DiscoverEU: Un tânăr sighetean a descoperit Europa

Prin programul DiscoverEU, tinerii de 18 ani pot călători gratuit, cu trenul, prin Europa, timp de o lună.

Și-a asumat această „aventură” proaspătul absolvent al C. N. „Dragoș-Vodă”, Silviu Andrei Pontoș. Silviu a fost admis în această vară la Facultatea de inginerie industrială și robotică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnică, București. Pentru a-i încuraja și pe alți tineri să-și asume aventura europeană, am stat de vorbă cu tânărul student.

Brîndușa Oanță (B. O.):  Ce te-a determinat să te aventurezi în acest „turneu” european?
Silviu Alin Pontoș (S. A. P.): În primul rând doresc să vă salut.  „Aventura” acestei aventuri prin Europa a început acum mai bine de un an când am vizionat un video pe youtube (https://www.youtube.com/watch?v=kY26GOh-BHQ&t=164s), acolo am aflat de o acțiune a programului Erasmus+, numită DiscoverEU, prin care, tinerii de 18 ani din statele membre UE au șansa de a câștiga un permis de călătorie cu trenul prin Europa. Ei bine, în toamna anului trecut, după ce am văzut anunțul de aplicare pe rețelele de social media ale acestui proiect și mi-a amintit și mama, am decis să văd dacă „trag lozul norocos”. Se pare că am avut noroc pentru că în ianuarie am primit un cadou de Crăciun cu întârziere prin emailul de la DiscoverEU :)), așa că nu am mai avut de ales și singura întrebare rămânea daca merg singur sau împreună cu prietenii.

B. O.:  Ți-ai găsit o echipă sau ai pornit de unul singur în periplul european?
S. A. P.: Încă de când am trimis aplicația pentru permisul de călătorie am început să îmi caut prieteni cu care să plec cu trenul, însă, în final nu am reușit și decât să pierd această ocazie de călătorie, am decis să plec singur.

B. O. :  Ce pregătiri presupune călătoria?
S. A. P.: Din cauza perioadei încărcate cu examene și pregătirea pentru acestea, am fost nevoit să amân planificarea plecării. Așa am ajuns cu puțin mai mult de o săptămână până la data la care doream să plec, timp în care trebuia să stabilesc tot de la buget și până la itinerariu. Primul lucru pe care l-am stabilit a fost costul călătoriei, astfel încât să poată fi acoperit din câteva burse școlare, așa am ajuns la durata de 14 zile. Următoarea etapă a fost să știu unde să merg, deși aveam niște idei, până la acel moment nu era nimic concret. Alegerea orașelor trebuia să aibă loc rapid pentru că majoritatea atracțiilor pe care doream să le vizitez necesitau o rezervare din timp, și o readaptare a itinerariului, după caz (de exemplu, la Louvre, deși intrarea era liberă pentru tineri, cel mai apropiat bilet de data rezervării a fost la două săptămâni, iar la Bundestag nu am mai găsit disponibil). După ce am rezervat și locul la trenurile unde am putut (deși biletul de tren este gratis prin DiscoverEU, pentru unele trenuri este necesară plata unei taxe pentru rezervarea locului), am căutat cazare pentru prima parte a itinerariului.

B. O.: Cum ți-ai ales itinerariul? Pe ce considerente?
S. A. P.: În alegerea locurilor pe care doream să le vizitez am avut control deplin, deoarece, la primirea permisului de călătorie am optat pentru varianta flexibilă (un permis echivalent cu unul Interrail Global Pass), prin care puteam să merg cu orice tren doream, cât timp numărul de zile, pe o durată maximă de o lună, în care aveam minim o îmbarcare în tren nu depășea șapte (de asemenea aveam doar patru curse posibile în România, pentru plecare și întoarcere). Pe lângă această opțiune, există și permisul fix, cu care se poate călători doar în alte două țări UE în afară de cea de reședință (mai multe detalii aici – https://youth.europa.eu/d8/node/32802_ro). Ok, acum înapoi la poveste, itinerariul pe care l-am stabilit a fost pe ruta: Baia Mare – Berlin – Cologne – Bruxelles – Paris – Stuttgart – Munchen – Viena. În stabilirea traseului am vrut să includ cât de multe obiective pe care am dorit să le vizitez de mult timp, astfel încât să mă încadrez în două săptămâni, dar și să folosesc toate zilele de transport pe care le-am avut la dispoziție. Itinerariul pentru fiecare oraș a ajuns să fie destul de concentrat, reușind să mă țin de el doar cu ajutorul unor aplicații mobile.

B. O.: Care au fost țintele tale? Ce ai urmărit să obții prin parcurgerea acestui itinerariu?
S. A. P.: Ținta mea principală a fost să pot să observ diferite culturi. Ca să ating acest scop, am dorit să aflu și despre evoluția sa prin vizitarea muzeelor, cât și despre starea lor actuală prin observarea oamenilor din jurul meu. De asemenea, această călătorie a fost totodată o provocare, fiind prima oară când merg singur undeva.

B. O.:  Ce dificultăți/experiențe negative ai avut pe parcursul traseului?
S. A. P.: Principalele dificultăți pe care le-am întâmpinat au fost legate de trenuri, începând din Baia Mare, unde doamna casieriță dorea o copie fizică a biletului meu care este exclusiv digital pentru a-mi emite rezervarea de loc, dar într-un final am putut urca în tren, urmând ca în 10 ore jumătate să ajung în Viena. 10 ore pe hârtie, pentru că am descoperit că nu doar CFR-ul are întârzieri, coborând în capitala austriacă cu trei ore întârziere, astfel am pierdut conexiunea spre Berlin, iar a doua opțiune având toate locurile vândute (era un tren de noapte, la care era nevoie de rezervare de loc). Așa am ajuns să stau în gară în Viena, chiar în prima zi a călătoriei, și cu următoarea legătură doar dimineață, ceea ce ar fi însemnat pierderea unei zile de transport. Ultima mea șansă a fost să-mi încerc norocul cu „nașu”, care, după ce i-am explicat situația în care mă aflam, m-a primit în tren, cu precizarea că poate o să dorm pe jos. Totul a fost bine până la verificarea biletelor din Polonia, unde controloarea a decis să-mi dea emoții când mi-a spus că biletul a fost valabil până în seara care a trecut (evident, considerând că era un tren de noapte și se numără doar ziua plecării). Ce am povestit până acum a fost doar prima problemă cu trenurile, în Germania având multe întârzieri, pe Thalys-ul de Bruxelles-Paris erau mai multe rezervări pe același loc, iar TGV-ul de la Paris la Stuttgart nemaiavând locuri.

B. O.:  Ce experiențe neașteptate ai avut parcurgând traseul? Ce te-a impresionat cel mai mult?
S. A. P.: Una dintre experiențele la care nu m-am așteptat, și care mi-a lăsat o impresie pozitivă, este legată de pierderea ultimului tren menționat la întrebarea anterioară, pe care l-am înlocuit cu cel de Strasbourg, unde colegul de scaun mi-a prezentat centrul orașului până când am avut de luat următorul tren. Această atitudine deschisă am găsit-o și la mulți dintre colegii de cameră de la hosteluri, unde am putut lega prietenii. Dacă am menționat un lucru ce m-a impresionat în legătură cu oamenii, aș putea preciza și ceva în legătură cu orașele. Primul lucru pe care l-am observat imediat ce am ieșit din gara din Berlin a fost accentul pus pe calitatea vieții, orașele fiind locuri care te invitau să te plimbi și să practici sport. De asemenea, un alt lucru care m-a lăsat plăcut surprins a fost liniștea, aceasta datorându-se în parte limitării mașinilor în orașe și prin existența unor opțiuni de transport alternativ viabile. O altă experiență neașteptată am avut-o în Munchen, și anume surfingul pe Eisbach, alături de vizitarea minunatului Deutsche Museum. Aceste lucruri au scos în evidență, pentru mine, discrepanța dintre realitatea distorsionată din știrile cu tentă propagandistă și realitatea de la fața locului.

B. O.:  Ți-au fost suficiente cele două săptămâni? Ar fi fost nevoie de mai mult timp?
S. A. P.: În cele două săptămâni cred am reușit să echilibrez timpul folosit cu oportunitățile date de permisul de călătorie (folosind toate zilele de transport) și cu costurile. Normal că ar fi fost nevoie de mai mult timp, totdeauna este, dar sunt bucuros cu structura aventurii mele prin Europa.

B. O.:  Dacă ar fi să repeți experiența, ce modificări ai aduce traseului tău european?
S. A. P.: Dacă ar fi să repet experiența aș fi mai atent și la întâlnirile DiscoverEU, care au loc în diverse orașe (https://youth.europa.eu/discovereu/meetups_ro). În legătură cu modificări aduse traseului, aș alege o rută care trece prin mai multe țări și care reușește să treacă și prin Roma.

B. O.: Ai vizitat obiective importante din Europa, dar ai avut și interacțiune umană relevantă?
S. A. P.: Nici partea de interacțiune umană nu a lăsat de dorit, întâlnindu-mă cu prieteni stabiliți în țările prin care am trecut, cărora le mulțumesc, cât și discuțiile din fiecare seară cu colegii de cameră. Poate aici apare o întrebare, ce colegi de cameră dacă am mers singur? Colegii au fost alți călători din toate colțurile lumii și de toate vârstele, cu care am stat în camerele de hostel, fiind în număr de la 3 și până la 7. Mai ales pentru cei care călătoresc singuri, pot să recomand optarea pentru un hostel, deși această alegere are câteva riscuri, dar acestea pot fi reduse prin documentare înaintea cazării.

B. O.: Cât de importantă ar putea fi această călătorie pentru un tânăr de 18 ani? Ce recomandări le-ai oferi?
S. A. P.: Principala recomandare este aceea să se înscrie, chiar dacă nu sunt siguri dacă vor putea pleca (mai bine se decid după ce primesc mailul că au câștigat biletul). Înscrierea are loc de două ori pe an, pentru cei care au 18 ani, una este în primăvară, iar a doua este în toamnă. Vorbind de cea din toamnă, aceasta începe în 2023 pe 4 Octombrie și se încheie în 18 Octombrie, adresându-se tinerilor născuți între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2005 (dacă vă interesează, fiți cu ochii pe pagina asta – https://youth.europa.eu/discovereu_ro). O altă recomandare este planificarea și rezervarea din timp, astfel având cazări mai ieftine, flexibilitate mai mare cu rezervările la atracții și liniștea sufletească adusă de siguranța că mai au loc în tren :)). Consider că acest program este unul foarte benefic pentru tinerii europeni, ajutându-i să descopere modul de viață în alte culturi, lucru care le deschide orizonturile și le dă puterea de a lua decizii informate, atât în legătură cu locul unde doresc să trăiască, cu viziunea lor asupra lumii, sau chiar și în legătură cu modurile prin care ei pot să aducă o schimbare societății în care trăiesc.

B.O.: Mulțumim, Silviu! Baftă multă în viața studențească!

Brîndușa Oanță

Sursă foto: Silviu Pontoș




Un proiect de succes Erasmus+, marca CNDV Sighet!

Sâmbătă, 9 iulie 2022, s-a încheiat mobilitatea elevilor și profesorilor de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighet, implicați în proiectul Erasmus+, KA1 – Learning Mobility of Individuals KA102 – VET- „Primul pas în cariera ta IT” (Project Identification or Contract Number 2019-1-RO01-KA102-062584). Proiectul, în valoare inițială de 156.880 euro, având ca domeniu informatica, a fost inițiat, propus și câștigat de către regretatul director al CNDV Sighet, prof. dr. Vasile Mih.

În perioada 15 mai 2022 – 9 iulie 2022, patru fluxuri a câte 14 elevi (în total 56 de elevi din clasele a X-a și a XI-a de la profilul matematică-informatică) însoțiți de 8 profesori, au încheiat cu succes stagiul de pregătire practică de 60 de ore asigurat de Firma Win Innovación din provincia Andaluzia, oraș Cordoba, Spania. Partener de proiect a fost Europroyectos Erasmus Plus reprezentată de dl. Mihai Laurențiu Livadaru. CNDV-iștii (elevi și profesori) nu doar că și-au îmbunătățit cunoștințele de robotică (programare augmentată, pagini web și jocuri video), dar au și cunoscut și vizitat locuri și obiective de interes (Granada, Sevilla, Malaga etc.), beneficiind de o experiență care marchează o nouă etapă de „expansiune” europeană.

Până la finalul lunii iulie 2022, se va desfășura etapa de analiză și diseminare a activităților care au avut loc pe durata derulării acestui proiect, iar produsul final va consta în realizarea unui site de către elevii CNDV-iști implicați în proiect. Site-ul va conține secvențe de lecții, realizarea unor teme și micro-proiecte etc., atât în limba română cât și în limba engleză, utile în procesul instructiv-educativ care vor constitui o bibliotecă virtuală ce va putea fi utilizată atât de către elevi cât și de către cadrele didactice.

Echipa de implementare a proiectului etalon pentru CNDV Sighet este formată din prof. Cornelia Hotea – manager proiect/ responsabil cu managementul calității, prof. Crina Marilena Voinaghi – responsabil monitorizare, prof. Andrea Burcuș – responsabil de specialitate, ec. Delia Ulici – responsabil financiar, Andreea Florina Manole – persoană contact/ responsabil cu formarea profesională, prof. Oana Kosztelnik – responsabil cu pregătirea lingvistică și culturală, prof. Brîndușa Oanță – responsabil cu diseminarea.

Sperăm să obținem acreditarea pe proiecte Erasmus+, astfel ca elevii CNDV-iști să beneficieze de experiențe deosebite în fiecare an de acum încolo. Este cunoscută performanța colegiului nostru în această disciplină-informatica, rezultatele olimpiadelor și a concursurilor de profil, programare – robotică – multimedia – pagini web – elaborarea de softuri (utilitare sau educaționale) de-a lungul anilor, situează colegiul în topul clasamentelor. Dacă luăm în considerare numărul mare de absolvenți ai CNDV, absolvenți ce fac carieră în domeniul informaticii atunci putem fi mândri că suntem o școală de elită. Suntem deciși să muncim și mai mult, să perseverăm, să depășim și să învingem toate obstacolele” este convingerea managerului de proiect, prof. Cornelia Hotea.

Detalii suplimentare despre proiectul Erasmus+ „Primul pas în cariera ta IT”, găsiți AICI și AICI.

Brîndușa Oanța




Primul pas în cariera ta IT – un proiect Erasmus+ debutează la CNDV, Sighet

La Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației se va desfășura un important proiect Erasmus+ (numărul 2019-1-RO01-KA102-062584) cu un grant în valoare de 156.880 euro. Proiectul a fost depus și aprobat în mandatul regretatului director, prof. dr. Vasile Mih.

Obiectivele generale ale proiectului „Primul pas în cariera ta IT” sunt:
Creșterea volumului mobilităților cu scop de învățare cu 80%, parcurgerea de către participanții elevi a unor programe de învățare recunoscute la nivel european prin Documentul de Mobilitate Europass prin promovarea învățării bazate pe muncă și activități practice, dobândirea unor competențe și aptitudini cheie, realizate prin parcurgerea de către participanții la proiect a unui stagiu de două săptămâni de instruire practică efectuat la un partener.

Încurajarea participării tinerilor cu oportunități reduse, punând în aplicare agenda de politici europene în materie de echitate și incluziune socială, prin selectarea unor participanți proveniți din mediul urban și rural, cât și a unor participanți cu oportunități reduse și, nu în ultimul rând, punerea participanților în condiții reale de muncă într-un mediu cultural și social diferit de cel în care trăiesc.

Internaționalizarea planului de învățământ, îmbogățind curriculum în dezvoltare locală cu rezultate ale învățării și metode de lucru la instruirea practică ce se pot obține doar prin participarea la stagii de mobilitate VET (Vocational Education and Training).

Efectuarea, de către cei 56 de elevi de la specializarea matematică-informatică, a unui stagiu de activități practice de două săptămâni în condiții reale de muncă, în anul școlar 2021-2022, la o instituție europeană, pe baza unui Acord de învățare care va cuprinde activități de învățare bazate pe munca în laboratoare de robotică, dezvoltare de software și pagini web, realitate augmentată și dezvoltare de jocuri video.

Dobândirea pe parcursul stagiului, de către 56 de elevi de la specializarea matematică-informatică și 8 profesori însoțitori, de competențe europene de comunicare și inter-relaționare într-un spațiu european multicultural și pluri-lingvistic, perfecționarea abilităților de comunicare în limba engleză, validarea competențelor dobândite prin obținerea Documentului de Mobilitate Europass la finalul stagiului și prin obținerea certificatului de competențe profesionale la absolvirea liceului.

Valorizarea experiențelor pozitive la nivelul CNDV și comunității locale prin diseminarea rezultatelor proiectului și transferul de bune practici atât la nivel curricular, cât și extracurricular în perioada 2022- 2023.

Rezultatele vizate în urma participării la stagiile de practică: elevii vor crea un site și documentația aferentă acestuia. Site-ul va conține secvențe de lecții, atât în limba română cât și în limba engleză, utile în procesul instructiv-educativ și vor forma o bibliotecă virtuală care va putea fi utilizată atât de către elevi cât și de către cadrele didactice.

Cadrele didactice vor alcătui o echipă transdisciplinară care va crea un cerc de robotică la care orice elev al colegiului va putea învăța noțiuni de bază despre construirea, asamblarea și programarea unor roboți. Prin intermediul platformei e-Twinning se va crea un proiect pentru multiplicarea cunoștințelor acumulate și crearea unui schimb de experiență cu alți elevi și profesori.
Toate aceste activități vin în sprijinul dezvoltării de competențe cheie ale elevilor, care să ducă la o mai bună inserție pe piața muncii europene.

Grupul țintă al proiectului este format din elevii de la filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasa a X-a și clasa a XI-a, în total, 56 de elevi.

Echipa de proiect este alcătuită din: prof. Cornelia Hotea – manager proiect/responsabil cu managementul calității; prof. Crina Voinaghi – responsabil monitorizare; prof. Andrea Burcuș – responsabil de specialitate; ec. Delia Ulici – responsabil financiar; Andreea Florina Manole – persoană de contact/responsabil cu formarea profesională;  prof. Oana Kosztelnik – responsabil cu pregătirea lingvistică și culturală, prof. Brîndușa Oanță – responsabil cu diseminarea.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană.

Brîndușa OANȚA




Liceul Tehnologic Forestier Sighet: multe șanse pentru prezent și viitor!

Liceul Tehnologic Forestier Sighetul Marmației fructifică din plin prezentul pentru a asigura viitorul tinerilor elevi. Un nou proiect Erasmus + („O șansă pentru noi, acum și în viitor”) a fost accesat, iar grantul de 97.676 Euro va sprjini mobilitatea pentru 34 elevi. Tinerii de la liceul din Sighet se vor deplasa în Portugalia și Polonia pentru a deprinde și dobândi competențe profesionale specifice unor domenii de calificare (frizer, coafor, manichurist, operator mașini cu comandă numerică etc.) identificate ca fiind foarte actuale pe piața muncii. Tinerii se vor acomoda și adapta unui mediu socio – profesional multicultural, specific Uniunii (Statelor) Europene, îmbunătățindu-și competențele lingvistice și nu în ultimul rând vor contribui la promovarea și dezvoltarea parteneriatelor transnaționale. Activitățile proiectului contribuie în mod direct la mobilitatea profesională și dezvoltarea instituțională.

Liceul Tehnologic Forestier din Sighet (director – prof. Mariana Ștețca, director adjunct – Maria Roman) are deja experiență în acest tip de proiecte. Un proiect asemănător s-a încheiat în cursul acestei luni, beneficiarii direcți fiind 38 de elevi care au fost selectați pentru stagii în Portugalia și Polonia. Prin intermediul Consorțiului VET4Tourism & Maramureș (compus din Colegiul Economic „Pintea Viteazul” din Cavnic, Liceul Tehnologic Forestier Sighet și Liceul Borșa) a demarat anul trecut un alt proiect care a oferit șansa participării altor 14 tineri „LTF-iști” de la clasa de turism la un stagiu educațional.

Demararea noului proiect s-a făcut în prezența foarte multor elevi, părinți și profesori, directoarea liceului, prof. Mariana Ștețca, oferindu-le elevilor posibilitatea de-a analiza rezultatele obținute în proiectul anterior și de-a beneficia de pledoaria unor elevi care au fost implicați și au participat în urmă cu un an la mobilitățile precedente din Portugalia și Polonia. Au fost prezentate scurte filmulețe cu elevii – beneficiari din anul precedent, cei care au fost răsplătiți și cu „Certificatul Europass”, certificat ce le-a fost înmânat de către profesorii însoțitori (Mirela Nan, Ildiko Hoffer, Nicolae Sandu, Ioana Csillik) și profesorul monitor (Mariana Ștețca). Cu „pașaportul” recunoscut pe piața muncii din Europa la dosar, tinerii își identifică – sperăm – mai ușor, destinațiile… profesionale.

Un material „motivațional” a fost prezentat și de doamna Adina Costinar de la Colegiului Economic din Cavnic, coordonator de proiect, iar interesul elevilor forestieri se pare că este pe măsura… oportunităților.

La întâlnirea de promovare a proiectului a participat și inspectorul școlar d-na Simona Malearciuc, care le-a vorbit elevilor despre importanța și relevanța acestor proiecte de mobilitate în context european.

Succes LTF în noul proiect și… multe alte șanse!

Ion MARIȘ




C. N. „Dragoș Vodă” a câștigat un proiect de aproape 160.000 de euro!

Director, prof. dr. Vasile Mih

Proiectul Erasmus + „Primul pas în cariera ta IT”, în valoare de 158.880 de euro, depus de Colegiul Național „Dragoș Vodă”, a fost aprobat pentru finanțare. 

Proiectul se adresează elevilor de la profilul real, specializarea matematică – informatică având următoarele obiective:

  • parcurgerea de către participanții elevi a unor programe de învățare recunoscute la nivel european prin Documentul de Mobilitate Europass prin promovarea învățării bazate pe muncă și activități practice;
  • dezvoltarea unor parteneriate internaționale cu instituții de învățământ din UE și îmbunătățirea dimensiunii internaționale a educației și formării profesionale;
  • internaționalizarea planului de învățământ, îmbogățind curriculum în dezvoltare locală cu rezultate ale învățării și metode de lucru la instruirea practică ce se pot obține doar prin participarea la stagii de mobilitate VET;
  • dezvoltarea competențelor sociale, interculturale și civice ale elevilor și cadrelor didactice însoțitoare, perfecționarea abilităților de comunicare în limba engleză;
  • dezvoltarea competențelor privind siguranța online, combaterea fenomenului de cyber bullying, știri false, forme de dezinformare online.

În cadrul proiectului Primul pas în cariera ta IT”, 8 cadre didactice și 56 de elevi de la specializarea matematică-informatică, împărțiți în patru grupe de câte 14 elevi și doi profesori însoțitori, vor efectua un stagiu de activități practice de două săptămâni în condiții reale de muncă. Astfel, vom avea patru deplasări în străinătate pe parcursul anilor școlari 2019-2020 și 2020-2021.

Director,
Prof.dr. Vasile MIH




Liceul Tehnologic Forestier (LTF) Sighet se pregătește să cucerească… Europa!

VET (Vocational Education & Training) este un concept modern de pregătire a tinerilor elevi dar și a cadrelor didactice, iar în Consorțiul VET4Tourism&Maramureș, pe lângă liceele maramureșene (Colegiul Economic „Pintea Viteazul” – Cavnic, Liceul Tehnologic Forestier (LTF) – Sighet și Liceul Borșa) s-a alăturat un partener portughez acomodat cu metodele moderne de predare în domeniul Turismului și Alimentației.

De la vorbe la fapte nu-i o cale foarte lungă pentru Consorțiul VET4Tourism&Maramureș iar startul s-a dat luni, 17 octombrie 2018, la LTF Sighet unde, cadre didactice și elevi au discutat și analizat activitățile și rezultatele pe care proiectul finanțat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, ce se va desfășura timp de doi ani, le va aduce participanților.

Trei cadre didactice care predau discipline tehnice din domeniul Turism și Alimentație și 84 de elevi (cu vârste cuprinse între între 16 – 17 ani) ai Consorțiului VET4Tourism&Maramureș vor dobândi cunoștințe și abilități tehnice și vor avea parte de experiențe inovatoare specifice managementului operațiunilor în turism și alimentație într-o companie internațională din Portugalia.

Elevii sigheteni de la LTF vor participa în următorii doi ani la câteva stagii de pregătire – formare pe parcursul a 5 zile (40 de ore) la Agrupamento de Escola de Alcochete, Lisabona, Portugalia. Mobilitatea tinerilor în UE este încurajată, iar formarea modernă ajută la adaptarea profesională într-o piață europeană a muncii foarte competitivă.

Pe lângă proiectul VET4Tourism&Maramureș ce se va implementa în Consorțiu, Liceul Tehnologic Forestier coordonează proiectul “Oportunități pentru o carieră de succes” în care are parteneri Casa de Educação (Portugalia) și Futurum (Polonia). În cel de-al doilea proiect,  Liceul Tehnologic Forestier Sighet își va obișnui elevii cu… mobilitatea (nu cu… plimbările!). În anul școlar 2018 – 2019 un număr de 38 de elevi din clasele a X-a și a XII-a vor încerca să obțină “Certificatul Europass” în urma unor stagii de practică în Polonia și Portugalia.

Succes elevilor și profesorilor LTF-iști implicați în proiectele Erasmus+!

Salut, Sighet!




Antreprenoriat social la Ocna Șugatag

În perioada 17 – 24 august, în Ocna Șugatag se implementează proiectului „Social Innovators 4 Change”, sub forma unei mobilități de formare a lucrătorilor de tineret, cu sprijinul a cinci parteneri din Grecia, Ungaria, Spania, Lituania, Italia, respectiv promotorul din România – Asociația Szmisz, cu finanțare prin programul Erasmus+.

Proiectul vizează pregătirea lucrătorilor de tineret pentru a aplica conceptul de antreprenoriat social în organizațiile și comunitățile lor, dezvoltându-și abilitățile și competențele antreprenoriale. Mai mult, proiectul vizează identificarea potențialului antreprenorial al persoanelor și organizațiilor implicate în proiect pentru a oferi participanților exemple de afaceri de succes dezvoltate de tineri antreprenori sociali, de a dezvolta cunoștințe despre procesul de dezvoltare a întreprinderii sociale. În timpul formării, participanții vor planifica modul în care pot transfera abilitățile și practicile antreprenoriale tinerilor cu care lucrează.

Obiectivul general al acestui proiect vizează formarea a 30 de lucrători de tineret cu vârsta peste 18 ani, pentru activități de educație în antreprenoriatul social, provenind din Grecia, Ungaria, Spania, Lituania, Italia și România într-o perioadă de 8 luni de proiect.

Rezultatele preconizate după implementarea proiectului sunt: ​​creșterea capacității organizațiilor de a lucra cu conceptul de antreprenoriat social și aplicarea acestuia în activitatea de tineret, construirea de competențe în domeniul lucrătorilor de tineret pentru a fi ambasadori ai antreprenoriatului social și sprijinirea tinerilor cu care lucrează să dezvolte abilități antreprenoriale menite să susțină comunitatea și să împărtășească experiența cu alți tineri (munca directă pentru tineri), ONG-uri (networking) și Europa în ansamblu (proiecte internaționale).

Ca toate activitățile incluse în proiectele internaționale Erasmus+ și aceste activitati se desfășoară sub îndrumararea celor doi formatori: Marian Ancuța (director executiv Asociația Tineret și Dezvoltare Regională) și Safar Istvan (comunicator pentru dialog structurat al MTS), iar la finalul activităților fiecare participant va fi recompensat cu un certificat Youthpass care atestă cunoștintele dobândite în timpul acestui proiect, și care este „pașaportul” european care reprezintă un real avantaj pentru orice tânăr.

Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ , gestionat în România de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), iar parteneri local este Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș.

Comunicat de presă

 




Erasmus la Sighet

În perioada 24 – 31 iulie, în Sighet s-a desfășurat un nou proiect Erasmus+ organizat de Asociația SZMISZ. Lituania, Ungaria, Italia, Spania și Grecia sunt țările de origine ale participanților proiectului „Safe & Smart”, proiect ce încearcă nu doar să atragă atenția asupra persoanelor cu dizabilități, ci și să îi ajute pe viitorii formatori ai tinerilor să organizeze proiecte în care, oricât de diferite ar fi persoanele, acestea să nu se simtă excluse.

În prima parte a proiectului, scopul activităților a fost ca participanții să formeze o echipă unită, așa încât să înțeleagă mai bine conceptul de „Safe & Smart” – care se referă la protecția și siguranța persoanelor implicate pe parcursul derulării proiectelor Erasmus – cât și al activităților de voluntariat. Pentru atingerea acestui scop s-au realizat o serie de workshopuri și întâlniri cu reprezentanții Asociației Esperando, ai DJST Maramureș precum și ai Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș (FONT). Ulterior, folosind informațiile și cunoștințele dobândite, în funcție de aptitudinile fiecăruia, o parte s-a ocupat de un guidebook pentru coordonatorii de proiecte sau de voluntari, iar o altă parte a realizat o activitate în comunitate cu scopul de a atrage atenția asupra importanței incluziunii și acceptării, a toleranței și nediscriminării. Aceasta din urmă a avut loc în parcul Grădina Morii și Parcul Central, duminică, 30.07.2017, și a inclus un flashmob de tip freeze, o sesiune de free hugs și diferite activități ce au implicat copii, încercând să îi conștientizăm că, deși unii oameni au dizabilități, ei pot fi integrați în orice tip de activități.

Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ , gestionat în România de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), iar partenerii locali au fost  Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș, Asociația Esperando și Grupul Informal Muzicando.

Raluca Simion
Responsabil PR – Asociația SZMISZ




Sighet – C.N. „Dragoș Vodă” a câștigat un proiect Erasmus+ în domeniul informaticii

Colegiul Național „Dragoș Vodă” a câștigat proiectul Erasmus+ cu titlul „Competențe europene în domeniul informaticii dobândite prin activități practice”, depus în sesiunea din 2 februarie 2017 și având o valoare de 78.740 euro. Obiectivul proiectului este dobândirea de către participanții la proiect a unor competențe și aptitudini cheie, prin promovarea învățării bazate pe muncă și activități practice, realizată prin parcurgerea unor teme din curriculumul național în cadrul unui stagiu de două săptămâni de instruire practică efectuate la un partener din Marea Britanie.

Astfel, pe parcursul anului școlar 2017-2018, două grupe de 15 elevi de clasa a XI-a de la profilul matematică-informatică și matematică-informatică bilingv, însoțite de câte doi profesori, vor parcurge un stagiu de două săptămâni de instruire efectuate în condiții reale de muncă la o instituție din Marea Britanie, pe baza unui Acord de învățare convenit între școli. Parcurgerea activităților de învățare bazate pe muncă le va îmbogăți elevilor cunoștințele privind cariera în IT, facilitând tranziția acestora către învățământul universitar și piața muncii, și va permite elevilor dobândirea competențelor validate prin Europass Mobility Document și Cerificatul de competențe profesionale dobândit la absolvirea liceului.

Partenerul extern din Marea Britanie este Grwp Llandrillo Menai / GLLM care va oferi elevilor Colegiului Național „Dragoș Vodă” posibilitatea efectuării stagiului de instruire într-un Centru de pregătire în domeniul IT. GLLM este un grup de instituții de învățământ din Țara Galilor, de drept public, formată din trei Colegii: Colegiul Llandrillo, Colegiul Meirion Dwyfor și Colegiul Menai, care au fuzionat într-o singură instituție. Grwp Llandrillo Menai / GLLM are în totalitate un efectiv de 27.000 de elevi la toate nivelurile de învățământ. Colegiul Llandrillo, la care elevii vor efectua stagiul de instruire, este un colegiu de excelență, având 1.400 elevi in 7 campusuri: Bamgor, Abergele, Colwyn Bay, Denbigh, Llanrwst, Rhos-on-Sea și Rhyl.

Colegiul Național Dragoș Vodă – director, prof. dr. Vasile Mih




Safe & Smart – un proiect Erasmus+ implementat de Asociația SZMISZ

Safe&SmartPentru că a sosit primăvara, iar sosirea ei trebuie sărbătorită cum se cuvine… ne-am gândit să facem asta prin lansarea unui nou proiect Erasmus+….

Proiectul Safe & Smart  se va implementa într- o perioadă de 10 luni şi, pe lângă activitățile de pregătire, evaluare și diseminare, include o activitate principală de mobilitate a lucrătorilor de tineret, care se va derula pe parcursul a 8 zile, în perioada 24.07.2017-31.07.2017 la Sighetu Marmației, România.

Activitățile proiectului se vor implementa cu sprijinul partenerilor din Italia, Ungaria, Grecia, Spania, Lituania şi a promotorului din România. Fiecare partener va implica un număr de 5 participanţi pe grup, astfel având 30 de tineri participanţi la acest proiect. Pe lângă ei vom avea un facilitator care va coordona și facilita toate activitățile din timpul proiectului.

Scopul este de a dezvolta un plan de acțiune pentru a asigura protecția și siguranța participanților în proiecte Erasmus+, astfel încât tinerii să fie implicați activ în toate activitățile de educație și formare în cadrul programului Erasmus+, și ca aceștia să beneficieze pe deplin de aceste activități să fie potențiali multiplicatori pentru alți tineri din comunitățile lor, în general, și pentru tinerii cu dizabilități, în special.

Activitatea principală de diseminare va fi crearea unui ghid de bune practici Safe & Smart, care va cuprinde metode de lucru și instrumente specifice actvităților cu tineri și un set de măsuri de protecție și siguranță a participanților la proiectele Erasmus +.

Acest proiect este implementat de Asociația SZMISZ și finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, implementat în România de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, despre alte proicte ale asociației noastre cât și despre activitatea noastră, ne puteți contacta la adresa de e-mail office@szmisz.ro sau la numărul de telefon 0764. 900.800 .

Comunicat Asociația SZMISZ