Asociația Culturală SunRai vă invită la proiecția filmului în scop caritabil „Experimentul Pitești” care va avea loc la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (str. Corneliu Coposu nr. 4, Sighetu Marmației), sâmbătă 18 martie, de la ora 18:00.

Intrarea se va face doar pe bază de rezervare la numărul de telefon 0743200095, fiind disponibile un număr de 100 de bilete gratuite pentru acest eveniment realizat în scop caritabil. Filmul este subtitrat în limba engleză. Turneul românesc începe cu proiectarea filmului în Sighetu Marmației.

„Experimentul Pitești” este primul lung-metraj istoric românesc finanțat exclusiv din colectare de fonduri pe platforme naționale si internaționale. Documentarea a început în 2011, filmările având loc în 2015 sub coordonarea regizoarei Victoria Baltag, având la bază un scenariu scris de Victoria Baltag și Alexandra Axinte. Filmul este produs de Victoria Baltag Production prin Asociația Connections.

Actorii principali ai filmului sunt Ion Caramitru (decedat în 2021), Axel Moustache, Sergiu Moraru. Impresionat de subiectul dar şi de miza artistică a filmului, precum şi de cadrul independent de realizare, Ion Caramitru s-a alăturat echipei pro bono.

Povestea începe cu momente din viața socială a anilor 1942-1948 (zona Moldovei, Iași), aduce în prim-plan psihologia umană și culminează cu punerea în imagini a „fenomenului reeducării” în România (1948-1954). Reconstituirea evenimentelor petrecute în această perioada s-a realizat în urma unei documentări de arhivă amănunțite, de mai bine de trei ani.

Prima parte a filmărilor s-a desfăşurat la Iaşi – Colegiul Naţional „C. Negruzzi”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Vila Sonet – Muzeul „Mihai Codreanu”, Râpa Galbenă, strada Sărărie, Primăria şi centrul oraşului, de la Palatul Culturii, până la Catedrala Mitropolitană. De asemenea, s-a filmat şi în Aroneanu, sat tradiţional românesc, unde sunt două case autentice din 1944.

Potrivit realizatorilor, primul material filmat a fost realizat la Fortul 13 Jilava, iar materialul a fost folosit la prima campanie de colectare de fonduri pentru acest proiect (mai 2015).

Peste 5000 de tineri au fost torturați la Pitești. Mulți dintre ei au sfârșit fie schingiuiți, fie loviți cu bestialitate, fiind înregistrați aproximativ 200 de morți. Aceștia erau dintre cei mai buni studenți români, victime ale experimentului de reeducare de la Pitești: oameni mutilați, torturați, electrocutați (1948-1954).

***

Victoria Baltag despre film:
„La 30 de ani de la căderea comunismului, numărul exact al victimelor Experimentului Pitești nu este nici până astăzi cunoscut. Unii deținuți erau îngropați în ciment și corpurile acestora nu au fost niciodată găsite, pe de o parte, pe de altă parte, familiile multora dintre aceștia nu știau unde le-a dispărut copilul, soțul sau fratele/ sora și nici nu aveau voie să întrebe. Rudele celor decedați au trecut prin acești 30 de ani cu mare rană în suflet. O rană care nu s-a închis niciodată, căci ei simt că nu s-a făcut dreptate. Că nu au fost identificați și condamnați cei găsiți vinovați. Cu un efort început acum 8 ani, ne-am propus să aducem în atenția publicului o parte dintre evenimentele petrecute atunci. Este un film artistic, cu o componentă puternică de documentare. Timp de 3 ani am discutat cu victime, cu familiile acestora, cu istorici, cu reprezentanți ai Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Experimentul Pitești nu a fost un simplu accident. A fost un efort programatic de distrugere, prin tortură fizică și emoțională. Experimentul Pitești trebuie să fie în manuale, pe ecrane, în muzee, pentru a ne asigura că istoria nu se repetă și că vinovații sunt, chiar și la zeci de ani distanță, măcar identificați, dacă nu trași la răspundere. Le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut până acum și le mulțumim în avans românilor care aleg să spună un ÎMI PARE RĂU simbolic și să doneze pentru ca Experimentul Pitești-Filmul să ajungă pe ecrane și să ofere un mic ajutor în cunoașterea istoriei și ororilor comunismului.”

O parte din echipa proiectului, alături de regizorul/ producătorul filmului Victoria Baltag, vor fi prezenți la premiera din Sighet. După proiecția filmului va avea loc un dialog deschis între echipa proiectului și publicul prezent.

https://www.youtube.com/watch?v=6LqgwVafnF0

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală SUNRAI care își are lansarea oficială odată cu premiera filmului. Scopul asociației este de a crea evenimente culturale/ de patrimoniu pentru comunitatea locală.

Parteneri și Sponsori:
Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței Sighet, SunRai Village, Fundația Romanian Business Leaders, Asociația Suntem Vocea Lor, Oratoriul Sfântul Francisc Sighet, Liceul Tehnologic Marmația, Casa Lu Dochia, ASKA Grafika, The  Coffee Factory, Kis Pipa.

Organizator:
Asociația Culturală SunRai (Str. Doboieș nr. 80A, Sighetu-Marmației, Maramureș)

Toma Enache ajunge peste câteva ore la Sighet! Proiecția filmului „Între Chin și Amin” are loc azi, 30 octombrie 2019, la Dej. De la Dej, traseul peliculei include și mult-așteptata premieră de la Sighet. Mâine (31 octombrie 2019), sighetenii vor avea ocazia să se conecteze la un fim artistic cu rezonanțe sumbre, din istoria recentă a țării: „experimentul Pitești”. L-am abordat de la distanță (relativ mică!) pe Toma Enache, pentru a evalua impactul de până acum al filmului și pentru a-i lua „pulsul”, în teren, înainte de sosirea la Sighet.

Ion Mariș: Cum s-a desfășurat până acum periplul prin țară cu ultimul tău film „Între chin și amin”? 
Toma Enache: E o bucurie de nedescris! 30 de proiecții de Gală în toată țara, cu un public extraordinar care a făcut multe săli pline sau arhipline, cu emoții unice și întâlniri de neuitat!

IM: Cum percepi că este primit filmul?
Toma Enache: Dacă e ceva ce a depășit…. mi-a depășit așteptările aprecierile publicului! Primirea sinceră și reacția deosebită din partea publicului – exprimată după proiecție – mă lasă și pe mine de multe ori fără cuvinte….

IM: Ce speri să „obții” prin acest film?
Toma Enache: Sper ca filmul să aducă măcar o mică parte din finanțarea pentru următorul proiect cinematografic. Deși e foarte greu, noi suntem încrezători.

IM: Cu ce actori ajungi la Sighet?
Toma Enache: A promis că va veni la Sighet și la Baia Mare (01 noiembrie 2019) actrița Kira Hagi. Sigur voi fi și eu și încă cel puțin doi oameni din echipa! De fapt, cred că întâlnirea cu filmul la care s-a muncit enorm este cel mai important lucru!

IM: Te așteptăm cu drag, Toma Enache! Ne vedem joi, 31 octombrie 2019, la Școala de Muzică și Arte Plastice (Sala „Monica Chifor”), de la orele 18:00!
Toma Enache: Abia aștept întâlnirea cu publicul din Sighet. Un public cu care ne-am întâlnit și la primul meu film și cu alte ocazii cu piesele mele de teatru!

 Ion MARIȘ

După ieșirea din închisoare, soțul meu Aurel Vișovan a avut sănătatea mult zdruncinată, ficatul și plămânii fiind grav afectate de bolile din cei 16 ani de  detenție. A supraviețuit totuși, încă mulți ani ținând un regim deosebit de strict și animat mereu de viața sa spirituală deosebită și de bucuriile pe care noi familia încercam să i le oferim.

Și echilibrul său psihic era foarte fragil. Daca ziua reușea să se concentreze pe munca de la fabrică și pe alte activități gospodărești, noaptea avea coșmaruri în care retrăia teroarea de la Pitești, unde fusese torturat îngrozitor în anii 1949-1951. Trecuseră atâția ani, dar traumele n-au dispărut… Cu greu reușeam să-l liniștesc.

O groază deosebită o declanșau chemările la Securitate, când te puteai aștepta la orice, inclusiv să fii din nou arestat și să nu te mai întorci… Două dintre ele le-a relatat în lucrarea sa „Dincoace de gratii”.

„Era în 1966… într-o zi sunt chemat la Securitate, vestea a căzut ca un duş cu gheaţă. Oare ce mai vor? Nu este destul cât m-au chinuit? … Oare mă voi mai întoarce? La biroul indicat, erau doi ofiţeri necunoscuţi. Într-o manieră politicoasă:

– Cum o mai duceţi cu sănătatea? Ştim că aţi fost bolnav. Dar la serviciu, aţi reuşit să vă adaptaţi?

Erau întrebări de rutină… Oare unde vroiau să ajungă?… mă întrebam nedumerit.

– Ce mai ştiţi de legionarul Ion Găvrilă zis Ogoranu, fostul şef al Frăţiilor de Cruce din Ardeal?

Ştiam că reuşise să fugă în Munţii Făgăraşului. Am întâlnit în închisoare oameni din organizaţia lui din munţi, dar le-am răspuns:

– De unde să ştiu? Ştiu că a fugit în munţi, doar atât.

Mi-au pus sub ochi un teanc de fotografii cu oameni îmbrăcaţi ţărăneşte.

– L-aţi recunoaşte, dacă l-aţi vedea?

– Ştiu eu?!

– Priviţi atent aceste fotografii!

M-am uitat la toate.

– Nu-1 recunosc nici într-una; de altfel, au trecut 18 ani de când l-am văzut ultima dată.

– Dar la serviciu ce atmosferă domneşte?

Ştiam eu cam ce ar dori ei să le spun…

– Fiecare îşi vede de munca lui, le-am răspuns.

– Iar dumneavoastră?

– La fel. Sunt proaspăt căsătorit şi nu am nevoie de necazuri.

– Am auzit că v-aţi căsătorit cu o profesoară de la liceu. Cum aţi convins-o?

Am dat din umeri. Nu meritau să le răspund.

– Puteţi pleca! Dar să ştiţi că şi dvs., ca oricare cetăţean al Republicii, aveţi datoria să ne informaţi despre orice manifestări sau acţiuni duşmănoase. Altfel, riscaţi să fiţi implicat din nou… V-a fost de-ajuns, sper!

Când am ieşit, eram ca nou născut. Nu-mi venea să cred că sunt din nou pe stradă, deşi aveam senzaţia unei umbre permanente care mă urmărea. Mă îndreptam totuşi spre casă.

– Cum a fost ? mă întâmpină soţia, palidă de aşteptare.

– A trecut! Sunt mereu pe urmele mele. Oare nu mi-au introdus în casă ceva microfoane?”

(Aurel Vișovan, Dincoace de gratii)

Cea din 1971 a fost mult mai traumatizantă, reflectând ce imens aparat de urmărire și supraveghere desfășura Securitatea asupra populației, în special asupra foștilor luptători anticomuniști.

„Eram la București unde, pe lângă sarcinile de serviciu dădusem și luasem examenul de traducător în limbile engleză, franceză și italiană. Certificatele de traducător se eliberau imediat la ghişeul secretariatului. Îmi aşteptam rândul, când cineva, din spate, mă bate uşor peste umăr şi-mi arată un buletin de identitate deschis la pagina cu fotografia. Citesc „Dragoş Hoinic”. Tresar. Auzisem de mult de el. A fost prins la graniță în 1948 cu documente extrem de periculoase, prin care se căuta să se dovedească neîncrezătorului Occident că în România există o mişcare de rezistenţă care trebuie ajutată. A fost arestat şi după el mulţi, foarte mulţi alţii. Îl privesc… Semăna cu cel din fotografie şi nu mă îndoiam că era el. Totuşi, în atmosfera de suspiciune ce ne înconjura, caut să limitez întâlnirea. I-am spus, totuşi, că mă bucur că l-am întâlnit. Toată conversaţia nu a durat decât două minute.

Să fi trecut vreo două săptămâni, poate mai puţin, când sunt chemat în biroul preşedintelui cooperativei unde lucram.

– Am primit un telefon de la Securitate. Trebuie să te prezinţi de urgenţă acolo.

Am simţit o durere ascuţită în inimă. „Oare ce mai vor ?”, mă întrebam tot timpul drumului. Picioarele îmi erau ca de plumb. Combinaţii de gânduri îmi sfredeleau creierul. „O fi vorba de informaţii false, ca acelea care au ajuns până la Ministerul Învăţământului, pentru a mă împiedica să continui studiile? Să mi se prezinte probe. Sau ce poate fi ?!…” Intrând pe poartă, mi-am pus aceeaşi întrebare: „Oare voi mai ieși de aici?”.

Ofiţerul de serviciu mă îndrumă direct în biroul comandantului. Intrând, descifrez imediat figura comandantului, care era secondat de doi ofiţeri pe care nu-i mai văzusem – păreau a fi de la Interne – şi un ofiţer pe care-1 ştiam de la Sighet.

– Tov. Vişovan – mi se adresează comandantul – se află aici doi ofiţeri de la Ministerul de Interne, care ar vrea să vă pună câteva întrebări.

Într-o manieră nefiresc de politicoasă, mă întreabă cum stau cu sănătatea, cum e munca la cooperativă, apoi…

– Desigur că aveţi delegaţii pe la alte cooperative şi chiar la forul dvs. superior de la Bucureşti. Nu-mi dădeam seama ce urmăresc.

– … Astfel încât, din când în când, vă întâlniţi cu foştii dv. prieteni din închisoare…

Ca un fulger îmi trece prin minte: este vorba de Dragoş Hoinic şi întâlnirea de la Oficiul de traducători!! Am simţit că mi se despică mintea şi, într-un acces de revoltă, strig:

– Dacă vă referiţi la faptul că am fost la Bucureşti la Târgul de mostre şi că acolo m-am întâlnit cu Dragoş Hoinic şi am discutat două minute cu el – absolut nimic politic! – atunci mai bine mă împuşcaţi!!Nu mai suport să fiu urmărit pas cu pas, zi şi noapte, poate şi în somn! Nu am discutat nimic politic! Mă auziţi? Nu mai suport!! Făcusem o criză nervoasă, nu mă puteam opri.

– Nu mai suport!! Împuşcaţi-mă!!

Văzându-mă în acest hal de nervi, ofiţerul de la Interne căuta să mă calmeze:

– Vă credem, dar am vrut să avem şi confirmarea dvs. Puteţi să vă întoarceţi la serviciu.

Nu mai aveam pic de putere. Când să ies, ofiţerul din Sighet mi se adresează vădit artificial:

– Tovarăşe Vişovan! Noi ştim că unele persoane vă privesc cu o anumită admiraţie pentru trecutul dvs. politic. N-aţi vrea să ne… relataţi despre…

Nu-mi revenisem din criza anterioară şi strig:

– Nu ştiu nimic şi nu mai suport !!

Intervine atunci cel din Bucureşti:

– Lasă-1 să plece! Plecaţi, vă rog!

Năucit complet, ies pe poarta Securităţii şi, sub imperiul gândurilor ce mă striveau, nu-mi dădeam seama că sunt liber, pe stradă. Chiar aşa? Sunt urmărit pas cu pas! Merg la Bucureşti în interes de serviciu. Întâmplător, mă întâlnesc cu un fost deţinut politic. Discut cu el două minute, în care nimic politic, şi se deplasează de la Bucureşti la Sighet doi ofiţeri, ca să mă ancheteze?! Nu-mi reveneam… În ultima vreme – poate şi datorită bolii celui mic – dădusem parcă mai puţină importanţă privirilor Securităţii, pentru ca acum să mă lovesc de trista realitate.

– Nu sunt liber! Umbra Securităţii este permanent în spatele meu!”       
(Aurel Vișovan, Dincoace de gratii)

 

Aurelia VIȘOVAN
(1933 – 2019)

foto: arhiva preot prof. Marius Vișovan

Formația Trespass Trio din Suedia va susține, luni, 01 octombrie 2018, de la orele 19.00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, un concert de Jazz – Eveniment, „Spirit of Pitești”, inspirat din atrocele „experiment Pitești” efectuat sub autorizația autorităților comuniste.

Concertul Trespass Trio este un eveniment muzical unic, o lecție necesară atât pentru generația nouă, cât și pentru generațiile vechi.

„Spirit of Pitești”, discul lansat în 2017 la casa de discuri portugheză CleanFeed, este un album-eveniment inspirat de Reeducarea de la Pitești, unul dintre cele mai cumplite experimente ale omenirii, aplicat studenților închiși de autoritățile comuniste între anii 1949-1951.

Există o structură narativă care se dezvoltă de la început până la sfârșit, cu o calitate cinematografică, dar totul trece printr-un nivel emoțional (de la furie la o sensibilitate dezarmantă) și invitația clară de a imagina scenarii, personaje și dialoguri.

Pitești este un oraș românesc cunoscut și datorită închisorii locale care a găzduit experimente de spălare a creierului în timpul regimului totalitar. În acest proces de „reeducare” a încarceraților politici, violența dintre deținuți a fost încurajată de Securitate. Ororile au atins cele mai cumplite forme de dezumanizare a deținuților.

Combinând compoziția și improvizația, rigoarea și pasiunea, tonuri minore și gesturi mari, muzica ne atinge profund. Trespass Trio a devenit una dintre cele mai sfidătoare unități ale jazz-ului european contemporan și fiecare nou opus este o capodoperă. „The Spirit Of Pitești” nu face excepție.

Trio-ul Trespass Trio se va afla într-un turneu național ce include locații emblematice pentru scena românească: Ateneul Român din București, Sinagoga Sion din Oradea, Filarmonica din Pitești, Sâmbăta Sonoră.

Organizatori: Fundația Culturală Memoria – filiala Argeș, MuzicaDeVest.ro
Parteneri: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet, The Coffee Factory, Sighet-Online.ro, www.salutsighet.ro, Hotel Buți

Comunicat de presă