Și Sighetul trebuie „contaminat” cu… școala viitorului! (autor, Ion Mariș)

Marii și micii analiști, astrologi și prezicători abulici, se străduiesc – sub amenințarea „proaspătului” virus – să ne convingă și să ne îndrume pe căile îngrijorării și fricii. Ce va fi cu secolul XXI?… Pe unii nici măcar nu-i preocupă în mod intelectualist – științific această dilemă, sunt prea închistați în proceduri depășite și chingi habotnic standardizate. Poate că era nevoie de un cutremur la nivel societal pentru a direcționa și strategia educațională pe făgaș… avangardist.

Ce-om face oare stând atât de mult timp în izolarea (auto)impusă? E simplu! Citim, visăm, pregătim scenariile viitorului, ne plictisim, ce mai! Se poate munci în mediul și „mirajul” propriei locuințe? Mda, ar spune elevul Bulă (vedeta sec. XX), porcării (adică, transmise de gripa porcină), de-astea nu se pun la socoteală! Acolo, în fața privirilor ingenue, în fața fricii copilașilor, interacțiunea dascăl – supervizor cu… elevul – prizonier amorsează creativitatea și imaginația. Așa ar gândi… Bulă?!

Privind spre trecutul meu, dintr-o epocă îndepărtată, controlată de vechiul om-nou, nu mă pot gândi decât la dascălii de excepție care făceau din (unele) materii… artă. Chiar și la materiile foarte serioase (matematică, fizică etc. – nota bene – etc nu înseamnă fără importanță) tensiunea avea nuanțe neîntunecate, poate, poate, puțin enervante. Dar azi, într-o lume modernă, să mai existe „procedura” tocitului, memoratului mot à mot, mi se pare o inepție cât (fostul) monstru din lacul Loch Ness. Doamne, dacă Doamne ai da note, unde ar fi mulți dintre profesorii de azi? (Disclaimer: nu mă refer doar la absolvenții de… Spiru Haret!).

Am primit, înainte de atacul coronavirusist, informații despre nemulțumirea unor liceeni vis-à-vis de metodele ultra-ortodoxe prin care unii profesori stăpânesc clasa. Nimic de zis, este varianta conservatoare prin care un sistem ieșit foarte șifonat deontologic din comunism s-a adaptat democrației netrecând granița metodelor – mult așteptate – de finețe… europeană!!

Și-o să vi se pară o excepție (?!), am mai primit un „pont”, dinspre o școală (generală) cu mare ștaif din Sighet, o elevă de clasa a…. nu contează a câta, de gimnaziu, având vârsta de 12 ani, o fetiță (!!!) este trasă – la propriu – de urechi de către diriginta-profesor și aici… se termină totul?! Incredibil, în sfintele zile ale secolului XXI, un copil este traumatizat de către un profesor care habar nu are ce înseamnă educația! Dacă familia va insista vom dezvălui și școala și profesorul și (de ce nu?) directorul care a aflat despre conflictul impardonabil și s-a… autoizolat.

Păi, să recapitulăm, elevii știu de frică, nu vorbesc neprovocați, tac la… epitete și comparații și… gata educația. N-au auzit oare unii dintre dascăli de metodele nonconformiste ce incită creativitatea și imaginația? Elevii trebuie lăsați să vorbească (fără să zburde pe câmpii!), să argumenteze, să dezbată, să se exprime, să nu copieze pur și simplu niște teme adică să dea – vorba docților! – un copy și-un paste. De-aceea avem analfabeți funcționali și doctori în… paste (necomestibile)!

Atacul coronavirusului la sănătatea socio – umană are și consecințe mai puțin grave. Se schimbă paradigma educației… în bine! Tehnologia trebuie să intervină mai profund în formarea copiilor și tinerilor. Credeți că se poate? Eu sunt convins că DA!

Toți elevii, de la cei mai mici până la liceenii îndrăzneți dețin un telefon performant, unii posedă tablete, calculatoare iar cei mai „amărâți” sigur au pe-acasă televizoare. (Pe drum spre Baia Mare, pe varianta Cavnic, am văzut cocioabe pe care se înalță semeț parabolicele). Marea majoritate a tinerilor sunt specialiști în gadget-uri și aplicații cool, au abilități indiscutabile pentru lumea virtuală, așadar avem bune drumuri…. informaționale.

Școală la televiziune, în loc de emisiuni insipid – botuliste și apariții cu maneliști analfabeți, cum vi se pare?… Să scriem corect cu ajutorul aplicațiilor, să schimbăm metodele, să îndrăznim mai mult, nu să facem… schimb de profesori (pardon, de mame) sau să ne ocupăm de „dezbateri” penibil regizate!

Vă imaginați cât de bine s-ar putea colabora cu profesorii de la… distanță?!… Pe bune (!), nu glumesc! Să intre școala în lumea webinarelor, să se utilizeze canalele youtube, să se gândească aplicații (unele există!) interactive și nu mai știu eu ce alte, multe metode, doar avem atâția IT-iști inteligenți. Și profesorii virtuali pot să fie selectați dintre cei cool, cu fason, plăcuți la… vorbă și la port. Oare ar dispărea cei neprofesioniști?

Oare nu vor fi mai relaxați elevii, mai bine dispuși că pot, la o adică, să manevreze puțin și sonorul gadget-ului, să acționeze butonul „pause” când oboseala este prea mare? Cred în tehnologie, când nu devine dependență inutilă, sunt convins că este nu doar comod să muncești virtual ci chiar să te „enervezi” la teme cu deadline-uri dar fără ghionturi academice. N-ai chef, dai… shut down (pentru cei care studiază intens doar limba română = închis)!

Viitorul nu este al profesorilor blazați, indispuși, obsedați de viața comod – liniară, doritori de laude comparabile, inadaptabili „toanelor” prea energicilor elevi. Nu! Viitorul este al aplicației – profesor (fiecare elev să-și configureze/ personalizeze figura profesorului, ce ziceți?), al „înfruntării” cu partenerul educațional inteligent, cel pe care-l poți contrazice fără consecințe traumatizante!

Teama, frica, pot bloca evoluția tânărului, metodele învechite nu stimulează creativitatea dar, din păcate, „jocurile” extra-școlare atipice nu sunt pentru oamenii ne-dedicați meseriei de dascăl. Oare educația prin predare – joc nu ar rezolva niște probleme comportamentale, de ambele părți? Oare va mai fi nevoie de ore… impus suplimentare? Și să fie clar, lumea virtuală nu este numai pentru… elevi, tineri, studenți! Și educatorii/ profesorii pot fi, profesional, acolo!

Îmi veți spune că este necesar și un „dram” de… socializare și, poate, niște ore de laborator: biologie, chimie, fizică etc. Da. Partea practică, de laborator, ar fi singurele ore „pe viu”, utile, realizate cu grupuri mici de persoane sau, de ce nu?…. tot cu asistență video, printr-un profesor ascuns, invizibil. Sigur, cei care vor să mă contrazică îmi vor propune varianta de avarie – spre exemplu – a căderii sistemului (cel care ne oferă curent – energie, comunicații etc). Ce ne facem atunci? Eu zic că problema ar fi mai mică decât cea a… coronavirusului! Să încerc un răspuns: putem inventa alte scenarii – soluții! Scenarii eco, neconvenționale, regenerabile. Repet, și repet, și repet, minunata zicere a marelui Einstein: imaginația este mai importantă decât cunoașterea!!!

Vizionarii vor găsi întotdeauna soluții!!!

Ion MARIȘ




Cum resimțim noi, elevii și studenții, criza Coronavirusului la Sighet? (autor, Gabriela Mich)

Gabriela Mich

Heal the world
Make it a better place
For you and for me
And the entire human race.

În ultimele zile am tot fredonat aceste versuri. Nu mă întrebați de ce… nici eu nu știu. Or fi frânturi de suflet, cuvinte ce se potrivesc ca într-un puzzle în aceste clipe sau doar am avut timpul necesar să îmi aduc aminte vremurile demult apuse? TIMP… iată un cuvânt extraodinar. Sună melodios a succes, libertate, putere, pace, dreptate, plăcere, răbdare căci, mai devreme sau mai târziu, le oferă pe toate. Da, așa e: totul ia timp și timpul ia tot.

2020, acum e timpul tău! Oprește-te, te rog! Vreau să cobor!

Sau poate nu…

Nici eu nu știu ce vreau!

Te-am rugat să fii un an cum n-a mai fost și văd că m-ai ascultat, dar nu m-ai înțeles! Sau poate eu n-am știut exact ce am cerut… Mă iartă că mă adresez ca unui prieten, dar știu că cel care te-a creat și a îngăduit să te întâlnesc e Prietenul meu. Trăim vremuri tulburi, doar atât ți-aș putea spune. Experiența e un profesor valoros, dar, dragă 2020, prea ne-ai experimentat în primele 3 file. Nu știu ce va urma! Sper doar să fie bine sau măcar să facem noi să fie bine pentru cei din jur! Drumurile nu sunt întotdeauna pașnice, dar mereu se ajunge la destinație.

În aceste zile ne luptăm cu vreo patru-cinci dușmani nevăzuți. De unul din ei ne lovim zilnic fie că plătim facturi, deschidem televizorul sau așteptăm să punem multitudinea de produse pe casa de marcat, deoarece (glumind) din VIRUS a devenit vedetă. Celălalt e mult mai dur… se numește FRICĂ, pentru că, la fel cum anticipa Honore de Balzac, moartea ne omoară o singură dată, fricile în fiecare zi. Și ultimii trei, dar nu cei din urmă, se numesc ATOTȘTIINȚĂ, CRITICĂ și INDIFERENȚĂ! Ei bine, când se adună acești patru prieteni spunem că nu poate ieși decât dezastru. Și dacă ne înșelăm? Dacă în tot acest tărâm al lacrimilor răsar și câteva flori? Putem afla acest lucru doar cunoscându-ne inamicii.

1. FRICA

Când simțim că pământul de sub noi se clatină, ne panicăm! Și nu doar că ne panicăm, dar realizăm și scenarii pentru filme SF demne de Oscar. Dacă ar fi să asociez frica- inamicul nevăzut- cu ceva din lumea materială cred că aș alege anestezia. Pur și simplu în acea perioadă de anesteziere a tuturor simțurilor și gândurilor, uităm că totuși respirăm… Chiar și în acel moment putem găsi o modalitate de a merge mai departe. Ușor de spus, dar cu practica ce facem? Ei bine, aici nu vă pot ajuta, ci vă pot da doar un sfat: Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul? Aveți grijă de cugetul vostru și în vremuri de pace, și în vreme de război.

2. ATOTȘTIINȚA, CRITICA și INDIFERENȚA

Să judeci oamenii pentru cum reacționează în stare de frică e inuman.
Să te uiți și să nu faci nimic e feroce.
Dar să stai pe margine și să dai sfaturi de care nici cei din prima linie nu au auzit este absolut catastrofal.
Da, trăim vremuri ciudate, dar dacă fiecare persoană oscilează între a fi mare virusolog (dar fără cunoștințe), sociolog, speaker motivațional sau critic, cu ce îi ajutăm pe cei din jur? În viață e o regulă simplă: dacă știi să faci ceva, fă. Dacă nu, lasă pe altul. Avem nevoie și de zidari, și de medici, și de profesori, și de vânzători pentru a construi o societate. Fiecare are rolul său așa că hai să îl facem cum știm noi mai bine.
Ai verificat sursa de unde ai aflat informația? Dacă da, spune-le și altora ce ai descoperit.
Ești sigur de afirmația pe care vrei să o faci? Îi va ajuta pe cei din jur sau doar îi va alerta?
Doar prin cunoaștere, autodisciplină, înțelepciune și verificarea informațiilor vom putea pune capăt acestor trei dușmani nevăzuți, dar extrem de vicleni.

3. COVID-19
Deși l-am lăsat la urmă, în această perioadă el este cel mai important. Nu-mi voi da cu părerea nici de apariția sa, nici de cum gestionează autoritățile problema și nici de ce ar fi putut fi făcut pentru a reduce răspândirea. Nu acesta e scopul meu, ci îmi doresc doar să vă determin să descoperiți acele flori de pe tărâmul de lacrimi.

Zilele trecute aflasem că Lee Ann Womack cânta Când ai de ales între a te așeza sau a dansa, sper că vei dansa. Ei bine, dacă chiar vrei să dansezi, fă-o în casă. STAI ÎN CASĂ este și apelul meu. Ce poți face? Reflectă, privește, trăiește, ascultă. Nu deschide doar fereastra pentru a aerisi camera, ci și ușa inimii tale. Contaminează-ți viața cu încredere, speranță, compasiune, empatie. Descoperă-ți valorile! Reorganizează-ți drumul vieții! Ia o pauză de la toată agitația fabricată și fă din în casă – acasă – locul unde te redescoperi. Petrece timp cu părinții (cu siguranță îți era dor să stai cu ei de vorbă măcar un ceas)! Pictează, învață, cântă, citește, vizionează filme/seriale/documentare, scrie, gătește, dezvoltă o nouă pasiune, apucă-te de lucrurile pe care le-ai tot amânat și lista poate continua! Învață să fii responsabil!

***

Cum resimțim noi – elevii și studenții – criza Coronavirusului? Haide să aflăm!

Ei bine, având în vedere că acest virus domină totul, nu prea putem face altceva decât să sperăm. Să credem că totul se va termina în cele din urmă, că vom avea parte de un viitor cât mai bun. În acest moment, e important să avem gânduri pozitive și să avem grijă de sănătatea noastră. Cât despre timpul liber, prefer să citesc, să mă închid în lumea imaginară a cărților, să captez fiecare aventură a personajelor. Pe scurt, să uit de tot negativismul. (Alina Pop, clasa a IX-a, CNDV)

***

Situația actuală nu este o scuză pentru a stagna procesul de învățare. Această perioadă, în care recomandabil este să rămânem în locuințele noastre și să limităm interacțiunile cu persoanele pentru a preveni răspândirea virusului, nu trebuie lăsată să treacă pur și simplu. Elevii și studenții nu trebuie să se oprească din a învăța cel puțin un lucru nou zi de zi, doar pentru că s-au închis instituțiile de învățământ. Mereu vor fi diferite modalități prin care tinerii pot să învețe în plus, să își formeze o multitudine de cunoștințe. Acum trebuie să fie căutate mai mult site-urile care la început pot părea plictisitoare, dar oferă informații care sunt utile pe o perioadă îndelungată de timp. Din păcate, poate că nu toată lumea înțelege că mai productiv este cititul unei cărți decât încercarea unui nou joc lansat acum câteva zile. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu trebuie să avem parte de distracție, dar important este să găsim această balanță dintre cunoaștere și distracție. Sfatul meu ar fi acela că noi trebuie să rămânem deschiși oricăror oportunități care ne duc mai aproape de cunoaștere. (Erik Szekely, clasa a X-a, LTM)

***

Din punctul meu de vedere există atât o parte bună, cât și una rea. Partea bună ar fi că poți să realizezi lucruri pe care în mod normal nu prea mai aveai timp să le faci, să iei o pauză de la toate problemele și să îți folosești timpul atât în folosul, dezvoltarea, relaxarea ta, cât și ca timp de calitate petrecut cu familia. Partea mai puțin bună e cea în care e posibil să se prelungească semestrul și să dam examenele pe timpul verii, când e cald și e foarte greu să înveți; când îi vezi pe toți că se distrează… și tu trebuie să-ți dai examenele, deoarece nu mai ai norocul să se întâmple ceva care să le amâne. Cu toate că se recuperează din cursuri și seminarii online, nu știu dacă se poate face chiar tot și asta ne îngreunează puțin situația… (Sorina Stan, Facultatea de Business, Cluj-Napoca)

***

„Norocul nostru că avem o pauză de la școală” am putea spune, însă, cu multă sinceritate, mă simt pierdută, de parcă m-am rătăcit într-o pădure cu mii de copaci. Mă simt constrânsă de situație să fiu mereu pregatită de ceea ce e mai rău, chiar dacă de multe ori mi se pare ireal totul. Conștientizăm prea puțin adevărata dimensiune a gravității unei pandemii, despre care se discută pe plan global, însă de câte ori o văd pe mama, revin cu picioarele pe pământ și-mi dau seama că e o treabă mult mai serioasă decât am avut impresia. Uneori mi-e greu, ea fiind medic, iar eu știind mai multe decât aș vrea să aflu, alteori, primesc prea puține răspunsuri la întrebările puse. Dar încep să mă adaptez, în majoritatea timpului încerc să mă focusez pe alte lucruri, să descopăr pasiuni de care nu aș fi avut timp pe parcursul anului școlar: să citesc cărți sau să vizionez filme care să aibă un impact asupra mea. Nu-mi place când nu am atribuții, mi se pare că nu am niciun scop. Mă deranjează faptul că nu pot să mă mai întâlnesc atât de mult cu cei apropiați mie, însă ceea ce pot face este să trasmit iubire digital. E important să fim alături unii de ceilalți, chiar dacă e la distanță; e important să ne readucem aminte că este o perioadă care se va ameliora și va trece, încet, repede, dar va trece. Astfel, pe de o parte, sunt afectată de situație și mă simt tristă, dar pe de altă parte, mă simt în siguranță și știu că atâta timp cât am o igienă corespunzătoare acestor condiții și rămân acasă, totul va fi bine.  (Giulia Șofron, clasa a IX-a, CNDV)

***

Aș începe prin a spune că suntem părtașii unei vremi tulburi. În ultimele zile suntem înconjurați de un haos exterior, care, dacă nu suntem atenți, ne acaparează. Peste tot în jurul nostru, atât în viața reală, cât și în lumea mass- mediei se inoculează ideea de panică. Nu ar trebui să o luăm atât de drastic, dar nici să cădem în extrema cealaltă: „nouă nu ni se poate întâmpla nimic”. În astfel de vremuri a rămâne calm, lucid și cu o minte sănătoasă, cred că ar fi cel mai mare plus. Dacă tot cu acest virus și cu această măsură de protecție care a fost luată, aceea de a sta în casă, deși știu, vremea călduroasă parcă a devenit o tentație pentru unii, parcă înadins dorind să ne necăjească, am putea folosi acest timp pentru a ne cunoaște și a petrece mai mult timp cu noi înșine, cu familia și cei dragi, a petrece mai mult timp în preajma cărților pentru că, cu o carte bună și o cană de ceai cu lămâie, noțiunea timpului este dată uitării. Să petrecem acest timp frumos, gândindu-ne și la ceilalți, recuperând acele zile în familie de care până acum eram obligați să ne lipsim, din cauza lucrurilor banale, lipsite de valoare. Hmm, a cam venit timpul să mă reîntorc la cărțile mele, care mă așteaptă să le devorez .Oh, da! Să nu uităm și de celebrul timp pentru seriale. Aveți grijă de voi și spor în toate! Și nu uitați să vă căutați liniștea indiferent cât de mare va fi haosul exterior, pentru că haosul interior este cel care învinge bătălia întotdeauna, iar noi, înainte de toate ar trebui să ne lipsim de haosul interior, să strălucim prin noi înșine. (Andrada-Lacrima Grad, clasa a XI-a, CNDV)

***

Pandemia asta năzdrăvană mă privează de unele evenimente/ persoane dragi sufletului meu. A venit pe nepregătite. O iert, pentru că mi-a oferit pe de altă parte timp pentru mine, timp pe care poate de una singură nu mi-l rezervam. Cu siguranță e o lecție ce trebuie învățată: autodisciplina. E o perioadă de har, când am primit timp în plus. Știți voi… acel timp pe care nu ți-l faci niciodată. Îmi place să cred că lumea se străduiește în jurul meu ca acestea să se termine cât mai curând. Deci și eu voi sta acasă. „Valoarea unui lucru creşte proporţional cu greutatea obţinerii lui.” – Thomas Mann. Îmi vor fi toți și toate mai dragi când vor reveni lucrurile la normal. Din toate avem ceva de învățat. (Raisa Semeniuc, clasa a XI-a, CNDV)

 

***

Cum resimte Terra criza aceasta?

După mult timp, pământul respiră! În unele părți ale lumii se poate privi adevăratul albastru al cerului, nu cenușiul cauzat de fum. În altele s-a rostit un STOP hotărât avioanelor, croazierelor, mașinilor, poftelor de lux… Și da, există frică, izolare, boală, suferință și chiar moarte. Dar nu trebuie să dispară iubirea! Acesta e momentul s-o facem să renască. Trecând peste această tragedie care ne face pe toți să ne întristăm, probabil că Terra ne-ar spune că e mândră de umanitatea de care dăm dovadă. Poate nu ne-am numărat printre cei care au făcut cumpărături pentru alții, au cântat pe balcoane sau au trimis mesaje motivaționale, dar dacă am fost disciplinați și responsabili, dacă ne-am gândit de două ori înainte să ieșim din casă și am respectat normele de protecție, e mai mult decât suficient. Speră! În final, totul va fi bine! Și această încercare e tot o binecuvântare.

Cum resimt eu criza?

Aș minți dacă aș spune că nu îmi e dor de unele persoane sau evenimente. Da, îmi e dor de multe: de forfota de pe stradă, de poveștile auzite prin cafenele, de școală, de activitățile de voluntariat, de prieteni. Dar dacă vreau binele comun EU STAU ÎN CASĂ. Și chiar nu mă plictisesc. Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai timp pentru tine? Ce fac în tot acest timp? Citesc… Iar când simt că deja e prea mult, mă uit la filme, desenez, planific, învăț, scriu, mă ocup de treburi casnice. Și dacă nu mai am nimic de făcut, nicio problemă… vorbesc cu mine și cu El; mă descopăr și mă redescopăr!

Haideți ca în următoarea perioadă să alegem înțelept pentru noi, pentru familie, pentru prieteni și pentru toți cei care sunt în prima linie a salvării. Nu e nicidecum ușor, dar împreună vom reuși! Fie că ești elev și stai acasă, bătrân sau un om preocupat de munca sa, fii prudent! Fă tot ceea ce îți stă în putință ca să te protejezi!

Ce știu eu cu adevărat e că acum avem timp! Hai să-l petrecem altfel! Vă provoc! Cu toată viteza înainte spre ceea ce e frumos! Vă salut, dragi sigheteni, că de îmbrățișat nu pot (vremurile tulburi cer soluții drastice)!

Gabriela MICH
Clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă” (CNDV)

foto: Ion Mariș




La un „ceai – oră literară cu poeții”, la CNDV Sighet (autor, Mirela Costinar & XI F)

Vineri, 17 noiembrie 2017, ne-am hotărât să schimbăm ceva. Să creștem spiritual. Așa că ne-am dat întâlnire cu trei personalități sighetene și ne-am propus să numim evenimentul „Ceai cu poeții”. De care ceai? Nu contează. De care poeți? Formidabili – sau, cum îi place Antoniei Luiza Dubovici (Zavalic), una dintre invitatele noastre, să spună: „Poet(ul) – un preafericit bolnav incurabil” (fragment „Din cugetările (mele) de astăzi”).

Marin Slujeru ne-a făcut onoarea de a ne împărtăși cunoștințele sale despre cultura japoneză și Haiku,  poezie japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe. Poetul Marin Slujeru nu este străin de această „formulă”. Obiectivitatea și tema naturii sunt surprinse într-o manieră surprinzătoare.

Cel de-al treilea oaspete cu care am avut șansa să schimbăm idei este Ion Mariş, fondatorul și coordonatorul Editurii Valea Verde. Ion Mariș s-a dovedit a fi o persoană ambițioasă care a reușit să-și îndeplinească visele printr-o muncă nu tocmai ușoară și prin pasiune.

Și, nu în ultimul rând, moderatoarea întâlnirii „Ceai cu poeții”, prof. Brîndușa Oanță de la C.N. Dragoș Vodă, care a impulsionat exprimarea sinceră a câtorva păreri ale tinerilor prezenți la acest eveniment inițiat de dumneaei.

Este o adevarată oportunitate să ai in fața ta oameni care îți vindecă întreaga ființă prin cuvintele pe care le aștern pe foaie. Mi-e greu să transpun în câteva cuvinte amalgamul de emoții pe care le-am trăit la această întâlnire, căci ele îmi vor rămâne mereu sub forma unui autograf al sufletului. (Mihaela)

Consider că această întâlnire a avut un impact mare în dezvoltarea mea personală, deoarece acești trei oameni au venit la întâlnirea cu noi gata să dea din casă tainele scriitoricești și învățăturile pe care le-au aflat de-a lungul unei vieți de om. Cuvintele spuse de aceștia m-au motivat să lupt pentru visele mele, indiferent de obstacole. Respect! (O. Andrei)

Întălnirea de astăzi cu scriitorii din Sighet m-a relaxat atât fizic, cât și mental! Impresionantă a fost răbdarea și atenția la detalii de care au dat dovadă poeții, răspunzând la fiecare întrebare pe care eu și colegii mei o adresam. Nu mă așteptam! Recunosc faptul că voi citi cu plăcere versurile acestora, fiindcă fără doar și poate transmit o emoție aparte. (Larisa)

Astăzi am realizat că poezia poate fi şi o treaptă către iluminare. Autorii care au venit în clasa noastră şi-au prezentat versurile, o parte din ființa lor, o trăire. Logica poeziei reprezintă pentru fiecare altceva. Fiecare cuvânt care apare în opera pe care o creează are o poveste şi o imagine (un miraj, o halucinație) anume pentru ei. Poeții sunt la fel ca umbra pe care o cauți vara când vrei să te fereşti de soare. Ei te introduc în lumea lor.  Pentru mine această zi a venit cu multe învățături şi m-a încurajat să scriu. (Mădălina).

A consemnat Mirela Costinar & clasa a XI-a F, CNDV