Vernisajul expoziției foto „Maramureș – centrul lumii”  a avut loc vineri, 12 iulie 2024, la Muzeului Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” în prezența unui numeros public. Sunt expuse 72 de fotografii alb-negru ale reputatului artist fotograf japonez Kosei Miya, care „spun” povestea Maramureșului… invizibil.

Confirmarea (și) în materialul video care surprinde emoțiile reîntâlnirii cu… maramureșeanul Miya Kosei:

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS

Vineri, 19 aprilie 2024, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul losif Mărturisitorul” din Sighet a avut loc vernisajul expoziției artistului „marțial” Sorin Halici.
În continuare puteți viziona secvențele importante de la vernisaj:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS

Muzeul Maramureșan în parteneriat cu Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, cu susținerea Primăriei și a Consiliului Local Sighetu Marmației, vă invită la vernisajul expoziției de arheologie „Civilizații Preistorice Redescoperite – Cultura Cucuteni”.

Piesele expuse provin din siturile arheologice Dumești și Tăcuta și fac parte din patrimoniul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

„Pe teritoriul României sunt atestate peste 2000 de aşezări cucuteniene, o serie de aşezări fiind cercetate exhaustiv: Hăbăşeşti, Ruginoasa, Valea Lupului (jud. Iaşi), Truşeşti (jud. Botoşani), Traian, Izvoare, Târpeşti, Ghelăieşti, Calu-Piatra Şoimului (jud. Neamţ), Dumeşti și Tăcuta (jud. Vaslui).

Cultura Cucuteni se formează în arealul culturii Precucuteni, la geneza ei participând elemente de cultură Petreşti şi Gumelniţa şi s-a dezvoltat pe parcursul a trei faze de evoluţie. Acestea au fost stabilite de către specialişti pe baza analizei stratigrafice şi a stilului de pictură utilizat pentru decorarea vaselor ceramice. Cele trei faze ale culturii Cucuteni au fost denumite Cucuteni A, AB şi B pentru spaţiul românesc şi Tripolie B I, B II şi Cγ I , Cγ II pentru spaţiul tripolian (Ucraina).

Complexul cultural Cucuteni-Ariuşd-Tripolie reprezintă cel mai important fenomen cultural eneolitic pentru estul Europei. Caracteristicile acestui fenomen cultural sunt: aşezările întinse, locuinţele de mari dimensiuni, ceramica pictată bicromă şi tricromă, uneltele şi armele din piatră, os, figurinele antropomorfe şi zoomorfe.

Aşezările se aflau în zone înalte, dominante, apărate natural şi fortificate cu şanţuri de apărare şi valuri, completate cu palisade. În cadrul acestor aşezări locuinţele erau dispuse după un anumit plan, circular sau în şiruri paralele, şi aveau o platformă de lut, cu o substructură de bârne despicate pe lungime, cu pereţii din împletituri de pari şi nuiele, lutuite ulterior. Acestea puteau avea mai multe camere şi chiar etaj.

Un alt element definitoriu îl reprezintă obiectele de cult, statuete de lut antropomorfe şi zoomorfe, realizate în general realist. În categoria obiectelor de cult pot fi cuprinse şi vasele cu reprezentări antropomorfe şi zoomorfe, complexele de cult şi altarele, „tronurile” – scăunele miniaturale.

Ceramica reprezintă elementul definitoriu al culturii Cucuteni. Ceramica este decorată cu pictură, prezentă în special pe ceramica fină. În prima fază a culturii, Cucuteni A, pereţii vaselor sunt pictaţi în întregime, la început bicrom (alb şi roşu) apoi tricrom (alb, roşu şi negru, acesta din urmă folosit la delimitarea motivelor principale pictate cu alb/roşu sau roşu/alb). În Cucuteni AB pictura este distribuită în funcţie de părţile constitutive ale vasului, culoarea neagră creşte ca importanţă în dauna celei albe. Pentru faza B se observă o împărţire metopică a decorului, suprafaţa vasului este acoperită cu un fond roşiatic-gălbui, pe acest fond fiind redate motivele cu negru şi roşu, cele mai utilizate fiind benzile de diferite lăţimi.”

Vă așteptăm miercuri, 26 aprilie, orele 13:00 la Muzeul de Istorie-Arheologie, Piața Libertății nr. 15.

Sursă informații: facebook.com/Muzeul Maramureșean

„Pictura este starea sufletească a artistului exprimată în culori” (Valeria Mahok)

Vineri, 7 octombrie 2022, sighetenii au avut ocazia de a participa la vernisajul expoziției de pictură „Amprente -Marturisiri”, a pictorului Ioan Borlean, un artist deosebit, iubitor al naturii, al oamenilor și al temelor incitante, expoziție găzduită de către Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” din Sighet. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Clubul Rotary Sighet.

Dincolo de oameni și natură, dincolo de lumină și culoare, se află artistul: acel „eu” interpretativ, acel ochi estetic, acea sensibilitate fără de care tot ce există ar fi inutil și imposibil de apreciat. În realitate, artistul nu este doar cel care concepe sau creează o lucrare de artă ci și cel care o privește. Astfel, totul a căpătat sens în acest proces unic de transmitere și receptare a frumosului oferit de lucrările pictorului Ioan Borlean. Fiind cunoscut mai ales pentru pictura în ulei pe sticlă (a icoanelor pe sticlă) interesul lui Ioan Borlean s-a (re)îndreptat și către compoziții proprii cu „forme cromatice, figurative, vegetale sau de inspirație din arta populară tradițională subordonate principiilor artei decorative”, cu o tehnică de pictură de șevalet bine stăpânită.

Lucrările oferite ochilor noștri, ne-au impresionat prin căldură și luminozitate, recompun „peisajul interior” al sufletului românesc, în fiecare tablou se simte/se vede implicarea totală a artistului, expoziția lăsându-ne un sentiment de liniște, bucurie, căldură… chiar dacă se face o trecere de la „tradițional” la „abstract”, ceea ce nu este chiar ușor, deoarece abstractul nu înseamnă doar să arunci niște culori pe pânză, totul trebuie să fie în armonie, culoarea și forma să surprindă, să bucure și să lumineze privirea celui care o admiră. Pentru fiecare dintre noi, cei prezenți, pictura devine „arta tăcută”, fiecare dintre noi privind cu alți ochi lucrările, având predispoziția de a „citi ceva”.

Pictorul Ioan Borlean a reușit să cucerească admirația privitorilor, a prietenilor, a oamenilor de cultură, oferindu-le câteva minute de relaxare, oferite de picturile sale pline de sensibilitate și culoare, pentru că: „Arta purifică sufletul de praful vieții de fiecare zi” (Pablo Picasso).

Mariana PETROVAI

Sighetul – ne-am consolat cu acest trend! – nu are multe evenimente artistice, vorba ceea… după buget, monșer! Și totuși, artiștii plastici sigheteni se „descurcă” – vrând – nevrând – pe cont propriu. Și-au creat propriile spații de expunere, găsesc locații private pentru a se înfățișa publicului iubitor de artă.

(Nota bene! Sunt șanse, sperăm, ca în viitorul nu foarte îndepărtat să avem la Sighet și o mult-dorită Galerie de Artă).

Artistul vizual Valentin – Iosif Rozsnyai revine în atenția noastră, a publicului sighetean, cu o expoziție ce va fi deschisă pe parcursul a două luni (!!!). Valentin – Iosif Rozsnyai este foarte darnic cu noi, expune 58 de lucrări, realizate după anul 2010. Ultima expoziție personală – la Sighet – a avut loc în anul 2017.

În această expoziție sunt – cred – satisfăcute toate gusturile: atât iubitorii de lucrări „cuminți”, clasice, figurative cât și „amatorii” de enigme – introspecții, „degustători” de pictură postmodernă, de cunoscătorii inflexiunilor cubiste ce-și asumă (involuntar) și o cultură mitologică găsesc repere adecvate. Imaginația artistului se recompune pe pânze de la mici dimensiuni, până la „obișnuitele” lui creații vizuale monumentale.

Nu ne este ușor, celor care apreciem artele vizuale, să ne expunem subtilităților artistului sighetean și, mai ales, nu este comod (chiar pentru privitorul avizat) să se intersecteze cu lumea misterelor pe care artistul ni le transferă cu generozitate prin labirintul culorilor. Putem „tăia” nodul gordian al acestei ofertante expoziții – descifrând-o prin mecanismele cognitiv – senzoriale individuale – oprindu-ne pentru câteva zeci de minute la Sala de expoziții de la Foto Red (P-ța 1 Dec. 1918, bloc L2, parter) pentru a intra în jocul culorilor și-al curajului de care dispunem.

Așadar, aveți timp suficient (nu aveți scuze!) de luni până vineri, între orele 10:00 – 14:00, să (vă) împărtășiți (din) fluxul cromatic generat de o experiență artistică solidă.

Foto & text: Ion MARIȘ

***

Valentin – Iosif ROZSNYAI, s-a născut la Carei, jud. Satu Mare la 22. 02. 1952.
Este licențiat în Arte Vizuale – Pictură, la Universitatea de Nord, Baia Mare. Master în Arte Vizuale – Pictură, la Universitatea Tehnică din Cluj, Centrul Universitar NORD, din Baia Mare.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţiunea Pictură. Are atelierul în Sighetu Marmaţiei, str. Arh. Ghermano Vida Nr.10.Tel.0768 260.404;
E-mail: [email protected]

Activitatea expoziţională ( selecţie ):

Expoziţii personale:
1972, 1974, 1980, 1985 – Sighetu Marmaţiei ;
1981- Muzeul din Carei ;
1984 – Galeria de Artă U.A.P. Suceava ;
2010, 2017 – Galeria de Artă U.A.P. Baia Mare ;
2011 – Sala „Radio România – Sighet”, Sighetu Marmaţiei ;
2012, 2013 – Muzeul Maramureşean – Sighetu Marmaţiei .
2014 – Galeria de Artă UAPR „Căminul Artei” – Bucureşti
2014 – Centrul Cultural J.L. Calderon – Bucureşti
2016 – Galeria de Artă GALA ATELIER – Bucureşti
2017 – Muzeul Maramureşean – Sighetu Marmaţiei, „Cheile Timpului „
2018 – Muzeul Maramureşean – Sighetu M. „Expoziţie omagială – Hollosy Simon”
2018 – Colonia Pictorilor Baia Mare, „Eşantion de Artist”.

Expoziţii colective şi de grup în străinătate:
2013 -Expoziţia Internaţională „Homage to Picasso”, Zagreb, Croaţia (Marele Premiu, pictură).
2013, 2015, 2017, 2019 – Bienala Internaţională de Pictură, Muzeul Naţional de Artă – Chişinău ;
2017 – Bienala Internaţională de Pictură, Chişinău, R. Moldova – Diplomă de Excelenţă a Ministerului Culturii din Republica Moldova.
2017 – Festivalul Internaţional de Artă a ţărilor din regiunea Carpaţilor -Ivanofrankovsk şi Kiev, Ucr.
2019 – „Arta pe drumuri noi”, Expoziţie Internaţională de pictură – Kecskemet, Ungaria.

Expoziţii colective şi de grup în ţară:
1975, 1976, 1977, 1983, 1984, 1986, 2002, 2010, 2011, 2012, 2013 – Sighetu Marmaţiei ;
1984 – Muzeul de Artă Suceava;
1984 -Galeria U.A.P. Baia Mare;
1986 – Teatrul Naţional Bucureşti ;
2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014,2015, 2016, 2017, 2018, 2019 – „Anuala Artelor”,
Colonia Pictorilor, Baia Mare;
2009, 2010, 2011, 2012,2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019 „Salonul de Primăvară”, Baia Mare;
2010, 2012 – Bienala „Ion Andreescu”, Buzău ;
2010, 2012 – Bienala „Gheorghe Petraşcu”, Târgovişte ; ( 2012 – Premiul II, pictură )
2011, 2013 – Bienala „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ ;
2011, 2013 – Bienala Internaţională, Arad;
2013 – Muzeul Naţional de Artă – Cotroceni, Bucureşti ;
2013 – Saloanele Moldovei”, Chişinău şi Bacău;
2013, 2014, – „Salonul Artelor” , Sala „Brâncuşi”, Palatului Parlamentului, Bucureşti;
2013, 2015, 2017, 2019 – Bienala Internaţională de Pictură, Muzeul Naţional de Artă – Chişinău;
2015 – Sala „Brâncuşi”, Palatul Parlamentului, Bucureşti, Selecţie Internaţională de Pictură;
2015 – Tabăra Internaţională de Pictură ROTARY, Baia Mare;
2016 – Tabăra Internaţională de Pictură „120 ani „, Baia Mare;
2016 – Castelul Banffy, Bonţida, Expoziţie UAP Baia Mare,
2018 – Muzeul Naţional de Artă al României, „Expoziţia – CENTENAR”
2019 – „BIP Chişinău” Muzeul Naţional de Artă, Palatul Culturii din Iaşi.

Are lucrări în colecţia Muzeului de Artă din Baia Mare, a Muzeului de Artă din Târgovişte şi a Muzeului din Carei.
Lucrările sale sunt răspândite în colecţii particulare din România, Elveţia, Ungaria, S.U.A., Canada, Olanda, Germania, Austria, Suedia şi Spania.

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin și este respectată cu sfințenie și azi în satele maramureșene. Oamenii au învățat din generație în generație cum să se pregătească pentru sărbătoarea pascală, sărbătoare însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri.

Sărbătoarea Paștelui implică pregătiri intense, care încep cu o săptămână înainte, denumită în popor Săptămâna Mare. Aceste pregătiri incumbă acte ritualice, transmise din vremuri precreștine și care, în anumite sate, persistă și azi.

Chiar dacă vremurile erau grele, oamenii au încercat să facă tot ce le sta în putință, ca la marile sărbători religioase să aibă masa îmbelșugată și haine noi.

Pentru a întâmpina cum se cuvine sfânta sărbătoare a Paștelui, în Săptămâna Mare, interiorul tradițional îmbracă straie de sărbătoare. Sunt etalate cele mai frumoase țesături, icoanele sunt împodobite cu cele mai frumoase ștergare și întreaga familie se pregătește de sărbătoarea Învierii Domnului.

Expoziția se dorește a fi o monografie a ceea ce a însemnat Săptămâna Mare în comunitatea tradițională, o săptămână în care tot ceea ce se întâmpla era menit să aducă purificare și bunăstare casei, gospodăriei, dar și familiei.

Vă invităm ca împreună să (re)descoperim obiceiuri, credințe și superstiții legate de Praznicul Învierii Domnului!
Mulțumim Părintelui Sidău Dan și Măriuca Verdeș Nemeș!

Expoziția va fi deschisă în perioada 23 aprilie – 30 mai 2021, la Secția de Etnografie a Muzeului Maramureșean din Sighet și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 9-17.

Vă așteptăm cu drag!

Comunicat de presă
Muzeul Maramureșean

Duminică, 18 octombrie 2020, a avut loc deschiderea expoziției „Vasile Stoica – mare diplomat și om de cultură”. Proiectul a fost iniţiat de către Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” şi Asociația Ștefadina din București, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Opriş. Bogata documentaţie provine de la Arhivele Naţionale, Arhiva Diplomatică, Arhiva Militară, Biblioteca orăşenească şi Muzeul „Gheorghe Lazăr” Avrig, Lia Maria Stoica-Vasilescu, Ioan Opriş, Maria Grancea, Martin Rill. Obiectele prezentate aparţin colecţiei Stoica-Vasilescu.

Expoziţia „Vasile Stoica – mare diplomat și om de cultură” este o expoziţie itinerantă, ea fiind expusă înainte la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti, în prezența președintelui Academiei Române, Acad. Ioan Aurel Pop, la Muzeul de la Chişinău, Republica Moldova, dar și la Muzeul Orașului Oradea. Ne bucurăm că această expoziție omagială a ajuns și pe simezele muzeului nostru, prin grija prof. univ. dr. Ioan Opriș, colaborator al muzeului nostru de zeci de ani, prieten apropiat al Domnului Dr. Mihai Dăncuș, fostul director al muzeului.

Mulțumim Domnului Primar, Av. Vasile Moldovan că a ales să fie alături de noi la vernisaj, îi mulțumim reprezentatului Muzeului Țării Făgărașului, muzeograf Faraon Gheorghe pentru prezentarea făcută, dar și Domnului Todinca Gheorghe, fostul director al muzeului, pentru lecția de istorie oferită.

***

Vasile Stoica (1 ianuarie 1889 Avrig – 27 iulie 1959 Jilava)

Text: prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ

,,Existenţa unui popor nu se discută ci se afirmă” (Ioan Raţiu)

Vasile Stoica aparţine Generaţiei Marii Uniri, contribuţiile sale la împlinirea şi desăvârşirea acesteia aşezându-l între cei mai de seamă reprezentanţi ai ei.

Format în şcolile Transilvaniei vrednic servite de dascăli luminaţi, prin susţinerea Fundaţiei ,,Gojdu”, el s-a impus prin calităţi excepţionale ca lider, în vremea studiilor universitare de la Budapesta, fiind ales preşedinte al Asociaţiei ,,Petru Maior”. După absolvirea acestora, şi a unei specializări în filologie sub conducerea profesorului Beöthy Zsolt (1913). ASTRA l-a numit profesor la Şcoala de fete de la Sibiu (1913-1914) iar Vasile Goldiş l-a cooptat între redactorii ziarului ,,Românul” de la Arad.

Mobilizat ca ofiţer în armata austro-ungară, a decis la 3 octombrie 1914, să treacă în Regat, alăturându-se grupului de patrioţi transilvăneni (Goga, Lucaciu, Rusu Abrudeanu, Moţa, Schiopul, Tăslăuanu, Lapedatu ş.a.) care militau, aici, pentru unirea cu România. A contribuit direct prin articole de presă, conferinţe şi două cărți (Habsburgii, ungurii şi românii – 1915 – şi Suferinţele din Ardeal – 1916) la prezentarea opţiunilor de unire.

La intrarea României în război, s-a înrolat voluntar iar proclamaţiile regale pentru armată şi naţiune îl au ca autor; a luptat direct pe front, în Valea Oltului şi pe Argeş, fiind rănit de două ori.

Remarcat pentru abilităţile sale excepţionale a fost trimis – împreună cu Vasile Lucaciu şi Ioan Moţa – în SUA cu misiune specială. Aici a reuşit să unească asociaţiile românilor americani în Liga Naţională (5 iulie 1918) şi să pună bazele primei unităţi de militari voluntari dintre aceştia. În scopul informării publice şi a conducătorilor SUA a tipărit într-un tiraj mare broşuri de prezentare a provinciilor româneşti, hărţi şi memorii de susţinere a cauzei acestora, determinând presa cotidiană să dea atenţie dezideratelor lor. Împreună cu liderii mişcărilor naţionale cehoslovace, poloneze şi sârbocroate a militat pentru Uniunea Medio-Europeană (preşedinte Th. Masaryk, prim-vicepreşedinte V. Stoica), care a adresat memorii preşedintelui W. Wilson, contribuind la formarea unei opinii corecte asupra evoluției popoarelor din Europa centrală şi de sud-est şi a susţinerii eliberării lor.

Erou de război, orator, poliglot şi energic militant pentru unitatea neamului românesc, V. Stoica a fost chemat de I. I. C. Brătianu la Paris ca să servească delegaţiei României, ca expert tehnic la Conferinţa de pace.

A sprijinit ca atare demersurile acesteia prin legăturile sale întinse şi buna apreciere dobândită în plan diplomatic. Calităţile sale l-au recomandat pentru o nouă misiune în SUA, aceea de organizare a serviciilor consulare. Întors în ţară (1920), a intrat în diplomaţie la propunerea lui Take Ionescu, conlucrând cu acesta, cu I. G. Duca şi , mai ales, cu N. Titulescu la consolidarea postbelică a României; în această direcţie s-a remarcat ca autor al mai multor documente oficiale prezentate la importante reuniuni ale Ligii Naţiunilor şi Micii Înţelegeri, încredinţându-i-se misiuni diplomatice la Geneva, Londra, Bruxelles, Roma, Paris, Atena, Belgrad, Berlin, Praga ş.a. În anii 1929-1930 a condus Agenţia internaţională de presă RADOR.

Deceniul al patrulea a încununat cariera diplomatică a patriotului Stoica prin trimiterea sa ca ministru al României în Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania şi Turcia; în respectiva calitatea a promovat interesele naţionale, susţinând relaţiile bilaterale bazate pe reciprocitate şi informând, ca fin analist, evoluţia de pe scena politică internaţională.

Ca semn de preţuire a serviciilor sale, a fost onorat prin cele mai înalte decoraţii acordate diplomaţilor.

În contextul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial şi al presiunilor pe seama României, ambasadorul Vasile Stoica a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale; aici l-au surprins evenimentele dramatice din vara anului 1940, soldate cu dureroase pierderi de teritoriu naţional. Adversar al cedărilor şi noii orientări politice, şi-a dat demisia, rămânând în Ministerul Afacerilor Străine ca şef al Oficiului de Studii. Democrat convins, adversar al fascismului şi susţinător al neimplicării României în război, a fost marginalizat şi i s-au limitat atribuţiile. Sub îndrumarea sa s-au întocmit materiale de prezentare a realităţilor istorice, demografice şi etnografice din provinciile păgubite prin deciziile militare germano-italo-sovietice, hărţi, cărţi, sinteze şi, direct, memorii adresate conducerii statului în vederea scoaterii din război şi a pregătirii Conferinţei de Pace.

La 23 august 1944 a fost numit ca director politic în Ministerul Afacerilor Străine, iar la 6 martie 1945 secretar general, poziţie din care a contribuit la salvarea multora din diplomaţii români blocaţi în străinătate, ca şi la instalarea unor raporturi corecte cu Comisia Aliată, promovând interesele naţionale în noul context postbelic.

Ca diplomatul cel mai avizat în problemele teritoriale, ferm democrat şi pacifist, guvernul i-a încredinţat, la 9 iulie 1946, postul de trimis extraordinar şi plenipotenţiar în Olanda, cu acreditare şi în Belgia. În noua sa poziţie a sprijinit direct guvernul român, respectiv delegaţia acestuia la Conferinţa de Pace de la Paris. Din acest post a fost rechemat în 1947, scos din rândurile diplomaţilor şi ostracizat.

În situaţia nou creată, a plănuit o încercare de plecare ilegală în străinătate, nedusă la îndeplinire, în temeiul căreia a fost închis şi condamnat, la 31 martie 1948, trecând prin închisorile de la Aiud, Giurgiu, Văcăreşti şi Jilava. Eliberat după 7 ani, în decembrie 1958 Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru ,,atitudinea duşmănoasă”, antiguvernamentală. Bunurile i-au fost confiscate iar calvarul său a durat, de data aceasta mai puţin, murind la Jilava (27 iulie 1959).

Reabilitat în 1970 în urma unor stăruitoare şi repetate demersuri ale soţiei, Paula, i s-au adus osemintele la Avrig, îngropându-l creştineşte lângă ai săi.

Mărturia ultimelor zile ale patriotului o datorăm unui istoric, Alexandru Zub, ,,coleg” de suferinţă cu acesta la Jilava – iar un artist, sculptorul George Apostu i-a dăltuit în piatră crucea ce-i străjuieşte numele şi-l aminteşte pentru eternitate.

Un gând mic despre un Om Mare: Vasile Stoica

„Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter și de linie dreaptă. Mi-am făcut cariera de la coarnele plugului țărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent și hărnicie; îmi ador țara și poporul meu românesc căruia i-am servit cu devotament neclintit toată viața mea. Am fost un pasionat al carierei mele convins că numai cu pasiune poți realiza o operă atât de importantă.>> Aceste cuvinte simple și sincere caracterizează perfect viața lui Vasile Stoica (1889-1959), făuritor al României întregite, răsplătit de patria sa pervertită de comuniști prin încarcerare și moarte la Jilava. Născut în Avrigul Sibiului – ca și Gheorghe Lazăr – Vasile Stoica a purtat cu sine mereu, cu nedisimulată mândrie, pecetea nobilității neamului românesc, având un mare scop: întregirea politică a României prin alăturarea provinciilor istorice la patria-mamă.

Profesor, diplomat sau publicist, militar sau călător pe meridiane îndepărtate, Vasile Stoica și-a concentrat eforturile pe cauza națională, realizând, prin admirabile conferințe, prin discuții, persuasiune, argumentare temeinică, necesara coeziune a românilor americani și utila sensibilizare a autorităților de peste Ocean față de problema unității românești. La Washington, a avut ocazia să stabilească strânse raporturi cu viitori lideri ai Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei, mai ales cu Thomas G. Masaryk, Ignacy Jan Paderewski, H. Hinkovici. Împreună cu cei trei a participat la întâlnirea de nivel înalt de la Casa Albă, la data de 20 septembrie 1918, cu Woodrow Wilson, autorul celor paisprezece puncte ale proiectului pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial. Ca diplomat, a reușit să plaseze România și problema stringentă a unirii tuturor românilor la nivel internațional, pe scena europeană și mondială, pledând pentru libertatea și autodeterminarea tuturor popoarelor, pe ruinele prăbușitelor imperii german, austro-ungar, otoman și țarist. Pledoaria sa onestă pentru țară nu s-a putut împăca cu ocupația bolșevică a României de după Al Doilea Război Mondial, refuzând toate compromisurile. Ca răsplată, a fost închis între anii 1948 și 1954, pentru ca să fie din nou arestat în 1957 și să moară apoi, peste doi ani, privat de libertatea pământească. A trecut astfel, ca martir, în libertatea cerească, „modest, dar demn”, nu în genunchi, ci în picioare, binemeritând în veci recunoștința poporului român. A pornit din sudul Transilvaniei, a studiat la Brașov și la Sibiu, la Budapesta și la Paris, a fost președinte al asociației culturale studențești „Petru Maior”, a fost voluntar pe fronturile Marelui Război și apoi diplomat de la Tirana și Sofia până în Țările Baltice sau America. A purtat cu sine mesajul acela de modestie și de demnitate, câștigând admirație și prețuire pentru sine, dar mai ales pentru români și România.”

Acad. Ioan-Aurel Pop Preşedinte al Academiei Române

,,Efigie de intelectual rasat şi de martir al libertăţii, Vasile Stoica a fost un eminent reprezentant al Ardealului suferind şi al României întregite.

Sol al ţării sale pe pământ american, diplomat în Albania şi Bulgaria, în ţările baltice, în Turcia şi în Olanda, membru al delegaţiilor române la Conferinţa de Pace de la Versaille în 1919 şi la Conferinţa de Pace de la Paris în 1946, vorbitorul a 14 limbi străine şi redutabilul gazetar s-a întors în Patrie spre a muri în temniţa de la Jilava.

Biografia acestui român exemplar spune totul despre veacul în care a trăit, iar datoria noastră este să ne amintim de asemenea oameni rari.”

Acad. Răzvan Theodorescu Vicepreşedinte al Academiei Române

Dacă v-am făcut curioși și doriți să aflați mai multe despre Vasile Stoica, despre legătura acestuia cu Maramureșul, vă invităm să vizitați expoziția care va rămâne pe simezele Secției de Etnografie până la începutul anului viitor.

Muzeograf, dr. Mirela BARZ
manager interimar al Muzeul Maramureșului, Sighet

În această perioadă, până la sfârșitul lunii iunie (în zilele însorite, fără precipitații), vă invităm să vizitați pe Pietonala din fața Memorialului Sighet expoziția „O istorie a Europei în 38 de mărturii”, organizată în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, coordonatorul național al programului Marca Patrimoniului European.

Expoziția – realizată de Comisia Europeană în 2018  – prezintă  38 de situri care fac partea din rețeaua Marca Patrimoniului European.

Marca Patrimoniului European este o iniţiativă a Uniunii Europene, lansată în 2011 menită să aducă în atenţia publicului şi în special a tineretului european valorile fundamentale europene, elementele comune de istorie şi cultură ale patrimoniului cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenenţă la Uniune şi a dialogului intercultural. Acordarea mărcii la nivel european se desfăşoară o dată la doi ani şi fiecare stat membru al Uniunii poate transmite Comisiei Europene două candidaturi de situri.

În martie 2018, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet a primit oficial „Marca patrimoniului european” alături de alte 8 situri din state membre europene, fiind primul din România căruia Uniunea Europeană îi oferă această distincţie.

În iunie 2018, la Sighet a avut loc ceremonia de dezvelire a plăcii Marca Patrimoniului European, mesajul transmis fiind „Memorialul Sighet oferă o perspectivă asupra represiunii comuniste în Europa de-a lungul secolului XX, inclusiv asupra morţilor şi suferinţelor cauzate atât în interiorul, cât şi în afara zidurilor închisorii. El este înscris în lista siturilor patrimoniului european al Uniunii Europene datorită rolului important pe care l-a jucat în istoria şi în cultura Europei. EUROPA ÎŞI ADUCE AMINTE!“.

Lista celor 48 de situri (10 noi situri au fost adăugate în martie 2020), precum și informații despre Marca patrimoniului european găsiți la: https://ec.europa.eu/programmes/creative-europe/actions/heritage-label_en

Memorialul Sighet

„În umbra Olimpului” este expoziția pe care artistul vizual Valentin Iosif Rozsnyai o propune iubitorilor de artă din Baia Mare.

Vernisajul va avea loc la Galeria de Artă a UAPR Baia Mare, B-dul București, nr. 6, marți 10 martie 2020, la orele 17:00. Expoziția va fi deschisă în perioada 10 – 24 martie 2020.

Expoziția este organizată de către Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Baia Mare, iar curatorii acesteia sunt artștii plastici dr. Laura Ghinea și dr. Adrian Chira.

Valentin Iosif Rozsnyai, pictor sighetean, născut la Carei la data de 22.02.1952, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Maramureș. Pe lângă numeroasele expoziții personale (prima personală vernisată în anul 1972 la Sighet) a participat la alte câteva zeci de expoziții colective și de grup (în România, Croația și Republica Moldova), fiind laureat al Expoziției Internaționale „Homage to Picasso”, Zagreb, Croația (a obținut Marele Premiu pentru pictură) și al Bienalei Internaționale de Pictură, Chișinău (a fost distins cu Diploma de Execelență a Ministerului Culturii din Moldova).

Valentin Rozsnyai are lucrări în colecții particulare din România, Elveția, Ungaria, S.U.A., Canada, Olanda, Germania, Austria, Suedia și Spania.

Salut, Sighet!

Vă invităm vineri, 6 martie 2020, ora 13.00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului, la vernisajul expoziției „Femeia – al cincilea anotimp. Maramureșence în fotografii de epocă din colecțiile muzeului. Fond Nicolae Pipaș”.

Femeia este prezentă în toate momentele majore ale existenţei, dar şi în obiceiurile de peste an şi face, totodată, legătura între toate etapele vieţii. Este mai ataşată de trecut, mai conservatoare şi mai bună păstrătoare a tradiţiei. Ea se implică în tot ceea ce înseamnă familie, viaţă casnică, în toate muncile delimitate de gospodărie şi casă şi în toate muncile cu caracter social. Femeia este stăpâna casei, a locului unde familia îşi petrece o bună parte din viaţă, unde îşi trăieşte bucuriile şi necazurile și tot ea este cea care luptă prin toate mijloacele pentru păstrarea armoniei şi echilibrului în familie.

Expoziția cuprinde fotografii vechi, datând de la începutul secolului al XX-lea, reprezentând femeia în diferite ipostaze: de la fată tânără, drușcă sau mireasă la ipostaza de mamă alături de copii, dar și portrete de femei în vârstă, toate subliniind faptul că femeia este și va fi centrul universului tradițional.

Astfel o regăsim în ipostaza de fată tânără. Viaţa fetei este mult mai restrictivă decât a băieţilor. În societatea tradițională nu-i este permis să întârzie seara, există reguli nescrise care sunt respectate de către comunitate și orice manifestare şi comportament care se abat de la aceste reguli, duc mult mai uşor la condamnarea acesteia decât a băiatului. De aceea, modul cum se îmbracă, cum vorbeşte, cum se poartă este în centrul atenţiei întregii comunităţi. Se pune mai mult accent pe comportamentul moral al fetei – pentru a nu face familia de ruşine.

O regăsim în ipostaza de fată aflată în pragul căsătoriei. Dacă bărbatul este cel care cere mâna fetei, fata este preocupată ca acest lucru să se întâmple, recurgând la o serie de practici de anticipaţie care au ca finalitate căsătoria: are grijă să nu măture gunoiul spre uşă, „pentru a nu-şi alunga peţitorii”, este mereu atentă ca atunci când cineva intră în casă să-i ofere un loc să şadă „ca să nu-i fugă peţitorii”.

O regăsim în ipostaza de mireasă. Toate secvenţele de ritual din cadrul ceremonialului de nuntă sunt dominate de prezenţa femeilor. Ele sunt actanţii principali: despărţirea miresei de părinţi, însoţită de iertăciune, dansul miresei, împletitul cununii, strigătura găinii, jocul miresei, „furatul” miresei, cântecul miresei – aruncarea „grâului” la intrarea mirilor în casă – ca rit de fertilitate şi fecunditate, „îmbălțuitul” miresei (înlocuirea cununii cu năframa de nevastă). Pe lângă faptul că mireasa este cea care stă în centrul atenției întregului ceremonial, alături de ea stau și alte personaje feminine, care au un rol esențial în buna desfășurare a ceremonialului. Ca actanţi principali se detaşează mireasa, mama, soacra care primeşte tinerii căsătoriţi în pragul uşii, domnişoarele de onoare, „socăciţele” care așteaptă mirii cu grâu pe care îl aruncă peste miri şi nuntaşi urându-le noroc. Tot ea este cea care se ocupă de pregătirea mâncării pentru nuntă, pregăteşte şi aduce găina miresei, care este răscumpărată de nănașă şi o împarte nuntaşilor.

O regăsim în ipostaza de mamă. Încă de la constituirea unei familii, femeia încearcă să păstreze familia unită, fiind preocupată de bunul mers al gospodăriei, dar şi de dorinţa ca bunul Dumnezeu să o binecuvânteze cu fii sau fiice care să le perpetueze neamul. După naștere, atât mama cât şi copilul, în timpul primelor zile, erau îngrijiţi de către actantul principal – moaşa (alt personaj feminin) – care oficia riturile de separare: secţionarea cordonului ombilical, prima baie rituală şi următoarele pe parcursul întregii săptămâni, primul înfăşat şi chiar şi ritul de dare a numelui şi de creştinare, adică riturile de agregare la societatea familială şi cea religioasă. Moaşa îşi avea locul ei bine stabilit, iar femeile „moşite” devin „nepoate”. Rolul moaşei în cadrul obiceiurilor de naştere era primordial. Prof. Mihai Pop ne spunea că „în viaţa tradiţională a satului, moşitul era o funcţie, o cinste obştească, nu o profesie în sensul de azi şi, ca atare, nu se remunera în bani”. Moaşa era „răsplătită” cu daruri „într-o zi anume”, fiind sărbătorită în aşa-zisul obicei „Adunarea nepoatelor”

Somnul copilului era vegheat de mamă cu cele mai mari precauţii. În leagănul copilului se punea sub pernă o cruciuliţă „să-l apere de rău” și de fiecare dată când o femeie intră în casa unde doarme copilul îi lasă la plecare „somnul şi ţâţa”.
Şi în ceremonialul de înmormântare femeile sunt cele care se implică, pregătind încă din timpul vieţii îmbrăcămintea de înmormântare, pregătirea în mod special a camerei în care va fi aşezat defunctul (acoperirea oglinzilor, aruncarea scaldei mortului într-un loc neumblat din cadrul gospodăriei), dar şi cele necesare pentru trecerea din vechea stare şi integrarea într-o stare nouă (lumânări, colaci, busuioc) pentru lumea de dincolo. Cântatul după mort este făcut tot de către femeile din casă, de către persoanele mai apropiate.

Femeia are un rol important și în buna desfășurare a obiceiurilor de peste an: în perioada duodicesimei, care reprezenta o perioadă de prag în societatea tradițională, femeile au recurs la o serie de practici magice, rituri care vizau existenţa şi destinul familiei (copii şi adulţi, soarta animalelor şi a gospodăriei în anul care vine). Se credea că toate aceste practici erau necesare, fiindcă forţele răului erau mai active în această perioadă decât în alte momente ale anului. Pentru a trece din vechiul an într-unul nou, femeia ştia ce e bine şi ce nu e bine să facă; în obiceiurile de primăvară și cele care însoțesc muncile agricole, femeile se implicau în diverse rituri de purificare a spaţiului din gospodărie şi din jurul acesteia, în speranţa unui an roditor şi în speranţa protejării familiei de toate relele.

Deci, iată că, pentru societatea tradițională, femeia era și este centrul universului tradițional, performer al practicilor magice.

Dr. Mirela BARZ
Muzeograf, șef secție etnografie Muzeul Maramureșan