Ziua Internațională a Limbii Materne marcată la Sighet

Ziua Internațională a Limbii Materne a fost sărbătorită în Sighetu Marmației, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, în cadrul Proiectului educațional județean ”Omagiu Limbii Materne” inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Marți, 21 februarie, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” au avut loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Limbii Materne. Proiectul a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în parteneriat cu Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației și a avut ca obiectiv principal promovarea diversității cultural-lingvistice din județul Maramureș, deoarece acțiunile ce promovează diseminarea limbilor materne servesc nu doar scopul încurajării diversității lingvistice și educației multilingve, ci ajută și la dezvoltarea conștiinței tradițiilor lingvistice și la dezvoltarea solidarității bazată pe înțelegere, toleranță și dialog. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au debutat la ora 9.30 în sala de festivități a liceului, cu prezentarea obiectivelor și a grupului țintă și au continuat cu vizitarea expoziției de preparate culinare care s-a desfășurat pe două componente: elevii Liceului Pedagogic ”Taras Șevcenko” au pregătit preparate culinare tradiționale specifice minorităților din România: ucraineni, maghiari, germani, polonezi, sârbi, rromi, turci, slovaci, ruși lipoveni, iar elevii școlilor participante la proiect au pregătit și expus preparate tradiționale ale etniei din care fac parte. Manifestarea a cuprins și prezentarea costumelor populare, dar și a unor obiecte tradiționale ale fiecărei etnii. Spectacolul de gală s-a desfășurat la sala de spectacole a Școlii de Arte ”George Enescu”, de la ora 12.30 și a debutat cu discursurile oficialităților prezente: domnul Gheorghe Andrasciuc, inspector școlar general adjunct, domnul Horia Scubli, primar al Municipiului Sighetul Marmației, doamna Elvira Codrea, consilier MEN pentru minoritatea ucraineană și polonă, domnul Dan Pralea, director al Centrului Cultural Sighet. Sărbătoarea a strălucit prin cântecele, dansurile și momentele artistice pregătite de elevii școlilor implicate în proiect, ilustrând cu desăvârșire și candoare unitatea care ne unește prin diversitate: Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, Colegiul Național ”Dragoș Vodă”, Școala Gimnazială Nr. 10, Sighetu Marmației, Liceul Teoretic ”Leowey Clara”, Școala Gimnazială Crăciunești, Școala Gimnazială Rona de Sus, Școala Gimnazială Valea Vișeului, Școala Gimnazială Bistra, Școala Gimnazială Remeți, Liceul Tehnologic Vișeu de Sus, Școala Gimnazială Câmpulung la Tisa, Liceul Teoretic ”Nemeth Laszlo” Baia Mare, Școala Gimnazială Repedea, Școala Gimnazială Ruscova, Grădinița ”Otilia Cazimir” Baia Mare, Școala Gimnazială „Benko Ferenc” Dămăcușeni, Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte.

Proiectul educațional ”Omagiu Limbii Materne” s-a desfășurat în cele mai bune condiții și datorită sprijinul financiar acordat de Rotary Club Sighetu Marmației.

Sursa: prof. Emilia Codrea (Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”)




„Moş Nicolae vine la toţi copiii!”, ediția a IV-a – un proiect inițiat de Liceul Pedagogic “Taras Şevcenko”

mos-nicolae-vine-la-toti-copiii-tarasSărbătoarea religioasă „Sfântul Nicolae” , în folclor denumită „Moş Nicolae”, este o zi în care fiecare copil ar trebui să se simtă fericit, împlinit şi înconjurat de afecţiune. Din păcate însă, nu toţi copiii din lume se bucură de această zi, căci adesea nu au pe cineva care să le aducă o bucurie sau să le dăruiască măcar o mică atenţie.

Am avut în primul rând în vedere copiii instituţionalizaţi, aflaţi în casele de tip familial ale fundaţiei Hope and Homes for Children România. De aceea, scopul nostru a fost de a-i conştientiza pe elevii unităţilor noastre şcolare de faptul că ei, deşi poate provin din familii cu o stare materială nu tocmai bună, au mult mai mult decât alţii şi, din puţinul lor, pot să dăruiască pentru a aduce o bucurie unui alt copil. Conştientizarea elevilor din şcolile implicate despre problemele altor tineri sau copii de vârsta lor, educarea în spiritul muncii pentru comunitate şi dezvoltarea plăcerii de a dărui, de a fi generoşi au fost obiectivele principale ale proiectului.

În perioada 15 noiembrie-15 decembrie 2016 s-a organizat în fiecare şcoală împlicată în acest proiect colectarea de fructe, dulciuri şi jucării care să fie donate copiilor. Suntem foarte fericiţi, deoarece la această a IV-a ediţie participarea a fost foarte numeroasă, fiind implicate 27 de şcoli şi licee din Maramureşul istoric, Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. Cantitatea de fructe, dulciuri şi jucării care s-a colectat a fost impresionantă, astfel că sub bradul de Crăciun vor exista dulciuri, fructe, cadouri pentru copiii din casele de tip familial, centru primire regim de urgență și centru maternal din Sighet.

Multumim tuturor celor care şi-au asumat rolul de Moş Nicolae în cadrul acestui proiect, cadre didactice pline de dăruire şi elevi generoşi şi buni, fără contributia lor n-am fi reuşit să aducem un zâmbet pe buzele copiilor mai puţin norocoşi.

Director prof. Piţura Casian, prof. Emilia Codrea şi prof. Cristina Roatiş de la Liceul Pedagogic “Taras Şevcenko” Sighetu Marmaţiei, iniţiatorii Proiectului educaţional judeţean de caritate/voluntariat „Moş Nicolae vine la toţi copiii!”