De multe ori, în viață, ne credem superiori. Avem gânduri arogant exprimate, cuvinte spuse în contratimp si intenții care nu se pun în practică. Ne credem invincibili, simțim că nimeni și nimic nu ne poate opri. Ei bine, există momente în viață când Dumnezeu are alte planuri, când acesta ne arată unde ar trebui să fim. Faptul că asculți păsărelele, te bucuri de natură, râzi, plângi, suferi, iubești, urăști, toate acestea sunt sentimente care trebuie trăite și asumate.

Am venit pe această lume cu un scop și vom pleca atunci când misiunea noastră se va îndeplini. Nu sunt adepta superficialului, vreau să cred că viața trebuie trăită la maxim. Asta nu înseamnă să sari cu parașuta sau să faci lucruri extravagante care îți periclitează sănătatea. Viața este o artă pictată în cea mai frumoasă formă. Viața fiecăruia este tabloul propriei persoane. Tu alegi ce culori merită să fie pe paleta ta. Ce amintiri, ce oameni, ce sentimente și trăiri. Când spun că viața trebuie trăită intens, mă refer la plăcerea de a de a progresa, plăcerea de a explora. Când zic intens, mă refer la trăiri reale, substanțiale, nu concepute (doar) în mintea noastră.
Intens înseamnă să simți profund lumea din jur. Să simți emoțiile dinaintea unei provocări, să simți natura și tot ce te înconjoară. Să iubești cu adevărat, să râzi până îți dau lacrimile, să plângi de bucurie. Avem și multe încercări, trebuie să trăim și emoțiile mai puțin plăcute, pentru a ne dezvolta și a crește. Empatia e darul cel mai de preț pe care îl poți primi de la viață. Oamenii nu își vor aminti ce acțiuni „mărețe” ai realizat, ci cum i-ai facut să se simtă în preajma ta. Așa că fii bun, onest și cinstit. Poate nu vom avea parte de bucurii mereu dar… ce rost are viața fără mici supărări?…

Clara Fotache
Studentă Facultatea de Drept
Universitatea Babeș – Bolyai Cluj-Napoca

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/2526

1. cu inima ruptă în poezii

trăiește cu
inima ruptă în poezii cu
gândul rupt în versuri cu
speranța ruptă în cuvinte cu
dorința ruptă în silabe ca
un copil cu ochi mari ce
ce privește spre est atunci când
când apare soarele ca un copil cu ochi mari când
când speră să primească un pachet plin cu
dulciuri de la
moșul ca un copil cu ochi mari care
care speră că moșul nu a văzut năzbâtiile pe care
pe care le-a făcut de-a lungul anului sau de-a lungul
ultimei luni care oricum i-a scris o scrisoare de referință de laudă de supraevaluare
asupra propriei persoane ca să
ca să își facă o imagine bună care
care își dorește ca bătrânul cu barbă să nu
să nu
să nu vadă în ultima clipă
leul furat în ziua de ajun de crăciun de la
mama sau de la
tata sau de la
bunicul sau de la
bunica
trăiește cu
inima ruptă în poezii ca și când
ca și când
viața însăși ar fi o poezie lungă
lungă
și pleacă subit în munți doar ca
să scrie ceva bun

2. Cu sufletul în palmă vin
la geamul tău de

s-ar zice că sunt preot și
vin să-ți botez casa și să
îți ud sufletul cu iubire ce
spală păcate și păcate și păcate și
suferințe cu drum de
mormânt și
stau cu inima deschisă și
aștept crăciunul din
din cauza ta rup vise
din cauza mea încă te văd lângă brad

stau cu capul în palme în pernă ca să
ca să-l primesc pe moșul în ajun cu
cu temele făcute în dragoste

3. Văd cu ochii ce văd inima
inima ta

și inima mea cum se
sprijină una pe cealaltă într-un tango mai
lent mai lent ca de obicei cum cu
brațele tale îmi ții sufletul cum cu
brațele mele mă cuprind de al meu
îți aud inima cum își
ridică vocea ca o soprană în fața publicului
și cu puterea mea mă întorc spre răsărit
ca să fac o făclie

cu brațele mele te cuprind
cu mâinile tale simt iubire

Timeea Ivan

Timeea IVAN este studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. „Sunt, de altfel, pasionată de literatură, iar drept consecință, am început să scriu poezii, m-am transpus în textele poemelor mele, am scris pe fondul principiului conform căruia, poezia nu trebuie să fie doar cuvinte, trebuie să transmită sentimente, să aibă un impact afectiv puternic asupra lectorilor. Chiar dacă la început totul s-a desfășurat sub forma unei pasiuni, în timp, mi-am dorit ca poeziile să fie publicate în diferite reviste și pe distincte site-uri.”

Debutul a avut loc pe site-ul „Cîrciuma poeziei”, unde a publicat unele dintre primele poezii, debut urmat de apariții într-o serie de reviste și site-uri: revista „Vitrina cu Poezii”, revista „Parnas XXI”, revista „Extemporal liric”, revista „Vocativ”, site-ul „Fabrica de Poezie”, Jurnalul Milenial și site-ul „ ECreator”, revistele: „Flacăra lui Adrian Păunescu”, „România Mare”, „Banchetul”, „Actualitatea literară”, „Astra blăjeană”, „Revista Eminesciană”, site-ul literar „O mie de semne”, antologia literară „ Vara sentimentelor”, antologia „Cuvântul IUBIRII, Iubirea CUVÂNTULUI”, revista „13 plus” și revista „A Too Powerful Word”, o revistă bilingvă din Serbia.

De-a lungul ultimilor patru ani a participat la Olimpiada de Limba și literatura Română, iar în cel de-al patrulea an a reușit să obțină prima mențiune, clasându-se astfel pe locul al patrulea din cei treizeci și trei de participanți. În decursul lunii ianuarie a acestui an, a participat la Concursul Național „Ocrotiți de Eminescu”, unde a obținut premiul I.

„Cu toate acestea, poezia rămâne poezie, indiferent de perspectiva pe care o promovăm noi.”

Simt că trebuie să iau o pauză, dar nu mi-o acordă nimeni. Rămân frustrată în aceeași lume nedreaptă, unde banii conduc alături de manipulare, unde colțul unei străzi poate fi mai familiar decât casa în care locuiești, alături de străinii pe care îi numești părinți, unde negru poate fi cea mai galbenă culoare și zâmbetul fals poate transmite cea mai sinceră emoție. Aici ne educăm copiii; aici ne formăm ca oameni demni de pus la dosarul prăfuit din dulapul unei instituții de psihiatrie; aici murim bătrâni dar încă fragezi, pentru că nu am apucat să gustăm din roadele semănate cu răutate, pentru că nu am apucat să vedem negrul așa cum ar trebui… pentru că nu l-ați putut vedea galben.

Străzile sunt pline de oameni mârșavi, de oameni răi, diabolici. Simplul gest de a întinde un bănuț unei femei sărmane poate fi la fel de răutăcios precum cel care îi întinde mâna goală. De ce? Pentru că avem tendința de a gândi mizerabil: „ÎI DAU UN BĂNUȚ- SĂ TACĂ” pentru că nu o mai suporți sau „DU-TE ȘI LUCREAZĂ CĂ NU ȚI-S RUPTE MÂINILE”.

Deși în marea majoritate a timpului sunt de acord cu ultima frază, noi nu gândim în afara sferei în care plutim, că nici să înotăm nu știm. Judecăm tot timpul, asuprim, mințim, iar eu enumerându-le pe toate acestea nu sunt mai bună decât restul pentru că fac aceleași rahaturi, dar spre deosebire de voi, pentru că fac atac la persoana voastră, a oamenilor de rând că eu sunt Luceafărul, scriu despre aceste lucruri și poate peste câțiva ani, după ce o să mor o să-mi dau seama că sunt o scorpie… poate.

Descrierea gri a străzii nu are același farmec fără oameni. Ei stau pe bănci în timp ce mănâncă un covrig în grabă, stau lângă magazine și tastează, probează haine vorbind la telefon, merg la baie cu telefonul în mână ca mai apoi să-l așeze pe jos undeva în stânga dacă hârtia igienică se află în dreapta; mănâncă doar după ce postează un story #foodlover, dar e prima dată după câteva luni în care mănâncă ceva fancy, timp în care stăteau pe bancă și mâncau covrigi.

Traversez trecerea de pietoni cu nasul în telefon, pentru că toată lumea o face, nu de alta dar era umbră și puteam să zăresc finally niște mesaje cu toate că am luminozitatea la maxim. Între timp un bărbat e călcat de o mașină, șoferul- neatent din cauza telefonului. Accidentul nu a fost atât de grav, omul rupându-și doar mâna dreaptă, ceea ce a cauzat o traumă inimaginabilă schimbării mediului pentru telefonul său care trebuia să facă cunoștință cu stânga.

O bătrânică vinde flori într-un colț de stradă și îmi cumpăr un buchețel pentru că altfel nu-mi cumpără nimeni. Mint. Am primit odată niște floricele foarte drăguțe, luate de pe-un mormânt din cimitir. I-a fost atât de milă de săraca fetiță care stătea pe băncuță și plângea, așa că s-a ridicat, a îndepărtat pământul și i-a dăruit niște floricele. Ce bărbat extraordinar…

În fine, nu vreau să credeți că sunt o plângăcioasă, pentru că sunt, dar mă rog. Bătrânica s-a bucurat atât de mult de prezența mea și a fost singura care nu a fost super falsă, a fost chiar acceptabilă, o strategie de marketing reușită. Cu buchetul în rucsac mă îndreptam spre o lume mai bună, adică pe scurt, spre cimitir.

Acolo era liniște, acolo era exemplul ideal de caractere pestrițe îngropate, pentru că în viețile noastre au rămas exemple de urmat. Da, adevărate exemple, după ce și-au îngropat răutatea. Nimeni nu se gândește la moartea câtorva mii de oameni din mâna unui singur domnitor, ci doar la cât de bun a fost el, cum a ajutat săracii, care l-au pupat unde au putut… evident, dar mă rog și aici.

Asta e a doua oară când vă spun că mă rog dar nu o mai fac demult, probabil datorită schimbării mediului: de la oameni prostuți și credincioși la oameni care pun întrebări și trag propriile concluzii de pe wikipedia, dar aici nu mă mai rog…

Liana BÂRSAN

studentă la Facultatea de Drept, UBB, Cluj

foto: Pinterest