FÁBRI SÁNDOR (n. 15 septembrie 1954, Sighetu Marmației – d. 25 octombrie 2012, Sighetu Marmației)

„Fábri Sándor este cel mai important poet de limbă maghiară pe care l-a dat Sighetul în ultimii 50 de ani.” (Echim Vancea)
Volume: Jó bort iszunk/ Bem un vin bun (versuri, Editura Echim, Sighetul Marmaţiei, 2006); antologia postumă de autor: ■ szájaszály/ gură uscată (versuri, Editor Asociația Culturală „Hollósy Simon”, Sighetul Marmației, 2020). A tradus în maghiară versuri de Echim Vancea și Gheorghe Pârja, iar în română versuri de Szentmártoni János, în colaborare cu Ioan J. Popescu.

Pe 15 septembrie celebram ziua de naștere a regretatului și neprețuitului meu prieten FÁBRI SÁNDOR. Spre neuitarea sa, vă ofer aici transpunerea în română a câtorva poezii din volumul său de debut. Scopul este să ne familiarizăm cât de cât cu „lirica făbrească” și în română, să vedem dacă ne provoacă „un zâmbet pe 16 mm”, cum își dorea Sanyi.Traducătorii profesioniști vor binevoi să apară și ei, nu mă îndoiesc o clipă – că-i aur aici…
Îi mulțumesc doamnei Slujeru Gavaller Tunde pentru ajutorul ei substanțial și dezinteresat.
                                                                                                         Marin Slujeru

 

kék szem

Nyár volt vagy ősz –
már nem emlékszem.
Az erdőt jártam,
s figyelt egy kék szem.
A Mari az! – gondoltam hirtelen.
De szilva volt, kicsi és iztelen.

ochi albaștri
Era vară sau toamnă –
nu mai țin minte.
Mergeam prin pădure
si mă privea un ochi albastru.
E Mari! – m-am gândit deodată.
Dar prună era, mică și fără gust.

***

kalap (plagium)

Kiülök a fejtetőre,
onnan nézek szerteszét,
hallgatom a haj kihulló
szálainak lágy neszét.

pălărie (plagiat)
Stau pe vârful capului
de acolo privesc peste tot,
ascult căderea firelor de păr,
zgomotul lor fin.

***

öreg kutya verse

Egy tarka falka fővezére voltam,
kukák, szukák ura, hatalmas és boldog.
No de hol vannak már a tavalyi csontok?

poemul câinelui bătrân
Am fost conducător șef de pestriță haită,
stăpânul pubelelor și al cățelelor, puternic și fericit.
Dar unde-s oasele de altădată?

***

Emlék I.

A déli tömegben apám a nyakába vett.
El tudok most a gondolattal játszani:
nem én – ő akart magasabbnak látszan.

Amintire I.
În mulțimea de amiază tata m-a luat pe umeri.
Acum cu gândul mă pot juca:
nu eu – el voia să pară mai înalt.

***

két véndiák

emlékekről lefújt, júniusi porban,
két véndiák ballag hosszú,
tömött sorban.

doi liceeni târzii
în praful de iunie suflat de pe amintiri,
doi liceeni târzii înaintează abia
într-un șir lung și aglomerat

***

kórusban
Forgolódnak körülöttünk
csúf, őszi napok.
A semmi ágán sok kis sziv
kórusban vacog.

în cor
Rotindu-se în jurul nostru
zile urâte de toamnă.
Pe ramura nimicului multe inimioare
dârdâie în cor.

***

Lottóláz
Anyám s az ősz kézen fogva
sétálnak a kertben.
… tizenhárom, huszonöt,
harminckilenc, negyven.

febra loto
Mama si cu toamna ținându-se de mână
se plimbă prin grădină.
…treisprezece, douăzecișicInci,
treizecișinouă, patruzeci.

***

numizmatika
A gyűjteményem páratlan.
Júdás harminc ezüstpénze
mind egy szálig nálam van.

numismatică
Colecția mea este unică.
Cei treizeci de arginți ai Iuda
toți sunt la mine până la ultimul bănuț.

***

helyzetjelentés
Lakatlan Robinsonként
élek
egy hajótörött szigeten.

raport de stare
Ca un Robinson nelocuit
trăiesc
pe o insulă naufragiată.

 

NR: Redare în română: Marin Slujeru și Slujeru Gavaller Tunde.

Foto stânga: Echim Vancea

Era atfel, total altfel, atât în viață, cât mai ales și în poezie. Un original de originar, simplu și inconfundabil, de un umor colosal. Avea o pornire de cercetare a vieții de zi cu zi, înspre descoperiri metafizice ieșite din comun și o extraordinară capacitate de a explica simplu fenomene extrem de complexe. Odată chiar mi-a spus: „Nu are sens să scrii pentru literați sau academicieni, nu, eu consider că un poem este bun când amicii mei de prin cârciumi și cerșetorii din prima pricep”.

Îi plăcea să aibă discuții peripatetice, de-a lungul căii ferate, sau la cimitir. Uneori mergeam în piață, cumpăram un pui la rotisor, 3 sticle de „Târnave”, fiind cu noi și Halicki, executor judecătoresc și toboșar în formația „Sigma” a fratelui meu Katz Geza, care se simțea tare mândru participând la discuții.

…Și așa, ieșeam din piață, o luam pe lângă Internatul de fete, apoi pe lângă Casa de Copii, vis-a-vis de care erau câteva morminte evreiești, ca până la urmă să poposim lângă mormântul lui Hollósy Simon, unde ne înfruptam din puiul rotisat și trăgeam câte o dușcă zdravănă de vin, discutând, de pildă, despre „Micul Prinț” și momentul în care s-a întâlnit cu Bețivul…

Da! Eram în al 9-lea cer! O, ce vremuri! Sau cenaclul de la „Făbroaie” de acasă! Draga lui mamă ne făcea pâine cu untură și cu ceapă roșie tăiată mărunt peste, care mergea de minune cu Karinthy Frigyes și Rejto Jeno , ai căror „fani” eram pe atunci. Aveam noi locurile noastre preferate pe care „le sfințeam” cu alcool și poezie. Nu pot uita balconul bunicii lui, din care vedeam Cele trei Grații de deasupra librăriei. Sau cantina de pe strada care ducea la Baia comunală. Ei bine, la cantina aceea se făcea o fasole frecată cu ciolan, care ne purta înspre paradisul visat de Madács Imre…

Noa, bine, bine, nu știu cum literatura maghiară îl va situa, dar eu personal îl consider la același nivel cu Szilágyi Domokos, dar mai ales cu Emily Dickinson, la a cărei citire uneori râd în hohote, alteori plâng și meditez. Da, poezia, din punct de vedere german e Dichte – concentrare și densitate. Fábri este poate cel mai concentrat poet din literatura maghiară.

Cine nu mă crede, să citească… Va râde, va plânge, dar, mai ales, își va pune întrebări.

Alex DOHI

***
Sâmbătă, 21 Mai 2022, la Liceul „Leöwey Klára” din Sighet au fost puse, în sfârșit, în lumina reflectoarelor figura și opera regretatului Fábri Sándor (1954 – 2013), poet sighetean de expresie maghiară, cu ocazia lansării antologiei „szájasyály”, editată de Asocația „Hollósy Simon”, redactor – Zahoránszki Brigitta, ilustrator – Pintér Zsolt . A fost prezent un public numeros, scriitorii Gotha Róbert Milán, îngrijitorul cărții și Demény Péter din Cluj. O consemnare substantială de la eveniment se găsește în revista Máramarosi Hírmondó.

Sanyi a binemeritat această cinstire din partea concitadinilor săi.

Nu am reușit să fiu prezent, dar l-am rugat pe Alex Dohi, scriitor român din Sighet, rezident în Suedia, să scrie o evocare a prietenului său de tinerețe.

Ca amator de poezie, am încercat să redau în română, cu sprijinul substanțial și dezinteresat al d.nei Slujeru – Gavaller Tunde, volumul „Jo bort iszunk”/ „Bun vin bem” (Ed. ECHIM, Sighetu Marmației, 2006), parte a antologiei. Am încercat să ne familiarizăm cât de cât cu „lirica făbrească” și în română, să vedem dacă ne provoacă „un zâmbet pe 16 mm”, cum își dorea Sanyi. Rezultatele le puteți vedea pe pagina mea de Facebook.

Traducătorii profesioniști vor binevoi să apară și ei, nu mă îndoiesc o clipă – că-i aur aici… De altfel, am promisiuni că un scriitor originar din Sighet va încerca o traducere propriu-zisă. Așa să fie!

Marin SLUJERU

ELICOPTERUL LEIT
„CIL”-ul, Combinatul de Mobilă din Sighet, avea mii de angajaţi. Acolo lucra şi F. S. „Eram fericit. Cunoşteam pe toată lumea, aveam vreo sută de prieteni” – îmi povesteşte el. „Chiar dacă, pentru a ajunge la diverşi şefi şi şefuţi, trebuia să urci vreo …200 de etaje. Nu conta.”

Pe la mijlocul anilor ’80, veni în „vizită de lucru” la Combinat însuşi Ceuşescu. Ateriză chiar în piaţeta din faţă Sediului. A doua zi, S desenă întocmai elicopterul prezidenţial, pe o foaie de placaj. Creionul de lemn era foarte potrivit pentru asta, scriind uşor „în toate părţile”. Folosi şi culori. „Bravo! – îl felicită maistrul – , te propun la Proiectare!”

În aceeaşi zi, însă, S fu chemat în laboratorul secţiei. Îl luară în primire doi străini, în civil: ”To’arăşu’, dumneata nu-ţi dai seama ce-ai făcut! Dacă cineva copiază elicopterul to’arăşului Preşedinte? Să dispară!”. „Să nu te mai prind cu aşa ceva, că te dau afară!” – încheie muştruluirea maistrul, de faţă cu cei doi străini.

Aşa că, omul nostru îşi aruncă opera la tocător. Atunci se sfârşi şi cu „fresca”, o foaie de placaj pe care prietenul meu desenase mutrişoarele colegelor din secţie. Fetele stăteau la coadă, emoţionate, pentru a poza. Până acolo încât, în ziua în care îi venea rândul, Anuţă, săpânţanca, apăru cu un „permanent” impozant, în locul coadelor lungi: „Şonilă, astăzi io îs la rând!” (după Fábri Sándor)

IONU’ NOST’
Dând oraşul pentru a 4-a sau a 5-a oară, lui Ion, cântăreţ popular local, i se cere să intre pe sens interzis. După o vreme, omul nostru întreabă:
– Da’ bine mărg, tovarăşu’ locotenent?
– Bine, Ioane, bine…
Mai rulează o vreme şi iar întreabă:
– Da’ tăt bine mă duc?
– Bine, Ioane, bine…
Dintr-odată, Ion se burzuluieşte:
– Da’ cum, doamne, mă duc bine, că toată lumea zine, numa’ io mă duc?!
*
Altădată, ajuns responsabil de club, Ionu’ nost’ îşi dădu spargere la instrumentele muzicale şi staţie. Înscenarea eşuă, dovedindu-se că fereastra de la balcon, pe care, chipurile, intrase hoţul, fusese deschisă pe dinăuntru. Îl anchetau însuşi comandantul Miliţiei şi un tânăr locotenent – de fapt, îl loveau şi consemnau, cu schimbul. La un moment dat, comandantul este chemat la telefon. Ion:
– Da’ bine bateţi, tovarăşu’ locotenent!
– Cum, Ioane, la maşină?
– Şî-şe, şî-şe! Mai bine şi ca tovarăşu’ comandant!

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)

sursă foto: Ion Mariș