Peste Maramureș s-a așternut – la acest început de septembrie – o toamnă “clasică”, încărcată de culori roditoare. Oamenii s-au grăbit să se bucure de natură iar punctele de atracție ale Depresiunii Maramureșului au fost împânzite de turiști dornici să se “sustragă” pandemiei. Deși statisticile nu sunt liniștitoare viața și-a reluat cursul firesc în contextul rezonabil al unor restricții suportabile.

Probabil și artiștii și-au epuizat sursele de inspirație „indoor” și au ieșit la… lumină.
La inițiativa și mobilizarea Gabrielei Rosuș – ea însăși cu pasiuni artistice – și cu sprijinul generos al familiei preotului Ioan Ardelean (Parohia Ortodoxă Română Desești), un grup sighetean de artiști plus câțiva invitați, au reluat tradiția întâlnirilor la deja consacrata tabără de pictură cu reverberații filantropice. Taberele de vară, de pictură, din Deseștiul iubitor și de poezie s-au reluat în urmă cu două săptămâni cu un prim grup de artiști din Baia Mare. Din 31 august până în 06 septembrie a urmat grupul “depresionar” (nu vă speriați, e vorba de grupul din Depresiunea Maramureșului!), preponderent sighetean, ce și-a găsit inspirația la poalele Gutâiului și-a Bisericii monument Unesco din atât de cunoscutul sat de pe Valea Marei. Șapte zile au muncit artiștii noștri pentru a crea lucrări ce vor rămâne (o parte) în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Române Desești. Pe lângă artiștii sigheteni, participanți majoritari la tabăra din prima parte a lunii septembrie, Ștefania Adela Pop, Ana Ulici, Lia Stan, Gabi Rosuș, Ștefan Hegedus, Valentin Petreuș, Alex Cosovan, am întâlnit prin grădina Deseștiului și pe artista plastică Eva Dolha (Cluj Napoca) dar și pe băimărencele Mia Gatan Rettegi și Ildiko Hetvary.

Culorile toamnei și culorile de pe pânzele artiștilor au generat o atmosferă caldă (propriu + figurat!), optimistă, aducătoare de speranță și de bucurii.

Artiștii plastici au străbătut ulițele Deseștiului – transferând în culori poezia locurilor – pe urmele pașilor lui Nichita, conturând parametrii unei comune din ce în ce mai cunoscute pe tărâm cultural.

Ion Mariș

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Primăria municipiului Carei și Direcția de Cultură Carei au format un parteneriat cultural și s-au oferit să găzduiască o expoziție interesantă “Căutând printre chipuri”. Este, de fapt, o expoziție itinerantă care a fost admirată – nu cu mult timp în urmă – și la Sighet și care face un mic salt spre… Vest! Expoziția de pictură și artă decorativă, este semnată – asumată de artistele Eva Dolha (Cluj) și Ștefania Adela Pop (Sighet).

“O altă poveste în Castelul Karolyi” va avea vernisajul luni, 10 iunie 2019, ora 17:00, tocmai în atractivul Castel Karolyi din Carei (Piața 25 octombrie, nr. 1).

Invitați speciali din județul Satu Mare se vor strădui să completeze și să amplifice bucuria publicului prezent.

Și sighetenii sunt așteptați (cu mult drag!) la povestea imaginată și propusă de cele două artiste!

Salut, Sighet!

Duminică a fost vernisată la Sala Radio expoziţia “Căutând printre chipuri” (pretext Carnavalul veneţian). Lume multă, bună, frumoasă, arlechini slujind până la trudă şi sacrificiu Bucuria (EVA DOLHA), măşti de acces într-o lume princiară incoruptibilă (ŞTEFANIA ADELA POP). Au onorat evenimentul primarul nostru, ing. Horia Scubli, omul de cultură sătmărean Felician Pop.

Le-am întrebat pe cele două artiste care a fost intenţia de la care a pornit înfăptuirea acestei expoziţii. “De la a căuta chipuri, feţele noastre de zi cu zi devenind altceva… Chipuri care să mai păstreze demnitate, nobilitate… Nu ştiu dacă atât fast, frumuseţe, cât o eleganţă a (prezenţei) principiilor umane. De cum am văzut arlechinii doamnei Dolha, m-am gândit la o legătură cu tema măştii. Arlechinul sau bufonul erau confidenţii celor putenici, tristeţea lor interioară se datorează faptului că păstrau mari secrete. Eva Dolha cunoaşte foarte bine această lume. Măştile şoptesc şi arlechinii ascultă… Căutăm mai departe chipuri adevărate…” – se destăinuie Adela Ştefania Pop.

Remarcabilă redarea istoricităţii prin crearea de măşti ipostaziind mari personalităţi istorice, mari civilizaţii (eternul valorilor umane întrupat), o ingeniozitate excepţională în alegerea unor tehnici şi materiale extreme de diverse, (de la sfoară, carton, etamină, catifea, plastic, dantelă…, până la cristale).

“O, eu sunt mult mai prozaică…” – începe povestea acestor tablouri clujeanca Eva Dolha. “Totul a pornit de la o expoziţie de grup pe tema Arlechinul. Apoi, am exploatat tema, am redat arlechinii în ipostaze multiple. Lucrările s-au născut una din alta… De ce? Curiozitatea, poate. Cuvintele le-am uitat la Cluj… Oricum, lucrarea ”Arlechinul din turn” a pornit de la turnul bisericii Sf. Mihail din Cluj: “Aveţi grijă, că vă văd!… – spune el.”

Pe lângă realizarea estetică a exponatelor, admir pledoaria artistelor pentru adevărul uman. Mergeţi degrabă şi vizitaţi minunata expoziţie!

Marin SLUJERU

Duminică, 31 martie 2019, Sala Radio Sighet găzduiește, de la orele 16.00, vernisajul expoziției de artă decorativă și pictură, Căutând printre chipuri. Expun artistele plastice Eva Dolha și Ștefania Adela Pop.

„În expoziția Adelei Ștefania Pop și a Evei Dolha ele sunt artiste și nu trebuie să aibă acea rigoare documentată a teoreticianului, astfel că este o stare de serbare a aflării în lume, în celebrarea ecuației de dualitate care există peste tot. O tensionată stare de dans, de tango, dacă mi se permite să spun așa între dramatic și beatitudine, între frumusețe și urâțenie, între tristețe și bucurie, între melancolie și nostalgie. Măștile Adelei Ștefania Pop, care de data aceasta își revendică o stare de reverență față de Veneția, față de măștile venețiene, față de carnavalul venețian, a unei Veneții care își permite serbarea cu bucurie dramatismul aflării la un capăt de lume, căci dincolo de Veneția este laguna, este întinderea. Își au o replică în starea de măști ale Sighetului maramureșean, în starea de Sighet în care hălăduiește Adela Ștefania Pop. Aceste măști venețiene, chiar dacă respectă canoanele impuse de sărbătoarea venețiană, au ceva din sălbăticia frustră și genuină a măștilor de la țară. În partea cealaltă a dualității, Eva Dolha își coboară saltimbahul, cu sau fără mască de pe scenă sau din incinta circului sau din tarabele târgurilor medievale, într-o lume în care demonii sunt alungați, în care duhurile sunt blânde și îngerești, un saltimbac care este fiecare dintre noi în momentul în care se privește în oglinda lumii”.(prof. univ. Dorel Găină)

”Adela Pop este deja un nume cunoscut în arta plastică, iar orginalitatea lucrărilor sale este dată  – de de multe ori – de o înviorătoare iconoclastie. Anii de școală superioară au deprins-o cu o anume rigoare academică a formelor de expresie. Desigur, anii de ”ucenicie” au avut darul să rafineze un talent genuin, mereu în căutare de soluții estetice novatoare. Tablourile ei sunt pictate ”dinlăuntru”, culorile nu acoperă forma lucrurilor, ci sunt ele însele o ipostază a materiei, mereu statornică și totuși, mereu proteică. Există un echilibru interior grav, un amestec de rigoare și pietate iar dacă ne-am lăsa seduși de simplu un exercițiu sinestezic, am putea simți, venind dinpre peisaje,  un maiestuos concert branderburgic. Adela nu este doar un artist și atât. Prin ceea ce crează, și mai cu seamă prin ceea ce este, ea ilustrează cu superbie condiția artistului care își sublimează emoțiile și sentimentele într-o rațiune superioară a unei trări extatice, acolo unde revelația pare a fi atât de la îndemâna oricui… Ai uneori impresia că toate lucrările ei sunt pur și simplu o extensie a ființei, tot ceea ce nu mai încape în trup este mutat pe pânze. De multe ori, întrezărim ceva din zbuciumul creator dar poate că doar o iluzie. Și această iluzie este temelia adevărată a privirii care se întâlnește spectral, cu o lume care prevestește ultimul triumf al celor care se credeau învinși…” (Felician Pop, publicist)

”O expoziție și un vernisaj extraordinar. Te lovește ca un harapnic, atenționându-te, să nu-ți uiți masca acasă niciodată – să nu riști ca lumea să-și dea seama de singurătatea ta ancestrală. Masca: o punte între subconștientul vesel și anxietatea ereditară, înrădăcinată undeva în negurile istoriei, coborând molcom de pe pereții peșterilor luminate cândva de firavele făclii ale timpului – înecându-și propria lumină în uleiul străvechi.” (Csaba Szabó, Corbii Albi)

Comunicat de presă