Sighet: Cupa de iarnă la tenis

La finalul săptămânii precedente a avut loc competiția de tenis Cupa de iarnă ce s-a desfășurat în sala Liceului Leowey Klara din Sighetu Marmației.
Au participat un număr apreciabil de tenismeni seniori care s-au întrecut în proba de dublu. Competiția s-a disputat după sistemul dublu K.O cu un set pana la 7 și no add la 40-40.
Au fost meciuri foarte atractive în urma cărora Locul l a revenit dublului Dobes Istvan/Gyulai Alex care au reușit să învingă perechea Nichitus Ciprian/Trus Eduard (s-a clasat pe locul II) cu scorul de 7-4.Locurile lll au fost adjudecate de dublurile Dunca Simona/Danielescu Dan și respectiv Csillik Zoltan/ Roman Ciprian.
Premiile au constat în cupe și diplome. Arbitrul principal al concursului a fost Dobes Istvan iar organizatorul evenimentului prof. de specialitate tenis Mihaljek Eugen.

Salut, Sighet!




„Cupa Tata și Copilul” la tenis crește… performeri!

Tradiționala competiție de tenis „Cupa Tata și Copilul”, ce se desfășoară în exclusivitate în municipiul nostru, a reunit un număr mare de tenismeni. Concursul s-a desfășurat în perioada 21 – 22 septembrie 2024 la baza Club Sportiv Tennis după sistemul dublu K.O și cu punct decisiv la 40-40.

Au fost meciuri foarte atractive și disputate urmărite de un număr apreciabil de spectatori. Concursul, aflat la ediția a XXXI-a, a revenit dublului Dan Calin/Dan Ovidiu care a reușit să învingă perechea Dulugea Sorin/ Dulugea Răzvan cu scorul de 6-3; 3-6;11-9!! Locurile III au revenit dublurilor Fejszes-Mihaljek Laura/ Fejszes-Mihaljek Andrei și respectiv Mihali Sarah/ Mihali Mihai. De remarcat faptul că au participat tineri tenismeni cu reale aptitudini de a practica tenisul de performanță, dintre care se evidențiază Nicola Codrea, Andrei Fejszes-Mihaljek, Arba Andreea, Gyulai Sorana, Sarah Mihali.

Premiile au constat în cupe, diplome, medalii și tricouri. De asemenea au fost acordate și diplome speciale: Bologa Andreea/ Bologa Vasile (pentru cele mai multe participări la acest concurs), Gavaller Rita/ Gavaller Armand (pentru cel mai simpatic dublu), Nicola Codrea/ Ștefan Codrea (pentru cel mai rapid progres), Andreea Arba/ Andrei Arba (premiul portocala), Sorana Gyulai/ Alexandru Gyulai (pentru cel mai tânăr cuplu).

Meciurile au fost arbitrate de dl. Dobes Istvan iar organizatorul evenimentului prof. de specialitate tenis Mihaljek Eugen.

Salut, Sighet!




La Sighet s-a desfășurat „Cupa de vară” la tenis!

La Sighetu Marmației, în zilele de 28 și 29 iulie 2024, la baza Club Sportiv Tenis, s-a desfășurat competiția de tenis „Cupa de Vară”.

Au participat tenismeni seniori pe un tablou de 16 disputat după sistemul dublu K.O și cu punct decisiv la 40-40.

Au fost meciuri foarte atractive și spectaculoase în urma cărora câștigători au fost dublul Dunca Simona/ Drăguș Bogdan care au reușit sa învingă în finală perechea Sopoianu Emil/Deac Florin cu scorul de 6-4;6-4 . Locurile lll au revenit dublurilor Oroș Ștefan/ Motrea Radu și respectiv Rusu Tudor/ Nichitus Ciprian. Premiile au constat în cupe și diplome. Organizatorul evenimentului a fost prof. specialitatea tenis Mihaljek Eugen iar arbitrul principal Dobes Istvan.

Salut, Sighet!




Andrei Fejszes-Mihaljek pe urmele… bunicului tenismen!

Tânărul tenismen Andrei Fejszes-Mihaljek (C.S. Orizont Baia Mare, antrenor Marius Babiciu) a reușit frumoasa performanță de a câștiga competiția de tenis Trofeul Marc – Cupa Swisspor  (categoria 10 ani) desfășurată zilele trecute (6-8 aprilie 2024) la Cluj-Napoca.
Andrei continua astfel tradiția pe linia tenisului în familia Mihaljek după bunicul lui (prof. Mihaljek Eugen – Cetățean de Onoare al Sighetului – ale cărui performante sportive sunt bine cunoscute) și mama lui Laura Fejszes-Mihaljek (care a fost o foarte bună jucătoare de tenis câștigând numeroase concursuri FRT).

Salut, Sighet!




„Cupa Tata și Copilul” la tenis a ajuns la ediția a XXX– a!

La Sighetu – Marmației s-a desfășurat în perioada 26 – 27 august 2023, competiția de tenis „Cupa Tata și Copilul”, ce se desfășoară în exclusivitate în municipiul nostru. Întrecerea a ajuns la ediția a XXX – a și a avut un real succes având în vedere numărul apreciabil de participanți și calitatea meciurilor. La acest turneu participă părintele cu copilul în proba de dublu. Meciurile s-au disputat după sistemul dublu k.o, două din trei seturi până la 6; la 6-6 tie-break iar la 40-40 no add. Setul decisiv s-a jucat maxi-tie-break.

De-a lungul anilor, la această competiție, au participat tenismeni care au avut performante remarcabile pentru orașul nostru: Szabo Marta (care este numărul 1 în Austria la categoria 40 +), Molnar Zolt (antrenor la Budapesta), Dutca Virginia (SUA), Ghinda Raluca (antrenoare în Germania), Truș Carmen (SUA), Onița Vlad (antrenor la Cluj-Napoca), Mihaljek Laura și mulți alții.

Câștigători în acest an au fost Purdilă Alexandru/ Purdilă Marius care au dispus în finală de dublul Sarah Mihali/ Mihai Mihali după un meci foarte disputat cu scorul de 6-2, 6-4. De remarcat faptul că perechea Arba Andreea/ Arba Andrei au reușit să învingă pe tabloul principal pe câștigătorii concursului revenind de la 3-8 și 5-9 în maxi tie-break salvând 5 mingi de meci!!! Locul III a revenit dublurilor Maier Septimiu/ Maier Alexandru și respectiv Arba Andrei/Arba Andreea.
Diploma de fair-play a fost acordată perechii Timiș Vasile/ Timiș Silviu în timp ce pentru cel mai rapid progres a revenit lui Tudor Roman (care a jucat împreună cu mama, Oana Roman). Diploma pentru cel mai simpatic dublu a revenit lui Fejszes-Mihaljek Andrei/ Fejszes -Mihaljek Laura.
Premiile au constat în cupe, diplome și medalii. Organizatorul evenimentului a fost prof. de tenis Mihaljek Eugen iar arbitrul principal a fost Dobes Istvan.

Salut, Sighet!




Consiliul Local Sighet a votat „pro”… Cetățeni de Onoare (Ion Mariș)

V-ați întrebat (și-am fost „prietenește” întrebat) ce caracteristici, ce profil și ce atuu-uri trebuie să aibă un locuitor al unei „cetăți” (sigur, în cazul nostru este vorba despre Sighet) pentru a fi propus și a fi onorat cu titlul de „Cetățean de Onoare”. Atenție, este „doar” un titlu onorific!…

Oare cum trebuie să fie un „cetățean de onoare” în comparație cu ceilalți locuitori ai urbei?… Care sunt diferențierile semnificative ce te pot face să intri în categoria… onorabililor? Răspunsul nu-i chiar atât de complicat, în primul rând – și nu-i puțin lucru – să ai onoare. Și pentru a avea onoare trebuie să-ți onorezi concitadinii cu evadarea din „obișnuit”. Să muncești și pentru tine dar și pentru ceilalți, pentru comunitate, mai mult decât programul „agreat” în contractul de muncă. Să-ți sacrifici timpul liber nu pentru… vorbe goale ci pentru fapte concrete. Să dăruiești mai mult decât ți se cere și să nu te complaci în confortul unui grup și/ sau job fără dorințe/ ținte îndrăznețe. Să te implici în proiecte care pot aduce un plus de performanță/ vizibilitate muncii și profesiei tale dar mai ales… cetății. Să faci totul cu pasiune și să nu abdici de la idealurile în care crezi! Și nu în ultimul rând: să iubești Sighetul!

Pasiune, Modestie, Implicare, Sacrificiu, Demnitate, Credibilitate, Efort suplimentar, Muncă intensă… Onoare…. și puteți completa cum doriți profilul cetățeanului de onoare… dar rezultatul/ rezultatele trebuie să conducă la… performanță/ performanțe!
Nu oricine este dispus să se sacrifice „suplimentar” pentru ceilalți, să muncească mai mult decât „scrie” în „codul” muncii sau să-și asume neabandonarea unor principii nobile. Și, mai ales – cât de mult contează! – să-ți păstrezi… Verticalitatea!

Cei trei „Cetățeni de onoare” votați de către consilierii prezenți Joi, 29 septembrie 2022 la ședința Consiliului Local Sighet sunt (în ordine alfabetică): Petru CODREA, Zoltán CSILLIK și Eugen MIHALJEK.

Petru CODREA, a împlinit în februarie a.c. 91 de ani și, la 17 ani, fiind elev al Liceului „Dragoș – Vodă” a fost arestat împreună cu membrii și leader-ul cunoscutului „grup Vișovan”. A făcut pușcărie grea dar n-a abdicat de la niște principii pe care le-a îmbrățișat – necondiționat – împreună cu ceilalți dragoșiști, niște tineri elevi care au văzut pericolul pe care-l reprezenta „cizma roșie” ce acapara nedemocratic țara. I-a fost distrusă tinerețea și deturnat grosolan viitorul. Câți oare își pot păstra demnitatea sub amenințări, agresiune fizică, psihică și nu-și abandonează principiile în care cred și luptă?… Domnul Codrea a suferit în tăcere, a trăit discret și-a crezut în… libertate (de conștiință, de exprimare etc)!
Zoltán CSILLIK este un cunoscut profesor de sport. Dar nu un simplu profesor, este un „devorator” de sport și, cel mai important aspect, este cel care a descoperit-o și antrenat-o la începutul carierei pe binecunoscuta Monica Iagăr (săritura în înălțime – campioană națională de juniori, record național la seniori, 23 de titluri de Campioană Națională la seniori, de două ori Campioană europeană, Campioană mondială universitară, participantă de două ori la Olimpiadă – 2004 și 2008, 10 participări la Campionatele Mondiale etc.). A mai obținut rezultate excelente cu Hiriț Erica (suliță – titluri naționale, campioană balcanică, componentă a Lotului național), Trifoi Celia (atletism – campioană națională în sală și aer liber, campioană balcanică), David Patricia – Daria (pentatlon, săritura în lungine, triplusalt – campioană națională, componentă a lotului României la Festivalul Olimpic al Tineretului European) și cu mulți alți sigheteni.
Eugen MIHALJEK este un alt performer sighetean, absolvant al IEFS București (cu specializarea în tenis de câmp). Foștii lui elevi sunt jucători și antrenori de tenis apreciați în toată Europa: Michael Fudulache (Paris), Pop Emil (Londra), Marius Balea (Viena), Zsolt Molnar (Budapesta), Raluca Ghinda (Krefeld – Germania) etc. O altă jucătoare talentată, Carmen Truș, după ce a trecut pe la celebra Academie de tenis a lui Nikola Pilić din München (alături de un alt sighetean, Vlad Onița) joacă acum în SUA. A dat Lotului Național al României 8 tenismeni, echipa de fete Under 18 ani a fost vicecampioană națională (2012), echipa de băieți și fete CSS Sighet – Phoenix a activat în Divizia A de seniori și senioare. Și mai ales, fără niciun ajutor „oficial”, profesorul Mihaljek a ridicat și întreținut o minibază sportivă de tenis, de care au beneficiat atât tinerii sigheteni cât și reprezentanții segmentului… „old-boys”.

La fiecare „proaspăt” cetățean de onoare – dintre cei trei – am prezentat doar câteva dintre calitățile, rezultatele și performanțele pe care le-a atins de-a lungul timpului. Cu posibilitățile actuale de-a obține informații diverse și complete puteți să dați „search-uri” și să vă edificați asupra profilului acestor sigheteni. Cred că orice ar face și oricât ar „analiza” (mai mult sau mai puțin obiectiv) vreun suspicios, nu cred că poate argumenta cineva credibil în defavoarea celor trei „Cetățeni de Onoare”.

Le doresc sănătate celor trei Domni, iar celor doi profesori să-și mențină la cote maxime forma sportivă (chiar și după pensionare) și – de ce nu? – le doresc și alte rezultate de excepție!

Ion Mariș




Semn de carte: „Eugen MIHALJEK – un AS de… 66 de puncte”

Volumul „Eugen MIHALJEK – un  AS de… 66 de puncte” este dedicat celui mai titrat antrenor sighetean de tenis de câmp, care își aniversează ziua de naștere în 06 septembrie.
Volumul este îngrijit de Ion Mariș și Liviu Șiman, (tipărit la Aska Grafika, design copertă mixAD.ro), apare la Editura Valea Verde și va fi lansat marți, 06 septembrie 2022.

Salut, Sighet!




Activitate intensă la Clubul de Tenis din Sighet (autor, Liviu Șiman)

Chiar dacă afară se înregistrează temperaturi ridicate şi nu există condiţii propice de antrenament, tenismenii sigheteni, antrenaţi de către prof. Mihaljek Eugen, îşi continuă  activităţile.

„Indiferent de condiţiile de antrenament continuăm să ne pregătim pentru competiţiile următoare în speranţa că vom beneficia pe viitor de un suport mai consistent pentru a obţine rezultate merituoase. La începutul lunii, s-a derulat la Sighet turneul de tenis dotat cu cupa „1 Iunie”. În cadrul acestuia s-au evidenţiat tenismenii Răzvan Dulugea, Alexandru Petrovan, Radu Andreicovici, Vanesa Rusnac, Alesia Roşu, Carmen Truş, care se află în vacanţă la Sighet, după un sezon foarte reuşit în Statele Unite ale Americii, Iulia Dună, fostă sportivă legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Sighet, fiind stabilită în Germania unde înregistrează succese deosebite, Ioan Tăut, care a reuşit să câştige locul I la Cluj, în cadrul unui turneu dotat cu cupa „Napoca’”, Iulian Paşca câştigător al  concursului de la Bistriţa dotat cu cupa „Tub Integral”.  Ne derulăm  în continuare antrenamentele, accentul fiind pus pe obţinerea de rezulte dintre cele mai bune”, a spus prof. antrenor Mihaljek Eugen.

Liviu Șiman




Tenisul, dagostea mea (autor, Liviu Șiman)

Tenisul, dragostea mea – aceste cuvinte caracterizează pasiunea de-o viață a profesorului – antrenor de tenis, Eugen Mihaljek. Implicându-se cu multă dăruie și determinare a reușit să impulsioneze și să dezvolte această ramură sportivă în urbea de la poalele Solovanului. De-a lungul timpului a reușit să obțină rezultate excelente, făcând cunoscut tenisul sighetean, atât în țară, cât și peste hotare. Fără a greși, putem vorbi de o adevărată școală de tenis sigheteană.

Liviu Șiman: Ce v-a atras spre tenis și nu spre o altă ramură sportivă ?
Eugen Mihaljek: Tenisul a devenit pasiunea mea din momentul în care l-am văzut pe Ilie Năstase jucând în Cupa Davis cu Egiptul. Aveam atunci 12 ani. A fost un moment determinant pentru destinul meu și am știut că voi deveni antrenor de tenis.

Liviu Șiman: Cum se practica tenisul înainte de 1989?
Eugen Mihaljek: Îmi aduc aminte de perioda când jucam și 10 ore pe zi, cu precădere în vacanțe. Am început să joc în grădina părinților mei, după care, alături de prietenul meu Ioan Remeni, jucam de la 5 dimineața. Problema cea mare consta în dotarea tehnică. Trebuia să ne procurăm rachete, mingi, etc.

Liviu Șiman: Care a fost prima competiție la care ați participat?
Eugen Mihaljek: A fost un turneu organizat de dr. Ștefan Nadoși, un mare iubitor al tenisului, un pionier al tenisului sighetean. Eram tânăr și am câștigat toate meciurile, ajungând în finală, dar am vrut să mă retrag. Motivul a fost că îl consideram pe adversarul meu mult mai puternic decât mine. Domnul dr. Ștefan Nadoși a venit la mine și m-a rugat să particip la finală. M-a convins. Am jucat copleșit de emoții deoarece la meci au asistat și colegele mele de clasă. Am câștigat cu scorul de 6-0, 6-3. A mai urmat un turneu la Baia Mare, unde am câștigat din nou. Am băut șampanie din cupa primită împreună cu domnul dr. Ștefan Nadoși. Din acel moment am devenit prieteni foarte buni până când el a trecut la cele veșnice. Împreună am format o echipă de dublu imbatabilă, chiar dacă domnul dr. Nadoși era mai în vârstă. Jucam în acea periodă la Clubul “Sănătatea’’.

Liviu Șiman: După ce ați absolvit Liceul “Dragoș Vodă” ați susținut examenul de intrare la I.E.F.S.(Institutul de Educație Fizică și Sport), examen pe care l-ați luat. Cum au fost anii studenției ?
Eugen Mihaljek: Era foarte greu să se intre la I.E.F.S. M-am pregătit intens cu prof. Felician Ilnițchi, care m-a încurajat și mi-a fost îndrumător. Odată intrat, am jucat foarte mult tenis la “Tenis Club București”. Era cea mai mare bază de tenis din țară. Am avut prilejul să văd jucând mari lideri mondiali ca: Jimmy Connors, Ilie Năstase, Bjorn Borg, etc. În timpul vacanțelor am fost și profesor de tenis la Costinești. I-am învățat să joace tenis pe artiștii Tamara Crețulescu, Florina Cercel, Ileana Bârlădeanu, Damian Crâșmaru, Tudor Gheorghe, Vasile Șeicaru. De asemenea, eram profesor și în parcul Herăstrău din București. Au fost ani foarte frumoși.

Liviu Șiman: Ce ați făcut după absolvirea facultății?
Eugen Mihaljek: Am terminat facultatea în 1980. Pe atunci se făceau 3 ani. Cei care aveau rezultate bune puteau face 4 ani. Am făcut și al 4-lea an. Dacă mă limitam doar la 3 ani puteam prinde titular la București. Am vrut să mă întorc la Sighet, dar nu erau locuri pe specialitatea mea. Am plecat antrenor la “Cuprom” Baia Mare. Aici am rămas pentru  un an. Îmi doream cu ardoare să vin acasă.. Mi-an satisfăcut și stagiul militar, după care am venit la Sighet.

Liviu Șiman: Cu ce gânduri v-ați reîntors acasă?
Eugen Mihaljek: Am revenit cu multă dorință de a dezvolta tenisul la mine acasă. Nu a fost ușor. Fiind obișnuit cu condițiile excelente de la București și Baia Mare am fost oarecum dezamăgit de ceea ce am găsit acasă. La vremea aceea la Sighet existau doar două terenuri, unul de zgură și altul de bitum. Am muncit foarte mult. Stăteam și 14 ore pe zi pe teren. Am reușit să reabilitez cele două terenuri. Racordam manual rachetele. Ulterior abia am achiziționat o mașină de racordat. În pofida bazei materiale precare am reușit să obținem rezultate excelente. Am organizat primele ediții ale Cupei ‘’Marmația’’ și a Cupei ’Tata și Copilul”. Am avut jucători în Lotul Național și am obținut primul titlu de campion național din istoria Maramureșului, titlu adus de către tenismena Eva Ivanovici, care avea doar 10 ani. Competiția s-a derulat la Satu Mare, în anul 1988. A fost un meci dramatic. Fiind condusă, Eva Ivanovici a reușit să-și revină și să câștige. A fost un meci de infarct. În tenis, răsturnările de scor sunt foarte frecvente. Meciul nu se termină decât după jucarea ultimei mingi. Tot din acea periodă îmi aduc aminte de un meci jucat de Eva Ivanovici la un turneu în Ungaria, unde a ajuns în finală, iar Martina Higins nu a ajuns decât în sferturi. Martina Higins era nr. 1 mondial, poate cea mai talentată tenismenă din lume. În anul 1988, în urma rezultatelor excelente obținute, am fost numit în funcția de președinte al Consiliului Municipal pentru Educație Fizică și Sport. Ca să poți ocupa o asemene funcție, pe care nu mi-am dorit-o, trebuia să ai și calitatea de membru de partid. Eu nu am fost membru, dar m-au făcut rapid. Nu mă simțem în apele mele în costum și la cravată. A fost un calvar.

Liviu Șiman: Cum v-ați derulat activitatea după 1989?
Eugen Mihaljek: Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi ard carnetul de partid. Nu m-a interesat niciodată vreo funcție de conducere. Politica mea este tenisul. I-am spus și soției mele, cu care m-am căsătorit în anul 1983, că pentru mine tenisul primează. Am fost colegi de clasă și m-a înțeles. Mi-am continuat activitatea în cadrul catedrei de tenis de la Clubul Sportiv Școlar Sighet. Am mai amenajat un teren pe care l-am tot extins având și ajutorul prietenilor și al pasionaților de tenis. La acest teren s-a mai adăugat unul de dimensiuni mai mici folosit pentru antrenamente. Am antrenat jucători foarte buni. Nu mai puțini de 8 dintre ei au ajuns în Lotul Național. Eva Ivanovici, Marius Balea, Marta Szabo, Virginia Dutca, Sebastian Simion, Laura Mihaljek, Carmen Truș, Raluca Ghinda. Laura Mihaljek, fiica mea, a câștigat de 3 ori Cupa “Dinamo”. Laura, jucând un meci cu un tenismen din Australia, după meci tatăl acestuia a venit la mine și mi-a propus să merg în Australia, dar fără familie. Am refuzat categoric, cu toate că-mi doream foarte mult să vizitez Australia. Am mai avut ocazii să merg în în Statele Unite ale Americii și Japonia. Am preferat să rămân acasă. În perioda 1992-2016, pe lângă accederea jucătorilor sigheteni în Lotul Național, echipa de băieți și fete în formula CSS-Phoenix a activat în Divizia A de seniori și senioare. Au fost câștigate numeroase concursuri interne și internationale. Au fost obținute la campionatele naționale 5 medalii de aur, 3 medalii de argint, 12 medalii de bronz. Un moment aparte a fost promovarea la celebra Academie “Nikola Pilić” ,München a sportivilor Carmen Truș și Vlad Onița. Echipa de fete under 18 a ajuns vicecampioană națională în 2012. Un alt aspect care vine ca o recunoaștere a valorii tenisului sighetean îl reprezintă evoluția jucătoareai Carmen Truș în Statele Unite ale Americii, Chicago, pe o bursă de 40.000 de dolari.

Liviu Șiman: Rezultate excelente obținute, hai s-o spunem, în condiții nu prea optime de pregătire.
Eugen Mihaljek: Așa este. Este din ce în ce mai dificil să faci performanță când te lupți cu orașe care au baze de pregătire excelent dotate. De exemplu, la București, s-a construit o bază cu 25 de terenuri acoperite. Noi suntem nevoiți să ne adaptăm condițiilor meteorologice, ploaie, vânt, etc. Este foarte bine și frumos când Sighetul are campioni și rezultate excepționale, dar nu primim un sprijin mai consistent. Nu vrem bani. Vrem un ajutor pentru a beneficia de condiții optime de pregătire adecvate. Iubesc Sighetul! Sunt consecvent principiilor mele și nu voi pleca niciodată din Sighet. Sunt foarte fericit când un elev de-al meu câștigă o competiție.

Liviu Șiman: Ce sfaturi le dați tinerilor care vor să îmbrățișeze această frumoasă și nobilă ramură sportivă?
Eugen Mihaljek: În primul rând, au nevoie de calități native: viteză și îndemânare, care sunt greu perfectibile, iar restul forța, rezistența sunt ameliorabile. Este nevoie și de multă inteligență. Nu întâmplător tenismenii sunt considerați sportivii cu IQ-ul cel mai ridicat dintre cei care practică performanța. A practica tenisul înseamnă să faci sacrificii enorme. Este nevoie să fii implicat mental foarte mult. Tenisul te dezvoltă armonios psiho-somatic.

Liviu Șiman: Ce alți tenismeni v-au inspirat?
Eugen Mihaljek: Pe lângă Ilie Năstase, au mai fost Andrea Agassi și Roger Federer.

Liviu Șiman: Ce proiecte aveți în vedere să mai derulați?
Eugen Mihaljek: Obiectivul principal rămâne în continuare edificarea bazei de antrenament. Am mai lansat o competiție “Tenis 10”, la care participă sportivi de 8, 9, 10 ani, pe care vreau să o dezvolt. Lansată anul trecut, această competiție ne-a adus rezultate foarte bune, competiția fiind înscrisă în calendarul Federației Române de Tenis. Voi continua și cu Cupa “Tatăl și Copilul’’. Avem un parteneriat cu tenismenii din Vișeu de Sus și cu cei din Teacevo, Ucraina. Împreună organizăm diferite competiții.

Liviu Șiman: Știu că aveți și o altă pasiune legată tot de tenis. Sunteți posesorul unei impresionante colecții de mingi de tenis, dintre care unele cu autografe de la mari tenismeni. De când colecționați mingi de tenis ?
Eugen Mihaljek: Am început să colecționez mingi de tenis de pe vremea când eram profesor de tenis la Costinești. În prezent am în jur de 1000 de mingi de tenis. Obiectivul meu este să ajung la cifra de 1956, anul nașterii mele. Am mingi cu autograf de la : Ilie Năstase, Roger Federer, Horia Tecău, Simona Halep, Stan Smith.

Liviu Șiman: Vă mulțumesc pentru inteviul acordat și vă doresc să aveți în continuare o activitate susțnută care să aducă noi rezultate excepționale tenisului sighetean. Poate și factorii de decizie pe plan local se vor implica într-o mai mare măsură pentru a vă sprijini în eforturile menite a obține performanțe.
Eugen Mihaljek: Vă mulțumesc și eu pentru interesul pe care îl manifestați pentru tenisul sighetean. Deoarece sunteți la început de drum, vă urez mult succes în continuare și vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și în continuare. Sunt convins că, dacă vom avea un real sprijin, rezultatele vor fi pe măsură!

Liviu Șiman