus. În anul 1906 se construiește un turn de apă în stil art nouveau, care există și în prezent; în construcție a fost folosit fierul beton, cu o tehnologie inovatoare pentru acea perioadă.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Editura „Valea Verde”, „Salut, Sighet!” și Universitatea „Babeș – Bolyai” organizează vineri, 24 martie 2017, de la ora 14.00, la sediul Extensiunii Sighet (amfiteatrul George Vâlsan) evenimentul „Week-end artistic în… amfiteatru”, ediția a II-a. Auditoriul va avea parte de muzică, proiecție de film și… poezie. Va fi lansat volumul de poeme „VESPERARE„, autor, Ion Mariş, Editura „Valea Verde”, tipografia Aska Grafika, Sighet.

Omul sfințește locul. Pentru lumea culturală a Sighetului ION MARIȘ e un nume binecunoscut. Ce nu știe foarte multă lume e că această dragoste pentru cultură, pentru frumos, pentru omul om, e o constantă a domnului Mariș. E o trăsatură a sa. A fost implicat în mișcarea culturală sigheteană încă dinainte de Revoluție. Aș fi zis în tinerețea sa, dar Ion Mariș e tânăr acum tocmai prin forța de care dă dovadă, prin prezența sa la manisfestările de suflet ale orașului. A sprijinit și sprijină publicarea lucrărilor poeților, scriitorilor sigheteni. Este, însă, de remarcat  faptul că Ion Mariș  sprijină necondiționat copiii, tinerii talentați din acest oraș, unde, de ce să nu o recunoaștem, pentru generația tânără se fac tot mai puține lucruri frumoase. Ion Mariș este o prezență constantă însă și la acțiunile privind ecologizarea, protecția mediului, unde, la fel îl găsim înconjurat de tineri. Probabil ei îi dau puterea de a merge mai departe, ca o răsplată pentru efortul depus de a le fi mereu alături. Ion Mariș, prin ceea ce face, prin ceea ce este, mă duce cu gândul la vorbele lui Nicolae Iorga – „Fă-ți datoria oricând. Totdeauna va fi cineva să te vadă: tu însuți.” (B.O.)

Casa Szöllősy se afla pe strada Kossuth Lajos, în vecinătatea spitalului. Ea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil eclectic specific vremii. Pentru cei care vizitau oraşul, venind dinspre Satu Mare, primul contact cu Sighetul era această clădire care, prin impunătorul aspect arhitectural domina zona de departe.

În imagine se văd coşurile de fum, care dau un aspect aparte atât clădirii, ca ansamblu unitar, cât şi individual, şi anume părţii de est a casei, unde ajungeau trăsurile, până la portalul principal, în dreptul unei construcţii special amenajate.

Casa deţinea primul teren de tenis din oraş (proprietarii de odinioară erau mari amatori de tenis, sport nou la acea vreme, fiind vorba de anii 1900) amenajat într-un parc îngrijit de grădinari pricepuţi. Partea terenului îndreptată spre stradă era delimitată de un frumos gard de fier forjat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Szöllősy este amplasată pe actuala stradă Avram Iancu.

Cândva, strada pe care a fost construită clădirea din imagine a purtat numele de Szép (Frumoasa), nume care era în concordanţă cu frumuseţea arhitectonică a imobilului.

Construită la 1897, casa avea – şi are şi azi – ambele faţade bogat ornamentate, la fel şi interiorul: tavanul este ornat cu stucatură aurită, uşile au supraportalul sculptat, iar în camere sobele albe sunt de o frumuseţe aparte.
Casa are o poartă din fier forjat, splendid realizată, în stil neorococo, fiind cea mai valoroasă piesă din componenţa unei clădiri, de pe întinderea întregului județ.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente strada pe care se află casa se numește Mihai Viteazul.

Construit după planurile arhitectului Kreiszel Géza, în anul 1893, în stil neorenascentist, pe locul fostei săli de sport a Liceului Reformat şi a casei părinteşti a actriţei Prielle Kornelia, fapt consemnat de o placă de marmură albă montată în 1896 pe faţada palatului cu ocazia aniversării celebrei actriţe: “Pe locul acestei clădiri s-a aflat casa în care s-a născut Prielle Kornelia, marea artistă a ţării. Această placă memorială a fost înălţată în anul 1896, la a o mia aniversare a existenţei Ungariei”. Cheltuielile plăcii au fost suportate de proprietarul clădirii.

Szabó Aurel, un renumit avocat, a studiat la Budapesta, fiind unul dintre cei mai culţi oameni ai vremii. Palatul a fost construit cu multă grijă. Intrând pe poarta monumentală a faţadei ne aflăm într-un coridor pictat în stil neorenascentist, de o calitate artistică impresionantă. La stânga intrării, din holul principal urcăm treptele de marmură roz, putând admira pereţii şi tavanul bogat pictat. La etaj, salonul de primire a invitaţilor are un parchet ornamentat, de o frumuseţe aparte, sugerându-se modelul unui covor. Fiecare cameră are alt model de parchet, marchetăria fiind de o calitate unică în zonă.

Atracţia clădirii era celebra bibliotecă, care cuprindea mii de volume, aşezate în dulapuri sculptate. Sticla care împodobea uşile acestor dulapuri era marcată cu monograma Sz.A., iar între ornamentele florale se puteau vedea în basorelief portrete ale unor scriitori şi poeţi. Pereţii erau tapiţaţi cu catifea şi mătase, iar sobele erau adevărate opere de artă. Aici au fost păstrate obiectele personale ale actriţei Prielle Kornelia, donate ulterior oraşului.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Atât strada Tanár, cât şi strada Korház au fost deschise la 1892. La intersecţia acestor străzi se află casa Irsa, construită în 1904, în stil neobaroc.

Camera centrală a fost cea mai spaţioasă încăpere a clădirii, motiv pentru care aici a fost amplasată o orgă de cameră, unicat în zonă. Celelalte camere au fost mobilate cu piese splendide, iar pereţii erau pictaţi cu multe ornamentaţii, după moda vremii, pe fond negru cu flori bleu, roşu – brun sau ocru și contur auriu. Merită menţionate şi sobele de maiolică, în stil art nouveau.

Irsa Béla, fondator şi profesor al Şcolii de Muzică din oraş, a publicat o interesantă broşură intitulată “Menirea Şcolii de Muzică din Sighet”. În colaborare cu Hitter Mária, a pus bazele primei orchestre simfonice din Sighet, dând un nou impuls culturii sighetene de la începutul anilor 1900.

O alee de castani împodobea strada, oferindu-i toamna nuanţe aurii.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Irsa Béla este amplasată la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Pintea Viteazul

Ridicat pe locul cimitirului reformat, închis în anul 1887 şi devenit în 1889 Parcul “Regina Elisabeta”, Palatul Culturii a fost ridicat între anii 1912-1913, planurile aparţinând arhitectului Sándy Gyula. Firma constructoare, ‘’Fuchs es Társa’’, din Beregszász, a realizat clădirea din fier beton, fiind prima de acest fel din oraş, iar lucrările speciale din beton cu inserţie preîntinsă au fost asigurate de firma “Pittel & Braunvetter” din Budapesta.

Structura construcţiei, care aminteşte de o cetate medievală transpusă în limbaj art nouveau, se datorează baronului Perényi Zsigmond, comite al Maramureşului, secretar de stat şi preşedinte al Asociaţiei Maramureş.

Destinat a fi sediul Asociaţiei Culturale “Máramaros”, la parter a fost amenajată o bibliotecă, alături de o sală de mese şi un mic magazin. La primul etaj se aflau sala festivă, sala artiştilor, sala de expoziţie, un cazinou, iar la etajul a doilea au fost expuse obiecte de muzeu şi tablouri donate de colecţionarul Urányi Imre, printre care şi celebra pictura a lui Hollósy Simon, ‘’Cetatea Hustului’’.

În 1931 pe tavanul scării principale este pictată o ‘’Alegorie a artelor’’de către Szabó Elemér, cunoscut sub pseudonimul de Livius Bordeaux.

Numele donatorilor unor sume de cel puţin 200 coroane au fost inscripţionate pe plăci de marmură montate la intrare, nume care aminteasc generaţiilor viitoare de sacrificiul făcut de înaintaşii lor pentru edificarea unei clădiri ce urma să contribuie la propagarea culturii în regiune.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Construită în jurul anilor 1880 la interescţia străzilor Lónyay János şi Szlatinai, casa Koch – Gruber este printre primele clădiri care a fost construită în stilul eclectic.

La începutul secolului i se zideşte poarta mare, intrarea în clădire rămânând doar cea de pe strada Lónyay János.
În interiorul clădirii a funcţionat magazinul lui Paszternák Mayer care, cu ocazia sărbătorilor oferea clienţilor fideli câte un mic pachet cadou.

În salonul casei a fost înălţat primul brad din oraş care avea ca şi decoraţiuni becuri colorate, stârnind admiraţia localnicilor.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește… restaurantul Casa Veche.